ATACUL CU ARME CHIMICE din SIRIA: o tragedie care poate reaprinde CONFLICTUL GEOPOLITIC/ “Apocalipticul” Steve Bannon, strategul lui Trump, inlaturat din Consiliul National de Securitate al SUA/ ADMINISTRATIA TRUMP – BLOCATA IN SCANDALURI/ Razboiul presedintelui american cu multinationalele si mainstream media/ Vizita PRINTULUI CHARLES in România: interesele MARII BRITANII si Brexitul

• Gandul.info/ Lelia Munteanu: A înebunit Bashar al-Assad?

Ieri în guvernoratul sirian Idlib, în orăşelul Khan Shaykhun, spre graniţa cu Turcia, un atac aerian cu arme chimice a lăsat în urmă aproximativ 100 de morţi şi sute de răniţi, între care copii şi femei.

Câteva date certe decupate din puzderia ştirilor propagandistice.

De la bun început, e de ştiut că, atunci când în perimetrul  Siria-Irak se vorbeşte despre atacuri aeriene, trebuie exclus autointitulatul Stat Islamic şi grupările teroriste care au de toate mai puţin aviaţie. Poate fi vorba doar despre avioanele Coaliţiei, de avioanele armatei lui Bashar al-Assad, de cele ale Rusiei sau de ale Turciei. Locul – Idlib – oferă o indicaţie preţioasă: acolo se află, de multă vreme, fieful forţele anti-Assad, având mai nou ca pivot gruparea teroristă An-Nusra. Prin urmare, avioanele Coaliţiei n-ar fi avut ce căuta deasupra, în schimb se ştie că rebelii sunt bombardaţi din ce în ce mai des de armata guvernamentală şi de ruşi. Astfel încât ştirea de  ieri începe să se aşeze în context.

Azi dimineaţă, pe lângă şuvoaiele înfierărilor vehemente din toate părţile, au curs şi primele informaţii. Bombardamentele  asupra Khan Shaykhun au fost executate de aviaţia siriană a lui Bashar al-Assad şi nu s-au oprit după atacul chimic (amănunt care poate deveni important). Lucrurile par a fi clare: atacul chimic a fost executat de armata guvernului de la Damasc. Doar că asta pare, în actualele condiţii, o demenţă feroce.

Preşedintele Siriei e în situaţia cea mai bună de când a început războiul civil. Cu ajutorul lui Putin, al iranienilor şi al Hezballah, repune teritorii sub control, devine  din parte a problemei parte a soluţiei. Liderii europeni îi contestă încă,  dar din ce în mai moale, rolul în perioada post-conflict care se pregăteşte.  Odată cu instalarea preşedintelui  Donald Trump,  al-Assad s-ar fi putut simţi şi mai aproape de o victorie personală – diabolizarea din perioada Obama părea să fi încetat. Pe 31 martie, personajul Nikki Haley, ambasadorul Americii la ONU, a declarat că Statele Unite nu mai sunt interesate de Siria, problema lor fiind antiterorismul: “Nu ne putem concentra neaparat asupra lui Assad, în modul în care fosta administraţie a făcut-o”. Trecând peste logica declaraţiei, mesajul a fost dat. Mai mult, în urmă cu cinci zile, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a făcut, la rându-i cam aceeaşi declaraţie: “Statele Unite au temeinice priorităţi în Siria şi Irak, iar noi am clarificat faptul că lupta împotriva teorismului, în mod deosebit înfrângerea ISIS, este cea mai importantă dintre aceste priorităţi”. În aceste condiţii, când jocurile pentru rămânerea preşedintelui Siriei în cărţi le fac ruşii (a se vedea şi negocierile de la Astana) – ce interes a avut al-Assad să atace cu arme chimice, ce impuls nebunesc să-l fi mânat să comită atacul de ieri?

Armata siriană s-a mărginit să nege vehement că a folosit arme chimice: “Negăm în totalitate utilizarea oricărei substanţe chimice sau material toxic în Khan Shaykhun astăzi. Armata nu le-a folosit şi nici nu le va folosi, oriunde şi oricând, nici în trecut, nici în viitor”. În schimb, reprezentanţi ai armatei ruse au oferit nişte explicaţii (cam prea ingenioase). Generalul Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, a explicat că atacul aerian a vizat un depozit de muniţie din estul oraşului Khan Shaykhun, depozit în care se produceau şi se îmbuteliau gaze toxice pentru Irak. Din acelaşi stoc de gaze toxice provin şi cele folosite de rebeli la Alep – a mai spus – aducând ca argument probele prelevate de experţii militari ruşi la sfârşitul lui 2016. Simptomele civililor au fost identice cu ale celor din Alep, a ţinut să adauge generalul. Desigur, comandantul rebelilor a negat categoric că ar putea produce astfel de substanţe, ba a mers cu negarea până într-acolo încât a declarat că n-ar avea nici măcar poziţii militare în zonă.

Cui a folosit acest carnagiu? Lui Assad, dacă l-a comis, în nici un caz. Nu doar că n-a avut nici măcar o vagă justificare tactico-militară, dar a atras – cum era de aşteptat – oprobriul întregii lumi. N-a folosit arme chimice împotriva teroriştilor din autointitulatul Stat Islamic şi le foloseşte acum împotriva civililor?

În zilele următoare vor exista mai multe informaţii demne de încredere. Majoritatea celor furnizate până acum aparţin Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, o organizaţie anti-Assad cu sediul în Marea Britanie, alcătuită dintr-un singur om şi o reţea de cunoştinţe în Siria.

Ce va întreprinde preşedintele Trump? Se vor re-reaşeza relaţiile ruso-turce? Va mai sta China în spatele Rusiei, sprijinindu-l pe Bashar al-Assad în Consiliul de Securitate al ONU? Când vom afla în ce direcţie schimbă carnagiul de ieri jocurile în Siria, ne vom apropia, periculos, de adevăr.

• Hotnews: UPDATE Steve Bannon a fost inlaturat din Consiliul National de Securitate al SUA

Steve Bannon a fost inlaturat din Consiliul National de Securitate al Statelor Unite ale Americii, a anuntat miercuri Casa Alba, potrivit Reuters.

Steve Bannon a fost numit de o parte a presei americane “presedintele din umbra” al Statelor Unite.

Nominalizarea lui Bannon – un critic virulent al “establishment-ului” si al “elitelor” americane si fost director al site-ului de dreapta Breitbart News – in cadrul acestui influent consiliu a starnit o ampla polemica peste ocean.

Bannon nu mai figureaza pe cea mai recenta lista a membrilor NSC datata 4 aprilie.

Donald Trump l-a ridicat pe Bannon la rangul de membru permanent al NSC, generand critici aprinse legate de “politizarea” Consiliului.

NSC este condus din 20 februarie de H.R. McMaster, un general de 54 de ani, veteran al razboaielor din Irak si Afghanistan, care l-a inlocuit pe generalul Michael Flynn, fortat sa demisioneze dupa ce a mintit in privinta contactelor sale repetate cu ambasadorul rus la Washington.

Donald Trump a avut dificultati in a gasi un inlocuitor pentru Flynn iar presa americana a vorbit despre tensiuni la Casa Alba pe marginea acestui subiect, in special din cauza influentei atribuite lui Stephen Bannon, noteaza AFP.

Consilul National de Securitate (NSC) este un organism discret dar cu un rol strategic la Casa Alba, avand printre atributii adunarea informatiilor legate de securitatea nationala si consilierea presedintelui in materie de securitate si de politica externa.

• Iulian Capsali: 

Mafia globalistă a reuşit să-l scoată pe Steve Bannon, principalul strateg al lui Trump, din NSC. Asta după ce au reușit să-l îndepărteze întâi pe Michael Flynn din postul de consilier pentru securitate naţională.

După masacrul din Siria, unde, ca şi cu alte ocazii acum câțiva ani, au atacat populaţia civilă cu gaze toxice ca să poată manipula prostimea tefelista mondială şi căuta un prilej de lovitură de forţă împotriva regimului Bashar al Assad, susţinut de Rusia, se forţează cu orice preţ un război mondial, peste capul șefului armatei americane, Președintele.

Ce putem face? Nimic altceva decât să ne rugăm.

• Cotidianul: Paralizie generală la Casa Albă. Președintele Trump a devenit prizonierul scandalurilor

Președintele Trump se ține de acuzațiile sale împotriva „sistemului“ de la Washington „ca un bețiv de o sticlă goală de gin“, a scris recent unul dintre editorialiștii de la The Wall Street Journal. La nici o sută de zile de la preluarea mandatului, președintele SUA este în corzi, atacat de directorul FBI, de judecători, de marile publicații, de opoziția democrată, de cele mai importante figuri din tabăra republicană, ba chiar și de ambasadoarea pe care a numit-o la ONU și de consilierul său pentru securitate, pe care l-a mazilit.

Reforma fiscală promisă de Donald Trump este blocată în acest moment de înfrângerea usturătoare din Camera Reprezentanților, acolo unde noua administrație nu a reușit să obțină nici măcar sprijinul republicanilor pentru a anula legea Obamacare, primul pas în această reformă promisă. Confirmarea nominalizării lui Trump pentru Curtea Supremă stă sub semnul întrebării, din cauza opoziției democrate din Senat, și este nevoie de un artificiu procedural pentru ca judecătorul Neil Gorsuch să fie confirmat cu o majoritate simplă.

Donald Trump nu renunță

Într-un interviu publicat duminică de Financial Times, Donald Trump a încercat totuși să explice că proiectul său va merge mai departe. Întrebat dacă acțiunile sale controversate pe plan extern sunt un simplu exercițiu diplomatic sau o încercare de a schimba ordinea liberală postbelică, Trump a spus limpede: „Nu este un exercițiu. Nu sunt doar vorbe… SUA au vorbit destul și vedeți unde am ajuns, nicăieri (…) Cred în alianțe. Cred în parteneriate. Dar alianțele nu au funcționat așa cum trebuie pentru SUA“. În același interviu, Trump a renunțat la viziunea sa asupra destrămării UE după Brexit. „Cred că va fi un lucru excelent pentru Marea Britanie și, de asemenea, un lucru foarte, foarte bun pentru UE“, a spus Donald Trump despre Brexit. „Mă gândeam, când s-a întâmplat asta, că alte țări vor urma, dar cred într-adevăr că UE este pe cale să se regrupeze.“ Însă Donald Trump nu a renunțat la abordarea fermă a relației cu China și a lansat următorul avertisment, chiar cu trei zile înainte de întâlnirea sa cu președintele Xi Jinping, în Florida: „Dacă China nu rezolvă Coreea de Nord, noi o vom face. China va decide să ne ajute sau nu cu Coreea de Nord (…). Dacă nu o vor face, nu va fi bine pentru nimeni“, a spus Trump pentru Financial Times.

Cine îl mai crede pe președintele SUA?

Însă cât de mult pot valora asigurările președintelui pentru Europa și avertismentele la adresa Chinei, atât timp cât la Washington președintele lansează acuze la adresa fostei administrații, fără a putea aduce probe concludente? „Dacă președintele anunță că Phenianul a lansat o rachetă care a căzut la o sută de mile de Hawaii, l-ar crede americanii? L-ar crede restul lumii? Nu suntem siguri“, scrie The Wall Street Journal. Agenda Casei Albe este confiscată total de scandalurile presupusei implicări a Rusiei în campania prezidențială și de riposta lui Trump privind spionarea echipei sale de către serviciile secrete, în sprijinul căreia nu a adus însă nicio probă. „Aceeași presă a știrilor false, care spunea că «nu este posibilă victoria lui Trump», propagă acum povestea inventată cu Rusia“, a scris Trump pe Twitter. Pentru el, adevărata știre este spionarea echipei sale. Numai că Trump este contrazis chiar de ambasadoarea sa la ONU, Nikki Haley. „Sigur, cred că Rusia a fost implicată în alegeri. Nu încape nicio îndoială. Și cred că într-un final va trebui să se ia măsuri în privința Rusiei și să se facă cunoscut acest lucru“, a declarat Haley pentru ABC News.

Trenul destituirii a plecat din gară

Relația lui Trump cu presa este dezastruoasă, iar principala sursă de informare o constituie mesajele pe Twitter ale președintelui. Din aceste mesaje lumea află doar detalii scandaloase. Nimic despre vizita în Irak începută duminică de ginerele președintelui, Jared Kushner, care a fost însoțit de șeful Statului Major Interarme, generalul Joseph Dunford. Nimic despre vizita de luni a președintelui Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, un eveniment care marchează o reapropiere între SUA și regimul autoritar de la Cairo, acuzat de generalii americani că ar fi permis instalarea unei baze militare ruse la granița cu Libia.

La Casa Albă, totul pare să se învârtă acum în jurul fostului consilier al lui Trump și, totodată, fost șef al spionajului militar al SUA, Michael Flynn, cel care a cerut imunitate în schimbul depunerii unei mărturii despre rolul Rusiei în alegerile din SUA. Puțini sunt cei care consideră că Flynn va depune această mărturie, care ar risca să distrugă încrederea americanilor în sistemul lor democratic. Însă dacă va primi imunitatea din partea Congresului, Flynn îl va putea îngropa pe Donald Trump, scriu marile ziare americane. „Trenul destituirii președintelui a plecat din gară“, scrie The Huffington Post.

• Gandul/info:

Trump, acuzaţii grave la adresa Administraţiei Obama. Cum a ajuns Susan Rice ţinta atacurilor

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, crede că Susan Rice, consilierul pentru Siguranţă Naţională al predecesorului său, Barack Obama, probabil a comis o infracţiune pentru că ar fi ordonat dezvăluirea numelor unor apropiaţi ai lui menţionaţi în rapoarte ale serviciilor secrete.

Susan Rice a dat asigurări, marţi, că Administraţia Barack Obama nu a utilizat în scop politic informaţii despre Donald Trump sau despre apropiaţi ai acestuia.

Însă Donald Trump are altă opinie. Întrebat, într-un interviu acordat cotidianului The New York Times, dacă Susan Rice a încălcat vreo lege, preşedintele SUA a afirmat: “Cred asta? Da, cred”.

“Cred că va fi cea mai mare ştire. Este o ştire atât de importantă pentru ţara noastră şi pentru lume. Este una dintre cele mai mari ştiri din perioada noastră”, a spus Donald Trump, precizând că va oferi detalii şi dovezi despre presupusa infracţiune comisă de Susan Rice la “momentul potrivit”.

Susan Rice a dat asigurări că nu a dezvăluit public numele niciunui apropiat al lui Donald Trump menţionat în rapoarte ale serviciilor. “Nu am dezvăluit nicio informaţie despre nimeni“, a explicat ea.

Acuzaţiile conform cărora Administraţia Barack Obama ar fi efectuat operaţiuni de monitorizare a lui Donald Trump ori a apropiaţilor acestuia în scop politic sunt “absolut false”, a subliniat Susan Rice, fost consilier prezidenţial pentru Siguranţa Naţională. “Acuzaţiile par să sugereze că oficiali ai Administraţiei Obama ar fi utilizat în vreun fel informaţii obţinute de servicii în scopuri politice. Aceste lucruri sunt absolut false”, a declarat Susan Rice într-un interviu acordat MSNBC.

Preşedintele Donald Trump a acuzat la un moment dat Administraţia Barack Obama că ar fi ordonat monitorizarea echipei sale în campania electorală. Luni, Bloomberg View a relatat că Susan Rice ar fi ordonat serviciilor ca cel puţin un membru al echipei lui Donald Trump să fie “demascat”, apărând sugestii că apropiaţii fostului preşedinte ar fi intenţionat să utilizeze informaţii pentru compromiterea viitorului lider de la Casa Albă. Susan Rice nu a negat direct că ar fi ordonat astfel de lucruri, dar a respins sugestiile că ar fi avut activităţi care i-au depăşit atribuţiile.“Nu a fost nimic neobişnuit, uneori au fost necesare unele solicitări. Dar nu îmi aduc aminte să fi făcut solicitări speciale după scrutinul prezidenţial”, a subliniat Rice.
Congresul SUA investighează presupuse ingerinţe ale Rusiei în scrutinul prezidenţial şi posibile contacte între apropiaţi ai lui Donald Trump şi Moscova.

Trump îl trimite pe Rex Tillerson la Moscova. Secretarul de stat american, cea mai importantă vizită din mandatul său

Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, va efectua o vizită oficială la Moscova în perioada 11-12 aprilie, fiind prima deplasare a unui înalt responsabil al Administraţiei Donald Trump, anunţă Ministerul rus de Externe, relatează AFP.

Rex Tillerson se va întâlni cu omologul său rus, Serghei Lavrov, iar discuţiile vor viza securitatea internaţională, inclusiv lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic şi conflictele din Siria şi Ucraina.

“Apreciem obiectivul anunţat al noii conduceri a SUA de a schimba în bine situaţia la nivel mondial, dar credem că ar trebui să aşteptăm acţiunile propriu-zise. Sperăm că vizita noului secretar de Stat american va ajuta la sporirea înţelegerii reciproce”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe rus.

Rusia vrea ca SUA să renunţe la sancţiunile economice impuse în urma crizei din Ucraina şi să facă front comun în privinţa situaţiei din Siria.

Departamentul de Stat american a confirmat vizita şi a precizat că Rex Tillerson va discuta “despre situaţia din Ucraina, despre eforturile antiteroriste, în primul rând lupta împotriva grupării Stat Islamic, despre relaţiile bilaterale, precum şi despre ultimele evoluţii din Coreea de Nord şi Siria”.

Relaţiile bilaterale SUA-Rusia rămân un subiect sensibil pentru noua Administraţie Trump, în condiţiile în care agenţiile de aplicare a legii şi parlamentarii americani cercetează posibile legături între campania electorală a lui Donald Trump şi regimul de la Kremlin.

Sub preşedinţia lui Barack Obama, comunicarea dintre Moscova şi Washington a ajuns la nivelul cel mai scăzut de la sfârşitul Războiului Rece, după ce Rusia a anexat provincia ucraineană Crimeea în 2014.

• EVZ/ AUTOR: Ovidiu M. Curea: 

Al Treilea Război Mondial: MULTINAȚIONALELE împotriva lui TRUMP

Alegerea lui Donald Trump, în noiembrie 2016, a declanșat un uriaș mecanism de diabolizare a noului președinte american: liderii politici occidentali, trusturile de presă, marile companii, Hollywood-ul, ONG-urile, toate strânse într-o formidabilă coaliție împotriva naturii au declanșat războiul total.

Fostul diplomat Ovidiu M. Curea semnează în revista Art- Emis o analiză care explică dedesubturile acestui conflict de proporții nemaiîntâlnite, pe care nu se sfiește să-l numească „Al Treilea Război Mondial”.

Cel mai demonizat președinte din istorie

„Noi ne-am uitat cu gura căscată la americani dintotdeauna. Și nu numai noi. Ne-am uitat cu admirație și cu invidie, ne-am uitat cu speranță și reproș. Azi ne uităm la ei și nu mai înțelegem nimic . Asta să fie democrația pe care o predicau ei lumii întregi, democrația pe care lumea întreagă se căznea să o implementeze musai prin ogrăzile lor cu paie, cu coceni, cu nisip sau cu liane?”

Așa își începe Ovidiu M. Curea analiza: cu nedumerirea oricărui om de bun-simț care nu poate înțelege de ce „președintele americanilor, ales legal de către americanii înșiși cu numai câteva luni în urmă, este persoana cea mai blamată, cea mai ironizată, cea mai demonizată din toată istoria de până acum a Statelor Unite?”

Programul național al lui Trump deranjează?

La urma urmei, de ce se face vinovat cel care a câștigat promițând că va pune în prim-planul acțiunilor sale interesul americanilor? Iată, spre aducere aminte, o listă a promisiunilor sale, care au stârnit oroare:

Pe piața americană „să se cumpere produse americane și să se angajeze forță de muncă americană”, „orice decizie în problemele de comerț, finanțe, emigrație sau afaceri externe să fie luată în beneficiul muncitorilor americani și al familiilor americane”, principiul care va sta la baza tuturor acțiunilor sale va fi „America first”, reducererea taxelor și impozitelor, restaurarea respectului pentru lege, combaterea criminalității și traficului de droguri, îmbunătățirea sistemului medical, revigorarea activității economice interne, limitarea implicările armatei americane în conflictele externe, reducerea deficitului balanței de plăți, mărirea numărului locurilor de muncă prin crearea de condiții favorabile pentru firmele naționale, ca ele să investească în țară și nu în străinătate, reducerea numărului șomerilor și ridicarea nivelului câștigurilor salariale, controlarea fluxului de imigranți, restaurarea și dezvoltarea rețelelor de șosele și autostrăzi.

În fine, (Trump) declară că își face o datorie de credință în a urmări ca scop final al mandatului său redarea strălucirii și măreției de altădată a Americii, ”strălucire și măreție care au stat vreme îndelungată în admirația întregii lumi, la a cărei civilizație materială a contribuit din plin”.

Ce este rău aici?… Nu cumva „tocmai acest program național – patriotic american să-i fi scos din minți pe americani, care protestează zilnic împotriva lui Trump?”

Familia și apropiații lui Trump, luați la țintă

Și nu doar Trump este ținta atacurilor în valuri. Oricine îi stă în preajmă este vânat la fel ca președintele. Michael Flynn, consilierul pe probleme de securitate națională, a fost forțat să demisioneze; asupra lui Jeff Sessions, procurorul general al SUA, se fac presiuni uriașe pentru a demisiona și el. „Vina lor? Cei doi, care au făcut parte din echipa Trump, au avut discuții în timpul campaniei electorale cu ambasadorul rus Serghei Kislyak, ca și cum acesta era „un arestat periculos cu care nimeni nu avea voie să vorbească, în schimb campania contracandidatei lui Trump, Hillary Clinton, putea să fie finanțată de multinaționale și cercuri arabe având legături cu ISIS”.

În acest război total împotriva noului președinte, membrii familiei Trump au devenit și ei ținte: „Soția lui Trump, Melania (născută, atenție! în Slovacia comunistă), este neglijată de acesta, nu vrea să se mute la Casa Alba, poartă rochii prea scumpe; fata lui Trump, Ivanka, (aha, nume rusesc!) sfidează lumea călătorind în mod ipocrit cu companii aeriene low-cost”.

Pentru UE, Trump este mai periculos decât Putin

Uniunea Europeană l-a tratat de la bun început pe Donald Trump ca pe marele său inamic, acesta având parte de un tratament mai agresiv decât Putin. „Puterile europene s-au simțit de-a dreptul revoltate de direcțiile politicii lui Trump față de țările europene, care se axează pe două probleme: dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre SUA și fiecare stat european în parte, fără intermedierea și aprobarea Bruxelles- ului (apreciind Brexit-ul ca pe o manifestare de independență a Marii Britanii) și respectarea cotelor de contribuție la bugetul NATO de toate țările membre. Dacă membrii NATO nu-și respectă obligațiile financiare, Trump apreciază că nici SUA n-ar mai trebui să sară în ajutorul țărilor membre în caz de agresiune externă”.

Dintre țările europene membre NATO, doar 4 din cele 25 și-au îndeplinit, în 2016, obligația asumată de a contribui cu 2% din PIB la bugetul Alianței: Marea Britanie (2,21%), Grecia (2,38%), Estonia (2,16%) și Polonia (2,00%). Celelalte mari puteri europene, Germania (1,19%), Italia (1,11%) și Spania (0,91%) se numără printre codașe, efortul lor financiar fiind sub cel al României (1,48%). Franța cu 1,78% se află și ea sub nivelul angajamentelor.

SUA, identificate explicit ca inamic al Uniunii Europene

Reacția europenilor la punerea la punct a lui Trump a fost furibundă. «La 31 ianuarie, președintele Consiliului European, Donald Tusk trimitea o scrisoare conducătorilor celor 28 de state membre U.E. în care avertiza că „Schimbările (de putere) de la Washington pun Europa într-o situație dificilă, noua administrație părând a așeza sub semnul întrebării ultimii 70 de ani de politică externă americană”, iar în continuare identifică drept riscuri pentru UE „o Chină tot mai activă”, „politica agresivă a Rusiei în Ucraina și celelalte țări vecine”, „războaiele, teroarea și anarhia din Orientul Apropiat și Africa”, precum și „declarațiile îngrijorătoare ale noii administrații americane”.

La sfârșit, Donald Tusk încheie cu concluzia îndemn că „astăzi trebuie să ne apărăm cu claritate demnitatea, fie că e vorba de Rusia, China, Statele Unite sau Turcia”. Întrucât o apărare nu se poate pregăti și manifesta decât față de un dușman, rezultă că Tusk consideră Statele Unite alături de Rusia, China și Turcia ca fiind dușmanii de astăzi ai Uniunii Europene.

Axioma anti-Trump: Omul de la Casa Albă gafează, minte sau înșală

Orice spune sau face Trump este răstălmăcit sau interpretat cu rea credință, arată Ovidiu M. Curea, în analiza sa.

„Faptul că i-a mulțumit telefonic președintelui taiwanez pentru felicitările transmise cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al SUA a fost trâmbițat de presa americană ca o dovadă explicită a faptului că Trump nu respectă principiul la care chinezii țin atât de mult, cel al unei „singure Chine”.

„Uitați-vă ce s-a întâmplat în Suedia”

„Telefonul dat apoi de Trump președintelui chinez pentru a-l liniști că nu are intenția de se abate de la respectivul principiu respectat și de predecesorii săi de la Casa Albă și că scurta discuție avută de el cu președintele Taiwanului nu s-a încadrat decât în limitele civilizate ale bunei cuviințe, n-a mai contat printre subiectele ulterioare ale presei americane”.

Un exemplu flagrant de reacredință la adresa lui Trump a fost și „Episodul Suedia”: ”Toată „lumea bună” americană a sărit în sus atunci când Trump, referindu-se în cadrul unui discurs la atacurile teroriste din Europa, a spus: „Uitați-vă ce s-a întâmplat azi-noapte în Suedia”.

Au sărit în sus și presa suedeză, și premierul Suediei, și ministerul de Externe suedez, infirmând categoric faptul că „azi-noapte” (e vorba despre noaptea de vineri, în preziua discursului pronunțat de Trump sâmbătă, 18 februarie) s-ar fi produs vreun incident terorist în Suedia și acuzându-l pe Trump că defăimează țara scandinavă. ”Nimeni nu a făcut nici o legătură cu faptul că în vinerea respectivă, seara, postul american de televiziune Fox News Channel difuza un documentar în care, pe fundalul unor imagini filmate la fața locului cu vitrine sparte și incendii, informa că, în urma intrării masive de imigranți în Suedia (160.000 numai anul trecut dintre care doar 500 au găsit locuri de muncă) a crescut numărul violențelor cu arme de foc și al violurilor”.

Și autorul analizei punctează: ”Nu a mai contat, desigur, că a doua zi Trump a explicat că s-a referit în general la actele de violență din Europa și la documentarul de „vineri” al Canalului Fox News. De asemenea, a fost trecută sub tăcere situația cu adevărat tulbure din Suedia, țară în care au apărut zone locuite majoritar sau exclusiv de imigranți musulmani, unde legile statului nu se mai aplică, unde serviciile de protecție și investigație ale poliției, cele de paramedici și de pompieri nu-și pot îndeplini misiunea pentru că sunt atacate de grupurile de imigranți”.

Norvegia vrea să închidă granița cu Suedia

„Datorită insecurității muncii lor, mulți polițiști au început să părăsească masiv poliția suedeză. După un raport din luna septembrie citat de site-ul american de știri și analize Breibart, 80% din ofițerii de poliție se gândesc să-și schimbe meseria din cauza pericolului muncii lor.

A fost trecută sub tăcere și îngrijorarea țărilor vecine. Astfel, nu demult, primul ministru norvegian declara că, în cazul în care situația din Suedia continuă să se deterioreze, Norvegia este gata să abandoneze Convenția de la Geneva privind refugiații, să închidă granița cu armata, iar refugiații care vin dinspre Suedia să fie trimiși înapoi fără nici o posibilitate de a solicita azil, declarații asemănătoare fiind făcute și de reprezentanți ai Finlandei și Danemarcei”.

Ironia sorții a făcut ca, la două zile după acel „uitați-vă ce s-a întâmplat azi-noapte în Suedia”, în cartierul Rinkeby din Stockholm, zonă locuită în majoritate de imigranți, au izbucnit violențe de stradă între aceștia și poliție, cu incendii, magazine devastate și răniți din ambele tabere.

Cel mai rău zid din lume

Zidul „inuman” și „xenofob” pe care Trump vrea să-l construiască la granița cu Mexicul, pentru a stăvili fluxul de imigranți care pătrund ilegal în Statele Unite, a devenit unul dintre caii de bătaie favoriți ai taberei anti- Trump. „De ce o fi considerată atât de revoltătoare o măsură luată de o țară pentru a-și proteja frontierele de intruși? De ce ar fi mai revoltător gardul dintre SUA și Mexic decât cele existente în Europa precum sunt gardurile dintre Ungaria și Serbia, Austria și Ungaria, Austria și Slovenia, Turcia și Grecia, Bulgaria și Turcia (construit cu fonduri europene), cel din Franța de la Calais – intrarea în Eurotunel sau decât altele existente în zone geografice diferite cum ar fi cele dintre Israel și Egipt, India și Bangladesh sau între enclava spaniolă Melilla și Maroc?”

DIVIZIA de PRESĂ. Al Treilea Război Mondial: Multinaționalele împotriva lui Trump (II).

În prima linie a campaniei de diabolizare a lui Donald Trump se află așa-numita presă „mainstream”, trusturi mass-media cu anvergură globală aflate în proprietatea unor miliardari din Top 100 mondial

Am publicat ieri un prim episod din analiza pe care fostul diplomat Ovidiu M. Curea o semnează în revista Art-Emis, intitulată „Donald Trump și noua ordine mondială – Al Treilea Război Mondial”, în care erau prezentate principalele componente ale campaniei de compromitere și delegitimare a președintelui american.

În episodul de astăzi, sunt trecute în revistă principalele guri de tun folosite împotriva lui Trump: marile trusturi de presă.

Titlul și subtitlurile aparțin redacției Evenimentul zilei. (EVZ)

Antihristul a sosit și are un nume: Donald

Argumentul final care se aduce în campania neobosită și nesfârșită anti-Trump este faptul că acesta a câștigat președinția în urma obținerii majorității voturilor electorilor, dar a avut mai puține voturi populare decât contracandidata sa democrată, Hillary Clinton, ceea ce i-ar delegitima într-un fel victoria.

Răspunsul lui Trump este de o simplitate și de o logică dezarmantă atunci când spune că, în campania electorală el s-a concentrat pe câștigarea voturilor, pentru că numai așa putea ajunge la Casa Albă conform constituției americane. Dacă aceasta ar fi prevăzut că victoria era dată de numărul voturilor populare și nu de cele ale electorilor, atunci el s-ar fi concentrat pe câștigarea voturilor populare și ar fi făcut, desigur, o campanie diferită

Nu, pare să spună cineva, Trump este un președinte ilegitim, nimic din ceea ce face Trump nu este bine, ci este dăunător, este distructiv, este imoral, este împotriva progresului, este împotriva viitorului omenirii. Trump este inamicul numărul unu. Antihristul a sosit și el se cheamă Donald Trump. Inamicul cui? Inamicul americanilor pentru care vrea să facă America mare din nou (Make America Great Again)?

Pe cine deranjează întărirea Statelor Unite?

Cine luptă cu atâta fervoare, de dimineața până seara și peste noapte împotriva lui Trump? Pe cine deranjează într-atâta programele sale de dezvoltare și consolidare a Statelor Unite? Te-ai duce cu gândul la adversarii tradiționali ai Americii, la Rusia și la China, dar liderii acestora nu au nimic cu victoria lui Trump din alegerile pentru Casa Albă. În rolul de contestatari și adversari înverșunați se manifestă, în mod surprinzător, persoane și instituții din interiorul SUA sau din țările europene tradițional aliate cu SUA Și cine sunt aceste persoane și instituții vestice care se opun planurilor și programelor lui Trump? Cine și de ce?

Multimiliardarii din spatele atacurilor

Vedem că trusturi de presă multinaționale din care fac parte New York Times, BuzzFed News, CNN, Los Angeles Times, Politico, BBC, Huffington Post, Washington Post, Wall Street Journal nu publică decât știri senzaționalist – negative despre Trump, distructive, ironice, sugestiv – acuzatoare.

Coloșii media și puterea lor distrugătoare

Pentru a ne da seama de puterea financiară a acestor trusturi să amintim doar că CNN are o cifră de afaceri de 19 miliarde dolari și este deținută de multimiliardarul american Ted Turner, cu o avere personală de peste 3 miliarde dolari. New York Times aparține multimiliardarului mexican Carlos Slim, deținător al unui adevărat imperiu al telecomunicațiilor Forbes, are o avere de 72 miliarde dolari. Prin întreprinderile lui din Mexic, Telmex și Grupo Carso, realizează 3% din PIBul Mexicului. Wall Street Journal a fost achiziționat în 2007 cu suma de 5 miliarde dolari de australianul Rupert Murdoch, proprietarul unui lanț mediatic și financiar cu 48 000 salariați și cu o cifră de afaceri de 33 miliarde dolari.

Mai vedem că staruri de cinema, cântăreți, scenariști sau regizori aparținând multinaționalelor industriei de divertisment de la Hollywood cu cele 38 de entități ale sale, fiecare manevrând cifre de afaceri miliardare, nu obosesc în a-l demoniza pe Trump, a-l repudia și a încerca să-l izoleze ca pe un lepros.

Frustrarea și banii irosiți ai lui Soros

Mai vedem că multinaționale, precum cele conduse de Soros nu fac economii în a sponsoriza demonstrații anti- Trump, plătind câte 16 dolari de protestant/oră, după ce a susținut cu 13 milioane de dolari campania contracandidatei lui Trump, lui Hillary Clinton. Frustrarea lui Soros este mare pentru că plasamentele sale au suferit pierderi de cca. 1 miliard de dolari prin câștigarea alegerilor americane de către Trump și nu de către preferata sa, Hillary Clinton. Soros este miliardarul iudeo-maghiar, care, după Forbes, are o avere de 25,2 miliarde dolari, cel care apreciază că cele mai fericite clipe al vieții sale au fost cele în care Ungaria s-a aflat sub ocupație germană în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, perioadă din care se trage și grosul averii făcute de tatăl său.

După cum observăm, de fiecare dată când vorbim despre adversarii lui Trump apar cuvintele multinaționale și multimiliardar. Ce sunt de fapt aceste multinaționale multimiliardare și de ce ar fi ele împotriva lui Trump?

Al Treilea Război Mondial: Multinaționalele împotriva Casei Albe (III). Donald Trump, piedica din calea globalizării

„America First”, primatul intereselor naționale și reînvierea patriotismului american de către noul lider de la Casa Albă au fost percepute de companiile multinaționale ca un pericol direct și grav la adresa hegemoniei lor. De aceea, Trump trebuie anihilat

Istoria multinaționalelor începe cu mult timp în urmă, în perioada colonialismului european din secolele XVI-XIX. Monarhiile europene din acele vremuri (mai puțin Spania și Portugalia) își administrau și dezvoltau teritoriile de peste mări prin intermediul unor „arendași”, corporațiile multinaționale, organizații economico-financiare, care controlau producția de bunuri și servicii într-una sau mai multe țări, altele decât țara lor proprie unde își aveau sediul central. Aceste corporații multinaționale au avut un rol determinant în toată evoluția ulterioară a climatului economic, social și politic al planetei. Plecând de la obligația lor de fond de a duce produsele coloniilor în metropole, ele au contribuit direct la dezvoltarea comerțului internațional, a căilor de comunicație de pe mare și uscat. Pe rutele comerciale astfel trasate între colonii și metropole multinaționalele au creat piețe intermediare de mărfuri și servicii de unde obțineau noi și însemnate câștiguri suplimentare.

Din dorința de extindere a afacerilor și de mărire a profitului, s-au impl icat și în activitățile de explorare, pentru descoperirea de noi zone furnizoare de materii prime. (…) Rezultatul net al activității corporațiilor multinaționale a fost îmbogățirea metropolelor și exploatarea coloniilor. Vorbim de rezultatul net pentru că, în valoare absolută, și viața coloniilor a înregistrat la început un reviriment prin faptul că resursele lor naturale, necunoscute și neexploatate până la venirea coloniștilor, acum scoase la suprafață, le ofereau și lor câștig, desigur disproporționat față de câștigurile metropolei. (…)

Prima fractură dintre național și multinațional

Acumulările de capital ale multinaționalelor au devenit atât de importante încât acestea ajunseseră să împrumute cu bani chiar case regale din țările lor de reședință, în perioadele de crize sau de războaie, ceea ce a stârnit la un moment dat nemulțumirea, invidia și îngrijorarea statelor monarhice. A fost prima fractură istorică dintre național și multinațional. Pentru remedierea situației, în secolul XIX, statele coloniale în cauză au renunțat la serviciile corporațiilor, preluând în administrare directă coloniile deținute. Era însă târziu, corporațiile controlau deja afacerile economice coloniale, iar influența lor a continuat să persiste, chiar să crească prin cumpărarea și infiltrarea oficialităților coloniale. După această dată, corporațiile multinaționale se transformă în corporații transna ționale, care spre deosebire de primele nu se identifică cu o națiune anume, având operații și centre în diferite țări, în funcție de condiții, fiecare dintre oficii având anumite grade de independență, dar legate între ele printr-o politică comună. Royal Dutch Shell, de exemplu, are sediul principal la Haga, în Olanda, dar este înregistrată oficial în Anglia, la Londra și are prezențe în peste 60 de țări.

Revoluțiile și războaiele, sprijinite de companii

După o perioadă de regrupare, aceste corporații multinaționale devenite transnaționale s-au dezvoltat într- un ritm sporit, nestingherite acum de vechea legătură tutelară cu o structură național statală. Puterea lor economică impresionantă le oferea pârghiile necesare pentru a putea influența direct sau mascat politici naționale, evenimente istorice, partide, guverne, alianțe sau ideologii. Războaiele, revoluțiile, revoltele nu au putut niciodată fi făcute decât cu bani, cu mulți bani, cu finanțări substanțiale, iar aceste finanțări au venit întotdeauna de la cei care au dispus de resursele necesare, iar resursele au urmat constant drumul către transnaționale. Fie că e vorba de revoluția franceză, de cele două războaie mondiale, de revoluția rusă, chineză sau de minuscula revoluție cubaneză, toate s-au înfăptuit cu sprijin financiar al marilor companii. Nici aventura lui Hitler nu ar fi avut loc dacă nu ar fi beneficiat de sprijinul firmelor, băncilor și instituțiilor controlate de Rothschild, de Standard Oil, Banca de Reglementări Internaționale, Krupp, Siemens, Thyssen, Bosh, Allianz, ITT, General Motors etc., firme care după război au cunoscut dezvoltări spectaculoase (a se vedea cartea lui Jim Mars, Guvernarea din Umbră). (…)

După încheierea conflagrațiilor izbucnite cu sprijinul larg al transnaționalelor, după ce autoritățile statale din țările învinse erau debilitate, când sistemele lor economice și juridice se aflau în ruină, transnaționalele veneau să-și culeagă dobânda la creditele acordate învingătorului. (…)

Arma devastatoare a „Datoriei suverane”

Transnaționalele au acumulat averi imense care au nevoie de tot mai mult spațiu pentru a fi reinvestite și nelăsate pradă devalorizării. Nici investițiile considerate mult timp cele mai profitabile, cele legate de arme și resurse energetice, nu mai ajungeau să acopere rotirea capitalurilor acumulate. Crearea de conflicte a oferit posibilitatea corporațiilor să vândă mărfuri ambilor beligeranți, de la fiecare obținând în plus, promisiuni de tratamente preferențiale după ce ar fi câștigat confruntările.

Datoria de care nu scapi

Spre sfârșitul secolului XX, pe locul întâi între investițiile cele mai profitabile a ajuns să fie considerată, căutată și impusă așa zisa datorie – suverană, adică datoria externă făcută de către un stat suveran, stat care urma să devină contribuitor veșnic la transnațională, creditorul unor datorii contractate la ele direct sau mascate în instituții internaționale (destul de străvezii de altfel) și imposibil de achitat atât datorită condițiilor de contractare, cât mai ales piedicilor, capcanelor și presiunilor exercitate asupra politicienilor din respectivele state. România, de exemplu, care în 1990 avea peste 2 miliarde dolari credite acordate în diferite state ale lumii, a ajuns treptat la o datorie externă aprox. 100 miliarde de Euro, iar economia românească în proporție de 90% a trecut în mâna companiilor străine, corporații care, datorită legislației interne „recomandate” din afară, beneficiază de un sistem de impozitare diferit (preferențial) față de sistemul de impozitare aplicat firmelor naționale.

Corporațiile trans naționale au ajuns să dețină averi colosale, greu de imaginat. Exemple sunt multe și grăitoare. Hongkong and Shanghai Banking Corporation (HSBC), un conglomerat de 32 de companii răspândite pe toate continentele cu afaceri în sistemul bancar, financiar, asigurări, asistență managerială pentru guverne, instituții și firme, intermedieri contacte internaționale, media (Twitter, Facebook, LinkedIN, You- Tube, WeChat and Instagram) și fondată în anul 1865 cu scopul de a finanța comerțul dintre Europa cu India și China, dispune în prezent de o rețea formată din 4.400 oficii răspândite în 71 de țări deservind un număr de 46 milioane clienți. Conform datelor furnizate de The Global 2000, la nivelul anului 2008 vânzările anuale ale HSBC se ridicau la suma de 146,50 miliarde dolari (de 2,5 ori bugetul României pe anul 2017 proiectat la 65,16 miliarde dolari), iar valoarea activelor era de 2.349 miliarde dolari (de 12 ori PIBul României estimat pentru 2017 la 194 miliarde dolari).

O altă transnațională de frunte, Royal Bank of Scotland, are vânzări anuale de 108,45 miliarde dolari și active de 3.807,51 miliarde dolari (de aproape 20 de ori PIB-ul României). Alte transnaționale au vânzări anuale mai mari decât tot PIB-ul României, precum Total – 200 miliarde anual, Wal-Mart Stores – 378,80 miliarde dolari, Chevron – 204 miliarde dolari. Și exemplele pot continua.

1% din populația lumii este mai bogată decât jumătate de planetă

Conform Fortune Global 500, primele 500 de companii din lume au realizat în anul 2015 venituri totale în valoare de 27.666 miliarde dolari și profituri în valoare de 1.500 miliarde dolari, folosind munca a 67 milioane de angajați. În ansamblul lor, companiile transnaționale desfășoară peste 66% din comerțul internațional. Prin lanțurile lor de filiale, transnaționalele sunt implantate în toate țările, atât în cele dezvoltate cât și cele în curs de dezvoltare. Dețin lanțuri economice care pleacă de la procesele de extragerea a materiilor prime și la prelucrarea lor, până la comercializare, trecând prin transporturi, comunicații,și toate celelalte segmente economice (service, proiectare, cercetare, management, marketing, banking, asigurări etc.). O statistică Le Monde concluziona că, în 2016, doar 1 % din populația Terrei deținea mai mult de 50 % din PIB-ul mondial, iar tendința de concentrare a averilor este în continuă creștere, prevăzându-se că în 2020, 1% din populație va deține 54 % din bogățiile produse la nivel mondial.

Țintele „Noii Ordini Mondiale”

Lupta transnaționalelor cu autoritățile naționale pentru câștigarea de spațiu, luptă începută, după cum am văzut, în sec. XIX, s-a transformat în zilele noastre într-un conflict deschis sub conceptul instaurării „Noii ordini mondiale”. Ideea de bază a acestui concept este trecerea de la civilizațiile naționale la o civilizație globală, a întregii planete. Pentru atingerea acestei etape, considerată superioară în dezvoltarea omenirii, se are în vedere, în principal:

● Debilitarea statelor până la desființare

● Desființarea granițelor statale

● Atenuarea până la dispariție a sentimentului național

● Amestecul naționalită ților și raselor

● Uniformizarea legisla ției

● Uniformizarea culturii

● Desființarea familiei

● Desființarea religiei

● Instituirea unei auto rități unice mondiale

● Controlul și supravegherea strictă a individului prin mijloace informatice

Probabil că acesta va fi viitorul, ne place sau nu, pașii făcuți în această direcție putând fi observați cu ușurință în zilele noastre. Transnaționalele dețin averi care depășesc bugetele și chiar PIB-urile multor țări, puterea lor de decizie este mai mare decât puterea multor guverne, iar prin reprezentanții lor plasați în posturi importante și dotați cu mijloace pe măsură pot influența în proporții diferite deciziile oricărui guvern de pe planetă, chiar pe cele ale marilor puteri, pot induce curente de opinii, crea mișcări și reorientări sociale.

Așa cum se întâmplă întotdeauna în fața marilor schimbări, există însă și reacții de respingere, unele chiar puternice, care se ciocnesc cu tendințele noilor procese. Actualele reacții de respingere a civilizației globale vin din partea unor lideri importanți ai lumii de azi, mai greu de neutralizat, adepți ai menținerii civilizațiilor naționale: liderii Rusiei și Statelor Unite, respectiv, Vladimir Putin și Donald Trump. Ne putem întreba de ce nu intră în această categorie și liderii chinezi. China, datorită populației sale și a indicelui de creștere al acesteia are a fortiori o vocație universală, contribuind la amestecul populațiilor și raselor. Au mai fost câțiva lideri care s-au opus mersului vremii și au încercat să consolideze elementul național (Ceaușescu, Saddam și Gaddafi), dar ei au putut fi înlăturați cu ușurință. Cu Trump lucrurile sunt mai complicate datorită forței sale economice personale, deloc de neglijat, și talentului oratoric de a se adresa maselor. El se poate opune cu aceleași arme cu care este atacat, dar, până la urmă, va fi și el domolit, așa cum se întâmplă și cu Papa Francisc, un alt răzvrătit împotriva dominației transnaționalelor. Relațiile cu Putin rămân în statu-quo, acesta fiind spre sfârșitul celor trei mandate, acțiunile urmând a cunoaște intensificări în preajma alegerilor de anul viitor de la Moscova când, teoretic, Putin ar mai putea candida pentru un nou mandat.

Orice încercare de unire a lui Trump cu Putin trebuie blocată

Moneda care se bate acum în SUA pe subiectul presupusei colaborări dintre Trump și Putin din campania electorală americană, are ca scop tocmai să împiedice orice încercare de unire a forțelor celor doi naționaliști (termen devenit peiorativ) împotriva forțelor transnaționale ale globalizării. La noi în țară observăm cum promotorii proiectelor cu vocație națională, oricât de mici ar fi ele, sunt urgent și vehement combătuți, contestați și înlăturați.

Al Treilea Război Mondial va fi economic

Uniunea Europeană a fost imaginată și creată ca o etapă regională în drumul spre globalizare. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, atrăgea atenția în mod cinic: „Trebuie să fie foarte clar că dezintegrarea UE nu va duce la nici o restaurare mitică și totală a suveranității țărilor sale membre… doar împreună vom putea fi total independenți”, renunțând la „egoismul națio nal” care „încearcă să se transforme într-o alternativă la integrare”. Confruntarea global – național se poartă pe întreaga planetă, adversarii nu mai reprezintă state sau națiuni, ei se pot regăsi în interiorul acelorași granițe, acelorași orașe, acelorași forumuri, colectivități, formațiuni politice sau administrative. Războiul global-național, internațional-local nu se poartă nici cu arme albe, nici cu arme de foc, nici cu arme de distrugere în masă, se poartă cu arme economice. Este mult prezisul și temutul al treilea război mondial, după care va veni „adevărata epocă de aur a omenirii”. Cine o mai apucă.

Articole preluate din revista Art-Emis

• Cotidianul:

Grigore L. Culian: Rezist, Donald Trump și Obama(Don’t)Care…

Care va să zică, „Strada“ își face un partid „născut din rândul protestatarilor“, care urmează să poarte denumirea „Alianța Politică Strada“, iar membrii săi fondatori „ sunt câțiva dintre cei mulți care au participat, zi de zi, la protestele străzii“, se spune într-un comunicat transmis de Grupul de inițiativă. Conform sursei citate, Grupul de inițiativă are în componența sa „doar persoane care nu au făcut până acum politică“. (…) „Participanți, încă din 1989, la toate protestele din România, cei care au inițiat această mișcare sunt Alexandra Otilia Tudoran, Fieger Săvulescu, Marilena Piucă, Sorin Alexandru Șontea, Marin Oprea (Diaspora) “, mai spune comunicatul. Până aici, toate sunt bune și frumoase. Ba chiar e nevoie de un partid al străzii fără culoare politică și care să primenească un parlament îmbătrânit în rele.

Printre membrii fondatori, un nume mi-a atras atenția: Marin Oprea (Diaspora), „ultimul pe listă“. Cum trăiesc la New York de aproape 30 de ani și (încă) nu m-a lăsat memoria, l-am identificat pe sus numitul în persoana celui care joi, 3 mai 2007, lipea grăbit afișe pe pereții Consulatului General al României la New York. Erau mesaje de susținere pentru Suspendatul de atunci, Băsescu Traian, și șeful de azi al Partidului Mișcarea Populară (PMP), o formațiune de 5% intrată în Parlament pe ușa din dos, cu ajutorul masiv al moldovenilor care au obținut cetățenie română în timpul celor două mandate ale dublususpendatului. Cum lipitorul de afișe Marinică Oprea se numără printre membrii fondatori ai viitorului partid al „Străzii“, iar comunicatul Grupului de inițiativă spune că noul partid va fi compus „doar din persoane care nu au făcut până acum politică“, întreb: nu cumva Mișcarea Populară probăsistă vrea să-și pună la butonieră „Strada“ pentru a mai obține câteva mandate de parlamentar la viitoarele alegeri din 2020? E doar o întrebare…

La mai puțin de două luni de la instalarea la Casa Albă, Donald Trump a primit prima lovitură de cuțit în spate, chiar de la republicani, după ce încercarea de a abroga Legea asigurărilor de sănătate, cunoscută sub numele de Obamacare și promovată de predecesorul său, Barack Obama, a eșuat în Congresul SUA. Lovitura sub centură a venit de la aceiași republicani care nu l-au vrut președinte pe miliardarul din New York și care căzuseră la pace cu democrații și votaseră Obamacare în mandatul fostului președinte. Se pare că Donald Trump, deși are dreptate în cazul dezastrului din sănătate, nu a înțeles că interesele republicanilor și democraților, plus lobby-ul extrem de puternic de la Washington al medicilor din America vor bloca orice tentativă a noului președinte de a face ceva pentru familiile americanilor de rând și a evita cataclismul financiar declanșat de controversata lege Obamacare.

Să explicăm, pe înțelesul tuturor, de ce Obamacare este o păcăleală. Deși inițial legea urmărea să ajute cât mai multe familii să aibă ceva în loc de nimic, implementarea obligatorie a legii Obamacare avea să ducă în faliment milioane de americani, mai ales din cauza cheltuielilor suplimentare ascunse de ochii lumii. Conform legilor americane, familiile cu un venit anual mai mic de 23 de mii de dolari (foarte puține) beneficiază de asigurare medicală gratuită (Medicaid), dar cu anumite condiții: pot vizita numai medici dintr-o rețea dinainte stabilită, slab pregătiți profesional sau dezinteresați din cauza onorariului foarte mic plătit de guvern (unii nici nu mai acceptă Medicaid!). A doua categorie formează grosul, adică familiile cu un venit mediu de 50 de mii de dolari anual (o sumă modestă, la limita supraviețuirii, dacă ținem cont de cheltuielile tot mai mari necesare întreținerii unei familii). Aici, costul unei asigurări Obamacare medii este undeva la 500 de dolari lunar (6.000 de dolari anual), plus cheltuielile ascunse: „deductible“ și „copay“. Asta înseamnă că pacientul trebuie să plătească mai întâi 2.000 – 3.000 de dolari, restul urmând să fie achitat de compania de asigurări („deductible“), plus între 15 și 30 de dolari, în medie, la fiecare vizită la medic. În cazul în care medicul este specialist, suma poate ajunge la 45 de dolari de vizită („copay“). Abia acum începe „distracția“. Haideți să facem socoteala și să luăm cazul unei familii cu doi copii și cu un venit mediu anual de 50 mii de dolari: chiria la nivelul cel mai scăzut (despre o rată lunară la casă nu putem vorbi la această sumă): 1.400 de dolari pe lună (16.800 pe an); utilități (lumină, gaze, telefon, Internet): 200 de dolari pe lună (2.400 de dolari pe an); alimente: 600 de dolari pe lună (7.200 de dolari pe an); îmbrăcăminte: 100 de dolari pe lună (1.200 de dolari pe an); transport public pentru două persoane: 200 de dolari pe lună (2.400 de dolari pe an); alte cheltuieli: 50 de dolari pe lună (600 de dolari pe an); medicamente: 50 de dolari pe lună (600 de dolari pe an – asigurarea nu acoperă decât parțial costul medicamentelor); taxe anuale pentru un venit de 50.000 de dolari pe an: 33% (17.000 de dolari). Un calcul simplu ne duce la suma de 47.600 anual în cheltuieli și taxe. Ar mai rămâne circa 3.000 de dolari pe an pentru creșă/grădiniță, un cadou sau o ieșire la restaurant în familie, iar de mașină sau vacanță nici nu poate fi vorba!

Iată însă ce se întâmplă în cazul în care un pacient are nevoie de spitalizare și o intervenție chirurgicală majoră (des întâlnită la americanii care au două sau chiar trei slujbe!), al căror cost poate ajunge la câteva zeci de mii de dolari. Asigurarea Obamacare acoperă doar 80% din cheltuieli, restul fiind suportat de pacient (după ce plătește cei 2.000 – 3.000 de dolari „deductible“). Dacă intervenția costă, să zicem, 40.000 de dolari, pacientul va trebui să plătească primii 2.000-3.000 de dolari „deductible“, plus 20% din cei 40.000 (8.000 de dolari), bani pe care nu-i mai are (din cauza calculului pe venit anual de familie făcut anterior). Aici există două „soluții“: plata eșalonată sau cartea de credit, ambele însemnând îndatorarea pentru tot restul vieții! Aceasta este, în mare, escrocheria numită Obamacare, iar Donald Trump are dreptate, chiar dacă nu poate face mare lucru în acest moment. Legea Obamacare prevede și o amendă de 600 de dolari, dacă nu accepți asigurarea forțată, fapt care nu lasă loc pentru alte opțiuni, așa cum ar dori președintele. Nu că Trump ar fi vreun erou, dar chiar încearcă să facă ceva pentru clasa de mijloc și pentru cei nevoiași. Președintele își dă seama că numai așa poate crește economia, mai ales că provine din mediul de afaceri și știe că îndatorarea la bănci va scădea consumul și va duce în faliment nu numai americanul de rând, ci și întreaga țară!

Sper că acum ați înțeles mult mai bine ce înseamnă pentru americani cacealmaua numită Obamacare, un act cinic de sărăcire a populației, cu largul concurs al clasei politice americane, fie ei republicani, fie democrați!

New York, 28 martie 2017

Simona Popescu: Ce vrea Prinţul Charles de la România

Multe lucruri s-au schimbat după ’89, dar unul a rămas la fel: naivitatea românilor în faţa manipulărilor serviciilor românești și străine, care zburdă năvalnic în frumoasa noastră Românie. Să recunoaştem că, deşi românul nu este prost, este un pic mai leneş în folosirea propriului organ destinat gândirii. Preferă să înghită toate chifteluţele oferite cu o mare mărinimie de laboratoarele specializate ale dezinformării profesioniste. Poate și Internetul are vina lui.

Să contemplăm împreună minunata imagine creată Prinţului Charles la noi acasă: un admirator, un iubitor de arhitectură populară şi tradiţii româneşti, un ambasador al României. De fapt, una este percepția, alta – realitatea. Alteţa Sa Regală nu promovează România, ci Transilvania, nu satele şi tradiţiile româneşti, ci pe cele săseşti, iar prietenul său este urmaşul unui grof maghiar care şi-a primit înapoi castelul şi o parte din avere. Însă așa, deodată, lucrurile par, în aparenţă, să se fi schimbat teribil în bine. Prințul pare să fi înţeles că ţara noastră există şi în exteriorul arcului carpatic. Profesioniştii serviciilor britanice în colaborare cu ai noștri i-au aranjat vizite prin care să-i convingă şi pe cetăţenii de etnie românească de faptul că i-ar considera egali, în acordarea atenţiei princiare, cu maghiarii şi saşii din Transilvania. A vizitat Muzeul Satului, s-a prins în horă, și-a călcat pe suflet și s-a întâlnit cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi a mai lansat multe alte artificii de imagine. Cum ar fi povestea copilașului îmbrățișat drăgăstos.

De unde această schimbare? Simplu, interesul poartă fesul. Regina Angliei i-a plimbat în caleaşca ei aurită pe nea Nicu şi Lenuţa numai pentru a le putea vinde licenţa unei aeronave depăşite şi costisitoare. Și nu s-a oripilat prea tare, punând interesul național înainte de orice greață. Aşa mamă, aşa fiu. A venit aici să-şi îndeplinească rolul de ambasador al intereselor Regatului Unit. De ce nu avem şi noi aşa conducători? Răspunsul este simplu: nu suntem englezi. Poate ar trebui să facem un import special…

Brexitul a fost sugerat și susținut indirect de Regină. A lăsat ca opţiunea ei să se scurgă în presă, într-un moment crucial. Însă acesta nu se va putea realiza fără daune importante. Britanicii nu au aliaţi în interiorul Uniunii. Dar îşi caută. Orice tratat va trebui să treacă prin Parlamentul European și parlamentele ţărilor Uniunii. Deci şi prin cel românesc. Iar în anul finalizării negocierilor, da, România va deține președinția, prin rotație, a Uniunii Europene. Şi uite cum românii au devenit deodată importanţi în arhitectura politicii externe britanice. Iar noi avem interesul protejării românilor din Regat.

Prezenta vizită şi aparenta schimbare de atitudine faţă de români ar putea avea o mare importanță. Dar aşa să fie oare? Lăsând la o parte poleiala manipulărilor, trebuie să ne punem câteva întrebări: Care va fi poziţia României în negocierile Brexit? Ar trebui să o ştim, sau este secretă, fiind luată de un grup ocult? Vom fi de partea UE, vom susţine axa „Bucureşti – Londra – Washington“ sau, mai rău, vom aplica păguboasa politică a statului cu fundul în două luntri?

În aceste momente cruciale, serviciile dau de lucru politicienilor pentru a nu se putea implica în politica externă. La PSD, Dragnea este contestat violent. ALDE fierbe. În PNL s-a declanşat jihadul, iar la USR parcă au intrat dracii. Partidul lui Băsescu este distrus de condamnarea Elenei Udrea. Numai Iohannis negociază liniștit poziția României. Ce a cerut Charles și ce i-a oferit Klaus? Avem dreptul să știm? Mă tem că din Brexit şi reinventarea UE toţi vor ieşi bine, numai noi cu capul spart. Da, dar Iohannis va răspunde la vot pentru faptele lui. Ei şi, cui îi va mai păsa atunci de asta?