Academia Română intervine în disputa privind starea învățământului, denunțând PRESIUNILE de „reformare” a educației prin DEGRADAREA conținutului curicular/ Platforma Împreună a sesizat Comisia de Învățământ a Senatului cu privire la IDEOLOGIZAREA educației prin „experți” și ONG-uri

Sursa foto: http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/ce-gasesc-elevii-din-clasa-a-v-a-luni-pe-banci-130558.html

Contemporanul:

Punctul de vedere al Academiei Române privind unele aspecte ale învățământului preuniversitar din România

Punctul de vedere al Academiei Române
privind unele aspecte ale învățământului preuniversitar din România

Recentele constatări date publicității, referitoare la procentajul ridicat al elevilor români afectați de analfabetismul funcțional, dar și îngrijorarea produsă de analfabetismul primar (cauzat de neputința școlarizării tuturor copiilor de vârstă școlară) și de abandonul școlar, determină Academia Română să propună un set de măsuri, reieșite din experiența celui mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale și de cercetare din România. În plus, în contextul fixării unui număr mai mic de ore pe săptămână pentru învățământul preuniversitar, există riscul reducerii timpului alocat unor discipline școlare clasice.

Până la adoptarea unei noi legi a educației naționale, menită să fie stabilă și să cuprindă, mai mult principii decât date concrete (acestea trebuie să fie detaliate în statute și regulamente), este nevoie de un set de măsuri care să stabilizeze școala românească și să-i confere perspective bune de dezvoltare, fără a ceda în fața unor presiuni conjuncturale, derivate dintr-o percepție pripită asupra schimbărilor din societatea contemporană și lipsită de o analiză profundă și riguroasă. În acest sens, semnalăm și propunem următoarele:

1. Presiunea nejustificată de a introduce noi discipline școlare trebuie să fie oprită, prin crearea, în cadrul materiilor existente, a noi conținuturi care să răspundă dinamicii societății contemporane. Astfel, protecția mediului, combaterea poluării se pot studia la Geografie, educația financiară și bancară la Științe sociale și la Istorie (în liceu), educația civică și constituționalismul la Istorie, nutriția sănătoasă, educația igienică și educația sexuală la Biologie, circulația pe drumurile publice la Dirigenție etc. Practic, nu există discipline școlare actuale în cadrul cărora să nu se plieze temele stringente pentru actualitate. Propunerile de a introduce discipline noi și de a le elimina sau diminua pe cele vechi – verificate de la Renaștere încoace – sunt lipsite complet de realism și de spirit pedagogic. De asemenea, ideea de a avea mai multe discipline încheiate cu medii semestriale și anuale și derulate în câte o oră pe săptămână este lipsită de orice fel de fundamentare psiho-pedagogică. Disciplinele de o oră pe săptămână au cea mai slabă eficiență în procesul de predare-învățare.

2. Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susținerii deprinderilor practice are, de asemenea, un grad mare de periculozitate. În școală, teoria și practica trebuie să fie îngemănate într-o sinteză armonioasă, fără de care rezultatele ajung să fie dezastruoase. Fără cunoștințe teoretice temeinice, acumulate în memoria elevilor, deprinderile practice ajung să fie fără fundament. De aceea, științele fundamentale și cele ale naturii trebuie să fie studiate în continuare, începând cu bazele lor teoretice. Cercetarea fundamentală rămâne și ulterior, în învățământul superior, baza oricărei cercetări aplicative și tehnice.

3. Presiunea prin care se cere reducerea numărului de ore de la disciplinele umaniste și de științe sociale este, de asemenea, lipsită de realism și de previziune pentru viitor. Digitizarea devine tot mai mult o metodă universală de viață și un mod de a acționa în toate domeniile, dar omul modern nu poate trăi și acționa în viață fără cunoștințe lingvistice, istorice, geografice, etnografice, filosofice, etice etc. Dimensiunea istorică a existenței noastre individuale și de grup rămâne esențială. Nu putem transforma conștiința socială în tabula rasa – ștergând întreaga experiență de viață a omenirii –, ca să construim noi identități iluzorii. Europa Unită are șanse să existe în continuare și să se fortifice nu prin încercările de destrămare a identităților etnice, ci prin făurirea unui concert al națiunilor libere și dornice să trăiască împreună. Pentru aceasta, este nevoie:

• de o cunoaștere aprofundată a limbii și literaturii române

• de studierea temeinică a gramaticii, inclusiv în anii de liceu, la toate profilurile, în maniere adaptate și specifice

• de exercițiul insistent al lecturii, deopotrivă din cărți tipărite sau pe suport digital; unul din doi elevi se concentrează pe recunoașterea literelor, a silabelor și pe reconstituirea cuvântului în sine, fără să-i mai poată percepe semnificația

• cultivarea literaturii române în manieră diacronică, pe curente și mișcări literare, din Evul Mediu până astăzi

• cultivarea serioasă a limbilor străine și a literaturii universale; combinarea scriitorilor români cu cei străini, pe teme mari, fără nicio pregătire prealabilă a elevilor nu face decât să creeze confuzie și haos în mințile tinere

• învățarea literaturii prin prisma istoriei literaturii dă rezultate foarte bune, verificate de sute de ani, iar scriitorii nu trebuie studiați după gustul profesorului, ci după necesitățile interne ale disciplinei. Prin urmare, dacă, de exemplu, Nicolae Filimon reprezintă o treaptă în romanul românesc, iar Ion Heliade Rădulescu, prin „Sburătorul“, un reper în poezia românească, ei trebuie studiați dincolo de preferințe, în spiritul canonului. Nici Shakespeare, nici Cervantes și nici Goethe nu exprimă, prin creațiile lor, spiritul din „Harry Potter“ ori din „Stăpânul inelelor“ și, totuși, creația lor nu e repudiată. Creația lor conține valori perene, fără de care nu se înțelege evoluția literaturii; canonul literar și operele clasicilor rămân puncte importante de reper pentru studierea literaturii

• separarea studiului limbilor de gramatică și de literatură este lipsită de sens; comunicarea corectă în societate se face nu prin ocolirea regulilor de gramatică și prin ignorarea operelor literare în favoarea oralității și a limbajului colocvial, a acelui din reportaje sportive, din texte administrative, jurnalistice; disciplina „limbă și comunicare“ nu are niciun sens, din moment ce limba română are menirea de bază să asigure comunicarea între români. Comunicarea corectă nu se învață punând între paranteze textele literare, ci, dimpotrivă, prin cultivarea, explicarea și aproprierea lor. Limba română armonioasă se află, în primul rând, în literatura română, care, odată studiată, garantează exprimarea corectă în mass media, în sport, în IT, în tehnică etc.

• ideea reducerii orelor de istorie cu scopul asigurării educației globale și pregătirea viitorilor „cetățeni europeni” este absurdă; identitatea europeană nu se poată obține prin distrugerea identităților naționale, ci, dimpotrivă, prin fortificarea lor; un român care știe cum și de ce este român îl va înțelege și prețui pe un francez, leton sau suedez; diminuarea studiului istoriei înseamnă condamnarea noastră la ignoranță și izolare (pe de o parte, va crește în societate ponderea dacopaților, autohtoniștilor și tradiționaliștilor, iar pe de alta, a mondialiștilor și detractorilor, care exhibă nimicnicia poporului român, condamnat – după opinia lor – să rămână la coada lumii); studiul organizat al istoriei conferă cultură generală solidă, care ne ajută, în călătoriile tot mai dese pe care le facem, să înțelegem de ce Nôtre-Dame este o biserică gotică, de ce Constantinopolul se cheamă azi Istanbul sau cum de Praga se cheamă „Orașul de Aur“; educația prin istorie înseamnă educație pentru viață

• același rol îl are și geografia ca disciplină școlară, pentru că ne ajută să ne plasăm în spațiu, să nu confundăm meridianele cu paralelele și să știm ce deosebire este între Ecuator și Ecuador!

