INCEPE CALATORIA POSTULUI MARE!

Părintele Octavean Ioan Tomuța:

CĂLĂTORIA CREDINȚEI

Fiecare om, atunci când are de făcut o călătorie îndelungată şi ostenitoare, dacă este om înţelept şi rânduit, se pregăteşte din vreme pentru această călătorie.

În primul rând caută să afle cât mai multe despre etapele ei, ia cât mai multe informaţii despre regulile pe care trebuie să le respecte în locurile prin care va trece şi socoteşte timpul care îi va fi necesar spre a străbate tot drumul.

Al doilea: îşi pune în ordine cele necesare călătoriei: acte, hărţi, îmbrăcăminte, hrană şi bani. Apoi îşi ia iertare (întotdeauna să vă luaţi iertare când vă despărţiţi de cineva) şi rămas bun de la rudenii sau cunoscuţi şi pleacă la drum.

În calitatea noastră de creştini, începând de astăzi – căci mâine vom fi deja pe drum – ne aşteaptă şi pe noi o călătorie. O călătorie lungă şi anevoioasă, în faţa căreia mulţi bat în retragere şi renunţă să o facă, alţii o încep dar nu ajung cu bine la capătul ei şi, în sfârşit, cei care pregătesc această călătorie cu grijă şi care, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ajung cu mare bucurie la capătul ei.

Aceasta călătorie care ne aşteaptă este Postul cel Mare al Sfintelor Paşti, calea cea lungă către Învierea Domnului care trebuie să însemneze şi Învierea noastră!

Ce trebuie să facem spre a nădăjdui că putem şi noi să călătorim pe drumul acesta despre care se zice:

”Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află“ (Matei 7, 13-14) ?

Mai întâi, trebuie să ştim că informaţiile necesare călătoriei noastre le vom găsi în evangheliile celor 5 duminici dinaintea Postului, aceasta în care ne aflăm fiind ultima. Sfânta Biserica a rânduit ca aceste evanghelii, şi nu altele, să fie citite tocmai pentru ca noi să putem aduna informaţiile necesare pentru etapele şi regulile călătoriei noastre. Să vedem:

1. În prima duminică (din cele 5), prin pilda lui Zaheu vameşul, ni se arată că, dacă dorim să-L vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos la Învierea Sa, trebuie, în mod necondiţionat, să şi dorim aceasta. Altfel spus: să ne exprimăm în mod clar dorința. Zaheu, pentru că dorinţa lui era foarte mare, pentru că dorea din tot sufletul său să îl vadă pe Iisus, nu a ţinut seama că poate vor râde oamenii văzându-l pe el, mai-marele vameşilor, căţărat într-un pom. În urma efortului său îşi şi ia răsplata: Iisus ajunge în casa sa. Și Iisus mântuie casa sa, căci spune:

„Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia…” (Luca 19, 9).

Un părinte şi gânditor creştin de renume, Alexander Schmemann, spune:

“Omul urmează dorinţei sale… O dorinţă puternică înfrânge limitările omului şi când, cu pasiune, omul doreşte ceva, realizează lucruri pe care firesc nu le poate săvârşi. … Singura problemă este totuşi dacă noi ne dorim lucrurile bune, dacă puterea dorinţei din noi este orientată către scopuri bune… Zaheu a dorit lucrul cel bun, El a forţat atenţia lui Hristos, L-a adus pe Hristos în casa lui”.

2. În Duminica Vameşului şi a Fariseului avem două imagini reprezentate prin atitudinile a doi oameni. Imaginile zugrăvesc cele două atitudini opuse una-alteia: mandria şi smerenia şi ni se oferă prin ele posibilitatea unei analize proprii spre a constata cât de pregatiţi suntem pentru drumul pe calea creştină.

Această duminică ne aduce aminte de începutul necesar unei pocăinţe adevărate: smerenia. Fericirea, ne-o spune Hristos, începe cu aceasta:

”Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor‘‘ (Mt.5, 3).

Dar smerenia, afirma tot Schmemann, nu este un semn al ignoranţei, incompetenţei, slăbiciunii, aşa cum suntem îndemnaţi a crede astazi când “ni se insuflă permanent sensul mândriei, al măririi de sine, al îndreptăţirii de sine“. Smerenia este putere; puterea de a-ţi vedea imperfecţiunea. Măsura smereniei este chiar Dumnezeu care “este smerit pentru că este perfect; smerenia Lui este slava Sa şi sursa adevăratei frumuseţi, perfecţiuni şi bunătaţi“.

Începi să te pocăieşti atunci când, cercetându-te pe tine, recunoşti că ai greşit. Atunci când ai făcut acest lucru însemnează că ai pus sămânţa care în final se va transforma în rodul şi sfârşitul pocăinţei: smerenia, începutul întoarcerii către Dumnezeu. Trebuie făcută aici precizarea că acest cuvânt: pocăință, nu însemnează a te duce la aşa-zişii pocăiţi, ci înseamnă a-ţi recunoaşte păcatele, a-ţi părea rău pentru faptul că le-ai săvârşit şi a lua hotărârea de a te îndrepta. Iar hotărârea de îndreptare te va duce la întoarcere.

Întoarcere către Dumnezeu desigur, lucru pe care îl aflăm mai apoi în:

3. Duminica a treia: cea a Fiului Risipitor. Fiul s-a îndepărtat, s-a înstrăinat de tatăl său şi Mântuitorul spune această pildă spre a deschide minţi întunecate şi inimi sleite de duh, puse faţă în faţă cu dragostea lui Dumnezeu. Omul, chiar dacă afirmă că el crede în Dumnezeu, arată fapte care contrazic afirmaţia. Omul tânjeşte să fie fiu al lui Dumnezeu, doreşte câteodată chiar în mod evident, dar… dacă s-ar putea să nu fie şi obligat să respecte legea Lui.

«Ochii care nu se văd se uită» zice un proverb romanesc. Dar eu vă spun vouă: fapta care nu se învaţă prin repetare se înlătură din obişnuinţa omului și, în cele din urmă, se uită. Desigur că mă refer la fapta bună; pe cea rea am învăţat s-o săvârşim cu prisosinţă. O spune chiar Sf. Ap. Pavel:

”…Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Rom. 7, 19)

Pentru acest lucru a întemeiat Dumnezeu, Biserica. Zic [Pr. Schmemann si] Sfantul Ioan Gura de Aur:

“Dar Biserica este aici ca să-mi amintească de ceea ce am părăsit şi am pierdut. Şi aşa cum ea îmi reaminteşte, îmi amintesc şi eu …şi atunci când îmi amintesc, găsesc în mine dorinţa şi puterea de a mă reîntoarce: …<<mă voi întoarce la Tatăl Meu plângând cu lacrimi: primeşte-mă ca pe unul din slujitorii Tăi>>”. “Şi El te va primi pentru că Dumnezeu pe păcătoşii care se întorc la el nu numai că nu-i pedepseşte, ci El însuşi umblă după dânşii şi-i caută, şi, aflându-i, se bucură de ei mai mult decât de cei drepţi… Când noi ştim că suntem păcătoşi, nu trebuie nici să deznădăjduim, nici să fim uşuratici la minte şi leneşi, căci amândouă acestea ne-ar duce la pieire. Adică deznădejdea ne împiedică de a ne scula din căderea în păcate, iară uşurătatea minţii face, ca şi cei ce stau, să se poticnească şi să cadă”.

Altfel spus, trebuie să ne hotărâm în mod necondiţionat și de îndată întoarcerea la Tatal Cel Bun al nostru.

4. Această întoarcere la Dumnezeu nu se motivează doar prin dragostea lui Dumnezeu. Duminica a IV-a ne şi arată, în evanghelia ”Înfricoşătoarei Judecăţi’‘, că Bunul Dumnezeu ne iartă până la o vreme. De ce ne iartă oare doar până la o vreme, când bine ştim, Dumnezeu este Atotmilostiv. Pentru că

‘‘a ierta mereu un om care greşeşte mereu, fără speranţa de îndreptare, este un act de slăbiciune, nu de dragoste. A ierta pe cineva care nu are conştiinţa păcatului, a ierta la infinit, însemnează a deveni un cultivator al răului” (Ernest BERNEA),

în nici un caz cultivator al binelui. Omul iertat mereu, fără ca el să îşi manifeste dorinţa de îndreptare, se va transforma încet, încet, într-un profitor neruşinat şi înrăit. […]

În ziua judecăţii nu va mai fi însă iertare ci, pur şi simplu, se va face o triere. Se vor despărţi cei buni de cei răi şi fiecare îşi va lua răsplata după faptele sale, cum spune troparul

„…căci fiecare, după faptele sale, sau se va preamări, sau se va ruşina”.

Fiecăruia după cum a crezut şi a făcut.

5. Iertare şi împlinire. Suntem, în acest moment al ultimei duminici înaintea Postului Mare, în situaţia călătorului care a obţinut informaţiile necesare şi noi ştim de acum ce avem de făcut spre a ne începe călătoria:

– trebuie mai întâi să ne facem un paşaport (dorința);

– un paşaport fără viză este însă un paşaport inutil, avem deci nevoie de viză (smerenia);

– luăm cunoştinţă despre regulile pe care trebuie să le respectăm şi verificăm dacă nu cumva le-am cunoscut şi le-am încălcat. Sigur că aşa s-a şi întâmplat cu fiecare dintre noi şi de aceea trebuie să ne impunem că, dacă vom pleca la drum, am hotărât să nu le mai încălcăm (întoarcerea);

– suntem conştienţi că, dacă nu vom respecta condiţiile, vom fi opriţi la vamă (Înfricoșătoarea Judecată) şi vom rămâne în afara Împărăţiei lui Dumnezeu ori vom intra, dacă am împlinit legea. Avem libertatea şi posibilitatea de a alege!

– privim împrejur spre a ne lua rămas bun, căci dorim să plecăm la drum (iertarea).

Iubiţi credincioşi,

De mâine va trebui, dacă ne-am hotărât, să plecăm la drum. Pregătirea călătoriei noastre se încheie în duminica de astăzi şi Sf. Evanghelie ne precizează ce anume trebuie să luăm cu noi spre a ne putea începe drumul sau, cum am spus mai sus, “omul înţelept îşi pune în ordine cele necesare călătoriei: acte, hărţi, îmbrăcăminte, hrană şi bani.” Să ascultăm:

Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. (Matei 6, 14-21)

Ni se cere aşadar să punem în desagii care ne vor însoţi în călătoria noastră 3 lucruri: iertarea, postul şi milostenia.

Iertarea, care va reprezenta pentru noi îmbrăcămintea necesară drumului și care este este virtutea care acoperă goliciunea sufletelor plecate în căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Un om care nu ştie, nu învaţă sau refuză să ierte pe aproapele său este un om cu sufletul gol, sterp, dezbrăcat. Doreşti să nu te îngheţe gerul sau să nu te frigă arşiţa soarelui în drumul tău? Iartă aproapelui tău şi te vei îmbrăca în hainele sufletului liniştit că a împlinit chemarea lui Dumnezeu. Neiertarea ta îl aruncă pe aproapele tău în ger şi arşiţă sufletească, iar Dumnezeu va face la fel cu tine. Iertarea însă îţi va fi ţie haină de sărbătoare căci, nu uita, te duci la întâlnirea cu Împăratul tău Cel înviat din morţi.

Postul este hrana care te va sătura pe acest drum. Bagă de seamă însă: prea multă mâncare te îngreuiază şi prea puţină te slăbeşte, astfel că o proastă întrebuinţare a postului te va opri pe drum. Şi într-un caz şi în celălalt. Și asta ne spun cuvintele Apostolului de azi:

”Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.” (Romani 14,3-4)

Ajungem, în sfârşit, la ultima încărcătură a bagajului: milostenia. Fiecare drumeţ caută să îşi asigure cât mai bine necesităţile financiare utile călătoriei sale. Numai că, în cazul nostru, banii ne vor folosi cel mai bine împărţindu-i căci zice Scriptura:

”Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.’‘ (F.A. 20, 35)

Din nefericire acest lucru este astazi uitat aproape în întregime. Omul din ziua de astăzi nu ştie şi nu doreşte altceva decât să strângă ban peste ban, într-o goană nebună după avere, fără să se mai gândească la sărmanul de lânga el. Iubirea de bogăţie a întunecat mintea omului făcând din om, neom. Să vă spun o istorioară:

”Se povesteşte că un preot făcea o lecţie de religie cu un grup de copii cărora voia să le explice cum bogăţia întunecă vederea şi iubirea de aproapele. Nu putea găsi totuşi o explicaţie foarte clară şi, mai ales, potrivită pentru mintea copiilor. Atunci îi veni un gând. Lua o bucată de sticla de geam şi invită pe o fetiţa să priveasca prin ea: – Ce vezi?; – Pe colegii mei, – a răspuns fetiţa. Preotul vopsi atunci sticla cu un strat argintat şi o invită din nou pe fetiţă să privească: – Acum ce vezi?; – Pe mine! – răspunse fetiţa. Preotul a continuat: – Vedeţi copii, doar un strat subţire de argint a fost de ajuns ca ea să nu vă mai vadă pe voi, ci să se vadă doar pe ea. Aşa e şi bogăţia. Te face să nu mai vezi pe nimeni în afară de tine.”

Dumneavoastră ce spuneţi: v-aţi vopsit vederea sufletului cu argint? Sau cu aur, că e mai de preţ? Dacă da, gândiţi-vă o clipă: Aţi strâns destulă avere ca să vă răscumpăraţi sufletul?

Iubiţi credincioşi,

Mâine începe Postul Mare. Sf. Biserică, în cele 5 duminici dinaintea lui, ne-a pregătit pentru a putea ajunge la capătul lui. Asta pentru cazul că ne-am hotărât să plecăm la drum.

Avem acum informaţiile necesare. Va trebui să ne facem bagajele, în care vom pune, aşa cum am văzut: actele (arătate mai sus), hărţile Sfintelor Scripturi (Sf. Evanghelii), îmbrăcămintea iertării aproapelui, hrana postului şi banii de milostenie spre a ne arvuni loc în ceruri.

Extrem de important: Azi să ne luăm iertare de la toţi spre a putea pleca mâine, împăcaţi cu toată lumea, în călătoria noastră cea către Înviere. A Domnului, dar şi a noastră.

Bunul Dumnezeu să ne ajute ca, ajungând la capătul drumului, să ne putem bucura cu adevărat de Sfântă Invierea Sa întru Învierea noastră cea în Împărăţia lui Dumnezeu, căci morţi eram şi-am înviat, pierduţi eram şi ne-a aflat! AMIN.