PARINTELE CALCIU – ULTIMA CONFERINTA, cu o luna inainte de plecarea la Domnul (VIDEO in 3 parti; CLUJ-NAPOCA, octombrie 2006)

Despre Biserica, ierarhie (rolul episcopului), rugaciune (cat de importanta este, cum sa o facem?) si problemele spirituale ale credinciosului

Detalii despre imprejurarile acestei conferinte, sustinuta in mod absolut jertfelnic, in timp ce Parintele Gheorghe suferea de cancer in faza avansata, precum si un pasaj din ea transcris, gasiti la:

… În acest mai larg context, determinat de o condiţie trupească mai recentă şi de una duhovnicească ce împlinea întreaga viaţă, se va înţelege de ce-a ales să vorbească în cele din urmă, de fapt, despre rugăciune. În acelaşi fel, oarecum neaşteptat, o făcuse şi în urmă cu vreo trei ani, cînd s-a aflat la Casa Pogor, în Iaşi, pentru a răspunde chemării de a conferenţia, alături de doi prieteni (Marcel Petrişor şi Răzvan Codrescu), despre “Biserică şi naţiune” (sub egida Asociaţiei ROST, întemeiată de Claudiu Târziu şi căruia părintele Calciu i-a fost preşedinte de onoare). A luat cuvîntul ultimul, anunţînd din capul locului devierea temei către… “Rugăciunea pioasă”. Ştia că va fi un lucru spre surprinderea celor exasperaţi de “internaţionalismele” vechi şi noi, ateiste ori ecumeniste, şi care veniseră acolo pentru o lămurită expunere naţional-creştină. De altfel, după ce el a încheiat, cineva (în care cele auzite, filtrate prin reziduurile aşteptărilor de care am pomenit, se transformaseră într-un soi de pesimism) a întrebat: “Dar pentru naţiunea română şi pentru ţară nu se mai poate face nimic?!”. Iar el a răspuns: “Să vă rugaţi şi poate că Dumnezeu o să rînduiască mîntuirea lor!”.

În amfiteatru, la Cluj, după o împreună rugăciune, a citit mai întîi un document pe care Biserica Ortodoxă Antiohiană din America îl emisese privitor la rolul episcopului în Biserica Ortodoxă. Un text lămuritor, mai cu seamă o întemeiere duhovnicească, însă spre a rostui premisele unei îndreptări canonice şi publice a episcopatului. Textul limpezea că episcopul nu este un ales al poporului, ci este pus de Duhul Sfînt, într-o Ortodoxie ce nu este organ democratic, ci ierarhic. Astfel că nimeni nu are voie să se ridice împotriva unui episcop cîtă vreme el nu săvîrşeşte nici o abatere de la dreapta credinţă. Episcopul se supune dogmelor credinţei şi moralei Bisericii, iar dacă le încalcă, poate fi depus de un sinod legal constituit. Episcopul este capul unei comunităţi, al unui trup, şi el a fost sfinţit ca să ocîrmuiască. Această treaptă există prin voia lui Iisus Hristos, iar episcopul, fiind cap al Bisericii, este icoana Domnului.

Apoi a fost cuvîntul său propriu-zis. Îl voi reproduce pe de-a-ntregul în cele ce urmează, cu foarte puţine alterări, inerente transcrierii. Pentru cei care îl ştiau, părintele Calciu era, cu siguranţă, slăbit. Dar a fost miezos, ca de fiecare dată, şi însufleţitor, ba chiar mai mult decît atît, aşa cum se va vedea. Cuvîntul lui nu a durat mai mult de o jumătate de oră, după care, deşi obosit, a răspuns iscodirilor, inevitabil inegale, ale auditoriului…