Conferinta de la Optina a PARINTELUI IOACHIM PARR despre RUGACIUNE (video si traducere): “Nu-L vei iubi niciodata pe Dumnezeu si nu te vei ruga niciodata cu adevarat daca nu incetezi sa te iubesti pe tine insuti” (PRIMA PARTE)

Vedeti si:

***

Convorbire la Mănăstirea Optina din Rusia, 2013:

„Despre rugăciune” – Schiarhimandritul Ioachim Parr din New York (SUA)

Traducere de A.N. pentru Cuvantul Ortodox

Părintele Egumen Melchisedec (al Optinei) mi-a cerut să vă vorbesc despre rugăciune și viața duhovnicească a familiilor și a celor care trăiesc în lume. În principiu, nu este nici o diferență între cei care trăiesc în lume și cei care trăiesc în mănăstiri. Este vorba doar de o exprimare diferită a vieții duhovnicești în lume față de cea din mănăstire, dar aceeași viață duhovnicească.

Întotdeauna există o problemă atunci când încerci să discuţi pe o anumită temă şi nu eşti sigur că toţi înţeleg ceea ce spui, aşa încât aş vrea mai intâi să vă dau câteva definiţii.

Rugăciunea – vorbim despre ea tot timpul… Tocmai am terminat slujba Vecerniei si Acatistul si numim aceasta rugaciune. Aşa că aş dori să vă ofer câteva definiţii simple. Rugăciunea înseamnă conștiinţa prezenței lui Dumnezeu. Nu tu Îl faci pe Dumnezeu să fie prezent în viața ta, El este deja prezent. Dar ceea ce face rugăciunea este să îngăduie minții conştiente să fie deplin lipită de Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea. Ceea ce am făcut astăzi (participarea la slujba Vecerniei la Man. Optina) a fost o modalitate organizată, structurată de a încerca să ne ținem mintea aproape de Domnul. Dar rugăciunea [efectivă] a constat în această legătură strânsă cu Dumnezeu. În această oră de Vecernie, când mintea voastră a călătorit prin multe locuri, s-a gândit la multe lucruri, preocupată de tot felul de idei, timp in care cantati in nestire, nu v-aţi rugaţi, de fapt. Aşa că să începem să vorbim despre rugăciune.

Domnul Iisus Hristos ne-a zis că cea mai mare poruncă este să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău. Aceasta înseamnă că, atunci când vă rugați, mintea este pe deplin lipită de Domnul și total implicată în conștientizarea prezenței lui Dumnezeu. Aceasta este foarte greu de împlinit. Și viața duhovnicească este viața întru Duhul Sfânt, trăind cu şi în ascultare de Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă că marea majoritate dintre noi nu trăim o viață duhovnicească și nu ne rugăm cu adevărat.

Asta e usor de zis, dar cum să ajungem în punctul când vom ști cum să ne rugăm și ne vom ruga cu adevărat? Ce te poate face să fii complet absorbit de ceva, în mintea ta? Dragostea este singurul lucru care te face să fii atras și legat de altceva decât de tine însuți. Și, având în vedere că, mai presus de orice, ne iubim pe noi înșine, este foarte greu să te gândeşti la altceva și să fii atașat de altceva decât de tine însuți, cu excepţia acelor lucruri mărunte care ne aduc plăcere sau ne servesc interesele, ceea ce înseamnă, de fapt, că ne gândim doar la noi înşine. Deci, voi încerca să vă prezint câteva idei despre rugăciune, care vă vor ajuta să începeți să înțelegeți ce este rugăciunea și apoi voi mă voi strădui să vă spun cum să vă rugați, iar apoi voi va trebui să și aplicați.

Rugăciunea este scopul activității minții. Mintea voastră a fost creată cu scopul de a vă ruga. Rugăciunea este deplina conștientizare a lui Dumnezeu, nu a voastră, a nimic altceva. Vi s-a dat mintea cu scopul de a-L înțelege, vedea și relaționa cu Domnul. Imaginația, speculația, curiozitatea, toate aceste lucruri sunt activități ale minții care vă îndepărtează de rugăciune. Pentru că imaginația, speculația, curiozitatea sunt de fapt în legătură cu tine însuți. Sunt pentru scopul de te satisface pe tine însuți într-o anumită privință. Rugăciunea este cea mai măreață activitate a minţii. Nu a studia, nu a gândi, nu a munci sau a crea cu creierul, ci cea mai măreață activitate este rugăciunea.

Rugăciunea înseamnă eliberarea de multitudinea de preocupări lumeşti. Rugăciunea dă unitate minții. În loc să fie împrăștiată pretutindenea, călătorind în toate locurile, pentru că nu poate fi satisfăcută de nimic, Domnul îţi satisface pe deplin mintea și o face una cu El. Aceasta este rugăciunea. Rugăciunea face mintea surdă şi mută față de toate simțurile. Rugăciunea reprezintă unirea esenţială a omului cu Dumnezeu. Rugăciunea este mijlocul prin care mintea se poate alipi de Domnul.

Citeam astăzi câte ceva ca să pot extrage câteva analogii despre rugăciune. O propoziţie mi-a atras atenția: orice lucru care desprinde mintea de luarea aminte la Dumnezeu este rău. Și aceasta “m-a lovit” foarte tare. Avem atâtea și atâtea lucruri care în mod constant ne îndepărtează de Domnul, iar noi ne gândim că asta e ceva normal, că e bine aşa. Vorbim deseori despre divertisment, distracție, relaxare și despre toate aceste genuri de situații care ne umplu golul provocat de lipsa noastră de sens. Deci, dacă orice lucru care te îndepărtează de la conștientizarea lui Dumnezeu este ceva rău, aceasta înseamnă că toate cele care te aduc în prezența Lui sunt bune. (…)

Practicarea rugăciunii va supune patimile. Practicarea rugăciunii te va desprinde de sub stăpânirea simțurilor. Practicarea rugăciunii va restaura mintea în relația originară a omului cu Dumnezeu.

Unirea omului cu Dumnezeu devine posibilă prin rugăciune. Sunt sigur că nu puteți păstra toate aceste informații în mintea voastră, pentru că aveți atâtea alte gânduri care roiesc pe acolo. Dar am vrut să vă prezint câteva lucruri elementare, pentru a putea vorbi acum despre lucrurile care fac rugăciunea posibilă.

Deci să începem cu întrebarea: de ce este rugăciunea atât de greu de împlinit? Rugăciunea este dificilă din cauza căderii lui Adam.  De la căderea lui Adam, mintea omenească a fost capturată și este ținută prizonieră de către iubirea de sine.

Pentru că sunteți obsedați de a vă satisface plăcerile și a vă iubi pe voi înșivă, nu puteți să vă rugați. Nu puteți avea relații (sănătoase) cu nimeni, pentru că întotdeauna vă raportați la voi înșivă (întotdeauna vă gândiți numai la voi). Fiecare relație e negociată în funcție de cine îmi va da mai mult din ceea ce îmi doresc. Niciodată nu e vorba despre cum să-l mulțumesc/odihnesc pe aproapele, întotdeauna mă gândesc mai întâi la cum mă va mulțumi el pe mine, la ce îmi va ieși mie din asta.

Din cauza căderii lui Adam, gândurile pe care le avem în mințile noastre nu sunt gânduri de comuniune și unire cu Dumnezeu, ci sunt gânduri despre lucrurile sensibile, despre lucrurile stimulate de simțuri. Suntem distrași și absorbiți de creație, iar nu de Creator. Nu vedem Creatorul, din cauza fascinației noastre pentru creație. Din cauza căderii lui Adam, viața noastră este plină de patimi. Patimile lucreaza mereu prin intermediul lucrurilor sensibile. Vă dau câteva exemple de distrageri care par nevinovate: mâncarea, somnul, confortul, toate aceste lucruri sunt necesare, dar, duse la extrem, ele cresc iubirea de sine și distrug relația noastră cu Domnul, pentru că devenim obsedați de relația cu simțurile pentru a ne împlini poftele și, prin aceasta, ajungem la excluderea relației cu Domnul, în favoarea relaţiei cu propriile plăceri.

Nu am petrecut foarte mult timp în sânul familiilor rusești, pentru a ști cum trăiesc cei din clasa mijlocie, dar în America, sâmbata și duminica, când toată familia este acasă, tatăl și fiii, de obicei, vor să stea în fața televizorului și să se uite la fotbal, și nu vor să fie deranjați de nimeni, fiindcă au muncit toată săptămâna și acum trebuie să se relaxeze și să se simtă bine. Prin urmare, orice relație interumană este suspendată și ocupația de weekend a tuturor devine satisfacerea propriului sine. Iar soția își petrece toate sâmbetele și duminicile încercând să-și îndepărteze soțul și copiii din fața televizorului, pentru ca aceştia să-i dăruiască ei toată atenția, ca ea să işi satisfacă propriile patimi – de a se simţi dorită şi de a fi importantă pentru ceilalţi. Și nimeni nu se gândește la Dumnezeu. Și nimeni nu relaționează. Toată lumea e absorbită doar de iubirea de sine, în defavoarea relaţiilor.

