Statul de “drepti” al NOILOR PROCURORI STALINISTI, Directia Nationala a Abuzului si inceputul LICHIDARII LIBERTATII DE EXPRIMARE. “Am ajuns un stat politienesc” (video)

8-06-2013 8 minute Sublinieri

INTRAREA IN NOAPTEA RAZBUNARII (III).

“Mirosul de sulf de anii `50” de la D.N.A. si jubilarea perversa de tip sovietic a Bruxelles-ului

“Putem fi oricare dintre noi in aceasta situatie, luati de pe strada si fara avocat”.

“Problema nu este de persoane, ci de practici; abuzurile sunt pe banda rulanta”.

***

Vezi si:

“La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti

Și eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist,

Apoi au venit după evrei, 

Și eu nu am strigat pentru ca nu sunt evreu.

Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici

Și nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist și nici catolic.

Când au venit după mine,

Nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea”.

Martin Niemöller (1892 – 1984)

***

CSM atacă libertatea de exprimare

CSM vrea verificarea jurnaliştilor Antena 3, pe care îi acuză că au făcut presiuni asupra justiţiei. Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, vineri, Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei de trustul Intact, care prin Antena 3 a declanşat o campanie “susţinută, agresivă” împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar şi a unor magistraţi. Sesizarea Inspecţiei Judiciare are în vedere, în special, discursul moderatorilor şi al unora dintre invitaţii emisiunilor postului Antena 3, care,” în calitate de formatori şi vectori de opinie, au depăşit limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului”, se arată în comunicatul de presă al CSM.

Adrian Ursu, despre demersul CSM: Eu îl aşteptam de câteva zile “E un comunicat întârziat, eu mă aşteptam de câteva zile ca şi doamnele Hăineala şi Ghica să-şi facă datoria faţă de sistemul pe care îl servesc, aşa că mă miră întârzierea”, a comentat ironic jurnalistul Adrian Ursu, vineri, la Antena 3.

Oana Stănciulescu: Ce nu trebuia să spunem, că a fost antedatat comunicatul DNA? În replică la demersul CSM, Oana Stănciulescu, jurnalist Antena 3, a răspuns retoric: “Ce nu trebuia să spunem, că a fost antedatat comunicatul DNA? Să vină să ne spună doamna Hăineală (Oana Hăineală, preşedintele CSM – n.r.) “.

Mircea Badea: E foarte posibil să încerce toate mizeriile, inclusiv luarea licenţei de emisie “E foarte posibil să încerce toate mizeriile care se pot încerca, inclusiv luarea licenţei de emisie. (…) Dar sunt liberi să considere ce vor ei, că de-aia au murit nişte tineri în decembrie 1989, pentru libertate de exprimare”, a comentat Mircea Badea, vineri, la Antena 3.

Băsescu poate să critice în voie justiţia, dar jurnaliştii NU. CSM atacă libertatea de exprimare

Traian Băsescu a fost, de-a lungul timpului, cel mai aprig critic al sistemului de justiţie şi al CSM. Pretextând că funcţia de preşedinte îi permite să spună lucrurilor pe nume, Băsescu spunea, în decembrie 2010, că în niciun stat european justiţia nu a făcut atât rău ca în România.Consider că CSM-ul nu a funcţionat corespunzător în mandatul trecut şi a adus România acolo unde a adus-o din punct de vedere al credibilităţii justiţiei. Şi mai fac o remarcă: nu există niciun sistem de justiţie în interiorul Uniunii Europene care să fi făcut atâta rău vreunei ţări cât rău a făcut justiţia din România românilor şi României. Au făcut-o din nepăsare, din credinţa că sunt dumnezei şi din dispreţ şi pentru interesul naţional, din dispreţ şi pentru interesul românilor, din dispreţ şi pentru nevoia românilor de a trăi într-o ţară în care sunt protejaţi de lege“, spunea preşedintele Traian Băsescu.

