Predica Sfantului Iustin Popovici Ia NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. “Ce iti ramane de facut, frate? Sa te pocaiesti pentru tine si pentru fratii din jurul tau, pentru oamenii din jurul tau”/ LUCRAREA DEZINTERESATA A “CELUI MAI MARE OM NASCUT DIN FEMEIE”

***

Arhim. Arsenie Kotsopoulos:

Lucrarea dezinteresată a Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul, despre care Sfânta Scriptură spune că

„nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul“ (Matei 11, 11),

şi-a jertfit viaţa, slava, faima, pentru Hristos. A îndreptat lumea spre Cel mai bun decât el, Hristos. S-a nesocotit pe el pentru ca Hristos să fie slăvit. Indemna lumea iudaică, care venea la el pentru a se boteza, să se îndrepte spre Mesia ce va să vină şi să-l părăsească pe el. Era de aceeaşi vârstă cu Hristos şi rudă cu Acesta după trup, însă nu voia să se impună pe sine, nu voia să-şi păstreze faima, ci dorea doar ca lumea să se mântuiască. De aceea, striga acele cuvinte sfinte:

“Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3,30),

„Cel care vine după mine a fost înaintea mea” (Ioan 1, 15).

Unde este zavistia omenească? Unde este invidia în această inimă iubitoare? Vrea să piară, să-şi ascundă lumina, fiindcă acea Lumină care va veni le acoperă pe toate, pe cele pământeşti şi pe cele cereşti. Iar Hristos Se emoţionează, îl lasă să-L boteze şi îl numeşte „cel mai mare om născut din femeie“.

Fraţilor, Ioan a lucrat dezinteresat, şi-a înăbuşit dorinţa de posesie. Noi cât de uşor îi lăsăm pe copiii noştri să se apropie de cei mai sporiţi? Sfântul Ioan Botezătorul, care trăia după rânduiala Vechiului Testament, s-a întrecut pe sine. A devenit măreţ. Să-l urmăm.

(din: Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrari minunate ale harului – eroi contemporani ai duhului, Editura Egumenita, 2013)

***

SFANTUL IUSTIN POPOVICI:

Inaintemergătorul Domnului

Predica întâi la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Astăzi slăvim naşterea celui mai mare între cei născuţi din femeie (Matei 11, 11), a celui mai mare om după Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Astăzi slăvim naşterea Zorilor care au premers Zilei arătării lui Hristos anunţată în această lume. Astăzi slăvim naşterea pustnicului, a pruncului şi a omului pustnic, cel care a făcut cunoscut şi a arătat lumii pe Dumnezeu în trup. El este întâiul, el este cel mai important martor.

Iată, imediat după naştere, Irod l-a căutat ca să-l omoare; atunci când a ucis pruncii din Betleem (Matei 2,13-18) şi nu l-a găsit pe pruncul Ioan, pe care mama sa l-a dus în pustie şi l-a ascuns în peşteră; el a trimis soldaţi în templu şi acolo îl ucid pe Sfântul Zaharia, tatăl său. Nimeni, înaintea acestui mic prunc, nu a mai cunoscut acea bucurie pe care a făgăduit-o Arhistrategul. Iar mama, sărmana mamă, a murit în peşteră şi a lăsat pruncul tânăr de ani, şi nimic mai mult, l-a lăsat singur. Cine a avut grijă de el, căci el a rămas în pustie? Copil fiind, nu s-a arătat până la cei treizeci de ani ai săi, după Evanghelia dumnezeiască, ca Propovăduitor al Evangheliei, ca Premergător al lui Hristos. Cine l-a crescut în pustie, cine? Ingerii. Dumnezeu şi îngerii – iată educaţia lor, iată creşterea lor. Iar bucuria, unde este bucuria pentru părinţii săi? Bucuria este în Ceruri, veşnica bucurie.

Când s-a născut pruncul, după opt zile trebuia să i se pună numele. Când prietenii au vrut să-i pună numele tatălui său, Zaharia, Sfânta Elisabeta s-a împotrivit acestora şi i-a pus numele de Ioan, după descoperirea Sfântului Duh (Luca 1, 60). Atunci i-a dat o tăbliţă, o scândurică Sfântului Zaharia, ca să scrie care este numele său, şi el a scris „numele lui este Ioan” (Luca 1, 63). Şi ce înseamnă numele Ioan? Inseamnă har. In întregime plin de bunătăţi cereşti, aceasta înseamnă numele de Ioan: milostenie de la Dumnezeu, cea mai mare milostenie. Şi atunci, abia de atunci a început să vorbească Sfântul Zaharia, s-a umplut de Duh Sfânt şi a prorocit despre prunc că este Proroc al Dumnezeului Celui înalt şi că este trimis în această lume ca să gătească calea Domnului (Luca 1, 64-76). Calea prin care lume? Prin pustia acestei lumi.

Ce a fost înaintemergătorul în această lume? El nu a vrut să aibă nimic în această lume, nu a vrut niciun bun al lumii acesteia, nicio bogăţie a lumii acesteia. Ce spun? Nu a avut nici acoperiş deasupra capului, nici pâine n-a mâncat, s-a hrănit cu miere sălbatică, a avut pe el numai o haină din păr de cămilă (Marcu 1, 6). Aceasta a fost totul. Toată averea sa. Şi el pe toate acestea le-a avut ca şi cum nu le avea. El a privit prin sine însuşi şi a văzut pustia, pretutindeni pustia. A trăit în pustie, însă atunci când a privit spre oameni a văzut până la capătul pământului o nesfârşită pustie din nisip. Căci această lume este transformată din Rai, într-o înfricoşătoare pustie a morţii, în pustia păcatului.

Şi, într-adevăr, viaţa Sfântului în această lume a constat în a merge înaintea Domnului, în a fi Precursorul Său, Precursorul Domnului, Care S-a arătat în trup, Precursorul Sfintei Sale Evanghelii, Precursorul Bisericii Sale, Precursorul tuturor Apostolilor Săi – aşa cum este numit El în rugăciunile care se citesc astăzi: Apostolul universal. Precursor şi al tuturor Mucenicilor – da, Mucenic, căci a pătimit din cauza lui Irod, fiind ucis. Şi ce a fost viaţa sa dacă nu o necontenită mucenicie din leagăn până la mormânt: pustia, nisipul, viziunea înfricoşătoare a păcatelor omeneşti, a morţii omeneşti – bucurie nu a fost pentru el. Se spune că niciodată nu a râs. Nu este ceva neobişnuit. La fel scriu şi martorii oculari ai Domnului Hristos că Domnul Hristos nu a râs niciodată în această lume. Cum să râdă Dumnezeu, Care vede oamenii robiţi morţii din toate părţile? Cum să râdă înaintemergătorul, căruia Dumnezeu i-a deschis ochii sufletului să privească toate păcatele oamenilor, toate păcatele neamului omenesc? Nu. Trebuia să dispară orice zâmbet de pe faţa marelui Pustnic al lui Dumnezeu, de la Sfântul Ioan Botezătorul.

El pregăteşte sufletele oamenilor pentru venirea Mântuitorului lumii. Cum le pregăteşte? Prin pocăinţă! Aceasta era singura virtute care conducea la Dumnezeu, şi atunci, şi acum. Priviţi astăzi în voi înşivă şi în lumea din jurul vostru: iată, ce vifor al păcatelor, ce furtună a păcatelor, fărădelegi, grozăvii, nori! Ce îţi rămâne de făcut, frate? Să te pocăieşti pentru tine şi pentru fraţii din jurul tău, pentru oamenii din jurul tău. Sunt mulţi care nu vor să se pocăiască, care nu-şi văd păcatele, care nu-şi văd crimele, însă tu, ca creştin, tu pocăieşte-te pentru el şi roagă-te în sineţi pentru el:

Doamne, dăruieşte-i pocăinţă! Dăruieşte pocăinţă fraţilor din jurul meu, iar în primul rând dăruieşte-mi pocăinţă mie însumi! Invaţă-mă să mă lupt împotriva păcatului şi să stăpânesc orice păcat din mine.

Căci ce vrea pocăinţa, pentru ce este pocăinţa în această lume? Ca să omoare păcatul care este în tine şi în mine, ca să omoare păcatul din lume. Aceasta a fost principala propovăduire şi Evanghelia de seamă a Sfântului Ioan Botezătorul – pocăinţa. Şi Domnul Hristos a început de la pocăinţă. El a acceptat această deviza a mântuirii, El Şi-a început astfel propovăduirea:

Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia Cerurilor (Matei 4, 17),

ca să arate că Sfântul Ioan este prorocul şi precursorul Său; că aceeaşi Evanghelie o începe Ioan şi o împlineşte însuşi Domnul Hristos, însuşi Dumnezeu.

Ce bogăţie a dăruit Domnul lumii prin fiecare Sfânt? Iată, o astfel de bogăţie a făcut-o cunoscută şi a anunţat-o prin întâiul Său Apostol – prin Sfântul Ioan Botezătorul; prin întâiul Său Evanghelist – Sfântul Ioan Botezătorul. Şi toţi ceilalţi Sfinţi ai lui Dumnezeu, toţi reprezintă această întruchipare a biruinţei asupra păcatului. In primul rând asupra păcatului, iar dincolo de păcat – asupra morţii, iar dincolo de păcat şi moarte – biruinţa asupra diavolului. Iată, aceasta este fiecare Sfânt: biruinţa fiecăruia dintre noi prin această putere a lui Hristos: prin Dreptatea veşnica dumnezeiască a biruit toată nedreptatea acestei lumi. Nu mai este minciună, nu mai este neadevăr pe care tu să nu-l poţi înlătura de la tine, dacă eşti creştin adevărat. Căci Domnul Hristos este Adevărul, veşnicul Adevăr, tot Adevărul întregii lumi. Tot ceea ce există în această lume, dacă nu este de la Hristos şi împreună cu Hristos, este minciună, este amăgire, este înşelare. Numai Adevărul Său este Adevărul veşnic, Adevărul nemuritor: niciun fel de moarte nu poate să-l nimicească, niciun fel de om nu poate să-l piardă, niciun luptător împotriva creştinismului, niciun luptător împotriva Bisericii.

Fie ca Bunul Dumnezeu, cu rugăciunile marilor Săi Sfinţi, să deschidă ochii sufletelor omeneşti, ca să înceapă să vadă Adevărul şi să se trezească.

Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape (Romani 13, 12).

Noaptea în care împărățeşte păcatul şi moartea trece, ziua lui Hristos se arată, ziua Domnului Hristos Celui înviat, care biruieşte moartea în fiecare suflet în întreaga lume şi asigură Viaţa veşnică fiecărui creştin care crede în El.

(din: Cuviosul Iustin de la Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita, 2013)

Va recomandam si: