“DREPTATEA” CRUCII. LEGEA LUI HRISTOS CERE RASTIGNIRE. Scrisori ale Sf. Ignatie Briancianinov despre necazuri, lepadare de sine, dragoste si indreptatire

Cel osândit de conştiinţa sa nu-si poate osândi aproapele. Legea lui Hristos cere răstignire. Despre smerenie si despre încredințarea în voia lui Dumnezeu

De ce spuneţi ca nu sunteţi vrednic de bunăvoinţa şi nici măcar de ingăduinţa mea? Eu nu sunt altceva decât un păcătos netrebnic, ce are foarte mare nevoie de milostivirea lui Dumnezeu, fără de care sunt negreşit sortit iadului. Dumnezeul meu imi spune: cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura şi cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi (Mt. 7, 2). Având nevoie de milostivirea Dumnezeului meu, având nevoie de ea în deplină măsură, am pentru aproapele meu numai milostivire. Luând aminte la propria conştiinţă atunci când ea cântăreşte şi preţuieşte vrednicia mea, doresc ca ea să mă pună mai prejos decât toţi călcătorii de lege. Osândit fiind de conştiinţa mea, nu pot să-mi judec aproapele şi cu atât mai puţin să osândesc pe cineva. Bine este să fii la picioarele aproapelui prin felul tău de a gândi: atunci devine accesibilă Evanghelia lui Hristos!

Iată cum sunt simţămintele mele faţă de dumneavoastră! Scrisoarea dumneavoastră m-a mişcat, şi aceasta este pricina pentru care vin la dumneavoastră, in ţinuturi străine, prin acest răspuns, şi poate că am ajuns deja. Sunteţi necăjit fiindcă sunteţi in luptă, sunteţi în luptă, fiindcă legea lui Hristos e duhovnicească, cere răstignire. Veţi afla mângâiere în aceea că omenirea nu s-a putut apropia niciodată de răstignire fără luptă. Dovada este insuşi Dumnezeu-Omul. El S-a rugat in gradina Ghetsimani ca să treaca de la El paharul, şi sudoarea Lui cădea pe pământ ca picăturile de sânge (v. Mt. 26, 39; Lc, 22, 44). Dacă vedeţi că neputinţa vă biruie, să ştiţi că Domnul este puternic să dea tărie poporului Său, după cum spune Sfântul David (v. Ps. 28, 11). Ai lui Dumnezeu sunt şi primesc de la El tărie cei ce Îi rămân credincioşi cu voia atunci când neputinţa lor ii face să incalce această credincioşie cu fapta. Aduceţi-vă aminte că Hristos a venit să îi cheme la pocăinţă nu pe drepţi, ci pe păcătoşi. Recunoaşteţi că faceţi parte din rândurile acestora, cădeţi cu smerenie la picioarele lui Hristos, incredinţându-vă voii Lui, incredintându-vă voii Lui prezentul şi viitorul, iar El va revărsa pace şi linişte in sufletul dumneavoastră, lucru prin care va arăta că este aproape, Pronia Lui veghează asupra dumneavoastră. Un oarecare Sfânt Părinte a zis:

„Fericit omul care a cunoscut neputinţa sa, pentru că dreptul care nu a cunoscut neputinţa sa este pe o cale foarte primejdioasă!“

Altul spune:

„Dacă Hristos a venit nu pentru drepţi, mă lepăd de dreptatea mea ca de un păcat care mă desparte de Hristos şi găsesc dreptatea mea — dreptate cerească, ce imi dă mijlocul de a mă apropia de Hristos şi de a fi cu El in recunoaşterea păcătoşeniei mele.“

Vă scriu toate acestea spre mângâiere, ca văzând că vă aflaţi dator inaintea lui Hristos să ajungeţi nu la deznădăjduire şi la mâhnire, ci la smerenie, să fiţi senini ca urmare a nădejdii in Hristos, care nu ruşinează, căci El e Atotputernic.

***

Crucea este semnul alegerii dumnezeieşti. Prin pedeapsă, Domnul cheamă la cunoașterea Lui cea mai îndeaproape, care aduce bunătățile cele veşnice

Neaşteptată şi grea cruce a căzut pe umerii dumneavoastră! Ea a fost insă trimisă de Dumnezeu… A venit, s-a apropiat pe nebăgate de seamă, a apăsat deodată, cu toată greutatea, asupra umerilor — şi fericiţi cei ce s-au invrednicit să primească asupra lor crucea Domnului! Fericit sufletul care va primi şi va purta cu mărime de suflet crucea Domnului! Crucea este semnul alegerii dumnezeieşti, pecetea lui Hristos. Cu această pecete îi pecetluieşte Hristos pe ai Săi. Semnul acesta e zugrăvit pe iubiţii lui Dumnezeu de către ingerii Atotţiitorului.

„Dacă vezi pe cineva că trăieşte fără necazuri, in bunăstare necontenită, zice Cuviosul Marcu Ascetul, să ştii că îl aşteaptă după moarte judecată nemilostivă.”

Toţi sfinţii au recunoscut ca adevăr nestrămutat faptul că cel ce duce viaţă fără necazuri este uitat de Dumnezeu.

„Nu căuta desăvârşirea creştină, spune unui dintre ei, in virtuţile omeneşti: ea nu este acolo; ea e păstrată în chip de taină în crucea lui Hristos!”

Orice virtuţi ar fi săvârşit sfinţii, ei le socoteau nedepline şi neindestulătoare dacă nu le incununa crucea lui Hristos, dacă nu le pecetluia, dacă nu le adeverea crucea lui Hristos. Trec pe calea păzită de heruvim doar cei ce au cu sine zapise pecetluite cu pecetea lui Hristos. Mila lui Dumnezeu faţă de dumneavoastră s-a arătat de-a lungul intregii dumneavoastră vieţi şi prin binecuvântarea dumneavoastră cu fericire in familie, şi prin binecuvântarea slujirii pe care o aduceţi ţarului şi patriei. Aceeaşi milă dumnezeiască se arată şi prin crucea care v-a fost trimisă. Pedeapsa lui Dumnezeu nu e pedeapsă omenească!… Mânia lui Dumnezeu nu e mânie omenească! Domnul pedepseşte şi iubeşte! El vă cheamă să-L cunoaşteţi cât mai indeaproape. Cunoştinţa de scurtă vreme cu puternicii pământului aduce cinstiri vremelnice şi bogăţie părută; cunoaşterea amănunţită a lui Dumnezeu aduce bunătăţile cele veşnice, vederea slavei dumnezeieşti, Impărtăşirea de această slavă.

Cum sa ne privim aproapele. Despre dragostea cea curata, in Dumnezeu. Mantuirea sta in lepadarea de sine. Ce inseamna: ca sa imi indreptatesc raspunsurile cele din pacate. De pocainta fuge orice pacat

Ce usurime, ce stare de bine, ce fericita curatie este atunci cand omul nu opreste in sine simtamintele de bunavointa catre aproapele, ci le poarta la sfantul, curatul cer; atunci cand ii spune lui Dumnezeu despre cei pe care ii indrageste:

„Dumnezeule! Acestia sunt mostenirea Ta, sunt zidirea Ta! A Ta este zidirea Ta, iar eu cine sunt? Un pribeag pentru scurta vreme pe acest pamant, care a aparut pe el fara veste si fara veste va pieri de pe el.”

Cine isi curateste in felul acesta dragostea de iubirea de sine si de impatimire dobandeste in sine dragoste curata, dragoste in Dumnezeu. Ca sa dobandim aceasta dragoste ni s-a poruncit lepadarea de sine; acesta este intelesul spuselor Domnului: cine isi va pierde sufletul pentru Mine, il va castiga (Mt. 16, 25). In aceste cuvinte, porunca este imbinata cu fagaduinta.

Dimpotriva, cel ce crede ca isi va gasi sufletul in veacul acesta plin de amagire, adica cel ce va vrea sa isi implineasca poftele necuratite, va pierde. In lepadarea de sine sta mantuirea. Supuneti-va mintea lui Hristos! Atunci cand mintea se supune lui Hristos, nu se va indreptati nici pe sine insusi, nu va indreptati nici inima. Atunci cand vor lipsi indreptatirile inimii, ea va ajunge in starea de smerenie si umilinta. Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi, iar in indreptatirea de sine este moartea crancena pe care o aduce pacatul. Asa s-a rugat Sfantul David, iar asa ne invata sa ne rugam: sä nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca sa indreptatesc raspunsurile cele din pacate (Ps. 140, 4).

A-ţi indreptăţi răspunsurile cele din păcate inseamnă a te îndreptăţi pentru păcatele tale. Gândurile şi cuvintele prin care se arată această indreptăţire sunt numite cuvinte de vicleşug. Cu viclenie se străduie păcătosul să se amăgească pe sine insuşi şi să îi amăgească pe oameni! Cu viclenie se străduie păcătosul să ascundă păcatul său de sine insuşi şi de oameni! Cu viclenie se străduie să pară drept inaintea sa şi inaintea oamenilor!

Uneori, nevoia neapărată, folosul aproapelui, pe care păcatul nostru l-ar putea sminti, ne sileşte să ne indreptăţim inaintea oamenilor, să ne ascundem păcatul faţă de ei. A te indreptăţi faţă de tine însuţi, a te amăgi singur, a-ţi inăbuşi glasul conştiinţei este intotdeauna un lucru nelegiuit, intotdeauna nenorocit; impropriindu-se omului, cuvintele de vicleşug fac din el un fariseu incrâncenat, in stare de orice fărădelege.

Indreptăţirea pentru păcate ce nu are nevoie de născociri şi de multe vorbe, indreptăţirea care este primită intotdeauna de Dumnezeu este pocăinţa. De pocăinţă fuge orice păcat; nici un păcat nu poate ţine piept atotputernicei pocăinţe. Pocăinţa este virtute evanghelică, dar nepreţuit al lui Dumnezeu, cumpărat pentru noi cu preţul Sângelui Fiului lui Dumnezeu — cu acest preţ care răscumpără orice păcat al nostru.

Pentru inceput, hotărâţi, măcar cu mintea, să vă lepădaţi de dumneavoastră inşivă pentru Hristos, lipsiţi-vă mintea de samavolnicia pierzătoare, neghioabă, supuneţi-o poruncilor lui Hristos, supuneţi-o Evangheliei. Inceputul lepădării de sine este in minte: după ce s-a supus lui Hristos, ea duce treptat la această fericită supunere şi inima, şi trupul. Lepădarea de sine inspăimântă la o primă privire superficială — dar indată ce omul se hotărăşte să şi-o insuşească, simte in suflet o neobişnuită uşurime şi libertate: uşurimea, libertatea sunt martorii adevărului.

(in: Sfantul Ignatie Briancianinov, “De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu. Scrisori catre mireni“, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxa, 2012)

Legaturi: