Parintele Ioan Buliga despre pacatul de a trage cu urechea sau JOSNICIA SUPRAVEGHERII. Animalizarea omului

Păcatul de a trage cu urechea

În cartea “Provocările creştinului ortodox  în zilele de astăzi” am scris despre unele păcate pe care unii dintre creştini nu le mărturisesc la spovedanie. Cum lista acestora este deschisă, vom continua să atragem atenţia şi asupra altor asemenea păcate. Unul dintre ele este să tragi cu urechea în ascuns, la ceea ce vorbesc alţii. Majoritatea celor care practică acest păcat spun că fac acest lucru pentru a evita unele lucruri grave şi sigur că caută exemple în care să ne arate că dacă s-ar fi ştiut înainte s-ar fi putut evita nişte lucruri foarte grave, însă problema lor este că le lipseşte credinţa în Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a lăsat libertate oamenilor şi a lăsat ca aceştia să se manifeste conform propriei voinţe şi apoi să fie judecaţi în funcţie de ceea ce singuri au ales, de ce oamenii vor să suprime această libertate şi introduc o supraveghere draconică în care să ştie orice mişcare pe care o face celălalt?

Îmi aduc aminte când eram mici şi părinţii munceau de dimineaţa până seara şi nu aveau deloc timp să se ocupe de noi. În vremea respectivă şi mai ales la ţară nu existau creşe, astfel că creşteam de unii singuri, însă fiecare dintre noi ştia ce are de făcut şi era spre binele nostru să ne facem treaba sau temele din propria conştiinţă iar nu mânat mereu de altcineva de la spate. Animalele trebuie să fie mânate de la spate iar nu oamenii care au raţiune şi conştiinţă. Acest fel de comportament animalic în care nu faci ceva decât atunci când cineva stă la spatele tău, este modelul omului fără conştiinţă şi este un pericol ca de mic omul să se obişnuiască să facă ceva doar când stă cineva la spatele său, însă este şi un pericol de cealaltă parte, a celui care supraveghează, de a se comporta cu semenul său ca şi cu un animal.

În viaţa Sfântului Siluan Athonitul, se spune că atunci când sfântul avea sub supravegherea sa muncitorii, nu stătea niciodată la spatele lor; uneori muncea cot la cot cu ei şi nu făcea mereu pe mai marele. Pentru el, mai important decât lucrarea săvârşită de muncitori, era să-i sensibilizeze şi să le arate prin exemplul său, că osteneala de bunăvoie aduce bucurie atăt celui pentru care se face, cât şi celui care o săvârşeşte. Însă, în momentul în care stai mereu la spatele celuilalt, alungi această bucurie şi relaţia cu semenul tău nu poate să fie una în care să-l vezi în cel de lângă tine pe Hristos.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în momentul în care oamenii sunt supravegheaţi strict de către cei care spun că fac acest lucru pentru binele omenirii. Sunt nişte lucruri josnice care transformă omul liber într-un animal mereu supravegheat şi mânat de la spate într-o anume direcţie.

Vezi si: