BUNAVESTIRE: “FIE!”
25 martie – Bunavestire a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria
Vecernie: Facerea 28,10-17; Iezechiel 43, 27 – 44, 4; Proverbe 9,1-11
Utrenie: Luca 1, 39-49, 56
Liturghie: Apostol: Evrei 2,11-18; Evanghelie: Luca 1, 24-38
Astăzi este începutul mântuirii noastre; astăzi taina ascunsă dinainte de veci este descoperită. Acest lucru se petrece atunci când Gavriil aduce Vestea cea Bună Mariei şi, când ea, la rândul ei, îi spune „Fie mie după cuvântul tău!”.
Când se petrece aceasta, Fiul lui Dumnezeu devine Fiu al Omului.
Există mai multe perspective ale acestei sărbători, mai multe axe, cum ar fi, prin care putem înţelege tema ei şi poziţia noastră vizavi de aceasta.
Dintr-o anumită perspectivă, aceasta este împlinirea întregii iconomii a lui Dumnezeu, a planului dumnezeiesc. Când Dumnezeu a început lucrarea creaţiei, El a adus întru fiinţă toate aspectele creaţiei, chemându-le întru existenţă – să fie lumină, să fie tărie, să se strângă apele; pământul să răsară verdeaţă, să fie luminători pe cer; apele şi pământul să răsară târâtoare şi fiinţe vii: să fie toate acestea. Şi au fost, şi a fost bine!
Dar pentru această lucrare specială, facerea omului după chipul Său, Dumnezeu nu spune: să fie! Nu, această lucrare necesită timp, durata existenţei umane, care culminează cu Preacurata şi Pururea Fecioara Maria, şi ea este cea care, atunci când i să aduce Vestea cea Bună, spune: „Fie!“. Aşa cum spune Sfântul Nicodim: „lumea a fost făcută pentru Maria şi ea pentru Hristos”.
Prin ea, putem acum să-L întâmpinăm pe noul Adam, începutul mântuirii noastre, împlinirea iconomiei lui Dumnezeu, desăvârşită în prezenţa persoanei Domnului nostru Iisus Hristos, noul Adam, în a cărui viaţă, în a cărui carne chiar, vedem pe Duhul lui Dumnezeu lucrând, o fiinţă umană adevărată care nu mai este însufleţită doar printr-o suflare de viaţă, ci de Duhul Sfânt, şi unul care El Însuşi este chipul nevăzutului Dumnezeu, Unul în care locuieşte trupeşte plinătatea dumnezeirii.
Prin urmare, astăzi este creat un nou mod de fiinţare, nu în Adam, ci în Hristos: ordinea firii este depăşită şi vedem pe Cel Care ne arată cum este să fii Dumnezeu, nu într-un mod supra-omenesc, ci într-un mod cu totul omenesc – prin viaţa pe care o trăieşte printre noi ca om: o viaţă de slujire, o viaţă de misiune, o viaţă de jertfă, şi în cele din urmă în jertfa de sine. În slujire vedem adevărata domnie; în umilinţă, înălţarea; în jertfă, slujire; în moarte, viaţa.
Dar apoi, dintr-o altă perspectivă, auzim că deşi acest nou mod de fiinţare a început cu adevărat într-un moment concret în timp, acum două mii de ani, de fapt nu a fost pur şi simplu un nou început. A fost, în schimb, descoperirea unei taine ascunse dinainte de veci. înainte fusese ascunsă de noi – dar bineînţeles că nu de Dumnezeu.
Sf. Nicolae Cabasila explică aceasta: el arată că pentru noul Adam a fost creat vechiul Adam la început, că firea umană a fost înzestrată cu o minte şi cu o dorinţă pentru a simţi acestea spre Hristos (Viaţa în Hristos, 6. 91-4 [6.12]).
Pentru Dumnezeu, Care vede toate lucrurile din perspectivă veşnică, Care vede toate lucrurile înainte ca ele să fie şi după ce au încetat de a mai fi, care ţine toate lucrurile – trecut, prezent şi viitor – în palma mâinii Sale, pentru El, Hristos este mai întâi, începutul, şi astfel Adam este creat după chipul lui Hristos, privind deja spre El. Dar pentru noi, noi îl ştim pe Adam mai întâi: adică prima noastră experienţă de existenţă, adică aşa cum suntem aduşi pe lume, având nevoie să murim faţă de noi înşine în botez şi să luăm Crucea înainte de a ne îmbrăca în Hristos.
Şi astfel, deşi, pentru noi, Hristos pare să vină mai târziu – la plinirea vremii – aceasta în aparenţă este o revelaţie a tainei ascunse dinainte de veac.
Pătrunderea noastră în această taină nu se face prin întoarcerea la trecut, la nivel orizontal, ci răspunzând Evangheliei, buneivestiri, evangelismos, vestirii Evangheliei, şi prin urmare urcând pe un ax vertical, printr-o nouă naştere de sus, renăscuţi în Biserica mamă, trecând prin apele botezului.
Astăzi prăznuim o revelaţie care are loc nu numai la nivelul vertical al istoriei într-un moment anume în trecut, ci şi la un nivel vertical în fiecare din noi, şi acest lucru se petrece astăzi.
Se petrece în măsura în care vrem să facem trecerea de la Adam la Hristos;
Se petrece în măsura în care vrem să devenim părtaşi la domnia lui Hristos slujindu-i pe alţii;
Se petrece în măsura în care vrem să ne facem părtaşi slujirii Lui prin jertfă;
Se petrece în măsura în care vrem să-L imităm pe Cel înălţat care a spus: „Învăţaţi de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit”;
Se petrece, pur şi simplu, în măsura în care spunem şi noi: „Fie!“;
Şi astfel, contribuim, noi înşine, la desăvârşirea creaţiei lui Dumnezeu, la iconomia Lui.
Astăzi, prin urmare, este începutul mântuirii noastre, nu pur şi simplu un azi care a trecut acum, ci un azi care este literalmente azi.
Faptul că această sărbătoare are loc inevitabil în Postul Mare face ca mesajul să fie încă şi mai puternic: călătoria noastră prin Post este o trecere de la vechiul Adam la Cel nou, de la cel care este aruncat întru existenţă – aşa cum ni s-a întâmplat tuturor – la cel care spune: „Fie!”
Să ne bucurăm şi noi astăzi, auzind bunele vestiri aduse de Arhanghel, şi să ne rugăm ca şi noi să avem puterea de a spune cu Născătoarea de Dumnezeu: „Fie!”
Pentru aceasta Sarbatoare, va mai recomandam:
- “In aceasta lume in care diavolul isi striga isteric chemarile…” DESPRE DISCRETIA SFINTENIEI SI TAINA VIE A SALASLUIRII DUHULUI SFANT
- SA NE RUGAM MAICII DOMNULUI, imbratisarea celor nemangaiati si izbavirea celor din primejdii
- BUNAVESTIRE. DARUL SMERENIEI SI RAUTATEA MANDRIEI. “De unde vin bătăile, ambiţiile, laudele, pricinile, sfadele, turburările şi vrajbele între oameni?”/ CUM ESTE POSIBILA BUNAVESTIREA IN VIATA NOASTRA?
- TAINA MANTUIRII si TAINA FARADELEGII IN VIATA NOASTRA. “Dumnezeu, cand se apropie de om, nu apare la televizor, nu face tam-tam, ci intr-o mare taina. Nimic nu ni se vesteste spectacular din partea lui Dumnezeu…” – PREDICA AUDIO a Arhim. Nichifor Horia la BUNAVESTIRE (2015)
- BUNAVESTIRE. Predici audio si video la marele praznic al INCEPUTULUI INTRUPARII DOMNULUI. “Taina cea din veac ascunsa…”
- BUNA-VESTIRE – Taina mai presus de taina. Predica Sfantului Iustin de la Celie
- Bucuria duhovniceasca. MAICA DOMNULUI A ADUS IN LUME BUCURIA
- BUNA VESTIRE. Predicile Sfantului Luca al Crimeei. “Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac”
- BUNA VESTIRE. Predica Parintelui Sofian Boghiu
- BUNAVESTIRE – INCEPUTUL MANTUIRII NOASTRE
- Ce inseamna faptul ca Buna Vestire se savarseste aproape intotdeauna in timpul Postului Mare, care este vreme de plans si de tanguire? CE ESTE BUCURIA?
- BUNAVESTIRE. Sfantul Teofan Zavoratul si singura bucurie adevarata
- Marturiile icoanei – BUNAVESTIRE
- PREDICA AUDIO LA BUNAVESTIRE a IPS Bartolomeu Anania
- Din Patericul Maicii Domnului (1) – “BUCURA-TE, CEEA CE ESTI PLINA DE HAR, MARIE…”
- VESTEA CEA MARE
***
Cata frumusete si delicatete exprima icoana Buneivestiri! Maica Domnului fata in fata cu Arhanghelul, intr-o sfanta tensiune, intr-un moment crucial al omenirii cand Dumnezeu pune inceput mantuirii noastre, primind acest cuvant al Mariei: Fie mie dupa cuvantul Tau, Doamne!”
Pentru rugaciunile Maicii mantuirii noastre, Doamne, milostiveste-Te spre noi!