[…] Toate aceste patimi reprezintă de fapt același lucru: iubirea de sine. Prin urmare, ce trebuie făcut? Singurul lucru care face posibilă rugăciunea este iubirea, iar nu iubirea de sine. Iubirea este întotdeauna pentru celălalt, de dragul celuilalt. În iubire nu este vorba niciodată despre tine. Oricând vei auzi pe cineva întrebându-te: ”Mă iubești?”, să fugi. Fugi! Aceștia vor să te subjuge. Ei se raportează doar la ei înșiși, și nu la tine. Dragostea are legătură întotdeauna cu a dărui, și nu cu a primi.

În ce fel iubirea se defineste prin “a da”, iar nu prin “a primi“? Noi, ca oameni suntem deja iubiți cu o iubire totală. Nimeni și nimic nu te poate iubi mai mult decât ești deja iubit. Dumnezeu te iubeşte desăvârşit şi Dumnezeu este iubire. Nimeni nu îţi poate dărui mai mult, nici măcar tu însuţi. Deci cum iubim? Noi iubim pentru că suntem deja iubiți. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. Si pe cine iubeşti, dacă-L iubeşti pe Dumnezeu? Domnul zice: Dacă Mă iubiți, iubiți-vă unii pe alții. Așa trebuie să iubiți. Nu trebuie să mergi încolo şi încoace să cauți pe cineva să te completeze sau pe cineva care să te iubească și să te ajute să devii ceea ce îți dorești. Asta e deja înfăptuit, doar că tu nu o știi și nu răspunzi la dragostea aceasta, pentru că nu te iubești decât pe tine însuți. Dar Domnul zice: Dacă Mă iubiți, iubiți-vă unul pe altul. Deci, iată încotro trebuie să se îndrepte dragostea voastră. Pentru că-L iubesc pe Domnul, te iubesc pe tine. Și toată lumea va iubi pe toată lumea, dar nu cu posesivitate, nu doar pentru interesul propriu, ci pentru că-L iubesc pe Domnul, răspunsul firesc este iubirea unul pentru altul. De ce nu ne iubim unii pe alţii? Pentru că nu-L iubim pe Domnul. Ne iubim doar pe noi înșine. Și când te iubești doar pe tine însuți, nu te poți împlini singur, și prin urmare ajungi să înnebunești căutând neîncetat ceva care să-ți aline neîmplinirea.

Cunosc o persoană care a trecut prin 9 căsătorii. E de neconceput pentru mine să ai 2 căsătorii, d-apoi 9. L-am întrebat pe bietul om: -”Ce cauți?”. ”Să fiu iubit”, mi-a răspuns. I-am zis: -”Dar ești deja iubit”. -”Ce vrei să spui?” a întrebat el. ”Domnul te iubește deja” i-am răspuns. Și răspunsul lui a fost: ”A, nu îmi este de ajuns. Vreau mai mult”. ”Dar nu există mai mult (decât dragostea lui Dumnezeu)”, i-am răspuns. “Acum nu ai nimic”. Nu a înțeles nimic. I-a ieșit prin urechi tot ce i-am zis.

Deci să vorbim despre dragoste. Cum să iubim? V-am zis la început că trebuie să-L iubim pe Domnul mai presus de orice. Pentru aceasta am fost creați. Acesta este unicul scop al vieții noastre: să fim una cu Domnul. Când aceasta unire are loc, toate celelalte merg de la sine. Când nu există, nimic nu merge.

Când Îl iubești pe Domnul, atunci poți începe rugăciunea. Când începi să te rogi și să-L iubești pe Domnul, îți iubești și aproapele și, când îți iubești aproapele, cu ușurință ajungi să-L iubești pe Domnul mai mult. Și totul începe să aibă un sens.

Cum să ajungem să iubim? Prin recunoștință. Înveți să iubești prin recunoștință. Dar ce este recunoștința? Recunoștința înseamnă a fi dator cuiva cu ceva. De exemplu, atunci când cineva te ajută cu ceva în așa fel încât, dacă nu te-ar fi ajutat, tu n-ai mai fi aici sau cineva drag n-ar mai fi și, prin urmare, nu-l poți răsplăti, iar această imposibilitate de a-i răsplăti te smerește, te face să înțelegi că nu-i poți dărui ceva înapoi şi că nu mai deţii tu controlul. Recunoştinţa noastră față de Domnul e atunci când recunoaștem că tot ceea ce suntem și toate câte avem nevoie, de la El sunt. Și ne întoarcem spre El cu smerenie, nu cu mândrie, ci cu smerenie. Și atunci când avem inima smerită, putem iubi. Dar fără aceasta, suntem mândri și nu ne iubim decât pe noi înșine.

Cineva mi-a cerut să-i dau o definiție a rugăciunii, dar aceasta ar fi ca și cum aș ruga pe cineva: ”Vreau să joc fotbal”, și mi se răspunde: ”Păi stai să-ți explic ce este fotbalul, care sunt regulile jocului și care sunt cei mai faimoși jucători”. Iar tu zici: ”Bine, dar când voi învăța să joc propriu-zis fotbal?”, iar ei răspund: ”Păi stai să-ți explic mai întâi”. ”Am auzit suficient, lasă-mă să joc acum” și ți se răspunde: ”Bine, mergi și joacă”. ”Dar, arată-mi cum se joacă, înțeleg regulile, dar nu știu cum să joc. Deci arată-mi”.

Cineva mi-a zis o dată:

Sufăr. Am încercat să mă rog și sunt în pragul de a-mi pierde mințile. Te rog să mă ierți (pentru cele pe care le voi spune), dar am fost la un preot duhovnic și i-am zis că vreau să mă rog, iar el mi-a dat un canon de rugăciune greu, care simt că-mi frânge spatele. Nu-l pot duce. Trebuie să citesc foarte multe rugăciuni înainte de Sfânta Împărtășanie, să fac multe canoane, rugăciunile de dimineață și pe cele de seară, și simt că mi-a pus o piatră mare în spate. Deci să fac? Îmi vine să arunc piatra cât colo și rămân și cu spatele frânt.

Va sună cunoscut? Şi m-a întrebat: Ce să fac? Și eu i-am zis: Știi Rugăciunea ”Tatăl nostru”? Bineînțeles, a zis el. Știi ”Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pre noi?”, l-am întrebat. “Bineînțeles”, a răspuns el. Știi ”Doamne Iisuse…”?, l-am întrebat. “Bineînțeles“, a răspuns el. I-am răspuns: “E foarte bine că le știi“. Noi, cei care ne iubim pe noi înșine – și aceștia suntem toți – și noi, cei care nu știm să ne rugăm – și aceștia suntem majoritatea – suntem plini de ”fiare sălbatice” pe dinlăuntrul nostru. Suntem bântuiți de dracii iubirii de sine și aceștia ne sfâșie de fiecare dată când vrem să ne rugăm. Și i-am zis:

“Gândește-te că te-ai decis să-ți construiești o casă mică în pădure, o termini și, când să te muți acolo, afli de la fostul proprietar că în apropiere trăiește un urs mare care te va ucide dacă nu ești atent. Te gândești imediat: ”Ce voi face? Să plec? Abia am construit casa. Să încerc să evit ursul? Să ucid ursul sau să încerc să-l îmblânzesc?”. Și te hotărăști să-l îmblânzești. Încerci mai întâi să te apropii încet de el atât cât se poate fără să rişti. Deci nu te duci direct la el să-l mângâi pe cap și să-l întrebi dacă vrea să fiți prieteni, pentru că îți va mușca mâna. Deci, iei niște mâncare și te apropii de el la o oarecare distanță în așa fel încât să te vadă; îi arunci mâncarea și fugi înainte să te ajungă. Și continui să faci asta până când te vei apropia din ce în ce mai  mult. Și apoi îl vei hrăni câte un pic mai mult de fiecare dată, te îndepărtezi, el va veni mai aproape de tine, el va începe să aibă încredere în tine pentru că a gustat mâncarea și a văzut că este bună și pentru că a văzut că tu ești sursa mâncării. Deci va prinde încredere în tine. Și în cele din urmă va mânca fără ca tu să-l mai inviți. Și va dori și mai multă mâncare“.

Așa îi învăț pe oameni să se roage: ”Spune 3 rugăciuni scurte!”. ”N-ar trebui să spun mai multe?” ”Spune 3 rugăciuni scurte, zilnic. Și te vei hrăni mai mult mai târziu. Și când vei începe să simți cât de dulce este Domnul, vei vrea mai mult și atunci ți se va da mai mult”. Şi mai apoi nu va mai fi nevoie să ţi se dea, ci vei avea îndrazneala să ceri chiar tu mai mult. Pentru că ai gustat şi ai văzut că bun este Domnul.

Așa începem. Nu singuri, pe cont propriu, ci cu ajutorul cuiva, a cuiva care să-ți spună cât să primești până când vei fi capabil să decizi singur.

Dar atunci când ești plin de mândrie și de iubire de sine, te apuci să spui rugăciuni zi și noapte, reziști o zi sau două și apoi te simți doborât şi renunţi. Deci sfatul meu pentru cei ce se luptă:

Încearcă! Și păstrează tăcerea! Este foarte greu. Dar găsește-ți un loc, nu contează momentul zilei, în care să poți fi singur. Poate fi chiar și baia, dacă e liberă, încuie ușa și începe să rostești rugăciunea! Domnul este pretutindenea.

Și spune doar atât: ”Doamne, vreau să gust și să văd cât de bun ești! Hrănește-mă!” Și o va face. Începe cu o singură rugăciune. Și încearcă sa faci acea rugăciune din inimă: ”Doamne, vreau să văd Fața Ta!”. El îți va spune: ”Uită-te în jurul tău, aici sunt”. Și ți se va schimba inima. ”Doamne, învață-mă să iubesc!”. Aceasta este rugăciunea. Și apoi ia mintea ta și așaz-o întru Domnul. ”Umple-mă, Doamne, nu Te vreau decât pe Tine! Pentru că nu este nimic în afară de Tine. Și eu sunt nimic fără Tine.” Aceasta este rugăciunea.

Toate rugăciunile scrise (formale) pe care le avem sunt foarte importante pentru că sunt scrise de oameni care au început cu: ”Doamne, vreau să Te iubesc!”, ”Doamne, vreau să văd Fața Ta!”, ”Doamne, ajută-mă să simt cât de bun ești!”. Și, prin aceste rugăciuni scurte, ei au învățat să-L iubească pe Domnul. Și apoi au scris aceste frumoase rugăciuni din care reiese incredibila cunoaștere de Dumnezeu pe care au dobândit-o. Și, astfel, rostim aceste rugăciuni atunci când avem nevoie să ne păstrăm mintea și inima în Domnul.

Uneori iubești pe cineva atât de mult, încât vrei ca el să știe aceasta, dar nefiind un poet prea bun şi pentru că nu spui mereu ceea ce trebuie, cauți pe cineva care se pricepe foarte bine la a rosti cuvinte frumoase. Și atunci îi scrii celui iubit prin cuvintele altcuiva care a iubit la rândul lui. Acestea sunt rugăciunile (scrise). Dar ele nu ţin locul inimii tale! Fără dorința ta, fără a avea mintea în Domnul, ele pot deveni o povară care te va strivi.

Dacă în fiecare zi, pentru tot restul vieții tale, vei petrece 1 minut având mintea complet cufundată în Domnul, e mai bine decât a petrece 100 de ani rugându-te prin cuvinte, dar fără a conștientiza prezența lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă să te oprești din citirea acestor rugăciuni. Dacă tot ce poți face în viața ta este aceasta, atunci a meritat să trăiești. Dar unii nu ajung niciodată aici. Pentru că nu pot scăpa de boala bolilor: iubirea de sine.

Nu-L vei iubi niciodată pe Domnul, nu te vei ruga niciodată cu adevărat și nu te vei mântui dacă nu încetezi să te iubești pe tine însuți! Iubește-L pe Domnul și pe aproapele tău. Și când vei face acestea, vei putea să te rogi. Ai greutăți în a te ruga din cauză că te iubești pe tine însuți.

Voi arunca o ”bombă” asupra voastră și apoi vă voi lăsa să-mi puneți întrebări. Iată “bomba” – deși mereu e dureros să spun, dar cred că e important pentru voi să auziţi asta. Cu toții ați venit aici cu un scop, și cred că în cele mai multe cazuri este unul bun și sper că mulți din cei din această încăpere se străduiesc și îşi doresc să se mântuiască, să fie cu Domnul. Dar aproape aş putea să vă garantez, și sper să-mi dovediți că greșesc, că cel puțin unul, dacă nu chiar mai mulți din această încăpere, nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, nu se vor mântui! Și aceasta se va întâmpla prin propria voastră alegere. Nimeni nu vă va opri, singuri vă veți opri. Orice aveți nevoie, absolut orice, pentru a vă mântui, se află în această biserică. Dar câțiva dintre cei de aici nu vor profita de aceasta. Și nu vor vedea niciodată Fața lui Dumnezeu, cu excepția Zilei Judecății. Treziți-vă! Nu rămâneți afară din Împărăție! Voi singuri sunteți cei care vă veți lăsa pe dinafară! Nimeni altcineva. Și începeți lupta prin a-L iubi pe Domnul cu toată mintea voastră! Dar mintea voastră este plină de toată nebunia, de tot felul de gânduri şi judecări nebuneşti față de aproapele, de gânduri de poftă trupească, de imaginație, de lucruri care înseamnă pierdere de timp, de muzică și de alte gunoaie, în loc să fie ocupată de gândul la Domnul. Deci nu Îi dai Domnului toată mintea ta. Nu-L iubești pe El, ci te iubești pe tine însuți. Inima ta nu este plină de iubirea pentru fratele tău, ci este plină cu mânie, judecată şi frică. Curățește-ți inima! Umple-o cu Dumnezeu și cu dragoste pentru fratele tău! Domnul știe ce este în sufletul tău, îți știe toate patimile și toată mizeria. Domnul te poate elibera de toate acestea prin cel mai frumos lucru pe care-l putem avea, prin dragoste.

Rugăciunea este răspunsul la dragoste. Dar mai întâi trebuie să încetezi să te iubești pe tine însuți.

E greu câteodată să-L iubești pe Domnul pe care nu-L vezi, dar Domnul ne-a dat o soluție pentru aceasta: iubește-l pe fratele pe care îl vezi și apoi Mă vei iubi pe Mine.

Orice veți face celui mai mic dintre frații Mei, Mie îmi veți face, zice Domnul.

Fie ca toți să vedem Chipul lui Dumnezeu! Uitați-vă în jurul vostru!

Întrebari si raspunsuri

–  Cum să ne îngrijim de viața duhovnicească şi, în acelaşi timp, să nu ne pierdem pe drum?

Dacă vreți să vizitați Manaus, mai întâi va trebui să aflați ce este și, dacă este un loc, va trebui să aflați unde e. Manaus este un oraș pe Amazon, în Brazilia, la 1000 de mile depărtare de gura Amazonului. Dacă te-ai decide azi că vrei să ajungi acolo, va trebui să ai bani, să îți asiguri transportul, va trebui să știi cum se ajunge acolo și, dacă vrei să te descurci bine, va fi înțelept să îți iei câteva hărți la tine, să găsești pe cineva care a fost deja acolo și să afli ce te așteaptă acolo când vei ajunge. Altfel, ai putea pierde mult timp și multă energie, ai putea pierde multe lucruri și poate să nu ajungi de fapt niciodată acolo.

Viața duhovnicească e la fel. Dacă vrei să ajungi undeva, mai întâi trebuie să știi ce este viața duhovnicească, va trebui să afli ținta spre care te îndrepți și ce trebuie să faci și va trebui să găsești pe cineva care a fost deja acolo. 

Prin urmare, cauți un părinte duhovnic. Dacă mergi la un părinte duhovnic și îi spui ”Părinte, învață-mă să mă rog!”, iar el îți răspunde ”Citește cartea aceasta”, atunci să-ți scoți caiețelul în care ai notat numele lui, îi tai numele de pe listă și mergi și cauți pe următorul. Și îi spui și acestuia: ”Părinte, vreau să învăț să mă rog”. Iar dacă el îți răspunde ”Citește aceasta...”, îl vei tăia și pe acesta din lista ta și mergi la următorul: ”Părinte, vreau să învăț să mă rog”. ”Vino, îți voi arăta”. Gata, căutarea ta a luat sfârșit. Stai lângă el, învață să te rogi, fă ce îți spune el și… vei ajunge la Manaus.

– Un părinte întreabă de ce studiul îndelung al teologiei dogmatice îndepărtează lacrimile și ucide rugăciunea?

Intelectul, preocuparea științifică, studiul și filosofia te pot ajuta să înțelegi multe despre Dumnezeu, dar nu te pot ajuta să-L cunoști pe Dumnezeu. Nu-L cunoști pe Dumnezeu prin cercetare academică. Ajungi să-L cunoști pe Domnul prin întâlnirea cu Duhul Sfânt, care vine prin rugăciune. Prin urmare, oricât de mult ai învăța, nu vei dobândi darurile Sfântului Duh dacă nu-L vei iubi pe Domnul, dacă nu vei respecta poruncile Lui și dacă nu-ți vei trăi viața în Duhul Sfânt.

Aceasta nu înseamnă că studiul și cercetarea academică nu pot îmbunătăți experiența ta, dar nu pot înlocui experiența. Îți pot spune totul despre cafea, unde crește, cum se prăjește, cum ar trebui să o prepari, ce gust are, dar toate aceste informații, chiar după ce citești tot ce există despre cafea, nu te vor ajuta să știi nimic despre cafea până ce nu o bei. O dată ce ai băut cafeaua, abia atunci toate acele lucruri pe care le-ai aflat despre ea încep să capete sens. Dar toată informația despre cafea nu înseamnă nimic în comparație cu experiența de a o bea. Studiul nu este rugăciune. Studiul nu este viață duhovnicească. Rugăciunea este.

– Ne puteți da sfaturi practice despre cum să înțelegem rugăciunile liturgice?

Până nu ai gustat pe Domnul, până nu ai avut experiența rugăciunii, slujbele liturgice și cărțile te pot ajuta să dobândești dorirea lui Dumnezeu, dacă le urmărești cu atenție. Dar va trebui să renunți la propriul sine și să pătrunzi cu mintea în Domnul. Altfel, slujbele rămân doar ceva foarte frumos.

– Cum să dobândești lacrimi la rugăciune și sunt acestea necesare?

Întrebări ca aceasta îmi arată că cel care a scris-o nu s-a rugat niciodată cu adevărat!

Atunci când iubești pe cineva, nu-l întrebi ce-ți va oferi în schimb…. ”Dacă te iubesc, ce obțin din aceasta?”. Dacă iubești pe cineva tot ce poți să faci este să-l iubești. Asta e totul. Nu-i zici: ”Bine, te iubesc, acum ce urmează?” Dragostea este totul. Și iubind vei primi totul. Dar nu iubești ca să primești, ci iubești și apoi primești. Nu te rogi cu scopul de a dobândi lacrimi, te rogi pentru a fi cu Domnul și Domnul va rândui pentru tine ceea ce El dorește. Și orice îţi va da, va fi ceea ce ai tu nevoie.

– Nu vreau să mă rog seara. Cum să mă pregătesc pentru rugăciunea de seară?

Nu vrei să te rogi serile pentru că tu doar rostești rugăciunile, nu te rogi, de fapt. Și, de aceea, o resimți ca pe o povară.

Nu ai nici o dorire să fii cu cel pe care îl iubești pentru că cel pe care îl iubești ești chiar tu însuți. Și de aceea nu vrei să te rogi. Pentru că ești obosit și cauți odihnă și confort pentru tine însuți. Și rugăciunea te îndepărtează de tine însuți. Deci nu vrei să o faci. Este timpul tău, în care îți porți ție de grijă. Ai făcut atât de multe pentru atât de mulți în timpul zilei așa că, acum nu mai ai timp, ești prea obosit.

Țineți minte cum era când credeați că sunteți îndrăgostiți de cineva? Și indiferent de ce ai fi făcut ziua întreagă, abia așteptai să-l vezi la sfârșitul zilei? Nu-ți păsa dacă ai dormit sau nu, dacă stăteai în zăpadă să vorbești cu el și înghețai de frig, pentru că nu voiai să pleci. Si chiar dacă știai că trebuie să te trezești dimineața, nu-ți păsa cât de târziu ai fi rămas cu el, pentru că tu credeai că-l iubești.

Te-ai ruga dacă l-ai iubi pe Domnul! Ai da fuga acasă pentru a fi cu El…. în loc de ”Oooh, iar trebuie să o iau de la capăt cu rugăciunea…”

Dacă te-ai fi gândit la El toată ziua, nu ar fi fost o problemă, dar tu te-ai gândit doar la tine toată ziua. Și tu Îl vezi pe Domnul ca pe încă unul de care trebuie să te îngrijești înainte de a avea ceva timp și pentru tine!

[va urma]

Legaturi: