Cazul asasinarii disidentului GHEORGHE URSU: Continuitatea nemuritoare a securismului, inainte si dupa 1989. CRIMINALII LIBERI, JUSTITIA COMPLICE

Cazul MARIAN CLITA sau CUM SE FOLOSESTE “SISTEMUL” DE FORTA DIN ROMANIA (Politie, Servicii, Justitie, Penitenciare) DE INFRACTORI PERICULOSI, jucand roluri de informatori si tortionari si eliberandu-i “pentru buna purtare”, ca sa savarseasca noi infractiuni grave…

2 octombrie – inca un termen in procesul tergiversat in chip scandalos impotriva securistului Marin Parvulescu, unul dintre autorii uciderii, protejat pana astazi…

• Antena3: Exces de putere: Cazul dizidentului Gheorghe Ursu. Ce fac astăzi ucigaşii săi

Ani de zile, urmaşii celor care au murit în închisorile comuniste s-au bătut cu statul român pentru a face lumină în cazurile părinţilor lor, soţilor lor, bunicilor lor şi pentru a căpăta dreptate.

În ediţia de sâmbătă [21 septembrie 2013] a emisiunii “Exces de putere“, Oana Stancu a prezentat cazul dizidentului Gheorghe Ursu, care a ajuns în închisoare pentru că, din 1943 până în 1985, atunci când a murit, a ţinut un jurnal în care descria România aşa cum o vedea.

Procesul Gheorghe Ursu a început practic a doua zi după ce Ceauşescu a fost ucis. Pe 26 decembrie 1989, sora inginerului Ursu a cerut Consiliului Frontului Salvării Naţionale redeschiderea cazului fratelui său.

În 1990, procurorul Dan Voinea a început cercetarea. Dosarul i-a fost însă luat.

După şase ani, procurorul Samoilă Joarză, adjunct al Parchetului Militar, îl trimite în judecată pentru uciderea lui Gheorghe Ursu pe puşcăriaşul Marian Clită şi dă neînceperea urmăririi penale pentru coloneii de miliţie Tudor Stănică, fost şef al Direcţiei de Cercetări Penale a Miliţiei şi Mihail Creangă, fost adjunct al şefului arestului Miliţiei.

În acelaşi an, 1996, Clită este condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor, din care execută doar doi.

Fiul lui Gheorghe Ursu contestă NUP-ul pentru Stănică şi Creangă, iar în anul 2000 intră chiar în greva foamei cerând soluţionarea dosarului tatălui său.

Dosarul este tergiversat la Parchetul Militar, la conducerea căruia este numit Samoilă Joarză, până în 2003, când, în cele din urmă, Stănică şi Creangă sunt judecaţi şi condamnaţi la 10 ani de închisoare.

Încă zece ani au mai trecut de atunci. Andrei Ursu luptă şi pentru aducerea în faţa justiţiei a celui care a ordonat moartea tatălui său: fostul maior Marin Pârvulescu, anchetator al Direcţiei a 6-a Cercetări Penale a Securităţii.

Mărturiile foştilor deţinuţi şi gardieni de la arestul Rahova, dar şi documentele Miliţiei şi Securităţii, îl incriminează pe Pârvulescu, cel care l-a torturat pe disidentul Gheorghe Ursu pe toată durata detenţiei, în paralel cu tortura aplicată de ofiţerii de miliţie şi de deţinuţii informatori din celulă.

La fel a stabilit şi Curtea de Apel Bucureşti, în 2003, în hotărârea prin care au fost condamnaţi Stănică şi Creangă.

Procurorii militari şi judecătorii de la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti au clasat însă dosarul maiorului, stabilind că fapta (omor) s-a prescris, în loc ca acesta să fie încadrat la crime împotriva umanităţii.

Plângeri împotriva lui Pârvulescu pentru tortură şi persecuţii pe motive politice au fost formulate şi de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (ICCMER) şi Uniunea Veteranilor de Război.

Dosarul maiorului a fost plimbat de la Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la Parchetul ÎCCJ, apoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru ca acum şi plângerea lui Andrei Ursu împotriva NUP-ului să fie plimbată între Tribunalul Bucureşti – Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi înapoi la Tribunalul Bucureşti, unde are termen pe 2 octombrie.

Andrei Ursu a trimis zilele trecute o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, premierului Ponta, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi procurorului general Tiberiu Niţu, prin care le cere să oprească tergiversarea.

Ce fac astăzi ucigaşii lui Gheorghe Ursu

MARIAN CLITĂ – A făcut doar doi ani de închisoare, beneficiind de un decret de amnistie din 1988, dar şi de reducerea pedepsei pentru bună purtare. În 2010, a fost arestat şi condamnat în Danemarca la 14 ani de închisoare, pentru uciderea şi jefuirea unei stewardese. În iunie acest an, deţinutul a fost expulzat şi transferat într-un penitenciar de maximă siguranţă din România pentru executarea pedepsei.

TUDOR STĂNICĂ – Lt.col (r) Stănică, astăzi în vârstă de 75 de ani, trăieşte la casa de vacanţă din Poiana Mărului, în apropiere de Zărneşti. După Revoluţie, a fost vicepreşedinte la Credit Bank, una dintre primele falimentări de răsunet. După primirea condamnării, a efectuat doar un an, fiind eliberat pe motive medicale. În fiecare an, trimite documente medicale Curţii de Apel Bucureşti, în fiecare an executarea este suspendată, chiar dacă judecătorii au fost sesizaţi de procurori că sunt mari nereguli în fişele medicale: fostul miliţian s-a tratat de cele şase boli din 2009, inclusiv cancerul a fost vindecat, în schimb suferă de alte opt afecţiuni noi.

MIHAIL CREANGĂ – A fost şi el alături de Stănică la Credit Bank, ca şef al serviciului judiciar. În 2008, a fost eliberat în baza aceluiaşi decret al lui Ceauşescu privind înjumătăţirea pedepsei.

MARIN PÂRVULESCU – S-a prezentat la ultimul termen în faţa judecătorilor, dar nu a fost audiat. S-a plâns ziariştilor că este grav bolnav, suferind în trecut un accident vascular cerebral.

***

“Memorialul durerii” – episodul despre dizidentul Gheorghe Ursu:

***

• ZiuaNews (iunie 2013): Marian Clită, criminalul unei stewardeze norvegiene, adus în România

Marian Clită, condamnat în Danemarca, la 14 ani de închisoare pentru uciderea unei stewardeze din Norvegia, va executa pedeapsa în România, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis extrădarea acestuia. Criminalul a fost adus, joi, în țară.

Curtea Supremă a decis să respingă recursul lui Clită la sentința de transferare în România, a Curții de Apel București. Magistrații consider că în acest caz nu este vorba de o extrădare ci de o transferare la un penitenciar din țara natală a criminalului.

Marian Clită a fost găsit vinovat de instanțele daneze de uciderea stewardesei norvegiene, Vera Vildmyren, a companiei scandinave SAS, la un hotel din capitala daneză. Românul a fost acuzat că pe data de 1 martie 2010, a ucis-o pe femeia de 42 de ani, cu peste 20 de lovituri cu o bâtă de fier şi 38 de lovituri de cuţit.

• Adevarul:

martie 2010: Marian Clită, eliberat ca să ucidă

martie 2013: Povestea unui criminal abject – ucigaşul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu

6 august 2013: Disidentul Gheorghe Ursu, ucis a doua oară

Ucigaşul disidentului Gheorghe Ursu a omorât o stewardesă în Danemarca, după ce a fost eliberat din arest pentru bună purtare. Marian Clită nu ar fi comis crima din Danemarca dacă era lăsat să-şi ispăşească toată pedeapsa, care i-ar fi expirat de drept la 31 martie 2010.

Teribila crimă comisă de ucigaşul disidentului Gheorghe Ursu, Marian Clită (58 de ani), a scos la iveală că eliberarea infractorului din penitenciarele româneşti s-a făcut în baza unei caracterizări – semnată de şeful Direcţiei de Cercetări Penale din cadrul Poliţiei Române, comisarul-şef Constantin Duvac – din care reieşea că este „un om model”.

Caracterizarea numărul 1312830 de la 29 aprilie 2008 – semnată de Constantin Duvac – a fost depusă la Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Rahova şi la Judecătoria Sectorului 5.

„Pe timpul încarcerării în arestul IGPR – Direcţia Cercetări Penale- Marian Clită a furnizat informaţii care au ajutat la rezolvarea mai multor cauze, fiind recompensat cu un câştig de 998 de zile. Considerăm că prin comportamentul şi prin atitudinea cuviincioasă faţă de cadrele de poliţie şi faţă de ceilalţi arestaţi, deţinutul Clită Marian dovedeşte că regretă fapta comisă şi sunt premise pentru reintegrarea în societate, motiv pentru care propunem eliberarea sa condiţionată”,

a notat Duvac în actul de eliberare a celui care a adunat nouă condamnări până acum.

Informatorul Securitatii

În momentul eliberării, în mai 2008, Clită executa o condamnare de 10 ani de închisoare după ce, în perioada 1992 – 1996, dăduse 50 de spargeri de apartamente şi furase două maşini. Marian Clită a fost arestat, la 2 aprilie 2000, după ce a încercat să spargă sediul firmei unui cetăţean italian. Clită a fost arestat câteva luni şi în 1999 pentru o tâlhărie.

