Razboiul din MALI si atacul terorist AL QAEDA din ALGERIA in urma caruia au murit si romani. CINE SE AFLA, DE FAPT, IN SPATELE TERORISTILOR? Ce interese geopolitice sunt la mijloc?

Al Qaeda in Magrebul Islamic: Cine este cine? Cine se afla in spatele teroristilor? 

Autor: Prof Michel Chossudovsky

Sursa: GlobalResearsch

Cine se afla in spatele grupului terorist care a atacat complexul de gaze naturale din In Amenas din sud-estul Ageriei? Operatiunile teroriste au fost coordonate de catre Mokhtar Belmokhtar, liderul Brigazii Mascate, afiliata Al Qaeda si ai carei membri se supranumesc “Cei care semneaza cu sange”. Organizatia lui Belmokhtar a fost implicata in comertul cu droguri, in operatiuni de contrabanda, precum si in operatiuni de rapire a strainilor in nordul Africii. Desi activitatile sale sunt cunoscute, serviciile secrete franceze considera ca Belmokhtar este imposibil de prins. 

Belmokhtar si-a asumat raspunderea in numele Al Qaeda pentru rapirea a 41 ostatici occidentali (inclusiv 7 cetateni de origine americana) la complexul de gaze naturale care apartine companiei britanice British Petroleum de la In Amenas.

Belmokhtar nu s-a implicat insa direct in atacul din Algeria. Comandantul operatiunilor a fost Abdul Rahman al-Nigeri, un insurgent jihadist veteran din Niger care s-a alaturat Grupului Algerian pentru Predica si Lupta (GSPC) in 2005. (Albawaba, 17 ianuarie 2013) GSPC s-a numit ulterior Al Qaeda in Magrebul Islamic (AQMI), iar Belmokhtar a fost unul din membrii fondatori.  Operatiunea de rapire de la In Amenas a avut loc la cinci zile dupa atacurile aeriene din Mali indreptate de catre Franta impotriva militantilor din gruparea Al Qaeda in Magrebul Islamic (AQMI).

Fortele speciale franceze si trupele militare din Mali au redobandit controlul asupra a doua orasele aflate la nord de Mopti (Diabaly si Konna). Orasul Diabaly se pare ca fusese ocupat cu cateva zile inainte de catre un grup de insurgenti condusi de unul dintre liderii AQMI, Abdelhamid Abou Zeid. 

Desi a fost catalogat ca un act de razbunare, atacul terorist si rapirile de la complexul gazifer din In Amenas nu au fost in niciun caz rezultatul unei improvizatii, dupa cum sustin analistii: operatiunile fusesera cel mai probabil planuite cu mult inainte. 

“Atat oficialii europeni, cat si cei americani, au afirmat ca raidul s-a dovedit a fi mult prea complex pentru a fi fost planuit intr-un timp foarte scurt. Cu toate acestea, este posibil ca atacul francez din Mali sa fi fost unul din factorii declansatori ai asaltului pregatit preventiv.”

Conform unor rapoarte recente (20 ianuarie 2013), in urma confruntarilor au rezultat 80 de victime, incluzand ostatici si insurgenti juhadisti. La momentul atacului in complex se aflau cateva sute de muncitori, majoritatea de origine algeriana. “Dintre cei salvati, numai 107 din 792 de muncitori erau straini”, dupa cum informeaza Ministerul de Interne Algerian. Guvernul britanic si cel francez au atribuit vina pentru cele intamplate jihadistilor. David Cameron, Primul Ministru al Marii Britanii a declarat:

“Este evident ca oamenii vor pune intrebari in legatura cu reactia Algeriei fata de aceste evenimente, insa eu cred ca raspunderea pentru aceste victime apartine intru totul teroristilor care au lansat acest atac violent si miselesc.”(Reuters, 20 ianuarie, 2013)

Rapoartele arata insa faptul ca o mare parte din victimele ambelor parti a rezultat ca urmare a bombardamentelor conduse de fortele armate algeriene. Negocierile cu rapitorii, care ar fi putut sa salveze vieti, nu au fost luate in serios nici de catre guvernul algerian si nici de catre celelalte guverne occidentale. Militantii cerusera incheierea acatacurilor din nordul statului Mali in schimbul sigurantei ostaticilor. Liderul Al Qaeda, Belmokhtar declarase:

“Suntem gata sa negociem cu guvernele occidentale si cu cel algerian cu conditia sa inceteze bombardarea musulmanilor din Mali.” (Reuters, 20 ianuarie, 2013)

In randurile jihadistilor existau mercenari din mai multe tari musulmane inclusiv Libia (aceasta din urma inca nu s-a confirmat), dar si rebeli musulmani din tarile vestice.

Al Qaeda in Magrebul Islamic (AQMI).

Exista o serie de grupuri afiliate care sunt implicate in mod activ in nordul statului Mali:

• Organizatia Al-Qaeda in Magrebul Islamic (AQMI) condusa de catre Abdelmalek Droukdel, “emirul al Qaeda in Magrebul Islamic”,
• Ansar Ed-Dine condusa de Iyad Ag Ghaly,
• Miscarea pentru Unitate si Jihad in Africa de Vest  (MUJIAV),
• Grupul Islamic Inarmat (GII), foarte activ in anii `90 este in prezent inactiv;  membrii sai s-au alaturat AQMI,
• Miscarea Nationala pentru Eliberarea Regiunii Azawad (MNEA) este o miscare nationalista de eliberare care apartine tuaregilor de secole.

Trecutul Organizatiei

In septembrie 2006 Grupul Salafist pentru Predica si Lupta (GSPC) s-a aliat cu Al Qaeda. GSPC fusese infiintat de catre Hassan Hattab, un fost comandant din cadrul GII. In ianuarie 2007 grupul si-a schimbat oficial numele in Organizatia Al-Qaeda in Magrebul Islamic (AQMI). De asemenea, la inceputul lui 2007 grupul recent stabilit AQMI a intrat in legatura stransa cu Grupul de Lupta Islamic Libian (GLIL). 

Liderii GSPC fusesera inspirati de propaganda religioasa salafista din Arabia Saudita care avusese anterior un rol important in pregatirea mujahedinilor din Afganistan. Trecutul liderilor jihadisti ai AQMI furnizeaza informatii utile pentru a raspunde la intrebari mai generale precum: Cine se afla in spatele diferitelor factiuni afiliate ale Al Qaeda si cine ii sustine pe teroristi? Ce interese politice si economice sunt astfel deservite?

Consiliul de Relatii Externe de la Washington (CRE) identifica originea AQMI inca din timpul razboiului sovieto-afgan. Cea mai mare parte a liderilor importanti ai AQMI s-au antrenat cel mai probabil in Afganistan in timpul razboiului din 1979-1989 impotriva sovieticilor ca facand parte din grupul de voluntari nord-africani cunoscuti sub denumirea de “Arabii Afgani”. Acestia s-au intors in Africa si au radicalizat miscarile islamiste in anii care au urmat. Grupul este impartit in “katibas” sau brigazi care sunt organizate in diverse celule adesea independente.

Emirul, cel mai important lider al grupului din 2004 este Abdelmalek Droukdel, cunoscut si ca Abou Mossab Abdelwadoud. Abdelmalek este un inginer instruit si expert in explozibili care a luptat in Afganistat si care a avut legaturi cu GII din Algeria. Sub conducerea sa, AQMI a declarat ca Franta este principala sa tinta. Unul dintre cei mai violenti si radicali lideri ai AQMI este insa Abdelhamid Abou Zeid, confrom expertilor in contraterorism. Abou Zeid a fost implicat in cateva rapiri si executii ale cetatenilor europeni din regiune. (Council on Foreign Relations, Al Qaeda in the Islamic Maghreb, cfr.org, nedatat)

Ceea ce nu mentioneaza raportul CRE este faptul ca jihadul islamic din Afganistan a fost o initiativa a CIA lansata initial in 1979 in timpul administratiei Carter si a fost sustinuta intens in timpul mandatului presedintelui Ronald Reagan din anii ’80.

In 1979 a fost lansata in Afganistan cea mai mare operatiune sub acoperire din istoria CIA. Misionarii Wahabi din Arabia Saudita au infiintat scolile coranice (madrassahs) in Pakistan si Afganistan. Manualele islamice folosite erau tiparite si publicate in Nebraska. Finantarea sub acoperire a fost directionata catre mujahedini cu ajutorul CIA:

“Cu incurajarea activa a CIA si a organizatiei Inter-Services Intelligence (ISI) din Pakistan care doreau sa transforme jihadul afgan intr-un razboi global al statelor musulmante impotriva Uniunii Sovietice, aproximativ 35.000 de musulmani radicali din 40 de tari islamice s-au alaturat razboiului din Afganistan intre 1982 si 1992. Inca alte zeci de mii de musulmani au urmat scolile coranice pakistaneze. Ulterior, peste 100.000 de musulmani radicali straini au fost influentati de catre jihadul afgani (Ahmed Rashid, “The Taliban: Exporting Extremism”, Foreign Affairs, noiembrie-decembrie 1999).

CIA, prin intermediul serviciului de informatii secrete pakistanez ISI a avut un rol determinant in pregatirea mujahedinilor. In plus, pregatirea gherilei sponosorizate a fost integrata in invatatura islamului:

“In martie 1985, presedintele Reagan a semnat Directiva 166 a Deciziei privind Securitatea Nationala care autoriza intensificarea ajutorului militar sub acoperire acordat mujahedinilor si care explica faptul ca razboiul secret afgan avea un nou obiectiv, si anume acela de a infrange trupele sovietice din Afganistan prin actiuni sub acoperire si de a incuraja retragerea sovietica. Noua sustinere americana a demarat cu cresterea dramatica a proviziilor de arme care se ridica la 65.000 tone pe an in 1987…precum si cu un flux permanent de specialisti de la CIA si Pentagon care calatoreau catre bazele secrete ale ISI din Pakistan pe drumul principal din apropiere de Rawalpindi. Aici specialistii CIA se intalneau cu ofiterii serviciilor secrete pakistaneze pentru a-i ajuta in organizarea operatiunilor rebelilor afgani.” (Steve Coll, Washington Post, July 19, 1992)

Mokhtar Belmokhtar, unul din membrii fondatori ai AQMI, care a fost creierul din spatele atacului terorist condus de Brigada Islamista al-Mulathameen asupra complexului gazifer de la In Amenas a fost instruit si recrutat de catre CIA in Afganistan. Belmokhtar a fost unul dintre voluntarii nord-africani, asa-zisii “arabi afgani” inscris la varsta de 19 ani ca mujahedin pentru a lupta in randurile Al Qaeda din Afganistan intr-un timp cand CIA si partenerii sai pakistanezi sustineau intens pe jihadisti atat din punct de vedere al recrutarii cat si al instruirii. Mokhtar Belmokhtar a luptat in “razboiul civil” afgan. El s-a intors in Algeria in 1993 si s-a inscris in GSPC. Trecutul sau si implicarea sa in Afganistan sugereaza faptul ca Belmokhtar a reprezentat un bun sponsorizat al serviciilor secrete americane. 

Rolul Arabiei Saudite si al Qatarului, aliatii Americii

Al-Qaeda in Magrebul Islamic (AQMI) stabilise inca de la infiintare o relatie stransa cu Grupul de Lupta Islamic Libian (GLIL), ai caror lideri fusesera de asemenea instruiti si recrutati in Afganistan de catre CIA. GLIL este sustinut in ascuns de CIA si serviciile de informatii MI6 ale Marii Britanii.

GLIL a fost sustinut direct de catre NATO in timpul razboiului cu Libia din 2011 si care i-a furnizat arme, instruire, forte speciale si chiar aparate de zbor pentru a ajuta la indepartarea guvenului libian. (Tony Cartalucci, The Geopolitical Reordering of Africa: US Covert Support to Al Qaeda in Northern Mali, France “Comes to the Rescue”, Global Research, ianuarie 2013) Fortele Speciale Britanice SAS fusesera aduse in Libia inainte de izbucnirea insurectiei pentru a oferi consiliere militara membrilor GLIL.

Rapoarte recente confirma faptul ca AQMI a primit arme de la GLIL din Libia si mercenarii din cadrul GLIL au fost integrati in brigazile AQMI. Conform comandantului Mokhtar Belmokhtar care a coordonat operatiuea de rapire de la In Amenas:

“Noi am fost unul dintre principalii beneficiari ai revolutiior din lumea araba. Faptul ca am beneficiat de armele (libiene) este firesc in aceste conditii.” http://www.hanford.gov/c.cfm/oci/ci_terrorist.cfm?dossier=174

Uzina BP din In Amenas se afla chiar la granita cu Libia. Se banuieste ca un contingent de luptatori din cadrul GLIL au fost implicati in aceasta operatiune.

AQMI are de asemenea legaturi cu Frontul Al Nusra care este sustinut in ascuns de Arabia Saudita si Qatar si se afla fara echivoc in agenda serviciilor secrete occidentale fiind descrisa ca “unul dintre cele mai bogate si mai bine echipate grupuri militare din regiune” finantate in secret de catre Arabia Saudita si Qatar.

Publicatia franceza Canard enchaîné dezvaluia in iunie 2012 implicarea Qatarului, un aliat convins al SUA, in finantarea diferitelor entitati teroriste din Mali, inclusiv a gruparii salafiste Ansar Ed-Dine:

Rebelii tuaregi din MNEA, Ansar Ed-Dine, AQMI si Mujao (Jihad in Africa de Vest) au fost sprijiniti conform acestui raport cu dolari proveniti din Qatar. (The Examiner)

Publicatia franceza relateaza ca grupurile armate din nordul Mali care au fost finantate de Qatar s-au relocat in Algeria si in diverse adaposturi din vestul Africii. Zvonurile privind finantarea de catre Qatar a gruparii militare pro-saria Ansar Ed-Dine circulau deja de cateva luni in Mali. Chiar inainte de izbucnirea conflictului unele rapoarte (inca neconfirmate) informau ca un aparat de zbor din Qatar ar fi aterizat la Gao incarcat cu arme, bani si droguri.

Conform unui raport al serviciilor secrete militare franceze, Qatar a oferit ajutor financiar celor trei mai grupuri militare din nordul Mali: Iyad Ag Ghali’s Ansar Ed-Dine, AQMI si MUJIAV. Desi nu se mentioneaza exact suma de bani transferata acestor grupari, mai multe rapoarte ale DGSE din Franta sau ale Ministerului de Interne au adus in discutie sustinerea terorismului in nordul Mali de catre Qatar.

Rolul AQMI ca bun al serviciilor secrete trebuie evaluat cu atentie: insurgenta islamica creaza conditii care favorizeaza destabilizarea politica a statului Mali ca stat-natiune. Care sunt intersele geopolitice care au fost deservite?

Concluzii: “Sudanul American”

Ca o ironie a sortii, operatiunea de rapire din sudul Algeriei si tragedia care a urmat “operatiunii de salvare” conduse de armata Algeriana ofera o justificare umanitara pentru interventia militara occidentala condusa de comandamentul american Africom. Si nu doar in cazul Algeriei sau al Mali, ci ar putea include o regiune mai larga care se intinde peste cureaua Saheliana a sub-Saharei, de la Mauritania catre granita de vest a Sudanului.

Acest proces de escalare face parte dintr-o “foaie de parcurs” militara si strategica a SUA ca faza ulterioara in militarizarea continentului african, un fel de continuare a razboiului NATO-SUA 2011 impotriva Libiei. Este vorba de un proiect de cucerire neo-coloniala americana asupra unei arii vaste.

In timp ce astazi Franta este o fosta putere coloniala care intervine in numele Washingtonului, scopul final este acela de a exclude Franta din Magreb si Africa Subsahariana. Aceasta destramare a statutului de putere coloniala a Frantei se desfasoara inca din anii ’50 cand a avut loc razboiul din Indochina.

In timp ce SUA sunt dispuse se imparta pe termen scurt actiunile de razboi cu Franta, obiectivul final al Washingtonului este acela de a “reschita harta continentului african” si eventual sa transforme Africa francofona intr-o sfera de influenta americana, extinzandu-se dealungul continentului de la Mauritania pana la Sudan, Etiopia si Somalia.

Un proces similar de indepartare a Frantei din zona francofona a Africii se petrece inca din anii 90 in Rwanda, Burundi si Congo. In schimb, exista diferente de opinii in ceea ce priveste franceza ca limba oficiala in Africa francofona: astazi in Rwanda engleza este limba oficiala alaturi de Kinyarwanda si franceza. Odata cu guvernul RPF din 1994 liceul se facea fie in franceza, fie in engleza, iar din 2009 se face numai in engleza. Presedintele Rwandei, Paul Kagame nu vorbeste si nu citeste in franceza. In 2009 Rwanda s-a alaturat Commonwealthului.

Miza o constituie un vast teritoriu care includea in timpul periodei coloniale Africa de Vest si Africa Ecuatoriala Franceza. In timpul perioadei de dominare franceza Mali era considerat “Sudanul Francez”. In mod ironic, acest proces de slabire si ulterior de excludere a Frantei din Africa francofona a fost condus cu acordul tacit al fostilor presedinti Nicolas Sarkozy si François Hollande, ambii deservind interesele geopolitice ale SUA in detrimentul Republicii Fanceze. Militarizarea continentului african face parte din mandatul Africom.

Obiectivul pe termen lung este acela de a exercita controlul geopolitic si militar asupra unei regiuni vaste care, din perspectiva instorica s-a aflat in sfera de influenta a Frantei. Aceasta regiune este bogata in petrol, gaze naturale, aur, uranium si minerale strategice. (R. Teichman, The War on Mali. What you Should Know: An Eldorado of Uranium, Gold, Petroleum, Strategic Minerals …, Global Research, 15 ianuarie, 2013)

Reimpartirea coloniala a Africii hotarata la Conferinta de la Berlin 1884-1885 (jos dreapta); Africa Coloniala Franceza (jos stanga)

Michel Chossudovsky este un autor premiat, profesor doctor emerit in economie la Universitatea Ottawa, fondator si director al Centrului pentru Cercetare si Globalizare din Montreal si editor al paginii de internet globalresearch.ca. Este autorul cartilor “Globalizarea Saraciei si Noua Ordine Mondiala (2003) si “Razboiul impotriva Terorismului” (2005). Cartea sa cea mai recenta este “Catre un Scenariu al celui de-al Treilea Razoi Mondial: Pericolul Razboiului Nuclear” (2011). A contribuit de asemenea la scrierea Encyclopaedia Britannica. Scrierile sale s-au publicat in peste 20 de limbi.

– traducere pentru razbointrucuvant. Preluarea textului se poate face doar cu acordul nostru explicit – 

Legaturi: