Pacatele banale care raman pacate… si in modernitate: TINUTA PROVOCATOARE, MACHIAJUL, IMPODOBIREA… Sminteala femeilor si vina barbatilor
Motto:
„Citim adesea sfintele carti si adevarurile credintei ortodoxe ni se par asa de grele, incat cautam felurite cai de a le ocoli si a nu le implini in viata noastra. Aceasta este cea mai pagubitoare purtare a unui crestin.
Oricat de grele ar fi, adevarurile credintei noastre trebuie primite si implinite intocmai. Noi trebuie sa ne ridicam la inaltimea lor si nu sa le pogoram pe ele la masura slabiciunilor si neputintelor noastre.
Chemarea noastra este „sa avem ochii pururea atintiti la Hristos, incepatorul si plinitorul credintei”, straduindu-ne sa urcam din treapta in treapta pe calea desavarsirii, pana la sfintenie.
Sa ne ajute Dumnezeu ca citind sa cunoastem si cunoscand sa si implinim intocmai si sa ne mantuim”.
(P.S. Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului, in: Protos. Nicodim Mandita, “Al cui chip sa purtam?“, Editura Agapis, Bucuresti, 1999, p. 3)
a. Tinuta indecenta a femeilor
Dorinta celor mai multe femei si fete din ziua de astazi de a placea si de a incanta prin alte mijloace decat cele firesti au criticat-o toti Sfintii Parinti. Si nu numai ei, ci chiar si inteleptii greci si latini din antichitate. Acestia, desi erau pagani si nu-L cunosteau pe Dumnezeu, aveau totusi sadite in sufletele lor constiinta morala – pe care o avem cu totii, insa prea multi dintre noi am inabusit-o, i-am sugrumat glasul, facandu-l sa se auda tot mai slab, pana cand am ajuns sa nu mai auzim deloc acest glas al constiintei…
Astfel, de exemplu marele filosof latin Seneca o lauda pe o anume Helvia ca nu a ravnit „imbracamintea confectionata doar pentru a arata goliciunea” – iata cat de modern in gandire poate fi acest invatat care a trait acum 2000 de ani!
De asemenea, Sfanta Scriptura condamna acest pacat in pasaje care pe alocuri sunt adevarate invective, folosind „fraze tari” si expresii adeseori socante. Un astfel de fragment, devenit clasic, putem intalni in cartea profetului Isaia, in portretul pe care acesta il face „fiicelor Sionului” care, „pentru ca sunt mandre si umbla tantose si cu priviri galese si cu pasi alintati si zanganind lantujele de la picioarele lor“, Domnul le va pedepsi dezvelindu-le goliciunea, dandu-le „in loc de miresme, putreziciune, in loc de cosite impletite, chelie…” Desi pasajul se refera mai ales la lux si impodobiri, observam ca pedeapsa acestor femei de a fi dezgolite in fata tuturor este in zilele noastre un lucru pe care ele insele il cauta, din care isi fac un motiv de trufie in loc de plangere, de slava desarta in loc de rusine…
Sfantul Ioan Gura de Aur scria de asemenea despre femeile si fetele ce se impodobeau sau umblau prin oras imbracate indecent. Parintele afirma ca acestea sunt cu mult mai pacatoase decat femeile desfranate, deoarece acestea din urma isi practica meseria lor imorala in case si in locuri ascunse, in vreme ce acele femei care umbla imbracate indecent isi arata imoralitatea in public. Sfantul Ioan le aseamana cu ucigasii, care omoara barbatii atat trupeste, cat si sufleteste.
In acest fel,
O astfel de femeie a vazut odata sfantul Ambrozie venind fara rusine la sfanta Biserica, fara sa-i pese catusi de putin de raul pe care il producea celor care, chiar si fara voie, o vedeau.
„Privindu-ti hainele – i se adreseaza sfantul Ambrozie – si felul in care arati, oricine ar crede ca te grabesti la joc ori la teatru. […] Pleaca si plange-ti pacatele si desfraul tau, nu mai veni aici sa-ti bati joc de Dumnezeu, de sfanta Biserica, si prin nerusinatul tau suflet sa duci in pieire si in iad si alte suflete nevinovate…” (Calea sufletelor in vesnicie, Editura Lumina din Lumina, 1992, vol. II, p. 573).
Sper sa nu se inteleaga din acestea ca sfantul Ambrozie ar fi dat-o afara din biserica, refuzandu-i o posibila pocainta. Nicidecum! Dimpotriva, sfantul Ambrozie tocmai aceasta i-a spus: sa plece sa isi planga pacatele, pentru a reveni in Biserica cu un alt chip, atat interior cat si exterior, cu alte ganduri si dorinte…
b. Luxul si impodobirile
Luxul, impodobirile si toate celelalte pacate care le insotesc au fost combatute in nenumarate randuri, in lucrarile lor, de sfintii si de scriitorii Bisericii.
„Priviti – ne indeamna un parinte – la chipurile si imbracamintea Sfintei Elisabeta, sotia batrana a preotului Zaharia si mama Sfantului Ioan Botezatorul, si la tanara pururea Fecioara Maria si luati pilda de purtare si imbracaminte. Vedeti la dansele: cap, piept, maini ori picioare goale, cum invata modele lumii inselatoare? Vedeti aici: cercei, margele, coliere, martisoare, bratari, inele, pudra, vopsele, manichiura?“. (Protos. Nicodim Mandita, Luxul si impodobirile ruineaza sufletul, Editura Agapis, Bucuresti, 2003, p. 47)
Un alt preot ortodox spunea ca astfel de oameni,
„tagaduind ca fiinta omului e de la Dumnezeu, spun in gura mare ca omul se trage din maimuta si cauta ca prin viata lor sa se apropie cat mai mult de maimuta.[…]
De fapt, chiar in felul cum isi ingrijesc trupurile, acesti oameni – si din nefericire formeaza o mare majoritate – se aseamana maimutei si salbaticilor.[…]
Se boiesc si se pocesc salbaticii, se pocesc si se boiesc si oamenii nostri; luati aminte si cercetati o cucoana, asa-zis moderna; sprancene nu mai are, pentru ca si le-a scos si a facut altele cu creionul, care nu mai sunt ca ale oamenilor, asa cum i le-a facut Dumnezeu. […] isi pun salbaticii la gat, la urechi, la maini fel de fel de gateli, apoi vedeti prin ce se deosebesc femeile noastre de ei. Din unghii si-au facut ghiare.
Se maimutaresc si joaca dupa o muzica simpla si salbatica, cei salbatici, se maimutaresc si joaca dupa o muzica, la fel ca a lor, oamenii din Europa si din partile lumii pretinsa civilizata, dar care nu se deosebesc prin nimic de salbatici. Si aceasta se numeste civilizatie?! Nu este curata salbaticie?“ (Idem, pp. 50-51)
Parintele Nicodim povestea o intamplare cu un preot misionar din Franta care a predicat Sfanta Evanghelie in Africa. Se spune despre el ca, la sfarsitul misiunii, oameni cunoscuti, rude si prieteni au dorit sa auda de la el cum a reusit sa converteasca pe acei salbatici. Si povesteste parintele Nicodim:
„Cand a sosit preotul misionar care era asa de mult asteptat, mai multe doamne imbracate la moda, semidespuiate, si-au cerut scuze pentru tinuta lor indecenta, la care preotul, linistit si calm, le-a raspuns: Nu face nimic, pentru ca eu, stand atatia ani de zile printre salbaticii care umbla goi ca si animalele, m-am obisnuit cu ei”. (Gheorghe Ionescu, Viata parintelui Niodim Mandita. vol. II, Editura Agapis, Bucuresti, 2004, p. 403)
Sa nu creada cineva ca afirmatiile parintelui Nicodim Mandita, care a scris mult despre aceste subiecte, ar fi
doar pareri personale ale acestuia sau ale altora care gandesc la fel ca el. Nu, nicidecum. Nici una dintre afirmatiile parintelui nu este o inovatie, ci toate au fost mai intai enuntate de Sfintii Parinti, pe care-i citeaza fara zgarcenie in toate cartile sale. De asemenea, printre crestinii nostri exista o parere eronata destul de raspandita, conform careia scrierile parintelui Nicodim Mandita ar fi pentru oamenii de la tara, nu pentru ei, intelectualii. Astfel de afirmatii nu pot decat sa ne indurereze. Oare Sfintii Parinti – pe care ii citeaza atat de bogat parintele Nicodim – au scris numai pentru oamenii de la tara? Oare, daca suntem intelectuali, avem voie sa facem toate lucrurile infierate si combatute de Sfintii Parinti, pentru ca noi suntem intelectuali, citim carti de teologie inalta si suntem foarte induhovniciti, si nu avem nevoie sa ne facem probleme ca ar fi pacate impodobirile, tinuta necuviincioasa s.a., lucruri cu care trebuie sa se ocupe oamenii de la tara, care nu pot pricepe teologia inalta?!…
De asemenea, foarte multi sfinti au chiar scrieri intregi despre aceste pacate. Nu cred ca ar mai fi nevoie sa mai citez din marturiile lor, pentru ca s-ar putea scrie o carte separata numai despre lux si impodobiri in scrierile Sfintilor Parinti… De aceea, pentru a nu incarca acest text si a nu-l obosi prea mult pe cititor, voi mentiona doar numele catorva dintre acesti sfinti: Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Clement Alexandrinul, Ambrozie al Mediolanului, Fericitii Augustin si Ieronim, Paulin episcopul Nolei, Isidor Pelusiotul, Ciprian al Cartaginei etc. etc.
Desi criticile acestor sfinti sunt intotdeauna necrutatoare, ele nu se transforma niciodata in misoginism. Spre exemplu, sfantul Ambrozie considera ca femeia ar putea fi altfel: mai cuviincioasa, mai modesta, mai buna, mai virtuoasa, daca barbatul i-ar cere acest lucru. Femeia, ca faptura mai slaba si supusa barbatului, n-ar indrazni – scria sfantul Ambrozie – sa cada in excese etalandu-si farmecele sau impodobirile, daca barbatul nu i-ar ingadui. Insa el nu numai ca-i permite acestea, ci chiar i le si pretinde. Si atunci, tot el este acela care afirma ca femeia este pricina tuturor rautatilor!
Cu toate ca se incearca mereu sa se scoata in evidenta si sa se puna accentul pe greseala Evei din Rai, de ce ne-am mira ca a gresit, ea care prin insasi firea ei este mai slaba, de vreme ce a gresit si semenul ei mai puternic? – se intreaba tot sfantul Ambrozie. Femeia – considera sfantul – are cel putin o scuza in pacatul ei, pe cand barbatul nu. Ea a fost biruita de vicleanul sarpe, de un inger, chiar daca acest inger era cel al rautatii. Barbatul insa a pacatuit din pricina unei creaturi asemenea lui, ba inca mai slaba decat el. Si atunci – conchide sfantul Ambrozie – cu cat mai grav este pacatul barbatului, care a fost invins de o femeie, fiinta mai slaba ca el, decat pacatul femeii, care a fost invinsa de o fiinta suprapamanteana, de un inger inmiit mai puternic decat ea?!
La fel aprecia si sfantul Ioan Gura de Aur, care considera ca inca mai vinovat decat femeia care se impodobeste este barbatul care se impodobeste cu lucruri femeiesti, si ca inca mai condamnabil decat femeia care „se gandeste numai la colanul ei cel aurit” este „barbatul care se gandeste cum sa-si imbrace femeia cu haine aurite”, el insusi fiind de fapt pricinuitorul pacatului femeii, prin faptul ca-l alimenteaza si-l incurajeaza…
c. Machiajul si vopsirea parului si a unghiilor
In cartea „Facerea” din Vechiul Testament (prima carte a Bibliei), chiar in primul capitol, gasim scris ca Dumnezeu a spus: „Sa facem om dupa Chipul si Asemanarea Noastra” (Facerea 1,26). Sfantul Ciprian al Cartaginei, pornind de la aceste cuvinte, afirma – in consens cu toti Parintii Bisericii – ca orice mijloc artificial de infrumusetare inseamna o insulta adusa lui Dumnezeu si creatiei Sale care – dupa textul biblic din „Facerea” – este „buna foarte”. Asadar este o razvratire impotriva lui Dumnezeu, caci orice astfel de infrumusetare artificiala este echivalenta cu a considera ca ceea ce a creat Dumnezeu nu este bun si, prin urmare, ar trebui – chipurile – corectat, imbunatatit:
„Si cine indraz
neste – scrie sfantul Ciprian – sa schimbe si sa strice faptura lui Dumnezeu? Aceasta inseamna ca savarseste un atentat contra lui Dumnezeu si ca pretinde sa reformeze opera Sa si sa-i dea alta infatisare. Inseamna ca nu cunoaste ca tot ceea ce se naste e opera lui Dumnezeu si ca orice schimbare ce i se aduce vine de la diavolul”.
Femeile
„care-si acopera cu sulimanuri [adica farduri – n.n.] cutele fetei, care-si vopsesc obrajii [si buzele – n.n.] cu roseata si isi innegresc ochii cu funingine insulta pe Dumnezeu. Se vede ca le displace forma modelata de Creator, le este rusine de ele insele, condamna pe Dumnezeu in ceea ce El a facut. Caci ce altceva decat a-L condamna este a corecta ceea ce El a facut si a-I schimba intentia?”
Intrebuintarea de catre femei a machiajului, vopsirea parului, a buzelor si a unghiilor, toate acestea urmaresc in ultima instanta starnirea pornirilor pacatoase din sufletul celor care le privesc. Despre aceasta tendinta de a placea printr-un aspect mestesugit mai mult decat prin ceea ce Creatorul a dat, sfantul Ambrozie al Mediolanului scria:
„Omule, esti zugravit de Domnul. Ai un bun artist si pictor. Nu sterge zugraveala cea buna. […] Tu displaci si Creatorului, care-si vede stricata opera Sa”.
Iar sfantul Ciprian al Cartaginei foloseste o comparatie care scoate mai bine in evidenta adevarul afirmatiilor Parintilor Bisericii privitoare la acest subiect. Sfantul Ciprian scrie ca daca un pictor ar realiza un tablou deosebit de valoros si, „odata portretul sfarsit, un alt pictor, crezandu-se mai iscusit, si-ar intinde mana pentru a-l retusa, insulta adusa primului artist ar fi grava si indignarea lui justificata”. Si sa ne gandim ca nu pe un pictor pamantesc, oricat de genial ar fi el, vrem noi sa-l corectam, ci pe insusi Dumnezeu, Creatorul Cerului si al Pamantului!”
(din: “URCUS DUHOVNICESC. Culegere de texte crestin-ortodoxe culese si comentate de Andrei Dragulinescu, Editura Agapis, 2009)
Legaturi:
- DE CE FARDAREA E PACAT? Icoana pe care o stricam prin “infrumusetare”
- DE CE AM AVEA NEVOIE DE MACHIAJ SI BIJUTERII? CARE E ORIGINEA LOR SI CE PUTEM PUNE IN LOC?
- Monahul Paulin de la Putna despre imbracaminte, machiaj si privire intr-o cultura a curviei
- SFATURILE SFANTULUI VALERIU GAFENCU CATRE SURORILE SALE DESPRE CUMINTENIE, NATURALETE, SIMPLITATE
- Sfantul Ioan Gura de Aur catre Cuvioasa diaconita Olimpiada despre virtutea simplitatii si patima ascunsa a impodobirii
- Vladica Augustin de Florina despre modelul Sfintei Mucenite Paraschevi (26 iulie) pentru crestinii de azi
- Cum o urmăm noi pe Maica Domnului?
- Boala si nebunia slavei desarte
- BOALA DUHULUI LUMESC
- E vremea sa ne trezim din somn!
- Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos
- “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“
- Cuviosul Paisie despre neoranduiala launtrica si infatisarea exterioara
- Parintele Cleopa despre femeia crestina – imbracamintea, infatisarea, purtarea si rosturile ei firesti: “TACE LUMINAND SI SE JERTFESTE TACAND”
- Despre femeile care poarta podoabe de aur si se impodobesc – Sf. Ioan Gura de Aur
- In memoriam Parintele Constantin Mihoc: DESPRE PODOABELE FEMEILOR
- Pr. Constantin Mihoc despre relatiile dintre sotii crestini si modul de vietuire a mirenilor (II)
- Parintele Gheorghe Holbea despre MAICA DOMNULUI SI FEMEIA MODERNA
- Al cui chip să purtăm? Despre sfială şi cuviinţă la femeia ortodoxă
- Machiajul – masca frumuseţii
- Cu ce va imbracati fetele?
- Substante cancerigene in produsele cosmetice. DE CE, PE LANGA MOTIVELE DUHOVNICESTI, SUNT PERICULOASE DIFERITELE “VOPSELURI” SI “LACURI”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Cine dă chipului lumină
Şi când e tânăr şi frumos
Şi când e…, (camuflat) cosmetic
Şi când ascultă de Hristos ?
Ci ne vorbeşte fără vorbe
Şi dă acel subtil răspuns
De care ne vorbeşte-n slove
Cuvântul Domnului Iisus ?
Ochiul uman este fereastra
Prin care iese la vedere
Inensităţile trăirii
Ce ard în suflet cu putere.
Că ochiu’arată totdeauna
Cele ce’n inimă’am ascuns
Şi pune chipului pecetea,
De care ne-a vorbit Iisus .
El cîntăreşte. El aleargă,
Dezbracă, cată, scormoneşte
Şi’aduce-n suflet – pentru patimi –
Ceea ce inima pofteşte.
Privirea poartă-n ea adâncul,
Pe care mulţi nu am dori
Să se arate tuturora,
Prin cele ce se pot “citi”
Că poate să arate ura,
Deschis, adînc, ucigător,
Sau viclenia ce-o ascunde
Discursul cel înşelător.
Poate s’arate’o voinţă
Ce nu uşor va fi supusă.
Poate purta belşug de milă
Ori răutate’abil ascunsă.
Pote vădi pofte intense
Şi îmbia la desfătare,
Poate vădi nesăbuinţă ,
Frivolităţi, neruşinare.
Poate trăda ori îndrăzneală
Ori minte foarte ascuţită,
Ori suflet mic şi nestatornic
Ori o voinţă oţelită.
Poate vădi adânc de patimi,
Cruzime, pofte pătimaşe
Fără de stavilă şi margini,
Sau gând şi fapte ucigaşe.
Pote vădi un duh vulcanic
Puternic, dur ori potolit
Ori trai duhovnicesc şi cruce,
Ori foc intens arzând mocnit,
Ori un adânc plin de lumină
De inocenţă, de iubire
Şi’o inimă ce nu se’nfruptă
Din nici un viciu în trăire.
Luminătorul nostru-i ochiul
(Precum a spus Domnul Hristos).
Ce’mpodobeşte întreg trupul,
Chiar dacă chipul nu-i “frumos”.
Sau pune chipului pecetea
Vicleană şi înfricoşată
Cît ar fi faţa de frumoasă
Şi măiestrit cosmetizată.
Căci din adîncuri răbufneşte
Ori întuneric ori lumină ,
Ori viciu, egoism şi ură ,
Ori dar şi dragoste divină.
Adîncul inimii revarsă,
(Prin ochii noştri) în privire ,
Comori cereşti acumulate,
Prin harul dragostei divine,
Ori sufletul cel mic şi lacom
Perfid curvar şi monstruos
Fără valorile divine,
Ce se câştigă prin Hristos.
Ochiul ne’arată totdeauna
Ori templu al Duhului Sfânt,
Ori un cuibar spurcat de patimi,
Ce sting credinţa pe pământ.
Lumina vine din adîncuri
Din curăţie şi iubire,
Din frumuseţea-i fără vârstă
Ce urcă spre desăvârşire,
Din dragostea nevinovată
Şi din smerita comportare,
Din mila cea fără de margini
Din rugăciune şi iertare.
Luminătorul nostru-i ochiul
Precum a spus Domnul Hristos,
El e podoaba şi valoarea
Adevăratului frumos.
.
Unele femei, dar si barbati (in ziua de azi), isi “retuseaza” chipul care altfel, in viziunea lor, ar parea “prea urat” sau schimonosit de boli, deformari, defecte din nastere, etc. Ei nu pretind sa iasa in evidenta prin frumusete, sau sa atraga pe cei din jur, ci doar sa nu deranjeze prin aspectul “neplacut”. Cel putin aceasta este mentalitatea la suprafata ei.
Desi acest lucru poate parea o alegere corecta din punct de vedere al ratiunii lumii acesteia, el nu este o fapta duhovniceasca, ci tot un compromis, mai fin. In primul rand, cred ca oamenii trebuie sa ramana ceea ce sunt, sau au devenit in timpul vietii, ca marturie nemincinoasa pentru cei din jur. Trebuie sa se vada clar care sunt roadele pacatului, sau ale nenorocirilor suferite, trebuie ca realitatea sa ramana si sa fie marturisita asa cum este. Cred ca si aceasta este un dar de la Dumnezeu, o opera de arta a Lui, chiar daca in aparenta pare ceva urat. Pana la urma trebuie sa credem ca acest trup este trecator, si ca este lasat de Dumnezeu pentru ca prin tot ce trece el sa se nasca virtuti sufletesti permanente. Nu este bine sa ne ascudem de noi insine, si nici de ceilalti. Oricum, cine priveste cu atentie observa unde omul incearca sa mascheze anumite lucruri, si poate chiar unde in sinea lui mai pastreaza ramasite de mandrie sau rusine. Multi care mascheaza cu “scop bun”, de fapt inca spera ca pe undeva mai sunt gasiti “atragatori”, sau poate le e rusine sau frica sa marturiseasca realitatea. Cu ajutorul lui Dumnezeu, aceste lucruri trebuie biruite. (bine-inteles, ma refer la “retusurile” care pot fi evitate, nu la grave malformatii care pot ingrozi pe cei din jur, sau pot atrage mila in mod fortat).
Si mai exista si cei care fac compromisuri din “constrangere”. Aceasta se poate observa la prezentatorii tv, sau in cazuri unde la servici se impune o anumita tinuta care de fapt este indecenta. Aici, trebuie sa se stie ca puritatea nu este negociabila. Mai bine te folosesti daca iti dai demisia sau esti dat afara. Astfel, iti pastrezi puritatea si demnitatea sufleteasca, dar chiar si pacea sufletului si libertatea personala, in sensul ca nu te lasi manipulat si nu ai tot timpul probleme de constiinta sau conflicte interioare. Cat despre buna starea trupeasca pierduta sau faptul ca “nu mai esti vazut bine” de sefi sau colegi, sau ca iti atragi “dispret”, Dumnezeu se va ingriji si va darui cununi Ceresti.
Mare ispita…Rar femeie care sa nu iasa in evidenta prin “accesorii”.
Chiar daca modelul nostru ar trebui sa fie Hristos,ne smintim deseori de unii din pastorii nostrii care propavaduiesc austeritatea,dar coboara din masini scumpe,la patru ace,proaspat barbieriti, cu after shave pe post de mir…Ne smintim de coanele preotese care stau manechine in fata Altarului,langa o icoana a Maicii Domnului smerita si indurerata…Degeaba se imbraca baba Floarea decent pentru ca nimeni nu o observa.
Nu am autoritatea morala a Sfantului Ambrosie pentru o astfel de critica si de aceea imi cer iertare fata de cei atinsi de vorbele mele proaste.
Noi, femeile, umblam dupa creme, machiaje, operatii estetice, si cu toate acestea tocmai lipsa utilizarii lor le face pe femei sa para mai tinere si mai frumoase, la orice varsta.
Este un “paradox” care din pacate este ascuns sub prejudecati si reclame comerciale !
Cu cat utilizezi mai mult cosmeticele de orice fel, cu atat arati mai batrana mai devreme decat evolutia naturala.pentru ca aceste produse chimice nu fac decat sa strice pielea…
Din pacate in societatea de azi imaginea fizica de moment are mai mare “valoare” decat sufletul sau inteligenta femeii…
Si barbatii apreciaza mai mult o “manechina” decat o crestina, si angajatorii, si societatea actuala in general.
De aici toate degenereaza, dar atunci cand L-am ales pe Hristos nu trebuie sa ne mai pese de ceea ce cere societatea…
Sigur dupa aceea trebuie sa avem forta sa suportam batjocura si eventual chiar izolarea…dar Domnul nostru cate a suferit, si sufera, din partea societatii, si Este Dumnezeu !?
Domnul sa ne dea putere !
Pe timpul cind slujea la biserica rusa din San Francisco Sfintul
Ioan Maximovici la intrare linga usa era pusa o galeata cu apa si sapun
si un burete (spre a se folosi pentru indepartarea machiajului, rujului, etc)
se pare ca nici o persoana nu a mai venit purtind machiaj, ruj…
Traian
Foarte potrivita partea din titlu cu …Sminteala femeilor si vina barbatilor”.
Foarte important pt. ortodoxie
Vă trimitem acest articol cu toata dragostea si va rugăm sa-l publicati.
DE LA PATRISTIC LA POSTPATRISTIC
DEZICEREA DE SINE A CONDUCERII ORTODOXE
pr. Gheorghios D. Metallinos
Profesor Onorific al Universităţii din Atena
Comunicare susţinută în cadrul conferinţei
„Teologie patristică şi erezie postpatristică”,
organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului,
Miercuri 15 Februarie http://graiulortodox.wordpress.com/
http://graiulortodox.wordpress.com/2012/03/08/ecleziologia-%e2%80%9epost-sinodala-de-provenienta-papistasa-a-mitropolitului-prusei-organizatorul-principal-al-facultatii-din-halki/
precum si
http://graiulortodox.wordpress.com/2012/03/07/pericolul-ca-facultatea-de-teologie-din-halki-sa-devina-pepiniera-de-ecumenisti/
Preoteasa de la biserica unde mergem se imbraca adesea cu pantaloni stramti sau colanti(ciorapi)prin care i se vad formele pline. Vara poarta bluzite frumoase, insa transparente, stramte sau decoltate. Vad privirea sotului atrasa, dar si a altora. Nu poarta batic, e o preoteasa moderna si cocheta, ce-i drept prezenta(stim de alte preotese care nici nu dau pe la slujbele preotului). Sotul mi-a spus mai demult ca ii sunt atrase privirile involuntar si de atunci mi-am dat seama de felul tinutei ei si nu stiu cum sa-l sfatuiesc, am o anumita pudoare sa deschid subiectul. Aveti un sfat pentru noi?
Va multumim pentru toate articolele ziditoare, ne folosim mult sufleteste. Domnul sa va ocroteasca.
@ Florescu:
Iertati-ne, dar nu suna bine genul asta de “denunt” detaliat, descris amanuntit si focalizat pe o anume categorie. Ca e preoteasa sau nu, problemele sunt aceleasi, iar noi nu avem a judeca oamenii care cad, ci numai a arata ce este pacat si ce nu. Iar mijloacele de a ne feri privirile… au ramas aceleasi dintotdeauna. Mai multa luare aminte si ochii la icoane… si dincolo de ele. Iar intre soti nu ar trebui sa exista vreo jena de a discuta vreun subiect.
Doamne, ajuta!
Aveti dreptate in cele ce ati scris.Este cuvantul de care chiar eu aveam nevoie. Multumim inca odata si iertati.
“Femeia, ca faptura mai slaba si supusa barbatului, n-ar indrazni – scria sfantul Ambrozie – sa cada in excese etalandu-si farmecele sau impodobirile, daca barbatul nu i-ar ingadui. Insa el nu numai ca-i permite acestea, ci chiar i le si pretinde. Si atunci, tot el este acela care afirma ca femeia este pricina tuturor rautatilor!”. Aha! In sfirsit! Se spune si acest lucru foarte important pentru ca pina acum discursul era: vai, ce ne facem cu femeile despuiate….Asa tabloul este complet si exact!
Pe de alta parte insa, o fi femeia slaba si supusa barbatului, numai ca tot femeia este cea care incepe educatia copiilor, a baietilor inclusiv. Foarte multe depind de educatia data de catre mame baietilor lor, de mici copii. Ori, parerea mea, romancele sint foarte lipsite de discernamint atit in educatia cocolosita pe care le-o dau cu precadere baieteilor (facindu-i sa creada ca sint un fel de bibelouri umane cu firma ” la placinte inainte la razboi inapoi” cu consecinte dezastruoase care se vad din ce in ce mai clar)cit si in ceea inteleg ele prin “supunere” fata de barbat. Supunerea nu se face oricind, oricum si fata de oricine doar pentru ca este de sex masculin. D-astea ne-a dat discernamint Dumnezeu atit barbatilor cit si femeilor. NU te supui unui barbat care nu vrea sa se insoare cu tine, nu te supui unui barbat care-ti cere sa faci avort, nu ramii de mamaliga cind iti vezi viitorul sot ca se uita dupa altele cu tine de fata si de mina, pune stavila limbajului mizerabil pe care -l foloseste de fata cu tine, etc,etc, etc,etc. Adica femeile pot sa faca foaaaarte mult apropo de comportamentul barbatilor la toate cele trei nivele: mame, fete, sotii. Dar din pacate la noi in tara se confunda notiunea de supunere cu cea de renuntare la orice urma de demnitate umana.
@ Petra: Subscriu! Foarte corecte observatiile!
A purta haine barbatesti este pacat.Sa nu exageram insa purtand rochii lungi si negre,caci de multe ori astea fac ispita.O rochie pana la genuunchi,sau in limita bunului simt.
Machierea, fardarea,pensarea si parfumarea sunt pacate.Despre acestea vei intrebata la una din vamile sufletului, si de nu vei avea fapte bune cu care sa il rascumperi, sufletul tau se va duce in iad.
Dar daca nu reusesti sa te dezlipesti de produsele de makeup, acestea constituind pt unele femei un adevarat viciu, incearca un machiaj natural, macar la biserica,ca sa nu faci si ispita.
@ Andreea:
Totusi unde am ajuns daca ni se pare ca normalitatea (fustele lungi) au ajuns sa poata fi ispita sau exagerare? Negre nu neaparat, dar cine a zis ca trebuie sa fie si inchise ori negre – pt cineva din lume? Nu asta e problema. Dar lungimea da, cam poate fi o problema. Pentru ca aici poate fi pricina de ispita. Pana la genunchi e asa,… mai mult un compromis (ca sa nu fie chiar mini) :), daca suntem sinceri. Lung inseamna lung 🙂 Fusta midi nu e… lunga si nu asa purtau crestinele pana sa intre virusii modernisti si revolutia sexuala. Daca nu ne-am fi schimbat cu totul reperele in urma modei si a criteriilor lumii, ne-am da seama, totusi, ca nu inseamna chiar normalitate (si bun-simt) dezvelirea, fie si partiala a unei parti din trup care chiar poate sa atraga… macar privirile. Iar asta, daca gandim lucrurile in duh, e mai mare pacat decat purtarea pantalonilor, totusi, care, daca sunt decenti, nu smintesc cat poate sminti o vestimentatie… pur feminina, sa zicem, dar dupa moda de azi. E doar o influenta a duhului lumii, cu care ne-am obisnuit… prea mult. Sigur insa ca asta nu inseamna sa facem mare caz de asta, sa strecuram tantarii sau sa judecam pe cineva. Nici pt din astea, nici pt altele. Dar inseamna macar sa nu schimbam, macar la nivel de conceptie, de gandire… randuiala sanatoasa si cuminte a Traditiei. Iertati-ne!
Mda, la machiaj si la imbracaminte, inca mai sunt pacatoasa, Dar hai sa va spun ceva. Stiti de ce multe femei resping ortodoxia si mersul la biserica? pt ca in loc sa incepem cu inceputul, incepem cu fundul de cele mai multe ori, in promovarea ortodoxiei. Comentariul meu nu se refera la articolul vostru, cu care am ajuns sa cad de acord, partial, in decursul mai multor ani. Duhovnicul meu spune asa daca-l intrebi daca e pacat sa porti pantaloni sau sa te machiezi: ca e de bun simt la biserica si in biserica sa incerci sa vii in fusta lunga, daca nu oricum imbracata nu cu haine cambrate ci care ofera decenta, nemachiata, iar in rest te invita sa-l cauti pe Hristos in trairea ta, in rugaciunile tale, in viata ta si facand asta o sa-ti dai singura raspunsul pt ca o sa simti in suflet ce e bine si ce e rau.El nu iti interzice, doar cauta sa te aduca mai aproape de Hristos si cere decenta in biserica si lipsa machiajului in ea. Este o atitudine extraordinara, care mie mi-a facut mult bine. daca imi spunea fulgerator de la inceput ce pacat grav fac eu cu machiajul nu as fi inteles. Cu timpul am observat ca nu mai pot sa port decolteuri, caci crucea ce o port mereu la gat nu se potriveste cu un decolteu adanc, unde sa-si arunce altii ochii, fustele am inceput sa le lungesc, machiajul am inceput sa-l fac natural, pana aproape de disparitie. Iata ce frumos lucreaza Domnul, fara interdictii, fara aratari cu degetl, doar apropiindu-te de El iti revii in simtiri. Sunt depaaarte de Adevar si departe de apropierea de Dumnezeu, dar ma rog sa-mi revin. Am scris aceste randuri pt ca de foarte multe ori femeile, resping cu severitate unele porniri, de genul:daca te machiezi esti pacatoasa! Macar sa nu mai facem atatea avorturi si sa crestem copii, sa fim miloase fata de semenii nostri si s-o indura Dumnezeu de noi, sa ne deschida la fiecare in parte ochii.
@ traista cu merinde:
Fiecare are modul sau de receptivitate, unii reactioneaza mai bine cu binisorul, altii la ceva mai clar si radical. Desigur ca trebuie inceput cu inceputul, insa aici, pe site, incercam sa infatisam invatatura si reperele ortodoxe asa cum sunt ele, ne…machiate :), dar fara a acuza pe cineva. E un reper de normalitate care trebuie sa ramana, nu credem ca trebuie micsorat sau relativizat doar fiindca exista persoane care se supara daca aud unele lucruri prin care se simt mustrate (asa se simt destule femei si relativ la avort, la anticonceptionale, la FIV, dar si la orice le-ar fi mai greu sa faca – pentru unii, postul, de exemplu, care li se pare tot ceva exterior si atat). Nu vedem a fi ceva exagerat aici. Doar ca fiecare se despatimeste in ritmul in care poate si in care este hotarat sa lupte cu sine. Iar explicatiile credem ca nu lipsesc, tocmai fiindca nu sunt pretentii absurde, exagerate pe care sa le aiba Dumnezeu sau Biserica de la noi. Si unele lucruri nici nu sunt pentru niveluri “avansate”, filocalice, isihaste. Ceea ce facem ne si exprima/ ne marturiseste identitate, ne si face (“ce faci te si face”), dar… ii face si pe ceilalti, uneori. Intr-adevar, pe masura apropierii de Dumnezeu si a implinirii poruncilor mari, si celelalte se descopera, daca omul ramane in pocainta, in smerenie si sinceritate. In plan personal, pedagogic, desigur ca e bine sa fim cu tact si cu dreapta socoteala. Insa pt cineva care se afla deja in Biserica, nu credem ca se pune problema de a ne jena sa marturisim care e reperul de normalitate (nici macar doar ortodox).
@ Admin
Ca intotdeauna, aveti perfecta dreptate, dar eu cu gura mea mare, intotdeauna trebuie sa-mi spun pasurile si experientele 🙂
Predica mitropolitului Ieremia al Gortinei și Megalopolei, despre îmbrăcămintea indecentă a femeilor în sfintele biserici
Închipuiți-vă: Bărbații și tinerii să meargă la biserică ca să-L afle pe Dumnezeu, dar să afle și acolo ispita din pricina îmbrăcămintei indecente și provocatoare a femeilor. Adică, să se scufunde și să se înece chiar în liman. Deoarece noi, preoții voștri, văzând dintru început priveliștea aceasta, dintr-o îngăduință pastorală nu am vorbit, fenomenul acesta al îmbrăcămintei indecente a femeilor în biserici s-a generalizat, se observă peste tot, chiar și la Sfintele Mănăstiri. Răul a depășit limitele. Atât de „răscopt” a ajuns răul, încât multe femei, devenind și mai nerușinate, vin și chiar se împărtășesc cu Preacuratele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului nostru, cu această nerușinată îmbrăcăminte a lor.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/imbracamintea-indecenta-a-femeilor-in-sfintele-biserici-predica/