In jurul acestei doctrine se contureaza, de fapt, o politie a familiei, o institutie de stat paralela familiei si parintilor care isi aroga autoritatea de a urmari indeaproape viata de familie si ce se intimpla in familie. Pretextul e bunastarea copiilor dar deja stim bine unde duce pretextul acesta. In Norvegia duce la confiscarea anuala a mii de copii de catre Barnevernet de la parintii lor biologici care sunt redistribuiti altor familii ori plasati in familii sociale. E vorba, de fapt, de o redistribuire demografica facuta de stat. Statul isi aroga autoritatea de a ne spune cum sa ne crestem copiii, ce putem discuta in familie, ce le putem da sa manince, ne priveste cu suspiciune, se interpune intre parinti si copii, ne spune ce inseamna a fi un parinte bun.