Evanghelia vie din inchisorile comuniste
![]() |
![]() |
“Datorită înfometării, adesea se iscau în celulă discuţii neplăcute la alegerea turtoiului, iar Valeriu, ştiind acest lucru, înfrânându-se şi smerindu-se, se aşeza cel din urmă, adică primea turtoiul cel mai mic.
În sinea lui era mulţumit că putea face acest gest de dragoste şi dăruire, dar dacă unii se bucurau de înfrânarea lui, alţii au socotit că se cuvine să aleagă şi el, când îi vine rândul, turtoiul cel mai mare. S-a supus rânduielii stabilite şi când trebuia să aleagă înaintea celorlalţi lua la întâmplare turtoiul care-i cădea în faţă, ca astfel să înlăture ispita lăcomiei şi să nu-şi păgubească fraţii de suferinţă. Gestul acesta mărunt a ajuns mai târziu să fie luat drept exemplu în toate părţile.
În viaţa de zi cu zi apăreau şi mici probleme interne ale celulei, ca de exemplu aerisirea, cum şi când şi cât să se facă; ori stabilirea orelor de folosire a tinetei; ori dreptul fiecăruia de a se plimba pe cei doi metri care rămâneau neacoperiţi de paturi. Interesele şi părerile erau contrarii şi adesea se ajungea la ceartă. Valeriu tăcea când se iveau astfel de discuţii. – Dar tu ce zici? îl întrebau unii. – Eu consider că este bine aşa cum veţi stabili voi. Dacă nu putem să trăim frăţeşte în această mare suferinţă, cum putem aştepta ca oamenii să împartă cu dreptate şi dragoste bogăţiile întregului pământ? Dacă aici nu putem fi buni, cum vom putea fi buni când vom fi puternici şi liberi? Cu puţină dragoste vom simţi bucuria de a face voia şi plăcerea fratelui nostru. Ne trebuie o largă şi adâncă înţelegere a oamenilor dacă vrem să trăim în pace şi bunăvoire.
Valeriu îşi întărea cuvintele cu exemple din Biblie şi din Sfinţii Părinţi, pe care le raporta adesea la experienţa actuală. În general prefera să tacă şi să se roage în sine însuşi, dar deopotrivă era gata să vorbească despre cele sfinte. De oriunde ar fi început o discuţie, el o termina la unirea cu Hristos.
Mulţi tineri au fost şocaţi de comportamentul lui Valeriu, căci ei nu cunoşteau creştinismul, dar au sfârşit prin a-l lua drept exemplu de viaţă creştină. Alţii, cu calităţi sufleteşti de o rară frumuseţe, credeau în Dumnezeu, fără însă să fi fost formaţi duhovniceşte – şi aceştia au gravitat de la început în jurul lui Valeriu. El îi iubea pe toţi şi li se dăruia cu bucurie”.
15 Commentarii la “Evanghelia vie din inchisorile comuniste”