Declaratiile Patriarhului Daniel la intoarcerea de la SINODUL PANORTODOX. Ce amendament a propus Sinodul BOR la documentul “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE”

Basilica.ro
Duminică seara, 26 iunie 2016, delegația Bisericii Ortodoxe Române care a participat la lucrările Sfântului și Marelui Sinod s-a întors din Creta.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, cei 24 de ierarhi ai Bisericii noastre, consilierii speciali și reprezentanții Centrului de Presă Basilica au fost întâmpinați pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, în jurul orei 21.00 p.m., de o delegație condusă de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
Ajunși la Reședința Patriarhală, membrii delegației au participat la o slujbă de mulțumire oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Menționăm că și la plecarea delegației Patriarhiei Române în Creta a fost oficiată o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt și de binecuvântare pentru călătorie.
La finalul rugăciunii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt explicativ și mărturisitor cu privire la rolul Sfântului și Marelui Sinod și la importanța trăirii și transmiterii dreptei credințe.
Patriarhul a caracterizat atmosfera în care s-au desfășurat lucrările sinodale ca fiind una „de bucurie frățească și de coresponsabilitate”. Românii ortodocși au fost apreciați ca foarte activi în toate lucrările sinodului, iar prin prezența lor au fost „mărturisitori ai ortodoxiei românești”.
Faptul că fiecare zi a lucrărilor sinodale a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii, „a arătat că unitatea sau comuniunea în dreapta credință se exprimă cel mai bine în comuniunea euharistică”.
Patriarhul Daniel și-a mărturisit emoția personală de a întâlni diferiți ierarhi la Sfântul și Marele Sinod, considerat, printre altele, foarte dinamic.
Bucuria acestui Sinod „cu exprimare liberă” a fost totuși umbrită, a mărturisit Patriarhul României, de faptul că patru Biserici Ortodoxe Autocefale au fost absente și anume Patriarhiile Antiohiei, Moscovei, Bulgariei și Georgiei. Cu toate acestea, și propunerile Bisericilor absente au fost luate în calcul de sinodali și integrate ca îmbunătățiri în documentele prezentate plenului spre amendare și aprobare. De asemenea, Preafericirea Sa și-a exprimat speranța ca la viitorul Sinod Sfânt și Mare al Ortodoxiei să fie prezente toate Bisericile surori.
Este foarte important de menționat că „românii ortodocși au fost activi în toate comitetele de lucru ale sinodului, dar și în lucrările ședințelor plenare. Din partea Bisericii noastre, nu numai Patriarhul, ci și alți ierarhi au luat cuvântul și au făcut propuneri”.
Biserica Ortodoxă Română a avut o poziție mărturisitoare mai ales în cadrul discuțiilor privitoare la Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine. Conform Patriarhului, reprezentanții Bisericii noastre au adus o precizare foarte importantă: „bisericile și confesiunile creștine neortodoxe s-au îndepărtat în timp de la credința ortodoxă a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.
De asemenea, Patriarhul Daniel a făcut referire la contribuția Bisericii Ortodoxe Române de susținere a faptului că „Ortodoxia are conștiința profundă că, în istorie, ea este Biserica lui Hristos, în acelși fel în care au înțeles, mărturisit și trăit credința ei profundă Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți și, mai ales, Sfinții Părinți de la cele șapte Sinoade Ecumenice”. S-a insistat asupra convingerii că numai pe baza credinței adevărate a Sfinților Apostoli, a Sfinților Părinți, exprimată de cele șapte Sinoade Ecumenice se poate reface unitatea creștină.
„Dialogul cu alte entități creștine se face mai întâi pentru a mărturisi credința noastră ortodoxă și modul de înțelegere apostolic și patristic al Bisericii, pentru a contribui la apropierea dintre creștini, prin această scoatere în evidență a valorilor eterne ale Ortodoxiei”, a continuat Preafericirea Sa.
Dat fiind faptul că relațiile noastre cu ceilalți creștini sunt inevitabile, mai ales în țările occidentale, unde romano-catolicii și protestanții sunt majoritari, „trebuie să mărturisim dreapta credință nu cu ură confesională, ci cu smerenie și iubire creștină”.
Ca urmare a participării la Sfântul și Marele Sinod, Părintele Patriarh a mărturisit că „am învățat mai mult că Ortodoxia nu este numai frumoasă, ci este și dinamică, atunci când lucrăm pentru unitate în coresponsabilitate. Nu trebuie să dăm vina pe alții, ci să ne dăruim toată forța, convingerea și iubirea pentru a face cunoscută Ortodoxia în lume și pentru a arăta valoarea sinodalității”.
Cu privire la sinodalitate, Patriarhul a adăugat că „Sinodul este organismul prin care se exprimă Biserica în materie de credință și disciplină canonică, ținând seama că nu avem păreri personale de exprimat”. Credința noastră, a spus Preafericirea Sa, trebuie să fie în consens nu doar cu ortodocșii contemporani, ci și în consens cu Apostolii, Sfinții Părinți și Sinoadele Ecumenice. „Avem nevoie de unitate și comuniune sincronică dar și diacronică, peste timp”.
Coresponsabilitatea, a precizat Patriarhul Daniel, trebuie trăită mai intens: „Fiecare creștin ortodox trebuie să fie un mărturisitor al credinței”. Cu toate acestea, nu trebuie să iubim o Ortodoxie ideală, ci să arătăm în practică o Ortodoxie reală, a continuat Preafericirea Sa.
„Dacă iubim Ortodoxie ideală, cerească, dar nu ne străduim să menținem unitatea și bunul mers al Ortodoxiei concrete, de astăzi, nu împlinim toată responsabilitatea, dacă nu ne interesăm de viața întregii Ortodoxii, ci doar ce viața Ortodoxiei românești (…) Ortodoxia nu este izolare, ci este Biserica lui Hristos – comuniune peste veacuri – și se adresează tuturor popoarelor”, a concluzionat Patriarhul României.
Nota noastra:
Asadar, Sinodul BOR a adus un amendament la documentul ecumenist. In varianta engleza, caci nu avem inca o varianta in romana, pare ca amendamentul citat de PF Daniel s-ar regasi la paragraful 21:
The Orthodox Church wishes to support the work of the Commission on “Faith and Order” and follows its theological contribution with particular interest to this day. It views favorably the Commission’s theological documents, which were developed with the significant participation of Orthodox theologians and represent a praiseworthy step in the Ecumenical Movement for the rapprochement of Christians. Nonetheless, the Orthodox Church maintains reservations concerning paramount issues of faith and order, because the non-Orthodox Churches and Confessions have diverged from the true faith of the One, Holy, Catholic and Apostolic Church.
In traducere:
Biserica Ortodoxa doreste sa sprijine lucrarea Comisiei de “Credință si Ordine”, acordand o atentie deosebita contributiilor sale teologice pana in ziua de azi. Priveste favorabil documentele teologice ale Comisiei, care au fost elaborate in urma participarii semnificative a teologilor ortodocsi si reprezinta un pas meritoriu inainte in Miscarea Ecumenica si pentru apropierea crestinilor. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxa are retineri in ceea ce priveste chestiunile legate de credinta si ordine, din cauza faptului ca bisericile non-ortodoxe si confesiunile s-au indepartat de la adevarata credinta a Bisericii celei Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostolica.
In varianta pre-sinodala, paragraful se oprea la “Biserica Ortodoxa are retineri”, fara a explica si motivul acestora.
Este neclar de ce Patriarhul Daniel a evocat, in continuare, doar cele Sapte Sinoade Ecumenice, desi in Enciclica se afirma ca Sinoadele Sf. Fotie, Sf. Grigorie Palama, Sinoadele anti-unioniste sunt de autoritate universala.
- SECRETOMANIE CARE NU ANUNTA NIMIC BUN. Agentia de stiri ROMFEA s-a RETRAS de la SINODUL PANORTODOX din cauza BARAJULUI INFORMATIONAL. “Se transmit fotografii si texte filtrate de zici ca se intalneste vreun club secret”
- DECLARATIILE PATRIARHULUI DANIEL la plecarea in Creta, afirmand IMPORTANTA DREPTEI-CREDINTE si A SINODALITATII: “Pentru noi este important sa formulam textele in asa fel incat la ele sa adere cu usurinta toate bisericile care n-au putut fi prezente”/ PATRIARHIA SERBIEI SE VA RETRAGE DACA PUNCTELE DE VEDERE ALE “ABSENTILOR” NU VOR FI LUATE IN SEAMA/ Concluziile conferintei “SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD – Mare pregătire, fără rezultate”
@ admin
Cu toate acestea, Biserica Ortodoxa are retineri in ceea ce priveste chestiunile legate de credinta si ordine, din cauza faptului ca bisericile non-ortodoxe si confesiunile s-au indepartat de la adevarata credinta a Bisericii celei Una, Sfanta, Catolica si Apostolica.
La noi se spune: Bisericii celei Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostolica. Cumva mot à mot se traduce “Catolica”(termen provenit din greaca si utilizat de englezi si francezi), ceea ce inseamna “Universala”, sau, plin de intelepciune la noi, la romani, se spune “Soborniceasca”. Asta si a propos de discutia despre limbi straine, pe care am avut-o la alta postare.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/01/20/sfantul-maxim-marturisitorul-sau-ce-inseamna-cu-adevarat-sa-marturisesti-credinta/
Chiar nu vreau sa fiu malitioasa, dar nu era firesc ca amendamentul propus de BOR (si care inteleg ca nu a trecut) sa ne fie prezentat INAINTE de Creta, nu dupa? Zic..
@ Doroteea:
Pai tocmai ca a trecut (si asta reiese si din stire+nota). Altminteri, stim ca amendamentele propuse de BOR (prin IPS Teofan) au fost mai multe. Nu au fost facute public dinainte din motive “tactice”.
https://www.holycouncil.org/-/rest-of-christian-world?inheritRedirect=true
Of, atentia asta… 🙂
… si se pare, dupa o preliminara confruntare a documentelor, ca au fost si acceptate multe amendamente (dinspre greci si probabil si sarbi), chiar esentiale, pe documentul ecumenist. Nu stiu daca se sustine ideea initiala ca modificarile au fost minimale, neimportante. Sigur, nu au trecut toate, dar cred ca macar IPS Ierotheos nu ar fi acceptat sa semneze daca nu ar fi trecut nimic important.
@Corina:
in primul rand daca ne place termenul ‘sobornicesc’ trebuie sa multumim slavilor pt asta. 🙂
In al doilea rand, una e ‘catolic’ (universal), alta e ‘sobor’/ (adunare, consfatuire, ‘concil’ in franceza – care are acelasi sens de adunare in care ne consfatuim), alta e ‘catholicon’ (sau ‘sobor’ intr-o secunda semnificatie) care e o cladire bisericeasca.
Deci nu putem vorbi despre un termen ‘mai bun’ decat altul, pt simplul motiv ca nu se pot substitui reciproc, au sensuri diferite…
Vor aparea reactiile ierarhilor care s-au impotrivit acestui sinod, in curand Bunul Dumnezeu va lumina situatia. Raspunsul din Sfantul Munte va fi edificator! Din ce am inteles putina otrava a patruns, multumesc fratilor admini si tuturor ostenitorilor pentru efortul depus.
@admin2:
Iertare, termenul ‘propus’ m-a indus in eroare. Ai dreptate. Daca e asa, ma bucur ca a trecut amendamentul!
@ Doroteea
Ce-i drept imi place ca admin s-a smerit [admin, scuze pentru laude. Alta data s-ar putea sa nu mai am darul de a ridica in slavi 🙂 ] si n-a tinut sa aibe ultimul cuvant. Dar, avand in vedere ca iti este drag acest site, consider ca te-ai simtit chemata sa iei partea admin, desi corectia/completarea pe care am adus-o nu ne situa in tabere diferite.
Imi pare rau ca nu am fost inteleasa, dar traducerea cu pricina este consacrata. Probabil ca a deranjat ca am spus: “plin de intelepciune, la noi, la romani, se spune Soborniceasca“. Intelepciune, pentru ca asa au considerat Parintii nostri, pentru ca tot omul sa nu se sminteasca sau sa faca confuzie de faptul ca ortodocsi fiind credem intr-o Biserica Catolica.
Deci, din partea mea, nu e cazul sa ne situam intr-un pol slav si altul grec, desi pare ca acum este la moda.
Intrebarile care se impun dupa mine sunt urmatoarele:
1. Pana la urma, ce a ramas din ce era aiurea in texte, sau ce a aparut nou si e…dubios? In afara de faza cu ‘bisericile’ care inteleg ca e la locul ei, mai e si altceva?
2. Ce a a dus nou acest sinod? Se putea sau nu fara el?E justificat termenul de ‘sinod’?
3. Legat de procedura: pana la urma cum s-au votat amendamentele? Cu unanimitate sau fara? Textele initiale au fost supuse unei dezbateri prealabile?
Nu sunt intrebari tendentioase, ci zic eu absolut firesti si necesare. In plus, pt cei care au fost sceptici fata de acest sinod (intre care ma numar), mi se pare o verificare obligatorie (sa ne dam seama onest daca am avut sau nu dreptate, daca am gresit sau nu – total sau partial).
Eu lansez intrebarea si pt ca nu ma pricep la chestiuni teologice si nu-mi pot da seama asa, dupa capul meu, oricat as citi textele respective…
@Corina:
ok 🙂
`Dar, avand in vedere ca iti este drag acest site, consider ca te-ai simtit chemata sa iei partea admin, desi corectia/completarea pe care am adus-o nu ne situa in tabere diferite.’
Consideri gresit :). Nici n-am stiut ca era un fragment dintr-o discutie mai ampla. Nu ma tin chemata sa iau partea unor persoane anume, ci unor puncte de vedere. In cazul de fata nici n-am stiut ca admin-ul era bagat in discutie, dar intr-adevar m-a derutat exprimarea ‘in intelepciunea noastra…’ etc..
Acuma ca o gluma (sau in fine..): noi avocatii folosim expresia asta cand luam peste picior deciziile absurde ale instantelor, si probabil si de-aia sunt uspr alergica (‘instanta, in intelepciunea ei, a considerat ca..’)
E inca devreme, trebuie sa mai treaca timp si sa ne lamurim in amanunt, insa ca imagine de ansamblu pare ca a iesit ceva de mijloc, de compromis. Inclusiv cu regulamentul s-a facut compromis 🙂 Intrebarile de la 2 sunt retorice, cred. Acolo nu se poate schimba raspunsul, indiferent de ce a iesit in documente.
Nu ne-am smerit, am dat un singur link, unde Larchet explica (in a doua parte), plecand de la Sf. Maxim, ce e cu ‘catolicitatea” Bisericii. Acuma, ca termenul e furat si consacrat de papistasi, sigur ca el trebuie ori explicat, ori inlocuit, dar cica totusi “sobornicesc”, desi suna chiar frumos, nu ar acoperi chiar toate sensurile conceptului teologic. Insa asa e in Crezul romanesc si asa spunem, ca sa stim la ce ne referim. Dar grecii zic katholikos si nu confunda cu credinta papistasa. Limba greaca (veche) este totusi limba dogmatica, duhovniceasca si liturgica prin excelenta. Insa nu cred ca e cazul sa ne cramponam atat de mult de cuvinte si nici de subiectul limbilor (re-babilonizate), ci sa cautam mai degraba duhul si… Duhul.
Off topic: Am avut rabdarea de a citi Viata lui Mahomed – Virgil Gheorghiu aparuta la Sophia, 2016.
Din pacate nu face referire la documentele bizantine, venite prin Sf Maxim Grecul, in care se arata ca Mahomed a fost initiat in ale religiei de catre un evreu si de catre un calugar arian.
Fara aceste detalii cititorul ramane in mare confuzie.
In mod cert, la 40 de ani conform surselor islamice, atunci cand pe “Muntele lumnii” de langa Mecca, s-a arata un duh care a pretins ca este arhanghelul Gabriel, Mahomed nu stia nici sa scrie nici sa citeasca… pag. 118 cap 17
Esecul major al acestei sinaxe ortodoxe – si nicidecum “Sinod pan-ortodox”:
Nu au fost metionate: Sinodul lui Fotie, din 879, și cele de sub Sfântul Grigorie Palama din 1341-1351 !
In cazul in care ar fi fost asumate explicit de catre ortodoxie, am fi avut o demarcatie clara intre Biserica si papismul apusean impreuna fu fii si nepotii sai (neo) protestanti.
@RomeoB
In sine ,cartea e destul de interesanta.
https://www.youtube.com/watch?v=ucRWyGKBVzo
@admin2:
‘Inclusiv cu regulamentul s-a facut compromis ‘
Chiar da?? :)) Ai tot dreptul ma faci surcele…naivule… 🙂
Toata documentele in engleza sunt aici
http://ocl.org/holy-great-council-discussion/?utm_content=2011-11-11%2013%3A40%3A50&utm_source=VerticalResponse&utm_medium=Email&utm_term=Click%20here%20to%20view%20the%20above%20documents%2C%20discussion%2C%20news%20and%20commentary&utm_campaign=%7ERead%20Official%20Holy%20%26%20Great%20Council%20Documents%20%26%20Commentary%20Here%7Econtent
7 mitropoliti (oficial), mai multi (neofocial) nu au semnat “Relatiile Biserici Ortodoxe cu …”
http://ocl.org/holy-great-council-relations-orthodox-church-rest-christian-world/
Se para ca delegatia Romaniei a propus titlul de “comunitati si confesiuni crestine”, dar la presiuni au cedat propunera…
Problema diasporei, inca nerezolvata / nediscutata
http://www.pravoslavie.ru/english/94566.htm
Mitropolitul OCA nici nu a fost invitat… pt noi Romanii de din afara, este f dureros ca exista doua biserici romanesti aici in SUA, una sun Prea Fer Daniel si alta sub IPS Nathaniel al OCA…. daca noi nu putem fi una, atunci ce unitate pan-ortodoxa sa mai facem in afara?
@ Ellaina:
Totusi, ar fi frumos ar fi sa citim si postarile mai recente de pe site dedicate acestui eveniment… Trei din cei 7 si-au si explicat pozitiile, detaliat, traducerile se gasesc aici. Despre pozitia BOR, am scris pe larg aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/06/28/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-cresine-traducere-din-franceza-a-documentului-sinodului-panortodox-cu-evidentierea-diferentelor-fa
Celelalte linkuri pot fi gasite chiar deasupra acestor comentarii.