Morala mobilizarii rezervistilor români din Europa: LA ARME, CAPSUNARI, PENTRU APARAREA CHEVRON SI A SUPERMARKETURILOR!/ România – POLIGON EXPERIMENTAL DE TRAGERI in cazul unui RAZBOI NATO-RUSIA?/ Putin ameninta EXPLICIT “JUNTA” de la KIEV. Armata Rusiei reactioneaza la ofensiva Armatei Ucrainei din Est/ PUTIN: INTERNETUL este un proiect al CIA
UPDATE
Posibil scenariu de razboi pentru Romania: CARNE DE TUN IMPOTRIVA RUSILOR, TERITORIU OCUPAT IN EST SI SUD, FLANC NATO STABILIT PE CARPATII ORIENTALI
Singura sansa de a Romaniei de a nu pierde RAZBOIUL este… ca acesta sa NU aiba loc
JURNALISTII BRITANICI DEMONTEAZA PROPAGANDA POZELOR CARE AR DEMONSTRA PREZENTA TRUPELOR SPECIALE RUSESTI IN UCRAINA DE EST
UPDATE
- Mediafax:
Rusia, ACUZATĂ că vrea să provoace “al treilea RĂZBOI MONDIAL”
Premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk a acuzat Rusia, vineri, că vrea să lanseze “al treilea război mondial”, susţinând insurecţia separatistă din estul Ucrainei, şi a îndemnat comunitatea internaţională “să se unească împotriva agresiunii ruseşti”. […]
***
- Voxpublica/ Costi Rogozanu: Republica de Urgenţă România
Republica de urgenţă. Există o filozofie a statului minimal specific estică. Statul minimal poate însemna pentru unii filozofi politici o mînă de drone, pentru alţii poate însemna o mînă de birocraţi care te schingiuiesc cu dobînzi. În România, fantezia statului minimal are nuanţe aparte: e o combinaţie de intervenţie de urgenţă şi Breaking News. Structura acestui stat e din ce în ce mai coerentă, aşa i se consolidează noua coloană vertebrală, de la justiţie pînă la tratarea catastrofelor. […]
Un stat care să-şi ia mîna de pe educaţie, dar care să intervină în forţă cu legislaţie anti-angajaţi cînd sînt pericole de periclitare a businessului bazat pe muncă plătită prost. Aşa arată republica de urgenţă România. Plus, evident, o intervenţie tot în regim de urgenţă a DNA-ului, DIICOT-ului etc în cazurile în care lupta capitalurilor produce stagnări aberante în locul unor profituri trainice, impersonale şi pe termen scurt.
Un stat de urgenţă are aşadar intervenţie mediatică în forţă, idei economice primitive cu minerit şi exploatarea mîinii de lucru ieftine, cu privatizarea totală a restului drepturilor. În această filozofie se regăsesc şi blair-ieni precum Ponta şi neoconi precum Băsescu şi intelectualii săi. O intervenţie de urgenţă e gratuită, dar vine în mjoritatea cazurilor prea tîrziu.
De la “starea de excepţie” la “starea de urgenţă”, ăsta e aportul românesc la cizelarea statului minimal. […]
O agendă complet intoxicată, ca-n ani de alegeri. Ştirile zilelor astea există undeva pe acolo, CFR Marfă şi ameninţarea de concediere pentru 2000 de oameni. Scumpiri de Paşti ale combustibililor (venite de la privaţi) fără ca T.Băsescu sau VV Ponta să-şi taie venele de supărare.
Totuşi cea mai tare declaraţie a ultimelor zile a scăpat complet inclusiv duşmanilor preşedintelui. Despre ce e vorba:
“S-a pus problema unei analize a capacităţii noastre de a chema rezerviştii sub arme, dacă ar fi nevoie. Avem o mare problemă aici, pentru că foarte mulţi rezervişti sunt la muncă în Spania, în Italia, în Germania. Deci este un subiect pe care CSAT îl va analiza în perioada următoare, el a făcut subiect de discuţie în ultimul CSAT“, a spus şeful statului, la Adevărul Live.
Preşedintele a spus că “va trebui să ne refacem capacitatea de a ne aduce rezerviştii sub arme, dacă este nevoie” şi a menţionat că guvernele vor trebui să înţeleagă că este un imperativ creşterea capacităţii de luptă a armatei române. (mediafax)
Deci omul care ţinea discursuri cu lideri europeni lîngă el despre mîna de lucru ieftină, practic singura resursă a României (asta pînă cînd n-au început himerele cu aur şi gaz de şist) acum vrea înapoi mîna de lucru la arme. Dacă s-ar putea, i-ar ţine în afară la muncă, dar să şi poată să-i convoace la arme în caz de ceva. Cum de nu a făcut exact această declaraţie înconjurul televiziunilor? (Am rîs destul cu fă-ul şi cu barca lui Ponta, dar mai amorţesc şi fălcile, totuşi).
Ia-ţi fanteziile războinice şi fă-ţi armată singur. Sau cu Moise Guran, Lucian Mândruţă, Sorin Ioniţă şi alţi războinici americanizaţi (în sensul reagănist al cuvîntului) de la Hotnews, că abia se mai abţin să nu sară la Putin.
Preşedintele războinic pune astfel de teme pe agenda CSAT. Ai vrut cît mai puţine drepturi pentru oameni, piaţă liberă a muncii, păi atunci ia-ţi băieţii din think-tank-uri, ia-ţi anticorupţii europeni, ia-ţi birocraţii inventaţi în numele statului flexibil european, ia şi vreo cîţiva conspiraţionişti apucaţi sau pensionari de armată îmbuibaţi cu pensii nesimţite şi la atac. Dar nu chema la arme oameni alungaţi de filozofia voastră politică.
Ponta sau Băsescu au avut o politică anti-angajaţi, o filozofie foarte la modă în Vest dar foarte uşor de aplicat în Est sub ameninţarea crizei. Unul dintre ei, pretinzîndu-se de stînga şi-a mai protejat o parte din electoratul bugetar. Dar linia principală a fost clară. Păi atunci chemaţi-vă investitorii să lupte pentru ţară. […]
- Dan Florin (Facebook – argesplus.ro)
Cica Basescu are pretentia ca, in caz de extrema urgenta, romanii plecati sa munceasca afara sa vina sub arme… Aia or fi plecat de bine ce le era aici, cu o clasa politica extrem de corupta si cu o saracie lucie? Vorbesc in calitate de fost elev de liceu militar si de om ai caror strabunici, toti patru, au luptat in primul razboi mondial, prefer sa imi tai un picior decat sa plec pe front, aparand interesele companiilor straine, ale statului mafiot, ale miliardarilor de carton si ale beizadelelor lor.
Romania, mie si altora ca mine, nu ne mai apartine de foarte mult timp. Pentru ce as lupta? Pentru privilegiile clasei conducatoare? Ce mi-a oferit mie tara asta decat posibilitatea de a plati impozite peste impozite si sa muncesc 14 ore pe zi, fara sa am posibilitatea efectiva de a-mi cumpara macar un jeg de apartament? Fiul lui Hrebenciuc, ginerele lui Sarbu, ginerii lui Basescu, mobilizarea! Nu o sa imi las eu creierii pe front ca sa o ardeti voi pe fite de Dorobanti!
Nota noastra:
Mesajul de mai sus, de pe Facebook, e un fel de viral in facere, si e relevant pentru o anume stare de spirit care, destul de probabil, este larg raspandita. Acolo unde nu domneste indiferenta totala (care, in caz de razboi, in niciun caz nu se va transforma in spirit combatant), acolo unde exista o oarecare umbra de interes fata de treburile publice, problema e simpla: in caz de razboi, pentru ce si pentru cine ti se cer sacrificii? (fie ca e vorba de participare directa in armata, fie de privatiunile aduse asupra intregii populatii).
In cinismul sau atat de senin incat nici macar nu isi percepe consecintele catastrofale, presedintele Basescu, atunci cand a evocat problema mobilizarii rezervistilor din Europa, a uitat un “detaliu”, ceva asa, minor: IN CAZ DE RAZBOI CARE SA ANGAJEZE ROMANIA, AR FI PENTRU PRIMA OARA IN ISTORIE CAND TARA AR INTRA IN ASA CEVA FARA O IDEE NATIONALA CARE SA MOBILIZEZE/ EXPLICE/ OFERE UN VIITOR.
In primul razboi mondial ideea a fost reintregirea tarii. Sacrificiul taranilor – grosul armatei – a fost urmat de cea mai ampla reforma agrara din aceasta zona a Europei. Deci o idee nationala si sociala, totodata.
In al doilea razboi mondial, dupa dezastrul gestionat de Carol al II-lea, dupa pierderea Basarabiei, Bucovinei si Ardealului de Nord, desi fortati de imprejurari intr-o alianta pe care nu o iubeau, romanii au avut macar ideea razboiului de recuperare a teritoriilor smulse si de protectie fata de totalitarismul sovietic ateist. Exista si o idee sociala, uitata intre timp din cauza celorlalte teme istorice, care consta intr-o a doua reforma agrara, in industrializarea tarii si nationalizarea unor domenii strategice.
In ambele cazuri, ideea era ca se lupta pentru tara si pentru unele obiective direct masurabile.
Dar acum? Ce ar justifica romanilor sacrificiile unui razboi? Apararea granitei de pe Prut pentru ca Chevron sa exploateze linistita in Vaslui? Apararea patriei, ca supermarketurile sa vanda in continuare cartofii adusi din Austria si cepele din Germania? Apararea tarii ca sa continue distrugerea sistemului sanitar, vinderea ultimelor companii strategice si a resurselor?
Cumva recastigarea Basarabiei? Dar ea este deja un stat liber si ni se spune ca, oricum, s-ar dizolva in UE.
Ah, da, am uitat, pentru “valori”, “democratie”, “stat de drept”, UE, NATO. Da, tot romanul vibreaza la auzul acestor concepte! Caci ele, (ca altadata si cu o alta “libertate” adusa de “Stalin si poporul rus”), i-au adus libertatea de a se balaci in mizeria austeritatii si a eficientei capitalist-corporatiste.
Nu a existat razboi in care mobilizarea oamenilor simpli sa nu presupuna reforme ample sociale, drepturi crescute. Dar, pare-se, ai nostri conducatori vor sa inregistreze si acest record de periferie: si la razboi, si fara drepturi, si fara tara. Asa oligarhi si monarhici cum erau interbelicii, nu au avut obrazul, totusi, sa lase taranimea lipsita de pamant dupa ce pe spinarea ei a dus tot razboiul. Acum, insa, se observa un cinism care frizeaza absurdul grotesc: sa ai tupeul, dupa ce ai alungat din tara romanii ca sa faca munca de jos in Europa, sa ii chemi inapoi ca sa-si dea viata pentru cei care i-au injosit social si uman!
—-
In ceea ce priveste articolul de mai jos, semnat de Doru Buscu, recomandam recitirea acestor doua materiale:
- Doru Buscu: Războiul-fulger de apărare a patriei
De cînd Putin a dat foc Ucrainei, președintele României, premierul, șeful Senatului, ministrul Apărării, ministrul de Interne, ministrul de Externe și ceilalți responsabili cu frontierele știu una și bună: sîntem țară NATO. Cum îi întreabă cineva despre riscuri și amenințări, despre extinderea conflictului și strategia românească, vezi cățărîndu-li-se pe bot un zîmbet de Neanderthal și auzi suficiența Paleoliticului bătînd cîmpii despre scutul de la Deveselu. Nimic despre trupele și cazărmile noastre, despre potențialul militar și puterea de foc, despre rezerve, despre arsenal, despre cazemate, aliniamente și doctrină defensivă.
Dacă Vladimir Vladimirovici găsește nimerit să-și trimită diviziile pe malul brațului Chilia, ca să verifice dacă braconierii noștri respectă drepturile babuștii, al treilea război mondial are toate șansele să ne găsească la mall. Nici o reuniune CSAȚ nu a fost oficial dedicată acestui conflict, nici un oficial MApN sau MI nu a atins problema apărării civile, în fine, nici un rezervist nu a primit înștiințarea că unitatea unde a făcut stagiul militar e acum discotecă. Populația României nu cunoaște numele șefului de stat major, omul pe a cărui mînă trebuie să meargă, la o adică, la moarte, apărătorii patriei. Despre armata română se știe doar că se luptă cu bugetul pentru defilare și că trimite acasă, din teatrele de operațiuni, cîte un sublocotenent erou care a călcat pe o bombă.
Scorpionii Negri și Scorpionii Roșii sînt produsele de export ale unei industrii căzute în paragină, care, așa cum ne-a obișnuit Ceaușescu, la intern poate fi un dezastru.
Nu spune nimeni că NATO nu va mai trimite cîte un avion care să sperie pelicanii din Deltă ori de cîte ori Putin mai cucerește o suburbie din Donețk. După cum nimeni nu poate nega că șuruburile scutului antirachetă sînt în drum spre Deveselu. Dar dacă, printr-o escaladare bruscă a conflictului, ne trezim cu un război-fulger în albia Prutului, prima țară NATO care trebuie să încurce inamicul sîntem noi.
România se află pe locul 50 în clasamentul puterilor militare, cu mult sub populația și resursele ei. Țări ca Cehia sau Croația au de două/cinci ori mai puțini locuitori, dar au armate care ne surclasează. Dezarmată de acordurile NATO pentru a fi reînarmată cu instrumente la zi, România n-a mai apucat momentul marilor importuri, fiind între timp sleită de hoți. Bugetul ei a fost supt de colegii politici ai lui Dușa, Tăriceanu și Băsescu, cei care, în lipsă de avioane și rachete, ne arată poze cu sediul NATO.
George Friedman, influentul comentator strategic și militar al grupului Stratfor, avertiza România asupra nesăbuinței de a-și diminua forța militară, singura bază de negociere atunci cînd geopolitica o ia razna.
“Români, nimeni nu-și va trimite copiii să vă apere!”, ne spunea atunci George, a cărui gură aurită i-a făcut pe georgieni să rămînă fără teritorii. “Nu poți ajuta o țară care se prăbușește într-o săptămînă”, zice o axiomă care stă ascunsă în manualul de utilizare a oricărei alianțe militare.
Dacă Putin își propune să ne lase în 12 ore fără petrolul din Marea Neagră, ți-ar trebui mintea lui Dușa ca să-ți închipui că pușcașii din Minnesota sau infanteriștii din Passau se vor grăbi să se lase împușcați în contul Guvernului Ponta. NATO e o organizație consensuală, dacă un singur membru cade pe gînduri, toată lumea se apucă să recitească tratatul.
Cînd îi aud pe Dușa, pe Băsescu și pe ceilalți bătîndu-se în piept cu valorile Atlanticului de Nord, înțeleg că singura noastră șansă de a nu pierde războiul-fulger de apărare a patriei e ca acesta să nu aibă loc.
- R-26500: In cazul unui conflict armat NATO-Rusia, Romania va fi un simplu poligon experimental de trageri!
Materialul survine ca urmare a sugestiilor (observatiilor sau altora asemenea) ale unor rude/prieteni stabilite/stabiliti in strainatate (unii lucrand inclusiv in armatele acelor state), si care incearca sa ne avertizeze ca Romania va fi tinta unui conflict armat.
In timp ce politicienii fac exercitii de imagine, plimbandu-se cu barca peste balti de 1/2 metru adancime evitand sa isi ude pedichiura, mintind cetatenii dupa un vechi obicei politicianist mioritic cum ca vor face si diguri vreodata – adica in viitorul extrem de indepartat, mai exact niciodata, la granitele de est ale Romaniei se prefigureaza un conflict armat iminent intre NATO si Rusia. Si unde Romania va fi un simplu poligon de incercare! Conflictul este deja in desfasurare, acum fiind doar in etapa locala, fiind evident pt. orice militar (profesionist, nu de salon) ca pe teritoriul ucrainean se confrunta deja fortele speciale ale NATO care instruiesc din mers pe cele ucrainene, cu cele rusesti – rutinate in ceea ce exercita din plin la granitele de est ale Romaniei!
Lasand la o parte teatralismele si ignoranta actorilor scenei politice romanesti asupra situatiei la granitele de est ale Romaniei care indica pericol real de razboi, nu doar intre Ucraina si Rusia, ci intre NATO si Rusia, pozitia Rusiei ofera suficiente detalii ca de aceasta data colosul rasaritean nu mai este dispus sa joace doar la nivel declarativ in relatiile cu NATO. Dupa ani de tatonare a NATO, Federatia Rusa a ajuns la un moment cand este cu adevarat capabila sa isi testeze niste rachete Iskander si niste avioane Suhoi, in spatiul aerian al NATO. Nu pe orice teritoriu al NATO, ci conform intereselor strategice ale Federatiei Ruse, combinate cu capabilitatile sale militare. Cum totul este legat de de conflictul cu Ucraina, devine evident ca interesele strategice ale Rusiei nu vor avea ca tinta state NATO din vecinatatea Norvegiei, ci ale Ucrainei. Din punct de vedere al capabilitatilor militare ale Rusiei, este tot evident ca federatia va avea ca tinta un stat sau mai multe state NATO din vecinatatea Ucrainei, care din punct de vedere al resurselor militare proprii, nu reprezinta o opozitie armata semnificativa pt. Rusia. Insumand interesele legate de interesele strategice ale Rusiei si punctele slabe ale NATO de la granitele sale, se intrevede cu usurinta ipoteza conform careia tatonarile militare ale Rusiei contra NATO, nu pot fi efectuate decat pe teritoriul a 2 state: Romania si Bulgaria. Care practic, sunt cele mai slabe state din punct de vedere militar apartinand NATO de la granita de est a aliantei. Ar mai fi Ungaria, dar aceasta are un scut in fata Rusiei si care este Ucraina de Vest. Pe de alta parte, nu este exclus ca in cazul unui conflict NATO-Rusia, Ungaria sa reactioneze ferm si cu rapiditate sub sprijin NATO sau exclusiv european, si sa isi stabileasca propriile granite vestice pe Carpatii Orientali. In mod paradoxal, dar visul Ungariei de a anexa Ardealul se poate indeplini fara mari eforturi. Din punct de vedere militar, in cazul unui conflict NATO-Rusia, este extrem de indicata si suficient de previzibila o contralovitura a NATO si a europenilor, pe directia Budapesta-Cluj-Carpatii Orientali, in timp ce in sudul si estul Romaniei, fortele romane vor fi lasate sa se descurce la sacrificiu cu cele ale colosului rasaritean! Bineinteles ca o astfel de strategie trebuie sa vizeze si stabilirea unui cap de pod al NATO/UE natural in Ucraina de Vest. Insa, intr-o astfel de situatie, NATO/UE trebuie sa ofere ceva in schimb colosului rasaritean, altfel conflictul se va amplifica si niciuna din parti nu are un asemenea interes.
Revenind la situatia strategica din regiune, mai apare un punct slab al NATO, dar forte pt. Rusia: Transnistria. In aceasta ecuatie, Republica Moldova nu reprezinta o forta militara care sa se opuna Rusiei, decat eventual la nivel simbolic. Tinand cont si de divizarea populatiei moldovenesti care ca si in Ucraina, parte se increde in valorile NATO si ale U.E., parte (poate cea mai mare parte) nu se increde in aceste valori, pare destul de probabil ca armata R. Moldova nici sa nu incerce sa opuna o minima rezistenta in fata unei ofensive rusesti. Nu de teama sau din lipsa de moralitate, ci din convingere, asa cum si in Ucraina de Est armata ucraineana s-a alaturat cu batalioanele celei ruse, din simplul motiv ca nu se increde nici in bunastarea U.E. si nici in valorile NATO. Si are dreptul sa creada astfel, din moment ce in 2 state ale NATO si ale U.E. – Romania si Bulgaria, militarii rezervisti care si-au servit tarile sub umbrela NATO, au fost decimati de statele respective. In sfarsit, tot legat de strategie – dupa o misiune imediata, exista mereu si o misiune urmatoare, altfel nu mai este strategie. Dincolo de axa Moscova-Bucuresti ca foarte posibila tinta a planurilor rusesti de contracarare a NATO, undeva imediat la granita de vest a Romaniei exista si o posibila misiune urmatoare a intereselor rusesti care poate avea ca tinta finala, stabilirea unui cap de pod permanent, in Serbia. Ne aducem aminte cazul Kosovo, cand Serbia a fost redusa la tacere si dezmembrata de U.E. si de NATO. Oricum, dincolo de pozitia politica moderata a oficialilor sarbi din ultimii ani, sarbii si mai ales armata sarba, nu vor uita curand acea agresiune in urma carora le-a fost smuls leganul propriei civilizatii. Cu alte cuvinte, in cazul unui conflict NATO-Rusia, sarbii vor proceda in mod similar populatiei si armatei din Ucraina de Est care practic a fraternizat cu Rusia, situatie previzibila si in cazul populatiei si armatei moldovene. Nu este exclus insa ca astfel de fraternizari sa le regasim si in cazul populatiei si armatei bulgare si care intre noi fie vorba, apreciaza intrarea in NATO si in U.E. ca pe o mare eroare. Ca si in cazul statului roman in ceea ce priveste propria armata, si statul bulgar a comis aceeasi eroare capitala: si-a redus cu 1/2 capacitatea combativa prin decimarea pe cale legislativa, a fortelor armate din rezerva (desfiintarea pensiilor militare, cu consecinte de cele mai multe ori tragice pentru rezervistii din fortele operationale).
Asadar, la orizont se prefigureaza un conflict armat real, intre NATO/U.E. pe de o parte, si Federatia Rusa si aliatii sai, pe de alta parte. Are sanse putine sa fie extins, cel mai probabil acesta va fi localizat la marginea de est a teritoriilor NATO. In prima faza, sub forma de lovituri aeriene (aviatie, rachete) si maritime, apoi se poate extinde si la sol. Nu trebuie sa uitam ca armata rusa lupta si acum dupa conceptul (de altfel, foarte pragmatic) precum caruia acolo unde nu pune piciorul soldatul, acela nu e teritoriu cucerit/eliberat/ocupat. Romania are sanse multiple sa devina un poligon experimental de trageri in acest conflict! NATO va sprijini Romania, la capacitate maxima – aerian si logistic. Mai putin sau deloc, cu trupe la sol.
Problema este ca tinta strategica a Federatiei Ruse va fi identica cu cea a NATO/UE. Capul de pod al NATO/UE din Ucraina de Vest, necesita un schimb. Acesta pare previzibil si nu poate fi decat un cap de pod al colosului rasaritean in Serbia, ceea ce inseamna invazie terestra cu tranzit si stationare prin estul si sudul Romaniei.
Ca urmare a scenariului extrem de previzibil, exista sanse ca dupa 70 de ani, soldatul roman sa fie (din nou), fata in fata cu soldatul rus. Numai ca in 1944, a fost o chestie, pe care istoria romana fie o ascunde, fie o ambaleaza in fals. Armata romana a luptat contra Rusiei, ajungand in Caucaz fara probleme. In ciuda faptelor cu adevarat eroice, armata germana a considerata armata romana, mereu, ca fiind o armata-paria, fapt pt. care a tratat-o ca atare. Cele mai grele misiuni, cele mai grele flancuri, cel mai neprielnic teren. Cat priveste populatia de acasa? Muritori de foame, si cam atat! Pe acest fond a intors armele armata romana, la 23 August 1944. Problema este insa, ca si acum dupa 70 de ani, NATO considera armata romana ca fiind tot o armata-paria, la fel ca Germania pe vremuri si ca U.E. astazi. Dovezi? Armata Romaniei tot cu A.K.M. lupta (exceptiile in ceea ce priveste dotarea cu armament si tehnica performate, sunt ignisifiante). La fel ca si soldatii rusi. Numai ca ultimii, actioneaza conform conceptului probat in conflictele militare, conform caruia inving precis daca sunt de de minim 7 ori mai multi! Si il respecta si acum! Cetatenii romani? Dar parca nu stim! Marginalizati de diverse state europene si fara drept de de libera circulatie in S.U.A. Nu si invers!
In ceea ce priveste Romania, ar mai fi o situatie! Dotarea tehnica este cum este! Nici cu marele standard de 24 avioane F-16, nu s-ar face nici pe departe, primavara NATO in Romania. Ar fi ca 24 de fluturasi intre 3500 de lacuste Suhoi. Dar noi avem in dotare oricum, tot sicriele zburatoare MIG 21 (cu sau fara Lancer, tot depasite moral sunt). E real ca au sosit prin Romania si vreo 6 avioane, F-16 – insa au plecat. Si or sa mai vina la intimidare si vreo 6 avioane canadiene F-18. Oricum, si insumate, toate aceste vizitatoare reprezinta doar un spectacol in stil Hollywood, intrucat ca numar si putere de foc, reprezinta in realitate un mare nimic intr-un conflict cu Rusia.
Si unde ajungem atunci? Din moment ce concluzia este ca in cazul unui conflict care are sanse maximale sa se extinda teritorial in Romania, totul se va reduce la minim 7 Serghei contra unui Ion – militar roman activ, platit de 3 ori mai prost raportat la volumul de munca decat un politist roman tot activ, dar care nu are sarcini militare. Militarul activ este insa dublat la razboi si de un Gheorghe – militar roman in rezerva. Numai ca Gheorghe – militar in rezerva, un fost ofiter sau subofiter/maistru al armatei romane, a fost un pic asasinat de statul roman, desfiintandu-i pensia militara. Fapt pt. care Gheorghe – militar roman in rezerva, luat la misto de statul roman incluzand politicienii, justitia, C.C.R. si diverse alte institutii, se va baza in sfantul razboi pt. apararea patriei, exact pe deciziile si interventia celor care i-au taiat pensia militara. Adica, Gheorghe va avea asteptarea perfect intemeiata, ca politicienii, justitiarii, C.C.R. si alte institutii ale statului care au facut misto de el, sa il apere pe el in fata Sergheilor, si nu invers! Deci, Ion cel activ va ramane singur in fata a 7 Serghei. Si asta numai daca nu cumva Ion cel activ va ajunge la concluzia omologilor sai din armata ucraineana, moldoveana, bulgara sau sarba! Sau a lui Gheorghe din rezerva, din armata romana! Mai exact: “Eu va apar, dar voi politicieni, justitiari, magistrati ai C.C.R., reprezentanti ai statului roman, ce ati facut pentru mine, incat sa meritati sa mor pentru voi?”
- Gandul:
Corespondentul TIME în Slaviansk, jurnalistul Simon Shuster, a reuşit să vorbească cu “oamenii în verde” care apar în fotografiile trimise de autorităţile de la Kiev către OSCE şi cancelariile occidentale, susţinând că este vorba despre agenţi GRU trimişi de Moscova, să agite apele şi să îi susţină pe separatiştii proruşi din estul Ucrainei. Reportajul arată că lucrurile nu stau în realitate chiar aşa şi că banda de separatişti din care face parte bărbosul Alexander Mojaev, poreclit Babay – Bau Bau pe româneşte, nu beneficiază de sprijin logistic rusesc.
Dacă petreci câteva zile prin zonele separatiste din estul Ucrainei, nu ai cum să nu dai de Alexander Mojaev, luptătorul suspectat că este un agent operativ al Moscovei. E greu să îl ratezi, nu doar pentru că fotografii cu el sau care pretind că sunt cu el au fost publicate de guvernul ucrainean. Barba lui l-a transformat într-un fel de mascotă pentru separatiştii locali, relatează trimisul TIME în estul Ucrainei.
Porecla lui Mojaev este Babay, termenul rusesc pentru Bau Bau, ceea ce este exact ce a încercat să facă guvernul de la Kiev din el. Ucrainenii au publicat fotografii cu el, prin care încearcă să demonstreze că Mojaev este un agent al GRU, serviciul militar secret al Moscovei, şi le-au trimis diplomaţilor occidentali şi unor jurnalişti. Astfel se susţine povestea de la Kiev că forţele speciale ruseşti, controlate de la Kremlin, au cucerit oraşe din regiunea Donbass, inima industrială a estului Ucrainei.
Mojaev este luptător cu maniere acceptabile, cu pieptul cât un butoi, şi spune că şi-ar dori ca lucrurile spuse de Kiev să fie adevărate, la fel ca şi colegii săi separatişti din oraşele din regiune. Dacă forţele ruseşti ar fi preluat controlul în estul Ucrainei, aşa cum au făcut în Crimeea, străzile din Slaviansk nu ar fi la fel de haotice ca acum. Pe teren, conflictul din acest oraş de 120.000 de locuitori este mult mai periculos şi mai dezorganizat decât ocupaţia rusă din Crimeea, unde a existat un simţ al ordinii, parţial şi pentru că acolo au acţionat trupele profesioniste ale Rusiei, scrie corespondentul Time.
În contrast cu acele trupe ruseşti, “oamenii în verde” care au preluat controlul în Slaviansk par să fie mai ales veterani de război, naţionalişti proruşi itineranţi şi cazaci din ţările fostei Uniuni Sovietice. Mojaev se încadrează în acest profil, este cetăţean rus, iar luptătorii săi sunt acum înarmaţi cu puşti de asalt, lansatoare de grenade, dar şi tancuri şi blindate pe care le-au furat de la armata ucraineană.
Mojaev şi camarazii săi au preluat controlul în Slaviansk în urmă cu o săptămână, însă în ultimele zile nu există semne că primesc sprijin material din Rusia. Soldaţii lor nu mai au combustibil şi cer jurnaliştilor să le aducă benzină în schimbul interviurilor, spunând că le trebuie pentru a patrula prin oraş.
Liderul lor este Viaceslav Ponomaryov, un producător de săpun care s-a autoproclamat “primarul poporului”, a preluat controlul şi a cerut sprijinul preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Aparent, apelul său a fost ignorat.
“Avem nevoie de arme, înţelegi? Ni se termină toate, în afară de alcool”, i-a declarat el corespondentului TIME. Forţele sale de miliţie sunt formate mai ales din voluntari care au venit din Rusia, Belarus, Kazahstan şi din alte părţi ale fostei Uniuni Sovietice. Însă alegaţiile de la Kiev, că insurgenţii sunt alimentaţi cu bani, arme şi trupe din Rusia nu se potrivesc deloc cu realitatea din Slaviansk.
Acest lucru este vizibil şi în cazul lui Mojaev. În încercarea de a-l lega de GRU şi de Rusia, guvernul de la Kiev a oferit două fotografii neclare. Într-una din ele, care ar fi fost făcută în Georgia, în războiul din 2008, un om cu barbă poartă insigna GRU – un liliac negru cu aripile întinse deasupra globului pământesc. A doua fotografie, de anul acesta, din estul Ucrainei, îl arată pe Mojaev îmbrăcat în camuflaj, alături de camarazii săi separatişti. Kievul susţine că este vorba despre una şi aceeaşi persoană. Mojaev este flatat de asemănare, însă spune că e un fals.
Luni noapte, Mojaev şi oamenii lui tocmai preluaseră controlul asupra sediului SBU (serviciul secret ucrainean) din Kramatorsk, orăşel din apropierea Slaviansk. Fără să întâmpine vreo rezistenţă, Mojaev şi oamenii săi patrulau prin Kramatorsk într-o veche dubiţă veche, sovietică, pe aripile căreia fusese scris cu grafitti Miliţia Poporului din Donbass. În ea se aflau înghesuiţi vreo 10 oameni înarmaţi, în uniforme de camuflaj de toate modelele.
Când jurnalistul i-a arătat fotografia trimisă de Kiev, care îl plasa în Georgia, în timpul războiului din 2008, Mojaev a zâmbit: “Nu am fost niciodată în Georgia, nici măcar în vacanţă”. Oamenii săi s-au adunat în jurul lui, râzând de fotografii şi bătându-l pe spate pe Mojaev, în timp ce acesta afla că a devenit faimos, ba chiar un celebru agent GRU al Rusiei. “Tipul ăsta seamănă mai mult cu Osama bin Laden, nu cu Babay al nostru”, râdea un luptător.
Mojaev, 36 de ani, se potriveşte cu profilul multor luptători separatişri din zona Slaviansk, o zonă cu un diametru de cam 100 de kilometri, pe care toate autorităţile statului ucrainean au abandonat-o, de la poliţie la fisc, lăsând-o în mâinile separatiştilor. Conform paşaportului său, Mojaev s-a născut în oraşul Belorecensk, din regiunea Krasnodar, sudul Rusiei, o zonă tradiţională a cazacilor, din etnia războinică a cărora se trage şi Mojaev.
Mojaev spune că a făcut armata normală în Rusia, pe care a terminat-o la mijlocul anilor ’90, cu gradul de sergent major. Spune că a venit în Ucraina, în luna martie, din cauza naţionalismului rusesc, dar şi a spiritului său de aventură. Dar mai ales pentru că fuge de legea rusească. Pe vremea când revoluţia ucraineană răsturna vechiul regim de la Kiev, Mojaev era acuzat de o infracţiune violentă în Krasnodar – el spune că ar fi ameninţat să ucidă pe cineva cu un cuţit. Nu a reuşit să strângă banii de şpagă pentru autorităţi, aşa că Mojaev a fost pus pe lista de persoane căutate în Rusia şi a fost nevoit să fugă, conform spuselor sale, care nu au putut fi verificate de TIME.
Fuga sa ar fi avut loc pe 7 martie, chiar în toiul invaziei ruseşti din Crimeea. Aşa că a ales Crimeea ca destinaţie. La vremea aceea, mii de cazaci plătiţi de Rusia au sosit în Crimeea, pentru a ajuta trupele ruseşti la invazie. Mojaev spune că toată luna martie a stat acolo cu oamenii săi din batalionul O Sută de Lupi, ajutând la asaltul unei baze militare ucrainene din Bakcisaray şi păzind un turn de televiziune locală. La sfârşitul lunii martie, după ce Rusia a anexat Crimeea, “stăteam pe acolo şi ne întrebam ce să facem acum”, spune el.
“Aşa că ne-am decis să mergem să mai cucerim nişte pământuri ruseşti”, spune Mojaev. A ajuns până la urmă în Slaviansk, unde Ponomaryov a fost bucuros să îl primească în miliţia lui separatistă, care numără cam 2.500 de oameni, cifră neverificată oficial. Mare parte din această miliţie este formată din civili neafiliaţi vreunei grupări militare. Luptătorii bine înarmaţi, ca Mojaev, sunt doar câteva sute, cei mai mulţi fiind cazaci. Cunoscuţi drept “oamenii în verde”, din cauza uniformelor de camuflaj pe care le poartă, ei nu sunt la fel de bine instruiţi şi echipaţi precum trupele ruseşti care au ocupat Crimeea luna trecută. Dacă există o prezenţă militară rusească în Slaviansk, ea a rămas până acum ascunsă ochilor publicului.
Încă de la început, liderul miliţiei lui Ponomaryov a fost un bărbat nervos, poreclit Romaşka, adică termenul rusesc pentru floarea Margaretă. Romaşka spune că a servit într-o unitate militară rusească din Cecenia, obţinând gradul de căpitan. Cu ani în urmă, spune el, s-a însurat cu o ucraineancă, a obţinut cetăţenia şi s-a mutat în estul Ucrainei.
În aceste zile, Romaşka se plimbă prin Slaviansk într-o maşină de poliţie fără numere de înmatriculare, pe capota căreia a pus un steag separatist. Întrebat despre legăturile sale cu serviciul secret rusesc, Romaşka râde: “Păi, hai să lăsăm asta să se înţeleagă printre rânduri”. Totuşi, alegaţiile de la Kiev îl lasă perplex. “Amicii mei se uită la televizor şi mă sună să îmi spună că are loc un fel de conflict militar, cu tancuri, cu împuşcături, cu tot tacâmul, ca în Cecenia. În realitate, nu e aşa. Ei au inventat un război”, spune Romaşka.
În ultimele zile, Kievul şi-a intensificat eforturile de a dovedi că forţele speciale ruseşti operează în estul Ucrainei. Dovezile sale se bazează pe o serie de fotografii, inclusiv una cu Mojaev, pe care ucrainenii le-au trimis Departamentului de Stat al SUA şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Nu este clar în ce măsură aceste fotografii au influenţat deciziile Vestului faţă de criza din Ucraina, însă Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, a spus că SUA şi aliaţii săi “nu au nicio umbră de îndoială despre legătura” dintre ceea ce ea a numit “ruşi” şi militanţii înarmaţi din estul Ucrainei. Dacă această legătură există, ea nu este la fel de explicită ca în Crimeea.
Din acest punct de vedere, Mojaev speră ca de la Moscova să vină ajutor. “Ruşii nu îi lasă pe ruşi să se prăbuşească. Aşa că până să vină necazul american în patria mea, eu am venit aici să îl opresc şi să iau înapoi nişte pământ rusesc, cu această ocazie”, spune Bau Bau Mojaev. El nu se poate întoarce în Rusia, din cauza acuzaţiilor la adresa sa, iar nevasta îi va naşte un fiu în mai sau iunie – “un cazac pur-sânge”. S-a resemnat însă că va rata această sărbătoare. “Când vom lua Kievul, mă voi întoarce şi atunci vom sărbători”, spune Mojaev.
BLINDATELE UCRAINENE au intrat în Slaviansk, fieful proruşilor. UPDATE: Armata rusă RĂSPUNDE
„Operaţiunea antiteroristă”, cum numeşte Kievul încercarea de a prelua militar estul Ucrainei, controlat de separatiştii proruşi, a ajuns, joi, până în Slaviansk, unul dintre bastioanele Rusiei în această ţară. Mai multe blindatele ucrainene au pătruns în Slaviansk, confruntările soldându-se cu „până la” cinci morţi şi un rănit, potrivit ministerului de Interne.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a condamnat operaţiunea forţelor pro-guvernamentale şi a avertizat Kievul că „vor fi consecinţe”. La scurt timp după, Moscova a anunţat că lansează noi manevre militare la graniţa cu Ucraina.
Forţele militare ucrainene continuă să preia controlul unor oraşe sau regiuni din estul ţării controlate de separatişti proruşi. După „eliberarea” – în formularea ministerului de Externe de la Kiev – unor localităţi din jurul oraşului Slaviansk, trupele ucrainene au înaintat, joi, şi au ajuns cu blindatele în bastionul separatiştilor.
Vehiculele au trecut pe lângă un avanpost în flăcări al rebelilor, despre care militanţii au declarat pentru AFP că a fost incendiat de ei înşişi. Deasupra blindatelor, survola un elicopter militar ucrainean. Martorii relatează că s-au auzit focuri de armă.
Un militar ucrainean a fost rănit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un asalt al militanţilor, în apropiere de Slaviansk, a anunţat Ministerul Apărării, precizând că viaţa soldatului nu e în pericol. Potrivit sursei citate, a fost vorba despre o tentativă de a fura armament dintr-o bază militară din Artemvisk. Aproape 100 de separatişti au deschis focul, folosind „arme automate, mitraliere şi grenade”. „Atactorii au fost respinsşi şi au suferit pierderi importante”, a declarat preşedintele interimar, Aleksandr Turcinov.
UPDATE 16:00 Armata rusă răspunde operaţiunilor Kievului şi lansează noi manevre militare la graniţa cu Ucraina, a anunţat ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, care a precizat că exerciţiile au început deja.
UPDATE 15:40 Gazprom, producătorul rus de gaze naturale, le-a trimis ucrainenilor de la Naftogaz o notă de plată de 11,4 miliarde de dolari, sumă care reprezintă penalităţi pentru încălcarea contractului de livrare de gaze. Mai exact, partea ucraineană este penalizată de ruşi pentru că ar fi cumpărat anul trecut doar o treime din gazele naturale asumate în contractul lor: 13 miliarde de metri cubi, din totalul de peste 41.
UPDATE 14:40 Comisia Europeană, prin purtătorul de cuvânt al Înaltului Reprezentant Catherine Ashton, face apel la părţile ucraineană şi rusă să implementeze Acordul de la Geneva, mediat săptămâna trecută de SUA şi UE: „În mod regretabil, ultimele evenimente par să arate că nu toată lumea este dispusă să pună în aplicare acest acord”, a spus Michael Mann. Întrebată dacă CE considera operaţiunea antiteroristă a guvernului de la Kiev ca înscriindu-se în termenii Acordului de la Geneva, Mann a răspuns: „Avem încredere deplină în guvernul ucrainean că va implementa termenii acordului. Am văzut semnale pozitive în acest sens. Recunoaştem dreptul Ucrainei de a lua acţiuni legitime pentru a-şi apăra integritatea teritorială şi suveranitatea”.
Comisia a confirmat, de asemenea, că au loc în acest moment consultări cu statele membre privind impactul economic al trecerii la al treilea nivel de sancţiuni împotriva Rusiei, respectiv sancţiunile economice şi comerciale. Despre sancţiunile de până acum, Putin a admins joi că ele au afectat economia Rusiei, însă nu „critic”.
UPDATE 14:10 Corespondentul BBC, Steve Rosenberg, tocmai a ajuns în Slaviansk şi relatează că situaţia este calmă aici, oamenii sunt pe străzi, drumurile sunt deschise şi, din loc în loc, pot fi văzute patrule proruse. O relatare similară vine şi din partea corespondentului The Guardian, Alec Luhn, care se află la un punct de control nou instituit, la aproximativ 13 kilometri de sudul Slaviansk, unde militarii verifică maşinile de armament şi explozibil.
UPDATE 13:50 La Slaviansk vin întăriri pentru separatişti din oraşele din apropiere, anunţă presa rusă.
UPDATE 13:45 Preşedintele rus, Vladimir Putin, iese cu noi ameninţări după operaţiunea forţelor ucrainene în estul ţării: (traducere aproximativă, sursa informaţiilor – Reuters, n.red.) Dacă autorităţile din Kiev au folosit armata în estul Ucrainei, este o crimă foarte gravă împotriva propriului popor. Este o operaţiune de reprimare care va avea consecinţe pentru oamenii care iau aceste decizii, în special pentru relaţiile interguvernamentale. Dacă autorităţile actuale de la Kiev au făcut acest lucru, atunci este vorba doar despre o juntă, un fel de bandă criminală”.
UPDATE 13:30 Ministerul ucrain[ean] de Interne susţine că a preluat controlul primăriei din Doneţk, ocupată de proruşi de mai bine de o săptămână, informează The Guardian.
UPDATE 13:17 „Până la cinci terorişti au fost ucişi” în confruntările din Slaviansk, a anunţat ministerul de Interne. Victimele sunt din tabăra milianţilor proruşi.
UPDATE 13:15 Trei puncte de control ale separatiştilor din Slaviansk au fost distruse, anunţă ministerul de Interne. Presa din Rusia prezintă ultimele evenimente din estul Ucrainei sub forma unui război civil care stă să izbucnească.
UPDATE 12:50 Serviciul de presă al regiunii Doneţk, din care face parte Slaviansk, a anunţat, citând medicii din zonă, că o persoană a fost ucisă şi alta a fost rănită în schimburile de focuri. Nu există informaţii în acest moment privind afilierea celor doi oameni, respectiv dacă erau din tabăra separatistă sau proguvernamentală.
La sosirea trupelor în oraş, personalul civil din primăria Slavianskului „a primit ordin să evacueze clădirea”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a liderului separatist Viaceslav Pnomarev, precizând că „persoanele înarmate care asigură apărarea primăriei rămân pe loc”.
Tot joi, ministerul de Interne a anunţat că a preluat controlul asupra primăriei din Mariupol (port, sud-est), controlată de separatişti din 13 aprilie. Seara trecută, acelaşi anunţ a fost făcut despre oraşul Sviatorghisk.
Preşedintele interimar al Ucrainei, Aleksandr Turcinov, a ordonat, miercuri, reluarea „operaţiunilor antiteroriste” în estul ţării, după armistiţiul de Paşti. Tot miercuri, însă, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a ameninţat Ucraina cu o intervenţie militară precum cea din Georgia, în 2008. „Dacă interesele noastre, interesele noastre legitime, interesele ruşilor sunt atacate în mod direct, aşa cum au făcut, de exemplu, în Osetia de Sud, nu văd altă cale decât de a răspunde, cu respectarea dreptului internaţional. Un atac împotriva cetăţenilor ruşi este un atac împotriva Rusiei”, a avertizat şeful diplomaţiei ruse, într-un interviu pentru postul de televiziune Russia Today.
Confruntări aveau loc joi între forţe loiale autorităţilor şi separatiştii de la Slaviansk, un bastion prorus situat în estul Ucrainei, soldate cu cinci morţi. Actele Kievului în estul Ucrainei “vor avea consecinţe”, a avertizat joi preşedintele rus Vladimir Putin, calificând recursul Guvernului la armată drept o “crimă gravă împotriva propriului popor”. Armata rusă a lansat noi manevre la frontiera cu Ucraina, ca răspuns la operaţiunea militară a Kievului.
UPDATE 15:55 – Armata rusă lansează noi manevre militare la frontiera cu Ucraina
Armata rusă a lansat noi manevre la frontiera cu Ucraina, ca răspuns la operaţiunea militară a Kievului împotriva separatiştilor proruşi din estul ţării, a anunţat joi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, citat de AFP.
“Suntem constrânşi să reacţionăm la o astfel de evoluţie a situaţiei”, a declarat Şoigu, citat de agenţiile ruse.
“Exerciţii ale unităţilor districtelor militare Sud şi Vest au început”, a declarat el.
“Aviaţia efectuează zboruri (…) în apropiere de frontieră”, a adăugat el.
Ministrul şi-a exprimat “îngrijorarea” cu privire la asaltul lansat de trupele ucrainene împotriva separatiştilor din Slaviansk, bastion al insurgenţilor proruşi din est, care s-a soldat cu cinci morţi în rândul insurgenţilor, potrivit Kievului, şi rănirea unui militar ucrainean.
“Unda verde dată pentru utilizarea armelor împotriva civililor din propria ţară a uimit deja. Dacă nu este oprită această maşină militară astăzi, acest lucru va duce la un număr mare de morţi şi răniţi”, a declarat Şoigu.
El a afirmat că peste 11.000 de militari ucraineni au fost deja trimişi pentru operaţiunea împotriva separatiştilor, care ar fi în număr de aproximativ 2.000, potrivit lui. “Raportul de forţă este clar inegal”, a adăugat el.
Anterior, preşedintele rus, Vladimir Putin, declarase că operaţiunea Kievului în est este o “crimă gravă” şi că aceasta va avea “consecinţe”. El nu a precizat însă natura acestor consecinţe. […]
Blindate ucrainene au penetrat un baraj al insurgentilor in nordul orasului Slaviansk, bastion al separatistilor pro-rusi, anunta un fotograf al France Presse, care a vazut cinci vehicule trecand prin acest baraj.
In oras, personalul civil al primariei “a primit ordinul de evacuare a cladirii”, a declarat Stella Horosheva, purtator de cuvant al liderului separatist local Viaceslav Ponomarev. “Barbatii inarmati care asigura apararea primariei raman pe pozitii“, a adaugat aceasta.
Situatia in estul Ucrainei devine tensionata joi, dupa ce autoritatile ucrainene au anuntat ca un soldat a fost ranit in timpul unui asalt al separatistilor pro-rusi in noaptea de miercuri spre joi la o baza militara aflata in Artemivsk, aproape de Slaviansk (est), relateaza AFP. Aproape 100 de persoane au “deschis focul cu arme automate, mitraliere si au folosit grenade”, a scris ministerul Apararii intr-un comunicat, precizand ca viata soldatului ranit nu este in pericol. Ulterior, in Slaviansk au fost trase focuri de arma si un post de control al separatistilor a luat foc.
Ora 18:00 Ucraina nu va da inapoi in fata “teroristilor” sustinuti de Rusia in est, a declarat presedinte interimar Turcinov, citat de AFP
17.42: Boardul FMI se intalneste pe 30 aprilie pentru a evalua documentatia pentru acordul pentru Ucraina.
17.00: Potrivit serviciilor de informatii ucrainene, riscul ca trupele rusesti sa treaca granita a crescut dramatic, a declarat un oficial guvernamental din securitate, scrie Kiev Post. Guvernul a confirmat de asemenea ca sapte oameni au murit ca urmare a operatiunii. “Separatistii au intrat in panica”, a spus el.
16.00: Serviciul secret ucrainean a facut publica pe Youtube o presupusa convorbire telefonica intre doi inalti ofiteri rusi, considerati organizatori principali ai revoltelor separatiste. In convorbirea purtata in rusa cei doi ar fi organizat rapirea si uciderea unui consilier local ucrainean (Video in lb. rusa, sursa: KyivPost)
Ora 15.56: Rusia lanseaza noi exercitii militare la frontiera cu Ucraina, ca raspuns la escaladarea situatiei din estul tarii – ministrul rus al Apararii. Serghei Soigu a anuntat ca exercitiile militare la sol vor fi insotite de exercitii aviatice linga granita ruso-ucraineana. El a declarat ca Rusia este fortata sa reactioneze la “masinaria militara” a Ucrainei si la exercitiile NATO din Europa de Est. (Interfax, Reuters) […]
Preşedintele rus, Vladimir Putin, afirmă că Internetul este un proiect al Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA, pledând pentru protejarea intereselor online ale Rusiei şi criticând chiar şi principalul motor rus de căutări online – Yandex -, administrat de o firmă înregistrată iniţial în Olanda.
“Internetul a fost lansat ca fiind un proiect al CIA şi încă se dezvoltă în acest fel”, a declarat Vladimir Putin în cursul unui seminar media.
“Pentru a rezista acestor influenţe, Rusia trebuie să lupte pentru protejarea propriilor interese în domeniul online”, a explicat preşedintele Rusiei, citat de Huffington Post.
Un blogger rus i s-a plâns preşedintelui Putin că site-uri străine dar şi principalul motor rus de căutare online – Yandex – stochează informaţii pe servere din străinătate, situaţie ce riscă să afecteze siguranţa naţională a Rusiei. În replică, Putin a menţionat “presiuni” exercitate asupra Yandex la început, subliniind că administratorul site-ului a preferat să se înregistreze în Olanda “nu doar din raţiuni fiscale, ci şi pentru alte motive”.
Kremlinul a intensificat măsurile pentru exercitarea unui control mai mare în mediile online, în contextul în care activiştii opoziţiei folosesc site-uri de socializare pentru promovarea ideilor şi organizarea de proteste. Parlamentul rus a adoptat săptămâna trecută o lege care obligă platformele online de socializare să aibă serverele în Rusia şi să păstreze datele cel puţin şase luni. În plus, principala reţea rusă de socializare online – VKontakte – este deţinută de oameni de afaceri apropiaţi ai lui Vladimir Putin.
Chiar dacă Vladimir Putin nu a lansat ameninţări specifice la adresa Yandex, valoarea acţiunilor companiei a înregistrat o scădere de 5% joi.
- SIRIA EUROPEI: UCRAINA se indreapta spre RAZBOIUL CIVIL/ Va trece RUSIA la OFENSIVA dupa PASTI?/ DE CE NU SE DISCUTA IN ROMANIA DESPRE PRIMEJDIA RAZBOIULUI?
- RUSIA ameninta cu RAZBOI UCRAINA “condusa” de SUA/ BASESCU neaga formal iminenta conflictului, dar isi face griji cu privire la MOBILIZAREA REZERVISTILOR Armatei Romane plecati in strainatate/ Vocea Rusiei acuza Romania de PLANURI DE INTERVENTIE MILITARA in Ucraina/ Rusia LIMITEAZA DRASTIC libertatea de exprimare pe INTERNET. Pe cand si la noi?
*
- Romania inconjurata de flacari nematerialnice… deocamdata. CONSTIENTIZAM PE CE LUME TRAIM?
- INTRE CINISM SI RAZVRATIRE. Scurta cugetare despre modelul austeritatii, ”miracolul” maghiar si saracia romaneasca
- UN SCUIPAT PE OBRAZUL UNUI POPOR. Despre ticaloasa propaganda a poporului betiv si nemuncitor si “efectul lucifer” la scara nationala
85 Commentarii la “Morala mobilizarii rezervistilor români din Europa: LA ARME, CAPSUNARI, PENTRU APARAREA CHEVRON SI A SUPERMARKETURILOR!/ România – POLIGON EXPERIMENTAL DE TRAGERI in cazul unui RAZBOI NATO-RUSIA?/ Putin ameninta EXPLICIT “JUNTA” de la KIEV. Armata Rusiei reactioneaza la ofensiva Armatei Ucrainei din Est/ PUTIN: INTERNETUL este un proiect al CIA”
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>