“Ai rabdare!” – MARTURII DESPRE SFINTENIA PARINTELUI CLEOPA: “De cate ori mi-e greu, il chem in rugaciunile mele, asa cum am facut si cat a fost in viata”

MĂRTURII

Ai răbdare!

Era în anul 1994, în luna iunie, cînd Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului mi-a ajutat să ajung pentru prima dată la părintele Cleopa.

Cînd a apărut în pragul uşii, m-a uimit lumi­nozitatea chipului său. Avea pe chipul său o lumină ce venea din interior şi, fără să mă mai fi văzut vreodată, mi-a spus:

«Ştiam că ai să vii, te aşteptam! Ingerul mi-a anunţat sosirea! Ştiu c-ai mai vrut să vii, dar ai fost împiedicată…».

Credeam că nu am auzit bine, de aceea am întrebat şi pe copiii cu care venisem dacă într-adevăr au auzit şi ei aceleaşi cuvinte. Aşa era…

De cîteva ori îmi propusesem să ajung la Sfinta Mănăstire Sihăstria, dar nu reuşisem. De acel gînd nu pomenisem nici familiei mele. Acea întîlnire cu părintele Cleopa mi-a schimbat viaţa. Veneam din lume cu tot felul de dorinţe şi patimi, iar prin simpla apropiere de acest sfint părinte, m-am întors acasă simţind într-un alt mod existenţa noastră pe pămînt. Era de o bunătate şi de o blîndeţe cum foarte rar întîlneşti, iar dragostea cu care te primea era nemărginită.

Avea darul de a lua povara durerilor şi te ajuta, fără să-ţi dai seama, să lupţi cu neputinţele.

De cîte ori plecam de la părintele Cleopa sim­ţeam o undă de tristeţe că nu reuşisem să-l întreb mai multe… Atunci, îi scriam cerîndu-i sfat şi primeam imediat răspuns.

Mi s-a întîmplat de cîteva ori, cînd îmi doream fîe o iconiţă sau o rugăciune apropiată sufletului meu, ca, fără să spun nimănui acest gînd, să primesc in plic de la părintele Cleopa, fie iconiţa, fie rugăciunea de care simţeam că am atîta nevoie. Chiar, odată, i-am spus: „Nu ştiu, părinte Cleopa, cum se face de-mi tri­miteţi acasă ce-mi doresc, fără să vă spun!”. In sme­renia sfinţiei sale, a tăcut.

Imi amintesc că asupra fratelui meu a venit o mare năpastă. Intr-o zi a fost închis şi, apoi, a stat în arestul poliţiei cîteva luni, fără a avea probe să fie condamnat. Mergeam disperată la părintele sau îi scriam să se roage pentru el, deoarece suferea de ini­mă. Aveam mare încredere în rugăciunea sfîntului părinte. După cîteva luni, fratele meu a fost eliberat, neexistînd probe. Atunci m-am dus să-i spun această veste bună şi părintelui Cleopa şi să-i mulţumesc:

– Părinte, fratele meu este liber, însă trebuie să fie un proces. Cei care i-au dorit răul vor continua să-l acuze…

– Stai liniştită, va fi bine!

Din acea clipă sfîntul părinte mi-a luat toată neliniştea sufletului, fără să mai simt îngrijorare.

Această previziune a sfinţiei sale s-a adeverit după aproape cinci ani.

Nu pot uita marea lui milostenie, cum ne hră­nea nu numai duhovniceşte cu cuvîntul, dar şi cu fapta. Avea marele dar şi har de a se face înţeles atît de oamenii simpli, cît şi de intelectuali. De aceea sfinţia sa era căutat, respectat şi iubit de toţi oamenii ce veneau pentru binecuvîntare şi aproape nimeni nu pleca de la părintele Cleopa fără să primească un mic dar, care deştepta în fiecare o mare bucurie.

De multe ori mă întrebam: Oare cum a luptat părintele Cleopa cu vrăjmaşul în pustie? Cum i-a apă­rut? Trebuie să ajungi la un grad de înaltă sfinţenie ca Bunul Dumnezeu să-ţi dăruiască o astfel de forţă spirituală. Dar în vara anului 1998, Bunul Dumnezeu a rînduit să ascult dintr-o chilie alăturată o convorbire între doi mari duhovnici, părintele Cleopa şi părintele Sofian. Printre altele, părintele Cleopa i-a povestit şi despre cîteva ispite ale vrăjmaşului în pustie. Atunci părintele mi-a astîmpărat curiozitatea…

Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului m-a aju­tat ca într-o vară să cunosc la Mănăstirea Putna pe ieroschimonahul Simon. Acesta s-a născut infirm şi trăia într-o mănăstire din Moscova. Avea o mare evla­vie la Maica Domnului, care-l scăpase de la moarte cînd era foarte mic. Dorea să viziteze cît mai multe ţări creştine şi să se închine la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Aşa a ajuns şi la Mănăs­tirea Sihăstria. Ucenicul sfinţiei sale mi-a mărturisit că cel mai bine s-a înţeles cu părintele Cleopa, cu toate că nici unul nu ştia limba celuilalt. Deja aceşti sfinţi părinţi dobîndiseră darul de a se înţelege prin Duhul Sfînt.

Avea o mare evlavie către Maica Domnului şi de aceea mereu ne îndemna să citim dimineaţa Aca­tistul, iar seara Paraclisul Maicii Domnului. Apoi adăuga: «O mică căndeluţă sau lumînărică să aveţi aprinsă la Maica Domnului şi o să vedeţi ajutor de la ea». De atunci parcă mereu aud cuvintele acestui sfant părinte.

Inainte de plecarea sfinţiei sale dintre noi i-am spus cu mîhnire că soţul meu este un om bun, însă fumează şi mai bea. Părintele m-a ascultat, apoi mi-a spus:

– Ai răbdare! Nu ştii că femeia credincioasă sfinţeşte bărbatul necredincios?

Acum, din nefericire, soţul meu trece printr-o grea încercare, încît doar Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului îl mai poate vindeca. Nu mai fumează, nici nu mai bea. Oricum, nu mi-am pierdut nădejdea, deoarece părintele Cleopa nu mi-a spus că va păţi ceva foarte rău, încît să-i plîng de milă, aşa cum i-a spus unei colege despre soţul ei^*.

A plecat discret, aşa cum i-a plăcut să trăiască, în marea lui smerenie, lăsîndu-ne totuşi în suflete dorinţa de a ne lupta cu ispitele, pentru a deveni şi noi fii ai Celui Preaînalt. De cîte ori mi-e greu, îl chem în rugăciunile mele, aşa cum am făcut şi cît a fost în viaţă. Ştiu că se roagă pentru lume şi pentru noi toţi ca să dobîndim împărăţia Cerului.

Ca şi mine, mulţi oameni l-au considerat pe părintele Cleopa sfînt din viaţă. Eu am convingerea că părintele Cleopa va fi canonizat. Cînd? Asta numai Bunul Dumnezeu ştie.

Prof. D.L.G.

^*Acum soţul acestei doamne a trecut la cele veşnice, după o grea suferinţă, dar cele spuse de părintele Cleopa s-au împlinit, căci înainte de moarte a cerut să vină un ucenic de-al părintelui să-l spovedească, plecînd din această viaţă împăcat cu Dumne­zeu şi cu oamenii.

Vedeti si:

***