CRUCE si LITURGHIE. Predica audio a Parintelui Hrisostom de la Sihastria Putnei: “Hristos ne spune: NU MA FOLOSITI DOAR PENTRU VIATA ACEASTA! Ca de aceea M-am pogorat, de aceea M-am rastignit…”

“Nu ca sa va fie voua bine aici pe pamant, nu ca sa aveti voi mai multi bani in buzunar M-am rastignit!”

VEDETI SI:

***

Manastirea Sihastria Putnei: Predică în Duminica a 3-a a Postului Mare (a Sfintei Cruci) a PARINTELUI HRISOSTOM RADASANU

“In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!

Parintilor, fratilor si surorilor,

Ne-a binecuvantat Dumnezeu si iata-ne ajunsi la mijlocul calatoriei noastre duhovnicesti din Sfantul si Marele Post, din acest post care ne pregateste pentru intampinarea, asa cum se cuvine, a slavitei Invieri a Domnului. Daca ar fi sa comparam Sfanta Liturghie cu o tara, cu un spatiu geografic, si am dori la un moment dat sa gasim mijlocul acestui spatiu geografic si am face o cercetare, am descoperi ca, in chiar mijlocul ei fizic, se regaseste un moment care vorbeste despre Sfanta Cruce. Este vorba de imnul pe care noi il numim Heruvic, un imn care se canta pe larg, este un imn care precede iesirea cu Cinstitele Daruri, cum este cunoscuta mai ales in popor. Dar oare de ce a randuit Biserica, Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti acest moment in chiar mijlocul Liturghiei noastre? Pentru ca acest moment, fratilor si surorilor, vorbeste – spuneam – despre Sfanta Cruce.

Sfanta Liturghie pe care noi o savarsim, nu porneste de la o initiativa, sa spunem, omeneasca. Este raspunsul pe care omul il are la initiativa Dumnezeiasca. Este raspunsul pe care omul il ofera chemarii lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu a venit printre noi, oamenii, pentru a noastra mantuire, ne-a spalat picioarele, ne-a binecuvantat painea si vinul si ne-a spus: „Luati, mancati” si „Beti dintru acesta toti”. Si, apoi, ca sa arate ca acestea nu sunt simple cuvinte S-a dus, S-a lasat prins de mainile celor fara de lege, a fost judecat, a fost batjocorit, rastignit pe o cruce si inmormantat. Iar noi, in Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie aratam, cu slabele si cu neputincioasele noastre mijloace, ce s-a intamplat atunci si ce relevanta sau ce importanta au lucrurile acestea pentru noi. Cu alte cuvinte Sfanta Liturghie nu este altceva decat o reluare astazi – in fiecare duminica, de fiecare data cand savarsim Sfanta Liturghie – cu mijlocirea aceasta a imnelor, a cuvintelor sfinte, a exclamarilor, a ecteniilor, a rugaciunilor, a ingenuncherilor, a gesturilor noastre pe care le numim „liturgice”, a ceea ce s-a intamplat acum 2000 de ani, in timpul vietii Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Liturghia este, pe scurt, ceea ce Hristos a invatat, a trait, a experimentat ca Fiu al Omului pe pamant. Si chiar momentul Heruvicului, fratilor si surorilor, arata momentul de taina, de maxima coborare a lui Hristos printre noi, oamenii, de maxima rabdare, de maxima smerenie a Sa. Pentru ca iesirea cu Cinstitele Daruri arata de fapt Rastignirea Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Vedem faptul acesta din mai multe lucruri – ati vazut, preotii ies toti cu Sfanta Cruce in mana – arata ca se intampla ceva ce are legatura cu Sfanta Cruce.

Vedeti dupa aceea pe diacon sau pe preot purtand pe umeri un fel de bucata de panza pe care se afla imprimat semnul crucii. Acela arata Crucea pe care Hristos a purtat-o pe spate! Vedem dupa aceea ca Cinstitele Daruri de paine si vin sunt acoperite cu niste acoperaminte – procovete le spunem noi – care, de asemenea, au imprimate pe dansele semnul crucii, unele chiar sunt in forma crucii. Si arata ca Trupul si Sangele Acela care se aduce este Trup si Sange care se aduce prin rastignire, care se aduce prin Cruce.

Inca un indiciu: ce spune preotul sau diaconul atunci cand iese cu Darurile acestea care se aduc inaintea lui Dumnezeu prin cinstita Cruce?

„Sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu intru Imparatia Sa!”

Sunt exact cuvintele pe care talharul cel de-a dreapta le-a spus in momentul rastignirii Domnului Hristos, atunci cand a recunoscut in acel batjocorit din centru Chipul Dumnezeului Celui Viu, si a spus:

„Doamne, pomeneste-ma cand vei veni intru Imparatia ta!”

Si din aceasta pomenire au izvorat toate pomenirile noastre, caci pomenim si pe arhierei, pomenim si pe binecredinciosii conducatori, pomenim si pe cei care au adormit si care au plecat dintre noi, si pe cei vii, si pe ctitori si asa mai departe.

Iata cateva indicii care ne arata ca, in momentul in care preotii ies cu Cinstitele Daruri, in momentul in care preotii ies purtand Sfanta Cruce si momentul in care preotii fac aceste pomeniri se intampla ceva, nu este doar un „moment festiv” care cere ca noi sa ingenunchem si sa devenim poate un pic mai piosi, un pic mai evlaviosi, ci este chiar un moment de taina in care ni se arata puterea rastignirii lui Hristos pentru noi, crestinii. Ne arata momentul de centru al Liturghiei.

Pentru ca Sfintii Parinti au vazut intotdeauna in proorociile Vechiului Testament care spuneau ca „Dumnezeu a facut mantuire in mijlocul pamantului”– aceasta proorocire a faptului ca Dumnezeu S-a rastignit pe o cruce, a ingaduit sa fie prins de mainile celor fara de lege, a ingaduit sa fie suit pe o cruce in mijlocul pamantului – si noi venim in mijlocul bisericii aratand acest fapt, aratand acest lucru.

Apoi Cinstitele Daruri sunt duse in Sfantul Altar, sunt asezate pe Sfanta Masa – care inchipuie Sfantul Mormant – si acolo sunt acoperite cu un procovat mare pe care il numim Sfantul Aer, si care inchipuie piatra care s-a asezat deasupra mormantului. Vedeti, in timpul Crezului, prin Sfintele usi cum preotii la un moment dat ridica acest acoperamant, acest procovat si il leagana asa deasupra Cinstitelor Daruri, aratand cutremurul care a dat la o parte piatra de deasupra Mormantului si care a aratat lumii Invierea.

Si apoi, apropiindu-ne din ce in ce mai mult de momentul prefacerii Cinstitelor Daruri in Trupul si Sangele Domnului, suntem chemati cu chemare sfanta, zicand:

„Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa cu pace a o aduce”.

Aici, in mijlocul bisericii, Jertfa a fost cumva savarsita, s-a aratat credinciosilor cum a fost rastignit Mantuitorul Hristos, ca a fost rastignit pe o cruce, ca cineva I-a zis:

„Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta!”

Apoi Hristos, trupul Sau cel de viata facator a fost asezat in Mormant si de acolo a treia zi a inviat! Dar aceste semne, aceste simboluri ar fi simple amintiri, ar fi ca intr-o piesa de teatru in care aratam, nu stiu, viata lui Stefan cel Mare sau a unui Voievod din trecut sau a unei personalitati mari despre care spunem ca: Uite asa s-a intamplat, asa s-au petrecut lucrurile. Dar cu ce ne-ar ajuta pe noi simpla amintire, daca aceasta amintire nu ar deveni realitate, daca nu ar deveni adevar? De aceea, pentru ca noi nu putem decat sa ne aducem aminte, rugam pe Duhul Cel Sfant sa vina peste darurile pe care le-am adus si sa le prefaca El in Trupul si Sangele Domnului, Care sa fie dat spre impartasirea credinciosilor.

Ati vazut, noi venim cu amintirea, cu pomenirea, este ceea ce a spus talharul pe cruce:

„Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta!”

Si Domnul ce ii raspunde?

„Adevarat iti spun tie cuvantul acesta, astazi vei fi cu Mine in Rai!”

Noi aducem lui Dumnezeu darurile, iar Dumnezeu, prin pogorarea Sfantului Duh, le preface in Trupul si Sangele Fiului Sau. Si, fratilor si surorilor, totul se petrece sub acest semn, cu binecuvantarea acestui semn, al Crucii.

Cand spunem: „Sa stam bine!” ne aducem aminte de acel cuvant al Arhanghelului Mihail cu care a oprit caderea cea infricosata a Ingerilor. A spus: „Sa stam bine!”, adica sa fim orientati spre bine, sa vedem acest bine, sa il avem inaintea ochilor nostri. Grecii spun: „Sa stam frumos!”. Pentru ca un bine care nu devine viata in mine, nu este un bine adevarat, este un bine fals, este doar un bine gandit, nu este un bine faptuit, si la ce ma ajuta asta? Si spunem dupa aceea: „Sa stam bine, sa stam cu frica”, pentru ca infricosatoare este Jertfa aceasta care s-a savarsit in mijlocul pamantului si apoi, prin pogorarea Sfantului Duh, in cele mai dinlauntru ale altarului, „Sa luam aminte!” – adica sa fim atenti.

De aceea la Heruvic, atunci cand ne pregatim sa intampinam rastignirea Domnului, spunem: „Noi, care pe heruvimi cu taina inchipuim…”. De ce pe heruvimi si nu pe serafimi, de ce pe heruvimi si nu pe ingeri? Pentru ca numele acesta de „heruvim” inseamna „veghetor, cel care vede, cel care ia aminte”. Si noi suntem invitati sa fim ca heruvimii, adica atenti, sa fim cu bagare de seama, cum zice:

„Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa cu pace a o aduce!”.

Caci iarasi, la cantarea Heruvic, spunem foarte frumos care este jertfa pe care noi o aducem in momentul acela, cu ce venim noi inaintea rastignirii lui Hristos. Cu chemarea aceasta:

„Toata grija cea lumeasca acum sa o lepadam!”.

Pentru ca am auzit la Sfanta Evanghelie teribilul cuvant care spune:

„De voieste sa vina cineva dupa Mine, sa se lepede de sine!”

Grija aceasta cea lumeasca, pe care suntem invitati sa o lepadam in momentul intalnirii noastre cu pomenirea rastignirii Domnului, formeaza la un moment dat un fel de „sine”. Vedeti, cand intrebi un om: „Cine esti tu?” El spune: „Eu sunt cutare”. Si-si spune un nume, uitand ca mai sunt poate mii de oameni cu acelasi nume. Ii spui: „Dar cine esti tu?” „Sunt padurar”, zice dupa aceea, „Sunt profesor” – e o grija, e o preocupare, care pentru el a devenit identitate. Si se confunda atat de mult cu ea incat uita la un moment dat ca el e ceva mai mult decat numele, decat meseria lui, decat preocuparile lui de fiecare zi. Si ce spune imnul? „Toata grija – asta – cea lumeasca sa o lepadam!” Ca venim inaintea lui Hristos ca ceea ce suntem cu adevarat, adica suflete care trebuiesc mantuite, oameni care au nevoie de rastignire, oameni care au nevoie de aceasta jertfire.

Si de ce, v-ati intrebat, cea mai mare slujba a noastra, slujba Sfintei Liturghii, este pusa mereu, mereu sub semnul Crucii? De ce Sfanta Cruce peste tot? De ce se pomeneste atat de mult si de Rastignire, si suntem atentionati, si suntem pusi in garda, ca sa spunem asa, asupra lucrurilor care se intampla inaintea noastra? Nu este asa, o simpla emotie, fratilor si surorilor: „S-a rastignit Mantuitorul – haideti sa ne intristam!” E ceva mult mai profund, si care se refera si la noi. Pentru ca, daca Iisus Hristos, Care era desavarsit, n-a putut sa intre la Tatal decat printr-o jertfa, oare noi cum vom intra la Dumnezeu fara sa ne jertfim deloc? Intelegeti de ce in mijlocul postului acum este pusa Sfanta Cruce? Ca sa ne arate ca nu putem sa ne apropiem, nu putem sa mergem mai departe catre Dumnezeu daca nu constientizam sensul acestei jertfe. Ca, dupa aceste cateva saptamani de post, a inceput sa fie greu, incepem sa ne mai gandim: „Vai, dar cand mai vine Pastele, sa mai mancam si noi o bucatica de ceva? Vai, dar cand mai vine o dezlegare sa mai putem si noi sa ne mai bucuram, sa mai servim un paharut? Vai, dar cand o sa mai vina oleaca de bucurie? Ca acuma prea multe cantari de pocainta, prea multa spovedanie poate, poate prea multa abtinere”. Dar nu putem sa ne bucuram de toate acelea daca nu vom trece mai intai prin acestea. Si stiti cum? Noi ne gandim ca: „avem 40 de zile de post, dupa aceea 40 de zile de bucurie, ce bine!” Dar nu invatam nimic din aceasta trecere, din aceasta succesiune. Aceeasi perioada de post in fiecare an, ce invatam dintr-insa? Invatam doar ca „Dumnezeu ne binecuvinteaza”, eventual „daca postim oleaca mai mult ne va fi bine in familie” si uitam toata grija cea lumeasca sa ne-o lepadam. „Daca ne rugam oleaca mai mult vom fi noi mai impacati” si ne gandim ca pacea asta a noastra launtrica este singurul lucru pentru care merita sa postesti sau sa te rogi sau sa faci ingenuncheri sau sa mergi sa te spovedesti la parintele.

Si ce vrea sa ne spuna Hristos? Este ceea ce incearca sa ne spuna la fiecare Sfanta Liturghie, ca daca toata viata noastra nu este asemenea unui Post Mare – a unui post in care tot timpul lasam la o parte lucrurile care nu ne caracterizeaza in adevaratul sens al cuvantului si al existentei noastre – atunci viata noastra este o viata inutila, este viata tuturor celorlalte vietati care traiesc pe acest pamant: o viata care se naste, care se inmulteste, creste, moare si atat. Hristos insa vrea sa ne spuna: „Jertfeste-te! Trage un pic de tine! Da la o parte toate straturile astea, toate hainele astea cu care te incotosmanezi, cu care iti acoperi viata, cu care iti acoperi realitatea existentei tale – da-le la o parte!” Si vei invata cine esti tu cu adevarat.

Si postul este cel mai mare invatator, postul te invata care iti este limita, pana unde poti merge, postul te invata ce inseamna sa fii singur – fara televizor, fara telefon, fara tableta – incercati sa stati singuri, cu voi insiva, si vedeti cine sunteti cu adevarat si ce va poate ce va poate mintea, ce va poate inima, sa vedeti ce stare de nervozitate si de ciuda. De ce? Pentru ca nu ne place sa fim cu noi insine, pentru ca n-am invatat de la Hristos ce inseamna jertfa cu adevarat, si pentru ca nu o facem pentru El si pentru mantuirea sufletelor noastre, o facem pentru a castiga mici bucurii, mici binecuvantari in viata aceasta si numai pentru viata aceasta!

Or, in Duminica Sfintei Cruci Hristos ne spune:

„Nu Ma folositi doar pentru viata aceasta! Eu sunt bun si pentru viata cealalta, si mai ales pentru viata cealalta. Ca de aceea M-am pogorat, de aceea M-am rastignit. De ce am murit? Nu ca sa va fie voua bine aici pe pamant, nu ca sa creasca PIB-ul Romaniei M-am rastignit, nu ca sa aveti voi mai multi bani in buzunar M-am rastignit! Asta poate sa fie dupa, poate sa vina cumva ca o consecinta. Dar Eu M-am rastignit si am suferit pentru voi si pentru mantuirea voastra, daca stiti ce inseamna asta!”

Este ceea ce spunem iarasi, la Sfanta Liturghie, cand spunem:

„Sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu intru Imparatia Sa!”

Nu spunem: „sa va mearga bine la serviciu, sa va intelegeti cu mama, cu tata, cu sotul sau cu sotia!” Zicem: „Sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu intru Imparatia Sa!” Asta va dorim si asta ne invata Sfanta Cruce, spre asta trebuie sa tindem. Tot timpul avem tendinta aceasta de a tot aduna pe noi si a pune pe noi, si a ne tot incarca cu tot soiul de activitati importante si lucrari „fara de care nu se poate” … Ba se poate! Cum spunea un om intelept odata:

„Cu gandul la lucrurile importante, le pierdem din vedere pe cele esentiale!”

Iar pentru tine, frate si sora, esential este sa te gandesti la mantuire si sa faci lucrarea acestei mantuiri. Crucea lui Hristos pentru tine nu trebuie sa fie doar un „semn” pe care il faci in graba cand te inchini la o icoana sau cand treci pe langa o Biserica, ci sa fie marturisirea de credinta a ta, intr-un sens al existentei tale care trece dincolo de mormantul lumii acesteia.

De aceea, fratilor si surorilor, s-a pus in mijlocul Postului celui Mare aceasta Duminica, numita „a Sfintei Cruci”, tot asa cum in mijlocul Sfintei Liturghii se afla inchipuirea, aducerea aminte, pomenirea rastignirii Domnului, pentru a ne arata cat de important, cat de central este sensul mantuirii care ne-a venit noua, cum spune cantarea, prin Cruce:

„Caci, iata, a venit prin Cruce mantuire tuturor oamenilor, bucurie a venit la toata lumea”.

De aceea, cred ca este bine si folositor ca, luand aminte la cuvintele Evangheliei care s-a citit astazi, luand aminte la cuvintele care se rostesc si care se inchipuiesc, care se arata, care se roaga la fiecare Sfanta Liturghie, sa invatam mai mult sa luam aminte la noi insine si la sinele acela pe care ne cheama Domnul sa il dam la o parte ca sa putem cu adevarat sa Ii urmam Lui, pentru ca viata noastra sa fie cu adevarat o viata de urmare a lui Hristos, o viata in care Hristos trebuie sa fie prezent, o viata in care Hristos trebuie sa fie conducator.

Este o imagine despre un om care toata ziua se ruga lui Dumnezeu sa vina sa ii conduca viata. Se spune ca odata mergea cu masina si, pe marginea drumului ce sa vezi: pe partea dreapta era chiar Hristos care ii facea semn cu mana sa opreasca. Omul nostru, bucuros: „In sfarsit mi-a ascultat Dumnezeu rugaciunea, si uite, vine Hristos in viata mea!” Si deschide portiera din dreapta si spune: „Hristoase, intra, si stai aici, de-a dreapta mea!” Hristos nu intra pe acolo, se duce prin fata si se opreste aici, la scaunul soferului si spune: „Da-te jos, lasa-Ma pe mine sa conduc daca vrei cu adevarat sa vin in viata ta!” Asa vine Hristos la noi! E bine daca L-am pune [macar] aici in dreapta! De cele mai multe ori sta in portbagaj. Este la „adiacente”, la „diverse” este credinta! „Daca o fi, daca n-o pati, daca ma simt bine, daca, daca…”. Dar Hristos cand vine in viata ta, El vrea sa conduca! Lasa-L sa conduca, si vei avea binecuvantarea aceea care nu trece niciodata si cu ingaduinta Lui vei avea si binecuvantari in aceasta lume care te vor ajuta sa obtii acea binecuvantare care este mantuirea noastra, care este salvarea noastra din lipsa de sens si din lipsa de cruce.

Cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru vino si la noi, invata-ne cum sa traim cu adevarat viata Ta cea sfanta, miluieste-ne pe noi cu puterea Crucii Tale si ne binecuvinteaza acum si pururea si in vecii vecilor, Amin!“

Legaturi: