Ce contine documentul adoptat la SINODUL DE LA CRETA cu privire la CASATORIILE MIXTE si provocarile la adresa familiei? CASATORIA CU NEORTODOCSII E INTERZISA PRINCIPIAL, DAR SE LASA LIBERTATEA BISERICILOR SA APLICE POGORAMINTE (DISPENSE). De ce s-a “șocat” si isterizat mass-media ignoranta? “O condiție prealabilă a cununiei este credința în Iisus Hristos, împărtășită de ambii soți”

“Presiunea care se exercită prin recunoaşterea a NOI FORME DE COABITARE constituie o adevărată AMENINȚARE pentru creștinii ortodocși”

• Basilica: Sfântul şi Marele Sinod: Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta (Document oficial)

I. Căsătoria ortodoxă

1. Instituția familiei este amenințată astăzi de fenomenul secularizării precum și de relativismul moral. Biserica Ortodoxă învață despre sacralitatea căsătoriei ca fiind învățătura sa fundamentală și indiscutabilă. Unirea liberă dintre un bărbat și o femeie este o condiție indispensabilă.
2. În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată cea mai veche instituție de drept divin, pentru că a fost instituită în același timp cu crearea primilor oameni, Adam și Eva (cf. Facerea 2, 23). Această unire era legată de la început nu numai de comuniunea spirituală a cuplului (bărbat și femeie), ci și de capacitatea de a asigura continuitatea vieții neamului omenesc. De aceea, căsătoria dintre un bărbat și o femeie, binecuvântată în Rai, a devenit o Sfântă Taină menționată în Noul Testament, atunci când Hristos a săvârșit „primul Său semn”, schimbând apa în vin la nunta din Cana Galileii, descoperind astfel slava Sa (cf. Ioan 2, 11). Taina unirii indisolubile dintre un bărbat și o femeie este chipul unirii dintre Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5, 32).
3. Această tipologie hristocentrică a Tainei Cununiei explică faptul că episcopul sau preotul binecuvântează această legătură sfântă printr-o rugăciune specială. De aceea, Sfântul Ignatie Teoforul subliniază în Epistola sa către Policarp al Smirnei că cei care se apropie de comuniunea cununiei trebuie să o facă „cu aprobarea episcopului, ca să fie căsătoria lor după Domnul și nu după poftă. Toate să se facă spre cinstea lui Dumnezeu” (V. 2). Astfel, caracterul sfânt al legăturii instituite de Dumnezeu și conținutul spiritual înalt al vieții în interiorul căsniciei explică afirmația: „Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat” (Evrei 13, 4). De aceea, Biserica Ortodoxă condamnă orice încălcare a curăției ei (cf. Efeseni 5, 2-5; 1 Tesaloniceni 4, 4; Evrei 13, 4).
4. Unirea dintre un bărbat și o femeie în Hristos constituie o mică Biserică sau o icoană a Bisericii. Unirea dintre un bărbat și o femeie prin binecuvântarea lui Dumnezeu îi ridică la un nivel mai înalt, deoarece comuniunea este superioară existenței individuale, pentru că ea îi include în ordinea Împărăției Preasfintei Treimi. O condiție prealabilă a cununiei este credința în Iisus Hristos, credință pe care soțul și soția (bărbatul și femeia) trebuie să o împărtășească împreună. Fundamentul unității cununiei este unitatea în Hristos, pentru ca, prin binecuvântarea iubirii conjugale de către Duhul Sfânt, cuplul să poată reflecta dragostea dintre Hristos și Biserica Sa, ca taină a Împărăției lui Dumnezeu, a vieții veșnice a omenirii în dragostea lui Dumnezeu.
5. Protejarea sfințeniei cununiei a fost totdeauna de o importanță capitală pentru protejarea familiei, care reflectă comuniunea soților, atât în Biserică cât și în întreaga societate. Astfel, comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă relație convențională firească, ci o forță spirituală esențială și creatoare pentru instituția sfântă a familiei. Numai aceasta asigură protecția și educația copiilor, atât în misiunea spirituală a Bisericii, cât și în funcționarea societății.
6. Aplicând rigoarea necesară și sensibilitatea pastorală potrivită și urmând modelul de blândețe al Apostolului neamurilor, Sfântul Pavel (cf. Romani 7, 2-3; 1 Corinteni 7, 12-15; 39), Biserica a tratat dintotdeauna atât condițiile prealabile pozitive (diferențe de gen, vârstă legală etc.), cât și impedimentele (înrudire de sânge sau prin alianță, înrudire spirituală, existența unei căsătorii, diferență de religie etc.) pentru încheierea căsătoriei. Sensibilitatea pastorală este necesară nu numai pentru că tradiția biblică determină relația dintre legătura firească a căsătoriei și taina Bisericii, ci și pentru că practica bisericească nu exclude adoptarea unor anumite principii de drept natural greco-roman cu privire la căsătorie, care evidențiază legătura căsătoriei dintre un bărbat și o femeie ca o „comuniune de drept divin și uman” (Modestin) și care sunt compatibile cu natura sacră a Tainei Cununiei atribuită de Biserică.
7. În condițiile contemporane, atât de dificile pentru Taina Cununiei și instituția sfântă a familiei, episcopii și păstorii (preoții) trebuie să dezvolte lucrarea coordonată în domeniul pastoral pentru a proteja credincioșii lor într-o manieră părintească și să îi acompanieze pentru a le întări nădejdea slăbită din cauza diferitelor dificultăți, consolidând instituția familiei pe temelii solide, care să nu poată fi distruse nici de ploaie, nici de râuri, nici de vânt, de vreme ce aceste temelii sunt de stâncă, iar stânca este Hristos (cf. Matei 7, 25).
8. În societatea de astăzi se ridică problema căsătoriei, care este baza familiei iar familia justifică pe deplin căsătoria. Presiunea care se exercită în lumea contemporană prin recunoaşterea a noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii ortodocși. Criza căsătoriei și a familiei, sub multe aspecte, îngrijorează profund Biserica Ortodoxă, nu numai din cauza consecințelor negative asupra structurii sociale, ci și din cauza amenințării asupra relațiilor particulare din sânul familiei tradiționale. Victimele principale ale acestor tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate, prea adesea, suportă martiriul încă din fragedă copilărie, fără să fie vinovaţi.
9. Căsătoria civilă dintre un bărbat și o femeie înregistrată legal nu are un caracter sacramental, ci ea constituie un act de coabitare asigurat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu și Biserica Sa. Membrii Bisericii care contractează o căsătorie civilă trebuie tratați cu responsabilitatea pastorală necesară, pentru ca ei să înțeleagă valoarea Tainei Cununiei și binecuvântările care decurg din ea.
10. Biserica nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de coabitare (cu persoane n. tr.) de același gen, precum și nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. Biserica trebuie să depună toate eforturile sale pastorale astfel încât membrii ei care se angajează în astfel de forme de coabitare să poată înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate de Biserică.
11. Consecințele grave ale acestei crize se exprimă prin creşterea îngrijorătoare a numărului divorţurilor, al avorturilor şi al altor probleme interne ale vieţii de familie. Aceste consecințe constituie o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea contemporană. De aceea, păstorii Bisericii trebuie să depună toate eforturile posibile pentru a înfrunta aceste probleme. Biserica Ortodoxă cheamă cu dragoste pe fiii ei și pe toți oamenii de bunăvoinţă să apere fidelitatea față de sacralitatea familiei.

II. Impedimente la căsătorie şi aplicarea iconomiei

1. În legătură cu impedimentele la căsătorie din cauza înrudirii de sânge, înrudirii prin alianță sau prin adopție, precum și a înrudirii spirituale, sunt valabile toate prescripțiile sfintelor canoane (canoanele 53 și 54 ale Sinodului Ecumenic Quinisext) și cele ale practicii bisericești care derivă din ele. Practica aplicată în prezent de Bisericile Ortodoxe Autocefale locale este definită şi descrisă de Statutul fiecăreia și prin deciziile lor sinodale referitoare la acest subiect.
2. Conform tradiției canonice ortodoxe, care condamnă categoric bigamia precum și a patra căsătorie, o căsătorie care nu este dizolvată irevocabil sau anulată, precum și a treia căsătorie preexistentă constituie impedimente absolute pentru încheierea unei căsătorii;
3. Potrivit sfintelor canoane (canonul 16 al Sinodului 4 Ecumenic și canonul 44 al Sinodului Quinisext), conform acriviei, oficierea căsătoriei după depunerea voturilor monahale este strict interzisă;
4. Preoția prin sine nu constituie un impediment, însă, conform tradiţiei canonice existente (canonul 3 al Sinodului Quinisext), este interzisă încheierea căsătoriei după hirotonie;
5. Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși sau ne-creștini, s-a hotărât:
   i. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși este interzisă conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext).
   ii. Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului.
   iii. Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.
6. La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești.

***

acrivie – rigoare, stricteţe.

iconomie – pogorământ, îngăduinţă.

• Pr. Eugen Tanasescu/ Adevarul: „Bomba“ interzicerii căsătoriei ortodocşilor

Titluri senzaţionale. Uluire, şoc şi cutremur. Ortodocşii nu se mai pot căsători cu ne-ortodocşii.
O decizie „nouă” a Bisericii, care va speria, probabil, pe cei prea conectaţi la tabloidizarea presei. În rest, nimic nou. Tabloidele au descoperit gaura de la covrig, pardon, de la inelul de logodnă.

Cine citeşte, însă, cu atenţie, documentul „Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta”, elaborat de Sfântul şi Marele Sinod desfăşurat recent în Creta, va avea surpriza să constate că nu este vorba despre o decizie „şocantă” luată recent de Biserică. Dimpotrivă. Se păstrează Tradiţia Ortodoxă, noutatea fiind cu totul alta: chiar se dă mână liberă Sinoadelor Autocefale să decidă cum cred de cuviinţă, în anumite condiţii.

Necazul înţelegerii greşite a acestei ştiri pleacă din faptul că se face prea uşor confuzie între termenii „religie” şi „confesiune” (inclusiv unele dicţionare oficiale ale limbii române o fac). O confesiune reprezintă „personificarea” unei religii, la nivel de cult public distinct. Astfel, avem religia creştină, care mărturiseşte un Dumnezeu creştin, dar avem diverse confesiuni, care văd diferit pe acest Dumnezeu al creştinilor: confesiunile ortodoxă, catolică, baptistă, adventistă etc… O altă religie înseamnă o altă divinitate, cu ale ei alte confesiuni. De pildă, islamul, deşi este religie, este şi el confesionalizat: şiismul, sunnismul, sufismul, kharigiţii etc., fiecare cu subramurile lui.

Trebuie făcută însă clar precizarea: ce înţelegem prin neortodocşi? Documentul, ca şi viaţa bisericească de până acum, înţelege două mari categorii de persoane:

1. Cei de altă religie, numiţi în document şi „ne-creştini”. Căsătoria cu aceştia, potrivit canoanelor, este „absolut interzisă”. Nuanţarea arată imposibilitatea existenţei vreunui pogorământ sau dispensă, adică o excepţie de la regulă. Motivul este simplu: cei de religii diferite au divinităţi diferite, prin urmare ar fi ilogic să ceri unui credincios să fie binecuvântat de un alt dumnezeu, în care nu crede. Prin urmare, Biserica interzice o astfel de căsătorie nu pentru că duşmăneşte pe miri, ci pentru că unul dintre miri oricum nu crede în Dumnezeul creştin. Şi atunci, dacă nu crede, ce efect mai are binecuvântarea Cununiei?! Prin urmare, o astfel de interzicere nu este, cum ar părea, un atentat la un drept (pentru că, în fond, Cununia, ca şi credinţa, este o alegere, nu o impunere), ci o protejare a unei credinţe religioase.

2. Creştinii ne-ortodocşi. Este vorba de creştinii de altă confesiune decât cea ortodoxă. Aceştia au o particularitate: Dumnezeu lor este Dumnezeul creştinilor, Iisus Hristos, doar că îl văd diferit de ortodocşi. În acest caz, documentul Sfântului şi Marelui Sinod nuanţează stricteţea canonică astfel. Mai întâi, se precizează foarte clar că, conform canoanelor, „căsătoria între ortodocşi şi ne-ortodocşi este interzisă conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext)”. Aşadar, o regulă stabilită nu acum, cum unele tabloide s-au grăbit să titreze, ci în anul 692, când s-a desfăşurat acest Sinod.

Remarcaţi nuanţa: nu mai este „absolut interzisă” ci doar „interzisă”. De ce? Pentru că, în condiţiile lumii de azi, unde nu toată lumea este ortodoxă, se întâmplă ca un ortodox să se îndrăgostească de un neortodox. Cum însă Iisus Hristos este pe buzele amândurora (chiar dacă văzut diferit, nu ca în cazul altor religii), mai poate fi o şansă. Aşa că apare un al doilea paragraf care introduce posibilitatea excepţiei: „Posibilitatea aplicării iconomiei bisericeşti cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de sfintele canoane bisericeşti, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului.” Cu alte cuvinte, Biserica nu este nici o sumă de reguli fixe, dar nici un loc unde fiecare face ce vrea. În funcţie de specificul pastoral al unei Patriarhii, ea poate lua o decizie care să fie benefică scopului ultim si suprem al umanităţii: mântuirea, salvarea sufletului din decădere.

În fond, să nu uităm un adevăr fundamental al Cununiei bisericeşti: familia nu este un scop în sine. Familia este doar un mijloc, o cale în viaţă, prin care omul îşi dobândeşte mântuirea, exersând iubirea. Prin urmare, familia este instrument al salvării sufletului (prin iubirea mirilor), nu loc al sclaviei dintre soţi sau al libertinajului egolatru. Dumnezeu binecuvântează forţa purificatoare a iubirii, nu pornirile egolatre ale mirilor.

În versiunea iniţială a documentului, exista un paragraf care, printre alte paragrafe, a declanşat polemici între Patriarhiile Autocefale, unele refuzând participarea. […]

Spunea documentul presinodal aşa: „Căsătoria între ortodocşi şi ne-ortodocşi nu poate fi binecuvântată conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext). Totuşi, aceasta poate fi oficiată prin condescendenţă şi iubire de oameni, cu condiţia ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezaţi şi crescuţi în Biserica Ortodoxă”. Plecată din practica anumitor eparhii, această prevedere ar fi părut însă multora ca o condiţionare. Ori, credinţa este o alegere liberă, ca şi cununia religioasă. Mai mult, subiectul cununiei nu sunt copiii, ci chiar mirii. Prin urmare, modificarea acestui paragraf, în sensul lăsării unei libertăţi locale Patriarhiilor, este mult mai potrivită cu menţionarea biblică a faptului că Duhul Sfânt suflă unde voieşte (Ioan 3, 8). Aceasta se traduce, în limbaj contemporan, că regula (canonul) este necesară mântuirii, dar în cazuri excepţionale se lasă libertatea unei decizii favorabile scopului ultim al Bisericii, desăvârşirea spirituală, chiar dacă în aparenţă, se calcă o regulă. În fond, „litera ucide, duhul face viu” (2 Corinteni 3, 6) va consemna Apostolul neamurilor păgâne, înţelegând că legile trebuie înţelese nu strict în literă, ci în spiritul lor.

Aşadar, Dumnezeu are o anumită „flexibilitate”, care însă nu trebui interpretată ca o încălcare a legii, ci ca îndrumare spre desăvârşire.

Dumnezeu nu interzice căsătoria, dar o vrea împlinită în ultimul ei scop: sfinţenia.

Legaturi: