“In zilele noastre atat de viclene, in care criza ii ingenuncheaza pe multi, CUM SE POATE BUCURA CINEVA DE INVIERE?” – Parintii Moise Aghioritul si Zaharia Zaharou ne invata CUM SA PRIMIM HARUL INVIERII SI SA GUSTAM PREZENTA LUI HRISTOS IN INIMA, invingand moartea din noi in fiecare zi

Marturie athonita: Ca si Toma…

Monahul Moise Aghioritul:

“Duminica trecută am prăznuit slăvita Înviere a Domnului. Ecoul marii sărbători persistă. Strălucitoarea sa lumină ne inundă. Hristos Cel înviat îl cercetează pe necredinciosul Toma și pe noi. Se coboară la neputința noastră. Consimte să ne cerceteze, ca să ne alunge gândurile de necredință, de îndoială și de frică.

La miezul nopții de Paști s-a născut nădejdea cea dătătoare de veselie, netemerea de moarte, moartea morții, moartea deznădejdii. Înfricoșătorul și obositorul întuneric se retrage. Și vine o lumină puternică, care le luminează pe toate. Nimic nu se poate ascunde, ci toate ies acum la vedere. Lumea încetează să mai fie necuviincioasă. Odată cu Învierea lui Hristos suflă un alt vânt, care produce schimbare, a venit renașterea omului, începutul unei vieți noi, un alt mod de viețuire. Firea noastră s-a transformat.

Odată cu Învierea, omul își regăsește valoarea sa, poziția sa, menirea sa. Se luminează, luminează, strălucește, se liniștește și se bucură cu adevărat și cu putere. Va putea întreba cineva, cum va putea să se facă aceasta, când zilnic i se micșorează venitul, nu o poate scoate la capăt, se mâhnește și se întristează din pricina cheltuielilor, a nevoilor, a dărilor, a obligațiilor, a datoriilor și a dobânzilor? În zilele noastre atât de viclene, în care criza îi îngenunchează pe mulți, cum se poate bucura cineva de Înviere? Suspiciunea, neîncrederea, îndoiala și neliniștea lui Toma revin. Nu cumva ne-am înșelat, pentru că urmăm un Răstignit și Înviat?

În Săptămâna Mare care a trecut, Hristos Cel fără patimă a pătimit pentru noi cei pătimași; Cel fără de păcat pentru noi cei păcătoși. A luat pe Cruce patimile noastre și le-a răstignit. Patimi multe, înfricoșătoare și felurite. Ura pricinuitoare de moarte, mândria luciferică, individualismul abisal, invidia nepotolită, iubirea de sine fără frâu, iubirea de bani fără hotar, iubirea de trup maniacă, iubirea de slavă nebiruită, răutate îmbelșugată și prisositoare. Patimile au adus temeri, complexe de inferioritate, tulburări, nervozități, dezechilibrări, tulburări psihologice și goluri lăuntrice.

Creștinul contemporan caută se prindă de ceva, ca Toma, să pipăie adevărul, să se încredințeze cumva despre adevăr. Mulți îl dezamăgesc și nu mai poate să se încreadă în ei. Criza economică serioasă, șomajul, viitorul fără lumină, știrile zilnice dure mai degrabă îl dezamăgesc. Oameni tineri cu aripile tăiate se îngreuiază să vadă departe, văd cum frumoasele lor vise se îneacă, cum străduințele lor eșuează, cum nădejdile lor se sting atât de repede.

Să cerem să-L vedem pe Hristos ca și Toma, chiar să și-L pipăim, ca să ne convingem cum trebuie. El este Singurul care nu ne va deznădăjdui, nu ne descuraja niciodată. Numai să acceptăm [să recunoaștem -n.n.] în mod liber și nesilit patimile noastre, greșelile noastre, necredința noastră, prudența noastră, credința noastră rece, nepăsarea noastră, aprecierea greșită a sinelui nostru și multul nostru raționalism. Lupta pentru transformarea patimilor contrare în virtuți dumnezeiești nu este împiedicată de nimeni niciodată și de nici o criză economică. Este suficient ca noi înșine s-o dorim mult. Omorârea patimilor va aduce nepătimirea, mâhnirea – bucurie, deznădejdea – nădejde, desigur într-un alt nivel și măsură.

Atunci și noi, ca și prietenul nostru Toma, vom striga din toată inima, din tot sufletul și cu multă căldură: „Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție!”. Frățește, cu smerenie și prietenește, vă doresc să aveți cu toții o întâlnire personală cu Hristos Cel răstignit și înviat, ca cea minunată pe care a avut-o Toma, care în cele din urmă nu era cu desăvârșire necredincios, ci un credincios care căuta o oarecare probă, puține dovezi ca să se încredințeze. Desigur Hristos a spus că mai fericiți sunt cei care vor crede în El fără să-L vadă și fără se ceară semne, precum Toma.

Să nu uităm aceasta, deoarece cred că este destul de însemnat”.

***

Ziarul Lumina:

„Am fost mort și, iată, sunt viu, în vecii vecilor”

Augustin Păunoiu

– Părinte Zaharia, cum și când învinge Hristos în noi moartea de fiecare zi?

Cred că Hristos a învins moartea din noi prin întreaga Lui lucrare mântuitoare pe care a să­vârșit-o pentru noi, întreaga iconomie dumnezeiască pe care a plinit-o. Din momentul în care a unit firea dumnezeiască cu firea omenească, toate virtuțile firii dumnezeiești s-au revărsat, s-au transmis asupra firii omenești. Cu firea omenească pe care a luat-o din Sfânta Fecioară, El a împlinit lucrarea mântuirii noastre. Sfântul Apostol Pavel spune că Dumnezeu nu ne-a mântuit prin atotputernicia Sa, ci prin slăbiciunea sa. Dar slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât tăria omului. Vorbim de­spre slăbiciune pentru că ne referim la deșertarea și smerirea Sa până la trup, pe care le-a răbdat ca să ne răscumpere din păcatele noastre. A suferit pentru noi, de bunăvoie și fără de păcat. De aceea, mormântul nu a putut să-l țină pe Hristos. El nu a cunoscut stricăciune în mormânt.

– De ce Hristos după Înviere Se arată numai ucenicilor și femeilor mironosițe și nu face dovada acesteia mai-marilor templului și fariseilor?

Oricum, fariseii și căpeteniile templului nu ar fi primit această veste, nu ar fi acceptat-o. Din bunătate, Domnul nu a vrut să pună asupra lor un păcat mai mare decât aveau deja. Dacă citim cu atenție Scripturile Noului Testament, vedem că Hristos a evanghelizat cumva fiecare persoană cu care a intrat în contact. Dar nu toți au acceptat lumina adevărului Domnului. Tâlharul cel bun a primit-o. Și sutașul, de asemenea. La fel și soția lui Pilat. Atunci când au venit în Ghetsimani să-L prindă, puterea Lui dumnezeiască i-a aruncat la pământ pe toți. Și asta nu a fost de-ajuns ca să le dea să înțeleagă cele despre El, ci au continuat fapta lor rea, L-au prins, L-au răstignit. Nu s-au lăsat convinși de aceste lucruri.

Dar Domnul, într-un anume fel, Se descoperă fiecărei ființe omenești. Așa încât, nimeni la Judecata de Apoi nu va avea cuvânt de îndreptățire. El nu judecă și nu osândește pe nimeni. Noi suntem cei care ne atragem propria noastră osândă prin primirea sau respingerea adevărului Lui.

– Explicați legătura dintre Cruce și Înviere. În Vinerea Mare suntem apăsați, triști, neputincioși în fața morții Mântuitorului, iar Duminică, de Paști, dimpotrivă, biruitori.

Fiind împreună cu El prin pocăința noastră și durerile inimii noastre înfrânte, murim deșertăciunii lumii acesteia și sinelui nostru păcătos. Asta ne pregătește să fim părtași la bucuria învierii Lui, să ne împărtășim de ea. Toată perioada Postului Mare este un prilej pentru noi de a gusta un pic din moarte. Asta ca să fim în stare să intrăm în prezența dătătoare de viață a lui Hristos cel Înviat. Atunci când Domnul Se arată Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Apocalipsă, îi spune: „Am fost mort și, iată, sunt viu, în vecii vecilor” (Apoc. 1, 18). Și, de atunci, calea către lumina Învierii este ace­eași. În măsura în care gustăm din moartea lui Hristos, ne vom bucura, de asemenea, de Duhul Învierii Lui. În Faptele Apostolilor, Sfântul Luca spune că în această lume Hristos este în su­ferință. Și așa cum pentru Domnul calea a fost prin Pătimiri și îngropare spre Înviere, aceeași cale stă și înaintea noastră. Dacă gustăm fie și puțin din moartea omului vechi în ascultarea de poruncile lui Hristos, atunci, cu siguranță, ne vom învrednici să fim părtași și harului Crucii și Învierii Lui. Biserica lui Hristos dreptmăritoare prin toate nevo­ințele pe care ni le pune înainte, în Postul Mare cu precădere, dar și în restul anului, este ca o școală pentru noi care ne învață cum să gustăm din moarte ca să dobândim Învierea.

– Toți dorim să înviem, dar nimeni nu vrea să moară. Cum ar trebui să facem ca această moarte față de păcat, față de egoism să fie dorită de noi, de toți?

Poate că există o scurtătură care să ne ducă la lucrul ăsta. Este cea pe care ne-a arătat-o tâlharul aflat de-a dreapta Mântuitorului pe cruce. Trebuie să ne osândim pe noi înșine de toată nedreptatea și să dăm slavă lui Dumnezeu și dreptate Lui. Acest lucru este foarte mare. Dacă ajungem să învățăm a ne osândi pe noi înșine pentru slăbiciunile noastre, pentru ne­dreptățile și păcatele noastre și Îl îndreptățim pe Dumnezeu și Îi dăm slavă pentru toate, aceasta ne va duce la dobândirea harului primit de tâlharul cel bun.

De aceea părinții noștri aveau o rugăciune foarte smerită: „Doamne, în dar mântuiește-ne, pentru că noi nu avem ce să-Ți dăm în schimb”.

– Hristos, de-a lungul vieții Sale pământești, parcurge un drum, drumul de la robul lui Dumnezeu (Ebed-Yahve) așa cum ni-L prezintă prorocul Isaia în capitolul 53 al cărții sale până la Hristos, Împărat peste moarte, așa cum Îl vedem în finalul Evangheliilor. E calea de la robie la înfiere, prin ascultare până la moarte. Care este legătura dintre ascultare și înviere?

Calea lui Hristos a fost calea jertfei Sale. El S-a jertfit pe Sine Însuși pentru păcatele noastre în ascultare de Tatăl și din dragoste pentru noi. Căci „iubin­du-ne pe noi, ne-a iubit până la sfârșit” (Ioan 13, 1). Din momentul în care Hristos intră în lume, El o face cu un singur scop. Epistola către Evrei ne spune în acest sens: „Iată, Dumnezeule, vin să fac voia Ta” (Evrei 10, 7). Hristos vine în lume ca să împlinească voia lui Dumnezeu. Și aceasta este voia Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, din sfatul cel mai dinainte de veci. Și vine în lume cu acest gând de a-i mântui pe toți. El descoperă cuvântul Tatălui tuturor. Și Își arată dragostea față de noi, primind rușinea Crucii de dragul nostru. În Ghetsimani Se roagă pentru mântuirea întregii lumi. Cu aceeași rugăciune și dragoste în inima Lui Se înalță pe Cruce la Golgota. Și cu aceeași plinătate, dorință de a-i mântui pe toți, Se pogoară în mormânt. Fiindcă era fără de păcat și în deplină ascultare de Tatăl, Iisus nu a văzut stricăciune în mormânt, iar Dumnezeu Tatăl L-a înviat a treia zi. Și a înviat cu același dor în inimă, ca toți să se mântuiască. După cum Sfântul Ioan Gură de Aur zice în Cuvântul său la Paști: „Hristos a înviat și nimeni nu mai este în mormânt”. În acest fel Mântuitorul ne-a arătat adevăratul chip al omului, așa cum l-a gândit și menit Dumnezeu mai înainte de veci. Hristos devine Noul Adam, care poartă în El toată omenirea. De aceea toți sfinții lui Dumnezeu sunt asemenea lui Hristos. Ei primesc aceeași lărgire a inimii, care devine atotcuprinzătoare și aduc prin mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu pe toți oamenii din lume cu dorința de mântuire pentru ei.

– Viața noastră, a oamenilor de azi, este robită patimilor. Avem vreo șansă la înviere atunci când cădem zi de zi?

Sigur că avem. Hristos a venit pentru noi, S-a coborât pe pământ, a murit pentru noi, S-a îngropat pentru noi, S-a pogorât până la iad pentru a umple de energia prezenței Lui întregul univers și să ne dea posibilitatea să-L întâlnim oriunde ne-am afla, indiferent de condițiile în care am fi. E nevoie de o singură condiție ca să primim harul Învierii, aceea să îmbrățișăm poruncile Lui și cuvintele Lui. Să le primim. Cu cât mai mult primim și împlinim poruncile Lui, cu atât mai puternic vânăm moartea din noi. Și dacă trăim mereu cu o inimă înfrântă și cu un duh smerit, Îi dăm posibilitatea să se sălășluiască în inimile noastre și să ne facă și pe noi, de asemenea, fără de păcat. Atunci, cu siguranță, moartea nu va mai avea nici o putere asupra noastră. Am trecut din moarte la viață, din întunericul și deșertă­ciunea acestei lumi la lumina sfințitoare a Sfintei Treimi, de pe pământ la cer, de la om la Dumnezeu.

– De ce Hristos a înviat fără nimeni în apropierea Lui? Sigur, la moartea Lui a a­vut parte de asistență, mai ales ostilă. De ce această discreție totală la Înviere?

E simplu. Învierea s-a petrecut în cele mai de jos ale pământului, în iad. Nu în mormânt. Dar Hristos ne-a lăsat mărturia învierii apărând timp de 40 de zile în fața ucenicilor și a celor­lalți cărora S-a arătat.

– Vorbiți-ne despre relația dintre Hristos și Duhul Sfânt în învierea noastră.

Duhul Sfânt a venit ca să mărturisească că Hristos este Dumnezeul Cel adevărat Care a înviat din morți. Darurile Sfântului Duh s-au pogorât ca o ploaie pe pământ după Învierea și Înăl­țarea lui Hristos la cer. Și aceste harisme au venit mărturisind despre împăcarea dintre om și Dumnezeu, care a avut loc prin persoana lui Hristos. Și, de atunci încoace, în Biserică, Duhul Sfânt înscrie în inimile fiecărui credincios chipul lui Hristos. Pentru asta doar în Duhul Sfânt poate cineva să cheme cu adevărat numele lui Hristos. Și oricine este atins de Duhul Sfânt, primul lucru trăit de el rămâne conștiința dumnezeirii lui Iisus Hristos. După ce S-a înălțat la cer, Hristos a trimis Duhul Sfânt pe pământ pentru a mărturisi tuturor întregul adevăr, că Hristos este Dumnezeul nostru, a Cărui singură dragoste biruie moartea. Sfântul Filaret al Moscovei spune „Dumnezeu Tatăl este dragostea care răstignește, Dumnezeu Fiul este dragostea răstignită, iar Duhul Sfânt este dragostea biruitoare, care S-a arătat după Înviere”.

– Învierea este un fapt dumnezeiesc, aparține exclusiv lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate învia pe om. Care este rolul nostru în această lucrare?

Nici o lucrare a mântuirii nu este unilaterală. Întotdeauna sunt doi factori care împreună lucrează. Primul este cel dumnezeiesc, infinit de măreț, necuprins. Dar e și cel omenesc, infinit de mic, dar absolut necesar. Împreună lucrarea armonioasă a celor două părți duce la mântuirea noastră.

– Cum poate fi trăită lumina din noaptea Învierii atunci când oamenii se confruntă cu împuținarea credinței?

Nu este altă cale decât: „Gus­tați și vedeți că bun este Domnul”. Trebuie ca oamenii să Îl încerce pe Dumnezeu și, cu sigu­ranță, Acesta le va confirma adevărul Lui. Dacă încep să fie ascultători poruncilor lui Dumnezeu, să cheme Sfântul Nume, Nume dat prin descoperire, mai presus de orice nume, și să participe la viața Bisericii, la Tainele ei, atunci, fără îndoială, Îl vor dobândi pe Hristos viu în inimile lor prin credință. Și, cum spune Sfântul Apostol Pavel ucenicului său, Timotei: „Adu-ți aminte mereu de Hristos Cel înviat din morți” (2 Tim. 2, 8), trebuie să fim întotdeauna conștienți de faptul că inima noastră are nevoie să simtă în ea prezența lui Hristos Cel viu. Și cele trei mijloace prin care putem să-L dobândim pe Hristos înăuntrul nostru sunt: să chemăm asupra noastră Sfânt Numele Lui, să îmbrățișăm cuvântul Lui, poruncile Lui și să ne împărtășim cu Sfintele Taine la Sfânta Liturghie, așadar cu acel Trup luat de la Duhul Sfânt și Fecioara Maria, cu care El a suferit moarte de dragul nostru și a înviat. Acest trup ni L-a lăsat pe pământ nouă, credincioșilor, pentru a ne hrăni cu El și a trăi veșnic.

– Cum ar trebui ca tinerii din ziua de azi să înțeleagă Învierea?

Învierea Domnului, care s-a făcut pentru noi, reprezintă trecerea de la moarte la viață. Și pentru noi, de câte ori ne apropiem de Domnul, este ca și cum am veni de undeva, dintr-o țară îndepărtată, și am ajunge acasă. Paștele nostru, al fiecăruia, se petrece într-o anumită măsură, de câte ori ne apropiem și ne situăm în prezența lui Dumnezeu. Pentru că tiparul este mereu același. De undeva de departe de El venim lângă El. Și de aceea trebuie să-i încurajăm pe tineri să cheme Numele Domnului, să citească cuvântul Lui, să se apropie de Dumnezeu. Atunci, Duhul lui Dumnezeu va da mărturie în inimile lor despre Înviere. Nu vom putea fi părtași la harul Învierii până când nu vom avea o credință fermă în dumnezeirea lui Hristos. Pe de o parte, avem nevoie să fim întăriți în această credință, iar pe de altă parte, e necesar să ne recunoaștem căderea noastră, ticăloșia noastră și nevoia pe care o avem pentru ca El să ne ridice din ea. Stând înaintea Domnului cu aceste lucruri, noi vom putea gusta din harul Învierii.

– Cum putem păstra bucuria pascală?

Este imposibil să păstrezi bucuria Învierii permanent. Dar suntem recunoscători că putem să o primim măcar din când în când, ca să ne întărească în purtarea Crucii pe care o ducem urmând lui Hristos. Aceasta, cu siguranță, este arvuna pentru Învierea pe care o vom dobândi la sfârșitul veacurilor.

Legaturi:

***