CINA CEA DE TAINA – noul Pasti al crestinilor. INSEMNATATEA SFINTEI EUHARISTII, ca impartasire REALA din Trupul si Sangele lui Hristos. PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII si PRIMEJDIA PRIMIRII SFINTELOR TAINE FARA PREGATIRE
RATACIREA celor care cred ca IMPARTASANIA s-ar face doar simbolic si comemorativ, cu simpla paine si simplu vin
Pentru Sfanta si Marea Joi, va mai recomandam:
- JOIA MARE. Cina cea de taina, instituirea Impartasaniei cu Trupul si Sangele lui Hristos, spalarea picioarelor. NESFARSITA DRAGOSTE SI COPLESITOARE SMERENIE A DOMNULUI!
- EVANGHELIILE DIN SFANTA SI MAREA JOI (si audio): “La spalarea Cinei…”
- CINA CEA DE TAINA. Hristos ni Se da azi spre mancare. Cum sa-L tinem si sa-L odihnim in casa sufletului nostru si dupa Impartasire?
- JOIA MARE: iubirea tradata a lui Dumnezeu si batjocura campionilor urii si ai vicleniei/ RASTIGNIREA MIELULUI DE CATRE… IEPURAS? (Recomandari duhovnicesti)
- INTALNIREA CU MIRELE NOSTRU, LA CINA CEA DE TAINA. Cum sa avem candelele aprinse, cum sa ne pregatim pentru Impartasire si cum sa PARTICIPAM LA DENII pentru A TRAI INVIEREA CA EVENIMENT LAUNTRIC, NU EXTERIOR?
- CUM SI CINE A FRANT TRUPUL SI A VARSAT SANGELE LUI HRISTOS? (Parintele Rafail Noica – si VIDEO)
***
- JOIA CEA MARE A CINEI DE TAINA. Cand Dumnezeu ingenuncheaza in fata mea… POT EXISTA CUVINTE MAI PROFUNDE SI MAI COPLESITOARE DECAT ACESTEA? Pr. Constantin Sarbu: Intelesuri vii ale TAINEI SPALARII PICIOARELOR
- SPALAREA PICIOARELOR – razboiul tacut impotriva duhului lumii
- O intamplare din viata Sf. Teodor cel Sfintit sau CUM SE APLICA PRACTIC TAINA SPALARII PICIOARELOR?
- SPALAREA PICIOARELOR – TAINA JERTFEI SMERENIEI: “Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-a ei ţărână! Iisus vă spală iarăşi cu propria Sa mână! Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge! Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!”/ MINUNEA CREDINTEI DIN JOIA MARE
***
Însemnătatea Sfintei Euharistii
[Talcuire la Evanghelia dupa Marcu – (Capitolul 14, versetele 12-25)]
Înaintea noastră se desfăşoară cele din urmă pagini din viaţa pământească a Domnului. Se apropia praznicul evreiesc al Paştilor, şi odată cu el se apropia momentul pătimirilor şi morţii pe Cruce a Mântuitorului. Cât de uşor de înţeles şi cât de firească este dorinţa Lui ca, presimţind apropierea morţii, să Îşi petreacă ultimele clipe împreună cu ucenicii Săi iubiţi, să întâmpine marele praznic discutând liniştit cu ei şi să le dea ultimele poveţe înaintea despărţirii finale din viaţa lor pământească!
Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea, spune El în Evanghelia după Luca (Lc. 22, 15)
– şi iată că îi trimite pe doi ucenici ai Săi, pe Petru şi pe Ioan, ca să pregătească totul în vederea praznicului.
După cum explică Sfântul Grigorie Teologul, pe evreieşte numele Paştilor, „Pasha”, înseamnă „trecere”, şi istoriceşte i-a fost dat acestui praznic din pricina fugii şi trecerii evreilor din Egipt în Canaan, iar duhovniceşte – din pricina trecerii şi urcării de la cele de jos la cele de sus (Cuvântul 45).
Originea praznicului este legată de istoria bătăilor pe care Domnul le-a trimis asupra Egiptului pentru a sfărâma îndărătnicia faraonului şi a-l sili să le dea drumul evreilor. După ce primele bătăi s-au dovedit a fi neîndestulătoare, Domnul a trimis o a zecea, una din cele mai cumplite: moartea tuturor celor întâi-născuţi ai egiptenilor. Despre aceasta, cartea Ieşirii istoriseşte precum urmează: Şi a zis Moise:
Totodată, evreilor care se aflau în Egipt le-a fost dată porunca următoare:
“Spune deci la toată obştea fiilor lui Israel şi le spune: În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare… Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau un miel, sau un ied; să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către seară. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-l mănânce, şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi amare, dar să nu-l mâncaţi nefript deajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript bine pe foc, şi capul cu picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui să nu le zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc. Să-l mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâinile voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă, căci este Paştile Domnului. În noaptea aceea voi trece peste pământul Egiptului şi voi lovi pe tot întâiul născut în pământul Egiptului, al oamenilor şi al dobitoacelor, şi voi face judecată asupra tuturor dumnezeilor în pământul Egiptului, căci Eu sunt Domnul. Iar la voi sângele va fi semn pe casele în care vă veţi afla: voi vedea sângele şi vă voi ocoli şi nu va fi între voi rană omorâtoare, când voi lovi pământul Egiptului. Ziua aceea să fie spre pomenire şi să prăznuiţi într-însa sărbătoarea Domnului, din neam în neam; ca aşezare veşnică s-o prăznuiţi“ (Ieş. 12, 3, 5-14).
Aceasta este rânduiala Paştilor. Transmiţând poporului această poruncă dumnezeiască, Moise confirmă din nou:
“Să păziţi acestea ca un aşezământ veşnic pentru voi şi pentru copiii voştri, iar după ce veţi intra în pământul pe care Domnul îl va da vouă, cum a zis, să păziţi rânduiala aceasta, şi când vă vor întreba copiii voştri: „Ce înseamnă rânduiala aceasta?”, să le spuneţi: „Aceasta este jertfa ce o aducem de Paşti Domnului, Care în Egipt a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel, când a lovit Egiptul, iar casele noastre le-a izbăvit” (Ieş. 12, 24-27).
Ameninţătoarele cuvinte ale lui Dumnezeu s-au împlinit. La vremea arătată,
Îndărătnicia faraonului a fost frântă. El nu numai că le-a dat drumul evreilor, ci chiar îi împingea să plece cât mai repede.
Iată că spre pomenirea acestui mare eveniment, care a însemnat o cotitură în istoria poporului evreu şi începutul unei vieţi noi, independente, în pământul făgăduinţei, evreii cinsteau cu sfinţenie praznicul Paştilor, aşa cum le poruncise Domnul prin Moise, cu atât mai mult cu cât încălcarea praznicului şi neîndeplinirea rânduielii lui atrăgeau după sine o pedeapsă groaznică:
Omul curat, care nu se află departe în călătorie şi nu va face Paştile, sufletul acela să se stârpească din poporul său (Num. 9, 13).
Potrivit rânduielii date prin Moise, mielul pascal nu putea fi junghiat în orice loc.
Pentru a împlini această hotărâre, toţi evreii se adunau ca să jertfească mielul pascal la Ierusalim, unde era Templul, în care se socotea că Dumnezeu este prezent în mod deosebit. Supunându-se rânduielii acesteia, şi Domnul, Care a venit, cum spune chiar El, nu ca să strice Legea, ci ca s-o împlinească, îi trimite pe ucenici la Ierusalim pentru a pregăti mielul pascal.
A început Cina cea de Taină, aşa cum e numită de obicei această ultimă masă pascală a Domnului împreună cu ucenicii.
În Evanghelia după Ioan sunt redate în amănunt ultimele cuvinte ale Mântuitorului şi poveţele Lui de rămas-bun către ucenici, pline de înţeles adânc, de dragoste negrăită şi de tristeţe. La Marcu nu se găsesc cuvintele acestea. Vorbind numai despre aluzia Domnului la trădarea lui Iuda, el se opreşte asupra momentului principal, fundamental, al Cinei celei de Taină, şi anume asupra instituirii marii Taine a Noului Testament, ce a înlocuit jertfa pascală vechi-testamentară: Taina Euharistiei.
“Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea”, a adăugat El, potrivit Evanghelistului Luca (Lc. 22, 19).
De atunci, potrivit poruncii Mântuitorului, spre pomenirea pătimirilor şi morţii Lui pe Cruce pentru răscumpărarea omului căzut, se săvârşeşte în Biserică marea Taină a Trupului şi Sângelui lui Hristos. Sub forma pâinii şi vinului, în locul mielului de un an vechi-testamentar se aduce jertfa Trupului şi Sângelui lui Iisus Hristos. Taina aceasta se săvârşea deja în vremurile apostolice, după cum se vede din prima Epistolă către corinteni a Sfântului Apostol Pavel.
Ce însemnătate are pentru noi această Taină?
Jertfa cea mare de pe Golgota, când Domnul S-a dat pe Sine de bunăvoie la pătimiri şi moarte pe Cruce pentru păcatul omenesc, a avut pentru noi o însemnătate nesfârşit de mare, fiindcă ea ne-a izbăvit de păcat, de blestem şi moarte, sub care omul a căzut din pricina păcatului. Pătimirile şi moartea Mântuitorului se află în centrul vieţii creştine şi întregii istorii a lumii, de-a lungul căreia s-a desfăşurat dumnezeiasca iconomie a mântuirii noastre. Acest eveniment a fost atât de mare şi atotcuprinzător ca însemnătate, încât nu-l putem înţelege şi preţui în toată anvergura sa, mai ales sub aspectul mistic. După cum spune Sfântul Grigorie Teologul, această jertfă
„o primeşte Tatăl nu pentru că avea nevoie, ci din iconomie şi fiindcă omul avea nevoie să se sfinţească prin omenitatea lui Dumnezeu, ca El Însuşi să ne izbăvească, biruindu-l pe chinuitor, şi să ne ridice la Sine prin Fiul Ce mijloceşte şi toate le rânduieşte în cinstea Tatălui, Căruia I Se arată supus în toate. Acestea sunt lucrurile lui Hristos; ce e mai mult decât atât să fie cinstit prin tăcere” (Cuvântul 45).
