Predica MITROPOLITULUI NEOFIT DE MORFOU din prima duminica de dupa inchiderea bisericilor si in Cipru: “Iata acum ocazia SA DEVENIM BISERICA DE ACASA! SA NE RUGAM IMPREUNA! De ce avem nevoie, azi si maine si in viitorul apropiat, este MINUNEA. Aceasta boala va trece, ALTA VA VENI, alte probleme MAI MARI DECAT BOALA VOR VENI, dar am impresia ca această FRICA nu va trece usor din inimile oamenilor”

MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU:

Părinților, noi de ce nu am putut vindeca acest neam?

(Duminica a patra din Postul Mare – 29.03.2020, Biserica Sfântului Auxiviu, episcop de Solon)

Ani binecuvântați și liberi să aveți!

Libertatea astăzi a început sa aibă o dimensiune socială, libertatea în fața regulilor care nu ne eliberează de cauzele bolii, eliberarea de turci, eliberarea de până mai ieri: Europa unită; de azi – Europa tulburată; și, de mâine – Europa distrusă.

Acest virus, singurul lucru care va reuși să îl facă, este că va distruge Europa, moneda EURO, va aduce tulburare în sufletele unor oameni, mai ales copiilor noștri, care nu au experiența războiului și a fricii și, desigur, în rândul categoriilor sociale cu risc va aduce multă temere. Această boală va trece, alta va veni, alte probleme mai mari decât boala vor veni, dar am impresia că această frică nu va trece ușor din inimile oamenilor, de aceea și trebuie să înțeleagă conducătorii noștri, clerul și poporul, că frica este îndepărtată din inimi doar de Sfânta Liturghie și de iubirea lui Hristos.

Și noi, aici, în Morfou, deși unii ne consideră anarhiști, respectăm pe cât putem, cu smerenie, cele ale legii Cezarului, care au fost impuse prin ordinul Președintelui Republicii. Vedeți în spate, acolo pe fereastră, avem dezinfectanții, detergenții și la fel la pangar. Și locurile sunt goale. Reprezentanți ai poporului sunt aici doi oameni; toți ceilalți prezenți fiind cler. Liturghia s-a săvârșit, Slavă Domnului! Cei prezenți am luat Sfânta Împărtășanie și toți cei care nu au putut să fie de față, deși și-ar fi dorit și erau pregătiți să se împărtășească, aparțin acestei categorii a celor care s-au pomenit azi: “Pomenește, Doamne, poporul ce stă înainte și pe cei care din binecuvântate pricini nu sunt de față și-i miluiește pe ei și pe noi, după mulțimea milei Tale”.

Vedeți că Biserica a avut în vedere de-a lungul timpului toate situațiile care pot apărea. Si în rugăciuni și în Liturghii, și în vecernii, dacă suntem puțin atenți, vedem că toate care se întâmplă azi sunt scrise deja. Deoarece dintotdeauna au existat epidemii, pandemii, cutremure, inundații și războaie. Fiecare generație are parte de încercarea ei. Ca să fie încercată răbdarea noastră și așteptarea noastră. Cât de mult tânjim după Viața Veșnică? Să răbdăm această viață, cu puterea lui Dumnezeu, și să așteptăm Viața veacului ce va să fie, pentru că moartea nu este sfârșitul vieții, ci este podul pe care Maica Domnului l-a clădit ca să trecem la veșnicie. Și, în timpul celei de a doua Veniri, sufletul și trupul se vor uni. Așadar, învățăm răbdare pentru cele de acum și așteptarea celor ce vor să vină. Și pentru toate acestea e nevoie de credință.

Și pe Sfântul Auxiviu [un sfant Episcop de Solon – Cipru – ucenic al Sfantului Apostol Marcu, din primul veac crestin, praznuit de noi pe 17 februarie – n.n.] care azi ne găzduiește – unde am slujit Sfânta Liturghie -, frați și surori, l-am simțit mereu în inima mea în acest timp, ca să învățăm lecția noastră, lecția credinței. Îi ziceam mereu: “Sfinte Auxiviu, cu rugăciunile tale, întărește-mi credința, și tuturor arhiereilor, și tuturor preoților, și diaconilor, și cântăreților, epitropilor, tuturor credincioșilor, puțin credincioșilor, și chiar celor necredincioși frați ai mei.” Cred, părinte Nectarie, că harul sfântului vostru aici, este cel mai bun răspuns nu doar pentru această ispită prezentă, ci și pentru următoarea molimă care vine, așa cum zic cei ce văd, și pentru următoarele ispite care vin, dar și pentru frumoasele, luminoasele zile ale Ortodoxiei care, de asemenea, vor veni, după aceste încercări. De ce avem nevoie pentru a trece toate acestea? De credința pe care sfantul Auxiviu poate să o întărească. În fiecare zi, în fiecare seară, să-i ziceți: “Sfinte Auxiviu, în Duhul Sfânt, întărește credința mea.” Și așa va face!

Sfinții fac minuni prin Duhul Sfânt. De ce avem nevoie azi și mâine și în viitorul apropiat este minunea. Dar când închidem bisericile, unde se întâmplă marea minune a prefacerii pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos, cum se vor petrece alte minuni și mai mici?  Este o întrebare la care să ne gândim. Dacă nu trăim minunea Săptămânii Mari, a Învierii, cum vom trăi minunea pe care o cerem și poporul o dorește, a însănătoșirii noastre, de microbii trupești și duhovnicești? Cum se va întâmpla aceasta? Fără Sfânta Liturghie anulăm minunea în viața noastră. Nu putem să înlocuim Sfânta Liturghie și cele ce se slujesc în cadrul ei și cele ce se găsesc în ea, cu orice alt mod de comunicare între oameni. Aici (la Liturghie) nu doar că se întâlnesc oameni, aici se unesc îngerii cu cele ale oamenilor, sufletele noastre cu Duhul Sfânt, trupurile noastre cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.

Și noi vorbim de moarte și bănuim că Sfânta Liturghie poate sa fie izvor de îmbolnăvire și moarte? Atunci deja ne găsim, popor și cler, în păcat, și doar de păcat trebuie să ne temem, fie că o mărturisim sau nu. Dumnezeu să ne miluiască și să ne ierte!

Desigur că aceste liturghii pe care le facem, fără popor, cu puțini reprezentanți ai poporului, sunt Liturghii. Dar nu cumva este aceasta un canon pus de Însuși Dumnezeu, o mică pedeapsă care a venit în primul rând asupra noastră, a Arhiereilor, a clericilor și apoi asupra poporului? Ce a zis Hristos în Evanghelia de azi? “O, neam necredincios, până când vă voi răbda!“ – când L-au întrebat ucenicii: “De ce noi, Doamne, nu am putut să vindecăm acest om bolnav?”. Știți pe cine reprezintă Apostolii?  Pe Ierarhi. Ierarhii sunt urmașii Apostolilor. Și noi, sărmanii Arhierei – auzi și te minunează! -, suntem în chipul Însuși al Lui Hristos! Și Hristos ce le-a răspuns? Nu ați putut să îl vindecați pentru că acest neam de demoni nu iese decât cu post și rugăciune. E ca și cum le-ar fi spus: Nu aveți nici rugăciune, chiar dacă Îmi sunteți ucenici, și nici postul vostru nu îl primește Dumnezeu. Cum zice și profetul Isaia: “Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară.”

Postul și rugăciunea reprezintă ceva mai adânc decât ceea ce facem și ceea ce credem noi că sunt. Și am pierdut acest mai adânc în primul rând noi, arhiereii, care suntem în locul lui Hristos, și apoi preoții care sunt în locul apostolilor. Nu putem să scoatem demoni și să vindecăm în epoca noastră? Nu are nevoie Dumnezeu de noi? Asta ni se zice acum. Așadar, nu doar că trebuie să sporim rugăciunea și postul – și asta trebuie -, dar ceea ce ne lipsește este credința tare. De aceea zic: Sfântul Auxiviu, cu cât va trece timpul va deveni un sfânt foarte foarte actual de care vom avea nevoie. Așa cum este acum ajutător Sfântul Nichifor pentru bolile molipsitoare și pentru coronavirus, și pentru boala molipsitoare mai grea care vine, unde vom avea nevoie de mulți Nichifori, de mulți sfinți ca Sfântul Antim [din Chios], ca Sfântul Evmenie, ca Sfântul Auxiviu, de multă răbdare, multe posturi și rugăciuni, și, mai presus de toate, repet, de multă, de foarte multă credință.

Și cine are această credință? Cine îndrăznește să spună: am credință? Noi spunem ce a zis tatăl din Evanghelia de azi: “Cred, Doamne, ajută necredinței mele!” Când zicem așa din inimă, atunci vine Sfântul Auxiviu, Sfântul Nichifor sau orice alt sfânt pe care îl iubim, îngerul nostru păzitor, și ne întăresc credința, și prin harul lui Dumnezeu putem să nădăjduim într-o mare vindecare, iar ceea ce pare să fie o nenorocire azi să se transforme într-o mare binecuvântare. O astfel de binecuvântare unii oameni au început deja să o simtă. Mi-a spus un om pe care îl iubesc mult și care mă iubește și mai mult. Are și acesta familie, și luptă să ducă Duhul Sfânt în familia sa, în biserica de acasă. Luptă să se roage împreună, să postească împreună, să se împărtășească împreună. Asta înseamnă biserica de acasă. Și mi-a povestit că, în satul unde locuiește, le-a spus preotul că, de Bunavestire, deoarece nu vor putea ajunge la Liturghie, pentru că e interzis prin ordonanță, prin decretul Cezarului, atunci va veni Hristos acasă la ei. Acest bărbat însă făcea parte dintr-una din categoriile care au dreptul de la Arhiereu și preot să participe la Liturghie. Așa că s-a dus. Femeia lui și cei trei copii au rămas acasă. Și mare a fost surpriza lui când s-a întors acasă, ca să le ducă anafura copiilor și agheasma – așa cum e canonul în mitropolia noastră -, și a vazut-o pe soția sa și pe copii îmbrăcați frumos, cu hainele de duminica, mâncând anafura. Și i-a întrebat: cine v-a adus anafura și aghiasma? Preotul satului. Unul din cei doi preoți și-a asumat răspunderea să împărtășească pe cine dorește din enorie. Este dreptul nostru pe care nu poate să ni-l refuze societatea Ciprului de azi. Nu știm ce se va întâmpla mâine. Dar deocamdată așa e: dreptul credinței și al practicării credinței este un drept constituțional. Tot așa cum ai dreptul să fii ateu. Așadar, preotul a trecut pe la ei, s-au pregătit, au citit Acatistul Maicii Domnului împreună cu cei trei copii. “Și hainele voastre? De ce v-ați îmbrăcat așa de frumos?”, “Păi, venea la noi acasă Hristos – și noi să Îl primim în hainele de casă? Ne-am îmbrăcat de sărbătoare pentru că a venit la noi acasă Cel Mai Bun dintre toți.”  Și mi-a mărturisit acest credincios: Înaltpreasfințite, astea sunt cele bune care se întâmplă în această situație: încep familiile să înțeleagă ce este lucrul de rând și care este esențialul în viața lor. Acum sunt puține familiile care au înțeles asta. Săptămâna viitoare vor fi și mai multe. Iar în celelalte săptămâni, dacă toată această carantină nu va mai ține, unde va merge lumea să ceară ajutor? La Biserică.

Dar voi, care stați acasă și acum mă auziți, să nu începeți să vorbiți împotriva președinților și arhiereilor voștri! Orice veți spune despre noi, o merităm! Deoarece nu ne-am învrednicit în toți acești ani să vă catehizăm ortodox, să vă păstorim așa cum vrea Dumnezeu, mai ales să scoatem demonii, cum spune Evanghelia de azi. O merităm, dar și voi, ca simpli credincioși, în toți acești ani, nu ați devenit biserica cea de acasă. Iată acum ocazia să devenim biserica de acasă! Să ne rugăm împreună: părinți și copii, să ne închinăm împreună la aceeași icoană, fără frică și patimă, să ne iertăm unii pe alții de greșeli în familie, să ne pocăim în inima noastră și în casa noastră și când începem să facem acestea, cu postul ca întărire și cu foarte foarte multă rugăciune, atunci, tot după profetul Isaia, va zice Domnul: “Veniți acum să ne judecăm!”, adică va zice Hristos: haideți acum să discutăm. Și să vedeți ce frumos va vorbi atunci Hristos cu voi, și orice Îi vom cere, ne va da îndoit.

Aceasta este simțirea mea azi. Îi mulțumesc lui Hristos că m-a învrednicit să spun acest cuvânt, Sfântului Auxiviu și Marelui Vasile în această Liturghie minunată.

Liturghia s-a săvârșit, sfânta agheasmă s-a făcut, pocăința, după puterea noastră se face, le vom duce la casele noastre, și agheasma, și anafura, și binecuvântarea, postul, rugăciunea și Credința și pe Sfântul Auxiviu, pe Marele Vasile, pe Sfântul Nichifor, și orice alt sfânt pe care îl iubim și să îi împărțim cu copiii și soțiile noastre, să devenim cu toți o frăție, ca să putem face față celor ce vor veni, care sunt mari, grele la început, și de mare slavă mai apoi. Este o operație care trebuie să se facă cu multă răbdare și cu întărirea credinței noastre.

– Traducere de E.P. pentru Cuvantul Ortodox –

Legaturi: