CHEMAREA PRIMILOR APOSTOLI. Cum Il urmam noi pe Hristos? Conditiile bunului raspuns la chemarea lui Dumnezeu: SMERENIE, ASCULTARE SI RAVNA

Urmeaza pe Hristos!

„Si trecand Iisus de acolo, a vazut un om care sedea la vama, cu numele Matei, si i-a zis:
„Vino cu Mine!” si, ridicandu-se, a mers dupa El.” (Matei 9, 9)

Mantuitorul ne cheama si pe noi cu aceste cuvinte: “Vino dupa Mine!” Ne gaseste, oriunde am fi, glasul Lui rasuna pana in strafundul constiintei noastre. Nu ne ramane decat sa raspundem la aceasta chemare, sa ne ridicam si sa-L urmam.

Hristos ne spune: „Vino dupa Mine!” pe ingusta cale a smereniei si deseori pe aceea a unor grele indatoriri. Ridica-te si raspunde la chemarea dumnezeiescului glas si la glasul propriei tale constiinte, pentru a te consacra unui scop sfant; cauta sa atingi acest scop, urmeaza-L pe Domnul!

Mergi fara sa dai uitarii munca zilnica, urmeaza-L pe Domnul cu supunere, smerenie si dragoste, cu iubire pentru aproapele tau si cu hotararea de a-i sluji; mergi ferm, fara sa te clatini, cu uitare de sine, daruieste-te intru totul dumnezeiestii chemari.

Nu te opri, nu privi in urma, “nu te teme de cele ce ai sa patimesti” (Apocalipsa 2, 10).

Sa nu te tulbure nici lupta, nici obstacolele, nimeni sa nu te impiedice, mergi mana-n mana cu cei dispretuiti si umiliti, inainteaza cu pasi siguri, raspandind in jurul tau nemuritoare samanta a binelui, care se va coace la timpul sau si ii vei culege roadele in vesnicie.

Urmeaza-l doar pe El, mergi “cu ochii la Cel ce incepe credinta si o desavarseste, la Iisus” (Evrei 12, 2).

 ***

Il urmam oare pe Hristos?

“Iar Petru L-a urmat de departe” (Matei 26, 58)

Intr-adevar, Petru Il urma [pe Iisus, dupa arestarea Sa, n.n.], dar intr-un chip care il va face sa-L renege pe Domnul, fiindca Il urma ”de departe”. Indepartandu-se de Hristos, punea inceput raului. Il parasea, facea sa apara intre el si Invatatorul sau o considerabila distanta. Continua sa-L urmeze, simtind pentru El o anumita atractie, dar ramanea tot departe.

Astazi, multi dintre noi Il urmeaza pe Hristos intr-un mod care nu se deosebeste deloc de ceea ce facea Petru atunci: nu-L parasesc definitiv, nu trec in tabara necredinciosilor, dar nu mai sunt strans legati de El, Il urmeaza ”de departe”. Cati oameni coplesiti de griji si desfatari lumesti pierd relatia cu Hristos, preocupati de tot felul de treburi. Se apropie de Hristos, in virtutea inertiei, doar duminica, pierzandu-L din vedere in celelalte zile ale saptamanii.

Rugaciunile lor devin tot mai reci si mai scurte; inceteaza sa mai invete cuvantul lui Dumnezeu, credinta li se atrofiaza, orice urma de spiritualitate se transforma in litera moarta. Il urmeaza pe Hristos numai in aparenta, de fapt sunt foarte departe de El, dar foarte aproape de a-L tagadui.

Sa ne intrebam, fratilor, cum Il urmam pe Hristos, in ce chip? Cu ravna, cu dragoste, sau cautand sa ramanem in urma Lui, precum Petru, ocupandu-ne de alte lucruri? O asemenea ”tactica” este intotdeauna primejdioasa. Asupra celui ce se indeparteaza astazi de Hristos planeaza amenintarea ca maine sa ”renunte” definitiv la Mantuitorul. Isi va da seama, oare, cu cate lacrimi va plati aceasta si cat de rau va aduce siesi si altora?

(din:“Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)

***

Zelul si smerenia apostolilor

Este evident din Evanghelii ca apostolii Il cunosteau pe Iisus inainte sa fi fost chemati de El. Unii din ei Il vazusera pe Iisus impreuna cu Ioan la Iordan. Altii Ii ascultasera predica. Dar cand au fost chemati, apostolii L-au urmat de indata. Nu s-au dus acasa sa ceara permisiunea parintilor, nu s-au sfatuit cu prietenii, nici n-au spus: “Sunt foarte onorat, Iisuse, dar lasa-ma sa ma mai gandesc”. Nici n-au spus: “Pot sa te urmez noua luni pe an si sa-mi pastrez deschisa afacerea cu pesti celelalte trei luni?”

Ceva i-a condus pe acesti barbati sa accepte o chemare radicala de a parasi toate ocupatiile lumesti ca sa se dedice cu totul lui Hristos si misiunii Lui. E o taina, si Evangheliile nu relateaza neaparat totul in aceasta privinta. De exemplu, nu ne spun ce gandea Natanael sub smochin cand Iisus i-a spus:

“Mai inainte de a te chema Filip, te-am vazut sub smochin”.

Dar aceste cuvinte ale lui Iisus il fac pe Natanael sa marturiseasca:

“Tu esti Fiul lui Dumnezeu!” (In 1, 48-49).

Traditia spune ca Natanael se ruga sa-L vada pe Mesia. Evident ca el avuse o foarte profunda intalnire cu Dumnezeu in acel loc despre care nimeni nu stia; faptul ca Iisus stia asta l-a convins in adancul inimii lui.

Zelul cu care apostolii l-au urmat lui Hristos e un exem­plu pentru toti crestinii. El ne cheama pe fiecare din noi intr-un fel esential pentru scopul Sau. Asa cum scrie sfan­tul Pavel, El i-a chemat

„pe unii apostoli, pe altii proroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori” (Ef 4, 11).

Poate ca nu fiecare e chemat sa lase totul — pentru ca crestinii trebuie sa ia parte la orice parte a societatii —, dar fiecare e chemat sa-L puna pe Dumnezeu pe primul loc si sa se foloseasca in mod corespunzator de darurile Lui.

Chemarea lui Petru e deosebit de instructiva in aceasta privinta. In Evanghelia dupa Luca (5, 1-11) vedem ca Petru il cunostea pe Iisus inainte sa fi fost chemat de El. Petru era un om muncitor si el L-a lasat pe Iisus sa-i foloseasca barca — o componenta-cheie a meseriei sale — intr-o situatie in care o multime de nestapanit il inghesuia. Dupa care Iisus i-a poruncit lui Petru sa se intoarca pe mare si sa arunce navoadele. Petru stia sa pescuiasca. Ostenise deja toata noaptea cu tovarasii sai si nu prinsesera nimic. Nu putem imagina ce anume gandea Petru care chiar pune la indoiala buna judecata a lui Iisus cand i-a cerut asta. Caracteristic insa pentru smerenia lui Petru, el se supune lui Iisus.

Şi Petru trage la mal o spectaculoasa captura de pesti. Cum anume? Pentru ca atunci cand Iisus i-a cerut lui Petru sa faca un lucru mic, care nu parea sa aiba sens, Petru s-a supus. Tot asa e si cu noi: adeseori Dumnezeu ne cere sa facem lucruri mici care uneori par sa nu aiba sens. De­pinde de noi sa ascultam. Din mici acte de ascultare Dum­nezeu face sa se intample lucruri mari. Prin micul sau act de ascultare Petru nu doar a prins peste, dar a primit o chemare si a devenit pescar de oameni, un apostol pentru intreaga lume.

Ascultarea lui Petru a facut cu putinta chemarea sa. Smerenia sa a facut cu putinta ascultarea sa. Petru s-a supus lui Iisus si numai atunci si-a dat seama ca Dumne­zeu conducea lucrurile. Eforturile sale de-a lungul noptii nu adusesera pestele dorit. Ascultarea sa i-a ingaduit lui Dumnezeu sa-i aduca pestele. Smerenia lui Petru a fost evidenta si dupa minune. El n-a spus: “Gata, Iisuse! Sa ne intelegem: daca Te urmez, Tu sa-mi binecuvantezi aface­rea cu pesti.” Ci mai degraba spune:

“Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos!” (Lc 5,8).

Ca si pe Petru, se poate ca Dumnezeu sa nu ne cheme dintr-odata sa facem lucruri mari. Ne cheama mai intai sa fim smeriti si ascultatori de El in lucruri mici ca sa ne invete smerenia si sa ne descopere puterea Sa.

A fi cre­dinciosi inseamna a fi fideli —

“cel credincios in cele mici este credincios si in cele mari“ (Lc 16,10)

— unele lucruri nu sunt neaparat mai mult sau mai putin importante decat altele atunci cand e vorba sa ascultam, cautam si iubim pe Dumnezeu. Exemplul lui Petru ne invata ca Dumnezeu acorda importanta pana si unor mici gesturi de ascultare. S-ar putea sa nu credem ca vietile noastre sunt importante, dar pentru Dumnezeu fiecare om este important. Petru era un umil pescar. Oricine e ascultator si smerit e chemat de Dumnezeu sa faca lucrul Lui, fiecare in felul sau.

O analogie in aceasta privinta ne da sfantul Grigorie Teologul. El compara lumea, universul si toate lucrurile create din el cu o alauta. Cand cineva o priveste si vede frumoasa asamblare a lemnului, admira indemanarea si stiinta celui ce a facut-o. Dumnezeu a creat alauta. Dar El n-a creat pur si simplu harfa si a pus-o apoi deoparte, ci mai degraba canta la ea o cantare de o vasta complexitate si frumusete (Cuvantarea 28,6). Intregul univers devine o simfonie dirijata de Dumnezeu Insusi.

Dar muzica lui depinde si de noi. Dumnezeu ne cheama pe fiecare din noi sa cantam in aceasta simfonie. Face aceasta cerandu-ne sa cantam o nota – o nota anume intr-un moment anume, la un instrument anume, cel al vie­tii noastre personale. Ne-am putea gandi: “Ce nevoie e sa cant aceasta nota? La urma urmei, ce conteaza o singura nota?” Raspunsul este ca intr-adevar conteaza. Dar intele­gem aceasta numai atunci cand facem sacrificiul de a canta mica noastra nota. Vedem atunci ca ea face sa apara nuanta notei altuia. Sau poate ca e o nota din varful unui crescendo, un crescendo iesit din jertfa si ascultarea iubi­toare a multor crestini dinaintea noastra. Daca nu cantam si noi nota noastra, nu vom sti asta niciodata. Cantarea acestei mici note cere smerenie si ascultare. Trebuie sa fim atenti la dirijor si gata sa-I urmam porunca. Numai atunci ne poate El folosi ca sa-Şi creeze muzica. Toate celelalte in viata vor cadea la locul lor, pentru ca Dumnezeu a aranjat sa fie cantate alte note odata ce intram in muzica Sa.

Acesta e mesajul apostolilor: trebuie sa-L punem pe Dumnezeu pe primul loc.

„Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate celelalte se vor adauga voua” (Mt 6,33).

Daca slujim lui Dumnezeu, El ne poate da din belsug cele de care avem nevoie, cum i-a dat pesti lui Petru. Dar, ca si Petru, nu ne putem alipi de acel belsug mai presus de Acela care ni l-a dat.

Multi citesc Evangheliile si cred ca Petru a fost condu­catorul lor din pricina zelului sau. In parte e adevarat: zelul e necesar si Petru avea zelul si flacara care faceau din el un lider innascut. Dar nu din acest motiv a ajuns el liderul apostolilor; el a ajuns aceasta din pricina smereniei lui. De fiecare data cand Petru a incercat sa iasa in fata celorlalti prin zel, s-a impiedecat si a cazut. L-a marturisit pe Iisus ca “Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu“, dar o secunda mai tarziu a incercat sa-L opreasca de la rastignire astfel ca Iisus ii spune: “Inapoia Mea, Satana!” (Mt 16, 23). Petru a cerut sa mearga la Iisus pe apa si indata a inceput sa se scufunde (Mt 14,28 sq.). A marturisit inaintea uceni­cilor ca Il va urma pe Iisus pana la moarte, numai ca sa-L nege putin mai tarziu in fata unei umile slujnice, aflata la baza de jos a societatii (Mt 26, 69-70).

Dar in toate aceste lucruri Petru nu s-a luat atat de in serios, incat sa nu mai poata cere iertare, atat iertand el insusi, cat si cerand iertare de la Hristos si de la ceilalti. Şi-a marturisit pacatosenia inca de la inceputul activitatii sale. Se scufunda in timp ce umbla pe apa, dar a strigat: “Doamne, scapa-ma!“ L-a negat pe Hristos, dar apoi a plans si s-a impacat cu Hristos, marturisindu-si pacatul si dra­gostea fara rezerve fata de Iisus. Se impaca cu Pavel cand a fost mustrat de el (Ga 2,11).

Petru e pentru noi un exemplu de cutremuratoare sme­renie. Nu suntem desavarsiti — avem slabiciuni, defecte de personalitate, pacate. Acest lucru trebuie sa ne faca sa-l imitam pe Petru si sa-i iertam pe ceilalti si sa nu ne luam atat de in serios, incat greselile noastre sa ne descu­rajeze sa-L urmam pe Hristos. Poate ca Dumnezeu nu ne cheama la mari acte de evanghelizare, ascetism, minuni etc, cum l-a chemat pe Petru, dar El ne cheama in chip statornic sa fim ascultatori in lucrurile mici cu iubire si smerenie. In acest fel El continua misiunea lui Hristos si a apostolilor prin ascultarea tuturor.

E mare lucru sa fii zelos pentru Dumnezeu. Dar acest zel trebuie aratat in ascultare, mai ales atunci cand El ne cere sa facem lucruri care nu se potrivesc cu notiunile noastre lumesti de „responsabilitate”. Avem nevoie si de smerenie, atat in ascultarea, cat si in caderile noastre. Acest trebuie sa fie idealul nostru, si el este frumos exprimat de cuvin­tele sfantului Pavel:

“slujind Domnului cu toata smerenia mintii” (FA 20,19).

Cuvinte intrupate in exemplul sfantu­lui Petru, care ne invata ca in toate faptele noastre avem nevoie intotdeauna de zel impletit cu smerenie.

(in: Ierom. Calinic, Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura Deisis, 2012)

Legaturi: