Vindecarea fiului lunatec. “O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi…?” MUSTRAREA DURERII LUI DUMNEZEU si CONDITIA CRESTINULUI IN LUME
Sfantul Luca al Crimeei: „PANA CAND VA VOI RABDA PE VOI?”
“Domnul Iisus Hristos S-a pogorat de pe Muntele Taborului dupa ce a aratat lumii prin ucenicii Sai alesi Lumina cereasca. O, cat ar fi vrut El ca aceasta lumina sa lumineze in lume, ca oamenii s-o primeasca in inimile lor, ca toate popoarele sa mearga pe calea luminata de lumina Lui cereasca!
S-a pogorat de pe munte in multimea de oameni, galagioasa si plina de dispute; si duhul cotidian, neschimbat al multimii I-a atins inima. S-a apropiat de El tatal unui copil demonizat. L-a rugat doar de vindecare – nu inchinarea in fata Fiului lui Dumnezeu, nu dragostea fata de Mantuitorul lumii l-a adus pe el aici, ci doar dorinta de a primi vindecare trupeasca de la Doctorul-Facator de minuni.
Domnul Şi-a amintit de poporul saturat de El in pustie cu paine si de poporul grosolan si trupesc, caruia i-a spus: Voi Ma cautati nu pentru ca ati vazut minuni, ci pentru ca ati mancat si v-ati saturat. Şi au iesit din inima Lui cuvinte amare: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi, pana cand va voi rabda pe voi?
Domnul era strain dupa duh de marea parte a poporului. El nu era inteles, Il suparau, Il numeau mincinos si lingusitor, slujitorul lui Beelzebut. El trebuia sa suporte dialogul cu dusmanii care Il urau, care atentau cu rautate la viata Lui. Ii era greu, intristarea si durerea ii umpleau inima. O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi, pana cand va voi rabda pe voi?
Nu doar Domnul Iisus Hristos suferea de aceasta intristare. Despre dreptul Lot, nepotul patriarhului Avraam, citim in Epistola Apostolului Petru ca el, locuind in Sodoma, era istovit, chinuit de petrecerea in desfianare a celor nelegiuiti:
pentru ca dreptul acesta, locuind intre ei, prin ce vedea si auzea, zi de zi, chinuia sufletul sau cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite (II Petru 2, 7-8).
Iar in Apostolul care s-a citit astazi ati auzit cuvintele Sfantului Pavel:
Caci mi se pare ca Dumnezeu, pe noi, Apostolii, ne-a aratat ca pe cei din urma oameni, ca pe niste osanditi la moarte; fiindca ne-am facut priveliste lumii si ingerilor si oamenilor (I Corinteni 4, 9).
El vorbeste aici despre destinul comun al Apostolilor si al propovaduitorilor Evangheliei lui Hristos. Ei slujesc priveliste pentru lumea care nu-L cunoaste pe Hristos, sunt batjocoriti, sunt goniti. Iar ingerii cu mare bucurie si cu profund respect privesc la lucrarea lor cea sfanta.
Noi suntem nebuni pentru Hristos.
Nebunie au considerat atenienii cuvantarea Sfantului Apostol Pavel in Areopag. Guvernatorul Festus i-a spus: Pavele, esti nebun? Cartea cea multa te duce la nebunie.
Şi despre Domnul Iisus Hristos spuneau ca Şi-a iesit din Sine, ca diavolul este in El, ca El innebuneste.
Pana in ceasul de acum flamanzim si insetam, suntem goi si suntem palmuiti si pribegim.
Nu este oare aceasta respingere, nu este oare vrajba lumii?
Huliti fiind ne rugam; am ajuns ca gunoiul lumii, ca maturatura tuturor pana acum (I Corinteni 4, 9-13).
Dar acesta nu este doar destinul sfintilor. Tuturor crestinilor Sfantul Pavel le-a spus:
Toti care vor vrea sa traiasca cuviincios vor fi prigoniti.
Sa ne amintim si cuvintele Domnului:
Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea va uraste pe voi lumea… Nu este sluga mai mare decat stapanul ei. Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni (Ioan 15, 19-20).
In Psalmul al 43-lea, Prorocul David spune:
Pentru Tine suntem ucisi zilnic, socotiti suntem ca niste oi spre junghiere.
Desigur, aceasta nu se refera la noi, caci astazi nu esti ucis pentru marturisirea lui Hristos. Dar asa a fost nu doar in timpul vechilor persecutii ale imparatilor romani asupra crestinilor. Asa a fost pana de curand. In secolul al XVII-lea, in Japonia, propovaduirea misionara a convertit la crestinism mai mult de 200000 de japonezi. Şi s-au infuriat budistii si paganii, si au ridicat impotriva lor o cumplita persecutie. Drumurile au fost umplute de multime de cruci pe care erau rastigniti crestinii japonezi.
Noi suntem straini in lume.
Nu avem aici cetate statatoare, ci cautam pe aceea ce va sa fie (Evrei 13, 14).
Tanjim in lumea aceasta, cum tanjeau evreii la raul Babilonului, amintindu-si de Sion. O, cat imi este de greu sa merg pe strazile Tambovului, vazand si simtind ca sunt strain si nu sunt de folos majoritatii poporului! Nu ii sunt necesare indrumarile mele pe calea lui Hristos, slujirea mea, nu stiu tristetea mea din pricina inversunarii inimilor lor. Imi apar in memorie fericitele imagini ale Sfintei Rusii vechi, in care tot poporul nostru era patruns de evlavia in fata Mantuitorului sau si, ascultator, mergea dupa sfintii sai. Se intereseaza de mine, ma cauta, dar numai ca doctor, de la care asteapta vindecare neputintelor trupesti, iar despre neputintele sufletesti nu vorbesc; ajutor duhovnicesc nu cer, nu au nevoie de acesta.
Asa si voi, crestinii, turma mica a lui Hristos, va intristati si suferiti din cauza instrainarii voastre duhovnicesti. Ştiu ca multi dintre voi poarta o cruce grea a instrainarii chiar si in familie. Ştiu cat de greu este sa auziti de la barbatii si fratii vostri, chiar si de la parinti si de la mame, ironii la adresa evlaviei voastre, la iubirea voastra fata de Hristos, fata de rugaciunile voastre.
Rabdati, rabdati cum a rabdat Insusi Domnul nostru, cum au rabdat Sfantul Pavel si toti Apostolii! Urmati-i exemplul marelui Pavel, asa cum si el Ii urma lui Hristos. Daca va hulesc pe voi cum l-au hulit pe el, nu raspundeti raului cu rau, ci rugati-va pentru cei care va necajesc, precum si el si toti Apostolii se rugau; si doar in rugaciune veti gasi liniste sufletelor voastre, fiindca o va auzi pe ea Hristos, care Şi-a dus indelung crucea grea a instrainarii si a hulei. Şi va va odihni pe voi, cei truditi si impovarati, care va intindeti mainile spre Dansul, care va varsati durerea inimilor voastre.
Doar cu gandul la Dumnezeu se va linisti sufletul nostru. De la El este mantuirea, la Dansul este adapostul vostru.
(Din: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)
Legaturi:
- “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”. OARE NOI AVEM CREDINTA?
- O, generatie inconstienta si rasfatata…
- DUMNEZEU MA PLANGE PE MINE
- DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)
- PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. DARUL PE CARE NU-L PRETUIM SE IA DE LA NOI
- “Lumea s-a saturat de predici, ea are nevoie de Hristos! Nu vorbe, ci fapte se cer!”
- Parintele Rafail Noica despre “subtirimea” si vulnerabilitatea iubirii lui Dumnezeu pentru noi
- CUI II MAI ESTE SETE DE DUH SFANT?
- POMENIREA PARINTELUI NICOLAE STEINHARDT. “Daca va voi spune, nu veti crede!”
- “Luminatorul trupului este ochiul…” PARINTELE MIRON MIHAILESCU despre porunca de a vedea lumea prin ochii lui Dumnezeu si despre DUREREA IROSIRII
- SUFERINTELE UNUI SFANT
- OMUL INTRE INMULTIREA PAINILOR SI A PESTILOR SI IMPUTINAREA CREDINTEI
- Inmultirea painilor. ENTUZIASM SFANT SAU INTERES?
- Pastorala-avertisment de Pasti a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: “IISUS SAU BARABA? MULTI DINTRE NOI IL ALEG SI ASTAZI PE BARABA!”
- Despre superficialitatea si nestatornicia sentimentelor omenesti. Cat valoreaza si cat dureaza osanalele multimilor care asteapta un rege (lider) pamantesc?
- Predica importanta a PS Sebastian la vindecarea a doi orbi si un mut: DISCRETIA DOMNULUI SI SETEA DE SPECTACOL SI DE SUCCES IEFTIN A LUMII
- Lectia unui pagan si mustrarea celor care se falesc si se multumesc cu dreapta credinta, fara o vietuire serioasa in Duh
- Suntem convertiti cu adevarat?
- “Eu stiu cum crestinii care acum plang patimile, asteapta sa invieze Cel Rastignit, ca sa-L puna iarasi pe Cruce…”
- Dumnezeu Isi seamana in noi Sangele: noi ce semanam?
- Talcuri adanci si vii pentru noi desprinse din Pilda Fiului Risipitor: DE CE FUGIM DE ASCULTAREA LUI DUMNEZEU? Despre nebunia mandriei si a deznadejdii
- Cuvant al Parintelui Ioan Buliga la Duminica Fiului Risipitor: “DE CE OAMENII UCID DRAGOSTEA?”
- Sf. Ioan Gura-de-Aur – SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Fratii mei,
Traim aici in Gradina Maicii Domnului si nu ne dam seama cat de putin ne trebuieste ca sa fim fericiti;fiecare dintre noi alergam sa ,,avem”,sa nu
ne lipseasca nimic,sa ne imbuibam cu de toate,sa se minuneze lumea de casa
pe care o avem,de masina noastra,de reusita copilului nostru.Ne place sa fim ajutati dar cand ne cere cineva sprijin ne vaicarim.Ne place sa fim laudati dar nu suportam pe altul mai binevazut langa noi.Ne facem cruce cand trecem prin dreptul Bisericii dar ne este rusine sa mergem la slujba de duminica.
Ne place sa barfim pe altul dar cand auzim de Domnul schimbam subiectul si
coboram privirea in pamant.Si cate si mai cate din acestea.Alergam pentru viata aceasta si uitam de cea intru Domnul.Ar trebui sa ne roada ravna aceasta permanent;ar trebui sa multumim lui Dumnezeu pentru fiecare clipita,pentru fiecare bataie a inimii,pentru fiecare suflu,ar trebui sa ne multumim cu ce avem si cu ce ne da Domnul;caci El nu ne lasa.Nu-si lasa parintele copilul lui.In fiece zi sa te trezesti si sa adormi cu gandul acesta:,,credinta mea ma mantuie”.
Dumnezeu le vede pe toate si stie ce se petrece in inima noastra dinainte
de a afla noi.Lui Dumnezeu ii este drag de noi.Suntem creatia Lui preferata.
Dar se intristeaza cand ne vede ca suferim sau cand ne departam de El.
Avem aici tot ce ne trebuie pentru a duce o viata linistita si curata.
Trebuie s-o pretuim ca-i tot ce avem.
Dincolo,alaturi de Domnul nu avem nevoie de nimic din ce avem aici.
Acolo avem totul,dragostea infinita a lui Dumnezeu.
DUMNEZEU sa ne apere si sa ne calauzeasca pasii catre o viata luminoasa si
fericita,
Amin.
http://teologie.do.am/news/duminica_a_10_a_dupa_rusalii_vindecarea_lunaticului/2011-08-21-1210
E greu. I’aproape imposibil
Să spui tot timpul Adevărul,
Să-ţi recunoşti vinovăţia,
Să faci ce-a spus Mântuitorul.
Să nu înşeli în nici o formă,
Să nu înjuri, să nu curveşti,
Să ierţi oricui, orice tot timpul
Şi chiar pe duşmani să-i iubeşti.
E greu. I’aproape imposibil
Să fii moral, să fii curat
Şi să-ţi păzeşti până şi gândul
Să nu alunece-n păcat.
E greu, ca pentru orice vină
Să faci canon şi pocăinţă
Să spui păcatul la duhovnic
Şi să trăieşti pentru credinţă.
E greu. I’aproape imposibil
Să fii cu sufletul curat
Când lumea cere şi oferă
Doar bucuria din păcat.
Pare-o povară şi-o osândă
Să fii plăcut lui Dumnezeu
Şi să alegi din ce-ţi dă lumea,
Doar ce-i povară şi ce-i greu,
Să nu fii lacom şi nici mândru
Şi să trăieşti în umilinţă,
În post, în canonicitate,
Și-n chingi impuse de credinţă.
De-aceia lumea osândeşte
Şi desconsideră credinţa,
Şi-şi face scut libertinajul
Şi ce justifică ştiinţa.
De-aceia’n ură şi pe faţă
Omul căzut şi imoral
Acuză grav ortodoxia
Numind-o rit medieval,
Și alege bucurii murdare
Şi “raiul” vieţii din apus,
Dispreţuind şi Adevărul
Şi jertfa Domnului Iisus.
De’aceia-şi vrea ortodoxia
Mai reformată mai uşoară
Mai păcătoasă, mai lumească,
Spre-a nu-l mai face de ocară.
Cu multă ură şi revoltă
Acuză omul păcătos
Şi viaţa ortodoxă sfântă
Şi legea Domnului Hristos.
Dar culme e că tot acesta
Vrea cinste publică, dreptate,
Vrea Adevăr şi transparenţă…,
-Vrea și păcat și demnitate -.
Si mii de mii, trăind în rele
Şi-n calea cea destrăbălată
Se răzvrătesc când primesc răul
Drept consecinţă și răsplată.
Cârtesc şi se revolta public
Când plata gravelor păcate
Aduce jugul sărăciei
Dezastru ori război și moarte.
De la cel mic pâ’n la cel mare
Tot cel ce zace în ruşine
Nu se îndreaptă, chiar de știe
Că prin păcat n’ajungi la bine,
Că răul de la fiecare
Consumă tot și nimiceşte
Natura, viaţa şi frumosulul
Şi sufletul îl pustieşte.
Că orice rău făcut pe lume
Loveşte în semenul tău,
Strică familia şi neamul
Şi legile lui Dumnezeu.
Prin rău, prin fals şi prin minciună
Nu dăinuieşte bucuria
Şi pe’nedrept şi fără vină
Se defăimează’ortodoxia.
E greu. I’aproape imposibil
Să spui tot timpul Adevărul
Dar prin biserică şi taine
Te sprijină Mântuitorul.
Doar prin Hristos şi pocăinţă
Poţi fi şi vrednic şi curat
Şi-un sprijin pentru neam şi ţară
Ca ortodox adevărat.
@ dor de TINE ,DOAMNE !
Cu iubire !
HARUL DOMNULUI peste noi toti sa fie si noi sa tinjim vesnic catre EL !
Drumul virtutilor este considerat si “drumul rastignirii”,ale carui cai sunt aspre cu valuri infricosatoare.Oricat ar incerca omul sa evite si sa se fereasca de aceste incercari,ele sunt absolut necesare si prezente in viata noastra.Ele,constituie o incercare de zi cu zi si de fiecare ceas a iubirii noastre fata de Dumnezeu.Lupta cu ispitele de voie si fara voie face parte din iconomia divina.Intreaga viata duhovniceasca este o lupta pentru dobandirea asemanarii cu Dumnezeu,afara de care nu putem intra in Imparatie.Conteaza foarte mult modul in care omul incercat le intelege,le valorifica/dispica si le depaseste prin:pocainta spre mantuire sau prin desnadejde si osandire.Aceste incercari pot fi un sprijin sau o piedica in calea apropierii de Dumnezeu.Daca le intelegem duhovniceste( le acceptam) sunt un semn al urcusului,iar daca le acceptam cu revolta(cartire)si cu invinovatirea altora ,atunci ele sunt prilej de indoita suferinta si osanda.
In viziunea Sfintilor Parinti,necazurile ne indeparteaza de pacat si de patimi.Fiind o consecinta a pacatelor noastre,incercarile pot fi evitate numai prin ura pacatelor pe care le-am facut si care ne indeamnea la pocainta.Incercarile au la baza “o judecata dreapta a Lui Dumnezeu” si vin asupra noastra in limitile rezistentei duhovnicesti si a puterii noastre de a le suporta.Doamne,intareste-ne,lumineaza-ne,intelepteste-ne in lupta cu ispitele!Ajuta-ne Doamne! Ajuta,necredintei mele!