SFANTA SI MAREA JOI. CINA CEA DE TAINA. Hristos ni Se da azi spre mancare. Cum sa-L tinem si sa-L odihnim in casa sufletului nostru si dupa Impartasire?

“Nu uitati niciodata ca Domnul e in voi!’

Cititi si:

PREDICA SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL IN JOIA MARE

“Slava Tie, Doamne! Ce zi luminata este la noi acum! Cati oameni s-au impartasit de Sfintele lui Hristos Taine! Bucurati-va, suflete fericite! Domnul este in voi! Domnul este in voi, fiindca insusi a zis: Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine, si Eu intru el (In 6, 56). Sa ne bucuram toti cu bucurie de obste. Cred ca nu este familie din care sa nu se fi impartasit cineva: prin urmare, nu este casa care sa nu fie cercetata in chip deosebit de catre Dum­nezeu. Astfel, intreg orasul nostru a devenit azi locuinta a lui Dumnezeu – si nu numai orasul nostru, ci si oricare alt oras si sat, toata Rusia, intreaga lume ortodoxa. Acum, la Domnul este Cina mare. El salta impreuna cu sufletele si este pretutindeni „totul in toate” – si ca Izvor al bunatatilor, si ca Stapan al inimilor. Iata esenta acelei imparatii pe care El a intemeiat-o pe pamant um­pland pe toti cu Sine, bineoranduindu-i pe toti, insufland cele de trebuinta, dand putere, intarind in osteneli! O, de ne-ar ajuta Domnul sa nu ne lipsim nicicand de petrecerea Lui in noi! Atunci, povatuiti fiind de El, cu totii am merge, negresit, pe calea cea mantuitoare, potrivit vesnicelor Lui planuri pri­vitoare la noi.

Si iata, tocmai pentru aceasta, fratilor, se cuvine a fi acum toata grija noas­tra! Domnul este in noi! Sa ne ingrijim a-L tine in noi pentru totdeauna. In ce-L priveste, El este iubitor de impartasire. De asta a si venit in lume: ca sa fie in toti. Si n-ar pleca de la noi – dar ce sa-i faci daca noi, purtandu-L in sine, incepem sa ne purtam in asa chip ca El nu are cum sa mai ramana in noi?

Zilele trecute am curatit si am dereticat casa inimii in vederea primirii Domnului. Acum S-a pogorat in noi Acest Oaspete mai presus de ceruri al sufletelor. Sa ne ingrijim, deci, sa-I dam odihna, sa Ii aducem mangaiere, sa aratam lucrare placuta Lui.

Sa ne ingrijim a-I da odihna. Am inlaturat grijile si distractiile desarte pen­tru acest rastimp, si sa nu mai facem dezlegare la ele. A fost statornicita deja modesta masura de indestulare a trebuintelor trupesti, si fie ca aceasta pecete a modestiei si strictului necesar sa ramana pe aceasta parte a lucrarii pentru ceea ce este stricacios, de care nu putem scapa. Am introdus in randuiala treburilor casnice indeletniciri evlavioase, si fie ca acest lucru sa ramana lege neschimba­ta a vietii noastre. La aceasta iata ce sa adaugam: sa ne infranam de la rapirea de catre ganduri, sa nu ingaduim a fi tulburati de pofte, sa nu incuviintam miscarile patimilor. Sa ne asezam cu toata luarea-aminte si cu toata dorirea noastra la intrarea in inima, unde e Domnul, si sa alungam in tot chipul orice poate strica linistea, tihna Lui in noi – si El Se va odihni in noi.

Sa ne ingrijim a aduce Domnului mangaiere. Domnul e mangaiat de tot ce e curat, sfant, bun cu adevarat: fiindca El insusi este Curatia, Sfintenia, Binele. Deci, inconjurati salasul Lui in voi cu incredintari nefatarnice de ade­varurile Lui, cu hotarari sfinte, cu imbolduri curate, fiind gata la tot binele aratat de poruncile Lui.

Sa ne ingrijim a arata in noi lucrare pe placul Lui. Domnul este Cel ce lucreaza toate. El lucreaza toate in noi nu fara noi. Nu siluieste libertatea noastra, ci asteapta ca noi insine sa ne dam pe mana Lui, altfel spus sa-I dam stapanirea asupra noastra. Veniti, deci, cu toate puterile duhului vostru – si, cazand inaintea Lui, inchinati-va si va rugati Lui ca El sa ia puterile voastre ca pe niste arme si sa lucreze in ele sadind tot ce este bun si mantuitor, smulgand si nimicind tot ce e rau si pierzator. Rugaciunea face sa patrunda puterea lui Dumnezeu in toate incheieturile firii noastre si Ii face lui Dumnezeu loc sa lucreze in noi.

Cand vor fi in voi toate acestea, Domnul nu va pleca de la voi, fiind odih­nit, mangaiat si nestramtorat in ceea ce lucreaza in voi. In vremea de acum, a postului, bineinteles ca aveti cu totii o asemenea asezare launtrica, incat Domnul n-are de ce sa fie nemultumit de voi. Totul este la voi lin si pasnic, atat in lucrarile launtrice, cat si in purtarea dinafara. Va ganditi doar la ceea ce este bun; doriti doar ceea ce este bun si cred ca rugaciunea nu se departeaza de gura voastra. O, de-ar fi asa intotdeauna! Dar ce urmeaza? Vine un praznic luminat, si totodata anotimpul poate cel mai atragator al anului. Si uitam tot. La inceput ne ingaduim distractii usoare si imprastieri usoare ale gandurilor si dorintelor, ca pe o odihna dupa ostenelile Postului Mare; dupa aceea, dam pe nebagate de seama libertate si miscarilor patimase, iar in continuare ingaduim inauntrul nostru incuviintare la ceea ce ne insufla patimile sau impreunarea inimii cu ele. Si atunci ce se intampla? Capul se pustieste, inima e in tulbura­re, in faptele si intreprinderile noastre e neoranduiala; piere tot ce fusese do­bandit prin osteneala postirii mantuitoare. Domnul este uitat – si pleaca. Iata, de asta sa va temeti! Temeti-va de viitoarele distractii si imprastieri. Faceti-va strajeri priveghetori asupra voastra si a faptelor voastre, si in toata vremea, de la o impartasire la alta, nicidecum sa nu va ingaduiti ceea ce L-ar putea jigni pe Domnul si v-ar putea lipsi de prezenta Lui harica in voi, asa incat fiecare noua impartasanie sa fie nu numai inceputul salasluirii Domnului in voi, ci impartasire din ce in ce mai adevarata a Lui cu voi si a voastra cu El.

Vreti sa va infatisez cel mai simplu si eficace mijloc de a reusi in aceasta intreprindere? Nu uitati niciodata ca Domnul e in voi. Stapanul casei, vazand un oaspete de seama, nu isi ingaduie nicicand sa faca vreun lucru neplacut aceluia: deci, cata vreme ne vom aminti ca Il purtam in noi pe Domnul, Care a binevoit a Se salaslui in noi, constiinta noastra nu va ingadui nicicum ceva ce L-ar putea jigni. Nici unul dintre noi n-ar vrea sa faca ceea ce au facut ca­laii Domnului in vremea patimirilor Lui: deci, cata vreme va ramane in noi aducerea-aminte limpede si puternica de petrecerea Domnului in noi, este cu neputinta sa slabim privegherea asupra noastra insine si sa ingaduim ceva ce poate sa tulbure tihna Lui. Asadar, daca vin ganduri rele, amintiti-va ca Domnul e in voi si incetati cu aceste ganduri: fiindca ingaduinta fata de ele seamana cu batjocurile slugilor care radeau de Mantuitorul. Daca vine vreo pofta a carei implinire este potrivnica poruncilor Mantuitorului, amintiti-va ca Domnul e in voi si nu ingaduiti dorintei voastre sa se implineasca: fiindca asta ar fi totuna cu a pleca genunchii si a zice: „Bucura-te, imparatul iudeilor!” Daca se aprinde vreo patima, amintiti-va ca Domnul e in voi, si veti afla pu­tere pentru a stinge patima aceea: fiindca altfel veti semana cu cei care strigau: „Ia-L, rastigneste-L!“ Asa si in toate celelalte. Reiese, deci, ca aducerea-aminte de faptul ca Domnul e in noi ne face sa indepartam cu grija tot ce poate sa Il jigneasca si sa curme ramanerea Lui in noi. In acelasi scop, ca aceasta aducere-aminte sa nu se departeze de la noi, mergeti cat se poate de des la biserica, mai ales la liturghii, si acolo straduiti-va cu toata puterea ca in voi sa ia nastere acele aplecari launtrice mantuitoare de care s-au umplut sufletele voastre in zilele acestea, si mai ales constiinta marii mile de care v-ati invrednicit acum. Amintindu-va la liturghie de Sfanta Impartasanie, fara sa vreti va veti aminti si de starea cea buna in care va aflati atunci si inca va mai aflati, si veti dori sa va pastrati in ea intotdeauna, sa-L aveti intotdeauna in voi pe Domnul.

Nici nu va mai vorbesc de faptul ca atunci cand Domnul este in noi, totul este in noi: si lumina cunostintei – curata si netulburata nici de indoiala, nici de minciuna; si pacea lui Dumnezeu care fericeste, in care omul nu con­teneste a fi fericit nici in chinuri. In clipele de fata, care dintre voi nu simte, in masura mai mare sau mai mica, aceste bunatati? Deci, ingaduiti-mi chiar in virtutea acestei bune stari in care va aflati acum sa va rog: ingrijiti-va de pastrarea ei. Comparati starea voastra de acum cu cea in care ajungeti cand va dati pe mana desertaciunii si patimilor – si alegeti ceea ce e mai bun. Cine este acum mai presus de voi? Deci nu va injositi. Cine este mai fericit ca voi? Deci nu va aruncati in amaraciunea cea impovaratoare a vietii nu dupa duhul lui Hristos.

„Insa toate acestea le stiti: fericiti veti fi daca le veti si face“. Ce aproape este de noi binele nostru, si cat de rar stim sa ni-l insusim! Sa ne rugam, asadar, Domnului, Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoare si tuturor Sfintilor ca sa ne intelepteasca a randui toate, asa incat Cel ce ne-a cercetat acum sa ra­mana in noi si, ramanand, sa smulga tot pacatul, toata patima si tot cuvantul, lucrul si gandul stricator de suflet, si astfel sa ne faca vrednici a fi pururea casa a Lui, intru slava preasfantului Sau nume. Amin!”

(in: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)