Din MINUNILE CUVIOSULUI DIMITRIE CEL NOU savarsite asupra unor credinciosi din zilele noastre: “Roaga-te Sfantului Dimitrie si n-o sa ramai fara raspuns!”

Vedeti si:

Minunea pelerinilor

Toţi cei care an de an, în ziua de 27 octombrie, urcă să se închine la sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie, iau asupra lor povara dulce a răbdării. Astfel ei se înstrăinează de cursul vieţii cotidiene şi intră într-o altă ordine lăuntrică. De altfel, cuvântul pelerin provine din latinescul peregrinus care înseamnă străin. Practic toţi cei care se pun la rândul ce duce la sfintele moaşte, se aşază duhovniceşte chiar în faţa Sfântului Dimitrie. La trecerea pe dinaintea raclei nu poţi zăbovi prea mult – astfel încât scurta „întrevedere” cu moaştele Sfântului este o mică încununare a dorinţei de a-i fi alături în vecii vecilor. De aceea, mulţimea mare a pelerinilor rămâne un lucru deopotrivă uimitor şi îmbucurător. Asta cu atât mai mult, cu cât nu ştim care dintre politicienii noştri […] ar putea să adune în jurul lor măcar cinci oameni care să nu urmărească vreun interes pământesc.

Pe bună dreptate, Părintele protosinghel Arsenie Muscalu, fost slujitor şi duhovnic la Catedrala patriarhală, spunea:

„Pe lângă vindecarea sufletului şi a trupului, dobândirea liniştii şi a împă­cării, primirea de ajutor în lipsuri şi nevoi, Sfântul Dimitrie cel Nou săvârşeşte an de an o minune pe care o trecem cu vederea de multe ori şi anume aceea că la ziua lui de prăznuire reuşeşte să adune atâţia oameni care, mai ales în lumea agitată şi grăbită de astăzi, găsesc cu cale să lase deoparte toate grijile şi preocupările venind să-i aducă cinstire, stând ore întregi, de multe ori pe vreme rea, cu frig sau ploaie, rămânând chiar peste noapte ca să sărute sfintele moaşte şi primind în schimb ajutorul Cuviosului”.

Cu adevărat, Sfântul Dimitrie, cel care în chip tainic se află în mijlocul pelerinilor, cunoaşte grijile, problemele şi frământările tuturor. Şi nu numai că ne cunoaşte adâncul inimilor, ci întru Duhul Sfânt ne vede cu privirea lui Dumnezeu, care nu este altceva decât neţărmurită şi veşnică dragoste. De aceea mulţi dintre cei care aşteaptă răbdători în coloana de pelerini, mărturisesc despre ajutorul pe care Cuviosul li l-a dat: unii au fost scăpaţi de sărăcie sau din temniţele comuniste, alţii au fost izbăviţi dintr-o boală cumplită, altora le-au fost ascultate rugăciunile pentru familie ori pentru a dobândi un copil. Dar până azi, nici unul dintre cei care i s-au rugat Sfântului Dimitrie n-a rămas fără de răspuns!

Dintru îmbelşugata ta bunătate te faci însoţitor al fiecărui pelerin ce porneşte spre sfintele tale moaşte, Preacuvioase Părinte Dimitrie, de aceea toţi cei care caută a se întâlni întru adevăr cu tine dobândesc limpezime, bucurie, mângâiere, alinare, tămăduire şi alte tainice şi nenumărate daruri.

O altă lucrare minunată a Sfântului Dimitrie ne este mărturisită de către Părintele Iustin Bulimar, care, fiind martor nemijlocit, ne spune:

„Faptele care urmează s-au petrecut cu o doctoriţă de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, care era fiică duhovnicească a unui părinte de la Catedrală, acum superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Părintele Ieronim Creţu.

Femeia a venit la Catedrală spunând că nu se simte bine şi că, în urma unui examen făcut de colegii ei de la acelaşi spital, era suspectă de cancer ovarian. Bineînţeles că, fiind depistată pozitiv în urma consultului, primul drum pe care l-a făcut după rezultatul biopsiei, înainte de actul chirurgical, a fost la moaştele Sfântului Dimitrie. Acest caz s-a petrecut sub ochii mei, ştiam deci despre ce este vorba şi cu emoţie aşteptam toţi rezultatul – să vedem dacă e cancer sau nu.

Aşadar primul drum pe care femeia l-a făcut, a fost acela de la Spitalul Fundeni la Catedrala patriarhală. Intr-un fel era disperată, dar având în suflet o credinţă nemărginită, s-a rugat şi a venit zile la rând la moaştele Cuviosului. A urmat un program de cobaltoterapie, în urma căruia a mers la aceeaşi comisie care a investigat-o întâia dată. Acolo, un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea şeful Clinicii de Oncologie de la Fundeni, i-a spus:

– Dacă nu te-aş fi văzut cu ochii mei înainte de tratament şi nu te-aş fi consultat eu însumi şi ai fi venit acum să-mi spui că ai fost bolnavă, ţi-aş fi spus că eşti nebună.

Aşadar, Sfântul Dimitrie a săvârşit o minune şi a vindecat-o, iar dânsa până astăzi e o mărturie vie, lucrând în continuare şi vindecând, la rândul ei, persoane bolnave de cancer.

Şi cred că pe lângă această tămăduire sunt şi alte multe minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit cu cei care, de-a lungul timpului, s-au rugat cu credinţă la racla lui”.

Biruind tot gândul trupesc şi pământesc, te-ai înveşmântat cu putere de Sus, de aceea, celor care cu credinţă vin la tine, le dăruieşti înnoire sufletului şi trupului. Miluieşte-ne, Cuvioase Dimitrie, curăţindu-ne de tot gândul cel întunecat întărit în noi dintru învoirile şi îndulcirile cele pătimaşe.

“N-o să rămâi fară răspuns!”

Despre minunile Cuviosului aduce mărturie şi Părintele Antim David, [fost] mare eclesiarh la Catedrala patriarhală:

„Multe dintre minunile Sfântului Dimitrie, care se săvârşesc permanent la racla sfintelor sale moaşte, sunt cunoscute numai de cei asupra cărora s-au săvârşit şi de către Hristos-Domnul. Foarte puţine sunt cuprinse în Vieţile Sfinţilor. Eu însumi am fost martor la câteva minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit aici, în Catedrala patriarhală.

Aş dori să scot în evidenţă una care pe mine m-a marcat foarte mult.

Aveam aici, la Catedrala patriarhală, o creştină, una dintre cele mai fidele, care venea zilnic şi se închina la sfintele moaşte. Avea o mare suferinţă, vorbea foarte rău, stâlcit. De multe ori venea şi se spovedea la mine. Ar fi trebuit să golesc biserica de lume, căci vorbea foarte tare. De aceea, preferam să o spovedesc într-un loc separat, fără a înţelege mare lucru din spovedania sinceră pe care această persoană o făcea înaintea lui Dumnezeu. Aveam întotdeauna grijă să îi spun:

– Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!

Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram în suflet totdeauna.

Intr-o zi de vară, în urmă cu câţiva ani, era puţină lume în Cate­drală şi o văd pe Stela – aşa o cheamă – cum se aşază la moaştele Sfântului Dimitrie. A stat, cred, un ceas rugându-se Sfântului. Apoi s-a ridicat, venind cu bucurie mare în suflet. Atâta mi-a spus:

– Părinte, eu vorbesc!

Şi din acea zi Stela vorbeşte, o auzim cu toţii cum se exprimă clar, datorită Sfântului Dimitrie, după ce, mai înainte, nu putea să lege două vorbe. Stela are în jur de 50 de ani, este căsătorită şi are două fete. Avea o viaţă mai dificilă cu soţul ei. Era o fiinţă foarte chinuită. După aceea aveam să aflu, din ceea ce mi-a relatat această creştină, că, de fapt, neputinţa aceasta îi venise din multele bătăi pe care le primise de la soţul ei”.

Fără de grai şi fără de răspuns ne-am făcut, fiind cuprinşi de multe dureri şi boliri, de aceea, venind la racla sfintelor tale moaşte, te rugăm, Sfinte Dimitrie, să ne slobozeşti dintru toate poverile cele sufleteşti şi trupeşti.

„Du-te acasă la copii şi soţ!”

Părintele Antim David mărturiseşte şi această minune, pe care a văzut-o cu ochii săi:

„Intr-o zi, dimineaţa, înainte de începerea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, a venit la mine un creştin a cărui soţie era în comă la spital. Aveau cinci copilaşi, iar trei dintre ei erau dimpreună cu el. M-au marcat suferinţa şi lacrimile lor. Verdictul medicului fusese categoric:

– Nu mai am ce să-i fac. Luaţi-o acasă!

Le-am spus să se roage Sfântului Dimitrie. S-au rugat cu toţii, iar Cuviosul i-a mai liniştit. S-au întors la spital cu inima împăcată. Acolo, chiar pe holul din faţa salonului unde era internată soţia, au găsit o hărmălaie de nedescris. Bolnava, fiind conectată la aparate, ca orice om în comă, îşi revenise datorită Sfântului Dimitrie şi îşi scosese toate tuburile. Striga pe holul spitalului, ţinută fiind de asistente şi medici:

– Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!

Era o zarvă nemaipomenită, avea să îmi spună soţul mai târziu. La patul ei venise cineva, în vedenie, care i-a spus:

– Scoală şi du-te acasă la copii şi la soţ!

Era Sfântul Dimitrie cel Nou, de aceea femeia vindecată striga în gura mare că vrea să meargă să îi mulţumească. N-au avut ce sa-i facă. Au venit la Sfântul Dimitrie, parcă şi acum văd, cu cei cinci copilaşi, cu soţul, în hohote de plâns, mulţumindu-i Preacuviosului pentru miraculoasa vindecare. După aceea, s-au întors la medici ca aceştia să confirme minunea negrăită pe care Sfântul Dimitrie a săvârşit-o”.

Mare pustnic şi nevoitor te-ai arătat întru ale tale nevoinţe, însă grabnic-ajutător şi multmilostiv te cunoaştem prin minunatele tale dăruiri, Preacuvioase Părinte Dimitrie. De aceea, uimindu-ne de lucrările tale, Il slăvim pe Hristos-Dumnezeu, Cel Care te-a proslăvit prin neîncetate minuni.

De ani si ani de zile

Părintele Antim David, [fost] mare eclesiarh al Catedralei patriarhale, ne dezvăluie una dintre cele mai mari lucrări ale Cuviosului:

„Multe sunt minunile Sfântului Dimitrie, dar mai importantă decât vindecarea trupească este lucrarea tainică pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte în sufletul omului, faptul că foarte mulţi credincioşi vin şi îngenunchează la sfintele sale moaşte şi se ridică senini, luminaţi, îndreptaţi, pocăiţi şi iertaţi prin rugăciunea şi binecuvântarea Sfântului. Aceasta cred că este cea mai mare vindecare pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte.

De altfel, vezi un om care n-a călcat în faţa altarului de multă vreme, care se ridică din faţa raclei şi spune: «Părinte, eu vreau să mă spovedesc» sau «Părinte, am făcut cutare păcat». «Dar cine v-a îndemnat să vă spovediţi?», îi întreb. «Părinte, nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar când m-am pus la moaştele Sfântului Dimitrie, am simţit că trebuie să mărturisesc păcatul acesta pe care îl tăinuiesc de ani şi ani de zile».

Aceasta este cea mai mare lucrare pe care Sfântul Dimitrie cel Nou o săvârşeşte aici, în mijlocul acestui oraş atât de zgomotos şi preocupat de cele materiale.

De foarte multe ori, noi, creştinii, căutăm să vindecăm trupul, să ne vindecăm de cancer, de boli, dar uităm adesea de lucrarea tainică, harică, pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin aceste minuni ale Sfinţilor în viaţa noastră. Şi mai mult decât atât, este importantă îndreptarea. Nu poţi să rămâi tot aşa cum erai înainte, după ce te-ai închinat la moaştele unui Sfânt”.

Indârjindu-ne întru necurăţia patimilor, robim sufletele noastre cu jugul deznădejdii şi al necredinţei, de aceea cu umilinţă îţi grăim: Sfinte Dimitrie, înnoieşte întru inimile noastre dorul celor veşnice şi ne mijloceşte chip şi vreme de pocăinţă.

Izbăveşte-ne de lucrul mâinilor noastre!

Părintele protosinghel Dimitrie Irimia, slujitor al Catedralei patriarhale, mărturiseşte astfel despre vindecările de boli săvârşite prin milostivirile Sfântului Dimitrie cel Nou:

„Vă voi povesti două cazuri pe care le consider minuni ale Sfântului Dimitrie.

Cel dintâi s-a petrecut în anul 2004. A venit la mine o persoană mai în vârstă şi mi-a spus că doreşte să i se facă anume, numai dânsului, dezlegări, pentru că are păcate foarte grave. Bineînţeles că l-am întrebat despre ce păcate este vorba. Mi-a spus că în timpul regimului comunist a scris o carte care avea subiect anticreştin, împotriva Domnului Hristos.

Când a ajuns la mine, omul era bolnav, avea o semiparalizie. L-am îndemnat să scrie de-acum şi să îndrepte ce a făcut rău, tot prin scris. Sigur că i-a fost foarte greu, pentru că nu mai avea aceleaşi pârghii pe care le avusese înainte. Cert este că el a venit tot timpul la Catedrală, a venit anume la moaştele Sfântului Dimitrie, s-a rugat şi, după multă vreme, a ajuns să se îndrepte. El era adus cu maşina, altfel nu se putea deplasa; era în cărucior, paralizat. Numai că, după câţiva ani şi-a revenit şi el însuşi a mărturisit că, deşi doctorii nu i-au dat nici cea mai mică şansă de vindecare, credinţa în ajutorul Sfântului Dimitrie l-a făcut sănătos.

Un alt caz care m-a impresionat a fost acela al unei doamne ce avea în jur de 40 de ani care, pur şi simplu a fost revoltată asupra celor din familia ei pentru că veneau şi stăteau multe ore în şir, în ploaie, în frig, spre a se închina la moaştele Sfântul Dimitrie (în vremea praznicului). De aceea, a venit cu gând vrăjmaş la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea înţelege aşa ceva, aşa că a venit cu acest gând de răzbunare împotriva Sfântului şi cu o mână a zgâriat cu unghiile moaştele Sfântului Dimitrie în locul unde ele sunt descoperite spre a fi sărutate de credincioşi. Mai apoi, când a venit la mine, mi-a spus, ascunzând fapta sa:

– Părinte, am fost la toţi doctorii; am o boală foarte rară – îmi curge sânge din buricele degetelor.

I-am făcut dezlegări, apoi s-a mai liniştit; era foarte agitată. I-am explicat că trebuie să se spovedească, să ţină post, şi atunci mi-a spus:

– Eu numai cu o mână am zgâriat acolo, dar îmi curge sânge din amândouă mâinile.

Apoi, a venit cineva din familie şi mi-a spus că s-a vindecat. De atunci nu am mai văzut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din câte am văzut şi auzit”.

Dobândind mângâiere prin caldele tale ocrotiri, alergăm către tine, Sfinte Dimitrie, şi te rugăm: izbăveşte-ne de lucrul mâinilor noastre şi ne luminează ca să pricepem că tu însuţi eşti cel care iconomiseşte lucrarea fiecărui cuvânt care mărturiseşte faptele şi minunile tale.

Uşoară precum un fulg

Vreme de doi ani, tânăra Alexandrina P., care era stăpânită de un duh necurat, a încercat să-şi găsească izbăvirea prin mijlocirile şi rugăciunile mai multor preoţi. Povara acestei asupriri demonice se datora unor blesteme necugetate ale părinţilor ei.

In cele din urmă, preotul din parohia în care fata locuia, a sfătuit-o că lucrul cel mai bun ar fi să meargă dimpreună la moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, aflate la Patriarhie, şi astfel să ceară ajutorul lui. Lucrul acesta urma să se întâmple a doua zi, tocmai la praznicul Cuviosului. In noaptea care a urmat, tânăra a visat un chip hidos, care a înspăimântat-o foarte tare şi care i-a spus cu ură:

– Trebuie să ies din tine, de frica Sfântului Dimitrie. Dar voi fi la pândă şi mă întorc la primul pas greşit!

A doua zi, pe 27 octombrie, fata l-a însoţit pe preotul paroh la Patriarhie, pentru a se aşeza la rândul ce urca dealul. In cele aproape zece ore de aşteptare, până când a ajuns în faţa raclei ce fusese scoasă afară pentru închinare, Alexandrei i se făcea din ce în ce mai rău. Când mai avea câţiva paşi, a cuprins-o leşinul, iar în clipa când a sărutat moaştele Sfântului a simţit o arsură de parcă îi luase foc gura. Pe tot drumul de întoarcere spre casă, părintele a sprijinit-o, iar ea nu se mai putea opri din plâns. După un lung şi greu somn, fata s-a trezit vlăguită, dar cu senzaţia că este uşoară precum un fulg. De atunci, Alexandrina P. a fost izbăvită de asuprirea drăcească şi foarte adesea vine la căpătâiul ocrotitorului ei, prin ale cărui sfinte moaşte şi-a aflat tămăduirea.

Curăţia vieţii tale le este înfricoşătoare necuraţilor draci şi de aceea, nerăbdând ei darurile milostivirii tale, încă o dată îi vădeşti că sunt vrăjmaşi ai firii omeneşti. Milostiveşte-te asupra noastră, Preacuvioase Dimitrie, şi ne izbăveşte de toată asuprirea şi de poticnirea întru gânduri spurcate.

In ceasul al XIII-lea

„Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi din belşug! Incepând din 1999, viaţa mea s-a dat peste cap din senin… într-o noapte, am visat o mulţime de nou-născuţi care parcă înotau pe sub apă, într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea, şi păreau că se sufocă; fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine! De a doua zi, au explodat în existenţa mea câteva necazuri grave, care m-au adus până în pragul disperării. Soţiei i-a fost diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie ce a mutilat-o pe viaţă, fără a i se putea măcar garanta supravieţuirea. In scurt timp, fiul meu – licean pe atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu îşi achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele aproape zilnice. După nici o săptămână, mi-a fost furată maşina – un Volkswagen Passat nou-nouţ – pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru ca tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un incendiu… Eram pur şi simplu copleşit! Deşi eram un om relativ credincios, fără să frecventez prea des bisericile, mi-a venit deodată gândul să urc în Dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se face pelerinaj la moaştele Cuviosului Dimitrie Basarabov. In orele cât am aşteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe Sfânt, în faţa raclei căruia urma să îngenunchez, unde greşisem, de se abătuseră atâtea nenorociri, dintr-o dată, pe capul meu, şi ce era de făcut. Când am ajuns în faţa moaştelor, nici n-am mai putut gândi ceva… Am izbucnit doar în plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul. Ei bine, vă rog să mă credeţi că în noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram! Mi-a spus că acei nou-născuţi pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea asta, pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora, şi primisem o mulţime de bani necuveniţi, în schimbul acestor crime. Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile ce se vor abate asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al bebeluşilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, avertizându-mă: «Vei vedea ce se va întâmpla, pe măsură ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…» De a doua zi, n-am mai făcut nici un chiuretaj şi mi-am câştigat existenta din consultaţii, naşteri sau intervenţii chirurgicale care ajutau venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate, însoţiţi de preotul de la noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună! Vreau să vă spun că lucrurile au luat, pe nesimţite, o cu totul altă întorsătură în viaţa mea… Astăzi, după cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat. Ne-am refăcut casa, cu greu, dar temeinic şi – surprinzător pentru un păcătos ca mine – câştigurile noastre băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor! Eu am devenit un om cu adevărat credincios, care a înţeles, măcar în ceasul al XlII-lea, că totul se plăteşte în viaţă, după măsura faptelor rele, dar deopotrivă, totul se răsplăteşte în viaţă, după măsura faptelor bune. Vedeţi cum lucrează Dumnezeu prin Sfinţii Săi?! Cuviosul Dimitrie Basarabov nu a făcut cu mine o minune «obişnuită», nu mi-a salvat viaţa la modul spectaculos, dintr-un accident de maşină, să zicem, ci mi-a deschis mintea şi m-a ajutat să mă salvez prin propriile mele fapte“

(Alexe I., 49 de ani, medic specialist chirurg, obstetrică şi ginecologie, Bucureşti).

Blândeţe de necuprins cu mintea se adevereşte întru iconomia lucrărilor tale, Preacuvioase Părinte Dimitrie, de aceea, având inimile pline de molcomele tale cuvinte, te rugăm să ne ajuţi ca făptuirile din această viaţă să ne fie arvună şi temei nemincinos al vieţii ce va să fie. Amin.

(din: Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov cu sfintele moaşte la București. Viaţa, istoricul moaştelor, minunile, acatistul, paraclisul, Editura Sophia, 2009)