La 5 mai 2000, Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat pe Clită la 20 de ani de închisoare pentru uciderea disidentului Gheorghe Ursu. În baza unui decret de graţiere, rămas valabil din 1988, semnat de Ceauşescu, Clită a beneficiat de o amnistie de 10 ani.

Marian Clită era un informator al Securităţii şi a executat ordinele coloneilor de Miliţie Tudor Stănică, fostul şef al Direcţiei Cercetărilor Penale, şi ale adjunctului acestuia, Mihai Creangă, de a-l suprima pe disidentul Gheorghe Ursu. În octombrie 2003, Stănică şi Creangă au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare pentru instigare la omorul lui Gheorghe Ursu. Executarea condamnării lui Tudor Stănică a fost suspendată din motive medicale, iar Creangă a fost eliberat condiţionat în aprilie 2008.

„Mediatorul” celulelor

Între 2004 şi 2007, Marian Clită a făcut şase cereri de eliberare condiţionată. Toate au fost respinse de instanţele de judecată, magistraţii atrăgând atenţia, la vremea respectivă, asupra antecedentelor sale deosebit de violente. La 29 aprilie 2008, Constantin Duvac a redactat caracterizarea extrem de favorabilă, care a fost trimisă la Penitenciarul Rahova.

„În arest a avut un comportament foarte bun, achitându-se întotdeauna de sarcinile primite. A respectat întocmai şi la timp regulamentele, încercând de fiecare dată să aplaneze stările conflictuale şi tensionate specifice regimului de arest, în camerele în care a fost repartizat“, a mai arătat Duvac. Ofiţerul a mai notat că deţinutul este căsătorit, nu are copii şi a mai fost recompensat „în mod repetat” cu drepturi la pachete şi la vizite. Dacă nu ar fi fost eliberat condiţionat, Marian Clită ar fi fost şi acum la închisoare întrucât pedeapsa i-ar fi expirat de drept la 31 martie 2010.

„Avem de-a face cu un criminal periculos”

Clită a fost surprins de camerele video ale Hotelului Radisson Blu Marian Clită, principalul suspect în cazul uciderii stewardesei norvegiene Vera Vildmyren (42 de ani), angajată a companiei SAS, s-a predat miercuri după-amiază autorităţilor suedeze de la Malmö, conform Radiodifuziunii daneze. Un ofiţer suedez a declarat că românul şi-a recunoscut fapta. „Am ucis o femeie”, a declarat Marian Clită. El urmează să fie extrădat în Danemarca. „Avem de-a face cu un criminal periculos, fără scrupule şi fără respect pentru viaţa altor oameni”, a precizat ofiţerul care conduce ancheta privind crima, Ove Dahl, citat de ziarul norvegian „Aftenposten”. Vera Vildmyren (42 de ani) a fost ucisă în bătaie într-o cameră a Hotelului Radisson Blu. Clită a fost surprins de camerele video ale hotelului, iar anchetatorii au descoperit bâta cu care a fost lovită victima, cât şi cuţitul cu care a fost înjunghiată. Poliţia daneză caută poşeta victimei, cărţile de credit şi telefonul mobil ale acesteia, care ar fi fost furate de Marian Clită.

Sprijinit de autorităţi

Comisarul-şef Constantin Duvac (foto), în prezent şeful Direcţiei Juridice din cadrul Poliţiei Române, este unul dintre cei care au garantat eliberarea din arest a lui Marian Clită, în 2008, făcându-i o caracterizare ireproşabilă. Duvac nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri.

Eliberarea nu a fost contestată

La 9 mai 2008, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova, care a analizat dosarul deţinutului şi caracterizarea lui Constantin Duvac, a decis eliberarea lui Marian Clită. Judecătoria Sectorului 5 a analizat acest caz şi a decis, la 14 mai 2008, că Marian Clită s-a reeducat şi a dispus eliberarea condiţionată. În sala de judecată, procurorul Sorin Chirazi a arătat că Marian Clită a suferit din anul 1981 nu mai puţin de nouă condamnări, care adunate dau peste 50 de ani de închisoare. Printre infracţiunile comise de Clită se numără uciderea inginerului Gheorghe Ursu, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, tâlhării şi furturi. Totuşi, Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 nu a contestat eliberarea condiţionată, iar hotărârea a rămas definitivă.

*

Tribunalul Militar Bucureşti, care judecă dosarul uciderii disidentului Gheorghe Ursu, încearcă din nou să muşamalizeze cazul. Judecătorii au invocat prescrierea faptelor pentru unul dintre presupuşii făptuitori, fostul maior de securitate Marin Pârvulescu, omiţând că uciderea unui om pentru convingerile sale politice este o faptă imprescriptibilă.

Magistraţii militari vor să-l facă scăpat pe unul dintre cei consideraţi vinovaţi de moartea disidentului Gheorghe Ursu, în anul 1985, în arestul miliţiei. Fostul maior de Securitate Marin Pârvulescu, cel care l-a torturat pe inginerul Gheorghe Ursu, poate răsufla uşurat după ce judecătorii Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti au clasat dosarul.

Tertipul folosit de magistraţi pentru a-l scăpa de Pârvulescu de condamnare a fost încadrarea faptelor imputate acestuia în categoria infracţiunilor prescripribile. Astfel, în loc ca fostul securist să fie judecat pentru crime împotriva umanităţii, judecătorii au stabilit că infracţiunea reclamată de familia lui Gheorghe Ursu ar fi de omor calificat. Dosarul a fost clasat fără ca magistraţii să intre în fondul cauzei.

Tergiversare prin declinare de competenţă

Dosarul de omor deschis pe numele lui Marin Pârvulescu, dar şi a altor foşti securişti, a fost tergiversat timp de 10 ani. Acţiunea penală a fost contopită cu dosarul 82/P/2007 („Procesul Comunismului”), iar apoi declinat Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Andrei Ursu, fiul disidentului ucis de Securitate, a iniţiat mai multe acţiuni penale împotriva fostului maior de securitate, însă toate au fost respinse de magistraţi. Plângeri împotriva lui Pârvulescu pentru tortură şi persecuţii pe motive politice au fost formulate şi de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (ICCMER) şi Uniunea Veteranilor de Război. La 21 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a respins plângerea lui Andrei Ursu împotriva lui Marin Pârvulescu pentru „infracţiuni contra păcii şi omenirii”, după ce cauza a fost tergiversată timp de 4 ani. Iniţial plângerile lui Andrei Ursu, ICCMER şi Uniunea Veteranilor de Război au fost înregistrate la Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Pentru a tergiversa acţiunile, magistraţii şi-au declinat competenţa în favoarea Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul ÎCCJ. În 2010, procurorii au recurs la un alt tertip menit să tărăgăneze soluţionarea plângerii: disjungerea cauzei în mai multe dosare. În 2011, a urmat o altă declinare de competenţă. Parchetul ÎCCJ a trimis plângerea, spre “competentă soluţionare”, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În acelaşi timp, magistraţii au oferit şi soluţia prin care securistul Marin Pârvulescu să scape de închisoare. Prin aceeaşi ordonanţă de declinare a competenţei, procurorii ÎCCJ au stabilit că “încadrarea juridică corectă a faptei comise împotriva lui Gheorghe Ursu nu este cea a unei infracţiuni contra păcii şi omenirii, ci cea de omor”. Procurorului Ruxandra Ionescu i-au trebuit nu mai puţin de doi ani să ajungă la concluzia că infracţiunea de omor s-a prescris demult.

Ping-pong cu plângerea penală

Procurorului Ruxandra Ionescu a mai recurs la un tertip pentru a-l dezvinovăţi pe Marin Pârvulescu: alţi ofiţeri, miliţienii Tudor Stănică şi Mihail Creangă, ar fi fost condamnaţi definitiv pentru aceeaşi crimă, deci aceasta nu-i poate fi imputată şi lui Pârvulescu. Pretextul este însă absurd, deoarece condamnarea coloneilor Stănică şi Creangă nu poate exclude, pe cale de consecinţă, vinovăţia lui Pârvulescu. La 3 iunie 2013, Andrei Ursu a atacat rezoluţia procurorului Ruxandra Ionescu, acţiunea fiind însă pasată, ca o minge de ping pong, între mai multe instanţe. Astfel, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti. Culmea, la şedinţa din 24 iulie 2013, procurorul de caz a cerut judecătorului declinarea competenţei înapoi la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că la infracţiunea de omor a participat şi un civil – deţinutul Marian Clită, condamnat definitiv în acest caz. Instanţa a respins această cerere, stabilind următorul termen de judecată pe 7 august 2013.

“NUP-uri” pe bandă rulantă

O altă acţiune făcută de Andrei Ursu împotriva rezoluţiilor procurorilor de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Marin Pârvulescu a fost respinsă de Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti la 13 martie 2013. Magistraţii au folosit aceeaşi strategie a reîncadrării faptelor şi a prescrierii acestora. Andrei Ursu a sintetizat foarte bine tentativa de muşamalizarea a cazului.

“Soluţia Tribunalului Militar a fost de un absurd kafkian. Ni s-au respins plângerile pentru că primul NUP nu ar fi fost chiar NUP, ci era de fapt un referat. Al doilea NUP, care invoca prescripţia pentru tortură, era doar o “comunicare” a procurorului militar şef. Al treilea NUP, tot al procurorului militar şef, desi era rezoluţie în toată regula şi în care se stipula iarăşi, clar, că faptele au fost prescrise – a fost soluţionată în mod eronat printr-o rezoluţie. Deci, nu se poate face plângere împotriva unei rezoluţii pentru că e… eronată”, a declarat Andrei Ursu pentru “Adevărul”.

Probele care-l acuză pe securistul Pârvulescu

Mărturiile foştilor deţinuţi şi gardieni de la arestul Rahova, dar şi documentele Miliţiei şi Securităţii, îl incriminează pe fostul maior Marin Pârvulescu, anchetator al Direcţiei a 6-a Cercetări Penale a Securităţii. Acesta l-a torturat pe disidentul Gheorghe Ursu pe toată durata detenţiei, în paralel cu tortura aplicată de ofiţerii de miliţie şi de deţinuţii informatori din celulă. Rechizitoriile întocmite chiar de Parchetul Militar împotriva deţinutului Marian Clită şi a coloneilor de miliţie Tudor Stănică, fost şef al Direcţiei de Cercetări Penale a Miliţiei şi Mihail Creangă, fost adjunct al şefului arestului Miliţiei, au stabilit că ofiţerii de Securitate au condus de fapt ancheta şi au participat direct la tortură. La fel a stabilit şi Curtea de Apel Bucureşti, în 2003, în hotărârea prin care au fost condamnaţi Stănică şi Creangă. Foşti deţinuţi au depus mărturii împotriva maiorului Marin Pârvulescu, care l-a torturat pe disident chiar şi cu două zile înainte de moarte.

“Ursu a fost scos la anchetă dimineaţa şi a fost adus în celulă seara, cu pătura, întrucât nu mai putea să meargă. La revenire, acuza mari dureri abdominale, nu mai putea vorbi şi avea vărsături. În tot timpul care a urmat, a urlat de durere, dar nu i s-au acordat îngrijiri medicale. A rezultat că fusese batut în cadrul anchetei, de către anchetatorul său, un maior cu numele Pârvulescu…”, se menţionează într-o declaraţie.

Alte mărturii confirmă vinovăţia fostului securist:

“În jurul orei 11.00 noaptea, a fost dus la anchetă şi după puţină vreme a fost readus cu vizibile urme de violenţă. Povestea că a fost bătut de un căpitan sau maior de Securitate. Spunea ca acel ofiţer îl mai cercetase cu ceva timp în urmă, îl lăsase şi acum îl reancheta”.

Ucis la ordinul Securităţii

Inginerul Gheorghe Ursu a fost ucis la 17 noiembrie 1985, în arestul Rahova, din Bucureşti. Disidentul fusese urmărit de Securitate încă din anii 70, când trimisese scrisori la postul de radio “Europa Liberă”, în care denunţa politica criminală şi cultul personalităţii dictatorului Nicolae Ceauşescu. În decembrie 1984, Securitatea i-a confiscat jurnalul personal, document nerestituit familiei inginerului nici până în prezent. Anchetat atât de torţionarii Miliţiei, cât şi de cei ai Securităţii, Gheorghe Ursu a fost ucis de un deţinut de drept comun, Marian Clită. Cercetările ulterioare au arătat că acesta a primit ordin de la şefi ai Securităţii pentru a-l extermina pe disident. În 1996, Marian Clită a fost găsit vinovat pentru omor şi condamnat la 20 de ani de închisoare. El a recunoscut că nu a făcut decât să îndeplinească ordinele ofiţerilor de securitate. Clită nu a făcut decât doi ani de închisoare, beneficiind de un decret de amnistie din 1988, dar şi de reducerea pedepsei pentru bună purtare. În 2010, Marian Clită a fost arestat şi condamnat în Danemarca, la 14 ani de închisoare, pentru uciderea şi jefuirea unei stewardese. În iunie 2013, deţinutul a fost expulzat şi transferat într-un penitenciar de maximă siguranţă din România pentru executarea pedepsei.

Amnistiat printr-un decret al lui Ceauşescu

După nenumărate tergiversări, în octombrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat definitiv pe torţionarii Miliţiei, coloneii Tudor Stănică şi Mihail Creangă, la câte 10 ani de închisoare, pentru participare şi instigare la uciderea lui Gheorghe Ursu. Cu toate acestea, cei doi nu au stat prea mult la închisoare. Stănică a fost eliberat “temporar” în octombrie 2004, după nici un an de închisoare, pe motiv de boală. În 2008, a fost eliberat şi Creangă, culmea, în baza unui decret de graţiere al lui Nicolae Ceauşescu, rămas valabil din 1988, prin care pedeapsa i-a fost redusă la jumătate. De prevederile acestui decret s-a bucurat şi Marian Clită.

Crimele împotriva umanităţii nu se prescriu

Faptele imputate lui Marin Pârvulescu – tortura pe motive politice – cad sub incidenţa Codului Penal (infracţiuni contra păcii şi omenirii) şi a Convenţiei ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii, ratificată de România prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969. Potrivit Convenţiei ONU, persecuţiile pe motive politice sunt imprescriptibile, fiind incluse în categoria „crime împotriva umanităţii”. Legislaţia internă plasează în categoria faptelor imprescriptibile infracţiunile contra păcii şi omenirii: propaganda pentru război, genocidul, tratamentele neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale. În toate aceste cazuri, prescripţia nu înlătură răspunderea penală. Deşi inginerul Gheorghe Ursu a fost arestat pentru o presupusă infracţiune economică (deţinere de valută), motivul real al încarcerării sale a fost cel politic. De altfel, în arestul miliţiei, în care a şi fost suprimat, disidentul a fost anchetat doar pentru presupusele sale acţiuni împotriva regimului comunist. Prin urmare, fapta imputată torţionarului Marin Pârvulescu nu poate fi catalogată doar simplu omor.

Torţionarul Miliţiei, sub imunitate medicală Tudor Stănică (75 de ani), deşi condamnat la 10 ani de închisoare, îşi trăieşte liniştit bătrâneţile, la fel ca orice pensionar.

Torţionarul miliţiei, care i-a dat ordin deţinutului de drept comun Marian Clită să-l ucidă pe Gheorghe Ursu, se bucură de imunitatea oferită de medici. Certificatele medicale eliberate periodic pe numele lui Stănică atestă că acesta suferă de boli care nu se pot trata în sistemul medical penitenciar. Ultima întrerupere a executării pedepsei a fost dispusă de magistraţi în urmă cu trei luni. Prin hotarâre 109/2013, judecătorii Curţii de Apel au decis întreruperea pedepsei lui Tudor Stănică cu 10 luni, începând cu data de 9 aprilie 2013. Bolile de care medicii pretind că suferă Stănică sunt: tumoare vezicală, tumoare uretră prostatică, bifiditate pieloureterală stânga, determinări secundare hepatice, neoplasm vezical, metastaze hepatice şi pulmonare, chist renal, suderă de tulburare nevrotică depresivă etc.

Certificate medicale dubioase

Câţiva dintre medicii care l-au consultat, începând cu 2004, pe Tudor Stănică au fost implicaţi, anterior, în multe cazuri controversate. Medicul Laurenţia Minea, de la Institutul Oncologic Fundeni, care s-a ocupat de tratamentul cu citostatice al lui Stănică, l-a avut ca pacient şi pe Omar Hayssam. Pe baza certificatelor medicale de la Fundeni, Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare, după care a fugit din ţară. Dan Georgescu, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan“, care l-a tratat pe Stănică, este şi el cunoscut pentru diagnosticele puse unor persoane implicate în procese penale, pe baza cărora acestea au obţinut clemenţă din partea instanţelor. Printre pacienţii săi s-au numărat fostul şef al Loteriei, Nicolae Cristea, George Constantin Păunescu, Ovidiu Tender, generalul Victor Atanasie Stănculescu, generalul Mihai Chiţac şi fostul primar de sector Marin Luţu. Deşi actele medicale atestă că ar fi grav bolnav, Stănică nu prea stă pe acasă şi nici pe la spital pentru tratamente de specialitate. Citaţiile judecătorilor îi sunt înmânate la casa sa de vacanţă de la Poiana Mărului, în apropiere de Zărneşti. Din condamnarea de 10 ani de închisoare, Tudor Stănică a stat închis doar un an, ulterior, fiind eliberat pe motive medicale.

Scrisoare deschisă către preşedinte

Andrei Ursu a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui României Traian Băsescu, dar şi premierului Victor Ponta, ministrului Justiţiei Robert Cazanciuc şi procurorului general Tiberiu Niţu. În document, Andrei Ursu face apel la autorităţile statului pentru a nu mai tergiversa rezolvarea cazului tatălui său.

“Vă rog sa folosiţi autoritatea cu care aţi fost investiţi pentru a dispune aplicarea legii şi condamnarea torţionarilor securişti ai lui Gheorghe Ursu, pentru a se face dreptate, în sfârşit, memoriei unui om ucis pentru că nu a acceptat dictatura. Ar fi o adevărată măsură de normalitate, de dreptate pentru cei care au suferit sub acel regim nelegitim şi criminal. Fără această condamnare, vom înainta greu, vom înainta continuând să cărăm în spate cadavrul propriului nostru trecut”, arată Andrei Ursu, parafrazându-l pe preşedintele Băsescu.

În 2006, România a adoptat Raportul Final de condamnare a comunismului din România ca regim nelegitim şi criminal, document ale cărui concluzii au fost citite în Parlament de către preşedintele Traian Băsescu. Andrei Ursu a acuzat continuarea tendinţelor de muşamalizare a dosarului.

“Justiţia română încearcă în continuare să muşamalizeze cu orice preţ acel dosar de omor. Am făcut mai multe plângeri pentru finalizarea lui, dar şi pentru anchetarea şi condamnarea ofiţerului de securitate Marin Pârvulescu, pentru tortură. Plângerile noastre au fost fie “rezolvate” prin NUP (neînceperea urmăririi penale) de către procurori, fie trimise de la un tribunal la altul şi, în final, respinse – în speţă, la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti – sub pretexte ridicole (…). Este evident că anchetarea şi condamnarea unui fost securist a rămas un tabu pentru justiţia română”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

***

• Digi 24: Fiul disidentului Gheorghe Ursu: Justiţia trebuie să aibă curajul să facă dreptate. Este o ruşine pentru justiţia românească să înmormânteze dosarul acum după atâtea eforturi

„Pârvulescu l-a anchetat și în stare de libertate aproape un an, înainte să fie arestat. În momentul în care au constatat că nu vor obține lărgirea acestor învinuiri de propagandă împotriva orânduirii socialiste asupra prietenilor lui, pe care nu a acceptat să îi divulge, l-au arestat și au hotărât să continuie cercetarea pentru lămurirea legăturilor cu aceste alte personalități cu concepții dușmănoase”, a povestit, în exclusivitate pentru Digi24 Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.

Acesta a apreciat curajul celor care au acceptat să povestească tot ce știau despre tatăl său, despre cum a fost tratat, dar și despre Marian Pârvulescu.

„Au fost nenumărate probe împotriva securității și a lui Pârvulescu. Sunt acum peste 20 de mărturii care trimit direct la Pârvulescu și la oamenii lui, ale colegilor de celulă și chiar ale oamenilor din sistem, paznici care au avut curaj să spună că era scos în fiecare zi la anchetă”, a mai spus acesta.

Fiul disidentului a povestit torturile prin care a trecut tatăl său:

„A fost schingiuit, pus la izolare severă, legat cu lanţuri de pereţi, cu cătuşe la mâini, în picioare, timp de trei zile, bătut cu şpiţul în burtă. Tortură pe motive politice”.

„Vom merge mai departe, vom încerca să se facă dreptate. Este un caz nu numai esenţial pentru familia noastră, dar e un caz emblematic. Este o ruşine pentru justiţia românească să-l înmormânteze (n.r. dosarul) acum după atâţia ani în care s-au făcut eforturi, au fost oameni curajoşi care au spus adevărul. E cazul să se trezească puţin justiţia din România, să aibă curajul să îşi asume responsabilitatea de a face dreptate şi de a urma legea internaţională. Justiţia românească trebuie să îşi spele onoarea”, a mai declarat Andrei Ursu, în studioul Digi24.

Acesta a afirmat că singura sa dorință este ca oamenii care l-au torturat pe tatăl său să răspundă în fața legii.

„Nu-mi dau seama dacă este cazul de privare de pensii. Oamenii aceștia trebuie să răspundă conform legii pentru ce au făcut. Să fie condamnați penal, să ajungă la închisoare pentru tortură pe motive politice”, a mai spus acesta.

• Luju.ro (2010): EXCLUSIV – Fiul disidentului Ursu acuza Justitia romana ca pactizeaza cu fostii securisti

• Epoch-Times: Deutsche Welle: cât timp va mai trebui să treacă pentru a se face în fine lumină în dosarul lui Gheorghe Ursu?

În curând se împlinesc 30 de ani de când a avut loc o crimă îngrozitoare comisă de regimul Ceauşescu. Dar unii din făptaşii ei securişti continuă să-şi bată joc de justiţia română, scrie luni Deutsche Welle.

Publicaţia germană aminteşte de crima comisă în anul 1985 împotriva poetului şi inginerului Gheorghe „Babu” Ursu, care a fost asasinat în chip bestial în beciurile Securităţii, la ordinele ofiţerilor poliţiei politice a regimului ceauşist.

Singura „vină” a lui Babu a fost că s-a opus sistemului dictatorial comunist, regimului totalitar şi cuplului prezidenţial.

Inginerul Ursu a fost pârât de colege de serviciu că asculta Europa Liberă. Ca urmare, a fost anchetat mai întâi în stare de libertate, apoi în detenţie pentru opiniile exprimate în jurnalul său intim, fiind bătut, torturat psihic, schingiuit fizic şi asasinat în mod sălbatic. După suferinţe groaznice, la ordinele regimului Ceauşescu transmise poliţiei politice şi ofiţerilor de securitate şi miliţie, Babu Ursu a fost ucis în bătaie, cu lovituri de picior în celulă de către criminalul de drept comun, Marian Clită.

După aproape 3 decenii de la această crimă, autorităţile, şi mai ales cele judiciare, continuă să amâne dosarul la nesfârşit, diferite tribunale pasând acest dosar fierbinte. Magistraţii muşamalizează, amână, tergiversează condamnarea unora dintre inculpaţi, în ciuda probelor existente privind vinovăţia lor, încearcă, pe scurt, să evită asumarea responsabilităţii elementare într-un stat de drept şi să elucideze complet acest înfiorător asasinat.

De curând, judecătorii Tribunalului Militar Bucureşti care judecă plângerea lui Andrei Ursu, fiul lui Babu, pentru netrimiterea în judecată a fostului maior de Securitate, Marin Pârvulescu, au cerut noi date procurorilor, amânând din nou judecarea fostului schingiuitor al direcţiei a 6-a cercetări penale a Securităţii, termenul de judecată fiind stabilit pe 4 septembrie.

Conform relatărilor din presă, ale Fundaţiei Ursu şi Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Pârvulescu este cunoscut ca fiind un torţionar al poliţiei politice comuniste implicat în torturarea lui Gheorghe Ursu „pe toată durata detenţiei (sale) şi până la moarte”.

Este binecunoscut faptul că el este unul dintre ofiţerii de Securitate şi Miliţie care au scăpat până acum de pedeapsă.

Jurnaliştii de la Deusche Welle notează “cum anume se procedează spre a se mătura povestea sub covor şi a se scăpa de o condamnare (sau de executarea ei) în acest caz sau în altele similare, se ştie nu de azi de ieri. Ori de câte ori se apropie momentul adevărului şi devine posibilă inculparea, judecarea şi condamnarea vreunuia din asasinii lui Ursu se întâmplă o “minune” şi procurorului care instrumentează cazul i se sustrage dosarul. Aşa cum i s-a întâmplat în repetate rânduri generalului Dan Voinea. Sau, tribunalul e considerat incompetent. Ori se invocă prescrierea faptei. Ori se trimit nişte hârtii semnate de niscaiva medici pretinzând că miliţianul condamnat pentru uciderea lui Babu Ursu, de pildă colonelul de miliţie Tudor Stănică ar fi “bolnav” şi n-ar putea fi trimis după gratii“.

Deutsche Welle aminteşte de cazul col.Stănică care, împreună cu tovarăşul său de miliţie, Mihail Creangă a fost condamnat, inexplicabil, abia în 2003 pentru implicarea în uciderea lui Babu Ursu. Evenimentul Zilei a scris în ianuarie 2013 că judecătorii au fost sesizaţi de mai multe nereguli în dosarul lui Stănică, o persoană care la doar 75 de ani îşi tot amână executarea pedepsei. Stănică se prezintă ca şi cum ar fi atât de grav „bolnav”, încât, din 2004 încoace, n-a putut petrece nicio zi în puşcărie, în ciuda condamnării sale. Din fişele medicale din perioada 2009 – 2012, procurorul a constatat că „miliţianul s-a tratat de cele şase boli din 2009, dar că suferă de alte opt afecţiuni noi, vindecându-se complet de cancer… Stănică a mai obţinut o ‚amânare’ de un an”, relatează în legătură cu acest dosar Evenimentul Zilei.

În context, Deutsche Welle citează Fundaţia Ursu care scrie cu privire la ofiţerul de Securitate Pârvulescu:

„Fostul anchetator… l-a torturat pe Gheorghe Ursu, în paralel cu tortura administrată de ofiţerii de Miliţie Stănică şi Creangă şi de informatorul din celulă Clită. Evident, faptul că aceştia din urmă au fost condamnaţi definitiv pentru omor nu exclude, aşa cum au pretins recent unii procurori militari, vinovăţia numitului Pârvulescu. Rechizitoriile întocmite chiar de Parchetul Militar, ca şi Hotarârea Curţii de Apel Bucureşti din 2003 prin care au fost condamnaţi ofiţerii de Miliţie, au stabilit clar că ofiţerii de Securitate au condus de fapt ancheta şi au participat direct la tortură”.

În urmă cu 15 ani, Europa Liberă deplângea „muşamalizarea vinovăţiilor” în cazul Gheorghe Ursu, organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului şi unii magistraţi exprindu-şi opinia în repetate rânduri că justiţia postcomunistă închide ochii deliberat, încercând să-i apere pe securiştii vinovaţi de această crimă.

Concluzionând publicaţia germană îşi pune întrebarea: cât timp va mai trebui să treacă pentru a se face în fine lumină în acest dosar? De cât timp mai are nevoie statul de drept românesc spre a dovedi prin condamnarea principalilor asasini ai lui Gheorghe Ursu că nu mai e doar o speranţă pioasă, ci a devenit, în fine, realitate?

• Revista 22: Gheorghe Ursu, de Dan Perjovschi

Nu ne interesează, nu se poate face nimic, lăsaţi-ne în pace, iar veniţi cu chestia asta, avem alte urgenţe, nu putem discrimina în bloc categoria ticăloşilor, nu ne lasă Europa, am şi uitat, parcă se rezolvase, cine?

Legaturi: