Scandalul PRISM: prima faza a celui de-al TREILEA RAZBOI MONDIAL? Este cazul Snowden un exemplu de RAZBOI ANTI-SISTEM DECLANSAT DE SISTEM?
- Mediafax:
Statele Unite AVERTIZEAZĂ Rusia şi China: “Ar putea exista consecinţe în cazul Snowden”
Secretarul de Stat american, John Kery, ameninţă Rusia şi China că ar putea exista “consecinţe” din cauza deciziei de a nu-l aresta pe fostul consultant NSA Edward Snowden.
“Edward Snowden este un trădător şi trebuie adus în faţa justiţiei”, a declarat Kerry, citat de AFP.
Avionul care urma să îl transporte pe Snowden de la Moscova în Cuba a decolat în urmă cu scurt timp, dar nimeni nu l-a observat la bord pe fostul consultant al NSA.
Statele Unite au exprimat dezamăgirea că autorităţile din Hong Kong nu l-au arestat pe fostul consultant NSA Edward Snowden. “Demersurile pentru extrădarea domnului Snowden din Hong Kong au fost făcute înainte ca acesta să părăsească acest teritoriu”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Justiţiei.
“Ar fi dezolant să aflăm că i-au permis în mod deliberat să urce la bordul unui avion”, a subliniat Kerry. “Această situaţie ar avea în mod clar un impact asupra relaţiilor bileterale”, a subliniat Kerry.
Edward Snowden, fostul consultant IT care a dezvăluit informaţii despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor, a părăsit Hong Kong-ul duminică dimineaţă, la bordul unui avion al companiei Aeroflot cu destinaţia Moscova. Snowden, în vârstă de 29 de ani, fugise în Hong Kong în mai, după ce a dezvăluit existenţa a două programe secrete, unul referitor la colectarea datelor registrelor telefonice, începând din 2006, iar celălalt, Prism, vizând reţele de socializare. Snowden a fost inculpat vineri, în Statele Unite, pentru acte de spionaj, iar justiţia americană a cerut autorităţilor din Hong Kong să îl aresteze.
Potrivit site-ului WikiLeaks, Snowden solicită azil politic în Ecuador.
Statele Unite au somat Rusia să li-l predea pe fostul consultant al agenţiei americane de informaţii NSA Edward Snowden, ajuns duminică la Moscova, de la Hong Kong, dar care era de negăsit marţi, în contextul în care fostul spion încearcă să obţină azil politic în Ecuador.
Aflat la originea dezvăluirilor despre spionarea de către Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a comunicaţiilor telefonice şi pe Internet în Statele Unite şi în străinătate, Edward Snowden este considerat un trădător de către Washington, care a cerut arestarea sa, pentru moment fără succes, Hong Kong-ului şi Beijingului, iar ulterior Moscovei.
Moscova neagă orice legătură cu Edward Snowden
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a negat marţi orice legătură între Rusia şi Edward Snowden şi a calificat drept “inacceptabile” acuzaţiile Washingtonului la adresa Moscovei.
“Nu avem niciun raport nici cu Snowden, nici cu relaţiile lui cu justiţia americană, nici cu deplasările lui în lume”, a declarat Lavrov, adăugând că tânărul american nu a traversat frontiera rusă.
Potrivit fondatorului WikiLeaks Julian Assange, tânărul tehnician american, al cărui paşaport a fost invalidat de către Statele Unite, deţine “documente de refugiat” eliberate de Ecuador.
Snowden este “sănătos şi în siguranţă”, a declarat Assange luni, fără să precizeze unde se află, într-o conferinţă telefonică de la sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra, unde s-a refugiat de un an.
Foarte pornită împotriva Hong Kong-ului, care l-a lăsat pe Snowden să plece, în mod oficial din motive juridice, Casa Albă a cerut în mod ferm Rusiei să “studieze toate opţiunile pe care le are la dispoziţie pentru a-l expulza pe domnul Snowden către Statele Unite”.
Preşedintele Barack Obama a declarat că ţara sa urmează “toate căile legale şi cooperează cu o serie de alte ţări” în vederea obţinerii arestării acestuia.
Snowden “şi-a trădat ţara”, a declarat şeful diplomaţiei americane, în cursul unei vizite în India.
Un purtător de cuvânt al Casei Albe Jay Carney a denunţat “o opţiune delibarată a Guvernului (chinez) de a elibera un fugar, în pofida unui mandat de arestare valid”. “Această decizie are în mod incontestabil un impact negativ asupra relaţiilor” dintre cele două ţări, a adăugat el.
Surse informate au declarat pentru agenţia Interfax că Rusia studia o cerere de extrădare prezentată de Statele Unite.
Însă altă sursă a declarat că Snowden nu poate fi arestat şi extrădat, “în măsura în care nu a trecut frontiera rusă”, referindu-se la prezenţa tânărului american în zona de tranzit de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova. Informaţii contradictorii s-au multiplicat luni cu privire la situaţia lui Snowden, care pare că nu s-a îmbarcat într-o cursă Moscova-Havana, pe care era înregistrat şi care a decolat luni după prânz.
Potrivit unei surse apropiate dosarului, citată de agenţia Interfax, el a părăsit deja Rusia. “Ar fi putut să ia alt zbor. Este puţin probabil ca jurnalişti să fi fost martori la decolarea avionului său”, a declarat această sursă. Însă altă sursă din cadrul serviciilor de securitate ale aeroportului a declarat pentru agenţia oficială Itar-Tass că americanul se afla în continuare în zona de tranzit pe Şeremetievo. Snowden urma să plece în Cuba şi să meargă ulterior în Ecuador, unde a cerut azil politic. (…)
- Adevarul/ Cristian Unteanu: Războiul informaţional: alianţa anti-SUA
Este extrem de posibil să ne aflăm deja în prima fază a noului tip de război, cel de-al treilea mondial, un război purtat în lumea informaţiei, cu marea miză a controlului informaţii şi cu oarece victime colaterale printre cetăţeni şi, cu siguranţă, la nivelul viitoarelor relaţii între marile puteri. Două episoade, Manning şi Snowden, aparent distantate şi deosebite, se unesc deoarce cei de la Wikileaks au devenit acum avocaţii internaţionali în sprijinul fugarului american, arătând că, în fundal, lucrurile ar putea să fie cu mult mai serioase decât sunt ele tratate acum, adică două cazuri separate de trădare prin dezvăluirea de documente confidenţiale.
Mai mult, cazul Snowden este infinit mai grav şi mai primejdios pentru securitatea SUA, dar şi a unora dintre aliaţii săi, decât au fost vreodată, cumulate, toate documentele Wikileaks.
Argumente:
1. Bradley Manning, soldatul care a transmis documentele către Wikileaks, era abilitat să lucreze cu fişierele respective. Edward Snowden este un tânăr fără şcoală, cu o acreditare limitată de securitate, nu un militar, nici măcar un analist, ci un operator de sisteme informatice, consultant, salariat într-o companie prestatoare de servicii, „Booz-Allen-Hamilton”. Este uluitor şi de neînţeles cum, din această poziţie, a putut avea acces la unele dintre secretele cele mai bine protejate ale NSA (National Security Agency), mai ales ca nu ar fi putut face parte dintre cei care cunoaşteau deciziile luate de Curtea de supraveghere a spionajului extern (FISA) , documente restricţionate prin lege la un circuit care numără cel mult 100 de persoane…
2. Documentele Wikileaks, oricât de interesante ar fi ele, nu au creat decât neplăceri de imagine sau crize morale la nivelul marilor jucători, aceasta deoarece ele sunt o oglindă a unor evenimente trecute şi văzute prin perspectiva reprezentanţelor diplomatice. Dar, repet, era vorba despre evenimente trecute, unele întâmplate cu mulţi ani în urmă, relevante, dar nu şi profund corozive. În cazul Snowden, se vorbeşte despre sisteme de spionaj active, folosind baze logistice de amploare enormă, destinate operaţiunilor interne şi mai ales externe, împotriva unor ţinte care se pot afla şi pe teritoriul unor ţări aliate...
3. Dacă documentele Wikileaks puteau compromite imaginea unor oameni politici sau tensiona pasager relaţii diplomatice, Snowden dezvăluie funcţionarea sistemelor de spionaj electronic, cîteva dintre ţintele vizate, şi poate pune în pericol extrem de grav operaţiuni în curs de desfăşurare, legate direct sau indirect de folosirea datelor colectate de sistemele de supraveghere, integritatea fizică a unor reţele sau a unor operativi aflaţi fie în misiune, fie implantaţi în reţelele teroriste sau cele de sprijin, aparţinând crimei organizate.
4. Reacţia violentă a oficialilor SUA în cazul Snowden, cu mult mai amplă decât în situaţia lui Manning, s-ar putea explica prin temerea lor că tânărul consultant s-ar putea să aibă dreptate şi să fi avut acces la totalitatea documentelor NSA şi că ar urma noi dezvăluiri de senzaţie. Dacă rămânem doar la sistemul PRISM, spre exemplu, am putea presupune că datele ar privi eventuala folosire a sistemului nu numai în dimensiunea sa pasivă, cea de recoltare de informaţii, dar şi ca element-cheie într-un război cibernetic, cu o dimensiune activă de difuzare de informaţii pe reţelele-ţintă, mai ales pe cele de socializare. Fapt deosebit de interesant deoarece, spre exemplu, Snowden ar putea infirma sau confirma, pe bază de dovezi preluate de la sursă, dacă sunt adevărate aserţiunile privind preocupările legate de controlul reţelelor de socializare care să fie folosite ca element declanşator şi catalizator al unor proteste masive de stradă….
Sigur, în cazul celor doi acuzaţi de catre SUA de trădare a intereselor naţionale, se poate presupune că au acţionat singuri, mânaţi de un spirit de revoltă anti-sistem, din ce în ce mai generalizat la tânara generaţie. Dar, date fiind amploarea şi calitatea accesului la bazele de date ultra-secrete în cazul Snowden, poate să apară şi prezumţia unei prezenţe din umbră de tipul „Deep Throat” din cazul Watergate. Un război declanşat dinlăutrul sistemului împotriva sistemului, deschizând breşe importante nu numai în ce priveşte sistemele de spionaj americane, dar periclitând şi relaţii politice globale, brusc otrăvite şi tensionate la maximum de acest episod. Toate se explică doar în logica unui nou tip de război, desigur cu altfel de arme, dar care poate să ducă la consecinţe dintre cele mai neaşteptate.
Nota noastra:
Interesanta teza lui Unteanu (care e mason, apropo, si foarte preocupat de fenomenul anti-sistem in ultima vreme) si demna de retinut, insa, daca ar fi reala ipoteza sa, anume ca Snowden sau scandalul PRISM este declansat tocmai de sistem, ramane o intrebare: de ce Rusia si China s-au angrenat in acest joc al sistemului (american)? De ce legitimeaza scenariul luptatorului anti-sistem care fuge cu secretele NSA ca sa le dezvaluiasca intregii lumi?
Ipoteza ca Snowden ar fi om al sistemului iar scandalul ar fi declansat doar pentru legitimarea sau obisnuirea opiniei publice cu un spionaj orwellian gigantesc a mai fost emisa aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/06/07/prism-spionarea-conturilor-google-facebook-skype-sua-fbi/#comment-218039
Faptul ca sistemul joaca la doua maini nu este, insa, o noutate, cu atat mai putin in ceea ce priveste mediul digital.
Cazuri flagrante, legate de manipukarea “primaverii arabe”:
- D’ale internetului: BLOGGERITA SIRIANA – LESBIANA, ACTIVISTA SI “RAPITA” DE FORTELE SIRIENE – NU EXISTA! In plus: despre hamsterizarea jurnalismului
- Filiere revolutionare sau cum au fost scoliti bloggerii lideri ai miscarii egiptene si pe banii cui?
Informatii despre cum sunt folosite retelele sociale si internetul in general pentru dezinformare sistematica:
- HACKERI-SPIONI: inca o dovada ca internetul e impanzit de agenti ai serviciilor secrete…
- Armata SUA vrea sa manipuleze retelele de socializare in scop propagandistic
- Razboi digital, propaganda si diversiune. CUM E IMPANZIT SISTEMATIC INTERNETUL DE AGENTI AI DEZINFORMARII/ Cine se preface? „Cyberluptătorii” Pentagonului plantează „informaţii false pe Facebook”
Comentarii despre fenomenul general:
- “Suntem in plin razboi informational”/ DIN NOU DESPRE CAPCANELE RETELELOR SOCIALE SI ALE ACTIVISMULUI INTERNAUTIC
- CE ROL JOACA INTERNETUL IN CONFIGURAREA “NOII ORDINI MONDIALE”?
- CUVANTUL CITITORULUI despre jocul “la doua maini” pentru controlul internetului si despre LUMEA CA O SUPA CARE FIERBE. Si cateva completari…
Wikileaks este acelasi tip de fenomen manipulat si manipulatoriu:
- WIKILEAKS: echivalentul lui 11 septembrie pentru internet si mijloc de realizare a mutatiilor geopolitice dorite de SUA si ISRAEL? Turcia se teme ca de aici poate incepe razboiul mondial…/ JULIAN ASSANGE, PRETINSUL “EROU ANTI-SISTEM”, SAU “IDIOTUL UTIL”
- Julian Assange (WIKILEAKS) ridica steagul revoltelor si in Balcani, punandu-se in fruntea luptei contra ”totalitarismului digital transnational”
http://www.realitatea.net/anunt-bomba-al-lui-vladimir-putin-despre-edward-snowden_1212143.html
http://www.curierulnational.ro/Actualitate/2013-06-25/WikiLeaks%3A+Edward+Snowden+ar+putea+ramane+definitiv+in+Rusia
a fost o cursa in care trebuiau sa pice china si rusia. aparent, doar rusia a picat… dar ramane de vazut ce urmeaza in scurt timp