La apa Vavilonului, Jelind de ţara Domnului, Acoló şezum şi plânsăm La voroavă ce ne strânsăm, Şi cu inemă amară, Prin Sion şi pentru ţară, Aducându-ne aminte, Plângeam cu lacrămi herbinte.
Şi bucine ferecate Lăsăm prin sălci aninate, Că acoló ne-ntrebară Aceia ce ne prădară Să le zâcem viers de carte Într-acea streinătate, Ca-n svânt muntele Sionul Cântări ce cântam la Domnul. Ce nu ni să da-ndemână A cânta-n ţară streină. De te-aş uita, ţară svântă, Atuncea să-mi vie smântă, Şi direapta mea să uite A schimba viers în lăute! Şi să mi să prinză limba De gingini, jelindu-mi scârba, De te-aş mai putea uita-te, Ierusalim cetate, Nainte de nu te-aş pune În pomene-n zâle bune. Să nu uíţ, Doamne svinte, De Edom ce-au zâs cuvinte Svintei cetăţ împrotivă, Cu rău din gură zlobivă : „Răsâpiţî-i zidiuri nalte, Deşertaţ de bunătate!“ Tu, fată vavilonească, Răul va să te tâlnească! Va fi ş-acela-n ferice Ce-ţ-va veni să te strice, Că ţî să va-ntoarce darul, Cum ne-nchini tu cu păharul, Când cuconii tăi de ziduri Vor zdrobi-i ca neşte hârburi.
***
Psalmul 136 (Biblia Ortodoxă în limba contemporană)
La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion.
În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre.
Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului!”
Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?
De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!
Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.
Adu-ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: “Stricaţi-l, stricaţi-l până la temeliile lui!”
Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta pe care ai făcut-o nouă.
Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră.
***
Nota explicativa:
Psalmul 136 a fost scris pentru evreii care au fost robi în Babilon şi care dobândind întoarcerea povestesc ce li s-a întâmplat în robie (Fericitul Teodoret). Este un psalm al războirii omului cu patimile. Pentru aceasta se citeşte mai ales în mănăstiri, în mediul monahal. La anumite sărbători este adăugat Polieleului, alcătuit din Psalmii 134 şi 135(175). Face parte din ciclul psalmilor prin care cerem ajutorul lui Dumnezeu, prin care invocăm mila Lui. Psalmul acesta al captivităţii, îi îndeamnă pe creştini să aibă nădejde, să ceară eliberare din necazuri de la Dumnezeu şi să nu cedeze în faţa celor puternici (să nu se alinieze Babilonului).
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Comentarii