Procurori CSM – Romania “Astăzi, 7 iunie 2013, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării, începând cu data de 30 mai 2013, de către Trustul INTACT, în special prin intermediul emisiunilor postului de televiziune Antena 3, a unei campanii susţinute, agresive şi cu depăşirea oricăror reglementări şi standarde în materia libertăţii de exprimare, împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar, precum şi împotriva unor magistraţi, în legătură cu activităţile desfăşurate în cadrul procedurii penale privind persoana inculpatului Sorin Alexandrescu”, se arată într-un comunicat de presă al CSM. Sesizarea Inspecţiei Judiciare are în vedere, în special, discursul moderatorilor şi al unora dintre invitaţii emisiunilor postului Antena 3, care,” în calitate de formatori şi vectori de opinie, au depăşit limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului”. Judecatori CEDO – Strasbourg Libertatea de exprimare constituie unul din  fundamentele esentiale ale unei societati democratice si una din conditiile primordiale ale progresului sau si a dezvoltarii fiecarei persoane (Lingens c. Austriei). Sub rezerva celui de-al doilea paragraf al articolului 10, ea se aplica nu numai “informatiilor” sau “ideilor” primite in mod favorabil sau considerate ca inofensive, ci si celor care lovesc, socheaza sau nelinistesc o persoana sau o parte a populatiei, in baza pluralismului, tolerantei si spiritului de deschidere fara de care o societate democratica nu poate exista (Handyside c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Vogt c. Germaniei). Curtea reaminteste ca (“) libertatea de exprimare priveste nu numai “informatiile” sau “ideile” primite favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, ci si pe cele care lovesc, socheaza sau nelinistesc (Brasilier c. Frantei; Handyside c. Regatului Unit; Lingens c. Austriei; Jersild c. Danemarcei; Piermont c. Frantei). Articolul 10, in sine, nu interzice discutarea sau diseminarea informatiei primite chiar daca exista suspiciuni puternice ca aceasta informatie nu ar fi adevarata. O alta solutie ar priva o persoana de dreptul de a-si exprima opiniile si parerile despre afirmatii facute in mass-media si ar constitui o restrangere nerezonabila a libertatii de exprimare (Salov c. Ucrainei). Am redat aceste doua pasaje din comunicatul CSM si din jurisprudenta CEDO pentru a intelege ruptura totala in materie de mentalitate democratica si cadru profesional european intre un procuror roman (CSM) si un judecator european (CEDO). Recent, Parlamentul European a adoptat un raport important privind libertatea de exprimare in mass media. Comunicatul CSM de astazi e proba materiala a incalcarii grave din partea CSM a deciziei Parlamentului European. Drept pentru care vor exista consecinte. Chiar saptamina viitoare vor fi sesizate forurile europene in drept in legatura cu demersul CSM.

  • Antena3:

Comunicatul DNA cu privire la directorul Antenei Group, ANTEDATAT pe site-ul instituţiei. Radu Tudor: “Dacă nici asta nu e premeditare…” Radu Tudor: “USL îmi provoacă un sentiment de scârbă”

Analistul politic Radu Tudor a declarat, vineri, că USL îi provoacă un sentiment de scârbă, făcând referire la cazul Sorin Alexandrescu. “Mie îmi e scârbă şi recunosc că în momentul de faţă întreaga Uniune Social Liberală îmi provoacă un sentiment de scârbă, nu pentru că ar trebui să comenteze conţinutul referatului procurorilor, dar există cel puţin două aspecte mizerabile în această speţă”, a declarat Radu Tudor, în ediţia de vineri a emisiunii La ordinea zilei, de la Antena 3. În ceea ce priveşte aceste două aspecte, Radu Tudor s-a referit la ridicarea de pe stradă a unui om care nu reprezintă pericol public, în speţă directorul Antenei Group, Sorin Alexandrescu. “Dacă această chestiune nu e sancţionată de parlamentarii şi miniştrii USL, să nu le vină şi lor rândul. Acum, când se produce un abuz, ei tac”, a comentat jurnalistul. Directorul Antenei Group, Sorin Alexandrescu, a fost arestat vineri pentru 29 de zile, în motivarea cererii fiind invocat un singur motiv, şi anume pericolul pentru ordinea publică. “S-a invocat în motivarea cerererii de arestare un singur temei, şi anume pericolul pentru ordinea publică, cel care se invocă frecvent în toate cazurile când se cere arestarea preventivă. Nu s-a prezintat ce fapte ar fi putut săvârşi dacă ar fi fost lăsat liber”, a declarat avocatul Gheorghiţă Mateuţ, vineri, la Antena 3.

Exces de putere: Abuz în 15 paşi. ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS ÎN CAZUL ALEXANDRESCU

Oana Stancu a prezentat, în ediţia de sâmbătă seară a emisiunii “Exces de putere”, de la Antena 3, cincisprezece întrebări rămase încă fără răspuns, în cazul arestării directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu, la propunerea DNA, deşi la dosar nu există nicio probă a şantajului de care acesta ar fi acuzat. Oana Stancu începe prin a sublinia faptul că există semne de întrebare în ceea ce priveşte competenţa DNA în cazul lui Sorin Alexandrescu, mai ales că este vorba despre o negociere între două companii private. Extrase din rechizitoriul procurorilor în dosarul lui Sorin Alexandrescu. Iată “dovezile” de la dosar Iată întrebările fără răspuns în cazul Alexandrescu 1. Care este competenţa DNA într-un caz care priveşte două entităţi private şi persoane fără funcţii publice? 2. Care este şantajul pe care l-ar fi exercitat Sorin Alexandrescu? 3. Care ar fi beneficiul injust pe care l-ar fi obţinut directorul Antena Group câtă vreme în discuţie era doar revenirea la starea de normalitate de dinaintea denunţării abuzive de către RCS RDS a contractului de difuzare a posturilor Antena Group? 4. De ce nu există niciun prejudiciu identificat de procurori? 5. De ce a fost ridicat cu mandat Sorin Alexandrescu când nu refuzase anterior să se prezinte la vreo audiere? 6. De ce nu s-a respectat dreptul la apărare, acesta neputând discuta privat cu avocaţii săi? 7. De ce a fost reţinut dacă informaţiile care făceau obiectul zisului şantaj erau publice deja? 8. Cum se face că toate indiciile care ar putea defini şantajul, ca o acţiune de intimidare asupra unei persoane, sunt furnizate în stenograme nu de inculpat, ci de victima-provocatoare? 9. De ce anchetatorii nu au luat în considerare faptul că Ioan Bendei nu putea decide singur semnarea unui contract de retransmisie câtă vreme pentru aceasta era nevoie de încă două semnături, ale unor persoane asupra cărora nici măcar anchetatorii nu au indicat să se fi făcut vreo presiune? 10. De ce nu s-a efectuat nici o percheziţie în căutarea documentelor pentru care există suspiciunea distrugerii? 11. De ce administratorul care se temea de apariţia publică a acestor informaţii pentru că mama sa este operată pe creier, face plângere la parchet, informaţia fiind astfel cu certitudine larg răspândită? 12. S-a autodenunţat administratorul RCS RDS ca să beneficieze de clemenţa procurorilor într-o eventuală anchetă privind banii daţi lui Dumitru Dragomir? 13. De ce nu anchetează DNA şi cotnractul dintre RCS RDS şi firma lui Mitică Dragomir? 14. De ce avea pregătit DNA încă din data de 28 mai comunicatul de presă privind cazul Alexandrescu? 15. Cum e posibil ca DNA să justifice reţinerea unei persoane, nu prin argumente juridice, ci prin invocarea calităţii sale de director de televiziune (rezonanţa socială a faptei)? Decizia de arestare a fost luată în ciuda faptului că avocaţii apărării au demontat rând pe rând interceptările făcute de procurori.

Radu Tudor, despre arestarea “copy-paste” a lui Alexandrescu: Acest plagiat ordinar aruncă România în afara democraţiei

Daca ar fi sa-i mai facem cadou presedintelui Traian Basescu inca o porecla sugestiva eu i-as apel-disperat-traian-basescu-cheama-maghiarii-la-vot-pe-retelele-de-socializare-182557spune: omul cu dinamita! Presedintele este specialist in a dinamita guverne, aliante politice si, din cand in cand, in a-si dinamita adversarii, fie ei politici, fie ei din mediul privat. Nimeni nu a scapat de razbunarea lui Traian Basescu. Niciunul dintre cei care i s-au opus fatis in ultimii ani nu a sfarsit bine: de fapt au sfarsit aproape toti in inchisoare. Patriciu, Vantu, chiar si Gigi Becali au trecut pe la arest si inchisoare, altii – asemenea lui Geoana sau Tariceanu – au iesit pe usa din dos a istoriei politice. Sa fie vorba de coincidente sau pura intamplare? Coincidentele sunt, ce-i drept, cam multe pentru a vorbi despre intamplari banale. Sustinatorii lui Basescu si presedintele in persoana au argumentat ca Justitia si Statul de drept isi fac datoria si fiecare trebuie sa plateasca pentru faptele sale. Foarte corect! La fel, total intamplator, in acesti ultimi ani, niciunul dintre apropiatii presedintelui nu au avut probleme cu Justitia sau de alta natura. Asta inseamna, fie ca Traian Basescu este un monument de moralitate si s-a inconjurat de sfinti, fie cineva acolo sus il iubeste si il protejeaza. Cine ar fi crezut acum 1 an ca alianta politica USL va scartii din toate balamalele si se va rupe? Pe acelasi tipar, in 2005, alianta DA a capotat dupa exact 6 luni, dupa ce premierul Tariceanu a refuzat sa-si dea demisia la sugestia presedintelui Basescu si sa organizeze alegeri anticipate. Dupa 8 ani, vinovatul de serviciu pentru ruptura din USL pare a fi acelasi Traian Basescu. Asta desi presedintele basescu28tace in mod intelept de cateva saptamani, in timp ce USL-ul se dezintegreaza incet dar sigur. Mi-l si imaginez pe presedinte, seara, in fata televizorului cu un rictus de satisfactie pe fata, pregatit ca un adevarat scorpion sa dea lovitura fatala. Care este miza reala a ceea ce se intampla zilele acestea? Sistemul de putere creat de Traian Basescu este pe cale sa fie transferat catre alt grup de interese, sa zicem legitim deocamdata, format din politicieni si oameni din structurile de forta ale statului. Asa se intampla in toate sistemele: fie democratice sau totalitare… Omul care a gandit si a planuit infiintarea USL ca arma mortala impotriva lui Basescu, controversatul Dan Voiculescu, este vanat de procurori. Mana sa dreapta, Sorin Alexandrescu, viitorul sau ginere spune presa, a fost arestat. Vanatoarea lui Felix se face in mod organizat – se vede practic cu ochiul liber chiar si pentru profani. Gonacii sunt plasati Ghita RTV SRIin ograda deputatului PSD Sebastian Ghita. Practic, in ultimele luni, postul sau de televiziune a functionat ca o bata ce a lovit in capul lui Voiculescu si a presedintelui PNL Crin Antonescu. De multe ori, critica la adresa celor doi a fost justificata, alteori cum spune o vorba, jurnalistilor le-a scapat piciorul… In jurul deputatului din Ploiesti s-a tesut, ca si in cazul lui Sorin Ovidiu Vantu, o intrega legenda urbana: ca este omul serviciilor de informatii, ca este mana dreapta a premierului Ponta, ca face si drege, in special afaceri cu statul, de ordinul sutelor de milioane de euro in ultimii ani. Cel putin in cazul afacerilor cu statul, lucrurile sunt clare: deputatul a facut bani frumosi indiferent de cine a fost la putere. Si un aspect foarte important, impotriva sa nu exista acuzatii de frauda, doar o poveste veche legata de niste afaceri cu petrol de acum foarte multi ani. Semn ca omul de afaceri este transpartinic si face parte dintr-un alt sistem de putere decat cel politic. Ghita a declarat saptamanalului Kamikaze ca a decis sa intre in politica pentru ca politicienii au intrat in afaceri. Ce te faci– se intreba retoric Ghita – cand competitorul tau in afaceri ajunge ministru? Mai ai sanse sa faci afaceri corect? O declaratie interesanta, care explica multe… sebastian_ghita1-300x246Deputatul PSD nu raspunde direct la aceste acuze pentru ca acestea ii cresc de fapt cota: cota de smecherie! Romania in general este condusa de indivizi care cauta intotdeauna sa se bage sub protectia unor smecheri, a unor jupani. Pentru aceasta asa- zisa elita a Romaniei, nu conteaza altceva decat smecheria. Sebastian Ghita joaca perfect rolul de smecher in propriul sau film dar care este regizat se pare de alti baieti. Miza publica a deputatului PSD este ingenuncherea lui Dan Voiculescu, la fel cum a procedat cu Sorin Ovidiu Vantu pe care l-a bagat la inchisoare. Dupa ce Felix si SOV vor fi iesit din scena, la microfon va ramane doar un singur mogul. El va pune muzica si ceilalti vor dansa. Unii comentatori spun ca ceea ce face Ghita este o masura sanitara, curata societatea de relicvele comunismului si ale securismului. Poate fi o teorie valabila: in acest proces de curatire a societatii (ma refer la executia pe banda rulanta cu dosare a tot felul de personaje) miroase de la o posta implicarea serviciilor de informatii: care practic se implica direct in constituirea tuturor dosarelor penale importante din Romania. Intrebarile capitale sunt urmatoarele: putem folosi mijloace la limita legii pentru a curati societatea de asa- zisii indezirabili, corupti, care se opun valorilor europene etc? Putem sa facem dreptate in numele unor principii corecte, folosind mijloace nu tocmai ortodoxe? Sunt curios cum va arata Romania dupa ce acest nou sistem va prelua toata puterea. Vom trai mai bine, vom fi mai fericiti, vom fi mai liberi…?

  • Cotidianul:

Traseul și motivațiile lui Sebastian Ghiță în politică Sebastian Ghiţă face doar afaceri cu statul? Sebastian Ghiţă, sponsor generos al PDL Ioan Niculae: SRI nu e condus în realitate de Maior. Ghiţă, un căţel care latră ca să-şi apere stăpânii

  Legaturi:

***

***


Categorii

1. DIVERSE, Justitie, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Oana Stanciulescu, Presa, Radu Tudor, Razboiul impotriva Romaniei, Servicii secrete, Stat politienesc, Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “Statul de “drepti” al NOILOR PROCURORI STALINISTI, Directia Nationala a Abuzului si inceputul LICHIDARII LIBERTATII DE EXPRIMARE. “Am ajuns un stat politienesc” (video)

  1. De! Le-a ajuns si lor cutitul la os. Atata timp ar fi putut sa faca ceva bun pentru tara, si aveau si ei de castigat. Au jucat lozul cel mare si au pierdut.Au vrut totul asa cum vrea Ponta cu Basescu. Ghinionul lor a fost ca nu au fost in tabara potrivita. Nu au pierdut lupta pentru ca ei au fost cei buni si celalati cei rai si neiertatori, ci pur si simplu pentru ca nu au fost mai abili politic decat ceilanti.
    Doua grupari antiromane si antiortodoxe. Partea proasta este ca chiar daca erau la fel de rai ca si celanti ( sau apoape) in lupta asta dintre ei mai aveam si noi ceva de castigat.
    Acum, daca planul de distrugere a antenelor va reusi, nu o sa mai existe nici o proptea in calea tavalugului Ponta & Basescu. Nu ne asteapta vremuri bune!
    http://romanian.ruvr.ru/2013_06_03/Requiem-pentru-Antena-3-Si-mogulul-Voiculescu/

  2. Pingback: ANTENA 3 promoveaza secta orgiastica MISA si favorizeaza pe homosexuali? Cat de "conservator" mai este trustul lui VOICULESCU? Crede ca poate rezista prigoanei regimului neo-securistic LUPTAND IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU? - Razboi întru Cuvânt - Re
  3. Pingback: ANTENA 3 promoveaza secta orgiastica MISA si favorizeaza pe homosexuali? Cat de "conservator" mai este trustul lui VOICULESCU? Crede ca poate rezista rafuielii regimului neo-securistic LUPTAND IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU? - Razboi întru Cuvânt - Re
  4. Cand oamenii se lupta intre ei, indiferent de motivele lor reale sau inchipuite, ei slujesc, cu voie sau fara voie, Satanei. Singura lupta pe placul lui Dumnezeu este cea dusa cu hotarare si fara violenta impotriva raului. Este lupta dusa de Isus acum 2000 de ani pentru salvarea noastra. Alegerea ne apartine, si pentru ca am gustat din pomul cunoasterii, putand deosebi binele de rau, nu vom putea invinovati pe nimeni, decat pe noi, pentru consecintele acestei alegeri.

  5. Pingback: ANTENA 3 promoveaza secta orgiastica MISA si favorizeaza pe homosexuali? Cat de "conservator" mai este trustul lui VOICULESCU? Crede ca poate rezista rafuielii regimului neo-securistic LUPTAND IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU? - Război întru Cuvânt
  6. Pingback: Gigantul bancar JP MORGAN cere instituirea de REGIMURI AUTORITARE in tarile din periferia Uniunii Europene. NOI SUNTEM DEJA APROAPE… - Recomandari
  7. Pingback: “Sa-i speriem de mici!” TEROAREA STATULUI POLITIENESC ASUPRA ELEVILOR DE LA LICEUL “DIMITRIE BOLINTINEANU” stopata in ultimul moment de interventia premierului Ponta - Recomandari
  8. Pingback: “NORMALIZAREA” ABUZULUI ca modus operandi in “statul procurorilor” sau TERORIZAREA CETATENILOR SIMPLI, “IN FORMA CONTINUATA”, in numele mincinos al “luptei impotriva coruptiei” - Recomandari
  9. Pingback: CUTREMURATOR: Unii procurori români de azi, cu nimic diferiti de anchetatorii-tortionari comunisti – CUM POATE FI DISTRUS PE VIATA UN OM NEVINOVAT SI FAMILIA SA DE UN “OM AL LEGII” - Recomandari
  10. Pingback: “SRI e-n toate cele ce sunt…” NOUA ORDINE SECURISTICA sau cum ne salveaza George Maior de de “terorism” si de fraudarea… “fibrei nationale” :) - Recomandari
  11. Pingback: Sebastian Ghita vrea ca serviciile secrete sa organizeze un PRISM ROMANESC. EXTINDEREA INTERCEPTARILOR TELEFOANELOR LA CARTELELE PRE-PLATITE - Recomandari
  12. Pingback: Romania – republica serviciilor secrete. Gloriosul general de brigada Traian Basescu si “jamesbonjii” care ne conduc. Editoriale de Horatiu Pepine, CTP si Dan Tanasa - Recomandari
  13. Pingback: DOCTOR MENCI – “VICTIMA COLATERALA” A RAZBUNARII LUI BASESCU PE DAN VOICULESCU? Profesorul Gheorghe Mencinicopschi condamnat la 6 ani de inchisoare, in prima instanta! (VIDEO) - Recomandari
  14. Pingback: “Justitia” romaneasca “reformata” – sub teroarea procurorilor si a microfoanelor. CUM AU AJUNS JUDECATORII ANEXELE SANTAJATE ALE PROCURATURII. “INTERCEPTARILE – sport national”. Cum sunt ascultati românii a
  15. Pingback: USL a votat (inca din vara) pentru EXTINDEREA STATULUI POLITIENESC. Serviciile pot intra prin efractie, intercepta si filma inclusiv in SPATIUL INTIM - Recomandari
  16. Pingback: DICTATURA TOT MAI APROAPE? Serviciile secrete isi rotesc cadrele si sunt pe cale sa inchida posturile TV incomode: REALITATEA TV si ANTENA 3, LUATE LA TINTA prin procurorii politici DNA si prin ordonante cu dedicatie emise de guvernul PONTA-GHITA (SRI)
  17. Pingback: DICTATURA TOT MAI APROAPE? Serviciile secrete isi rotesc cadrele si sunt pe cale sa inchida posturile TV incomode: REALITATEA TV si ANTENA 3, LUATE LA TINTA prin procurorii politici DNA si prin ordonante cu dedicatie emise de guvernul PONTA-GHITA (SRI)
  18. Pingback: DICTATURA TOT MAI APROAPE? Serviciile secrete isi rotesc cadrele si sunt pe cale sa inchida posturile TV incomode: REALITATEA TV si ANTENA 3, LUATE LA TINTA prin procurorii politici DNA si prin ordonante cu dedicatie emise de guvernul PONTA-GHITA (SRI)
  19. Pingback: TOT INAINTE CU… SERVICIILE SECRETE! MELESCANU (SIE) se auto-propune candidat la Presedintie, MAIOR (SRI) dat ca sigur “parte a conducerii viitoare a Romaniei” de catre neo-securistul GHITA, amicul influent al lui Ponta - Recomandari
  20. Pingback: CROATIA. Exemplu de anticoruptie ”pe bune”: fost premier acuzat de SPAGA pentru CEDAREA CONTROLULUI COMPANIEI NATIONALE DE PETROL - Recomandari
  21. Pingback: NOUA JUSTITIE PENTRU NOUA LUME, noii STAPANI AI TARII si “consolidarea” noului SISTEM AL FRICII. De la “statul de drept” catre “statul (in pozitie) de drepti” trecand prin EXEMPLARITATEA DOSARULUI TRANSFERURILOR - Recom
  22. Pingback: Emisarul american NULAND dezvaluie motivul real al “LUPTEI IMPOTRIVA CORUPTIEI” si “INDEPENDENTEI JUSTITIEI” – controlul geopolitic al Europei de Est si Balcanilor. Si despre “ROMANIA INFRICOSATA” - Recomandari
  23. Pingback: CRIMINALIZAREA SARACIEI: “Vom vedea curând câteva milioane de săraci în cătuşe”. Cazurile pensionarilor care s-au SINUCIS din cauza ANCHETELOR DNA [video] - Recomandari
  24. Pingback: PROFESORUL MENCINICOPSCHI: CONDAMNAT LA 8 ANI DE INCHISOARE in procesul ICA – Voiculescu. VICTIMA COLATERALA in razboiul dintre securistii mafioti?! Ultimul sau cuvant [video], plin de smerenie si demnitate: “Sunt impacat pentru ca sunt nevino
  25. Pingback: PUSCARIA SALVEAZA ROMANIA? Cazul Voiculescu – semnificatie, implicatii - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare