IPS Ierotheos Vlachos despre CRIZA SPIRITUALA a Occidentului descrestinat si nevoia de ELIBERARE, deviata spre miscarile NEW AGE. Marturia unui SFANT CONTEMPORAN, trecut prin ratacirile ORIENTALE, privitoare la caracterul DEMONIC al acestor practici si la INSELAREA TRAGICA a TEHNICILOR DE “INDUMNEZEIRE” si a contopirii in “ABSOLUTUL SUPRAPERSONAL”, aflat “dincolo de bine si de rau” vs. DUMNEZEUL PERSONAL al Revelatiei crestine (III)
“Si auzindu-l pe Staret nu am putut sa nu-mi amintesc de chipurile dracesti ale «supraoamenilor» ce se inalta «dincolo de bine si de rau»“ (Cuviosul Sofronie Saharov)
***
Partile anterioare:
- RELIGIILE ORIENTALE ŞI BISERICA ORTODOXĂ (I). Mitropolitul Ierotheos Vlachos: “SINCRETISMUL urmeaza indeosebi MODELUL CRETAN potrivit caruia, pentru a fi uniti in fata dusmanului comun, cretanii dadeau uitarii toate neintelegerile sau mai vechile dispute dintre ei…”
- RELIGIILE ORIENTALE ŞI BISERICA ORTODOXĂ (II). Mitropolitul Ierotheos Vlachos despre practicile budiste si hinduiste incluse in noile miscari religioase sincretiste: DE CE YOGA SI TEHNICILE DE MEDITATIE NU POT FI DESPARTITE DE SISTEMUL SPIRITUAL DIN CARE PROVIN SI DE CREDINTA IN REINCARNARE: “Este la mijloc o spalare a creierului, instituita treptat…”
2. Cauzele aparitiei si rapida lor proliferare [a miscarilor religioase contemporane, cu caracter sincretist, n.n.]
Trebuie notat faptul ca aceste miscari provin din Orient, traversand, insa, spatiul Occidentului. Cu alte cuvinte, nu ajung in tara noastra pe o filiera orientala directa, ci se zamislesc si iau nastere in Apus. Aproape in totalitate, intai-statatorii lor locuiesc in America. Acest fapt are o mare insemnatate si inlesneste, totodata, intelegerea fenomenului cu care ne confruntam.
Dupa cum bine stim, in Apus climatul general este unul propice raspandirii acestor miscari, de vreme ce drumul le-a fost deschis prin proclamarea mortii lui Dumnezeu. Desigur, nu este vorba despre faptul ca Dumnezeu ar fi murit intr-adevar, ci ca oamenii L-au indepartat din viata lor si au pierdut Harul Sau.
Adevaratii Proroci ai vremurilor noastre, precum Parintele Iustin Popovici, au aratat un mare adevar, anume ca raspunderea prntru toata aceasta stare de lucruri care dainuie in Apus – transformat intr-o fabrica producatoare de idoli – o poarta papismul. Patrunderea filosofiei scolastice in sanul „teologiei” si abordarea iezuita a diverselor aspecte ale vietii i-au dezamagit pe oameni, determinandu-i sa caute, sub egida unei revolutii spirituale, alte cai de eliberare. Teoriile lui Rousseau il indeamna pe om sa se intoarca la natura, prin aceasta intelegand ca el trebuie sa inlature din sine tot ceea ce este supra-natural (mai presus de fire) si sa se preocupe de ceea ce este natural (firesc), de ceea ce apartine acestei lumi, in masura in care „omul dupa natura”, fara Dumnezeu si fara cautari spirituale este considerat a fi si cel mai bun.
Ca raspuns la intrebarea „Care este «omul dupa natura» si ce este firea (natura) umana?”, au fost formulate felurite teorii care l-au adus pe om in pragul unei cumplite deznadejdi, precum teoria despre Supraom sau cea existentialista. Este cunoscuta filosofia lui Nietzsche, care a avut o influenta covarsitoare in Apus.
Supraomul lui Nietzsche este definit de patru principii.
- Primul – necesitatea mortii lui Dumnezeu. Zarathustra le spune discipolilor sai: „Acest Dumnezeu a fost cea mai mare primejdie pentru voi. Dar nu va temeti, Dumnezeu a murit!”
- Al doilea principiu – [„omul e ceva ce trebuie depasit”] „Sa nu va fie mila de semeni; nu doar sa-i lasam sa cada, ci sa-i imbrancim si noi”.
- Al treilea-[„vointa de putere”] „Cea mai insemnata este vointa de putere, care nu cunoaste raspundere sau mila”.
- Iar al patrulea principiu – „Totul este permis. Pentru Supraom nu exista nici bine nici rau”.
Astfel, vedem ca „moartea lui Dumnezeu” a adus cu sine si moartea omului, intrucat l-a salbaticit, l-a transformat intr-o fiara. Punerea in practica a acestor teorii a facut ca omenirea, indeosebi odata cu cel de-al Doilea Razboi Mondial, sa se scalde intr-o cumplita baie de sange. Existentialismul ateu, zamislit de teoriile lui Rousseau, a condus la Supraomul lui Nietzsche, pentru a sfarsi in forma existentialismului contemporan, ce reprezinta o desavarsita sinucidere a omului. In privinta acestuia, putem vorbi despre orice altceva, numai despre umanism nu[1].
Prin prisma istoriei sale, spatiul apusean este dominat de cele mai contradictorii elemente. Se vorbeste despre libertati personale, in vreme ce s-a pierdut libertatea persoanei. In societatile apusene, locul persoanei a fost luat de individ, omul a devenit o masa, un numar in mainile celor putini [a noilor „oligarhi”, n. trad.]. In unele societati, nu este socotit decat un obiect insufletit in mainile patronului, iar in altele, un animal bun numai sa produca unelte.
Aceasta stare de lucruri – in mare parte incetatenita si in tara noastra [Grecia, n. trad.] – aduce in sufletele tinerilor framantati de problemele ivite, o adanca descurajare. Redam mai jos cuvantul plin de amaraciune al unui tanar grec din zilele noastre:
„In marile spitale, omul nu este mai mult decat un animal bun de macelarit, in registrele armatei, ale politiei sau ale companiei de telefoane,
nimic altceva decat un numar, la alegerile electorale, un vot in plus sau in minus, in economie, un venit pe cap de locuitor, la banca, un numar de depunere, pentru fotbal, spectacole muzicale sau productii cinematografice cu pornografie si gangsteri, un bilet… si in fine, tara in care locuieste nu mai reprezinta decat un numar de paturi pentru tranzitul turistic… Astfel, omul inceteaza sa se mai simta om, devine mai curand o unealta in mainile statului, ale industriei, ale stiintei, ba chiar si ale Bisericii oficiale, care s-ar presupune ca a fagaduit sa-l slujeasca. Toate formele de putere s-au napustit asupra noastra, pentru a face din noi niste egoisti nevolnici. Slujba, femei, casa, un trai bun, sejururi si concedii, iar apoi doi metri de pamant. Pana si moartea a fost izgonita din constiinta omului, nimeni nu mai tine cont de ea; a incetat sa mai aiba vreo inraurire asupra vietii noastre poate pentru faptul ca omul nu si-a mai indreptat gandul catre cele din jurul sau. Kostas Axelos spunea in legatura cu aceasta: «Astazi oamenii nu mai mor ca oamenii, ci pier precum animalele.» Cu putin umor, facand haz de necaz, am putea spune despre civilizatia de astazi a societatii noastre consumiste si a programelor menite sa ne asigure fericirea ca «este o civilizatie nu [simplu spus] a mortilor, ci una a hoiturilor».”
Este o realitate ce da nastere fricii si nesigurantei. Alungandu-L pe Dumnezeu din viata sa, omul si-a pierdut sistemul de referinta; lumea sa launtrica si exterioara au ajuns cu totul ravasite. Astfel, asa cum am aratat mai inainte, ceea ce il defineste acum este o autonomie, de altfel, cel mai mare pacat al epocii noastre. Materialismul practic, prin care darurile Ziditorului devin obiectul idolatriei sau demonolatriei, s-a instapanit pretutindeni. Omul a devenit prin excelenta sufletesc (psyhikos), a ajuns sa vietuiasca la nivelul psihismului si sa se alipeasca, prin toate faptele sale, de cele de aici, pierzand cu totul simtul vietii viitoare. Astfel, fara Hristos, omul
„devine adiere a mortii si rob al diavolului, iar aceasta ii umple in chip neocolit existenta de frica, [numita de Parinti] „abatere de la credinta si lipsa de incredintare dumnezeiasca” (Sfantul Ioan Sinaitul, al Scarii), care aduce iarasi inlauntrul sau „vinovatia de rob” si „iadul”[2].
Nu doar ateii au fost dezamagiti de crestinismul din Apus, ci si crestinii insisi, prin secularizarea fara margini a credintei, de vreme ce, odata despartiti de radacinile cele de viata datatoare ale Traditiei ortodoxe, nu au mai trait adevaratul crestinism. Sunt graitoare cele marturisite in acest sens de existentialistul ateu Sartre:
„Familia mea a fost influentata de curentul descrestinarii treptate, ce a luat nastere in societatea metropolei lui Voltaire…Toti credeau, fireste, dintr-un simt al tactului, al „discretiei sociale”… Lumea buna credea in Dumnezeu pentru a nu fi nevoita sa vorbeasca despre El... La necredinta m-au adus nu controversele dogmatice ci nepasarea bunicilor mei.”[3]
Bunicul lui Sartre fusese un protestant necredincios, iar bunica sa, catolica doar cu numele.
Tanarul de astazi, traind in aceasta societate sufocanta, cu precadere materialista, carnala, ce nu ii fagaduieste nici o izbavire, nici nu-i ofera vreo dezlegare pentru problemele sale existentiale, simte nevoia eliberarii. Uneori incearca sa o dobandeasca prin consumul de droguri, alteori adancindu-se in politica sau in religie. Astazi sunt multi tineri in Occident care Il cauta pe Dumnezeu cu dorire, cu multa osardie si as spune, cu un suflet curat, feciorelnic. Trebuie facuta, insa, o observatie: ceea ce ii indeamna la aceasta nu are de-a face cu crestinismul, ci cu religia. Ei cauta un fundament sigur pe care sa isi sprijine nesiguranta in care traiesc. Cauta autoritati metafizice. Protesteaza in fata minciunii din jurul lor.
Alte cauze ale aparitiei acestor curente sunt puternica atractie pe care o exercita promovarea unui nou mod de viata, curiozitatea cu care omul se apleaca aupra altor viziuni despre Dumnezeu si egoismul ce nu ii ingaduie sa fie multumit cu cele predanisite, imboldindu-l sa caute noi cai, mai bune, de mantuire si de dobandire a unei cunoasteri superioare, ce nu este la indemana celor multi. Toate acestea, la care se adauga simtamantul rascolitor ca pretutindeni stapanesc minciuna si amoralismul[4] – [negarea principiilor morale, nerecunoasterea existentei lor, n trad.] – reprezinta adevaratele cauze ce ii imping pe tinerii de astazi sa devina initiatorii sau adeptii unor astfel de miscari.
Din pacate, multe dintre cauzele amintite pot fi aflate si in tara noastra [Grecia, n. trad.], fapt ce inlesneste patrunderea in spatiul Traditiei ortodoxe vii a acestei realitati dracesti din zilele noastre. Unele grupari exploateaza Traditia grec-ortodoxa, slujindu-se de ea in interese personale, iar altele o trec pur si simplu cu vederea, desconsiderand-o.
Pana si teologia academica – in vremurile mai vechi, dar in parte si astazi – se adapa din izvoarele teologiei scolastice, care a pricinuit un rau atat de mare in Apus, unde Dumnezeu a devenit un obiect ce serveste speculatiilor logice ale omului, in vreme ce El este Viata si se traieste in sanul unei relatii personale.
Pe de alta parte, pietismul, ca reactie fata de teologia academica, a dat nastere in popor unui puternic curent moralist, morala capatand intaietate in fata dogmei, sau a dezvoltat o „spiritualitate” individuala, in care locul bunei cinstiri din sanul Bisericii a fost luat de o credinta si o lucrare a virtutii la nivel de individ sau a condus chiar la o conceptie activista despre misiune si rolul marturisirii crestine in lume. A vorbit mult despre Hristos, dar prea putin L-a oferit pe Hristos. Este semnificativ faptul ca a cultivat din rasputeri viata exterioara, a sustinut dezvoltarea gandirii si a acordat o mare insemnatate stradaniei omenesti. Pe de alta parte insa, nu a avut constiinta teologiei patristice si, fireste, niptice, ci mai cu seama a luptat – desigur, indirect – impotriva monahismului si a cultivat ideea propovaduirii „principiilor fundamentale” ale credintei.
Intr-un astfel de climat, si tinerii din Grecia zilelor noastre, dorind ceva mai adanc si mai de esenta, dincolo de conventionalisme si formalisme, ajung sa imbratiseze astfel de teorii buddhiste despre eliberarea omului. De vreme ce nu cunosc Traditia noastra, invataturile diversilor maestri orientali (guru) ii umplu de entuziasm. Odata ce a pierdut legatura cu teologia ortodoxa, poporul nostru a ajuns sa-si caute mantuirea in apele tulburi ale Orientului. Despre marea insemnatate a Traditiei ortodoxe, ca mijloc de a infrunta aceste curente religioase, vom vorbi, insa, in capitolul urmator.
3. Pozitia Bisericii Ortodoxe fata de aceste miscari
Trecem acum la un alt capitol al comunicarii de fata, pe care il consider a fi unul cat se poate de insemnat, insa in prezentarea caruia sunt nevoit sa fiu concis. S-ar fi cuvenit poate sa discutam despre aceasta tema in cadrul unei comunicari separate, totusi am socotit necesara alaturarea sa la capitolele precedente, pentru a avea o perspectiva de ansamblu asupra problemei.
Care este pozitia Bisericii Ortodoxe fata de aceste curente? Notam faptul ca singura Ortodoxia poate purta un dialog adevarat cu aceste miscari, data fiind bogata si sanatoasa Traditie pe care o detine, in vreme ce alte „biserici”, odata despartite de Traditie, sunt incapabile sa se mai angajeze in combaterea lor. Din nefericire, si ilustrii teologi ai papistasilor considera astazi miscarea buddhista drept una de mare valoare, afirmand in studiile lor faptul ca toate religiile, deopotriva cu crestinismul, conduc catre acelasi punct comun-manturea omului. Aceasta este, insa, o erezie.
Vom prezenta in cele ce urmeaza o seama de adevaruri ortodoxe.
1. Energii-lucrari demonice
Potrivit invataturii Bisericii, modul de viata promovat de aceste curente orientale prezinta de multe ori aspecte demonice. Ortodoxia, intemeiata pe Traditia Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti, ca una ce vadeste prin Revelatie neintrerupta prezenta a energiei nezidite a Duhului Sfant in sanul Bisericii, propovaduieste credinta in Dumnezeul Cel Treimic si in mantuirea care vine doar de la Acesta. Prorociile despre misiunea pamanteasca a lui Mesia constituie miezul invataturilor Vechiului Legamant, iar venirea Sa in lume, insasi esenta celui Nou. Ca atare, in afara Preasfintei Treimi, vorbim despre energii-lucrari demonice: „Toti dumnezeii neamurilor sunt draci” (Psalmul 95:5)[5]. Cei ce se apleaca asupra doctrinei buddhiste despre eliberarea omului vin de cele mai multe ori in contact cu puterile satanei.
„S-a demonstrat faptul ca diferitele silabe intrebuintate in meditatie – «om», «in», «ain»… -, repetate fara intrerupere in timpul practicarii exercitiilor yoga, reprezinta prescurtari ale numelor zeitatilor hinduse. Astfel, silaba «om», care in sanscrita se compune din trei sunete corespunzatoare literelor «A», «U», «M», este un simbol ascuns ce face trimitere la cei trei mari zei ai hinduismului, Brahma, Vishnu si Shiva.“[6]
Arhimandritul Gheorghios, Egumenul Manastirii Grigoriou din Sfantul Munte, noteaza:
„(…) multi oameni astazi, si mai cu seama tineri, dintr-o atitudine de razvrat fata de aceasta civilizatie a tehnologiei, dar si dintr-o nevoie launtrica adanca, pe care cauta sa si-o implineasca, imbratiseaza religii si filosofii mistice si moral-ascetice de provenienta orientala (yoga, ocultism etc.) si spun ca vad o anumita lumina. Insa, asa cum se poate constata, aceasta lumina, daca nu este una draceasca, este rodul inchipuirii omenesti, motiv pentru care ea nu il conduce in cele din urma pe om la impartasirea de Dumnezeiasca Lumina cea nezidita a Sfintei Treimi. Astfel, omul ajunge la o anumita schimbare morala si la destinderea incordarii nervoase, dar nu se poate rupe cu hotarare din cercul inchis al vietuirii egoiste, pentru a-L intalni, astfel, pe Dumnezeu. In cele din urma, nu numai ca nu-si deschide sufletul spre Dumnezeu, ci se inchide inca mai mult in sine, complacandu-se in inselatoarea odihna pe care o dau o cercetarea moralista a sinelui si autosuficienta.”[7]
Intrucat ajung sa intre in legatura cu demonii, acesti oameni, in ciuda parelnicei si trecatoarei linisti sufletesti pe care o afiseaza, sunt stapaniti de o framantare launtrica, fiind in genere indivizi nevrotici cu numeroase boli psihice si chiar trupesti, potrivit marturiei acelei grecoaice la care am facut referire intr-un alt capitol al comunicarii de fata.
Faptul ca multe dintre aceste miscari religioase au o latura demonica transpare din importanta pe care o acorda meditatiei in dauna rugaciunii si, totodata, din starea in care intra omul in rastimpul incantatiei „Hare Krishna”.

Teenage Yoga teacher Maharaj Ji is surrounded by adherents of the Divine Light Mission from Rochdale College during his first Canadian appearance at Massey Hall…
As dori, in continuare, sa redau raspunsurile pe care gurul miscarii Misiunea Luminii Divine, Maharaj Ji, le-a oferit la o serie de intrebari ce i-au fost adresate:
„Intrebare: Ne poti spune, guru Maharaj Ji, unde se aflaDumnezeu?
Raspuns: Dumnezeu se afla in inimile noastre. Priviti inlauntrul inimii si-L veti gasi. A invata cum sa priviti, aceasta este cunoasterea.
Intrebare: Pot ajunge la Dumnezeu prin rugaciune sau acest lucru este cu putinta doar prin meditatie?
Raspuns: Meditatia este calea directa, in vreme ce rostirea unor cuvinte este una indirecta… Cunoasterea, insa, este tehnica desavarsita, ea nu presupune nici o mijlocire.
Intrebare: Da, dar am atatea lucruri pe care vreau sa I le spun lui Dumnezeu…Vreau sa exprim in fata lui ceea ce simt. Pot face aceasta prin meditatie?
Raspuns: Nu, deoarece prin meditatie ai prilejul sa ajungi la Dumnezeu de-a dreptul. Daca vrei sa-I transmiti ceva, spune-mi mie, si eu iti voi da raspunsul. Il voi primi direct de la Dumnezeu si ti-l voi spune. Daca vrei sa comunici, insa, nemijlocit cu Dumnezeu, atunci practica meditatia. Vorbeste cu El pe limba meditatiei. Acesta este un lucru desavarsit si mai sfant decat cuvintele insesi.
Intrebare: Vreau sa Il intreb pe Dumnezeu despre tine, daca esti vrednic de crezare, daca invatatura ta este adevarata.
Raspuns: Despre aceasta nu Il poti intreba. Ai astfel de intrebari pentru ca nu ai ajuns la cunoastere…Cand o vei dobandi, vor disparea.
Intrebare: Dumnezeu si satan sunt totuna?
Raspuns: Dumnezeu este si inlauntrul lui satan. Dumnezeu este pretutindeni. Stii ce este Dumnezeu? Dumnezeu este Cuvantul Sfant, „La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul» [Ioan 1:1]. Acesta este Cuvantul, acesta este Dumnezeu… si Cuvantul acesta este peste tot: in tine, in orice fiinta omeneasca. Durerea, stii ce este? Raul nu exista. Raul este tocmai ignoranta mintii noastre.
Intrebare: Biblia, Noul Testament afirma ca Iisus este viu acum, traieste.
Raspuns: Cat priveste faptul ca Iisus traieste, da. Iisus traieste. Rama traieste si el, Krishna traieste, Buddha traieste, dar toti s-au unit, devenind o mare putere. Iar cand puterea aceasta isi va intinde mana… toate lucrurile strambe din lume vor fi nimicite.
Intrebare: Va intarzia aceasta?
Raspuns: Se va petrece foarte curand. De acum incep sa isi intinda mana, asa sa stii. Vreau sa spun asta lumii intregi… Oamenii citesc Biblia si vor sa o inteleaga cu mintea lor, nu-i asa? Nu o pot intelege. Biblia nu poate sa infatiseze viata spirituala si sa fie deopotriva inteleasa cu mintea omului. Mintea este nedesavarsita. Arata intotdeauna stramb lucrurile. Mintea este o lumina intunecata.
Intrebare: Guru, de ce oamenii L-au omorat pe Iisus?
Raspuns: Daca Iisus nu ar fi fost rastignit, nimeni nu I-ar fi aratat cinstire. Acum, oricine isi poate aminti de Iisus Hristos, ca Cel Ce a fost spanzurat pe lemn.
Intrebare: Pe Dumneavoastra va vor cinsti oamenii?
Raspuns: Da, in privinta aceasta trebuie sa fiu neinduplecat.”[8]
Din aceasta discutie reiese limpede faptul ca miscarile de care ne ocupam promoveaza meditatia abstracta in dauna rugaciunii, ca Dumnezeu si diavolul se confunda si ca Hristos nu este considerat Unicul Dumnezeu, ci este pus in rand cu Rama, Krishna si Buddha. Cele de mai sus vadesc mentalitatea demonica ce sta in spatele acestor miscari.
Totodata, in timpul incantatiei „Hare Krishna” se petrec lucruri care nu doar ies din sfera firescului, dar daca nu sunt cu totul dracesti, se afla la limita demonismului. Cei care practica meditatia cu „Hare Krishna” scriu:
„Vibratia transcendentala produsa de repetarea mantrei este o metoda minunata de reinnoire a constiintei noastre transcendentale. Traind ca entitati spirituale, avem cu totii, dintru inceput, constiinta lui Krishna. Fiindca ne-am legat, insa, inca din vremuri stravechi, de materie, constiinta noastra a fost pervertita de aceasta natura materiala. Materialitatea in care traim acum poarta numele „maya” sau „iluzie”. Constiinta lui Krishna nu este ceva artificial, impus mintii noastre, ci energia-lucrarea fireasca, cea dintru inceput, a entitatii vii. Cand auzim vibratia transcedentala, aceasta constiinta reinvie. Metoda meditatiei, care este cat se poate de simpla, se recomanda a fi practicata in vremurile de acum… Incantatia „Hare Krishna” isi primeste „activarea” direct de pe „platforma spirituala” si, astfel, sunetul vibratiei se ridica deasupra tuturor nivelurilor inferioare ale constiintei omului, adica cel supus simturilor, cel mental si cel intelectual. Nu este necesar, asadar, sa intelegem limba mantrei, dupa cum nici speculatiile ratiunii nu sunt de trebuinta…rasare pur si simplu de la sine.
La inceput, starile de extaz transcedental, dintre cele opt forme cunoscute, pot lipsi: 1. Tacerea, 2. Transpiratia, 3. Fiori, 4. Paralizia corzilor vocale, 5. Frisoane, 6. Slabirea puterii corpului, 7. Vorbirea extatica, 8. Starea de hipnoza. Este mai presus de orice indoiala faptul ca prin incantatie cineva poate fi pentru un scurt rastimp ridicat indata la aceasta platforma spirituala, in vreme ce altuia, in stradania sa de a dantui pe muzica fredonata a mantrei, i se arata doar prima dintre starile amintite.”[9]
Toate cate au loc in timpul incantatiei, precum transpiratia, fiorii, paralizia corzilor vocale, frisoanele, slabirea puterii trupului, vocea extatica sau starea de hipnoza, dau marturie despre prezenta unei puteri satanice.
Parintii duhovnicesti contemporani invata ca cei care au trecut prin aceste miscari si au aratat interes pentru o asemenea forma de „eliberare” primesc inlauntrul lor puteri satanice, fapt pentru care, odata intorsi la Ortodoxie, trebuie sa arate o adanca pocainta si un plans preaindestulator. Daca nu exista aceasta pocainta de toata vremea (pentru tot restul vietii), experienta trecerii prin astfel de religii orientale lasa urme adanci, astfel incat viata lor duhovniceasca nu are o dezvoltare fireasca.
2. Dumnezeu este Persoana
In Ortodoxie Dumnezeu nu este considerat un obiect pe care il studiem, ci o Persoana pe Care O traim. In vreme ce filosofia idealista este stapanita de principiul: „La inceput era ideea”, iar materialismul propovaduieste ca: „La inceput era materia”, in crestinism traim adevarul ca: „La inceput era Cuvantul” (Ioan 1:1). Dumnezeu este Persoana, nu idee sau lucru. Cand credinciosul ortodox ajunge sa comunice cu Dumnezeu, dobandeste simtirea Dumnezeului Celui Viu, a existentei si a partasiei cu o Persoana. Sa ne amintim de Moisi, vazatorul-de-Dumnezeu, care in rugul ce ardea si nu se mistuia a auzit glasul Domnului: „Eu sunt Cel ce Sunt” (Iesire 3:14). Moisi, incredintat fiind de vederea-lui-Dumnezeu Cel personal, a luat asupra sa raspunderea slujirii si calauzirii poporului catre pamantul fagaduintei, randuindu-i, totodata, acestuia legi. Prorocul David striga: „Insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu. Cand voi veni si ma voi arata inaintea fetei lui Dumnezeu?” (Psalmul 41:2). In aceste religii de factura orientala insa, simtirea pe care adeptii o incearca este cea a unei puteri suprapersonale. Sunt condusi catre o entitate supra-personala absoluta, ceea ce constituie deplina distrugere a omului.
Despre aceasta scrie in cartea sa His life is Mine[10] Parintele Sofronie, care pentru o perioada de timp a fost si el adept al religiilor orientale:
„(…) prin sfatul de a nu ne lasa atrasi de exercitii tehnice, asa cum este cazul meditatiei transcendentale, nu fac altceva decat sa repet mesajul stravechi al Bisericii, pe care il exprima Sfantul Apostol Pavel: «Iar de basmele cele lumesti si babesti fereste-te si deprinde-te cu dreapta credinta. Caci deprinderea trupeasca la putin foloseste, dar dreapta credinta spre toate este de folos, avand fagaduinta vietii de acum si a celei ce va sa vina. Vrednic de credinta este acest cuvant si vrednic de toata primirea, fiindca pentru aceasta ne si ostenim si suntem ocarati si ne luptam, caci ne-am pus nadejdea in Dumnezeul Cel viu, Care este Mantuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credinciosilor» (I Timotei 4:7-10).
Calea Parintilor cere credinta statornica si indelunga rabdare, in vreme ce contemporanii nostri vor sa puna mana pe darurile duhovnicesti, chiar si pe cel al vederii Dumnezeului Celui absolut cu silnicie si cu graba, facand adeseori un paralelism intre rugaciunea in Numele lui Iisus si yoga sau intre meditatia transcendentala si celelalte asemenea ei. Trebuie sa atrag atentia asupra primejdiei unor astfel de greseli – primejdia de a vedea rugaciunea drept una dintre cele mai simple si mai usoare „tehnici” care conduc la unirea nemijlocita cu Dumnezeu. Este de neaparata trebuinta sa delimitam strict rugaciunea lui Iisus de orice alta teorie ascetica. Se afla in inselare cel care nazuieste sa se dezbare mental de tot ceea ce este trecator si relativ, cu scopul de a trece dincolo de un prag nevazut, de a-si intelege obarsia vesnica, resorbtia sa in izvorul a tot ceea ce exista, pentru a se intoarce si a se contopi cu Absolutul suprapersonal, cel fara Nume. Astfel de exercitii le-au dat multora posibilitatea de a ajunge la o contemplare mai presus de intelegere a sinelui: de a simti un fior mistic, de a cunoaste starea de tacere a mintii, cand aceasta se ridica deasupra limitelor spatiului si timpului. In astfel de stari, omul poate simti linistea pe care o da indepartarea de fenomenele lumii vazute, aflate in continua schimbare. Mai mult, poate avea chiar de o pregustare a vesniciei. Dar Dumnezeul Adevarului, Dumnezeul Cel Viu nu este de aflat in toate acestea. Ceea ce vede este insasi frumusetea omului, zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, care ii apara ca fiind „dumnezeu”, in vreme ce el ramane, insa, ingradit in hotarele stricaciunii sale. Acest aspect are mare insemnatate.
Tragedia consta in faptul ca omul afla o oglindire, pe care, in dorirea sa dupa viata vesnica, o confunda cu vederea cea adevarata. Practicand aceasta forma impersonala de meditatie, omul primeste in cele din urma incredintarea ca principiul dumnezeiesc exista in insasi firea sa. Astfel, omul este absorbit de ideea indumnezeirii – pricina caderii Protoparintilor. Cel orbit de inchipuita maretie a celor pe care le contempla intra, in realitate, pe fagasul autodistrugerii. Trece cu vederea Revelatia Dumnezeului Celui Personal. Percepe principiul Persoanei-Ipostas drept unul ingraditor, nevrednic de Absolut. Incearca sa se dezbare de asemenea limite si sa se intoarca la starea in care isi inchipuie ca a fost inainte de a se fi ivit in aceasta lume. De fapt, miscarea inspre adancurile fiintei sale nu este altceva decat atractia catre nefiinta, din care am fost chemati cu voia Celui Ce ne-a zidit.”[11]
Trairea Dumnezeului Personal joaca un rol insemnat, deoarece se afla in stransa legatura cu iubirea. Dumnezeu iubeste si este iubit, de vreme ce persoana este cea care iubeste, nu ideea sau obiectul. Potrivit Sfintilor Parinti,
„Dumnezeu este numit uneori „dragoste” sau „iubire” iar altadata „indragit” si „iubit”. Deci, ca Unul Care este dragoste si iubire, Se misca, iar ca indragit si iubit, misca spre Sine toate cele care pot primi dragoste si iubire. Se misca si pune in miscare, ca Unul Care inseteaza de setea pentru El, doreste sa fie dorit si iubeste sa fie iubit”[12].
Crestinul ortodox, unit cu Dumnezeu, vede in intreaga zidire ratiunile (energiile) lui Dumnezeu, de vreme ce nu exista legi „naturale”, ci ratiuni duhovnicesti, si, astfel, ii iubeste pe toti oamenii si toate fapturile, intreaga creatie. In sanul miscarilor orientale nu exista iubire. Putem intalni oameni care nu ii vatama pe ceilalti, care nu savarsesc raul, oameni drepti, dar nu vom intalni oameni care sa iubeasca pana la jertfa, pana la daruirea kenotica de sine pentru mantuirea celuilalt.
Este tocmai ceea ce scrie Parintele Sofronie in cartea sa despre Staretul Siluan:
„I-am spus Staretului ca sunt oameni ce inteleg nepatimirea nu ca dragoste pentru Dumnezeu, ci ca pe contemplarea fiintarii ce se afla mai presus de osebirea binelui si raului, si ca ei socotesc o astfel de contemplare ca fiind mai inalta decat dragostea crestina. La aceasta Staretul a raspuns:
– Este invatatura vrajmasului. Duhul Sfant nu astfel invata.
Si auzindu-l pe Staret nu am putut sa nu-mi amintesc de chipurile dracesti ale «supraoamenilor» ce se inalta «dincolo de bine si de rau». Staretul a spus:
– Duhul Sfant este dragoste, si El da sufletului puterea de a ii iubi pe vrajmasi. Si cine nu iubeste pe vrajmasi, acela nu-L cunoaste pe Dumnezeu.”[13]
[va urma]
NOTE:
[1] Arhim. Iustin Popovici, Orthodoxos Ekklisia kai Oikoumenismos, Ed. Orthodoxos Kypseli, Thessalonic, 1974, pp 194 si urm.
[2] Ierom. Atanasie Jevnic, Oi anthropoi tou Theanthropou kai o midenismos ton synhronon yparxiston, p 24, n 46
[3] Ibidem, p 9
[4] Am propus dublarea traducerii termenului grecesc „amoralismos” printr-o scurta definiţie – notată între paranteze drepte – pentru a face mai limpede distinctia intre cei doi determinanţi negativi, „moral” şi „imoral”. Amoralismul nu denumeşte o simpla lipsa a moralei in conditiile incalcarii acesteia, o decadere a moravurilor in sensul imoralităţii, ci însăşi negarea constanţei morale, renunţarea la principiile morale, la nivelul unui concept filosofic. (n. trad.)
[5] Notăm pierderea acurateţei în traducerea românească a psalmului, în măsura în care grecescul „daimonia” – „demoni”, „draci” este redat in versetul de faţă prin „idoli” („Toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli”). O traducere fidelă faţă de textul grecesc ar fi Toţi dumnezeii paganilor sunt demoni” (v. Biblia sau Sfânta Scriptura, diortosită de Bartolomeu Valeriu Anania, 2009). Totuşi, pentru a nu lăsa loc de ambiguităţi, dat fiind sensul cu care termenul este folosit în cultele şi curentele filosofice ale Antichitatii – „demon”, „daimon” desemna un spirit mai degrabă bun decât rău -, consideram potrivita traducerea sa prin „draci”, cf „Ca toţi dumnezeii păgânilor sânt draci”. Psaltirea diortosită de Ierom. Rafail Noica, 2009. (n. trad.)
[6] Revista Panaghia i Eleftherotria, decembrie 1980, p 121
[7] Philotheos Kokkinos, Ako
[8] R. D. Clements, op cit, trad Sp Philos, Ed Pergamos, pp. 26-28
[9] Ibidem pp. 32-33
[10] His Life is Mine (in engleza in original), Viata Lui este a mea – a fost tradusa in limba romana cu titlul Rugaciunea, experienta vietii vesnice, trad. diac. Ioan I Ica jr. Ed Deisis, Sibiu, 2001 (n. trad.)
[11] Archim.Sophrony, His Life is Mine, Londra, 1977, p 115.
[12] Filocalia, Ed. Papadimitriou, vol. 2, p. 183, n. 84.
[13] Arhim. Sofronie, O Gherontas Siluanos, Ed. Sf. Mănăstire a Cinstitului Inaintemergător, Essex, pp. 111-112. Reproducem fragmentul după traducerea românească: Cuviosul Siluan Athonitul, trad. Ierom. Rafail Noica, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 113-114. (n. trad.)
(Din: Ierotheos, Mitropolit Al Nafpaktosului, Vremea Lucrarii, Editura Sophia, 2014)
Legaturi:
- DIN COMOARA CUVINTELOR CUVIOSULUI SOFRONIE DE LA ESSEX: “Noi si spunem, si vrem sa auzim multe cuvinte, dar nu facem nimic pentru a le implini”, “Trufia, erezia si inselarile nu se vindeca usor, trebuie multa pocainta”
- STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX DESPRE CREDINTA ORTODOXA versus ratacirile catolice, protestante, orientale (inclusiv despre karate, magie, Filioque)
- Arhimandritul GHEORGHE KAPSANIS († 8 iunie 2014) – NOBLETEA IUBIRII NEPREFACUTE si CONSTIINTA DOGMATICA PLINA DE DISCERNAMANT A SFANTULUI MUNTE: “Ortodoxia nu trebuie târâtă în creuzetul sincretist, ca să nu piară singura nădejde a întregii lumi”
- YOGA SI MEDITATIA pot avea vreo legatura sau compatibilitate cu ASCEZA ORTODOXA SI RUGACIUNEA MINTII?
- RUGACIUNEA LUI IISUS versus YOGA si MEDITATIILE ORIENTALE. Deosebirile ireconciliabile intre budism si crestinism. TREZVIA, OSANDIREA DE SINE si DUREREA INIMII – esentiale in lucrarea personala a CHEMARII NUMELUI DOMNULUI
- CRESTINII IN FATA “NOII ERE” (“NEW AGE”)
- Monahul Arsenie Vliangoftis: CATRE O RELIGIE UNIVERSALA?
- NOUA ORDINE RELIGIOASA A LUMII, PANRELIGIA (Ecumenismul inter-religios total) SI TACTICILE FOLOSITE
- “NOUA SPIRITUALITATE” SI “DUMNEZEUL” NEW-AGE
- Regretatul Parinte Symeon de la Essex: NEW-AGE = MISCAREA LUI ANTIHRIST
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: “Ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi…”
- EREZIILE KARMEI SI REINCARNARII in lumina invataturii ortodoxe. De la HINDUISM si BUDISM la ratacirile apusene NEW AGE
- EREZIILE CONTEMPORANE. Parintele Arsenie Vliangoftis despre cateva din marile secte antihristice ale zilelor noastre si mijloacele lor de inrobire si spalare a creierelor
- Textul integral al predicilor pregatite de IPS SERAFIM de PIREU pentru vizita in România (Constanta): “NOUA ERA” CEA VESNICA A LUI HRISTOS vs. VECHEA “NOUA ERA” A ANTIHRISTULUI. Cuvinte viguroase despre MASONERIE, PANEREZIA ECUMENISMULUI si ratacirile NEW AGE (partial si AUDIO, VIDEO)
- CHEMAREA LUI HRISTOS la lupta cu patimile si CHEMARILE LUMII la “satisfactie” si la “realizarea Sinelui”, mai ales prin influentele miscarilor NEW AGE
- Părintele Zaharia Zaharou despre GREUTATEA MÂNTUIRII, “ȘTIINȚA DOBÂNDIRII HARULUI”, viața creștinului ca o necontenită CONVERTIRE și CUM TREBUIE AJUTAȚI CEI AFLAȚI SUB CERCETAREA PRIMULUI HAR: “Ceea ce ne ține şi ne dă viață este simţirea vie a lui Dumnezeu în inimile noastre, în trupurile noastre”
- Patriarhul Daniel critica OCULTISMUL CONTEMPORAN, raspandirea ASTROLOGIEI, MISTICILOR si TEHNICILOR ORIENTALE si curentele “NOILOR PSIHOLOGII” SPIRITUALISTE centrate pe “realizarea sinelui”: “Magia şi vrăjitoria au ajuns să fie nu doar teme de discuţii academice, ci chiar să fie promovate în mass-media ca soluţii”
***
- CUVINTE CATRE TINERI ale Mitropolitului IEROTHEOS (Vlachos) DE NAFPAKTOS: “Astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice”. DESPRE RELATIILE TRUPESTI INAINTEA CUNUNIEI: “Orice fruct tăiat înainte de vreme din copac este necopt, acru și nu se poate mânca”
- IPS HIEROTHEOS pentru “Lumea monahilor”: “CEA MAI GRAVA BOALA A OMULUI DE ASTAZI ESTE IUBIREA DE SINE. Dragostea nu este un simplu sentiment, nici doar cuvinte de dragoste, ci inseamna asumarea crucii pentru celalalt“. Ce raspuns primesc TINERII AFLATI IN IADUL LIPSEI DE SENS?
- IPS Ierotheos Vlahos despre adevarata MILOSTENIE SUFLETEASCA FATA DE TINERII RATACITI: “Oamenii din ziua de azi au mare nevoie sa gaseasca oameni care sa le asculte durerea“
- Declaratia IPS Ierotheos Vlachos despre sincretismul “ghiveci”
- Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre cel mai grav pericol: SECULARISMUL IN BISERICA, o FALSIFICARE A DUHULUI ADEVARAT si calea catre esec si deznadejde
- IPS Hierotheos Vlachos: Deosebiri fundamentale intre ORTODOXIE si PAPISM. CATOLICII NU AU SFINTE TAINE
- IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Parinti. Viata este un rezumat al vietii si teologiei Sfintilor Simeon Noul Teolog si Grigorie Palama” (video, audio, text)
- RASPUNSURILE din conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text)
- VIDEO si AUDIO: Cuvantul IPS Hierotheos Vlachos de la LIBRARIA SOPHIA: La Staretul Sofronie gasim raspunsuri pentru cautarile si deznadejdile omului de azi. Am gasit un om care a trait in vremea noastra in duhul Sfintilor Parinti
- MARTURII DESPRE SFANTUL PARINTE SOFRONIE – 20 de ani de la nasterea in Cer a unui adevarat “staret” purtator de Duh al secolului XX
- FIRESCUL MINUNILOR, SIMPLITATEA NOBILA A SFINTENIEI. Parintele Rafail despre duhovnicul sau sfant, Cuviosul Sofronie
- Fericitul Arhimandrit SOFRONIE DE LA ESSEX – OMUL PUTERII DISCRETE A DUHULUI si purtator in inima sa al suferintelor fiecarui om
- “Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”
- Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI
- CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU SI DEVENIREA PERSOANEI
- “Faţă către faţă” cu Dumnezeu si cu fratele nostru. Cum iesim din DUHUL IMPERSONAL, cum devenim PERSOANE, cum ni se deschid ochii?
- PARINTELE EFREM VATOPEDINUL: Staretul Iosif staruia mult asupra legaturii personale a credinciosului cu Hristos. Hristos ca Dumnezeu-Om, om desavarsit si Dumnezeu desavarsit, nu este o idee, nu este o „forta superioara”, ci este persoana – Persoana desavarsita, absoluta, Persoana vesnica
FOARTE binevenite și bineprimite cuvintele Ierarhului lui Hristos.
Dumnezeu, Domnul să-i răsplătească mărturisirea!
„Pe un crestin bine orientat in Sfanta Scriptura si in dumnezeiestile dogme ale credintei ortodoxe, nici un fel de secta nu-l poate converti si amagi. Cei mai multi care cad prada sectelor sunt oameni nelamuriti in credinta ortodoxa si care nu cunosc Sfanta Scriptura, Dogmele, Sfintele Canoane si invataturile Sfintilor parinti. De aceea, preotii de la orase si sate ar trebui sa le faca cunoscute cele de mai sus, in predicile din biserici, spre a-i lumina in aceasta privinta si spre a-i avea buni aparatori ai credintei crestine ortodoxe in Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare. Dumnezeiestii parinti zic ca ” viata mintii este lumina cunostintei, iar nestiinta este orbirea sufletului” ( Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, volumul II ). Foarte usor se inseala de sectanti cei ce nu citesc Sfanta Scriptura si nu cunosc invataturile Sfintilor Parinti. Raspandirea sectelor din tare noastra se datoreste si lipsei de preoti devotati, nu numai slabirii credintei ortodoxe.
Sectele creaza si o mare primejdie pentru unitatea etnic-nationala a poporului roman, deoarece toate sectele din tara noastra au venit din alte tari si au mare simpatie cu tarile de unde s-au nascut si au venit la noi. Inima lor nu este in tara noastra, nici nu tin la fiinta nationala a poporului roman, ci se silesc pe cat pot sa slabeasca unitatea de credinta si unitatea nationala a romanilor pentru a ne domina. Numai acela este un adevarat crestin si cetatean roman care tine cu tarie la credinta ortodoxa apostolica a neamului in care s-a nascut, credinta pe care o avem de aproape doua mii de ani si in care s-a format poporul roman si crestin din cele mai stravechi timpuri.
Ne trebuie mai multa catehizare ortodoxa, carti de popularizare a credintei strabune si slujbe misionare cu ierarhi si preoti mai multi in toate bisericile ortodoxe, dar mai ales in cele lovite de secte. Ne trebuie si calugari misionari prin manastiri, ca sa colaboreze cu preotii de mir si sa faca impreuna misiune in parohiile cu grupari sectare. Credinciosii asculta cu multa incredere de duhovnicii si preotii calugari din manastiri. De ce sa nu fie si ei folositi in aceasta activitate misionara ? Iar Duminica ar trebui sa se faca slujbe misionare, cu predici de catehizare in toate satele, cel mai bine dupa amiaza la Vecernie.”
parintele Cleopa
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri15.htm
Daca de alte religii, o buna parte din credinciosi se feresc in mod instinctiv, ce te faci cu lupii in piele de oaie care duc in ratacire turma?
Ahtiati dupa slava (desarta) propovaduiesc o credinta facila, o indumnezeire a omului prin gandire pozitiva, printr-o totala lipsa de discernamant (raul e bun, priveste cerul!), si prin iubire. Omul, de fapt, trebuie sa fie fericit aici pe pamant, sa se gandeasca la fluturasi, floricele, pisicute, gandacei… Sa ne fie bine, sa nu ne fie rau! Omul nu are nevoie de nimic altceva decat sa fie vindecat de depresii, sa nu mai fie supy si sa iubeasca. Sa sarutam cu „chitarele obrajilor” frunzele copacilor si sa privim cerull albastru plini de iubire.
Diavolul nu exista, patimi nici atat, pocainta e chestia aia ca iti pare rau ca ai fost trist, de fapt esti un artist excentric care nu-l intelege nimeni.
Grav este faptul ca nu se gaseste nimeni, dintre cei ce au DATORIA sa o faca, sa-l traga de maneca pe un astfel de personaj. Calea cea stramta care duce la viata, nu o mai cauta nimeni. Acum are cautare show-ul, maimutareala si narcisismul.
Colapsul creștinismului în Marea Britanie
Titlul alarmant al comentariului de astazi este o forma „atenuata” inspirata de un articol cu un titlu si mai alarmant: „2067: The End of British Christianity” („2067 – sfarsitul crestinismului britanic”) publicat de The Spectator in iunie anul acesta.
Marea Britanie a devenit „mare” in Secolul XVIII cind britanicii au colonizat o mare parte a lumii. Pe unde au ajuns, au dus cu ei crestinismul, au extins civilizatia crestina dincolo de limitele geografice ale Europei si au dus cu ei faimoasa King James Bible, care a avut mare influenta asupra civilizatiei coloniale.
Fara crestinism si fara Biblie, insa, Marea Britanie va deveni… Britania, asa cum ea a fost cunoscuta in vremea romanilor, cind triburile britanice si celtice erau pagane.
Recensamintul din 2011 denota ca in cei 10 ani precedenti numarul crestinilor nascuti in Marea Britanie a scazut cu 5,3 milioane – 10.000 pe saptamina. In Marea Britanie nu se mai nasc crestini. Sunt „importati” prin imigratie, dar prea putini – asa incit, in 2067 crestinii in Marea Britanie, afirma autorul, „will become statistically invisible” („vor deveni invisibili din punct de vedere statistic”)
http://www.culturavietii.ro/2015/09/12/colapsul-crestinismului-in-marea-britanie/