Cuvântul Părintelui TUDOR CIOCAN la Denia celor 12 Evanghelii (AUDIO, TEXT): “Repetând stăruitor o minciună, ajungi să convingi pe cei mai slabi de înger, apoi aceia ajung ei înșiși să devină propagatori ai acelei minciuni“

sursa fotografiilor: https://basilica.ro/ps-timotei-prahoveanul-a-oficiat-slujba-deniei-celor-12-evanghelii-galerie-foto/

“În lumea aceasta vom avea de suferit, așa cum El a avut de suferit. Dar să nu ne temem. El a biruit lumea. Așa încât și noi vom birui lumea. (…)

Nu putem deodată să fim prieteni și ai lui Hristos, și să ne supunem orbește lumii acesteia, în speranța că vom trăi în lumea aceasta și Hristos o să ne înțeleagă. Pentru că de fapt, Hristos ne-ar înțelege, dar cu cât ne înlănțuim mai mult în lumea aceasta, cu cât ne amăgim mai mult de lumea aceasta, cu atât ne depărtăm mai mult de Hristos, cu atât facem inutilă toată această jertfă a lui Hristos”.

Pr. Tudor Ciocan – Cuvânt la Denia celor 12 Evanghelii, Joia Mare, 29 aprilie 2021:

„Preacucernici părinți și iubiți frați creștini,

În primul rând se cuvine să-i dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a îngăduit să participăm la această minunată slujbă: Denia celor 12 Evanghelii. Nu pentru că ar fi 12 Evanghelii, pentru că știm că sunt 4 Evanghelii canonice, dar sunt 12 lecturi din Evanghelii și este singura dată din anul bisericesc când se întâmplă acest lucru. Aceste lecturi ne aduc aminte de momentele finale din viața pământească a Mântuitorului.

Anul trecut n-ați putut participa și a fost foarte trist. Anul acesta, chiar și în condițiile acestea, dăm slavă lui Dumnezeu că s-a putut să venim la sfânta slujbă. Slujba, în general, are un rol important, chiar dacă nu ne dăm seama din prima clipă. Pentru că dacă nu participăm la slujbe în mod constant, cu stăruință, cu încercarea de a fi atenți la ce se spune acolo, cu încercarea de a înțelege, cu încercarea de a ne ține mintea concentrată, dacă nu facem lucrul acesta, atunci viața noastră se risipește. Putem să obținem alte cununi, dar nici una care să țină în veșnicie. Altfel spus, slujba este ea însăși o parte a procesului prin care Biserica divino-umană ne ajută, ne formează pentru Împărăția Cerului. Ne ajută să trecem de la omul cel vechi, înlănțuit în lumea aceasta, răpit de frumusețea sau de înfricoșările din lumea aceasta, către omul cel nou, singurul care poate să intre în Împărăția Cerului. Omul cel vechi nu mai are nici o șansă de a dobândi Împărăția Cerului. Omul cel vechi este urmașul după trup al lui Adam. Și oricare dintre noi ne naștem ca omul cel vechi. Omul cel nou este părtașul prin Duh la firea omenească a lui Iisus Hristos.

Trecerea aceasta de la omul cel vechi la omul cel nou se face în primul rând prin Taina Sfântului Botez, care este ea însăși o împreună-moarte cu Iisus Hristos prin întreită afundare și împreună-Înviere cu Iisus Hristos în momentul în care cel care a fost botezat, prunc sau adult, iese din apa botezului. Dar, și am mai spus lucrul acesta, în momentul acela, chipul lui Dumnezeu în om, puterile cele mai adânci ale firii omenești se deschid din nou spre harul lui Dumnezeu. Ce facem cu aceste puteri depinde de fiecare dintre noi. Și Biserica, în pedagogia sa divino-umană, a stabilit și aceste slujbe, care prin repetarea lor, uneori și prin lungimea lor și prin repetarea lor an de an sau săptămână de săptămână, cum este Sfânta Liturghie și alte slujbe, încetul cu încetul noi să ne obișnuim să stăm în preajma Tainelor dumnezeiești. Și poate să și prindem gustul. Să ne îndulcim de aceste Taine.

Știți însă foarte bine, și dumneavoastră care aveți copii, dar și ceilalți, că un obicei bun greu ne devine cu adevărat al nostru, în timp ce obiceiurile rele imediat ne acaparează. La fel ca orice cunoștință. Ca să ai o cunoștință, o învățătură oarecare, din orice domeniu, ca să poți să o deprinzi, trebuie să depui un efort. Ca să poți să înveți ceva performant: matematică, o limbă străină, orice vreți dumneavoastră, trebuie să depui un efort. Ca să nu înveți nimic și să faci tot felul de năzbâtii nu trebuie nici un efort. E suficient să te uiți puțin la televizor sau să te uiți la altceva, cumva să vină o astfel de informație parazitară și imediat ea se așează peste noi.

Hristos a venit în lume pentru ca noi, fiecare dintre noi să dobândim Împărăția Cerurilor. Altfel spus, să ajungem să fim omul cel nou. Nu pentru altceva. Pentru aceasta s-a întrupat, pentru aceasta a învățat, pentru aceasta a pătimit, a murit pe Cruce, S-a pus cu trupul în mormânt, S-a dus cu sufletul în iad, apoi a înviat cu trupul și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui, și a trimis pe Duhul cel Sfânt să Se pogoare peste Apostoli.

Este o luptă care se duce pentru lumea aceasta și respectiv pentru oamenii din lumea aceasta. În momentul în care Adam și Eva au păcătuit, pentru că erau într-o stare neînchipuit de bună, de neimaginat pentru noi de bună, în momentul acela ei, de fapt, s-au înlănțuit și, prin lipsa de pocăință pe care au arătat-o imediat în îndârjirea în păcat, s-au înlănțuit și s-au subordonat diavolului. În momentul în care Hristos a venit în lume, a venit să elibereze lumea, adică pe fiecare dintre noi din robia diavolului. Și a făcut aceasta prin jerfa Sa pe Cruce. Dar pentru că nu este încă cea de-A Doua Venire în care Împărăția Cerurilor să se arate în slavă și în putere în lumea aceasta, pentru că Împărăția Cerurilor, Împărăția lui Hristos deocamdată este înlăuntrul nostru, pentru aceea lupta pentru sufletul nostru continuă între harul lui Dumnezeu și diavol.

Mai-marii lumii acesteia uneori au fost creștini, de cele mai multe ori chiar dacă au fost creștini și-au pierdut crezul creștin, chiar dacă formal au rămas creștini. Și-au dorit puterea. Mai-marele nevăzut al lumii acesteia, care este diavolul, își dorește înrobirea noastră absolută. Și prin uneltele sale din lumea aceasta încearcă să ne întoarcă în această robie, după cum prin uneltele sale din lumea aceasta a încercat și a reușit să-L omoare pe Hristos. Prin Iuda, unul din cei 12 Apostoli, prin mai-marii de la Templu, prin cărturari, prin farisei – nu toți, dar prin cei foarte vocali dintre ei – a reușit să-L omoare pe Hristos. Prin Pilat, prin stăpânirea romană, printr-o strânsă legătură între stăpânirea romană laică și stăpânirea religioasă din acele vremuri, a reușit să-L omoare pe Hristos.

Aceasta se întâmplă și acum. Nu atât într-o strânsă legătură dintre stăpânirea laică și stăpânirea religioasă, nu cred că așa ceva se întâmplă, dar prin încercarea de a ne dezobișnui pe noi de a veni la biserică. Prin încercarea de a crea un alt om decât omul cel nou pe care Hristos ni-l propune și spre care Hristos ne îndreaptă. Prin a ne întoarce la omul cel vechi, dar în alt fel, sub o altă formă. Și astfel se încearcă, s-a încercat și se va mai încerca să fim dezobișnuiți de obiceiurile cele bune și să ni se inoculeze obiceiuri proaste. Prin repetare, prin picătura chinezească, prin presiuni, prin îndulciri, totul ca nu cumva să mergem pe calea spre mântuire.

Nu-l vedem pe diavol, bineînțeles. El este prezent. Rânjește, scrâșnește în văzduhuri, în adâncul inimilor acestora. Ei poate nici nu-și dau seama de lucrul acesta. Unii dintre ei. Unii își dau seama. Nu-l vedem, dar vedem efectele lucrării sale. Repetând stăruitor o minciună, ajungi să convingi pe cei mai slabi de înger. Repetând stăruitor prin multe mijloace acea minciună, cei mai slabi de înger ajung ei înșiși să devină propagatori ai acelei minciuni. Este o imitare a modului de lucru al Sfintei Biserici. Numai că spre deosebire de modul de lucru al Sfintei Biserici, care urmărește îndumnezeirea fiecăruia dintre noi, mai-marii lumi acesteia, insuflați de diavol, mânați de diavol, urmăresc înrobirea noastră. Și bineînțeles, răsucind, schimbând sensurile cuvintelor. Ceea ce pentru noi, creștinii, este libertatea maximă, aceea de a iubi și a fi iubit de către Dumnezeu, pentru ei este înlănțuire și întunecare a minții. Iar ceea ce ei numesc libertate acum, au numit și-n trecut, în perioada comunistă, și înainte de asta, era de fapt înlănțuire și închisoare. Sau închidere în case. Vreți libertate? Stați închiși în case! Vreți libertate, vreți lumea dinainte? Faceți ceea ce vă spunem noi! Am mai avut astfel de făgăduințe. Știți prea bine. Noi, ca popor. Cu atât mai mult lumea în totalitatea ei, poate nu. Poate cei din Occident nu știu de asta. Dar vă mai aduc aminte despre „luminița de la capătul tunelului”. Și iată că suntem. Nu mai vorbește nimeni. Am ieșit de la capătul tunelului și am intrat în case (ironie amară!). Vreți să fie ca înainte, faceți ce spunem noi. Și bine spune un părinte athonit, Chiril îl cheamă, spune așa: „De ce a ajuns lumea în stadiul acesta? Pentru că n-a făcut voia lui Dumnezeu.” Vrem noi, creștinii, să ne întoarcem la lumea cea de dinainte?  Ascultând de făgăduințele mai-marilor lumii acesteia? Nu. Pentru că lumea cea dinainte a fost pedepsită de Dumnezeu. Lăsată de Dumnezeu.

Să fim deci cu luare-aminte. Ne-am pierdut obiceiul să stăm la slujbe. Slujba aceasta, de pildă, trebuia să dureze cam 4 ore, 4 ore jumătate. Nu mai știu câți dintre noi, inclusiv dintre noi ca preoți, mai avem această răbdare. Un an a trebuit. Un an! Odată se pierde. Ne reînvățăm acuma să fim creștini. Trebuie neapărat. Pentru că e mult mai ușor să nu fii creștin. De ce să stau 4 ore la slujbă când pot s-o scurtez, s-o fac de 2 ore jumătate? Să mă duc și să-mi văd de coloratul ouălor sau de cine știe ce alte lucruri pe-acasă. De ce să dau atâta timp lui Dumnezeu? N-are Dumnezeu nevoie de timpul meu. Dumnezeu este atotputernic, atotiubitor, știe El că nu pot să fac mai mult… De ce să fac mai mult, chiar dacă aș putea să fac mai mult? Să-mi văd eu de treaba mea… Și iată cum, încetul cu încetul, Îl ignori pe Dumnezeu. Și ajung la un cuvânt pe care l-ați auzit de mai multe ori astăzi: „Dă-Te jos de pe cruce, dă-ne și pe noi jos de pe Cruce, și atunci vom crede că ești Dumnezeu, că ești Hristosul!” Pentru că așa de mult degenerase concepția religiei în Vechiul Testament, încât credeau că singura bunăstare, cea pe care urma s-o aducă Dumnezeu, este lumea aceasta. Iar noi știm prea bine și trebuie mereu să ne-o repetăm, că ceea ce ne dă Dumnezeu NU este lumea aceasta.

În lumea aceasta vom avea de suferit, așa cum El a avut de suferit. Dar să nu ne temem. El a biruit lumea. Așa încât și noi vom birui lumea. „Vom birui lumea” nu înseamnă că vom avea toate bunătățile aici dacă ascultăm de cei care conduc lumea aceasta, și n-o conduc duhovnicește, ba o conduc chiar anti-duhovnicește, ci „vom birui lumea” înseamnă că vom dobândi Împărăția Cerurilor. Bineînțeles că fiecare dintre noi putem să spunem: „dar ce-mi trebuie mie Împărăția Cerurilor?” N-o s-o spunem așa, cu voce tare. Vom gândi: „Lasă, să trecem noi de pe-o zi pe alta, c-o să vedem noi la Judecată. Nu sunt un om rău, n-am, vorba aceea, că tot auzim la spovedanie, n-am furat, n-am omorât…” Oare așa mă pot mântui? Hristos n-a venit doar pentru asta, să n-am eu niște păcate mari. Hristos a venit pentru ca noi să fim pururea cu El. Iată, nu vă mai numesc slugi și robi, ci prieteni. Dar dacă suntem prieteni ai lui Hristos, trebuie să fim prieteni ai lui Hristos din lumea aceasta, și asta trebuie să se vadă. Pentru că nu putem deodată să fim prieteni și ai lui Hristos, și să ne supunem orbește lumii acesteia, în speranța că vom trăi în lumea aceasta și Hristos o să ne înțeleagă. Pentru că de fapt, Hristos ne-ar înțelege, dar cu cât ne înlănțuim mai mult în lumea aceasta, cu cât ne amăgim mai mult de lumea aceasta, cu atât ne depărtăm mai mult de Hristos, cu atât facem inutilă toată această jertfă a lui Hristos.

Așa încât, în această seară simt nevoia să vă rog să fiți cu luare-aminte. Gândul nostru trebuie să fie mereu la Hristos. Și să știm c-avem de-a face și avem o luptă de purtat, explicită. Războiul cel adevărat nu este războiul cu virusul. Războiul cel adevărat este cu cei care vor să ne fure sufletele! Prin pași mici și stăruitori. La un moment dat a fost printr-un șoc, în martie anul trecut, apoi stăruitor-stăruitor, sufletul se deformează. Nici măcar nu ne dăm seama. Să fim cu luare-aminte. Dacă vom face lucrul acesta și vom conștientiza lucrul acesta, că noi suntem făcuți aici, fiecare dintre noi, eu sunt făcut aici ca să ajung la asemănarea cu Dumnezeu împreună cu Hristos, să fiu cu-adevărat locaș ales al Sfântului Duh, atunci într-adevăr voi putea să văd ce este bine și ce este rău, să aleg binele de rău în lumea aceasta. Dacă însă voi lăsa pe altă dată, pe mai târziu, pe anul viitor, pe poimâine, pe luna viitoare, peste o vreme oarecare această căutare a lui Hristos, binele și răul se vor amesteca într-un amalgam atât de adânc, încât nu voi mai putea să le separ, și în momentul în care într-o cană de apă pun o picătură de otravă, de cianură, apa aia se otrăvește. Nu mai știu să le separ.

Să ne rugăm deci Domnului să ne ajute și astăzi, și mâine și poimâine să ne pregătim cu adevărat pentru Învierea Lui. AMIN!”

Legaturi: