“Cautati-L pe Dumnezeu cel viu, NU ALERGATI DUPA MINUNI, dupa lucruri iesite din comun! NU VA BAZATI PE CELE DIN AFARA!” – PREASFINTITUL DAMASCHIN LUCHIAN despre amagirea credintei dependente de MINUNI si semne exterioare vs. INTALNIREA LAUNTRICA, VIE CU HRISTOS (video, text)

10-05-2019 Sublinieri

Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

„Credința nu este doar un dar, ci o întâlnire cu Hristos”:

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Damaschin Dorneanul adresat în data de 6 mai 2019, cu ocazia împlinirii a 380 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii „Sfinți Trei Ierarhi” din Iași:

“(…) S-a citit astazi aceeasi Evanghelie care, in bisericile de mir, se citeste la Taina Sfintei Cununii. In manastiri nu se citeste decat o singura data pe an si anume in ziua de luni din a doua saptamana de dupa Pasti. Domnul Hristos era cu ucenicii si cu mama Lui in Cana Galileii, la o nunta. S-a terminat vinul si pentru a nu se face de ras cei care organizasera nunta, mama Domnului Hristos L-a rugat: fa ceva, nu mai au vin. Atat a zis. De fapt nici nu i-a cerut nimic, doar i-a spus: nu mai au vin. Domnul a zis in prima faza: dar Eu inca nu imi propusesem sa incep sirul minunilor, ce ne priveste pe noi pana la urma? Mama Domnului cred ca s-a uitat adanc in ochii Lui, nu I-a mai spus nimic Fiului sau dar apoi a spus celorlalti: faceti tot ceea ce va va spune! Erau acolo vreo sase vase mari puse pentru curatia iudeilor, cu apa, aproape vreo 200 de litri, cam asa, in masuratoarea de capacitate din zilele noastre. Domnul a binecuvantat apa, apa s-a facut vin, vin bun, ca un vin vechi cum ar veni astazi. Mesenii nu si-au dat seama de ceea ce s-a intamplat, [nu au vazut] decat ca s-a schimbat gustul vinului, si au ramas doar cu nedumerirea cum de la o nunta se pune vinul mai bun la sfarsit si nu la inceput. Si se incheie Evanghelia de astazi cu urmatoarele cuvinte: si acesta a fost inceputul minunilor lui Iisus si au crezut intr-Insul ucenicii Sai“.

Oare chiar au crezut? Au urmat si dupa aceasta minune alte minuni, chiar mai mari decat aceasta. Tot in Evanghelia dupa Ioan, la cateva capitole mai incolo, avem minunea vindecarii unui om slabanog, paralizat de 38 de ani, stand si chinuindu-se la o scaldatoare, la Vitezda. Si in capitolul imediat urmator, capitolul 6, dupa aceasta minune, aflam ca unii dintre cei care vazusera minunea aceasta, poate si auzisera de minunea din Cana, auzind ca Domnul Hristos le vorbeste ceva care este mai presus de intelegerea lor, despre painea care se pogoara din cer, despre Trupul Domnului pe care trebuie sa-L mancam, au plecat. Cand li s-a cerut ceva mai mult n-au mai stat cu Iisus. Si vreo trei ani si jumatate, tot minuni peste minuni au vazut ucenicii si oamenii, dar asta nu inseamna ca au avut o credinta puternica pana la sfasit. E adevarat ce zice Sfanta Evanghelie de astazi, ca au crezut intr-Insul ucenicii Sai. Da, au crezut… atunci pe moment.

Nu de mult am avut Intrarea Domnului in Ierusalim. Inainte de aceasta zi, o minune mare, recunoscuta de catre toata lumea si consemnata ca fiind o minune nemaintalnita chiar de Sfintele Evanghelii. Este vorba de invierea unui om mort de patru zile, Lazar in Betania, intrat in putrefactie. Se zice ca toata lumea a slavit pe Dumnezeu Care face astfel de minuni si un entuziasm din ce in ce mai mare si a doua zi cand a intrat in Ierusalim, numai “Osana” si “Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului!”. Acesta este Cel care l-a inviat ieri pe Lazar! Credinta puternica, nu?

Luni, marti, miercuri, joi, vineri. 5 zile. Au uitat... Rastigneste-l, rastigneste-l!

Pai dar pe cine sa rastignesc? Pe Acesta care l-a inviat pe Lazar? Pe Acesta care l-a ridicat pe slabanogul de 38 de ani? Pe Acesta care a inviat-o pe fiica lui Iair? Pe un tanar al unei vaduve din Nain, pe Acesta sa-L rastignesc? – ar fi trebuit sa intrebe Pilat, Care v-a inmultit painile din cer, a adus paine pe pamant. Sa-L rastignesc pe Acesta care din 6 vase pline cu apa a facut 6 vase pline cu vin? Unde e credinta in Acesta? Atat de repede s-a subrezit? Atat de repede s-a scurs? Ce se intampla?

Stiti ce se intampla? Minunile nu ne fac credinta mai trainica, mai puternica. Viata crestina nu este un sir neintrerupt de “waw!”, de descoperiri, de lucruri minunate, nu asta vrea Domnul sa faca. Domnul cand face o minune intrerupe pentru un moment dat niste legi: merge pe apa, El si Petru, dar legea gravitatiei ramane pe mai departe, invie un om din morti, pe Lazar, dar Lazar a murit cativa ani mai incolo. Schimba firea apei si o face vin, dar nu toate apele din Cana Galileii sau din imprejurimi s-au transformat in vin, nu! Minunile nu ne fac credinta mai puternica. Si daca alergam prea mult dupa minuni, eu imi pun un semn de intrebare cu privire la credinta noastra. Minunile nu ne alimenteaza credinta. Pot sa o confirme la un moment dat. Dar toata experienta Scripturii ne arata ca nu minunea i-a facut pe oameni credinciosi deplin, statornici, trainici.

Dar ce i-a facut? Hai, aduceti-va aminte, va rog, de ziua de ieri: Toma putin indoit, aude despre Invierea Invatatorului lui si al lor, al apostolilor, dar vrea ceva. Nu atat sa puna mana, nu atat sa se incredinteze cu ochii si nu simtul tactil sau simtul vizual, [nu acestea] l-au facut pe Toma mai credincios decat inainte. Dar ce? Intalnirea lui personala cu Iisus Cel Inviat. Asta a intarit credinta lui Toma si asta ne face si pe noi credinciosi statornici, cand ne intalnim cu Cel in care credem. De aceea Toma a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu! Gata, eu m-am convins acum: Tu esti Domnul meu si Dumnezeul meu!

Cu ceva vreme inainte de Sfintele Patimiri oamenii vorbeau despre Domnul Hristos ca ar fi Ilie, Ieremia, unul dintre prooroci si Domnul Iisus i-a intrebat pe apostoli: dar voi, voi cine ziceti ca sunt? Asta zic oamenii, dar voi? Pentru voi Eu cine va sunt? Si Dumnezeu ne va intreba si pe noi: pentru tine Eu cine sunt? Spun si eu ca Toma: Domnul meu si Dumnezeul meu?

Credinta mea in Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos nu se alimenteaza [doar] din afara, nici din Sfanta Lumina venita pe piatra Sfantului Mormant. Nici din Sfanta Aghiazma care nu se strica, nici din orice minune pe care o vedem la sfinti, minune facuta pana in zilele noastre. Nu doar de aici, ar fi insuficient. Dar de unde? Dinlauntru. Ce diferenta este intre un om sanatos trupeste, care are un sistem imunitar bun, “strong“, cum se zice astazi, si care, atunci cand ia contact cu un virus organismul lui lupta si este infrant virusul respectiv. Daca esti slab, daca esti firav, daca esti pipernicit, daca ai antecedente medicale, ai nevoie de sprijin si din afara: de vaccin, de antibiotic, samd. Dar omul care este sanatos launtric, el dinauntru gaseste resursa sa lupte contra a ceva rau, tot asa, dinlauntrul firii noastre celei duhovnicesti ar trebui sa creasca, sa se reaprinda credinta in Dumnezeu.

Nu va bazati pe cele din afara! Ceea ce nu este metabolizat, primit launtric si integrat in toata fibra noastra duhovniceasca, piere, e relativ. Asa cum apostolii care astazi au vazut minunea transformarii apei in vin si alte minuni, cand Iisus a fost prins au uitat. O amnezie la o vreme cand n-ar fi trebuit sa fie, ca nu erau batrani, doar Petru era ceva mai in varsta. Si au dat bir cu fugitii, L-au lasat pe Iisus singur pe cruce. Cine totusi a ramas? Ioan Evanghelistul. Poimaine facem praznuirea lui, una din cele doua de peste an. De ce? Era om tanar, mai simplu. El iubea pe Domnul. Si daca n-ar fi vazut nimic in jurul lui, nici o apa transformata in vin, nici o paine inmultita, nici pesti pusi in fata celor care asteptau acolo sa manance, nici o Inviere, Ioan cred ca tot ar fi ramas. De ce? El Il iubea pe Domnul. El credea dinauntru, nu avea nevoie de ceva din afara. Si mai tarziu apostolii toti au redobandit credinta, inca si mai mare. Si in timpul vietii Domnului Hristos pe acest pamant apostolii oscilau: sporeste-ne, Doamne, credinta! Nu aveau credinta statornica. Dar dupa aceea, dupa ce L-au vazut pe Domnul si s-au intalnit cu un altfel de Iisus dupa Invierea din morti, credinta lor a devenit o credinta de foc si Duhul Sfant le-a desavarsit aceasta credinta.

Acesta este gandul pe care am vrut sa vi-l pun la inima cand am citit aseara, pregatindu-ma pentru acesta sfanta si dumnezeiasca Liturghie, acest pasaj din Sfanta Evanghelie, asta mi-a venit, ultimele cuvinte din Evanghelie. Asta mi-a venit sa vi le impartasesc si sa ma rog Domnului sa rodeasca. Minunea nu ne face in mod obligatoriu mai tari in credinta. Dar intalnirea personala cu Hristos, care face o minune oricand si oricat de mare, aceea ne va face mai credinciosi.

Credinta nu e doar un dar de la Dumnezeu, ci este o intalnire. Dumnezeu vrea sa ne-o dea, noi trebuie sa fim deschisi. Fiti deschisi, cautati-L pe Dumnezeu cel viu, nu umblati dupa minuni, nu alergati dupa lucruri iesite din comun. Repet, credinta, viata noastra nu este un sir nesfarsit de entuziasme venite din afara, de “waw”-uri, ci o credinta molcoma, statornica, efervescenta, entuziasta, dar avand radacina in Altceva si aceasta ne va face mai credinciosi in Domnul meu si Dumnezeul meu, Amin!

 

Legaturi:

Cum sa pregatim loc descoperirii lui Dumnezeu in inima noastra? – CAUTAREA SI DORUL ARZATOR DUPA LEGATURA VIE SI PERSONALA CU DUMNEZEU, DEPASIND OBISNUINTELE FORMALISMULUI RELIGIOS. Omilie exceptionala la Duminica Tomei

DOMNUL MEU SI DUMNEZEUL MEU! Cugetare duhovniceasca la RANILE LUI HRISTOS si la nevoia fiintiala de un Mantuitor. Dar CAT DE VIE MAI ESTE CREDINTA NOASTRA?

INCREDINTAREA LUI TOMA: “Noi nu Il credem pe Dumnezeu si nu ne incredem in El! V-ati pus in palma lui Hristos! De ce nu stati cuminti acolo? De ce va agitati? Sunteti in palma Lui! Unde poti fi mai ocrotit si mai lipsit de griji?” – Predica Parintelui Hrisostom de la Putna (AUDIO + TEXT)

CUM NE TRAIM RELATIA CU HRISTOS? Crestinul intre chemarea de a fi “FAPTURA NOUA” si SCLAVIA SUPERSTITIILOR (NEO)PAGANE sau a FORMELOR FARA FOND: “Să nu fim automate de rugăciune sau de viaţă religioasă, ci să fim flăcări vii, lumânări care să ardă pentru veșnicia Împărăţiei lui Dumnezeu!” (si AUDIO)

Cea mai insemnata PROVOCARE a Evangheliei: SA AM O RELATIE PERSONALA, COTIDIANA, CU HRISTOS: “Mantuitorul nu vine sa vorbeasca cu o masa de oameni, cu o turma mare de oameni. Vrea sa vorbeasca cu fiecare dintre noi, personal”. CUVANT AL PR. CLAUDIU MELEAN la VINDECAREA DEMONIZATILOR

MARTURIA UNEI TINERE din zilele noastre despe INTALNIREA VIE CU HRISTOS: “Ma simteam singura, aveam nevoie de dragostea cuiva si asteptam un baiat, dar cand L-am cunoscut pe Dumnezeu, am inteles ca El era Mirele asteptat”

CUTREMURATOAREA BUCURIE A INTALNIRII CU HRISTOS: “Unde vom gasi un stapan mai bland, un Tata mai bun, un Frate care sa puna umarul acolo, cand ne este greu, un Mire care sa Se jertfeasca in locul nostru si pentru noi?”

“Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!” OARE NOI AVEM CREDINTA?

OMUL INTRE INMULTIREA PAINILOR SI A PESTILOR SI IMPUTINAREA CREDINTEI

“Doamne, facem orice, numai nu ne pune sa ne schimbam viata!”. PREDICI AUDIO si TALCUIRI DE MARE PROFUNZIME la EVANGHELIA INMULTIRII PAINILOR: Ce vrea Hristos de la noi si ce cautam noi la Dumnezeu?

“Ravna aveti, entuziasm aveti, dar in afara de asta mai aveti ceva?”

Parintele ARSENIE MUSCALU despre FORMAREA si LUCRAREA DUHOVNICEASCA in vremea noastra (III): “Nu de intamplari extraordinare avem nevoie, ci de o lucrare cuminte, echilibrata, statornica si sarguitoare”. CELE SAPTE “FAPTE BUNE” (LUCRARI) ALE TRUPULUI

PS IGNATIE – chemare esentiala la “revizie sufleteasca” in Postul Mare, punand degetul pe rana: NE MINTIM PE NOI INSINE, FUGIM DE NOI INSINE, DEVENIM FORMALISTI SI RITUALISTI, ALERGAM DUPA MINUNI SI SPECTACOL, TRANSFORMAM CREDINTA DUPA CHIPUL LUMII (video, text)

Din provocarile crestinului ortodox de astazi: FRUMUSETEA INSELATOARE, GOANA DUPA MINUNI

SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV despre SEMNELE SI MINUNILE ANTIHRISTULUI. “Antihrist va fi primit foarte grabnic, fara chibzuinta; in insasi intocmirea duhului omenesc va aparea CEREREA, CHEMAREA lui Antihrist”

AVEM NEVOIE DE SEMNE SI MINUNI? sau Despre smeritele binefaceri dumnezeiesti

Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABILE” sau a “ORTODOXIEI DE SERA”

Arhimandritul Lazar: “LUMEA INCLINA CATRE UN CRESTINISM FALS, ISTERIC”. Cand inselarea si fanatismul devin normalitate in viata bisericeasca…

Viata si invataturile unui sfant al zilelor noastre, CUVIOSUL NIKON VOROBIOV, luptator impotriva MANIERISMULUI si FORMALISMULUI RELIGIOS FARISEIC si invatator cu putere al SMERENIEI AUTENTICE: “temandu‑se de cinstirea ieftina a poporului, care cauta totdeauna facatori de minuni, stravazatori…”

FILME DOCUMENTARE si REPORTAJE cu MARTURII VIDEO despre viata si minunile PARINTELUI ARSENIE BOCA si analiza fenomenului de “ARSENIZARE” a României. CE CAUTAM LA PRISLOP: Confort psihologic, miracole senzationale sau SCHIMBAREA VIETII? “Din nefericire avem mult amestec de paganism…”

TAINA MANTUIRII si TAINA FARADELEGII IN VIATA NOASTRA. “Dumnezeu, cand se apropie de om, nu apare la televizor, nu face tam-tam, ci intr-o mare taina. Nimic nu ni se vesteste spectacular din partea lui Dumnezeu…” – PREDICA AUDIO a Arhim. Nichifor Horia la BUNAVESTIRE (2015)

SENZATIONAL! SOCANT! SPECTACULOS! 🙂

“Vezi, nimanui sa nu spui nimic!”. LUPTA CU SLAVA DESARTA si ASCUNDEREA VIETII LAUNTRICE sau: Intre TAINA PAZIRII DUHULUI si TENTATIA SUCCESULUI

PREDICI AUDIO la Vindecarea lunaticului despre FELURILE DE NECREDINTA ASCUNSE SUB CHIPUL CREDINTEI si despre lucrarea ascunsa a vrajmasului prin superstitii, horoscoape, prin increderea noastra in semne exterioare facile

Ce facem când “locul este pustiu şi vremea a trecut…”? Cum folosim MINUNILE pe care le primim zilnic de la Domnul? MILA LUI DUMNEZEU și PÂINEA CARE SE FRÂNGE, SE ÎMPARTE ȘI NI SE DĂ SPRE MÂNCARE. “Hristos este un Dumnezeu sensibil la durerea noastră, sensibil la nevoile noastre, participant la suferinţele noastre”. PREDICI (video, audio text) la Duminica a 8-a dupa Rusalii

DOAMNE, SPORESTE-NE CREDINTA! – Cuviosul Paisie Aghioritul ne invata

VINDECAREA LUNATICULUI. Cum sa ne intarim credinta?

ASTEPTAND INVIEREA, SA LUAM AMINTE: “Eu stiu cum crestinii care acum plang patimile, asteapta sa invieze Cel Rastignit, ca sa-L puna iarasi pe Cruce…”

“Omul care te lingușește, va fi primul care te va trăda”. PS IGNATIE despre REZISTENȚA LA ISPITA LAUDELOR și MANIPULAREA MULȚIMILOR EUFORICE ȘI FLUCTUANTE: “Când oamenii te laudă, când vin cu avalanșa osanalelor, să stai lucid, echilibrat!”

DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)

SARBATOAREA CELUI SINGUR, TRIST SI LEPADAT… Cuvinte duhovnicesti zguduitoare la INTRAREA IN IERUSALIM si intrarea in SAPTAMANA PATIMILOR LUI HRISTOS. “Daca nu exista in noi trairea si trecerea prin aceste PATIMIRI, nu vom putea niciodata sa gustam din ceea ce este cu adevarat INVIEREA. O vom trata SUPERFICIAL si vom pierde tocmai esentialul”. CUM IL RASTIGNIM SI NOI PE DOMNUL?

DUMINICA FLORIILOR. Predicile Parintelui Petroniu Tanase si PS Sebastian. CE FEL DE IMPARAT ESTE CEL CARE INTRA ASTAZI IN IERUSALIM? CUM IL PRIMIM?

FII CREDINCIOS PANA LA CAPAT, PANA LA MOARTE! – Nevoia esentiala de HOTARARE si STATORNICIE in viata duhovniceasca. “Cati tineri n-au pierit duhovniceste din pricina lipsei de rabdare!” PERICOLUL de a te increde in propriile stari sufletesti: “Pe venirea simtamintelor nu poti pune temei”/ CANTARI PSALTICE LA DUMINICA FLORIILOR (video)

“Daca vei muri inainte de a muri, nu vei muri atunci cand mori!”– MONAHUL MOISE AGHIORITUL despre Invierea lui Lazar, Intrarea in Ierusalim a Domnului si RAPORTAREA NOASTRA INTERESATA LA HRISTOS: “Il folosim pentru a petrece bine si placut, Il avem ca pe un paratrasnet, nu-L urmam insa pe Golgota”

LITERA UCIDE… CHIAR SI PE FIUL LUI DUMNEZEU! “Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume”. DE CE PREFERAM UN DUMNEZEU AL PUTERII SI NE SMINTIM DE SMERENIA SI CRUCEA LUI HRISTOS?

Ca un miel spre junghiere…: SMINTEALA DUMNEZEULUI RASTIGNIT si REFUZUL LUI HRISTOS din partea celor care aleg partea PUTERII LUMESTI sau a REVOLTEI, a VIOLENTEI in numele dreptatii. CARE ESTE PUTEREA CRESTINULUI?

PREDICA MUSTRATOARE A PS SEBASTIAN PASCANU LA VINDECAREA LUNATICULUI: “In noi se stinge Duhul, ne napadeste formalismul; ne pustieste secularismul; practicam un crestinism din ce in ce mai teoretic”

Eșecul unui neam, simptom al apostaziei sale în fapte. ROMÂNII ÎNAINTEA POSTULUI MARE – ÎNTRE DUHUL MUCENICILOR și DUHUL LUI IUDA. “Vai ţie, neam păcătos, popor împovărat de nedreptate! Cum a ajuns ca o desfrânată cetatea cea credincioasă?”


Categorii

Duminica Tomii (Duminica Tomei), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Damaschin Dorneanul, Talcuiri ale textelor scripturistice, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la ““Cautati-L pe Dumnezeu cel viu, NU ALERGATI DUPA MINUNI, dupa lucruri iesite din comun! NU VA BAZATI PE CELE DIN AFARA!” – PREASFINTITUL DAMASCHIN LUCHIAN despre amagirea credintei dependente de MINUNI si semne exterioare vs. INTALNIREA LAUNTRICA, VIE CU HRISTOS (video, text)

  1. Pingback: “Doamne, ajuta-ma sa fiu cu gandul la Tine!” Parintele Tudor Ciocan: SA FIM ATENTI LA FORMALISM IN RELATIA CU DUMNEZEU! “Sa ne ferim de risipiri, sa ne ferim de ‘SPECTACULOS’ si sa ne ferim de cunoasterea mincinoasa” |
  2. Ce frumos vorbeste PS Damaschin…Stateam si ma gandeam cat de smerit a lucrat Dumnezeu in viata mea, fara fanfaronada, fara nimic…De cativa ani ma lupt cu o depresie majora si de cele mai multe ori nu am chef de nimic…Ai mei ma considera lenes ca nu ii ajut prin gospodarie, dar din pacate nu inteleg ca asta e boala…Si ce voiam sa spun, ca tot se vorbeste de minuni…Am invatat pentru concursul de titularizare fara prea mare tragere de inima, gandindu-ma ca nu voi face nimic la proba scrisa, deoarece nu ma ajuta creierul…Ei bine, vreau sa va spun, cand mi-au dat subiectele, am simtit o putere de concentrare fantastica…4 ore nu am ridicat capul si pixul din lucrare…Am scris incontinuu…Apoi, Dumnezeu mi-a ajutat la sedinta de repartizare a orelor si am fost ultimul care a prins o catedra intreaga…Acum sunt profesor de Religie si imi place ceea ce fac…Bineinteles ca sunt si ispite(copii rai, directori exigenti, etc), dar pe ansamblu e bine.Slava lui Dumnezeu pentru toate!

  3. Pingback: “STRIGĂTUL este ultima încercare a cuiva de a se face auzit; după el urmează doar tăcerea cu care vorbește, calm și politicos, moartea veșnică….”. STRIGĂTUL “NEBUN” AL SĂRACULUI vs. “PECETLUIREA” ÎN DU
  4. Pingback: “Sfântul Toma, Geamănul nostru…”. PREDICI VIDEO la Duminica Tomei. PS MACARIE: “Câtă nevoie avem de Hristos Euharistic acum, câtă nevoie avem de Sfintele Taine! Nu ne mulțumim cu un Hristos virtual” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate