PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: “De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu? NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII MEI! NU INTRAȚI ÎN ȚESĂTURA DE PĂIANJEN A MINCIUNII! Să ne așezăm în Duhul Adevărului!”
Fragment din predica Pr. Gheorghe Holbea la Duminica Pogorarii Duhului Sfant (Prima zi de Rusalii) – 7 iunie 2020:
[…]
Această perioadă de încercare a arătat cât de slabi suntem în credință. De ce? Pentru că noi, din păcate, am intrat în acest joc, și anume, să ne fie frică mai mult de moartea aceasta trupească decât de moartea veșnică.
Iubiții mei, a fi duhovnicesc înseamnă a simți în fiecare clipă că Dumnezeu îți este Tată și-ți este Părinte, a descoperi Duhul Sfânt, această putere pe care noi o avem înlăuntrul nostru. Iar Cincizecimea personală a fiecărui creștin se petrece atunci când, după ce săvârșim Taina Botezului, săvârșim Taina Ungerii cu Sfântul Mir, care are în el toate „ingredientele” amintind de darurile Sfântului Duh. Și-l ungem pe prunc sau pe cel botezat la frunte, pentru ca Dumnezeu, prin Harul Duhului Sfânt să sfințească mintea noastră. Să nu ne mai fie frică de nimic.
Nu spunem noi, de fiecare dată, întemeiați pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție, pe învățătura sfinților Părinți: „Nu mă voi teme! Pentru că Tu cu mine ești”. Că Tu ești Domnul vieții mele. Tu ești stăpânul vieții mele. De ce vă este teamă? De ce vă este frică? De ce intrăm în această țesătură de păianjen a fricii, a panicii? Ce se poate întâmpla? De ce ne este frică mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu?
Trăim în perioada modernistă așa cum spunea marele scriitor creștin Dostoievski prin toate romanele sale: ”Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis și totul este posibil.” Aceasta este lupta cea mare care s-a dat de-a lungul veacurilor. Și anume s-a dat pentru că majoritatea Sfinților Apostoli se știe că au fost martirizați. De asemenea au urmat cele aproape 300 de ani de persecuții, până în anul 313 când s-a dat Edictul de Toleranță de la Milano, de la Mediolanum, în timpul lui Constantin cel Mare. De asemenea noi, românii, în perioada relativ apropiată am avut această experiență a antihristului. Bunicul meu i-a lăsat testament tatălui meu: ”Fii atent! Ideologia care a venit pe tancurile vecinului de la Răsărit este ideologie antihristică.” Și-atunci știm cu cine ne luptăm noi. Luptăm cu cei care au vrut și vor să-l șteargă pe Dumnezeu din inima omului. Cu cei care-l înstrăinează pe om de Dumnezeu și care-l rătăcesc și care-i rătăcesc mintea.
Iubiții mei, să nu ne fie teamă! Suntem zidiți prin puterea și prin harul lui Dumnezeu.
Iar mărturiile celor din închisorile comuniste sunt mărturiile celor care l-au biruit pe antihrist. Au biruit puterea aceea, au biruit această inginerie socială care s-a încercat atunci… Și vă amintiți de experimentul Pitești: erau bătuți până la demonizare, căutând să-i facă să batjocorească credința în Dumnezeu, credința în Maica Domnului, credința în sfinți, să batjocorească ceea ce au mai nobil, pe părinții lor, pe frații lor, pe prietenii lor. Ei știau foarte bine că dacă Îl alungă pe Dumnezeu din sufletele lor, atunci omul devine o materie pe care ei o pot distruge.
De aceea, iubiții mei, să nu ne temem! Vremurile pe care le trăim sunt fără îndoială, vremuri de încercare. Dar vremurile pe care noi le trăim sunt în puterea Duhului Sfânt. Avem această cultură a Duhului Sfânt. Avem această cultură a Crucii și a Învierii. Avem această cultură a mărturisirii. Trebuie să mărturisim pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel răstignit și înviat, trebuie să mărturisim această lumină dumnezeiască pe care au văzut-o marii mistici, dar au văzut-o și cei care în închisorile comuniste au fost bătuți și au fost batjocoriți. Dar ei au intrat, și acolo s-au întâlnit cu Mântuitorul Iisus Hristos care S-a răstignit împreună cu ei și care i-a înviat împreună cu El și Care a transformat experiența lor nu într-o experiență fatală, a morții, a deznădejdii, ci într-o suferință transfigurată.
Și a arătat că de multe ori suferința ține de pedagogia dumnezeiască, prin care omul înțelege că cea mai mare artă pe care o dăruiește Mântuitorul Iisus Hristos în puterea Harului Duhului Sfânt este arta de a te lăsa în voia lui Dumnezeu.
Cei care i-ați citit pe Părinții Bisericii, ce minunat este, cum spunea o fiică duhovnicească de părintele Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnița mea. Este o carte. Și ce minunat ne învață părintele Simeon, spunând: „În fiecare clipă spune-i lui Dumnezeu: Doamne, Îți încredințez Ție sufletul meu. Ai milă de mine, păcătosul.”
Ce minunată este această lucrare a Duhului Sfânt, dragii mei! Această lucrare a Duhului Sfânt prin care înțelegem că viața noastră este o mare taină, că lumea aceasta este o mare taină. Și mai mult decât atât, înțelegem că viața adevărată este cea care este legată de taina dumnezeirii. Și mai mult decât atât, dragii mei, nu sunteți singuri. Nu cădeți în ceea ce părinții numesc o credință îndoielnică. Să nu cădeți în credința îndoielnică, ci să căutați să vă adăpați, cum spune Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia care s-a citit azi, de la apa cea vie pe care dacă o bea cineva nu va mai înseta în veac. Perspectiva vieții noastre nu este o perspectivă vremelnică. Nu sfârșește într-o moarte definitivă. Perspectiva vieții noastre este viața veșnică, pe care noi o mărturisim în Sfânta Liturghie.
Dragii mei, prin puterea Duhului Sfânt înțelegem un lucru esențial. Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos este continuată de Sfinții Apostoli și avem mărturie despre ea în Faptele Sfinților Apostoli. Și alături Evangheliei, Faptele Apostolilor, Viețile Sfinților, spune Sfântul Iustin Popovici, [reprezintă] aceeași Evanghelie. Este momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos scrie Evanghelia Sa. O scrie în puterea Duhului Sfânt în trupurile noastre, în ființa noastră, în carnea noastră. Astfel încât noi să înțelegem că nimeni nu poate să convingă pe nimeni prin filosofia omenească, prin raționamente fie ele și foarte înalte, elevate. Noi putem să convingem – cum ne învață Sfinții Apostoli, Mântuitorul Iisus Hristos – numai și numai cu puterea Duhului Sfânt.
De aceea, Sfântul Serafim de Sarov, vă amintiți cei care ați citit și Pelerinul rus și celelalte despre Sfântul Serafim de Sarov, spune: „Care este scopul vieții noastre? – Dobândirea Duhului Sfânt.” „Și ce înseamnă dobândirea Duhului Sfânt?” îl întreabă Motovilov pe Sfântul Serafim de Sarov? Și-i spune Sfântul Serafim: „Cum putem noi să-nțelegem că suntem în puterea Duhului Sfânt? Dragul meu, privește-mă!” Și Motovilov, privindu-l pe Sfântul Serafim de Sarov, și-a dat seama că nu poate să-l privească, pentru că zice: „Închipuiți-vă soarele ziua în amiaza-mare strălucind.” Și nu putea să se uite fața lui, atât de mult strălucea chipul Sfântului Serafim de Sarov. Așadar, iubiții mei, omul sfânt este cel care-i sfințește pe ceilalți. Omul sfânt este cel care sfințește locul. Și Sfântul Serafim de Sarov îi spune lui Motovilov: ”Dragul meu, în clipa aceasta crede-mă că și fața ta strălucește la fel”, arătând prin aceasta, iubiții mei, că chipul acesta, pentru că era vorba de față, chipul acesta este cel în care strălucește puterea Duhului Sfânt.
De aceea, dragii mei, aș vrea să vă spun și eu o mâhnire din aceste zile. Au trecut 3 luni de la această… frică, teamă... Dumnezeu știe care este realitatea! Dar iertați-mă! Cei care nu cred în puterea Sfintei Împărtășanii, cei care nu cred că Sfânta Împărtășanie ne umple de sfințenie, cei care nu cred că puterea Harului Duhului Sfânt se revarsă prin Sfinții din icoane – prin icoana Sfintei Treimi, icoana Mântuitorului Iisus Hristos, icoana Maicii Domnului, icoanele celorlalți Sfinți – iertați-mă, aceia n-au înțeles nimic din puterea Duhului Sfânt.
Iertați-mă, nu puteți să stați cu masca în fața icoanelor! Icoanele nu sunt surse de infecție. Sfintele Moaște nu sunt surse de infecție. Ele sunt izvorul Harului. Din ele coboară Harul. Ne îmbrățișează din icoană Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului și Sfinții.
S-ar putea ca și la toamnă, când vin iarăși Sfânta Paraschiva și Sfântul Dimitrie s-avem iarăși nu știu ce probleme din acestea de infecție. Nu, iubiții mei! Ori credem în taina Dumnezeirii, în Sfânta Împărtășanie, în Tainele lui Dumnezeu care se lucrează în ființa noastră, în viața veșnică, iar dacă nu, cum spune Sf. Apostol Pavel, ”Cel ce și-a pus nădejdea în Hristos numai pentru viața aceasta este mai vrednic de plâns decât toți oamenii.” Noi nu ne punem nădejdea în Hristos ca să amelioreze o stare de azi pe mâine, [pentru] ca [apoi] să plonjăm într-o moarte definitivă.
Noi ne punem nădejdea în Hristos și acceptăm suferința, care, așa cum ne arată martirii Bisericii, martirii veacului al XX-lea – ne referim la cei care au suferit în închisorile comuniste și au trecut prin iadurile de la Aiud, de la Pitești, din toate părțile – în această inginerie socială care s-a încercat atunci și care se încearcă și astăzi, toți aceștia l-au avut pe Mântuitorul Iisus Hristos și au trecut prin acest iad și L-au întâlnit acolo pe Mântuitorul Iisus Hristos care i-a ridicat și au scris Jurnalul fericirii, precum Nicolae Steinhardt sau Bucuriile suferinței, precum [Părintele] Dimitrie Bejan. Și au arătat un lucru esențial: că Mântuitorul Iisus Hristos n-a venit să înlăture suferința din lumea aceasta. El Însuși a suferit. Mântuitorul Iisus Hristos n-a venit să explice suferința. El a umplut suferința de prezența și de lucrarea lui Dumnezeu. Este mărturia tuturor acestora care au pătimit în temnițele comuniste. Este mărturia tuturor celor care Îl au pe Duhul lui Hristos în ei și care, prin prezența lor, sfințesc pământul acesta.
Iubiții mei, ieri a fost Sâmbăta Moșilor. Vă dați seama ce cultură extraordinară avem? Aaa, zice, cultul morților!... Da! Cultul celor adormiți. Pentru că Duhul Sfânt este cel care leagă generațiile între ele. Avem moși. Avem strămoși. Avem o legătură peste veacuri. Evanghelia nu este ceva care s-a petrecut doar atunci, illo tempore, acum 2000 de ani. Evanghelia se petrece la fiecare Sfântă Liturghie. Ați văzut rugăciunile pe care le citim noi, preoții. Toate acestea ne fac să gustăm Evanghelia de fiecare dată într-o Liturghie care este mereu nouă. Evanghelia este o prezență în puterea Duhului Sfânt pe care noi o recapitulăm de fiecare dată, dar n-o repetăm.
De aceea spunem noi: ”Doamne, de n-am avea pe sfinții Tăi rugători, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a Te lăuda pe Tine?”. Viețile Sfinților sunt această Evanghelie. Ele nu sunt o mitologie, o narațiune, așa cum încearcă unii [să spună], „creștinismul e o narațiune între alte religii”. Nu! Ori ai puterea Duhului Sfânt și puterea mărturisirii, ori dacă nu, poți să-ți cauți altă cale. Poți s-o sfârșești într-o boală fatală și într-o moarte care este definitivă.
Și-atunci, iubiții mei, să avem nădejde. (…) Vederea Luminii dumnezeiești necreate, acesta este scopul vieții noastre. A vedea cele ce nu se văd prin credință văzătoare.
Nu vă temeți, iubiții mei! Nu intrați în țesătura de păianjen a minciunii. Duhul pe care noi Îl invocăm când spunem noi – ați văzut de fiecare dată – acum, la Pogorârea Duhului Sfânt, „Împărate ceresc, Mângâietorule…”, și spunem [mai departe]: Duhul Adevărului. Așezați-vă în Duhul Adevărului! Să ne așezăm în Duhul Adevărului!
Să avem comuniune, nu distanță! Să avem această comuniune cu sfinții. Să avem această încredințare și credință puternică în puterea Harului lui Dumnezeu care este mai presus și este mai puternic decât orice rău care ar veni asupra noastră.
Așadar, iubiții mei, să avem încredere… nu în mascarade, nu în ceea ce se întâmplă… Și mă iertați, aici este problema: în spațiul bisericii, dacă avem cu adevărat credință, este lucrarea Duhului Sfânt, este lucrarea lui Dumnezeu. Este lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește în Taina aceasta. Pentru că Dumnezeu este și Cel care săvârșește Sfânta Liturghie cu noi. Noi, preoții, suntem doar niște iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu. De aceea spunem Cinstitul și Preasfântul Trup al Domnului se dă mie, nevrednicului preot... Suntem nevrednici, suntem neputincioși. Atunci când citim rugăciunile și spunem cutremurați că Liturghia pe care Dumnezeu o săvârșește în ceruri cu sfinții Săi îngeri, este Liturghia care coboară pe pământ. Și atunci, în această Liturghie, noi îi avem pe cei vii, pe cei bolnavi, pe cei în necaz, cu suferințe. Îi avem aici, în sfântul Potir. În Liturghie îi avem pe cei adormiți, așa cum s-a văzut ieri. Ce minunat este! S-a citit numele cam 2-3 ore. Știți ce înseamnă aceasta? Să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa! Spunem: Pe fiecare după numele său. Nu suntem uitați. Dumnezeu nu uită pe nimeni.
Nimeni nu se poate juca cu viața noastră. Aveți încredere, iubiții mei! Încercați să ieșiți din această țesătură și să aveți încredere în Dumnezeu și să mărturisiți și să vă împărtășiți de Dumnezeu, să-L gustați pe Dumnezeu în puterea Duhului Sfânt. De aceea, Îl rugăm astăzi pe Mântuitorul Iisus Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, să ne dăruiască și nouă această vedere pe care o invocăm în cadrul Sfintei Liturghii, și anume: Am văzut Lumina cea adevărată. Am primit Duhul cel ceresc. Am aflat credința cea adevărată nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi. Amin!
Va mai recomandam:
Asta trebuie sa auzim si Trinitas. Impartasania nu o despartim de Sf. Liturghie, asta vrem sa auzim la preoti: “E ceasul al 12-lea, apropiati-va”