Euharistia Bisericii Ortodoxe, fiind repetare tainică a jertfei de pe Golgota prin gustarea pâinii şi vinului prefăcute în adevăratul Trup şi adevăratul Sânge ale lui Hristos, le dă celor ce se apropie cu credinţă de Taină intrarea în cea mai strânsă, adevărată şi lucrătoare unire cu Domnul şi participarea tainică la pătimirile şi moartea Lui, prin care se dobândesc iertarea păcatelor şi viaţa veşnică.
Intrând în unire strânsă şi nemijlocită cu Domnul prin gustarea Preacuratului Său Trup şi Sânge, toţi credincioşii sunt uniţi în acelaşi timp prin Hristos, în chipul cel mai strâns, şi unii cu alţii, formând organismul unic al Bisericii, al cărui Cap este Hristos şi al cărui trup este suma credincioşilor legaţi prin unitatea credinţei, Tainelor, învăţăturii şi dragostei. Liturghia, la care se aduce marea jertfă a Trupului şi Sângelui lui Hristos, este momentul cel mai esenţial al pulsaţiei inimii tainice a Bisericii, prin care puterea duhovnicească a lui Hristos, puterea vieţii harice, se revarsă din Sfântul Potir prin tot organismul Bisericii. Ca nişte mlădiţe, credincioşii îşi primesc aici sevele din Viţa Hristos (v. In 15, 5). Iată de ce fără Taina Împărtăşaniei nu există viaţă duhovnicească.
Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi, spune Mântuitorul (In 6, 53).
În acelaşi timp, Liturghia este moment al unirii în Hristos dintre toţi credincioşii care se împărtăşesc, alcătuind trupul cel unic al Bisericii.
Una este pâinea, şi un trup suntem cei mulţi, scrie Sfântul Apostol Pavel, fiindcă toţi ne împărtăşim din pâinea cea una (I Cor. 10, 17).
Acest moment al împărtăşirii generale din pâinea cea una este atât de esenţial în viaţa Bisericii, încât el defineşte apartenenţa la Biserică, şi oamenii ce refuză să se împărtăşească de Sfintele Taine împreună cu ceilalţi prin aceasta vor, de obicei, să dea mărturie despre faptul că ei nu aparţin Bisericii celei una. Euharistia e marea sărbătoare a unirii tainice a credincioşilor.
În fine, în sens moral Euharistia e pentru credincioşi o mare lecţie şi o propovăduire concretă despre esenţa vieţii morale creştine. Acest Sfânt Potir, plin cu Trupul şi Sângele Domnului, ne vorbeşte cu mare forţă, care întrece orice elocvenţă, despre nevoinţa prin care a fost dobândită pentru noi viaţa veşnică. Această nevoinţă este nevoinţa suferinţelor dragostei. Datorită iubirii Sale mari, nemărginite, faţă de noi, Domnul S-a dat pe Sine la pătimiri şi moarte pe Cruce ca să ne „ridice la fericirea dintâi”. Potirul Euharistic e, mai întâi de toate, un pahar al suferinţelor, şi el vorbeşte despre suferinţele dragostei. El ne aminteşte de faptul că viaţa trebuie să fie nevoinţă a dragostei.
Aici, în faţa Sfântului Potir, cunoaştem marea iubire a lui Dumnezeu faţă de noi, care s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem.
În faţa Sfântului Potir
cunoaştem iubirea prin faptul că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi: şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi (I In 3, 16).
La suferinţele dragostei ne cheamă Sfântul Potir, la iubirea care este gata, urmând exemplul Mântuitorului, să-şi pună sufletul pentru aproapele, fiindcă
mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (In 15, 13).
Asumate de bunăvoie, suferinţele dragostei, care împreună cu credinţa în Domnul şi în pătimirile Lui răscumpărătoare alcătuiesc esenţa şi expresia supremă a vieţii creştine, reprezintă pentru credincioşi condiţia subiectivă în care unirea cu Hristos prin Taina Euharistiei ajunge la cea mai înaltă treaptă a puterii şi plinătăţii. Prima şi cea mai mare poruncă lăsată nouă de Mântuitorul este porunca despre dragoste.
Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul (In 13, 34).
Cine împlineşte această poruncă dă mărturie totodată despre iubirea sa de Dumnezeu, fiindcă El a zis:
Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte (In 14, 21),
şi unora ca aceştia le-a fost dată nemincinoasa făgăduinţă a Mântuitorului:
Cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu, şi-l voi iubi şi Eu, şi Mă voi arăta lui (In 14, 21).
Şi ceva mai încolo spune:
De Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el (In 14, 23).
Tocmai în această unire cu Dumnezeu constă cea mai înaltă fericire accesibilă omului, şi calea către această fericire trece prin suferinţele dragostei.
Aşadar, întreaga esenţă a vieţii creştine ne este dată în Sfântul Potir Euharistic: în el este chinul şi amărăciunea suferinţelor dragostei, dar tot în el este şi fericirea dragostei, suprema fericire a unirii cu Dumnezeu. Taina Euharistiei înseamnă suferinţe pe care dragostea le transfigurează şi le transformă în fericire. Tocmai în aceasta constă şi legea de taină a vieţii în Hristos.
Taina Euharistiei este unire cu Hristos – nu doar o unire mintală, imaginară, ci o unire reală, deoarece credem că prin această Taină ne împărtăşim în mod material cu adevăratul Trup şi adevăratul Sânge ale Domnului. Tocmai de aceea şi spunem în rugăciunea dinainte de împărtăşire:
„Cred că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi sfânt Sângele Tău.”
Credem că în Taina Euharistiei pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos. […]
Această credinţă este însă contestată de către mulţi, mai ales de către sectanţii de orientare raţionalistă – baptişti, evanghelişti etc. Pentru aceştia, Euharistia nu este taina unirii cu Domnul, ci un simplu ritual instituit în memoria Cinei celei de Taină. Principalul temei al poziţiei lor constă în aceea că pâinea şi vinul Euharistiei nu se modifică deloc din punct de vedere exterior.
Caracteristică pentru această poziţie de tăgăduire este predica rostită la un moment dat în Catedrala Sfântul Pavel din Londra de către episcopul de Birmingham. Acesta a spus:
„Nu vom propovădui prostia care afirmă că în pâine e Domnul Însuşi. Nu avem nici un fel de temeiuri pentru a susţine aşa ceva. În orice lucru se disting accidentele, adică însuşirile, şi substanţa, adică esenţa – însă accidentele, adică însuşirile pâinii sfinţite, nu se schimbă absolut deloc, iar dacă se schimbă substanţa, adică esenţa ei, nu ştim, fiindcă nici un om viu nu este înzestrat cu văz care s-o poată distinge pe aceasta, încât să ne putem baza pe mărturia lui. Nimeni nu poate distinge pâinea sfinţită de cea simplă.”
Atunci când în biserică s-a făcut auzit un cor de proteste vehemente, predicatorul a continuat, expunându-şi vederile cu privire la esenţa Euharistiei:
„Aici, în faţa noastră doar se deschide Cerul, şi contemplăm cu uimire taina jertfei şi răscumpărării de pe Golgota.”
Nu trebuie neapărat să spunem multe despre importanţa acestei diferenţe în ce priveşte înţelegerea esenţei Sfintei Taine a Împărtăşaniei. Una e să te gândeşti la Dumnezeu şi să-ţi imaginezi mintal unirea cu El şi cu totul altceva e să intri cu adevărat în unire cu El, să trăieşti personal fericirea acestei uniri, să primeşti şi să simţi concret roadele ei de taină sub forma puterii harice curăţitoare, întăritoare, renăscătoare, care e dată tuturor celor ce se împărtăşesc cu credinţă. Una e să contempli cu uimire taina jertfei de pe Golgota, şi cu totul altceva e să iei parte nemijlocit la ea. Una e să-ţi aduci aminte de Cina cea de Taină şi cu totul altceva e să primeşti tu însuţi de la Domnul, împreună cu ucenicii Lui, pâinea şi vinul binecuvântate de către El, despre care El spune: Acesta este Trupul Meu, acesta este Sângele Meu.
Fără a fi aduse încă argumente în folosul uneia sau celeilalte dintre opinii, se poate vedea deja limpede cu cât fiii Bisericii Ortodoxe, care cred că Darurile Euharistice, adică pâinea şi vinul, se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos şi că prin gustarea lor se ajunge la unirea reală şi simţită cu Domnul, sunt mai fericiţi decât „filosofii” sectanţi. Este plăcut să-L vezi pe Cel iubit şi să te gândeşti la El, dar să Îl vezi, să simţi în mod real legătura tainică, personală şi nemijlocită cu El, legătura dragostei, este o fericire incomparabil mai mare.
Care sunt în această privinţă temeiurile credinţei noastre? Însuşi faptul prefacerii pâinii şi vinului în Trup şi Sânge pentru oamenii care cred în puterea făcătoare de minuni a atotputerniciei dumnezeieşti revărsată în toată lumea este cu totul acceptabil, deoarece el nu contrazice nicidecum legile gândirii noastre şi pentru mintea noastră nu este nici absurd, nici absolut imposibil. O prefacere a mâncării şi băuturii în trup şi sânge omenesc putem observa zilnic în propriul nostru organism, şi nu ne mirăm de acest lucru ca de o minune doar fiindcă în virtutea repetării constante ne-am obişnuit prea mult cu el.
Aceasta însă nu-i de ajuns. Avem nevoie de dovezi care să arate indiscutabil nu numai că această prefacere a pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Domnului este posibilă, ci că ea chiar se săvârşeşte cu adevărat în Taina Euharistiei.
Bineînţeles, pentru credincioşi dovada cea mai puternică şi neîndoielnică este alcătuită de cuvintele pe care le-a rostit Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru:
Cuvintele acestea sunt atât de limpezi şi de precise, încât pot fi înţelese doar literal. Ele pot fi acceptate şi crezute dacă, bineînţeles, recunoaştem adevărul Evangheliei; de ele ne putem îndoi şi le putem respinge dacă nu suntem convinşi de adevărul spuselor evanghelice, dar n-avem nici un drept să le interpretăm în mod alegoric. Degeaba spun sectanţii că aici cuvântul „este” nu trebuie înţeles literal, ci cu sensul de „simbolizează”, şi că întregul text trebuie tradus astfel: „Aceasta simbolizează Trupul Meu, aceasta simbolizează Sângele Meu.”
O astfel de răstălmăcire este cu totul arbitrară şi n-are nici un fel de bază.
Până şi Luther, fondatorul protestantismului şi unul dintre pionierii înţelegerii libere a textului Sfintei Scripturi, nu a putut să nu recunoască puterea acestor spuse şi a fost silit să admită unirea reală a credincioşilor cu Hristos în Taina Euharistiei. În disputa sa cu Zwingli, conducătorul reformatorilor elveţieni, care considerau Euharistia un simplu ritual comemorator al Cinei celei de Taină, el a scris cu cretă pe tablă: „Acesta este Trupul Meu”, a subliniat cuvântul „este” şi l-a arătat în tăcere cu degetul, dând de înţeles că aici orice dispută e inutilă, în virtutea clarităţii textului.
„Textul e prea puternic, spunea el, nu pot să fac nimic aici, nu poate fi interpretat altfel”.
Poate că şi mai limpede vorbeşte Domnul despre gustarea Trupului Său în Evanghelia după Ioan:
Până şi mulţi dintre ucenicii Mântuitorului, auzind, au zis:
„Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (In 6, 60).
Nu este de mirare că şi pentru noi această învăţătură e tainică şi neînţeleasă, şi în inima fricoasă şi puţin credincioasă ia naştere îndoiala. Şi totuşi, Domnul nu găseşte de cuviinţă să le explice ucenicilor cuvintele Sale altfel decât în sens literal, ci doar observă cu reproş pentru puţina lor credinţă:
Vă sminteşte aceasta? Dar dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte? (In 6, 61-62).
Şi experienţa lăuntrică a celor ce se împărtăşesc cu credinţă îi convinge adeseori, cu marea forţă a trăirii personale, de faptul că ei nu se împărtăşesc de simplă pâine şi simplu vin. Bineînţeles, dacă în viaţa duhovnicească, în general, legea trăirilor lăuntrice e definită de cuvintele Mântuitorului: “Fie vouă după credinţa voastră“, în Taina Sfintei Împărtăşanii ea se manifestă, poate, cu cea mai mare putere, şi bineînţeles că în Taina Euharistiei necredincioşii nu simt subiectiv nimic altceva decât senzaţiile simple ale gustării pâinii şi vinului. Şi totuşi, episcopul de Birmingham greşeşte cu desăvârşire atunci când spune că nimeni nu poate distinge pâinea sfinţită (adică prefăcută în Trupul şi Sângele Domnului) de cea simplă. Se înţelege că pentru necredincioşi lucrul acesta e imposibil, după cum şi în ritualul sectar al comemorării Cinei celei de Taină bineînţeles că nu există prefacere: pâinea şi vinul lor rămân pâine şi vin. Însă în Taina ortodoxă a Euharistiei oamenii cu credinţă profundă, mai ales clericii care săvârşesc Taina, simt realitatea prefacerii Sfintelor Daruri şi roadele ei harice cu o neobişnuită putere şi limpezime.
„De o mie de ori am simţit în inima mea, spunea unul dintre aceşti păstori credincioşi, părintele Ioan din Kronstadt, că după împărtăşirea Sfintelor Taine Domnul îmi dă parcă o nouă fire a duhului, curată, măreaţă, luminată, sfântă, bună, în loc de necurată, trândavă, moleşită, fricoasă, tâmpă şi rea. De multe ori m-am schimbat cu o schimbare mare şi minunată, de care m-am mirat eu însumi, iar deseori s-au mirat şi alţii.”
Puţini sunt preoţii ortodocşi în a căror experienţă personală să nu existe cazuri de lucrare harică a Sfintei Taine a Împărtăşaniei şi care să nu fi simţit – poate nu cu aceeaşi putere ca răposatul părinte Ioan din Kronstadt – că în Euharistie se află în faţa lor nu pâine simplă şi vin simplu, ci Însuşi Fiul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu şi Dumnezeul nostru odihneşte cu adevărat pe sfântul jertfelnic în Tainele înfricoşătoare care sunt puse înainte (vezi rugăciunea de după intrarea mare la Liturghia Darurilor Înainte-Sfinţite). În clipele acelea rugăciunea capătă o putere şi lucrare deosebite, şi adeseori este ascultată. Cred că aproape orice preot ce crede şi se roagă sincer poate da mărturie despre acest lucru pe baza experienţei sale personale.
„Bine îmi este mie să mă rog pentru oameni, continuă acelaşi părinte Ioan, atunci când mă împărtăşesc întru înţelegere: Împăratul este atunci în mine ca într-un locaş, şi am înaintea Lui mare îndrăznire, ca şi cum mi-ar fi spus: «Cere ce vrei!».”
Cu adevărat, numeroasele vindecări, uneori neobişnuite, aproape minunate, din practica pastorală a părintelui Ioan erau obţinute cel mai des prin Taina Sfintei Împărtăşanii. Cum s-ar putea explica asta dacă am avea de-a face cu pâine obişnuită şi vin obişnuit?
„Prin moartea soţiei mele, povestea un preot care a devenit mai apoi episcop, am rămas văduv la o vârstă destul de tânără, şi la început am suferit mult din pricina patimii trupeşti. Nu puteam deloc să fac faţă gândurilor necurate. Acestea mă urmăreau peste tot. Nici măcar în timpul Liturghiei nu eram cu totul liber de ele… În cele mai măreţe clipe ale săvârşirii Tainei se întâmpla câteodată să mă străpungă, ca un ac otrăvit, gândul pătrunzător al patimii… Era îngrozitor! Degeaba mă luptam, străduindu-mă să alung gândurile pătimaşe. Nu reuşeam s-o fac decât pentru scurtă vreme, şi ele se întorceau curând, necurate, aprinzând închipuirea, bătându-şi parcă joc de neputinţa mea. M-am istovit în această luptă şi ba voiam să renunţ la cinul preoţesc, simţind toată grozăvia şi lipsa de ieşire a situaţiei mele, ba mă rugam lui Dumnezeu să mor. «Doamne, spuneam, mai bine să mor decât să Te jignesc pe Tine şi să jignesc sfinţenia curată a Tainelor Tale cu murdăria gândurilor mele şi cu ticăloşia sufletului meu spurcat! Doamne, Ziditorul meu! Ori izbăveşte-mă de putoarea aceasta, curăţeşte-mi mintea şi inima, ori trimite-mi moartea. Nu pot îndura gândul că prin slujirea mea spurc altarul Tău!..» Şi odată, când mă rugam aşa cu lacrimi, căzut în faţa Sfintelor Daruri, tocmai în momentul prefacerii lor am simţit deodată că o mână nevăzută a ridicat un văl de pe mintea mea. Valurile înecăcioase, învolburate, ale imaginilor şi amintirilor înăbuşitoare au pierit într-o clipă. Am simţit asemenea curăţie, limpezime şi uşurare! O pace lină şi simţământul unei nemărginite recunoştinţe mi-au umplut sufletul… De atunci aproape că nu mai sufăr. Chiar dacă apar câteodată gânduri rele, ele apar doar ca nişte nori trecători şi le alung fără efort.”
Aceste cazuri de ajutor haric al Sfintei Împărtăşanii se vor găsi, probabil, în viaţa duhovnicească lăuntrică a aproape oricărui preot. Iată însă un fapt de altă natură, nu mai puţin uluitor, care vorbeşte, la rândul său, despre puterea minunată a Sfintelor Daruri, însă despre puterea lor pedepsitoare, cumplită, faţă de cei nevrednici.
Întâmplarea cu pricina s-a petrecut în localitatea Urjum, din gubernia Viatkăi. Într-o biserică de acolo avea loc Liturghia, şi mulţimea celor ce se împărtăşeau aştepta să iasă preotul din altar cu Sfintele Daruri. Când acesta a apărut cu Sfântul Potir, a început, ca de obicei, să spună rugăciunea dinainte de împărtăşire: „Cred, Doamne, şi mărturisesc…”, pe care în urma lui credincioşii o repetau în cor. În timpul rugăciunii, preotul a observat un bărbat înalt de statură, care striga cuvintele rugăciunii deosebit de tare, încât răsuna biserica. Atunci când a început împărtăşirea, şi el s-a apropiat de Sfântul Potir, dar după ce s-a împărtăşit a strigat brusc, puternic, şi s-a dus în stânga, în faţa icoanei Maicii Domnului. Preotul a băgat de seamă că omul a scuipat ceva în mână şi l-a trimis imediat pe diacon să afle ce s-a întâmplat şi, dacă acela va fi scuipat în palmă Sfintele Daruri, să ia măsuri împotriva posibilei profanări. Atunci când diaconul s-a apropiat de ciudatul rugător, a văzut cu uimire şi groază în mâna umflată a acestuia un cărbune. Erau Sfintele Daruri, arse. Şi gura omului cu pricina era arsă în aşa hal, încât nici nu putea s-o închidă de durere. S-a dovedit că era vorba de un rascolnic, care se apucase să se apropie de Taina Împărtăşaniei fără a se fi unit mai întâi cu Biserica Ortodoxă şi chiar fără să se fi spovedit.
Cazul acesta trebuie ţinut minte mai ales de cei care se ţin de concepţia, destul de larg răspândită la noi, potrivit căreia este suficient să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine ca să guşti din roadele harice ale împărtăşirii, uitând că pentru aceasta trebuie neapărat să devii vrednic de împărtăşire prin nevoinţa pocăinţei şi rugăciunii.
Aşadar, confirmând prezenţa unei mari puteri în Taina Împărtăşaniei, Apostolul îi previne pe credincioşi cu privire la necesitatea pregătirii pentru aceasta prin cercetarea şi curăţirea de sine, pentru a primi cu vrednicie Sfintele Taine. Fără această condiţie obligatorie împărtăşirea îi poate fi omului spre osândă, adică îi poate dăuna. Fără îndoială că la Cina cea de Taină împărtăşirea cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos a fost binefăcătoare pentru toţi ceilalţi Apostoli, dar în Iuda a intrat satana odată cu îmbucătura (v. In 13, 27).
În ce trebuie să constea pregătirea pentru Taina Euharistiei şi când se poate spune despre om că mănâncă pâinea şi bea paharul Domnului cu vrednicie?
Statornicind legea Paştilor vechi-testamentare, Moise cere ca evreii să mănânce mielul pascal cu ierburi amare, şi adaugă:
Să-l mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâinile voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă (Ieş. 12, 11).
Explicând cuvintele acestea, Sfântul Grigorie Teologul spune:
1) „Cu grăbire, ca să nu facem ceea ce l-a oprit porunca lui Dumnezeu pe Lot să facă, să nu ne uităm înapoi… şi să nu ne învârtoşăm, făcându-ne stâlp de sare, în urma întoarcerii la cele rele, pe care o naşte tărăgănarea.” Altfel spus, să ne grăbim cu toată hotărârea să ne îndreptăm viaţa şi să nu privim înapoi, adică să nu ne întoarcem la trecutul păcătos.
2) Cu ierburi amare, căci viaţa după Dumnezeu este amară şi plină de osteneli, mai ales pentru începători, şi dispreţuieşte plăcerile: altfel spus, să ne asumăm efortul nevoinţei morale şi să mergem pe calea strâmtă.
3) Să ne încingem mijloacele, adică prin curăţie să potolim în noi pofta şi nechezatul după femeia aproapelui de care vorbesc Dumnezeieştile Scripturi (Ier. 5, 8), alungând urâciunea patimii, ca să gustăm curaţi Paştile, omorând mădularele noastre cele de pe pământ (v. Col. 3, 5) şi urmând lui Ioan, pustnicul, Înaintemergătorul şi marele propovăduitor al adevărului, care de asemenea era încins.
4) Trebuie să fim încălţaţi pentru a fi feriţi, printre altele, de muşcătura scorpionilor şi şerpilor, ce se găsesc din belşug în Egipt, şi a nu suferi vătămare de la cei peste care ni s-a poruncit să călcăm (v. Lc. 10, 19). Altfel spus, trebuie să ne ferim de muşcătura ispitelor în lupta îndârjită cu şarpele-diavol.
5) În fine, Legea ne porunceşte să ne sprijinim pe toiag pentru a nu ne poticni cu gândul atunci când auzim de sângele, suferinţa şi moartea lui Dumnezeu şi a nu cădea în păgânătate crezând că apărăm Dumnezeirea. Mănâncă Trupul şi bea Sângele cu îndrăzneală, fără urmă de îndoială, dacă doreşti viaţa. Ia aminte fără urmă de necredinţă la învăţătura despre Trup şi ascultă fără să te sminteşti învăţătura despre pătimirea Domnului, stai sprijinindu-te cu tărie, fără să te clatini deloc în faţa potrivnicului, ridică-te la înălţime, întăreşte-ţi picioarele pe piatră, ca să nu şovăie paşii tăi (v. Ps. 16, 5), care umblă după Dumnezeu.
„Dacă vei face aşa, vei ieşi din Egipt: ştiu fără îndoială că stâlp de foc şi de nor îţi va arăta calea zi şi noapte, pustia nu va mai fi sălbatică, marea se va despărţi, Faraon se va îneca, va ploua cu pâine din cer, piatra se va face izvor de apă, Amalec va fi biruit nu numai cu armă, ci şi cu mâinile Drepţilor, care închipuie în acelaşi timp şi rugăciunea, şi semnul nebiruit al Crucii… şi, fără să mai lungesc vorba, o să spun: tot ce se istoriseşte după acestea şi împreună cu acestea îţi va fi dat de la Dumnezeu… Aşa va fi pentru tine Taina Paştilor!” (Cuvântul 45).
Redând în cuvinte simple discursul metaforic al Sfântului, vom găsi următorul sens: dacă vom îndeplini condiţiile pe care acesta le consideră indispensabile pentru împărtăşirea cu vrednicie, în Taina Euharistiei vom primi de la Dumnezeu mare putere harică şi tot ce trebuie pentru mântuire.
Legaturi:
- SFANTA IMPARTASANIE – taina spre caderea si ridicarea multora
- STIM SI CONSTIENTIZAM CE SE INTAMPLA IN SFANTA LITURGHIE? CU CE SI CUM NE IMPARTASIM? Cuvinte trezitoare ale Sf. Ioan de Kronstadt (2)
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre SFANTA LITURGHIE, IMPARTASIRE si pomenirea la PROSCOMIDIE
- TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus”
- TAINA IMPARTASANIEI. Cuvantul marilor parinti duhovnicesti: CONTEAZA NU FRECVENTA, CI PREGATIREA SI NEVOINTA DE PASTRARE A HARULUI. CAND NE IMPARTASIM “SPRE OSANDA”? CE CONSECINTE POATE AVEA IMPARTASIREA USURATICA, FARA PREGATIRE?
- IMPARTASANIA – DES SAU RAR? IN CE CONDITII? Cuvantul Sfintilor Parinti: “Cei care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca!”
- Fer. Filotei Zervakos: Cum trebuie sa se apropie monahii si laicii de Taina Dumnezeiestii Cuminecaturi
- Sfantul Grigorie Palama: DESPRE SFINTELE SI INFRICOSATOARELE LUI HRISTOS TAINE si PREGATIREA OBLIGATORIE PRIN POCAINTA, VIATA CURATA SI MARTURISIRE
- Ne vorbeste parintele Arsenie Papacioc despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE. Cum sa ne pregatim si cand sa ne impartasim? DES SAU RAR?
- Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?
- FRANGEREA INIMII PENTRU PACATE SI HOTARAREA DE A RENUNTA LA ELE – conditiile esentiale ale pregatirii de Impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului
- MILUIESTE-MA, DUMNEZEULE, MILUIESTE-MA … Omilii ale Sf. Teofan Zavoratul in Miercurea Curata despre ce inseamna sa facem pocainta si cum sa ne pregatim cum se cuvine pentru Sfanta Impartasanie?
- SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL – sfaturi intelepte despre INSELARE si IMPARTASANIE
- PREDICI AUDIO LA DUMINICA PILDEI CELOR POFTITI LA CINA. Pilda pretextelor. “Sa ne impartasim cu Dumnezeu, sa ne cuminecam unii de altii!”
- ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, “PACEA” SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie
- TAINA SPOVEDANIEI. Care este sensul ei adanc si cum putem risca PROFANAREA ei prin formalism si superficialitate?
- “Duhovnicul si ucenicul”: CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
- Sfantul Simeon Noul Teolog: SA NU NE IMPARTASIM FARA LACRIMI SI FARA STRAPUNGEREA INIMII! Sa nu ne cautam scuze, sa nu ne amagim…
- PARINTELE VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV: “Cine se impartaseste fara pregatire si fara o stare sufleteasca potrivita…”
- Intre constiinta adanca a pacatului si Iubirea “nebuna” a lui Dumnezeu. PS MARC NEMTEANUL despre PREGATIREA DE IMPARTASANIE SI SPOVEDANIA DEASA
- Sfantul Gheorghe de la Cernica si Parintele Cleopa – RANDUIELI DE IMPARTASIRE PENTRU CALUGARI SI MIRENI
- Cuviosul Paisie Aghioritul: TAINELE CRESTINE SI LUCRARILE MAGICE
- Parintele Calciu despre DEASA IMPARTASANIE FARA SPOVEDANIE si “CERBERII POTIRULUI”
- IMPARTASANIA DEASA? DAR VIATA CUM NE ESTE? Parintii Ioan Buliga si Iustin Miron de la Oașa despre discernamantul impartasirii, rafinarea strategiilor celui-rau, lupta cu pacatul si ispitele duhovnicilor
- Cum sa parcurgem cu vrednicie SAPTAMANA LUMINATA? Cum sa ne IMPARTASIM si cum sa evitam INSELAREA LA RUGACIUNE? Sa cautam sau nu starile de BUCURIE?
- Conditiile si roadele Sfintei Impartasanii si pericolul AUTOMATISMULUI LIPSIT DE SIMTIRE (!) – Parintele Dumitru Staniloae
- Parintele Dumitru Staniloae – studiu putin cunoscut, dar esential: MARTURISIREA PACATELOR SI POCAINTA IN ISTORIA BISERICII. Spovedania si lupta cu pacatul – conditiile IMPARTASIRII CU SFINTELE TAINE si primirii milei lui Dumnezeu
- Pastorala de Pasti a IPS Teofan (2014): LITURGHIA, INTRE PERMANENTIZAREA INVIERII SI RUTINA DISTRUGATOARE DE VIATA
16 Commentarii la “CINA CEA DE TAINA – noul Pasti al crestinilor. INSEMNATATEA SFINTEI EUHARISTII, ca impartasire REALA din Trupul si Sangele lui Hristos. PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII si PRIMEJDIA PRIMIRII SFINTELOR TAINE FARA PREGATIRE”