Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN SI “ZELOTII” SUPERCORECTI (II): “Simt in aceste inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist”

“Va impartasim ingrijorarea noastra fiindca suntem cu adevarat descurajati de aceasta atitu­dine nesanatoasa care este tocmai acea ravna nu dupa cunoastere [Rom. 10, 2]. Si noi, si altii am in­cercat cu blandete sa luam legatura cu Parintele N. si cu Parintele P. referitor la aceste lucruri, dar am impresia ca nu putem comunica in nici un fel; in orice lucru ei au „dreptate”, sunt „specialisti”, si nu este cu putinta o alta parere’….

*

“Astazi este Augustin; maine (si deja a inceput) vor fi atacati „simplii” episcopi si preoti ai Bisericii noastre. Miscarea anti-Augustin este primul pas catre schisma si mai mari neo-randuieli in Biserica Ortodoxa”.

*

Cateva scrisori ale Parintelui Serafim Rose despre Fericitul Augustin

29 sept./12 oct. 1975

Sfantul Chiriac

Iubite Parinte Igor [Kapral][1]

“(…) Iata in sfarsit ceva ce nu este o cerere, ci expresia adancii noastre preocupari fata de mi­siunea noastra ortodoxa in ziua de azi. Parintele N., in ultimul numar din „Witness”, il ataca din nou cu multa suficienta si fara temei pe Ferici­tului Augustin. Oricine cunoaste invatatura gresita a Fericitului Augustin despre har; dar de ce acest „fundamentalist” incearca sa nimiceas­ca cu totul pe un om caruia nu i s-a tagaduit niciodata in traditia ortodoxa un loc intre Parin­tii Bisericii? Parintele Teodoret, vorbind nein­doielnic in numele altor zeloti din Grecia si Sfantul Munte, ne scrie ca fireste ca il accepta pe Augustin ca sfant, fiindca si Sfantul Nicodim Aghioritul il accepta. Vladica Ioan[2] al nostru a pus sa i se scrie o slujba si avea mare evlavie la el. Sfantul Nicodim l-a pus in Calendarul nostru rasaritean (cam la fel cum Vladica Ioan l-a  pus pe Sfantul Patricius), iar Parintii nostri rusi din secolul al XIX-lea l-au urmat. Sinodul al Cincilea Ecumenic il randuieste pe Augustin ca autoritate teologica la acelasi nivel cu Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan Gura de Aur, fara retineri. Contemporanii lui Augustin care nu au fost de acord cu el (Sfantul Vincentiu de Lerin, Sfantul Ioan Casian) i-au indreptat invatatura fara a-i pomeni numele altfel decat cu respect, si nici vorba sa-l numeasca „eretic”. Restul con­temporanilor sai, intre care si unii mari Parinti, i s-au adresat intotdeauna cu cel mai mare respect. Traditia ortodoxa universala il accepta ca pe un neindoielnic Sfant Parinte, desi cu anumi­te scaderi in invatatura – cam ca pe Sfantul Grigorie al Nyssei in Rasarit.

De unde deci stra­nia campanie „protestanta” pentru a-l declara pe Fericitul Augustin eretic si de a osandi fatis pe oricine nu este de acord cu acest lucru? E un lucru care ne tulbura mult, nu atat pentru Feri­citul Augustin (care la urma urmei e un Parinte cu mai putina greutate decat multi altii), ci fiindca dezvaluie un foarte nesanatos duh „partinic” ce ameninta intreaga misiune ortodoxa de limba engleza. Parintele N. merge pana acolo incat sa zica: Daca nu crezi exact cum crede Parintele P, nu esti ortodox! Daca recomanzi un catehism din secolul al XIX-lea (cum recomanda intotdeauna Vladica Ioan convertitilor, esti la­tin; daca citesti Razboiul nevazut, esti sub influ­enta latineasca; daca refuzi sa crezi in evolutie (!), esti sub influenta apuseana!!!

Va impartasim ingrijorarea noastra fiindca suntem cu adevarat descurajati de aceasta atitu­dine nesanatoasa care este tocmai acea ravna nu dupa cunoastere [Rom. 10, 2]. Si noi, si altii am in­cercat cu blandete sa luam legatura cu Parintele N. si cu Parintele P. referitor la aceste lucruri, dar am impresia ca nu putem comunica in nici un fel; in orice lucru ei au „dreptate”, sunt „spe­cialisti”, si nu este cu putinta o alta parere. (…)

Va rugam sa ne iertati ca va impovaram cu astfel de lucruri. Am dori foarte mult sa va cu­noastem gandurile in privinta celor aratate. Este oare vreo cale prin care [ei] sa poata fi convinsi sa fie mai putin cutezatori? Se pare ca nu este nimeni dintre „rusi” pentru care sa aiba putin respect – toti sunt sub „influenta apuseana”. (Asta-i schmemanism!) Cum oare ar putea fi facuti sa vada, pana nu e prea tarziu, ca toti ar trebui sa fim mai smeriti si sa nu avem o parere asa de inalta fata de propria „teologie”) ca poate ne aflam toti sub „influente apuseane” de tot fe­lul (lucru foarte evident chiar in cazul Parintelui N.), dar aceasta nu trebuie sa ne excluda din Ortodoxie atata vreme cat ne straduim sa intele­gem adevarul.

Roaga-te pentru noi.

Cu dragoste in Hristos,

Monahul Serafim

***

17/30 martie 1976

Sfantul Patricius al Irlandei

Iubite frate intru Hristos, Nicolae [Moreno],

Inchinaciune intru Domnul nostru Iisus Hris­tos. Ma rog sa petreci cu bine Postul si sa fii pre­gatit sa intampini Sfanta Patima si Inviere a Mantuitorului nostru. Pentru noi aceasta este o parte a anului foarte bogata duhovniceste, cu slujbe lungi, cu tonul aparte al vietii din Postul Mare si citirile din Sfintii Parinti. Imi inchipui ca acolo toate citirile se fac in ruseste, dar nadaj­duiesc ca vei fi cumva in stare sa te folosesti de aceasta randuiala a citirilor de la slujbe. Aici am citit Scara, Lavsaiconul, Istoria Avvei Dorothei si Vietuirea Parintilor [Vita Patrum] a Sfantului Grigorie din Tours. Citirea repetata a acestor carti in fiecare an are darul de a le face sa pa­trunda si mai adanc in constiinta noastra orto­doxa si totdeauna se afla lucruri „noi” in ele, indiferent cat de des le-ai fi citit – lucru care, fireste, arata cat suntem de invartosati, si cata nevoie avem de asemenea lucruri.

Nadajduiesc ca in mijlocul studiilor tale (care ne rugam sa fie foarte rodnice!) prinzi si simta­mantul a ceea ce nu se poate invata in chip di­rect – tonul vietuirii si gandirii ortodoxe ce apa­re „printre randuri” parca, respectul pentru ge­neratia mai varstnica care ne preda comoara sfanta a Ortodoxiei, apropierea de invatatura Sfintilor Parinti, care nu trebuie sa fie una acade­mica, ci practica, si, dincolo de „disputele” de suprafata, trebuie sa ia aminte la intelesul mai adanc al invataturii patristice. „Specialistilor” patrologi din noua scoala le scapa acest lucru, ceea ce e o mare ispita in Biserica noastra in pre­zent, fiindca toti sunt afectati acum intr-o anu­mita masura de atmosfera academica lipsita de suflet din jurul nostru.

In ultima vreme am ob­servat cat de superficiala a fost discutia despre Fericitul Augustin – o abordare rece si precauta care fie l-ar fi „acceptat” cu ingaduinta, fie l-ar fi „scos din calendar”, doar pe temeiul unei ana­lize abstracte a invataturii sale. Dar adevarata perspectiva ortodoxa este, intai de toate, aceea de a nu te increde in conceptia „teologica” ab­stracta si a te intreba: Ce gandesc batranii nostri, ce gandesc Parintii mai apropiati? Si luand pa­rerile lor cu respect, incepi sa iti compui propria imagine. Dar „noii teologi”, cand aud ca Parintii nostri mai recenti, precum Sfantul Nicodim Aghioritul sau Arhiepiscopul nostru Ioan, aveau mult respect pentru Fericitul Augustin, nu pot decat sa spuna cu dispret: „erau sub influenta apuseana“, si isi arunca serioasele lor pareri cu o nesimtire si o neintelegere cu totul „apuseana“. Oricine a citit Marturisirile Fericitului Augustin cu simpatie nu e chiar asa de pornit „sa-l scoata din calendar” – caci vede in carte tocmai acea ravna si dragoste arzatoare care e tocmai lucrul ce lipseste asa de mult in viata noastra ortodoxa de azi! Apropo, ai citit cartea cu pricina? Ar tre­bui.

Arhiepiscopul Filaret al Cernigovului, in Patrologia sa din secolul al XIX-lea, desi scoate in evidenta clar greselile Fericitului Augustin – sau chiar le exagereaza -, totusi lauda foarte mult aceasta carte pentru caldura si evlavia sa. Si poate ca „occidentalismul” Fericitului Augustin il face si mai relevant pentru noi, cei de azi, care suntem asa de cufundati in Apus si in modul sau de gandire; este cu siguranta o trufie sa gan­dim ca vom citi doar marile carti „rasaritene” si „mistice”.

Ei bine, nu am vrut sa divaghez asa de mult asupra acestui subiect. Dar cel putin stii ca ne gandim la tine si suntem foarte dornici sa-ti insusesti cat mai mult cu putinta din experienta ta de seminar si de manastire. Si mai ales tine-ti inima deschisa si invata sa fii un pic mai des­prins de multimea disputelor intelectuale si cu­rentelor ce zboara prin jurul Bisericii noastre. Da-ne de stire cum o duci. Roaga-te pentru noi – am inceput tiparirea cartii despre Viata Fericitului Paisie [Velicicovschi, n.n.], care este un proiect imens pentru noi. (…)

Cu dragoste in Hristos,

Monahul Serafim

13/26 iunie 1981

Sfantul Trifilie al Ciprului

***

Iubite Parinte Mihail [Azkoul],

Hristos in mijlocul nostru!

Multumesc pentru scrisoare. Sunt sincer feri­cit sa vad ca exista cineva cu asemenea pareri ca ale dumitale fata de Fericitul Augustin, care do­reste sa faca si altceva decat sa-i dea in cap (atat lui cat si noua, tuturor celor ce avem cat de cat respect fata de el).

Ne ceri sa lucram impreuna la ceea ce pare a fi un „studiu amanuntit” al Fericitului Augus­tin. Ma intreb insa ce valoare poate avea un ase­menea studiu – caci pentru cineva care doreste sa infatiseze obarsia „influentei apusene” in teologia ortodoxa aceasta analiza amanuntita pare ea insasi ingrozitor de apuseana!

Daca incerci sa afli care e locul real al lui Au­gustin in Biserica Ortodoxa cred ca abordarea dumitale este cu totul gresita. Ea porneste de la parerea ca „noi modernii” suntem cei ce putem face acest lucru – ca noi putem „sti mai bine” decat oricine din trecutul ortodox. Eu nu prea cred. Am o profunda neincredere in toti cei ce scriu astazi pe teme teologice – caci noi ne aflam sub „influenta apuseana” mai mult decat oricine inainte, si cu cat ne dam seama mai pu­tin de acest lucru, cu-atat „occidentalismul” nostru devine mai daunator. Intreaga noastra abordare a teologiei, asa de rece, de academica, si adesea dispretuitoare, este atat de indepartata de Parinti, atat de straina lor. Sa recunoastem acest lucru si sa incercam sa nu fim asa de in­drazneti (vorbesc si de mine).

Nu am timpul (si probabil nici sursele) ca sa aflu cat anume au citit Sfantul Fotie si Sfantul Marcu din Fericitul Augustin. Banuiesc ca Sfan­tul Fotie a citit destul de putin in afara de texte­le aflate in disputa, iar Sfantul Marcu probabil ceva mai mult (de fapt, daca cercetezi suficient de mult, ai putea sa arati probabil ca Sfantul Marcu a fost intr-un fel „influentat” de Augus­tin! – la urma urmei ucenicul sau Ghennadie a fost traducatorul lui Toma din Aquino in gre­ceste). Neindoielnic, respectul lor pentru Au­gustin se intemeia pe respectul general fata de el din Biserica, si indeosebi in Apus, inca de la inceput.

Ajungem astfel la singura problema reala pe care cred ca ai putea-o cerceta cu folos: Ce anu­me a gandit Biserica Apuseana despre Fericitul Augustin in veacurile cat a fost ortodoxa? Apu­sul l-a cunoscut ca pe unul dintre Parintii sai; i-a cunoscut bine scrierile, inclusiv disputele asupra lor. Ce anume au gandit despre el Parin­tii apuseni care erau legati de Rasarit? Cunoas­tem parerea Sfantului Casian – el a criticat (poli­ticos) invatatura despre har a lui Augustin, acceptand insa autoritatea sa in alte chestiuni. Sfantul Vincentiu de Lerin s-a certat mai mult cu discipolii necumpatati ai lui Augustin. In nici unul dintre cazuri nu a fost vorba de „ere­zie” sau despre cineva care sa fie total neortodox. Daca e cineva care ar trebui sa fie un dusman al lui Augustin, acela este Sfantul Faust din Lerin, dar marturiile par a dovedi contra­riul. Sfantul Chesarie din Arles, Sfantul Grigorie cel Mare – admiratori ai lui Augustin, desi nu urmeaza exagerarile sale in privinta harului. Nu mai pomenesc de adeptii entuziasti ai lui Augustin.

Este aici un domeniu de cercetare in izvoare­le latine, dar nici o cercetare nu poate rasturna faptul evident ca (dupa cate mi se pare mie), Apusul Ortodox l-a primit ca pe un Parinte. Daca este intr-adevar un „eretic”, oare atunci nu cumva trebuie aruncat la gunoi intregul Apus o data cu el? Sunt sigur ca poti gasi des­tule semne de „mentalitate apuseana” la Grigorie cel Mare, de pilda, spre a-l discredita ca Parinte si Sfant in ochii multora dintre invatatii ortodocsi de azi – caci si el este primit in Rasarit pe temeiul reputatiei sale generale din Apus si pe temeiul Dialogurilor sale (carte fata de care sunt sigur ca putini s-ar indoi ca are dreptul sa fie numita ortodoxa).

Cred ca „vanarea ereziilor” lui Augustin dez­valuie cel putin doua greseli majore la invatatii ortodocsi de azi care o practica:

Nu sunt un mare admirator al doctrinelor lui Augustin. El are intr-adevar acel „supra-rationalism” apusean pe care Parintii rasariteni nu il au (acelasi „supra-rationalism” pe care-l mani­festa din belsug criticii de azi ai lui Augustin). Principalul si singurul lucru placut si ortodox al sau este simtamantul ortodox, evlavia si dragostea de Hristos, ce ies la iveala asa de puternic in lu­crarile sale nedogmatice, precum Marturisirile (iar Parintii Rusi indragesc si Solilocviile). A-l distruge pe Augustin, asa cum incearca s-o faca criticii de azi, inseamna sa ajuti de asemenea la distrugerea acestei evlavii si iubiri de Hristos – care sunt prea „simple” pentru intelectualii de azi (chiar daca si ei pretind a fi „evlaviosi” in fe­lul lor). Astazi este Augustin; maine (si deja a inceput) vor fi atacati „simplii” episcopi si pre­oti ai Bisericii noastre. Miscarea anti-Augustin este primul pas catre schisma si mai mari neo-randuieli in Biserica Ortodoxa.

Sa presupunem ca felul cum talcuieste cineva versetul de la Romani 5, 12 este incorect; ca el crede la fel ca Augustin in privinta transmiterii pacatului stramosesc; ca stie prea putin despre deosebirea intre Treimea „transcendenta” si cea „iconomica” si uneori le confunda. Oare nu mai poate ramane ortodox? Trebuie oare sa ne stri­gam in gura mare „corectitudinea” in astfel de chestiuni, ca si dispretul (dispret puternic resim­tit!) fata de cei ce cred astfel? In istoria Bisericii pareri de acest tip, ce sunt in dezacord cu con­sensul Bisericii, nu au fost pricina pentru a porni o vanatoare de erezii. Recunoscand firea noastra supusa greselii, Parintii din trecut au pastrat cele mai bune pareri ortodoxe si au parasit tacit asemenea pareri private ce nu au incercat sa se proclame a fi singurele pareri ortodoxe.

Iarta-ma pentru sinceritatea mea, dar cred ca o vei primi cu bunavointa. Am vorbit din inima si nadajduiesc ca nu vei pune in circulatie aceasta scrisoare, astfel incat sa poata fi pusa la diverse „dosare” si facuta bucati pentru neindoielnicele sale defecte.

Fie ca Dumnezeu sa ne pastreze in harul Sau! Roaga-te pentru noi.

Cu dragoste in Hristos,

Nevrednicul ieromonah Serafim

P.S. Un lucru deosebit de important pe care nu l-am specificat in scrisoarea de mai sus: extrema criticare a lui Augustin arata o mare lipsa de incredere in Parintii si episcopii orto­docsi din trecut care l-au primit ca Parinte (in­clusiv intregul Apus Ortodox de dinainte de schisma). Aceasta lipsa de incredere este semnul racirii inimilor din vremea noastra.

[1] Mai tarziu Episcopul Ilarion (n. ed.).

[2] Arhiepiscopul Ioan Maximovici (n. ed.).

(din: Pr. Serafim Rose, “Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa”, Editura Sophia, Bucuresti, 2002)