MASINARIA BARNEVERNET SI CAZUL NAN. ”Rugați-vă pentru familia Nan, e multă durere, e prea multă durere”/ MANIPULARI IN PROCESUL BODNARIU/ Unul din sefii Barnavernet: ACTIVISTA LESBIANA/ Profitabila INDUSTRIE A RAPITORILOR DE COPII/ “Norvegia nu e singura tara din lume unde statul fura copiii. MAREA BRITANIE FACE LA FEL!”

Copiii unui cuplu de români decazuti din drepturi din Anglia ar fi fost incredintati unei ”FAMILII” HOMOSEXUALE!

• Solidaritate cu familia Nan:

Știi ce înseamnă să îți vezi fetița ta la doi metri în fața ta, fetița care ai purtat-o nouă luni de zile în pântec, și să n-ai voie să o strângi în brațe?

Știi ce înseamnă să nu-i poți explica băiețelului tău de ce trebuie să pleci fără el după două ore de vizită?

Știi ce înseamnă să te uiți cu înfrigurare la uși închise, așteptând să apară copiii tăi?

Rugați-vă pentru familia Nan, e multă durere, e prea multă durere.

• George Alexander:  CAZUL NAN

Viața familiei Nan a fost închisă într-un dosar. Implacabil.

Masinăria Barnevernet a trecut peste ei, distrugându-le viața, ca si când moartea ar fi venit peste ei într-o zi.

… Îsi frâng mâinile de durere. Simt că si-au pierdut chiar Sufletul căci amândoi copiii le-au fost luați!

N-am să vă spun acum prea multe despre visurile de mai-nainte ale familiei Nan. S-au spulberat demult toate… Au avut, însă, în orice caz, aceleasi visuri pe care le are orice român când vine într-o țară străină si bogată, si este departe de casă… Au muncit în acelasi spirit si cu acelasi elan, cu aceeasi ardoare, fiind discriminați aproape la fel ca orice alt român… La fel ca toți românii, aproape. Ca toți… discriminații!

N-am să vă spun prea multe nici de sutele de ore de muncă suplimentară neplătite sau plătite în bătjocură, “simbolic”, adică!, -nu cum prevede legislația norvegiană!- la care au fost supusi… Dar, ce poate, în definitiv, să facă omul când altul nu vede în el decât niste brațe de muncă, si este transformat în ceva ce nu este?!… Nimic, nu-i asa?… Nan a muncit si a fost exploatat, deci, la fel ca si alți conaționali de-ai săi si nimeni nu s-a mai scandalizat si a organizat campanii de strângere de semnături în Norvegia sau marsuri de protest ca să-i apere lui drepturile. Nimeni nu s-a mai îngrijorat nici că relațiile dintre Norvegia si România vor ajunge la limită sau undeva, chiar sub pământ, pentru că Dumitru era călcat zilnic în picioare la locul său de muncă…

Zilele au trecut si el a crezut că făureste un viitor mai bun copiilor săi.
Nici nu a observat cum trece timpul si Bianca, fiica, începe scoala.
Nici nu a mai apucat să se bucure de munca sa si de copiii săi.
A observat numai, la un moment dat, cum Bianca se schimbase dintr-odată, cu scoala… Desconsiderându-l întrucâtva, ca părinte, parcă… Dar, atunci era deja prea târziu.

Pe 15 octombrie 2015, Bianca, de sase ani si jumătate, a povestit la scoală că “Mama si tata mă lovesc.”

Dumitru si soția lui nu au stiut ce să creadă. Copilul lor mai spunea uneori lucruri cum toți copiii spun câteodată. Ca să obțină unele avantaje. Ca orice copil.
Au crezut de aceea că lumea va înțelege că ei îsi iubesc copiii si doar pentru ei muncesc. Că ei sunt viața lor, de fapt!

Nici nu au mai stiut, însă, bine, când viața a luat-o razna, cu susul în jos, ca într-un scenariu de cosmar. Când totul s-a făcut praf.
Pe 27 octombrie 2015, după un interogatoriu de sase ore la poliție, fără martori si fără avocat, după ce au fost chiar închisi, li s-au luat copiii.

Nu au vrut să-si expună copiii în mass-media… Au avut încredere în ceea ce auziseră odată la televizor: că în Norvegia se face dreptate!

Au sperat, deci, până în ceasul al douăsprezecelea că li se va face dreptate si nu au cedat psihic nici când le-a fost mai greu: când au văzut cum proprii copii sunt distrusi psihic!

“Mami!… Eu vreau la Mami! Mami, nu mă lăsa! Ia-mă cu tine!”, țipau copiii, traumatizați, printre lacrimile lor, pe care angajații de la Barnevern le vedeau, dar nu le-nțelegeau, pentru că lacrimile nu sunt relevante în munca lor…
“Mami, unde pleci?…”, strigau, din nou, copiii, disperați, când Barnevernet îi despărțise de părinții lor, dar nimeni nu-i mai auzea de data aceasta pe copii, nici măcar cei care pretindeau că lucrează absolut în interesul suprem al lor.

Soții Nan au crezut, totusi, în dreptate. Au trecut, de aceea, înăbusindu-si plânsul, pe lângă amenințările de la Barnevernet, “Taci! Că altfel ți-i iau pentru totdeauna!…”. Nici măcar poliția nu a reusit să deschidă un caz penal pentru că nu exista niciun martor, iar acuzațiile sunt puerile.

De fapt, gresesc aici, există niste martori, iar Justiția – obiectivă, ca întotdeauna!- nu a putut să nu-i ia în considerare: Bianca, de sase ani si jumătate – arătându-si recunostința pentru jucăriile primite de la Barnevern- a devenit automat martor pentru Dragos, precum că a fost bătut, iar Dragos, de un an si jumătate, a mărturisit la rândul lui ororile la care a fost supusă Bianca în propria ei casă!… V-am spus, Dreptatea totdeauna învinge aici!

Soții Nan nu mai plâng demult. Lacrimile li s-au uscat pe față.
Ridică numai din umeri a neputință. Nu stiu să se apere. Vorbesc prost norvegiana.
Se gândesc, totusi, “Dar, cum este posibil ca toată lumea să mintă?… Este strigător la cer!”

Pe corpul copiilor nu au fost găsite niciodată urme de violență fizică. Au fost găsite însă într-un anumit “istoric”, bine întocmit, – cu mult înainte!- hematoane, hemoragii interne, solduri rupte si toate grozăviile din lume. Dumnezeule! Cum au să se apere? Barnevernet îi plăteste pe toți la urma urmei… Chiar si pe psihologul care ar trebui să scrie raportul obiectiv.

Totusi, nu înțeleg… Prin ce minune i-au dispărut soției fotografiile din telefonul mobil, sterse, deodată, toate, si chiar în timpul procesului?! Fotografiile probau niste lucruri… De ce i-a fost blocat lui Dumitru cardul SIM chiar în timpul procesului?!… Sunt sigur, toate acestea nu sunt decât niste supoziții, coincidențe care nu trebuie băgate prea bine în seamă. Numai ascunse.

Soții Nan nu si-au abandonat copiii niciodată, dar nu au avut cum să se apere.
Totul a fost prea bine fabricat. Justiția cea dreaptă, însă, nu le-a luat numai copiii, a încercat să le creeze si traume pe viață. Căci nu le-a fost de ajuns să le ia doar sufletul, trebuia să le dea si povara mustrărilor de constiință…

“Dacă recunosteați că v-ați bătut copiii, -li s-a spus, cinic si ipocrit- atunci îi primeați înapoi!”, stiindu-se bine, în acelasi timp că, dacă ar fi recunoscut fie si o singură data asta, soții Nan, de la început, n-ar mai fi avut absolut nicio sansă să-si primească vreodată copiii înapoi!

“Dar cum este posibil, gândesc ei, să recunoastem un lucru pe care nu l-am făcut?!”…

Cu inima lor de gheață, angajații de la Barnevern îi privesc cu suspiciune… Este clar, în opinia lor, soții Nan manipulează! Îsi manipulează copiii.

Este posibil, însă, să manipulezi sentimentele copiilor?!…
Sentimentele lui Dragos, de pildă, cel de un an si jumătate, care – după nu stiu câte zile- la reîntâlnirea cu părinții săi, se ascunde în brațele Tatălui său de frica surogatului de tată, se agață de picioarele Mamei, plângând, se prinde cu picioarele de mijlocul ei, țipând, înlănțuind-o cu mâinile…

“Tu trebuie să realizezi că tu nu esti decât mama biologică!”, i se explică stiințific Mamei de către Barnevern…
“Este de-a dreptul jenant să-ți ții copilul două ore în brațe!”, i se reprosează Tatălui.

Soții Nan nu mai pot nici măcar să plângă. Plânsul le-a înghețat undeva, înlăuntru.
Umiliți, batjocoriți, nu mai vor decât să-si salveze copiii si să plece Acasă. Sunt dispusi să renunțe la tot. La bani. La casă. La toți anii acestia petrecuți printre străini.

Dar nimeni nu-i mai ascultă acum.
Numai dragostea de părinte nu se măsoară aici niciodată…

… Nici nu mai stiu când îsi întâlnesc din nou copiii după nu stiu cât timp.
… Sunt zgâriați pe față si arsi pe spate… Este de necrezut!
(Ce coincidență ciudată, însă! S-a întâmplat la fel si în cazul copiilor Bodnariu… Ce s-o fi întâmplat, oare, îmi spun?!)
Li se explică, însă, că nimic nu e serios, nu e chiar nici un motiv de îngrijorare, Barnevernet veghează încă asupra copiilor lor si Barnevernet trebuie crezut pe cuvânt, de fiecare!

Soții Nan rămân, oarecum, dărâmați. În anumite momente, cred sincer că însusi Dumnezeu i-a uitat.

“Mamă, strigă Bianca, mi-au zis că Dumnezeu nu există!… Nici nu există Dumnezeu! Ne tragem, mi-au zis, din maimuță!”

Mama plânge deznădăjduită. Ce altceva ar mai putea face?

“Tu nu înțelegi!, îi spune Bianca, supărată… Tu trebuie să spui că m-ai bătut ca să mă pot întoarce acasă la tine mai repede!… Când voi avea douăzeci de ani! Asa cum mi-au promis…”, continuă inocent ea.

Părinții plâng… Sunt disperați.
Este cu neputință să-i explice Biancăi ce înseamnă douăzeci de ani, acum…
Simt însă că nu se mai pot face bine niciodată.
Se gândesc să-si ia chiar si viața.

Dar, tot de dragul copiilor mai trăiesc…

• ActiveNews: Detaliu ȘOCANT despre cum încearcă Barnevernet să pună mâna pe copiii familiei Bodnariu: Le transmite acestora că părinții lor vor MURI. Dezvăluiri cutremurătoare despre autoritățile norvegiene

La trei luni de la despărțire, soții Bodnariu au reușit să își întâlnească micuții luați de Barnevernet după ce autoritățile norvegiene le-au permis acestora să își vadă copiii.

Familia Bodnariu, cea care a rămas fără cei cinci copii luați de Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia, Barnevernet, a putut să îi vadă pentru prima dată, de când au fost luați, pe băieții mai mari, Ioan (2 ani) și Matei (5 ani).

Într-un comunicat de presă redat de pastorul Cristian Ionescu, familia Bodnariu a dezvăluit câteva aspecte pe care le-au remarcat după această întâlnire. Naomi le-a spus părinților că nu vrea ca ei să moară ”așa repede, pentru că mai are de învățat atâtea de la ei”, iar Eliana nu trebuie să ”tot spună la Barnevernet că se teme de cocoș”.

Pastorul susține că Barnevernet continuă ”manipulările și minciunile prin care încearcă să distrugă această familie, să creeze o altă imagine în mintea fragilă a copiilor despre viața fericită pe care o aveau în căminul lor binecuvântat înainte de 16 Noiembrie, 2015?!”.

Iată comunicatul oficial remis de familia Bodnariu:

”Pentru familia Marius și Ruth Bodnariu au mai trecut câteva zile grele, pentru că sunt în continuare pe nedrept despărțiți de cei cinci copilași ai lor. Pe 16 Februarie s-au împlinit 3 luni de la fatidica dată, 16 Noiembrie, atunci când Barnevernet a hotărât să distrugă această familie, fără avertisment prealabil, confiscându-le copilașii, plasându-i în trei familii surogat, în două orașe la mare departăre de casă, tot acest coșmar pe motiv de radicalism creștin și îndoctrinare religioasă!

Dar, 16 Februarie a fost o zi importantă, o zi de bucurie amestecată cu tristețe și durere. Bucurie pentru că, pentru prima dată în trei luni, Marius și Ruth s-au întâlnit cu toți cei cinci copii simultan. A fost bucurie mare, fiecare avea ceva de zis: Naomi a vorbit tot timpul; Ioan, băiețelul de doi ani a mai învățat câteva cuvinte și, bineînțeles că avea și el ceva de zis. Bebelușul Ezekiel a fost mai bucuros ca niciodată. Naomi a ținut să precizeze ceea ce și Eliana a spus la una din întâlnirile precedente: că mama surogat este cea care le-a răpit.

Au povestit, s-au jucat, apoi s-au așezat să servească masa, dar înainte s-au rugat și au cântat o rugaciune-cântecel, pe care copiii o cântau de fiecare dată înainte de masă. De data aceasta însă, Matei le-a spus că el a uitat cântecul, nu-l mai știe.

Marius le-a povestit printre altele că a tăiat cocoșul și a fost făcut ciorbă. Eliana a fost foarte ușurată când a auzit, spunând că înseamnă că nu mai trebuie să tot spună la Barnevernet că se teme de cocoș. Oare cine o presează și o tot pune să spună că se teme de cocoș?! Când vor înceta manipulările și minciunile prin care Barnevernet încearcă să distrugă această familie, să creeze o altă imagine în mintea fragilă a copiilor despre viața fericită pe care o aveau în căminul lor binecuvântat înainte de 16 Noiembrie, 2015?!

Naomi a spus ceva îngrijorător pentru părinți, anume că ea nu vrea ca Marius și Ruth să moară așa repede, pentru că mai are multe lucruri de învățat de la ei. Cine le bagă în cap astfel de lucruri copiilor?! Unde este interesul superior al copilului atunci când este terorizat cu ideea că îi vor muri părinții?! Ziua a fost amestecată cu tristețe și durere pentru că la expirarea celor trei ore a venit despărțirea. Copiii nu pot înțelege de ce nu pot să rămână împreună cu părinții lor și de ce trebuie să meargă la niște necunoscuți…

Părinții se pregătesc pentru procesul în instanță, în care contestă decizia prin care le-au fost luați copiii, dar în același timp se pregătesc și pentru procesul administrativ prin care Barnevernet vrea să-i decadă din drepturile parentale, și asta pentru că nu vor sa recunoască acuzațiile mincinoase care li se impută. Pentru acest proces este esențială participarea unui psiholog autorizat, a cărui evaluare și concluzii contează foarte mult în luarea deciziei de către curtea regională.

Barnevernet vrea să impună psihologul lor, și este evident de ce: fiind plătit de Barnevernet, implicit i-ar putea defavoriza pe părinți. Deși părinții ar avea dreptul la orice psiholog autorizat și ales de ei, lui Marius și Ruth li s-a refuzat primul psiholog propus de ei, pe motiv că… avocatul acuzării nu este de acord cu el. Interesant?! Același avocat al acuzării nu are timp să vină la proces decât la sfârșitul lunii Mai, pentru că este foarte ocupat și Barnevernet considera acest lucru în interesul superior al bebelușului…

Nu înțelegem cum avocatul acuzării, un om cu antecedente penale, are un cuvânt mai greu de spus decât avocatele apărării, decât părinții și, în cele din urmă, decât legea.

Este tot mai clar, în pofida zâmbetelor oficiale prin care ni se spune că se caută binele familiei și interesul superior al copilului, că scopul Barnevernet este să ia copiii definitiv, așa cum s-a întâmplat familiei Nan. Nici măcar o clipă nu le-a trecut prin cap să ajute familia – dacă, să zicem, că ar fi fost vreo problemă – ci ei vor copiii, indiferent de dorința copiilor – acesta este interesul superior al Barnevernet!

Mulțumim tuturor pentru post și rugăciuni! Fiți binecuvântați și Domnul să vă răsplătească tuturor celor care protestați! Mulțumim celor care au fost generoși cu familia! Cuvintele nu pot exprima recunoștința noastră!

Ne pregătim pentru marea zi de protest internațional pro Bodnariu, anti Barnevernet, din 16 Aprilie! Nu vom renunța! Cu Domnul vom birui!”, a fost comunicatul remis de Pastorul Cristian Ionescu, purtătorul de cuvânt al familiei Bodnariu.

• ActiveNews: Așa apără Barnevernet drepturile copiilor: șefa serviciului norvegian de protecție a copilului este o lesbiană

Cazul Bodnariu a făcut ca în ultimele luni să se vorbească mai mult despre Norvegia, națiune pluralistă, și al său Barnevernet – serviciul social de protecție a copilului.

Se presupune că acest Barnevenet, care ia din familii mii de copii, din motive mai mult decât discutabile, ar trebui să fie obiectiv în ceea ce privește credința. Dar, așa cum s-a văzut, cazul familiei românului Bodnariu a dovedit contrariul, serviciul norvegian de protecție a copilului manifestându-se împotriva credinței creștine tradiționale și a unor valori impuse de școala în care învață copiii Bodnariu. Un motiv suficient de mare pentru a ne îngrijora, scrie europeanapostolicleaders.eu.

Pentru că, subliniază sursa citată, când se vorbește despre punctele forte și cele slabe ale acestui serviciu de protecție trebuie reamintit că Barnevernet înseamnă protecția copilului, și, desigur, unitatea familiei.
Asta ar însemna ca directorul acestui serviciu norvegian de protecție a copilului să trăiască și să creadă în valorile familiei norvegiene și ale norvegienilor, care, tradițional, sunt creștine.

Cu toate astea, directorul Barnevernet din anul 2014, Hege Hovland Malterud, de profesie medic, este lesbiană. Ea este membră a “Åpen Kirkegruppe”, o mișcare radicală a homosexualilor și lesbienelor care în prezent deține controlul asupra Bisericii Norvegiei. Mai mult, ea a făcut campanie activă pentru a se asigura că homosexualii pot activa ca preoți, conform europeanapostolicleaders.eu.

***

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
www.alianta-familiilor.ro

PAZITI-VA DE HOTII DE COPII!

Printre noi exista hoti de copii. Subiectul il atingem ocazional in editiile informative AFR de marti, dar politica oficiala de furt a copiilor in Norvegia ne impune discutarea mai detaliata a subiectului. In lume se fura copii. Sunt furati in China unde in special sunt vizate fetele. Politica copilului unic promovata in China in ultimii 30 de ani a rezultat in uciderea prin avort a nu mai putin de 30 de milioane de fetite. Doar pe motivul ca Dumnezeu le-a creat fetite. Rezultatul este ca astazi 30 de milioane de barbati chinezi de varsta casatoriei nu isi afla mirese. Penuria de fete a dus la rapirea lor, in special in zonele rurale ale Chinei, unde fermierii vor mirese pentru baietii lor. Atit de acut a devenit furtul fetelor in China incit parintii se dedau la masuri extreme pentru a le proteja. Acum un an, de exemplu, a facut inconjurul lumii poza unui tata plecat in vacanta cu fiica lui, cei doi tinindu-se legati cu catuse pentru ca fiica sa nu-i fie rapita. [Detalii: https://www.lifesitenews.com/opinion/viral-photos-of-little-girl-and-her-dad-capture-why-china-is-a-ticking-time] Fetele sunt furate si in Nepal si India unde penuria de fete e la fel de acuta.

Barnevernetul si el fura copii. De la parintii responsabili care ii aduc pe lume pentru a-i da celor care nu au copii pentru ca ii avorteaza, nu vor sa-i aduca pe lume, ori practica stiluri de viata incompatibile cu procrearea. Exista insa o mare diferenta intre China, India, si Nepal, pe de o parte, si Barnevernetul Norvegiei Secolului XXI. In China furtul copiilor e pedepsit cu moartea, pe cind in Norvegia, tara semnatara a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, furtul copiilor e legal, compensat financiar, si facut in numele pretinselor interese superioare ale copilului furat.

Din nefericire, insa, Norvegia nu e singura tara din lume unde statul fura copiii. Marea Britanie face la fel. Sansele au facut ca tocmai luna aceasta cind scrisesem mult despre furtul copiilor in Norvegia, sa dam peste un articol privind o practica identica si la fel de inumana in Marea Britanie: autoritatile iau copiii de la mamele care sufera de depresie dupa nasterea copilului. E vorba de asa numita “post-partum depression”. Articolul a fost publicat pe 6 februarie de prestigioasa si credibila publicatia britanica The Spectator. El reda marturia trista a unei familii tintita de catre autoritati pentru a i se lua copilul pentru ca mama suferea de depresie post-natala. Articolul, intitulat in engleza Beware the Baby Snatcher, poate fi citit aici: http://www.spectator.co.uk/2016/02/why-many-mothers-with-post-natal-depression-now-fear-social-services. A fost tradus, abreviat si editat pentru cititorii nostri de Parintele Emil Ember, AFR Baia Mare. Ii multumim.

Feriți-vă de răpitorii de bebeluși: cum pot serviciile de asistență socială să îți [distrugă] familia

Bebelușul George [numele fictiv al copilului] s-a născut într-o familie fericită. Mama și tatăl lui îl îndrăgeau mult. El locuiește într-o căsuță dintr-un sat frumos din Sussex, cu sora lui de șase ani care îl adoră și cu bunica lui care locuiește în apropiere. Ambii părinți au servicii bune și camera lui este plină de jucării. Pentru început, George a avut un start bun în viață. Doar când mama lui a fost diagnosticată cu depresie post-natală, perspectivele lui George au fost marcate de tristețe. Nu pentru că mama lui era în depresie, ci fiindcă în această eră paranoidă post-bebeluș autoritățile nu îți mai acordă nicio șansă. Cel mai mic semn că o mamă nu se descurcă și ei se năpustesc pregătiți să o șteargă cu bebelușul.

Când Rosie [numele fictiv al mamei copilului] și-a dat seama prima data că este în depresie, a presupus că doctorul va fi capabil să o sfătuiască pentru ca ea să se descurce. Ea știa ca una din zece mame suferă de depresie post-natală, deci se aștepta să fie înțeleasă și ajutată. In schimb, starea ei a însemnat cod roșu de alarmă pentru autorități. După aceea, Rosie și-a umplut jurnalul cu vizitele diverselor organisme: serviciile de asistență socială, lucrători de la protecția copilului, specialiști în sănătate mentală, care i-au oferit un mic sprijin practic, dar care au făcut-o să se simtă hăituită. Curând, a apărut sugestia ca George – pe atunci în vârstă de șase luni – să fie luat din familie. Fără surprindere, această sugestie a făcut-o să se simtă mai rău și în consecință i s-a dat un cocktail de calmante tari. Nu exista nicio altă opțiune în afară de medicamente, potrivit autorităților. Autoritățile o supravegheau și îi puteau lua sânge pentru a verifica dacă își lua medicamentele, în caz contrar, George ar fi fost luat din familie.

Acest gen de amenințări camuflate au ajuns la un astfel de nivel încât Rosie a început să simtă că într-adevăr nu era capabilă să aibă grijă de George, chiar dacă bebelușul ei era bine. George era bine hrănit, îmbrăcat cu haine curate, dormea bine și era îngrijit când se trezea noaptea. El era un bebeluș fericit, fără să știe că statul era cu ochii pe el.

Date statistice ingrijoratoare

Din nefericire, temerea lui Rosie că bebelușul ei ar putea să îi fie luat în orice moment era departe de a fi paranoică. În decembrie (2015 n.n.), a apărut informația care arăta o mare creștere a preluării nou-născuților de către stat: de la 802 bebeluși în anul 2008 la 2018 în anul 2013. Știrea confirma că este în vogă o nouă tendință de a acționa timpuriu. Sursele arătau că jumătate din bebeluși au fost preluați de la mame care mai aveau și alți copii. Dar celelalte? Dacă sunt mii de mame ca Rosie care au nevoie doar de puțină încurajare?

Este greu să afli cine sunt săracele mame pentru că tribunalele unde se iau aceste decizii sunt secrete. Nu este implicat nici un juriu, deci soarta copilului – și a familiei – este de obicei pecetluită de un judecător sau de o mână de magistrați care hotărăsc pe baza unor probabilități, nu ca tribunalul penal care ia decizii in conformitate cu standardul “beyond a resonable doubt”, adica „dincolo de orice îndoială”. Restricțiile în vigoare și revelarea procedurilor curții sau chiar a procesului sunt ilegale. Apelurile sunt de asemenea foarte dificil de făcut. Familiile sunt destrămate în spatele ușilor închise, iar cultura secretului protejează copiii implicați, dar și autoritățile. O asemenea discreție înseamnă că noi presupunem că toți bebelușii care sunt preluați sunt de fapt progeniturile unor gunoaie sau mame adolescentine cu iubiți violenți. Dar Rosie nu se încadrează în acest tipar și nici alte multe mame care și-au pierdut astfel copiii, dacă e să ne luăm după ce scrie pe internet.

În discuțiile online unde anonimatul permite mamelor să se exprime liber, sunt multe cazuri despre teama că serviciile de asistență socială – sau SS (serviciile sociale) – îți vor lua copilul dacă soliciți și cel mai mic ajutor. Zvonuri despre obiectivele de performanță privind adopțiile se învârt pe aici, pe de o parte, iar membrii ai noului SS, ocazional, le neagă. Este adevărat că nu mai există obiective de performanță din 2008 încoace. Dar până atunci existau și recompense financiare pentru aranjarea „adopțiilor forțate”. Cu greu ne poate surprinde faptul că unele mame sunt ingrijorate pentru ele însele. Interesant este și faptul că Rosie zice că, la niciuna dintre întâlniri, nu s-a sugerat ca și fiica ei să fie preluată. Autoritățile păreau interesate doar de George. Rosie era convinsă că aceasta se datora faptului că este mult mai ușor să găsești un cămin adoptiv pentru un bebeluș rotofei și îmbujorat.

Sumele mari implicate

Deși nu mai există cote, lumea adopțiilor și a custodiilor poate fi profitabilă. După cum arată un raport din 2012 darea în custodie a devenit o industrie profitabilă. Costul mediu de întreținere a fiecăruia dintre cei 65.000 de copii pe atunci în plasament în Anglia era de 37.000 de lire sterline, cu o notă de plată anuală de 2,4 milioane de lire sterline. Potrivit datelor din registre la Foster Care Associates, cea mai mare agenție de custodii din Regatul Unit, a avut profit de peste 5 milioane de lire sterline în 2014. Cât despre părinții care iau în custodie copii, aceștia pot câștiga 400 de lire sterline de copil pe săptămână. Mai sunt plățile pentru ceilalți angajați din sistemul de „protecție a copilului” – genul de experți cu care s-a întâlnit Rosie. Oare banii sunt un stimulent pentru a transforma probleme mici sau ușor de rezolvat în situații din care un copil trebuie salvat?

Poate că unul dintre cele mai alarmante elemente ale noii mode de a înlătura bebelușii din familiile lor naturale este lipsa de grijă pentru mamele disperate după ce și-au pierdut copilul. Potrivit profesorului Karen Broadhurst, care a condus cercetarea despre nou-născuții preluați de stat: „problema-cheie este că Anglia nu are nimic statuat pentru sprijinul familiilor cărora le-a fost luat copilul”. Până la preluarea copilului, sistemul funcționează la viteză maximă, după cum a descoperit Rosie. Dar după ce copilul a fost preluat, foarte puțin ajutor îți este oferit. Imaginează-ți că propriul copil îți este smuls din familie, și vei descoperi că acești muncitori asidui ai statului nu mai dau o ceapă degerată pe starea ta. Dacă îți mai iei sau nu pastilele – nu mai contează pentru ei.

Întotdeauna vor fi copii care cu adevarat vor fi în situații de risc, și serviciile de asistență socială au cu siguranță o muncă grea. Dar ceea ce au nevoie familii ca cea a lui Rosie este sprijinul, nu despărțirea. Rosie este o mamă bună. Depresia ei posta-natală s-a diminuat acum și pentru că ea s-a luptat din greu să dovedească faptul că merită, George este în continuare cu ea. Pentru alte familii, insa, finalurile sunt probabil tragice.

FURTUL DE COPII ROMANI IN MAREA BRITANIE

Mai devreme saptamina aceasta am primit o informatie din partea unei cititoare ca recent autoritatile Marii Britanie a decazut din drepturi o familie de romani din Londra, le-a luat doi copii minori si i-au dat spre adoptie unui cuplu homosexual. Un copil are opt ani si unul implineste 5 ani anul acesta. Stirea a fost verificata de noi inainte de a o publica si speram sa va putem da detalii aditionale in viitorul apropiat. E vorba de Familia Florin si Claudia Barbu cu care deja suntem in contact telefonic.

Invitam pe aceasta cale Executivul Romaniei sa negocieze, iar Parlamentul Romaniei sa adopte, tratate bilaterale cu tarile din Uniunea Europeana pentru protejarea cetatenilor romani minori pe care serviciile de protectie a copiilor din aceste tari ii iau de la parintii lor.