Sfintii 40 de Mucenici: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE

8-03-2010 ~~Sublinieri~~

Cei 40 de sfinti mucenici praznuiti pe 9 martie au format o comunitate de marturisitori ce au marturisit pe Hristos, fiind aruncati intr-un lac inghetat, unde s-au incalzit prin dragostea cu care se sprijineau, se imbarbatau si se indemnau unul pe altul. Oare nu cu atat mai mult ne aduc ei aminte si de sfintii inchisorilor? Ne aducem aminte, de pilda, de un martir ca Mircea Vulcanescu, ce reusea sa imbarbateze atat de mult sufletele celor impreuna-inchisi cu el, incat, din aceasta cauza, a fost trimis in beciul infect si plin de apa al inchisorii, acolo facandu-se pe sine pat si patura pentru a salva viata unui frate mai tanar, jertfindu-si-o pe a sa.

Induiosatoarea scrisoare-testament a Sfintilor cei 40 de mucenici nu poate sa nu ne duca cu gandul la indemnul rostit de Sf. Marturisitor Valeriu – Acum este timpul pentru pocainta! Iata ca “mesajul”, indemnul mucenicesc este acelasi in toate timpurile si locurile de prigoana. Si poate fi la fel de smintitor pentru cei care nu inteleg ca pocainta, departe de a fi “cedare” sau “defetism”, inseamna adevarata intelepciune si cea mai puternica arma in razboiul nevazut si vazut. De altfel, curatia sufleteasca a unor Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Gheorghe Jimboiu, Costantin Oprisan, Virgil Maxim si multi altii – curatie care era sinceritatea dragostei fata de Dumnezeu si respingerea hotarata a gandurilor rautatii – este o alta trasatura dumnezeiasca ce ne aduce aminte, in aceasta zi de praznuire, si de Sfintii mucenici si marturisitori ai inchisorilor.

Sfintii 40 de mucenici din lacul Sevastia ne sunt, astfel, cu adevarat dreptar de viata duhovniceasca si de impreuna-lucrare. Din pacate, ne sunt si mustrare… Deoarece vedem aici ca impreuna-patimirea, unitatea de nezdruncinat a comunitatii fratesti intemeiate pe iubire, jertfa, slujire si pocainta sunt exact cele care ne lipsesc noua, in aceste vremuri.

Si daca in ceata celor 40 de mucenici tot a fost unul care a slabit in credinta si a apostaziat, in ciuda tuturor incurajarilor celorlalti, in cazul nostru – in care vrajba, rautatea si suspiciunea intre frati sunt la cote maxime, cand singuratatea si izolarea ne coplesesc, cand dragostea frateasca nu numai ca se raceste, dar chiar este inlocuita de ura – oare cum va fi pentru noi in ceasul incercarilor celor mari? Infricosatoare intrebare si perspectiva… Sa ne rugam Sfintilor cei 40 de mucenici si sfintilor inchisorilor sa ne lumineze si sa ne povatuiasca in caile in care vom merge!

Continuarea AICI cu… Testamentul Sfintilor 40 de mucenici

***

***

Fermentul muceniciei

„Nu cu răzvrătire, nu cu nemulţumire, nu revoltaţi mergeau martirii în faţa prigonitorilor, ci ca nişte miei spre junghiere…”

(Arhimandritul Iustin Pârvu)

“De ce a îngăduit Domnul nostru, Iubitorul de oameni, asemenea dezlănţuiri ale diavolului şi slugilor sale împotriva făpturii sale? Deoarece aceşti fraţi ai lui Hristos au devenit, prin mucenicia lor, jertfa cea sângeroasă adusă pe altar pentru păcatele noastre ale tuturor. Ei sunt mieii jertfiţi de preoţii Vechiului Legământ pentru iertarea păcatelor poporului. Ei sunt răscumpărarea noastră. Datorită lor noi trăim, avem (încă) libertate, avem Biserica, datorită lor, prin Hristos, porţile Iadului nu au biruit-o şi nici nu o vor birui. Ei sunt cei ce stau cel mai aproape de Hristos, deoarece au făcut, până la capăt, ceea ce a făcut şi Hristos pentru noi: şi-au pus trupul şi sufletul şi-au jertfit întreaga viaţă, pentru noi. Şi „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi” (Ioan 15:13).

Dragostea, aşadar, este fermentul muceniciei. Dragostea pentru Hristos şi pentru aproapele, o dragoste care nu este omenească, nu cunoaşte exaltarea, nu este nici măcar eroism sau onoare. Este dragoste dumnezeiască, de la Duhul Sfânt, ce provine din cunoaşterea lui Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Sale. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind fericirile din predica de pe munte a Mântuitorului, arată că suferirea prigoanelor, a ocărilor şi a necazurilor urmează împlinirii primelor porunci: ale smereniei, pocăinţei, milostivirii şi căutării păcii cu Dumnezeu. De aceea, mucenicul nu este un fanatic, nici un simplu erou cum se găsesc, destui, în istoria lumii. Însuşi Apostolul Pavel, martirizat şi el de împăratul Nero, a scris: „De aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (1 Cor. 13:3).

Prin urmare, nu oricare dintre noi va putea merge până la mărturisirea lui Hristos, dacă în mărturisire se va amesteca ceva omenesc, meschin, pătimaş, un rest de necredinţă şi de interes. Jertfa nu poate fi decât rodul lepădării totale de sine sau cel puţin al unei dispoziţii sincere a sufletului de a-L urma cu toată fiinţa pe Hristos”.

Cititi si: