SFANTUL IUSTIN POPOVICI: “Sa transformam fiecare clipa libera a vietii noastre macar intr-un suspin de rugaciune”
“Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este totdeauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în inimă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă până când omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregime în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pământesc. Atunci este apărat de către îngeri, de către Sfinţii lui Dumnezeu, care prin focul rugăciunilor lor ard tot răul care se ridică împotriva lui din lume şi din iad, de la oameni şi de la diavol.
Ştiţi oare, fraţilor, care este cea mai înfricoşătoare armă omenească pe pământ, armă nebiruită şi atotbiruitoare? Rugăciunea! Căci prin rugăciune omul îşi încredinţează lui Dumnezeu întregul suflet, toată inima, toată viaţa, şi Dumnezeu devine Apărătorul şi Purtătorul lui de grijă. Ce pot face atunci oamenii sau dracii? Nimic! De aceea Domnul ne-a şi poruncit: „Rugaţi-vă neîncetat“.
În biserică, în biserica lui Hristos ne încredinţăm pe noi înşine prin rugăciune lui Dumnezeu şi El ne învaţă Adevărul Său Dumnezeiesc veşnic, Binele Său Dumnezeiesc veşnic… Şi cu cât mai mult se roagă omul lui Dumnezeu, cu atât mai mult simte în sine puterea de a se opune oricărui rău, oricărui păcat, oricărui demon. Iar aceasta se întâmplă din cauză că prin rugăciune omul creşte tot mai mult în tot binele Dumnezeiesc, în tot adevărul şi dreptatea Dumnezeiască. Şi în toată bucuria duhovnicească. Şi nimeni nu-i poate lua această bucurie şi fericire, nici pe pământ, nici în cer.
În această lume suntem la război: ne luptăm pentru viaţa veşnică prin sfintele virtuţi, îndeosebi prin rugăciune şi răbdare. De aceea sarcina noastră principală este să ne înarmăm cu rugăciunea neîncetată. Iar aceasta se obţine prin silinţa noastră continuă către rugăciunea neîncetată, prin silinţa întregii noastre puteri duhovniceşti, până când rugăciunea va deveni respiraţia de fiecare clipă (secundă) a sufletului nostru. Să transformăm fiecare clipă liberă a vieţii noastre măcar într-un suspin de rugăciune, într-un strigăt de rugăciune, într-un plâns de rugăciune. Porunca atotmântuitoare a Evangheliei este să ne rugăm neîncetat. Vrei ca gândurile tale să fie curate şi sfinte? Încheie fiecare gând prin rugăciune.
Pentru voi cel mai important este să vă umpleţi mintea de rugăciune, astfel încât fiecare gând să se verse de la sine în rugăciune, să se încheie cu rugăciunea. Din mintea unită, împletită şi contopită cu rugăciunea, ca dintr-un izvor curat şi luminos totdeauna vor ieşi şi se vor revărsa gânduri curate şi sfinte: ea va gândi cu Hristos Dumnezeu. Pentru nevoitorul iubitor de Hristos idealul este atins deja pe pământ: fiecare gând să-l închei cu Domnul Iisus Hristos – Dumnezeu şi Om. În acest scop se cuvine să ne rugăm la început cu rugăciuni scurte, ca acestea: „Doamne Atotmilostive, învaţă-mă să mă rog”, „Doamne, dă-mi să privesc lumea prin rugăciune”. Rugăciuni de acest fel trebuie să înălţăm către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, către marii sfinţi, îndeosebi către Sf. Ioan Gură de Aur. Cel mai adesea însă se cuvine să te rogi cu acea rugăciune care se va lipi de inimă sau o va încălzi“.
(Sursa online: Unde se termina rugaciunea, incepe pacatul… : Despre rugăciune – Sfântul Iustin Popovici)
Legaturi:
- Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (II). “Stiti voi, fratilor, care este arma cea mai puternica a omului pe pamant?…”. De ce o lepadam tocmai pe ea?
- RAZBOIUL CU METANIILE IN MANA: Parintele Porfirie despre rugaciunea mintii (rugaciunea lui Iisus) – conditii si riscuri
- “Cum să mă rog? Nu ştiu cum să mă rog…” – ne raspunde Parintele Rafail Noica
- Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii“
- Ce este Adevarul? UN CUVANT CAPITAL AL SFANTULUI IUSTIN POPOVICI SI O MEDITATIE PE MARGINEA SA. Totul in Hristos…, nu doar in numele Lui!
- Sfantul Iustin Popovici – Noul sfant filosof si martir al lui Hristos in vremurile noastre
- CUVIOSUL IUSTIN POPOVICI – constiinta vie a Ortodoxiei patimitoare: Din viata si minunile Cuviosului Iustin
- Cum sa dobandim launtric marturisirea Bisericii? (1)
- Cum sa dobandim launtric marturisirea Bisericii? (2)
- TINE CANDELA INIMII APRINSA! – Invataturile esentiale ale Parintelui Serghie despre duhul si practica rugaciunii
- Sfantul Ioan de Kronstadt ne invata sa traim si sa ne rugam in Duh
- Staretii de la Optina ne invata rugaciunea adevarata
- PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”
- Cuv. Paisie Aghioritul: “Arme” pentru razboiul nevazut al acestor vremi
- E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE
- CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL: “Daca rugatorii pentru lume vor lipsi, atunci va fi sfarsitul”
- UN PETEC DIN CERUL INIMII AVVEI SELAFIIL SIBERIANUL: Avem nevoie de cat mai multa rugaciune!
- Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu (II): “Diavolul turbeaza atunci cand cineva se roaga”
- Avva Efrem Vatopedinul: “ATAT CAT AVETI PUTERE, IUBITI RUGACIUNEA!”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Dă-mi Doamne inimă smerită
Dă-mi sete după pocainţă
Dă-mi suferinţa nemplinirii
Poruncilor întru credinţă.
Dă-mi adâncirea’n mine însumi
Prin trudele despătimirii
Să-mi vad și să-mi cunosc adâncul.
Dă-mi râvnele desăvârșirii.
Fă-mi gându’adâncă rugăciune
Și cugetare, și căinţă
Să ard de dorul împlinirii
Desăvârșirii în credinţă.
Umple-mi Tu inima Iisuse
Cu adâncimea rugăciunii
Neâncetate, ce dă viaţa
Și pacea Ta, în iadul lumii.
Că fără ea mă cred și vrednic
Și-mi fericesc deșteptăciunea
Și-mi construiesc (dreapta credinţă)
Prin “eu” ca să m’admire lumea.
Îmi fac din Tine argumente.
Din legea Ta justificare
Și din dorinţe pătimșe
Convingerea reformatoare,
Ori fac din legea Ta osândă
Cu judecaţi “fără greșeală”
(Care acuză chiar și sfinţii)
Cu râvnă și cu’îndrăzneală,
Ori îmi zidesc ortodoxia
Cu zgomot și’n exterior
Ori îfierez orice nuanţă
(În semeni), ca învăţător,
Ori prin puţinul dinafară
Ajung să socotesc deajuns
(Cât am făcut ortodoxește)
Și c’am ajuns chiar foarte sus.
C’adânci, subţiri și’atât de’ascunse
Sunt vicleniile’nșelării
Încât nu-i suflet ca să scape
De grozăviile căderii.
De nu trăiesc sub jugul rugii
Al fricii că oricând greșesc
Nu simt nevoia rugăciunii
Și n’am de ce să mă căiesc.
Nu simt nici lipsa și nici cursa.
Nu-mi văd și nu-mi cunosc pacatul
Ci nemplinirile și lipsa
Și răul care-l face altul.
Deaceia-Ţi cer Doamne Iisuse
Și permanenţa rugăciunii
Și înţelegerea vieţii,
Prin Tine, nu prin duhul lumii.
Că fără rugă neîncetată
Și focul aspru al căinţei
Nu urc către desăvârșire
Și nu port crucea pocăinţei.
http://www.razbointrucuvant.net/vecernia-si-utrenia-sfantului-ierarh-grigorie-dascalul-2/
A 9-a Rugăciune umilincioasă către Domnul nostru Iisus Hristos.
Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul meu: plouă în inima mea roua Darului Tău; să adape aceasta mintea mea, şi să o împodobească pe ea cu florile umilinţei, ale smereniei, ale dragostei şi ale răbdării. Şi ce zic acestea? Că iată rugăciunea mea este neputincioasă, şi păcatele mele sînt mari şi tari. Păcatele mele mă necăjesc pe mine, şi neputinţele mele mă silesc a striga Ţie:
Cela ce ai deschis ochii orbului, deschide ochii minţii mele, ca totdeauna să văd frumuseţea Ta. Cela ce ai deschis gura asinului lui Valaám, deschide-mi gura mea spre lauda şi slava Darului Tău. Cela ce ai pus hotar mării, Cuvântul poruncii Tale pune-l hotar inimii mele, prin Darul Tău, ca să nu se abată în dreapta sau în stânga de la poruncile Tale. Cela ce ai dat apă în pustie norodului celui nesupus şi împotrivă-grăitor, dă-mi mie umilinţă, şi ochilor mei lacrimi, ca să plâng ziua şi noaptea în vremea vieţii mele cu smerită cugetare, şi cu dragoste, şi cu inimă curată.
Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne, şi dăruieşte-mi din sămânţa cea sfântă a Darului Tău, ca să-Ţi aduc Ţie mănunchi de umilinţă. Deci slavă Ţie, celui ce mi-ai dat mie, ca să-Ţi aduc Ţie. Auzi, Doamne, rugăciunea robului Tău, pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor Tăi, când îţi aduc mărturisirea aceasta.
Greşit-am la Cer şi înaintea Ta, Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, şi nu mai sînt vrednic a mă chema fiu al Tău, nici a căuta şi a vedea înălţimea cerului de mulţimea păcatelor mele, nici a numi numele Tău cel prea-slăvit prin buzele mele cele păcătoase. Că nevrednic pe sine-mi m-am făcut Cerului şi pământului, pe Tine întărâtându-te, Săpânul meu cel bun. Pentru aceea mă rog Ţie, Doamne, să nu mă lepezi pe mine de la faţa Ta, nici să Te depărtezi de la mine, ca să nu pier. Că de nu mi-ar fi ajutat mie mai-nainte Darul Tău, eu aş fi pierit; şi eram acum ca şi cum nu aş fi fost. Că după ce Te-am părăsit pe Tine, nu m-a întâmpinat pe mine zi bună. Că ceea ce întru păcate se pare că este zi bună, şi decât înseşi cele amare prea amară este. Şi de nu îmi va ajuta mie acum acelaşi Dar al Tău, eu iarăşi voi fi ca şi cum nu sînt. Pentru aceea tare nădăjduiesc că mă vei împuternici pe mine cu Darul Tău, Doamne Dumnezeul meu, ca să mă grijesc de mântuirea mea. Pentru care şi cad la Tine rugându-mă:
Sprijineşte-mă pe mine, cela ce m-am rătăcit din calea dreptăţii. Varsă peste mine mulţimea îndurărilor Tale, ca peste fiul cel curvar, că mi-am ruşinat viaţa mea, risipind bogăţia Darului Tău. Miluieşte-mă, Dumnezeule, şi nu pomeni răul pentru viaţa mea cea înrăutăţită. Îndură-Te spre mine ca spre curva şi spre vameşul şi spre tâlharul. Că aceştia pe pământ fiind s-au urgisit de toţi, iară tu, Doamne, i-ai primit pe dânşii, şi locuitori ai desfătării Raiului i-ai făcut. Deci primeşte-mă şi pe mine, netrebnicul robul Tău, şi pocăinţa mea, că şi eu m-am urgisit de toţi. Că ai venit nu pe cei drepţi să-i chemi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Că Ţie se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
A P A N T H I S M A