• limba latină, studiată cel puțin un an, de preferat în clasa a VIII-a, are un dublu rol: mai întâi ne ajută să înțelegem latinitatea căreia îi aparținem; în toate țările civilizate, latina a rămas obiect de studiu, iar în Germania, marile universități tehnice, care pregătesc ingineri, oferă latina drept curs alternativ (opțional) pentru studenți; în al doilea rând, gramatica latinei, ca și gramatica românească, disciplinează mintea elevilor, aduce rigoare și logică în exprimare. Latina servește, în mod direct sau indirect, viitoarelor profesiuni de filolog, de jurist, de inginer, de farmacist, de medic, de informatician etc.; aproape 80% din termenii englezi de pe prima pagină a Word-ului de pe orice computer sunt de origine latină (file, delete, table, insert); din această perspectivă, ar fi de mare utilitate reînființarea unor clase cu profil de studii clasice în liceele (colegiile naționale) importante ale câtorva orașe mari din România.

Pentru ca toate acestea să se poată înfăptui, este nevoie de îndeplinirea foarte multor condiții, între care profesorii buni și manualele bune, dar și schimbarea percepției greșite despre școală, insinuate tot mai mult în spațiul public în ultima vreme:

• programele școlare sau curricula (curricula este pluralul de la cuvântul latinesc curriculum, substantiv neutru de declinarea a II-a) – prin urmare, termenul nu se poate folosi ca și cum ar fi singular feminin! – trebuie să fie, în mod categoric, simplificate, la toate materiile; mulți profesori preferă încă să predea mult și neinteligibil, în loc să predea mai puțin și înțeles de toți elevii

• manualele trebuie să aibă forme coerente și să nu se schimbe an de an; manualele digitale vor înlocui, probabil, în viitor, manualele tipărite, dar scrisul de mână are încă un rol important în societate; preocuparea pentru cantitatea mare de informație trebuie să fie înlocuită cu preocuparea pentru informație clară, echilibrată și corectă

• elevii nu ajung, totuși, analfabeți funcționali, fiindcă rețin prea multă informație și pentru că sunt copleșiți de teorie – cum se insinuează în anumite medii actuale – ci, dimpotrivă, pentru că nu rețin mai nimic; ideea că memoria nu trebuie cultivată în școală și că elevii nu au nevoie de cunoștințe, ci de metode de aplicabilitate practică este complet greșită; ca să aplici cea mai bună metodă, trebuie să ai capacitatea de a compara datele, de a cântări alternativele, iar pentru aceasta cunoștințele proprii sunt esențiale; memoria este o componentă fundamentală a inteligenței, iar necultivarea sa face să scadă drastic gradul de inteligență.

• în școala contemporană, ca și în societate, în general, se diminuează în mod îngrijorător cultul muncii și se impune ideea minimei rezistențe; o parte dintre elevi sunt supraîncărcați, dar nu numai din vina școlii, ci și a părinților, și sunt copleșiți de multe activități inutile; matematica, fizica, limbile și literaturile, chimia, istoria, geografia, biologia etc. nu se pot însuși fără muncă; nu ajunge nici să-i auzim predând pe profesori, nici să aruncăm o privire pe Google, ci este nevoie de fixare, de recapitulare, de repetate exerciții etc.

Școala are de secole întregi filosofia ei și aceasta nu poate fi eludată de dragul modernizării sau al simplificării vieții. Școala nu trebuie redusă la o instituție de prestări de servicii care livrează ocupanți de locuri de muncă robotizați, limitați. Școala trebuie să-i dea absolventului sentimentul că viața sa are un sens, o motivație culturală, care se concretizează într-o armonie a identității personale și a celei naționale, cu apartenența la cultura europeană și la cea planetară. Și, din această perspectivă, studierea limbii și literaturii române, a limbilor străine, a limbii și culturii latine, a istoriei, geografiei etc. devin extrem de importante pentru viitor. De asemenea, schimbările dese și mărunte din cadrul sistemului de educație din România nu fac decât să creeze dezorientare, instabilitate și să conducă la o pregătire precară, superficială și nepotrivită exigențelor lumii contemporane.

Academia Română este gata să colaboreze cu Ministerul Educației și Cercetării pentru găsirea celor mai bune soluții aplicabile școlii românești. Convingerea noastră – aidoma mesajului din motto-ul pus la intrarea unui faimoase universități – este că o națiune nu moare în urma atacurilor cu rachete balistice intercontinentale, ci în urma distrugerii sistemului ei de învățământ, de educație în general.

Biroul Prezidiului Academiei Române:
Acad. Ioan-Aurel Pop, președinte
Acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte
Acad. Victor Spinei, vicepreședinte
Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte
Acad. Victor Voicu, vicepreședinte
Acad. Ioan Dumitrache, secretar general

Platforma civică Împreună: Apără copiii României

Către
Comisia de Învățământ, Știinţă, Tineret și Sport
Senatul României

Platforma civică apolitică ÎMPREUNĂ, compusă din 506 ONG-uri și 130.000 membri susținători persoane fizice, mandatată de 330.000 de cetățeni români în campania Apără copiii României, semnalează aspecte de o gravitate maximă cu privire la ideologizarea învățământului în România prin proiectul de reformă gândit și implementat de „experți”. Vă comunicăm astfel, prin prezenta sesizare adresată Comisiei, refuzul Ministerului Educației și Cercetării de a comunica numele experților cooptați, calitatea și interesul în numele căruia aceștia acționează în aceste proiecte.

Neprimind niciun răspuns de la MEC, vă aducem la cunoștință – pornind de la exemplele concrete de notorietate în societatea românească – modul în care par astfel realizate interese ale unor entități din afara școlii publice românești, dar cu efecte răvășitoare asupra ei.

Context.

Activitatea „experților” a fost și este invocată pentru a așeza procesul reformei sistemului românesc de învățământ dincolo de limitele responsabilității democratice. Cu alte cuvinte, „expertiza” comandată din rațiuni politice, ideologice ori chiar de profit, dar care eludează transparența democratică, a fost și este și în prezent folosită și constant redefinită (experți fiind astfel și „antreprenorii educaționali” sau diferitele organizații nonguvernamentale (ONG-uri) care fac, de fapt, lobby pentru diverse entități private), având ca obiectiv scoaterea procesului consolidării și perpetuării sistemului de educație din România în afara unei reale dezbatei publice, deci democratice.

Prezența în structurile care controlează procesul reformei învățământului preuniversitar din MEC a unor directori de școli private din România, prezență care este un exemplu evident de conflict de interese, vine să susțină cele mai sus menționate, cu atât mai mult cu cât singurul competitor real al învățământului privat este învățământul public, a cărui continuă degradare cauzată de reformele neîntrerupte din ultimele două decenii a avut ca efect direct și imediat creșterea „cotei de piață” a învățământului privat.

Ȋn strânsă legătură cu cele de mai sus, adăugam că, în prezent, numeroase ONG-uri desfășoară diverse programe de schimbare la firul ierbii a învățământului românesc. Sute de școli din România au fost înscrise de directorii lor în aceste programe, deschizând astfel porțile unor organisme a căror acțiune în sânul sistemului de învățământ public din România se desfășoară „cu sprijinul Ministerului Educației Naționale”, deși nu a avut loc nicio dezbatere publică în acest sens. Dintre programele care există, menționăm doar, cu titlu de exemplu, Digitaliada, program susținut financiar de compania privată Orange România S.A. și care urmărește „folosirea la clasă a metodelor de lucru interactive și a conținutului digital educativ, pentru a crește performanțele școlare ale elevilor.” La nivel național, programul propune „materiale digitale educative, validate de experți în educație”. În acest program sunt înscrise la acest moment 50 de școli cu 5500 de elevi. Referitor la Digitaliada, un fost director al Institutului de Științe ale Educației (ISE), în prezent unul dintre experții ISE folosiți de MEC pentru a da gir științific proiectelor care stau la baza nesfârșitelor reforme din învățământul românesc, declara, printre altele, că: „Personal, cred că este unul dintre cele mai puternice instrumente. În învățământul clasic de la noi, în prim plan este profesorul, iar învățarea are la bază cunoașterea pe care profesorul o transmite. Copiii trebuie s-o redea exact în aceeași formă – învățatul pe de rost. Dar, în momentul în care ai un instrument digital care mediază relația ta cu profesorul, presiunea și atenția nu mai este doar pe profesor. Profesorul ușor-ușor face un pas în spate și nu mai este neapărat actor principal în sensul de cel care oferă cunoaștere, ci e cel care facilitează cunoașterea. Iar copiii învață în mod natural, spontan.”

Astfel, considerăm că exprimarea de către experți ai MEC, în spațiul public, în cadrul unui program ce se desfășoară „cu sprijinul Ministerului Educației Naționale”, a unor puncte de vedere lipsite de orice coroborare științifică invalidează caracterul științific al reformei sistemului de învățământ din România, o reformă prin care profesorul fie este dat la o parte din calea intereselor ideologice si ong-istice, fie este reciclat prin costisitoare programe/training-uri/proiecte pe bani publici spre a servi acestor interese care până acum au avut un singur efect – degradarea învățământului.

Un alt exemplu ne este oferit de activitatea realizată de un consilier al MEC pe probleme de strategie, dar și fondator al Școlii Finlandeze din Sibiu, membru în board-ul acestei școli și membru în „core team”-ul ONG-ului EduNetworks care, cu sprijinul companiilor private Lidl România și Bitdefender, urmărește „transformarea” sistemului românesc de învățământ cu ajutorul a „9 organizații consacrate, 68 de specialiști în educație și 50 de mentori din mediul de afaceri”. Actualmente, în program sunt înscrise 114 școli cu peste 64.000 de elevi, asupra cărora vor avea impact activitățile din cadrul Edu Networks. Programul urmărește ca în cinci ani să includă 500 de școli.

Alte exemple de „expertiză” discutabilă propusă de MEC oferă un raport asupra reformei învățământului românesc realizat de un grup de ”experți” care cuprindea antreprenori educaționali, oameni de afaceri și directori de școli private. Documentul oferă exemple ale efectelor devastatoare pentru disciplinele respective în învățământul gimnazial și liceal:
• unirea Matematicii cu Informatica în clasele V-VIII;
• transformarea Fizicii, Chimiei şi a Biologiei în disciplinele „ştiinţele vieţii” şi „ştiinţele mediului”;
• transformarea Istoriei în „Educaţie pentru societate”;
• reducerea istoriei universale a evului mediu, predată la clasa a VI-a, la doar trei nume: Ludovic al XIV-lea, Soliman Magnificul şi Ţarul Petru;
• predarea a două secoledin istoria poporului român (XIV-XVI) în doar două ore, timp în care profesorul trebuie să îi prezinte pe: Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul.

Recent, Consulul Onorific al Finlandei la Sibiu ne-a asigurat că: „Modelul finlandez este punctul de inspiraţie pentru viziunea Educația ne Unește, singurul document strategic în vigoare la momentul actual, fiind contribuția colegului meu Radu Szekely la dezvoltarea sistemului educațional românesc.”

Educația ne unește prevede, printre altele, că învățătorului i se prelungește mandatul până în clasa a șasea și că dirigintele dispare, înlocuit cu un „consilier de orientare profesională”: „Ciclul secundar inferior începe la vârsta de 12 ani, durează 3 ani, și se desfășoară în școli generale, sub îndrumarea cadrelor didactice specializate pe discipline și a unui consilier de orientare profesională, care este cadru didactic specializat în orientare profesională și preia rolul actual al dirigintelui”. Încă de la acest nivel, elevul va fi „ajutat” de sistem prin „consiliere școlară” să își „aleagă viitoarea profesie”. Practic, această etapă marchează sfârșitul procesului de învățare așa cum s-a petrecut el din zorii civilizației și până astăzi. Astfel, documentul precizează că scopul „ciclului secundar inferior”, adică al gimnaziului, este socializarea cu pretext școlar: „Utilizarea timpului în această etapă vizează reducerea drastică a numărului lecțiilor tradiționale și ia în considerare alte modalități și contexte de învățare, cum ar fi proiectele, atelierele, activitățile din afara școlii, învățarea individuală etc.” Trecerea de la ciclul secundar primar la cel secundar superior, adică de la gimnaziu la liceu, se face pe baza unui examen al cărui coeficient de arbitrar e sporit prin introducerea componentei tehnice și a „recomandării consilierului de orientare profesională cuantificată ca procentaj din nota finală”.

La nivelul gimnaziului se urmărește să se ,,dezvolte în principal interesul pentru știință, arte, studiu și muncă”, limba și literatura română, istoria și geografia fiind trecute pe linie moartă. Literatura română, conform acestei „viziuni”, nu mai este studiată și cronologic, în context istoric, ci doar ca „știință a comunicării” în limba română, asemeni limbilor străine, învățate și ele ca pure instrumente de comunicare, nu ca porți spre sisteme culturale complexe, structurate diacronic.

Studiul (dacă se mai poate spune astfel) românei – ca limbă și ca literatură – în ciclul secundar (gimnaziu și liceu) își propune obiective de un primitivism evident.

Astfel, la gimnaziu avem: „– Identificarea de fapte, opinii, emoții în mesaje orale sau scrise, în contexte familiare de comunicare; – Exprimarea unor gânduri, păreri, emoții în cadrul unor mesaje simple în contexte familiare de comunicare; – Participarea la interacțiuni verbale în contexte familiare, pentru rezolvarea unor probleme de școală sau de viață”.

Abia la liceu își fac loc rudimente de stilistică, retorică și abordare formală a unor texte non-colocviale: „– Distingerea și interpretarea unei varietăți de texte și mesaje receptate în diverse situații de comunicare, inclusiv în contexte imprevizibile, formale și non-formale; – Aprecierea calității estetice a textelor receptate; – Exprimarea de opinii, idei, sentimente, argumente, contraargumente într-o varietate de contexte, inclusiv profesionale, formulând o diversitate de mesaje și texte; – Participarea responsabilă și creativă la o diversitate de interacțiuni în contexte variate, inclusiv profesionale și sociale, prin respectarea unor convenții de comunicare.”

Practic, prin acest program, românii vor fi antrenați să devină imigranți în propria limbă. Noțiunile și abilitățile primare care li se vor preda până la 16 ani îi vor lăsa incapabili să analizeze mesaje mai complexe, să facă analiza manipulărilor și sinteza cunoștințelor, să își rotunjească un orizont de cultură, să devină cetățeni reponsabili. Soiul de alfabetizare funcțională la care îi va expune „viziunea” „experților” de la Institutul de Științe ale Educației nu va modela decât consumatori de sloganuri și de emoții, oameni capabili să descifreze enunțuri primare, dar incapabili să înțeleagă texte literare clasice sau să analizeze/ deconstruiască, de exemplu, discursuri electorale sau clipuri electorale mincinoase.

*

Concluzie.

Pornind de la campania noastră Apără copiii României, campanie generată de experimentele de ideologie de gen aplicate asupra copiilor români, cum au fost experimentele de notorietate din 19 ianuarie 2018  de la București ori din 24 februarie 2017 din Vrancea, din anexă, denunțăm modalitatea de implementare a acestor proiecte, fără o dezbatere reală în societatea românească, ci doar cu invitarea anumitor ONG-uri cu platformă ideologică univocă, fără consultarea reală a profesorilor cu experientă, ci doar a profesorilor participanți la cursurile acelor ONG-uri, fără consultarea asociațiilor de elevi din toată țara, ci doar a celor preferate pe criterii netransparente și, mai ales, fără a cunoaște numele experților cooptați de MEC și ISE și calitatea în care aceștia acționează.

Față de faptul că în manualele școlare din România au început să pătrundă noțiuni de ideologie de gen, în data de 25.03.2019, mandatată de 330.000 de cetățeni români, Platforma civică ÎMPREUNĂ a notificat Ministerul Educației Naționale (MEC) și Institutul de Științe ale Educației cu privire la refuzul introducerii ideologiei de gen în educația școlară.

Prin Adresa nr. 724/15.04.2019, al cărei conținut este străin de solicitarea transmisă de subscrisa în data de 25.03.2019 prin notificarea mai sus menționată, MEN a răspuns că “experții cooptați cu atribuții în evaluarea proiectelor de manuale școlare verifică respectarea principiilor nediscriminării de orice fel.”

Prin acest răspuns, MEN nu doar că nu adresează concret fondul problemei notificate ci, mai mult, dă dovada de lipsă de transparență necomunicând cine sunt acești „experți cooptați” și calitatea în care aceștia acționează. 

Ulterior am revenit către MEN cu solicitarea punctuală de mai jos, însă fără răspuns:
„1. Dacă ați luat act sau nu de refuzul de introducere a ideologiei de gen în educație, notificat dvs. sub nr. 724/26.03.2019, de către cei 300.000 de cetățeni români care au semnat pe listele noastre împuternicirea efectuării acestui demers juridic de somare a instituției dvs. să respecte refuzul de introducere a ideologiei de gen în educație.

2. Numele “experților cooptați” despre care afirmați că verifică să nu fie încălcate principiile nediscriminării.

3. Criteriile după care au fost aleși/numiți  acești “experți cooptați” de instituția dvs.

4. Dispoziția legală în temeiul căreia activitatea și dispozițiile “experților cooptați” prevalează dreptului constituțional prevăzut pentru cetățenii români de art. 29 alin. 6 din Constituția României.”

Desconsiderarea de către MEC/MEN a solicitărilor primite din partea a 330.000 de cetățeni români, reprezintă o problemă gravă în sine dat fiind că intruziunea oricărei forme a ideologiei de gen în educația copiilor constituie o încălcare a dreptului acestora de a nu fi supuși abuzului, neglijenței, violenței și exploatării, întrucât prin aceste acțiuni „sunt periclitate (…) dezvoltarea (…) mentală, spirituală, morală” a copilului, conform art. 89 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Stimați membrii ai Comisiei, în fața desconsiderării abuzive a autorităților de resort, vă predăm această problemă gravă care, deși privește sute de mii de cetățeni, a rămas nesoluționată.

Credem că sinergia eforturilor cadrelor didactice și ale părinților este aceea care a dat întotdeauna și va putea da în continuare, măsura succesului școlii românești și mai credem de asemenea că, în România, scopul școlii este însușirea cunoștințelor și obținerea de rezultate cât mai bune de către elevi, iar nu reeducarea acestora din urmă în sensul că pot fi orice gen, indiferent de datul biologic în care s-au născut, și asta doar în baza unei ideologii fără fundament științific, susținută de “experți”.

Cu deosebită considerație,

Platforma civică ÎMPREUNĂ
Mihai Gheorghiu
Mircea Platon
Ana Săcrieru