“Ne-a mai dat Dumnezeu un Post. Încă o șansă…”. CARE ESTE CAUZA DUHULUI ANTIHRISTIC CARE RĂZBOIEȘTE BISERICA?

Marius Iordachioaia/ Dragostea în care cred:

Vulturii nu mint

Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. (Matei 24, 28)

O ucenică a Părintelui Arsenie (Acuzatul ZEK 18376) descrie astfel, în memoriile despre părintele său duhovnicesc, atmosfera din Rusia dinaintea Revoluției din 1917:

”La școală erau copii din toate categoriile, bogați și săraci, copii de polițiști și agricultori. Cu toate diferențele dintre ei, cu toții căutau ceva nou, ceva de avangardă. Se lepădau de orice lucru tradițional și ”învechit”, înjurau pe preoți și pe călugări. Își băteau joc de Dumnezezeieștile Taine și de manifestările creștinilor evlavioși.”

NU VI SE PARE CUNOSCUT?

Și iată, din aceeași carte, explicația Părintelui Arsenie cu privire la cauza profundă a pătrunderii acestui duh antihristic în societatea rusă:

”Spuneți așadar de comunism că a dărâmat bisericile, a închis credincioșii, a războit Biserica. Da, așa este. Să cercetăm lucrurile mai în adâncime, să vedem de unde au provenit.

Cu mult mai înainte poporul nostru și-a pierdut credința, și-a disprețuit tradiția, și-a uitat istoria, negând cele sfinte și cuvioase ale lui. Cine este de vină pentru acestea? Puterea de acum? Noi suntem de vină. Secerăm ce am semănat…

Să ne amintim ce exemplu au dat poporului intelectualii, nobilii, comercianții, funcționarii statului și mai întâi de toate ce exemplu am dat noi, clericii. AM FOST CEI MAI RĂI DINTRE TOȚI. Pentru aceasta și copiii preoților, văzând în familiile lor imoralitate și iubire de bani, au devenit cei mai fanatici atei, cei mai aprinși revoluționari. Cu mult înainte de Revoluția din 1917 clerul își pierduse orice putere de conducere a poporului. Devenise – vai de mine! – o ceată de meseriași, unde împărățea necredința și corupția. Din mulțimea de mănăstiri din țara noastră, numai cinci-șase erau faruri luminoase ale creștinismului… În celelalte, nici credință și nici virtute nu găsea nimeni, ci se sminteau de ideile lor lumești și de demonstrația lor neghioabă. (sintagma asta, mai ales cuvântul ”demonstrație”, îmi amintește de ”muzica” predicilor de azi).

Ce putea să ia poporul de la astfel de purtători de rasă, de la asemenea așa-ziși reprezentanți ai lui Dumnezeu? Noi i-am împins la revoluție pentru că nu i-am dat exemplu bun, nu i-am insuflat (păi nu, noi, clerul intelectual, nu mai insuflăm, noi pururea ”demonstrăm”) credința, dragostea, răbdarea, smerenia. NU UITAȚI TOATE ACESTEA. Pentru aceasta ne-a părăsit atât de repede poporul; pentru aceasta a negat împreună cu noi și pe Dumnezeu; pentru aceasta a dărâmat bisericile.

Nu pot așadar să judec statul, puterea de astăzi, deoarece sămânța ateismului a căzut atunci pe pământul pe care noi înșine l-am pregătit cu greșelile și decăderea noastră. Aceasta a fost cauza și începutul răului….”

Vedeți azi vreo asemenea pocăință a Bisericii? Vreo astfel de asumare a rezultatelor Referendumului, de pildă? Nu, toate cele de felul ăsta, pocăința în genere, sunt paralizate la nivelul cel mai profund și intim de INTELECTUALISM, de Raționalismul care ne-a intrat până în ADN-ul trăirii noastre religioase, blocând acolo plânsul lui Dumnezeu din noi….

Avem, mulțumim Domnului, tot mai multe biserici, clerici, mănăstiri și schituri, Catedrală națională, tot felul de centre de sănătate și de filantropie și activități sociale pe măsură, asociații și tabere de tineri, etc., lista e foarte lungă…. Dar, sub toate acestea, sub acest munte de clădiri, personal și activități, ce este? Răspunsul cinstit și adevărat vi-l pot da vulturii, tot mai mulți, care se adună deasupra acestui munte… Pe ei nu-i poți păcăli cu aspectul exterior, mirosul lor trece dincolo de el….

Mă opresc aici. Pentru că Părintele Arsenie a spus destul pentru cine vrea să audă.

E Postul Mare. Atât de mare pentru fiecare din noi, pe cât ne e căința.

Ne-a mai dat Dumnezeu un Post. Încă o șansă de a arunca afară din ortodoxia noastră de azi, cadavrul ascuns pe care-l amușinează vulturii…

Poate ultima șansă… Cel puțin pentru unii dintre noi…

***

Sirena de Ceață

Pun aici acest cuvânt sfânt al Părintelui Arsenie (acuzatul ZEK-18376) ca o sirenă-de-ceață pentru sufletele noastre, ale creștinilor ortodocși de azi. Despre ce CEAȚĂ e vorba, veți pricepe din cuvântul Părintelui. Personal cred cu tărie, că din această CEAȚĂ a Ortodoxiei moderne, s-au ivit toate slăbiciunile și crizele credinței, ultima fiind cea pe care am putea-o numi ”criza lingurițelor”… Această CEAȚĂ este prezentă atât în greșelile noastre, cât și în critica și amendarea acestor greșeli: este omniprezentă….

Îmi cer iertare că repet: cred cu deplină încredințare, că în cuvântul pe care îl transcriu în continuare, se află rădăcinile adânci ale slăbiciunii Ortodoxiei de azi, slăbiciune pe care cei mai mulți o percep dar, din smerenie sau frică, nu au curajul de a o reclama, decât prin viața lor marcată de anemie duhovnicească ….

Cred că postirea noastră trebuie să fie în primul rând de această CEAȚĂ (care din pricina noastră, a intelectualilor ortodocși, a devenit o ”ceață ortodoxă”, un nou ethos al Ortodoxiei) o postire lăuntrică, duhovnicească, de cele ce alcătuiesc această CEAȚĂ ce otrăvește și falsifică ”doar” ethosul Ortodoxiei, lăsând neatinse toate celelalte, formele și rânduielile… 

„Sunt șaisprezece ani de când mă aflu din nou în mijlocul vostru. Timp de 18 ani, cât am fost închis în lagăr, s-a schimbat pacea și mentalitatea oamenilor, chiar și voi, iubiții mei fii duhovnicești, v-ați schimbat.

Credința la mulți a devenit diferită, perceperea lui Dumnezeu a luat o ”nuanță manierată”. Desigur, Dumnezeu în Treime, Maica Domnului, Sfinții și canoanele, într-un cuvânt Biserica, sunt și vor fi aceiași, dar peste toate aceste adevăruri s-a pus un văl de ceață: ”progresul contemporan”.

Dumnezeu există și îndoieli în privința Sa nu sunt, dar auzi adesea aceste cuvinte: ”ieșite din practică”, ”cosmice”, ”ieșite din sfera lumească”. Și acestea le rostesc oamenii credincioși. Ei cugetă așa: ”Desigur, este preasfânta Născătoare de Dumnezeu și sunt Sfinții. Această tradiție bună, bisericească, învie credința și îi dă continuitate apostolică, în duhul din vechime. Biserica este necesară, dar voi gândiți-vă: două mii de ani ne despart pe noi de vremea înființării ei. În acest timp de două mii de ani omul a devenit altul, intelectual. A sporit știința și în jurul omului totul s-a reînnoit și s-a schimbat, dar Biserica a rămas în cercul ei”.

Credința în Dumnezeu curată de la începutul lumii, numită și ”copilărească”, care exista la mulți oameni ruși (și la toate neamurile ortodoxe n.n.) se mai găsește acum (acum 60 de ani în urmă n.n.) doar la puțini credincioși.

Cunoașterea cea materială, ”raționalismul”, a intrat prea adânc în sufletele oamenilor.

Spun toate acestea cu amărăciune și tristețe, dar cred că Domnul Dumnezeu, până la urma urmei, Își va deschide înțelepciunea Sa oamenilor…

(fragment din finalul cărții PĂRINTELE ARSENIE – acuzatul ZEK-18376, un Sfânt al lagărelor comuniste, editura Egumenița, 2009)

Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne și izbăvește credința noastră de azi, de CEAȚA progresului și raționalismului, și ne deschide nouă înțelepciunea Ta, dăruind sufletelor noastre credința cea  dintâi, cea copilărească, Ortodoxia Ta cea ne-încețoșată…. Că destul ne sunt încețoșate sufletele, de păcatele, fărădelegile și necurățiile noastre….

Doresc tuturor în acest Post, să le fie rugăciunea și ca o sirenă-de-ceață.

Vedeti si: