LIPSA UNUI LOC DE MUNCA – ETICHETATA CA TULBURARE PSIHOLOGICA. Capitalismul orwellian si dictatura gandirii pozitive/ CONDUCEM LA PRODUCTIVITATE IN EUROPA, DAR AVEM CELE MAI PUTINE BENEFICII DIN MUNCA/ Ideile presei dependente de capital: SA VINA STRAINII SARACI IN ROMANIA PENTRU A MENTINE SALARIILE MICI

• BBC: Don’t treat unemployment as a mental problem – report

Somajul este ”rebrenduit” de guvern ca o tulburare psihologica, pretinde un nou studiu.

Cei care nu arata o atitudine ”pozitiva” trebuie sa accepte o ”reprogramare” sau se confrunta cu posibilitatea taierii ajutorului de somaj, conform darii de seama a Wellcome Trust. Acest lucru insa, spun cercetatorii, poate fi ”umilitor” pentru cei care-si cauta de lucru si nu ii ajuta sa isi gaseasca un job adecvat.

Totusi, Departamentul pentru Munca si Pensii afirma ca nu exista dovezi pentru cele pretinse in studiu.

Cercetarea, publicata in Medical Humanities journal, arata ca cei care beneficiaza de ajutor de somaj sunt obligati sa participe la cursuri de gandire pozitiva pentru a-si schimba personalitatea. Acestia ar fi bombardati cu mesaje motivationale, cum ar fi ”succesul e singura optiune”, ”vom reusi”, ”zambeste vietii”, si trebuie sa ia parte la exercitii lipsite de noima de team-building, cum ar fi construirea de turnuri din agrafe. 

”Orwellian”

Alti beneficiari sunt intervievati pentru a se afla daca nu cumva au o ”rezistenta psihologica” fata de munca, iar cei gasiti ”mai putin potriviti mental” sunt supusi unor traininguri si mai intensive. Si tot mai multe actiuni de plasare sunt judecate dupa rezultatele lor psihologice, cum ar fi imbunatatirea motivationala si increderea, mai degraba dupa cat de eficiente au fost in materie de angajare propriu-zisa.

Sociologul Lynne Friedli, co-autor al studiului, a descris programele ca fiind ”orwelliene”.

”Atitudinea beneficiarilor fata de munca a devenit un criteriu pentru a se decide cine merita asigurari sociale – nu mai e vorba despre ce trebuie sa faci pentru a avea un job, ci despre cum gandesti si simti. Acest lucru face ca propunerea guvernului de a plasa psihologi in centrele de ocupare a fortei de munca sa fie ingrijoratoare. 

Prin redefinirea somajului drept problema psihologica, atentia e deturnata de la realitatile pietei muncii din Marea Britanie si de la inegalitatile pe care le produce”. 

Friedli a criticat modul in care psihologii sunt folositi pe post de agenti guvernamentali si a facut apel la organismele profesionale sa denunte astfel de practici.

”Nu cred ca poate fi justificata in vreun fel coercitia psihologica. Daca oamenii vor sa faca cursuri de training atunci trebuie sa o faca depin voluntar”, a mai spus aceasta BBC News.

Cercetatoarea a pus la indoiala scopul cursurilor motivationale.

”Chiar vrem o lume in care singura persoana considerata angajabila sa fie genul happy clappy, cu o supra de masura incredere in sine si cu o mare stima de sine? Este un set de trasaturi psihologice foarte ingust. Exista loc si pentru alt gen de tipuri psihologice.”

Oficialitatile au contestat studiul, considerand ca nu se bazeaza pe suficiente dovezi empirice.

Guvernul intentioneaza, insa, sa plaseze 350 psihologi in centrele pentru ocuparea fortei de munca pentru a ajuta beneficiarii sa combata depresia si sa sa revina pe piata muncii. Acestora li se vor oferi, de asemenea, cursuri online de terapie behaviorala cognitiva pentru a-si imbunatati ”angajabilitatea”.

traducere Cuvantul Ortodox

• Voxpublica/ Costi Rogozanu: Muncim pe prea puţin? Staţi să vedeţi etapa a doua: să atragem amărăşteni de afară

Mai întîi o statistică relatată pe Curs de guvernare. Pe scurt, productivitatea muncii a crescut în România, studiul nu e neapărat relevant (productivitatea trebuie pusă musai în opoziţie şi cu scăderea drepturilor salariaţilor), dar articolul subliniază corect un lucru, partea luată de angajaţi e mult mai mică decît partea luată de capital. Atenţie: nu se duc mai mult în impozite cum pretind în urlete nesfîrşite angajatorii.

La noi, se conturează (pe baza datelor preliminare) pentru 2014 o distribuție de 31,3% pentru muncă și 11,3% partea impozitelor nete, care ar lăsa 55,4% pentru capital. Mai mult,evoluția compensării salariaților este în scădere de la 31,5% în 2013.

Avem muncă eficientă, prost plătită. Legislaţie opresivă pentru angajaţi. Gradul de ocupare a mai crescut ceva. Muncă la negru e încă prea multă. Care ar fi următorii paşi? Ceva mai multă organizare a angajaţilor şi începerea recuperării unor procente din studiul de mai sus? Noo, nici vorbă. Răspunsul corect al capitalului e enunţat chiar de unii ziarişti. În Ziarul Financiar, e un răspuns care explică şi soarta românilor plecaţi afară (cu copii golani acasă):

La muncă în străinătate sunt peste 3 milioane de români, cea mai bună forţă de muncă activă care din păcate este pierdută. Este puţin probabil ca cei care se întorc să dorească să muncească pentru altcineva. Cu banii pe care i-au strâns, câteva zeci de mii de euro, sau sute de mii de euro îşi încep o afacere proprie  şi caută ei forţă de muncă, mărind astfel concurenţa.

În aceste condiţii, de unde îşi vor lua companiile forţă de muncă?

Singura şansă a României este să deschidă larg graniţele pentru moldoveni, pentru ucraineni, pentru sârbi şi de ce nu, pentru tinerii din Ungaria, Grecia, Spania, Portugalia sau chiar Italia, unde şomajul  este extrem de ridicat.

(ZF)

Soluţia nu e salariul mai mare, nu e sindicalizare mai uşoară. Soluţia e să atragem muncitori şi mai precari. Asta e filozofia. O fi România săracă, dar şi mai săraci se vor găsi întotdeauna.

Ioan Rus se gîndea că am putea folosi muncitori români plecaţi pentru lucrări în construcţii. Le dăm jumătate din salariul de acolo şi vin înapoi la familii. Însă alţii se întreabă de ce să ne mai încurcăm în probleme cu muncitori cu copii golani? Să căutăm direct muncitori pe bani şi mai puţini. Doar sînt atîţia. În plus, nici n-o să mai avem timp de organizare la stînga pentru că vor exploda direct xenofobiile care nu afectează plusvaloarea, ba chiar ţin în frîu şi mai bine mîna de lucru. Românii muncitori afară ştiu de ce.

Perversiunea în editorialul de mai sus e prezentarea românilor care se întorc ca “investitori”. Ca să devină investitori au nevoie nu de capital, ci de noi valuri de disperaţi.

Următorul pas? Nu-ţi place să munceşti, la psiholog cu tine:

The paper, published in the Medical Humanities journal, says benefit claimants are being forced to take part in positive thinking courses in an effort to change their personalities.

They are bombarded with motivational text messages – such as “success is the only option”, “we’re getting there” and “smile at life” – and have to take part in “pointless” team-building exercises such as building towers out of paper clips, it adds.

New benefit claimants are interviewed to find out whether they have a “psychological resistance” to work, with those deemed “less mentally fit” given more intensive coaching. (BBC)

• ZF: România şi-a epuizat resursele interne de muncă (cei care pot nu vor să muncească indiferent de preţ). Singura şansă de creştere este deschiderea graniţelor pentru a aduce un milion de moldoveni, ucraineni, sârbi, italieni, spanioli, chiar şi greci

[…] Singura şansă a României este să deschidă larg graniţele pentru moldoveni, pentru ucraineni, pentru sârbi şi de ce nu, pentru tinerii din Ungaria, Grecia, Spania, Portugalia sau chiar Italia, unde şomajul  este extrem de ridicat.

Pentru Moldova şi Ucraina deschiderea graniţelor trebuie făcută neoficial, exact cum a făcut Germania, Italia sau Spania la începutul anilor ’90, pentru a aduce forţă de muncă la ei în ţară din Polonia sau România.

 Atragerea a un milion de moldoveni sau ucraineni trebuie să fie o politică de stat a României, pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă din deceniul următor.

Şansa României, cinic vorbind, este ca Ucraina să rămână în război civil în următorii zece ani, iar Moldova să renunţe la Europa şi să prefere alianţa cu Rusia, pentru a nu avea soarta Ucrainei. În aceste condiţii, România poate fi o destinaţie valabilă pentru cei de acolo de a începe o viaţă nouă într-o ţară europeană. Pentru asta trebuie să închidem ochii la noii veniţi, aşa cum au făcut-o cu noi nemţii, spaniolii sau italienii.

Săptămâna trecută discutam cu un şef de resurse umane dintr-o mare bancă despre faptul că Bucureştiul devine scump, că este o luptă la baionetă pentru oameni buni şi nu aşa scumpi şi că este dificil de acoperit anumite poziţii în special în departamentele de IT. Replica mea a fost să se ducă în nordul ţării, în Suceava sau Botoşani, unde nu au venit încă investiţii şi să deschidă centre acolo nu neapărat pentru cei din zonă (care vor să vină la Bucureşti  sau să plece în Vest), ci pentru cei de peste Prut şi din Ucraina. Dacă le asigură o locuinţă (că doar au în portofoliu active neperformante de acest tip), şi un job într-un departament de servicii de procesare vor reuşi să îi atragă în România , iar aceştia le vor fi veşnic recunoscători. Iar costul este mult mai redus decât în Bucureşti sau în alte oraşe mari din ţară, cum ar fi Cluj, Timişoara, Sibiu, Braşov sau Iaşi.

România este total dezechilibrată din punct de vedere al businessului şi al angajării: 70% din cifra de afaceri totală din economie se realizează în 10 judeţe care angajează 80% din totalul forţei de muncă de pe piaţă. Având în vedere acest lucru, plus investiţiile care se localizează doar în aceste 10 judeţe, România nu mai este o destinaţie chiar aşa low-cost, iar acest lucru deja se vede în piaţă. Cei din IT au ridicat nivelul pentru România la job-uri mai complexe, unde salariile sunt mult mai mari. Acest trend va continua şi va ridica nivelul de salarizare al pieţei, dar nu numai din IT, ci şi din alte domenii, cum ar fi cel bancar sau industrial.

Pentru a nu ajunge să se blocheze peste un deceniu, când va deveni o piaţă prea scumpă din punct de vedere uman versus ceea ce produce, România trebuie să facă rost de cel puţin un milion de oameni din altă parte. Altă şansă nu are. 

• Cursdeguvernare: Statistică / Salariații români – campioni UE la creșterea productivității muncii și ultimii la partea care le revine din PIB

România și-a adjudecat un foarte rar prim loc în cadrul UE la un indicator economic, și anume creșterea productivității muncii pe ultimii patru ani, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Ea a devansat atât grupul BELL ( Bulgaria și țările baltice), cât și colegele din regiune cu curs de schimb flotant, Polonia, Ungaria și Cehia sau care au intrat în Zona Euro ( Slovacia).

De reținut, între 2004 și 2014, productivitatea muncii pe ora lucrată a crescut în toate statele membre, cu excepția Greciei și Italiei iar cele mai mari creșteri le-au marcat grupul BELL și Slovacia, dintre care doar Bulgaria se mai află în prezent în afara Zonei Euro, care, deși are moneda indexată la nivelul fostei mărci germane, este penalizată de nivelul mult prea redus al PIB/locuitor.

Avem, astfel, atât explicația situației dificile în care se găsește Grecia ( împreună cu tot flancul sudic al Uniunii), cât și sugestia unei necesități a creșterii în continuare a productivității muncii pentru România, singura soluție pentru a prinde trenul adoptării euro în 2019.

În treacăt fie spus, există probleme la nivel de îmbunătățire a productivității muncii chiar și acolo unde nu te-ai aștepta (de exemplu Finlanda) și nici alte țări din flancul nordic nu excelează în materie.

Codași la partea din PIB

Paradoxal, același raport Eurostat arată că România a înregistrat, de departe, cea mai redusă pondere a compensării salariaților în PIB, de doar 31,3% sau 65% din media europeană. Edificator este faptul că pe locul al doilea al acestui nedorit top se situează Grecia, cu 33,4%, în timp ce șapte state membre UE au ponderi de peste 50%, nivelul maxum fiind atins în Danemarca (53,1%).

Trebuie menționat, însă, că statistica ia în calcul salarizarea ”oficială”, ea nu ține cont de munca la negru și la gri.

Pentru referință, vă prezentăm și situația din alte câteva state, calculată pe baza celor mai recente date furnizate de Eurostat, în ceea ce privește partea care revine muncii din rezultatele concretizate în PIB.

Dincolo de explicațiile cu tentă mai mult mai puțin ideologică privind exploatarea altora, este de semnalat importanța componentei sociale de sorginte latină. Pe cât ieșim noi în relief în grupul nostru, pe atât se ”evidențiază” și verii noștri italieni în grupul lor de state.

Se poate observa cât de departe suntem de ”convergența nominală” la nivelul distribuției rezultatelor activității economice, nu doar în raport cu marile economii occidentale dezvoltate dar chiar și față de colegele din regiune. Până și vecina noastră ceva mai săracă de la sud de Dunăre trece pragul de 40%, prag sub care se mai află, oricum la mare distanță de noi, doar campioana europeană a traversării crizei, Polonia.

Analiza distribuției rezultatelor economice obținute în cadrul UE arată că partea cea mai importantă a revenit compensării salariaților, care a reprezentat 47,9% din PIB în anul 2014. Partea excedentului brut de operare și veniturilor mixte ( ”a capitalului”) a reprezentat 40,2% iar taxele pe producție și import minus subvențiile ( pe scurt, impozitele nete) au reprezentat 11,9%.

La noi, se conturează (pe baza datelor preliminare) pentru 2014 o distribuție de 31,3% pentru muncă și 11,3% partea impozitelor nete, care ar lăsa 55,4% pentru capital. Mai mult, evoluția compensării salariaților este în scădere de la 31,5% în 2013.

Este o situație care ar trebui să ne dea de gândit, fie și numai din perspectiva salariaților cu cea mai mare creștere de productivitate și cu cea mai redusă participare la beneficiile activității depuse, la nivelul UE.