NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
“Fiti pregatiti pentru lupta care se va da în mlastina disperarii. Fiecare va iesi din înclestarea acestei lupte singur, neajutat decât de mila lui Dumnezeu si de ce are mai bun în el“. (Fericitul Mucenic Constantin Oprisan)
“Printre alti camarazi din lotul Universitatii, care fusesera judecati înaintea noastra, era în celula si badia Ghita Barbieru, pe care îl cunosteam din vedere. Pe acest om cu suflet ales nu-l voi putea uita niciodata. Ca pregatire intelectuala avea doar gimnaziul, dar bunatatea lui n-avea margini. El era printre putinii oameni pe care i-am întâlnit în viata din dosul gratiilor si care mi-a dat cheia cu care sa încui si sa descui usa ce ma despartea de lumea din care veneam.
La început, atmosfera era putin apasatoare, deoarece toti eram condamnati si gândurile noastre zburau, fara voie, spre cei lasati în urma: parinti, frati, neveste, copii, prieteni, cunoscuti, etc. Badia Ghita, care fusese judecat în primul lot, trecând foarte greu prin ancheta (din care mai apoi i s-a tras si moartea) nu s-a plâns niciodata.
În închisorile prin care am trecut am cunoscut multi oameni, de la portar pâna la ministru, de la nestiutori de carte pâna la profesori universitari si savanti, de la demon pâna la înger.
Badia Ghita a ramas în inima mea ca fiind acel tip de om pe care, chiar daca voiai sa-l uiti, nu reuseai niciodata. În toata detentia mea am întâlnit putine suflete ca al lui. Discutiile cu colegul meu Tudose si interventiile badiei Ghita erau cele mai binefacatoare lucruri din celula. Pe la începutul lui martie, când la Suceava era înca iarna destul de grea, cu frig si ninsoare, am mai vazut ceva ce nu voi putea uita niciodata. Ceva se petrecea cu unii tineri care nu-si întelesesera adevarata chemare. Mai exact, era începutul asa-zisei reeducari de la Suceava. Celula se mai încalzise si la propriu si la figurat. Eram toti legionari si toate discutiile se purtau în buna întelegere. Chiar si frigul se mai potolise, datorita faptului ca eram acum sase în celula si dormeam pe prici, în loc sa dormim pe rogojina asezata pe podea.
Singurul care nu lua parte la discutii, multumindu-se doar sa asculte, era badia Ghita. Noi îl respectam pentru ca era în vârsta si avea un mare trecut de lupta. Într-o buna zi, când discutiile noastre ajunsesera la un punct mort, badia Ghita, cu o voce calda, a început sa-si depene si el gândurile. Voi reda din memorie cuvintele care au fost pentru mine busola ce m-a calauzit tot timpul celor 15 ani de temnita:
„Dragi flacai! Sunteti toti oameni cu carte, mai tineri decât mine, încercati si voi în lupta, dar va rog ca pe copiii mei, sa ascultati cu atentie si bunavointa ceea ce vreau sa va spun. Toti suntem condamnati la ani grei de închisoare si fiecare am lasat afara o lume care a fost lumea noastra si pe care nu o putem nesocoti. Unii am avut o profesiune, iar voi cei mai tineri, erati în curs sa o realizati. Toti ne-am angajat cinstit, slujind un ideal si o cauza pe care noi am considerat-o dreapta. Nici eu, nici voi, cred ca nu ati facut rau nimanui. Am fost anchetati, torturati, judecati si condamnati dupa cum stiti, dar va rog din toata inima sa-mi dati ascultare. Pentru un detinut politic, condamnarea e ceva ce poate sau nu sa se împlineasca. Deci noi s-ar putea sa executam toata condamnarea pe care o avem sau poate nu. Ceea ce e mai grav însa e ca s-ar putea sa facem si ceva în plus, peste ceea ce am fost condamnati. Sa fim condamnati din nou si poate sa si murim în închisoare. Timpul nostru în închisoare nu este hotarât definitiv. Venim dintr-o lume pe care ura omeneasca ne-a luat-o, poate, pentru totdeauna, si intram în alta care e aceasta. Aceasta si numai aceasta este de acum înainte lumea noastra. Pentru noi nu exista alta lume decât aceea în care suntem si traim aici. Or, pentru a putea trai în aceasta lume, dragii mei, trebuie sa stiti ca numai cel ce va avea inima buna va putea rezista si întelege ceea ce ne va oferi necunoscutul în care am intrat. Aceia dintre voi care vor putea întelege ce înseamna inima buna pentru om, nu vor uita niciodata ceea ce am discutat noi în aceasta zi. Ca încheiere, va spun: ca sa poti razbi si sa fii multumit si împacat în viata, cu tine si cu cei din jurul tau, trebuie sa ai inima buna. Voi faceti cum credeti si cum va este inima”.
L-am înteles pe acest întelept si i-am urmat povata, toata viata mea.
În zilele urmatoare, ducându-ma cu tineta de necesitati s-o vars în closet, am avut ocazia sa vorbesc cu Tudose între patru ochi. L-am întrebat atunci, ce parere avea de „inima buna” a badiei Barbieru; el mi-a raspuns ca povestea cu „inima buna” n-a înteles-o si nu o va întelege niciodata. Era adevarat ca Tudose n-a înteles, pentru ca el nu pricepea caomul ar putea simti, trai si actiona si dupa glasul tainic al inimii, nu numai dupa cel al puterii de judecata. I-am raspuns cinstit lui Tudose, ca nici eu n-am înteles aceasta filozofie, dar spre deosebire de el, eu ma voi stradui sa înteleg ce este pentru om acea „inima buna” de care vorbea badia Ghita. Timpul avea sa faca lumina în aceasta problema.
(…)
Târziu am înteles ca a avea inima buna însemna prezenta lui Dumnezeu în om. Pentru ca omul sa-L simta pe Dumnezeu, trebuie sa-si curete inima conform îndemnului dat de Iisus: «Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu». Deci, aceasta inima buna se poate dobândi oriunde s-ar afla omul pe pamânt – depinde numai de el. În conditiile de detentie, unde tentatiile sunt mai mici dar suferintele aproape de nesuportat, inima poate fi usor „maturata” de tot ceea ce ar împiedica si ofensa prezenta lui Dumnezeu în launtrul ei.
În concluzie, am înteles prin inima buna prezenta lui Dumnezeu într-o inima curata, si primul pas pentru a o dobândi l-am facut în celula 18 de la Pitesti, unde am aflat „cheia” cu care sa încui usa lumii din care veneam, si s-o deschid pe aceea a lumii în care intrasem. Asa ca, întâi am curatit inima de lumea din care veneam: daca-mi aminteam de lucrurile frumoase pe care le traisem, ma durea inima, caci nu le mai puteam avea; daca-mi aminteam de lucruri urâte, îmi reprosam ca le-am facut. Deci, si într-un caz si în altul – suferinta. (Poporul are o vorba: „A murit de inima rea!”, adica din cauza deznadejdii.)
N-as vrea sa fiu înteles gresit: de fapt nu parasisem lumea din care veneam, ci-i „încuiasem” doar usa, ca sa nu-mi mai amintesc de cele ce se petrecusera. Caci, daca as fi ramas în relatie cu aceasta lume, suferinta pentru pierderea ei m-ar fi ucis sau înrait. Tot cu aceasta „cheie”, a inimii bune, am descuiat usa care ma introducea în lumea omului privat de tot ceea ce lasase în urma. Problema principala era întelegerea acestei lumi, si acceptarea ei în conditiile date.
(…)
Dupa acea ancheta am fost cuprins de o neliniste asemanatoare celei a calatorului care vede la orizont declansarea unei furtuni, careia nu-i cunoaste puterea de distrugere, dar pe care o asteapta îngrozit.
Dupa transmiterea pe sectie a celor spuse, multi dintre camarazi au cerut explicatii si lamuriri [Dumitru Bordeianu descrie atmosfera din inchisoarea Pitesti inaintea declansarii experimentului reeducarii prin teoroare continua – n.n.]. [Constantin] Oprisan insa le-a spus:
„Fiti pregatiti pentru lupta care se va da în mlastina disperarii. Fiecare va iesi din înclestarea acestei lupte singur, neajutat decât de mila lui Dumnezeu si de ce are mai bun în el. Lupta va fi de lunga durata si cine va avea taria si rabdarea, convins fiind ca ea este dreapta, se va prabusi si iar se va ridica. Astfel ca nu ne mai ramâne decât sa ne ascutim sabiile duhovnicesti ale dragostei, ale unirii si ale camaraderiei”.
(Dumitru Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii)
Legaturi:
- Parintele Calciu despre “dorul” de Aiud, rugaciunea din inchisoare si despre Pitesti
- Parintele Justin: SFATURI PENTRU PRIGOANA
- FERICITUL MARTURISITOR CONSTANTIN OPRISAN – “Nu a fost tanar mai schingiuit ca el la Pitesti”
- Autodemascarea – spovedania satanica
- INVIEREA DIN MLASTINA DISPERARII
- Evanghelia vie din inchisorile comuniste
- IMNURI VII PENTRU CRUCEA PURTATA
- CUVINTE VII DE LA PARINTELE CALCIU DESPRE SENSUL SUFERINTEI
- Tulburatoarea minune a unui sfant rastignit al Aiudului: Cuviosul Daniil (Sandu Tudor)
- Ucenicii sfinti ai Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu: Gheorghe Nitescu si Gheorghe Jimboiu
- Azi Craciunul s-a mutat din palat la inchisoare, unde-i Domnu-ntemnitat
- “Va veni o zi cand inima ta va canta rugaciunea”
- “Valeriu Gafencu: O lumina!”
- “Lui I-au dat fiere şi tu îmi dai miere?!” – marturii despre starea inalta de sfintenie a Fericitului Valeriu Gafencu
- “Duceti Duhul mai departe!”
- “OBSTEA” DUHOVNICEASCA DIN INCHISOAREA AIUDULUI SAU MICA FILOCALIE A TEMNITEI
- Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu, in urma cu un sfert de veac
- LA MARGINEA EXISTENTEI – Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc
- “NU, DOMNULE!” – IMPOTRIVIREA SI RUGACIUNEA: CHEILE REZISTENTEI
- Parintele Gheorghe Calciu: PITESTI DUPA PITESTI
- Parintele Gh. Calciu – inedit: “POATE CA VOM INTRA IN CATACOMBE DIN NOU…”
- Virgil Maxim: ganduri despre povara reeducarii – marturisirea pacatelor
- TU POTI FI URMATORUL REEDUCAT! – fragment din “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide
Toti cei care au rezistat,au facut-o doar prin “inima buna”(prezenta Mangaietorului,Duhul Adevarului) si nu prin voinicia si curajul si determinarea lor(care au existat si ele).
Mai ales in acest veac rau si pierzator avem toti nevoie sa ne curatim de toate cele care scarbesc Duhul Sfant si-L fac sa plece de la noi,insa tot
prin mila Sa reusim sa nu ne pierdem si sa punem un pic de inceput bun.
Lumea se afla intr-o mlastina a inselarii si spaimei care inghite mereu.
Am citit azi intr-un cotidian cunoscut ca Bisericile Catolice din Canada au luat masuri pentru impiedicarea raspandirii pandemiei H1N1:
-abtinerea credinciosilor de a-si strange mana la sfarsitul slujbei(semnul pacii la catolici)
-evitarea stropirii cu apa sfanta si golirea vaselor care o contin
-banii de colecta sa fie adusi in pungi de plastic
-clericii sunt incurajati sa limiteze acordarea vinului consacrat la persoanele care trebuie sa-l primeasca dupa ritul catolic.
Sa ne fereasca Dumnezeu de inselarile si spaimele acestui veac,care merg mana-n mana !
@GeluS
Da, asa vor cauta sa ne faca si pe noi. Ne vor ataca sfintele taine.
Doamne ajuta-ne!
Cel ce cu blindetea a biruit lumea le-a fost exemplu.
“de fapt nu parasisem lumea din care veneam, ci-i „încuiasem” doar usa, ca sa nu-mi mai amintesc de cele ce se petrecusera” – de fapt lumea nu o parasesti fizic fiindca doar se restrange in conditiile date, spiritual insa, cred ca trebuie sa te lepezi nu numai de ea ci si de tine insati in conditiile vitrege, total neomenoase; adica, sa zici: asta este, ce-a fost a fost, sa vedem ce va fi, pana unde, cand si cat….pana la SFARSIT fiindca, altminteri bagi de seama cum in mod firesc inima incepe sa-ti bata nebuneste de frica iar, instinctul de conservare, iubirea trupului si-a sinelui – in general – iti vor da ‘razboi’ launtric aprig indemnandu-te la cadere, cedare, lasitate….pana la semnarea unui pact cu dracu’ de neagresiune jucandu-ti la zaruri sufletul fiindca nu esti sigur nici in cazul compromisului, de iesi teafar trupeste fiindu-ti mila de el.
Referitor la „Fiti pregatiti pentru lupta care se va da în mlastina disperarii. Fiecare va iesi din înclestarea acestei lupte singur, neajutat decât de mila lui Dumnezeu si de ce are mai bun în el. Lupta va fi de lunga durata si cine va avea taria si rabdarea, convins fiind ca ea este dreapta, se va prabusi si iar se va ridica. Astfel ca nu ne mai ramâne decât sa ne ascutim sabiile duhovnicesti ale dragostei, ale unirii si ale camaraderiei”. – aici face referire la mlastina disperarii generata de singuratatea infruntarii unor situatii iesite din comun simtind pe propria piele parasirea – prin absenta fizica si spirituala – a celorlalti, iar prin ingaduirea unei atari situatii chiar a lui Dumnezeu, experiind precum Dumnezeu Insusi ‘Dumnezeul meu de ce m-ai parasit?’ de nu ai fost intarit duhovniceste dinainte, de nu ai acumulat in suflet dobandirea Harului Sau spre intarire, a rugaciunii, a cunostintei si incredintarii din tot sufletul ca, suntem pelerini si straini in lume, ca viata noastra incepe cu adevarat ‘dincolo’, ca nu sunt vrednice incercarile/suferintele infruntate pentru Domnul Dumnezeu fata de bucuriile de-acolo, samd…renuntarea de buna voie a pretentiilor chiar minime a sinelui nostru, asa…lumesc si nedesavarsit cum este, de se va afla intr-o situatie similara, impreuna cu incredintarea totala in mainile lui Dumnezeu – aici este cheia nelepadarii de Hristos si a partasirii cu EL in vesnicie.
Referitor la
Referitor la “Caci, daca as fi ramas în relatie cu aceasta lume, suferinta pentru pierderea ei m-ar fi ucis sau înrait.” – moartea prin suferinta este una…mori o data, nu de doua ori! Nu moartea ma sperie ci, asezarea sufletului in momentul venirii ei fiindca, chiar daca esti lepadat de lume, esti doar tu fata in fata cu tortionarii, diavolii intrupati…unde, in ciuda aplicarii torturii trupesti pe propria-ti piele, trupul…in urma loviturilor dure, repetate se anesteziaza la un moment dat de la sine, nemaisimtindu-le pana la pierderea cunostiintei; in schimb, durerea sufleteasca pricinuita de asistarea prin vaz si auz la schingiuirile celor de-o suferinta cu tine, te poate inrai pana la ura – mila sfasietoare pentru altii este greu de suportat si-atunci, poti murii negru de suparare pentru altii, iar nu pentru tine.
Ma uitam pe ORTO TV unde, este a doua oara cand il vad/ascult pe Pr.Amfilohie unde vorbea despre jertfa sfintilor din inchisorile comuniste; printre altele, a spus ceva care mi-a placut teribil si m-am intarit: anume, sufletul omului chiar daca este facut bucati (era cazul Pr.Calciu Dumitreasa) cu ajutorul Harului lui Dumnezeu, in bezna neagra a reeducarii, i se da capacitatea de a se reface…amintea de privirea curata, blanda a Pr.Calciu, a Pr.Arsenie Papacioc si a Pr.Iustin Parvu si, punea intrebarea catre cei din sala: ‘ei! stiti voi cate fecale au mancat, cate batai, umilinte, batjocoriri au rabdat acestia?’ – deci, cine i-ar vedea in ziua de azi, nici n-ar banui prin ce/cate au trecut dar cat de biruitori, cu ajutorul lui Hristos au iesit…
P.S. Toate predicile Pr.Amfilohie te pune in pozitie de drepti! Te misca, te motiveaza, te imbarbateaza si-ti vine a spune: tunete si fulgere! Cum ma face sa ma simt ostas al lui Hristos, sa doresc, sa vreau sa-L reprezint cat mai bine, fara a ma rusina cand ma voi arata in Fata SA! DAr vorba multa…’osul la treaba’ vorba Sfintiei sale!
acuma imi pare rau de cate rele am facut in trecut mi-am pierdut din viata si timp cu pacate si rele si ei cat au suferit…daca ma rog lor o avea efect ? adica chiar daca nu-s trecuti nicaieri sfinti sau asa
@ Marius:
Sigur ca are efect, nu te indoi. Un sfant este viu inaintea lui Dumnezeu si daruit cu putere de mijlocire si pana sa capete confirmarea institutionala al Bisericii.
@marius: Sunt Sfinti Martirii din temnitele comuniste chiar daca nu au fost canonizati,ei tot Sfinti sunt si se roaga pentru noi sa avem nadejde in marea iubire a lui Dumnezeu…este chiar o minune cand din mosatele Sf.Martiri de la Aiud au izvorat mir;aceasta minune o gaseti aici…http://www.youtube.com/watch?v=sftlDPIdmYw…Si Parintele Ilie Cleopa ,Parintele Arsenie Boca sunt Sfinti care meareu se roaga pentru noi!Aunci categoric ca se merite sa ne inchinam si sa ne rugam acestor mari Sfinti care si-au duc crucea cu vrednicie pana la sfarsit! Doamne ajuta!