PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – 95 DE ANI. O viata de jertfa sub ocrotirea Maicii lui Dumnezeu

15-08-2009 Sublinieri

1696836282_b9b3297903.jpg

Cine stie ca va fi vesnicie si nu ia masuri merita dus la casa de nebuni”.

Nu-i nimic mai scump de la Dumnezeu, dragii mei, ca timpul. Ne-a creat Dumnezeu singur numai pentru El. Si daca ne lasa timp si ne prelungeste timpul vietii noastre [o face] tot cu scopul ca sa fim impreuna. Nici un dar nu e mai mare de la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l da. Pentru ca moartea nu vine sa-i faci o cafea. Vine sa te ia.

Continuare: NU PIERDETI TIMPUL, DRAGII MEI!

***

iconofplatytera.jpg

“Iubitii nostri frati crestini,

Cu toate cerurile, cu toată creaţia lui Dumnezeu, dacă n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atât de foarte frumos şi împlinită. Este stăpâna cerului şi a pământului! E uşor să spui lucrul acesta, dar când spui şi a cuvântului… Este atâta loc în împărăţia lui Dumnezeu, să stea ca o împărăteasă, dar îi convine mai mult să stea la căpătâiul nostru!

Şi să ştiţi că oricare ar fi motivul întristărilor şi al supărărilor, sunt numai de la draci! Cum e posibil să deznădăjduim când avem un frate atât de grozav şi de puternic, care este Hristos, şi o mamă atât de cuprinzătoare, peste tot, care e Maica Domnului! Dumnezeu ne-a făcut dintr-o mare iubire, dar numai pentru El, nu ne-a făcut şi pentru altceva, ca să fim în Împărăţie împreună în marea bucurie şi veselie alături de El! Dar pentru lucrul acesta trebuie să jertfim. Continuare

  • LA MARGINEA EXISTENTEI – Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc:
  • “- Părintele Justin spune că Aiudul e cel mai sfânt loc al românilor…

    Da, pentru că nu ştiai dacă trăieşti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să îţi cunoşti marile tale intimităţi. Nu este vorba de o suferinţă. Tendinţa lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o închisoare în închisoare, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie i se aplica regimul dorit fiecărui ins sau fiecărui grup de inşi. Ultimii ani – un an, doi – numai în zarcă m-au ţinut. I-am înfruntat la o întâlnire pe care ne-au făcut-o ei acolo, cu deţinuţii vânduţi, ceea ce era egal cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au băgat la răcitor. În trei zile mureai, constatat. M-au băgat cinci zile, nu am murit! M-au băgat şapte, n-am murit. La camere frigorifere, ştiţi. E groaznic! Nu ştiu dacă mă înţelegeţi… Aveam o curiozitate de copil să văd cum iese sufletul… Deci eram la marginea lucrurilor. Condiţii imposibile, ca să mori în trezire. Au murit mulţi. Eu nu am murit. Nu puteam vorbi decât prin morse, şi au cerut cei de alături să se spovedească. Tot prin morse. Eu puteam să transmit, dar nu puteam să primesc, pentru că dacă te prindea, te omora pe loc. Şi am aranjat aşa cu ei, tot prin morse. „Mâine, la o anumită oră – am apreciat cu ei atunci – staţi în partea asta a celulei. Eu vă dau un semnal prin bătaie, prin perete, şi îmi spuneţi păcatele şi eu vă dezleg. Cu o condiţie: dacă muriţi până mâine – pentru că aşa se punea problema – e valabilă spovedania. Dar dacă nu muriţi, la primul preot pe care-l întâlniţi să vă spovediţi din nou păcatele“. Adică să procedem cinstit în ceea ce priveşte respectiva taină. Vă spun acestea ca să aveţi o imagine a stării noastre spirituale acolo, când erai în fiecare clipă nesigur de clipa următoare. Această stare, care nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunăvoinţă omenească, de om, în tot acest timp. Am fost întrebat de mulţi unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie, pentru că am trăit şi prin pustie. În închisoare, cei care nu credeau în Dumnezeu se chinuiau, şi le era rău. Pentru că nu era o forţă nevăzută care să oprească niţel pornirile sălbatice, de cruzime, de ură care apăsau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie însă dracii cu care lupţi se temeau de Dumnezeu şi era mai uşor, cu toate intemperiile vremii: iarnă, zăpadă, fiare sălbatice, stare încordată şi acolo. Dar era totuşi o notă de libertate. Pentru că dumneavoastră toţi nu ştiţi cât e de scumpă libertatea şi pentru ce ne-a lăsat-o Dumnezeu.

    Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim. Pentru că a sufla şi a răsufla e tot de la Dumnezeu. Şi atunci a avut marea prudenţă Domnul Hristos să ne spună că „nu se mişcă fir de păr fără voia Mea“. Suntem guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea, în toate gândurile noastre ascunse. Sigur că depinde şi pe ce poziţie te aşezi. Având în vedere şi numai lucrul acesta: viaţa veşnică. Dacă te rătăceşti, dacă eşti neatent sau eşti ateu – Doamne fereşte! Că-i mai gravă starea aceasta, nepăsarea aceasta. Aceasta e nesuferită la Dumnezeu…. Pentru că nu e supărat Dumnezeu pentru anumite greşeli pe care le facem cât e supărat că suntem nepăsători. Ne amânăm existenţa, mergem pe inerţie. E o mare greşeală!”

    Continuare aici

    arsenie-papacioc-fisa-de-penitenciar.jpg

***

  • NOTA BENE:

“Nu este timp de şagă, am fost în viaţa mea la multe căpătâi de morţi: plânset, vaiet, răcnet, muget, mii de glasuri fremătătoare. Vedeau păcatele pe care le-au făcut! Nu se puteau repara altfel decât înapoi, [dar] inapoi nu mai putea, că venise moartea. Moartea e o realitate, iadul e o realitate, raiul e o realitate – mereu auzim lucrurile acestea, mereu fiecare dintre noi spune ceva, bate un clopot în inima noastră:Trezeşte-te!“”.

Eu m-am convins la căpătâiul atâtor morţi că toţi se căiau grozav, voiau să mai trăiască o zi! Ca să-şi pună lucrarea în regulă, care era foarte greu, nu s-a mai putut, decât atât. Astăzi este ziua aia! (…) Nu vă descurajaţi niciodată, este omeneşte să greşeşti, îngereşte să te ridici şi drăceşte să rămâi în groapă!

Acesta-i timpul, nu amânaţi cu nici un chip pe mâine!”

173155398_8f1eb163c6.jpg

– Alte materiale cu parintele Arsenie:

***

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Parintele Arsenie Papacioc

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – 95 DE ANI. O viata de jertfa sub ocrotirea Maicii lui Dumnezeu

  1. Avem nevoie.

    Avem nevoie de modele
    Ne’nşelătoare în credinţă,
    De suflet plin de duioşie,
    De rugăciuni şi pocăinţă.

    De trudă’n care să cunoaştem,
    Ce-i bine-n noi şi ce e rău,
    Ce e frumosul din lăuntru
    Şi dragostea de Dumnezeu.

    Avem nevoie să cunoaştem
    Şi să discernem Adevărul
    În dogmele credinţei noastre
    Şi să iubim sincer poporul.

    Avem nevoie de iubire ,
    De dragostea în Duhul Sfânt
    De lacrima de duioşie,
    De curăţie pe pământ.

    Avem nevoie de lumină
    De rugăciunea cu putere,
    Ce niciodată nu se stinge
    Pe calea către înviere.

    Avem nevoie de răbdare
    În orice clipă de durere
    Când duhul ,,fierbe’’ înlăuntru,
    Şi răului i-am dat putere.

    Avem nevoie de bătrânii,
    Care’au purtat crucea credinţei
    Pănă la noi sub grea prigoană
    În lanţurile suferinţei.

    Şi neamul nostru are daruri,
    Valori şi fapte de credinţă,
    Comori ce nu se văd cu ochii
    Neîncercaţi de suferinţă.

    Comori de duh şi de viaţă
    De’nţelepciune şi lumină,
    De modestie ne strigată
    Şi de smerenie divină.

    Bătrânii noştrii poartă-n trupuri,
    Dovezile pentru credinţă,
    Şi Adevărul pentru care,
    S-au ,,îngropat ‘’ în suferinţă.

    Pe unde căutăm noi astăzi,
    Frumosul vieţii omeneşti ?
    Şi-n ce şi cum, .. fără valoarea,
    Şi rostul vieţii creştineşti ?

    Iată aici ostenitorii
    Ne’aduc prin dragostea creştină
    Comorile ortodoxiei,
    În Adevăr şi în lumină.

    Comori care le simte duhul,
    Şi inima din mari cuvinte,
    Care ne mişcă pân’la lacrimi
    Şi lasă’n suflet urme sfinte.

  2. Dragi admini.
    Avem nevoie de munca pe care o faceţi. Şi se vede dăruirea şi inpiraţia profundă. Credinţa fiecăruia dintre noi, este în continuă luptă şi prefacere. Cine îşi poate evalua cu dreptate credinţa ? De multe ori caracterele puternice se modelează anevoe. Adesea nu ne modelăm noi după credinţă ci aducem credinţa după firea noastră. Impetuozitatea, atititudinile dure – înafara celor înpotriva ereziilor- vorbesc cu putere de aceste lucruri.De aceia avem nevoe de modelele ce ni le oferiţi, de cuvintele care –nu uşor-le găsiţi din imensul tezaur ortodox, de mustrarea curată şi nepătimaşă , de ne cearta ,, pentru lege’’ -recomandată de sf. Ap . Pavel – cu cei care o fac cu patimă . Comentariile noastre sunt adesea doar cu scopul de a ne anunţa prezenţa şi a vă justifica efortul. Dar şi comentariile pot să vă inspire , iar nouă să ne ajute să ne cunoaştem şi să sporim în unitate şi în dragostea de Dumnezeu şi de aproapele.

  3. Sa ne traiti Parinte si sa ne sfatuiti in continuare!
    La multi ani!

  4. Sa ne traiti,Parinte,sunteti un dar al Celui de Sus pentru acest popor! Sa nu uitam ca tot astazi sunt sarbatoriti Sfintii Martiri Brancoveni,martiriul lor fiind in data de 15 august 1714! Rugati-va pentru poporul roman,cel atat de incercat,Sfintilor ai lui Dumnezeu, care v-ati jertfit pentru dreapta credinta a acestui neam! Doamne,ajuta-ne!

  5. Domnul nostru Isus Hristos si Preacurata Lui Maica sa-l aibe in paza pe Parintele si pentru rugaciunile sale sa ne binecuvanteze si pe noi pacatosii.Multi ani traiasca!

  6. Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor Sai, Doamne Iisuse Hristoase miluisete-ne pe noi!

    La multi ani Parinte Arsenie Papacioc!
    Sa ne traiti sa mai avem parte de sfaturile Dvs pline de har, de cuvintele datatoare de viata, intru Mantuitorul nostru si Preacurata Sa Maica.
    Sa va dea Dumnezeu inca TIMP, sa ne invrednicim si noi prin cuvintele Dvs, sa castigam timp de mantuire.

    Rugati-va si pentru noi, cei vanduti prin pacatele noastre, ca Iosif in Egipt
    sa avem si noi parte de indulcirea Sf Duh, fiecare pe unde ratacim in lumea asta mare.

    Preasfintilor martiri, Brancoveni, rugati-va pentru noi

  7. La multi ani, cu sanatate si stiu ca va voi gasi mereu!

  8. Sa ne traiti preacuvioase pr Arsenie, Bunul Dumnezeu sa va daruiasa sanatate se ne mai indrumati pasii pe calea cea stramta.

  9. În nevrednicia mea, am avut şansa ca în două rânduri să fiu primit de preacuviosul nostru părinte la chilia sa. Sufletul meu s-a lipit de firescul credinţei sale, de o dicţia impecabilă la aceşti ani, de adevărul atât de sincer atât de natural şi firesc spus, de adâncimea şi puterea din acest adevăr.I-am admirat frumuseţea de om al lui Dumnezeu înscrisă pe chipul său. Cum arăta acest chip în faţa celor ce au vrut să-l distrugă şi nu au reuşit ? Cum suna în acele clipe, acest adevăr cu toată puterea şi firescul său, mărturisit cu atâta credinţă ?. ,,Atunci mărturiseşti credinţa, când eşti în stare să mori pentru ea, frate Nicolae’’.Să mă ajute bunul Dumnezeu preacuvioase cu rugăciunile sfinţiei voastre să pot şi eu nevrednicul să fac această mărturisire. Vă datorez foarte mult. De aceia vă mulţumesc în duhul adevărului cu care mi-aţi vorbit şi m-aţi învăţat să-l mărturisesc. Vă doresc tot ceia ce bunul Dumnezeu dăruieşte aleşilor săi şi aici şi în veşnicie.

  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Arsenie ne invata cum sa stam impotriva curviei, a mandriei si a vorbariei
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Virgil Maxim despre CHEMAREA NOASTRA SI DESPRE PUTEREA INFRICOSATA A SFINTEI IMPARTASANII. Parintele Arsenie Papacioc: “E bine sa umplem sufletul nostru cu cele dumnezeiesti ca sa nu mai aiba loc si cele lumesti”
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul » Război întru Cuvânt
  13. Pingback: [video]: CONFERINTA PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC DE LA CONSTANTA (2004). Astazi, Parintele Arsenie ar fi implinit 97 de ani...
  14. Pingback: NE VORBESTE PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (2)...despre catolici, secte, pedeapsa cu moartea, razbunare, Proscomidie..."Ramane un singur lucru: Ade­varul!"
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate