Legea care pedepseste cu inchisoarea “ORGANIZATIILE CU CARACTER FASCIST, LEGIONAR”, “NATIONALISMUL EXTREMIST” si “CULTUL CRIMINALILOR DE RAZBOI” a fost ADOPTATA la SENAT. Care e miza reala?
- Mediafax: Senat: Persoanele care minimalizează în public Holocaustul, pedepsite cu închisoare sau amendă
Senatorii au adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca persoanele care minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul ori efectele sale să fie pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amendă, propunerea fiind iniţiată de Crin Antonescu.
Prin proiectul de lege se mai propunea ca persoanele care participă la constituirea unei organizaţii cu caracter legionar sau aderă la o astfel de organizaţie să fie pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, însă această prevedere a fost eliminată de Comisia juridică, membrii acestei comisii invocând intrarea în vigoare a noului Cod Penal.
Proiectul de lege a fost semnat, alături de Antonescu, de deputaţii liberali Andrei Gerea şi George Scutaru.
Potrivit iniţiativei legislative, confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri legionare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la trei ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se va sancţiona şi utilizarea în public a simbolurilor legionare – drapele, insigne, uniforme, sloganuri, formule de salut, precum şi orice alte asemenea însemne. Acestea nu constituie infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei şi interesul este exprimat în sensul protecţiei drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi al prevenirii şi combaterii incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Senatul a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului unor persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Nota noastra:
Legea este aberanta din motive care nu se regasesc in stire asa cum a fost redata de Mediafax. Chestiunea Holocaustului este secundara in prezenta lege, si destul de inutila, de vreme ce negationismul este, deja, pedepsit prin lege. Doar ca acum se poate abuza mai mult prin recurgerea la notiunea de “minimalizare”, nedefinita nicicum.
Miezul real al legii sta altundeva:
– in faptul ca “organizatiile fasciste” care, printre altele, “promoveaza nationalismul extremist” (art. 1.3 – amendamentele pot fi consultate aici) sunt definite extrem de LAX, extrem de vag, atat din punct de vedere al ideologiei, cat si juridic. Practic, orice grup de la trei persoane in sus, chiar daca nu are personalitate juridica, este considerat ORGANIZATIE. Cat priveste aspectul ideologic, daca fascismul, de pilda, va fi definit conform corectitudinii politice, atunci orice va fi alternativ fata de ideologia dominanta va putea fi catalogat ca atare (asa cum s-a intamplat recent cu Iulian Capsali, recent, comparat cu Eichmann, dar cum se intampla, practic, cu absolut oricine se doreste a fi stigmatizat in mod definitiv si absolut). Sa ne gandim, doar, cat de mult se abuzeaza de termenul “fascist” in zilele noastre, cand de mult se practica “reductio ad Hitlerum”.
Si, apoi, cine defineste ce este aceea nationalism extremist?!
– in faptul ca, pentru prima oara, se “criminalizeaza” legionarismul, atat doctrinar, cat si organizational. In ceea ce ne priveste, pozitia fata de acest subiect este clara si cunoscuta, si nu de acum:
Nu am fost, nu suntem si nu vom fi nici legionari si nici neolegionari, deoarece am respins, respingem si vom respinge nu doar modul de organizare, dar si ideologia legionara si metodele sale. De altfel, este arhicunoscuta dusmania pe care ne-o poarta aceste grupuscule extremisto-isterice.
Insa nu neaparat despre legionari (reali, neo- sau pseudo-) este vorba aici. Implicatiile acestei legi sunt extrem de periculoase atat pentru simpla libertate de exprimare (atata vreme cat nu atinge drepturile altora si atata vreme cat antisemitismul era, oricum, deja penalizat, se deduce ca altceva se are in vedere de aceasta data!), cat si pentru libertatea de a cinsti sfintii inchisorilor, dintre care o buna parte au fost legionari si condamnati tocmai pentru aceasta apartenenta. E lesne de imaginat ce adevarata PRIGOANA anti-ortodoxa ar fi declansata, perfect “legal”, o data cu reprimarea fenomenului de cinstire a sfintilor inchisorilor…
Cum spuneam si atunci cand comentam proiectul de lege al lui Antonescu et co.:
De asemenea, ar fi impotriva constiintei de crestin si de om a ne lepada si a necinsti pe toti acei giganti ai sfinteniei si ai eroismului care, fara a aproba vreodata crimele sau antisemitismul (dimpotriva, alegand jertfa de sine pana la mucenicie, chiar din iubire fata de semenii lor evrei), au aderat, intr-o perioada istorica ce ar trebui inteleasa foarte bine in tot contextul ei, la o miscare ce corespundea crezurilor si idealurilor acestora crestine, patriotice si anti-comuniste. Chiar nu trebuie sa fii filo-legionar ca sa pretuiesti si sa iei ca pilda suferinta, sacrificiul, nobletea si demnitatea unor inaintasi care au avut curajul de a infrunta fiara comunista si de a-L marturisi pe Hristos, sub cea mai neagra teroare si cele mai atroce torturi, tot asa cum nu trebuie sa ai vreo simpatie pentru liberalism si pentru taranism ca sa te pleci in fata patimirii din inchisorile rosii ale unor ilustri membri ai respectivelor partide, pentru convingerile lor. La fel, chiar si cand nu poti impartasi, si cand nu poti intelege unele lucruri, ai datoria sa respecti si convingerile politice din trecutul unor oameni care s-au facut jertfe vii pentru neamul si credinta noastra, fara a le distorsiona si a le rastalmaci prin prisma unor prejudecati inflamate de un mecanism prezent al urii totalitare. In acelasi timp, este limpede ca nu ai voie sa treci sub tacere sau sa scuzi in vreun fel, sub mantaua sfinteniei celor curatiti prin suferinta din temnite, crimele savarsite prin Miscarea Legionara si nici derapajele legionare de la gandirea crestina, asa cum marturiseau, de altfel, inca din inchisoare, un Ianolide sau un Gafencu, fara a se dezice de ceea ce au primit bun pentru formarea lor prin Fratiile de Cruce. Cum scriam si altadata: Nu putem scuza cele de nejustificat! Altminteri ne inselam si inselam si pe altii foarte grav!
[…]
Desi in lege nu se defineste extremismul prin toate aceste componente tematice, este limpede ca aceasta este tinta: “legionarizarea” si “extremizarea” discursului crestin si nationalist (patriotic, pro-romanesc) pentru scoaterea sa in afara legii. A amesteca tema avortului si homosexualitatii, a euroscepticismului cu cele ale unui discurs xenofob sau antisemit este absolut nepermis si nu poate fi facut decat de cineva cu rea-credinta. Ce sa mai spunem de Sfintii Inchisorilor…
De altfel, aceste intentii de penalizare juridica a temelor ortodoxe si nationale “incorecte politic” si de criminalizare a sustinatorilor acestora, au mai fost exprimate si anterior, sub diverse forme…
– in faptul ca se criminalizeaza “cultul” persoanelor condamnate pentru crime de razboi. Este o decizie care sfideaza insasi istoria noastra. Pe de o parte, condamnam comunismul, pe de alta, ii luam de bune condamnarile?! Printre cei condamnati drept criminali de razboi se numara si oameni care nu doar ca nu s-au facut vinovati de asa ceva, dar au si ajutat evrei sau alte persoane (comunisti, de pilda) aflati in dificultate in dictatura antonesciana. Si, oare, cate din aceste condamnari sunt valide juridic? Sa ne gandim numai la Martirul Mircea Vulcanescu – de altfel, cu siguranta ca reclamatia privind statuia sa are drept cauza o gandire similara cu cea care a nascocit aceasta lege ciunta.
Mai multe am explicat aici:
Vedeti si:
- Site-ul neoliberal IN LINIE DREAPTA manipuleaza josnic si grosier cu privire la orientarea Razboi intru Cuvant (update)
- “Sminteala pentru evrei si nebunie pentru…” zelotistii de tip Barabas? Reflectii despre un scandal mediatic provocat pe seama manastirii Petru-Voda, plecand de la un cantec: “Sfanta tinerete legionara”
***
- Un text de acuta actualitate: Toleranta şi “corectitudinea politica”: NOUA MILITIE A GANDIRII (“SPIRITUALA”) SI NOUA REEDUCARE TOTALITARA ANTICRESTINA. Directivele staliniste se aplica la litera astazi. Se intorc anii `50?
- Prof. Ion Patrulescu (Timisoara, 2008, ultima parte): “Daca nu esti corect politic, nu ti se da voie sa existi!“
***
- Curtea Suprema a decis: legionarii NU AU DREPTUL la daune morale pentru SUFERINTELE din inchisorile comuniste
- Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti ia atitudine fata de proiectul prin care unei parti a detinutilor legionari le este interzisa reabilitarea juridica
- CANONIZAREA SFINTILOR INCHISORILOR – un subiect tabu? (“In premiera”: partea a doua)
- VICTOR ALISTAR despre interesele din politica, Justitie si… Biserica de a ingropa DOSARELE TORTIONARILOR COMUNISTI si de A NU CANONIZA SFINTII INCHISORILOR (video)
- Interviu cu Radu Preda si Sorin Lavric despre DRAMATICA IGNORARE A SFINTILOR INCHISORILOR de catre Sinodul BOR
- ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? VIATA SAU IDEOLOGIE? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate?
- SFANTUL VALERIU – NEINTELES SI PRILEJ DE POTICNIRE pentru multi, si ieri, si azi
***
- Pr. Marcel Radut Seliste: UNIUNEA EUROPEANA INTERZICE BISERICII AFIRMAREA ADEVARULUI DESPRE HOMOSEXUALITATE! Analiza importanta pe marginea textului european APLAUDAT de PATRIARHIE. Indiferent de o noua constitutie anticrestina, PRIGOANA CRESTINILOR POATE DEJA SA INCEAPA, OFICIAL!
- CAMPANIE ANTI-AVORT LA SIBIU. Pr. Catalin Dumitrean: “SE DISTRUGE FAMILIA SI NEAMUL si acest lucru convine acelor forte care ne cer sa spunem raului bine si care vor sa distruga orice identitate”. NOUL COMUNISM MONDIAL?
- MARTURISIREA CREDINTEI si INCEPUTUL EPURARII RELIGIOASE. Ce facem “daca ni se cere sa optam intre apartenenta la unele structuri politice, economice sau militare” si HRISTOS? DATORIA DE A NU TACEA
- Parinti de azi ai Bisericii spun adevarul despre RAZBOIUL SALBATIC DUS DE STAPANII OCULTI AI ACESTUI VEAC IMPOTRIVA ROMÂNIEI, BISERICII, FAMILIEI: “Nici cizma sovietica nu apasa atat de greu pe grumazul poporului român”
- Asediul final al culturii Mortii asupra Bisericii, familiei si scolii. CUM ARE LOC “INDOBITOCIREA CIVILIZATA SI ASISTATA TEHNOLOGIC” SI OMORAREA IN MASA A SUFLETELOR, SUB OCHII NOSTRI ADORMITI?
- “Familia ortodoxa”: PARINTELE IUSTIN SI-A FACUT DATORIA, ACUM VA VENI RANDUL NOSTRU SA FIM INCERCATI! Semnul prigoanei noastre si chemarea la maturizare duhovniceasca
- PARINTELE MELCHISEDEC, staretul Man. Putna, trage cu putere clopotul trezirii neamului privind incercarea de DISTRUGERE A FAMILIEI: “Au sosit vremurile marturisirii Adevarului si ale despartirii apelor! NU ESTE DE TACUT!”
- Pr. C-tin Sturzu despre dictatura homosexuala: “TRAIM MOMENTELE CELE MAI CUMPLITE DE DUPA 1989, DAR PUTINI SUNT CONSTIENTI. Va veni o persecutie “corecta politic”, cum n-a mai cunoscut istoria României!”
Aberatia asta nu mai poate fi combatuta in nici un fel?
Adica daca ungurii care viseaza hungaria lor mare fac ce fac ei de obicei prin Ardeal or sa fie ridicati pe sus de politie?
Sau politia, jandarmeria stia sa dea un parul doar in romani?
Am ramas masca!
Am vrut sa spun anulata, nu doar combatuta!
dusmanu nu doarme!
Repede, repede se intampla toate
Tare grabiti mai sunt
Cred ca de fapt acesti guvernanti urasc poporul din care se trag
Sa dai legi anapoda, sa poftesti pe pamantul tarii tale niste venetici care sa-ti taie padurile, sa-ti otraveasca apele, aerul….
Sa-ti dispretuiesti semenii la un asemenea nivel de esti in stare sa-i omori cu zile
Toate astea pentru ce? Ca rau ei nu o duc, o duc chiar foarte bine.
Ceva diabolic ii mana de la spate, ii impinge in neant, vor cadea in groapa sapata neamului, dar vor cadea singuri….
Chiar daca ciuma rosie a fost adusa de rusi, ea a fost nascuta de scoala germana si revolutia franceza. Totionarii sfintilor din inchisori au fost totusi romani. Tot niste romani se straduiesc de 24 de ani sa darame propriul popor si sa distruga propria tara. Culmea e ca vor sa devina presedinti si prim-ministri a tocmai ceea ce distrug in fiecare clipa. Se simt incurajati de niste indivizi cu putere in occident care le promit probabil sprijin pentru a ajunge sefi peste nimicul pe care il creaza. Aceeasi sefi de la vest le (si ne) cer apoi sa fim scut pentru tavalugul rusesc care iata, vine.
Cum sa facem asta daca ne distrugeti? Ce vreti voi sa stapaniti daca praful se va alege din ceea ce ati avut la picioare?
Ne era frica sa vorbim in comunism despre ceea ce credeam, astazi nimic nu s-a schimbat. Ma uit la vest, ma uit la rusi. Ieri Dumnezeu era interzis in Rusia iar libertatea o asteptam de la vest. Astazi Dumnezeu este slavit in Rusia si interzis in vest. Libertatea vine mereu de la Dumnezeu. Ne va trebui putin sa ne deszmeticim, parca e de necrezut. Dar poporul va intelege curand.
@Titus
Sper si astept cu sufletul la gura sa se dezmeticeasca….
La asta ma gandeam si eu: peste ce vor mai stapanii ei daca omoara si distrug totul?
Peste un maldar de moloz sub care va zacea ingropat de viu propriul popor?
Ca asta va ramane din toata tara daca pun pe ea securea si ciocanul venite de data asta din vest.
Cand vor demonstra ungurii pentru Ungaria mare prin Harghita si Covasna, romanii vor fi luati de politie daca vor avea indrazneala sa protesteze catusi de putin, sub acuzatia ca sunt nationalisti
Nu logica si nici bunul simt nu dicteaza in mintile domnilor care voteaza legile ci “pumnul in gura” cu orice pret celor de un neam cu ei
Sa nu mai scoata nimeni un cuvintel, sa tacem ca mortii, si sa muncim ca sclavii pentru asta suntem buni
Ma intreb deja ce lege stramba vor mai “naste” dupa asta?
Au mult de furca la distrugerea tarii
Practic aceştia ne interzic să mai fim români= naţionalişti şi creştini ortodocşi practicanţi. Astfel se legitimează pe ei înşişi şi trădarea naţională. Şi-şi dau loruşi un instrument puternic de folosit fără prea mari limitări împotriva noastră. De neînţeles totuşi neînţelegerea de care dă dovadă în aceste momente Sfântul Sinod BOR, care se pare că actualmente pune mai presus finanţarea Catedralei decât nevoile obiective ale neamului. Tare mult ar tb ca să-i supere în acest moment pe politicieni, nu numai pe tema aceasta, ci şi pe tema viitoarei constituţii şi a încadrării creştinilor ortodocşi în sistemul electronic de urmărire (prin noile CI).
În rest ar mai fi poate o observaţie de făcut: nu ne ajută absolut cu nimic, dacă la fiecare prostie pe care au de gând s-o facă conducătorii statului român, ne apucăm să-i criticăm simultan cu ridicarea în slăvi a ruşilor şi a lui Putină! Adicătelea nu sunt ruşii cu nimic mai buni decât noi, dacă noi suntem răi. Au pecit ei (conducerea lor în primul rând) prea destul faţă de poporul român începând de la sfârşitul sec. 18 şi până azi inclusiv, încât să poată cineva să-i scoată basma curată şi demni de urmat! Da’ mai treziţi-vă români!
(…)
Lumea-i plina de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi.
Fiindcă naşteţi copii
Apăraţi-i luptând
Doborâţi monştrii vii,
Ce d-un veac de vecii
Dolii pun pe pământ.
(…)
(Pamantul, deocamdata – Adrian Paunescu)
Dumnezeu sa-i ierte, caci nu stiu ce fac !!
Dar adevarul trebuie aparat,cu orice pret!
conducerea BOR ne tradeaza, tace malc si nu vede nimic; ierarhii de azi ai Bisericii noastre nu mai au nimic in comun cu cei din vechime, episcopi sfinti de care e plin calendarul, care luptau prin cuvant pana la moarte cu politicienii vremii si sanctionau orice abuz si prigoana asupra dreptei credinte mantuitoare a lui Hristos.
fiara a acaparat pe tacute conducerea Bisericii si am pierdut singurul sprijin care ne putea trezi si salva in aceste vremuri
@ safimvigilenti:
Da, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne revoltam si sa iesim din Biserica. Apropo, sa fim vigilenti la tot, deci si la ispita dezbinarii si la dezbinatori.