EXPERIMENTUL SOCIAL AL “INFRACTIUNILOR MOTIVATE DE URA” DIN MAREA BRITANIE. Culpabilizarea majoritatii si alimentarea conflictelor sociale prin INVENTAREA de infractiuni motivate de RASISM, BIGOTISM sau HOMOFOBIE

Sursa foto: http://www.spectator.co.uk/2016/08/the-real-hate-crime-scandal/

Adevaratul scandal al infractiunilor motivate de ura din Marea Britanie

Brendan O’Neill, The Spectator

Crede ceea ce vezi cu ochii tai,  nu in exagerarile mediatice.

Aparent, in Marea Britanie o epidemie e pe cale sa izbucneasca. O epidemie a urii. Nu trece aproape nicio zi fara ca un politician sau un jurnalist sa vorbeasca despre valul bigotismului infractional care matura tara. Este rau de mai multi ani, spun ei, dar a devenit mult mai rau odata cu referendumul UE. Fortele de politie ne spun ca infractiunile motivate de ura s-au inmultit in ultimele saptamani. A fost „o explozie de ura zgomotoasa”, conform unor ziare. Marea Britanie a secolului XXI este, se pare,  un loc destul de amar, plin de ura.

Daca simti ca aceasta nu rezoneaza cu experienta ta de viata din Marea Britanie in 2016, nu esti singur. Este o mare discrepanta intre framantarile cu privire la infractiunile motivate de  ura si cum arata de fapt Marea Britanie. A disparut rasismul deschis din anii 80’, pe care chiar si eu mi-l aduc aminte. Cantecele rasiste de la meciurile de fotbal sunt amintiri indepartate. Se poate ca pe Continent sa infloreasca partidele de extrema – dreapta, impotriva strainilor, insa aici ele mor. Sustinerile BNP si ale EDL au disparut, din cauza lipsei de interes. Acesta este trimful britanic.

Nu este un lucru indraznet a spune ca Marea Britanie este cea mai toleranta tara din Europa, poate chiar din lume. In Franta, de exemplu, un incident de infractiune motivata de ura, cu impact national si viral, il reprezinta incendierea unei moschei,  care s-a intamplat luna trecuta in Toulouse. In Marea Britanie, un caz de infractiune motivata de ura este reprezentat de cineva care striga ceva obraznic in autobuz.

Este aproape imposibil sa argumentezi rezonabil ca Marea Britanie este o tara intoleranta, unde minoritatile etnice sunt cumva tinute la tacere. Din contra, acestea au oportunitati mai mari decat albii de a obtine un loc de munca de varf (doctori, avocati, directori de companii). Mai mult de un milion de londonezi l-au votat pe Sadiq Khan in luna Mai, oferindu-i cel mai lung mandat direct, dorit de orice candidat independent din Marea Britanie de-a lungul istoriei – ceea ce nu este rau pentru capitalul unei tari in care, conform Lady Warsi, a dispretui musulmanii a devenit „acceptabil social”.

Da, statisticile sunt inspaimantatoare si nimeni nu ar trebui sa minimalizeze importanta durerii cauzate acelora care sunt atacati si abuzati. Numarul infractiunilor bazate pe ura inregistrate de politie a crescut de la an la an. Acum sase ani erau 42.255; in 2014 – 2015 au fost inregistrate 52.528.

Dar aceste cifre trebuie privite cu o doza de scepticism. Este ceva in neregula cu modul in care raportam si cuantificam infractiunile motivate de ura in aceasta tara. Cifrele nu vorbesc neaparat de o extindere obiectiva a urii in Marea Britanie moderna. Din contra, ceea ce BBC numeste „epidemie” este produsul autoritatilor care redefinesc rasisimul si prejudecata de asa maniera incat aproape orice intalnire neplacuta dintre oameni cu un trecut diferit poate fi acum catalogata ca „ura”.

Sa luam in considerare consecintele Brexit-ului. Politia afirma ca au fost primite 3.192 raportari ale incidentelor bazate pe ura in ultimele doua saptamani ale lunii Iunie si 3.001 in primele doua saptamanii ale lunii Iulie. Aparent, aceasta reprezinta o crestere cu 48%, respectiv cu 20% fata de nivelul incidentelor de anul trecut. Dar putem trata aceasta situatie cu putin scepticism? Multe dintre aceste incidente (politia nu poate spune cate, la acest moment) au fost raportate prin intermediul True Vision, un site sponsorizat de politie care permite oricui, de oriunde, sa raporteze ceva ce a experimentat sau la care a fost martor, chiar si anonim daca doreste. Nu este nevoie de nicio dovada. Totul este automat clasat ca incident motivat de ura. Acest fapt reprezinta inevitabil o vedere pervertita a realitatii.

Deja au fost clarificate doua „incidente” rusinoase post-Brexit. S-a afirmat deschis, de exemplu, ca un atac intr-un bar de tapas in Lewisham, sudul Londrei, a fost o infractiune motivata de ura; de fapt, politia a afirmat ca a fost vorba de un jaf. O fotografie cu  patru tampiti din Newcastle tinand o pancarda pe care scria „Stop Imigrarii, Start Repatrierii” a fost larg raspandita ca dovada a xenofobiei. Dar s-a adeverit faptul ca acei idioti au afisat pancarda saptamanal, cu mult timp inainte de Brexit.

Dincolo de isteria post-Brexit, este incredibil cat de subiectiva a devenit ideea  de „infractiune motivata de ura”. Politia si Procuratura au agreat, initial, o definitie a infractiunii motivate de ura, acum 10 ani, si au inceput sa monitorizeze nivelul infractiunilor motivate de ura din 2008. O infractiune motivata de ura, afirma politia, reprezinta „orice atac infractional care este perceput, de victima sau de oricare alta persoana, ca fiind motivat de ostilitate sau prejudecata asupra cuiva, bazandu-se pe caracteristicile personale”. Ei au monitorizat „cinci plaje”: infractiuni bazate pe prejudecata de rasa, religie/ credinta, orientare sexuala, dizabilitati si identitate de gen.

„Ghidul operational al infractiunilor motivate de ura”, emis de politie, subliniaza acum ca perceptia victimei este un factor de decizie cu privire la clasarea unui fapt ca infractiune motivata de ura. Nu este nevoie de nicio dovada. „Dovada… ostilitatii nu este solicitata pentru ca un incident sa fie clasat ca infractiune motivata de ura sau incident motivat de ura”, afirma ghidul. “Perceptia victimei, sau a oricarei alte persoane, este factorul decisiv… victima nu trebuie sa isi justifice sau sa isi dovedeasca punctul de vedere, iar ofiterii de politie sau personalul nu ar trebui sa provoace direct aceasta perceptie.”

Astfel, nu ai nevoie de dovezi clare pentru a demonstra infractiunea, ci doar o impresie. Politia este descurajata in a solicita dovezi. Acest fapt este observat in politicile politienesti individuale.  Astfel, „Procedura Infractiunii Motivata de Ura” a districtului Surrey afirma ca „aparenta lipsa de motivare a cauzei unui incident nu este la fel de relevanta precum este perceptia victimei sau a oricarei alte persoane implicate”. Nu exista un motiv clar al urii? Nu conteaza. Claseaz-o oricum ca infractiune bazata pe ura.

Cu adevarat, chiar si atunci cand nu s-a spus nimic dusmanos unei victime a infractiunii, politia tot trebuie sa inregistreze incidentul ca infractiune motivata de ura, daca victima o percepe ca atare. Ghidul politiei ofera exemplul unui barbat homosexual care a fost „injurat si amenintat” de un atacator care nu a spus absolut „nimic… despre orientarea lui sexuala”. Daca acest homosexual „percepe ca a fost tinta atacului pentru ca este homosexual” atunci politia „trebuie sa inregistreze acest fapt ca infractiune motivata de ura, pe baza orientarii sale sexuale”.

Ganditi-va la urmatorul aspect. Daca se striga in strada oricarui homosexual, de catre oricine, despre orice, fara a se mentiona ceva despre sexualitate, aceasta poate fi considerata ca o infractiune de ura anti-homosexuali. Nu este nevoie de nicio dovada ca s-ar fi spus sau s-ar fi sugerat ceva in sentimentul anti-homosexual.

Subiectivitatea demontata a definitiei infractiunii motivata de ura devine si mai clara in problema numita „victimizare secundara”. Aceasta apare atunci cand victima unei asa-zise infractiuni motivata de ura simte ca politia nu reactioneaza cu suficienta implicare si atunci compune „ura” pe care el sau ea au trait-o. Ghidul politiei afirma ca „victimizarea secundara se bazeaza mai degraba pe perceptia victimei, decat pe ceea ce se intampla in realitate. Nu are importanta daca este rezonabil sau nu ca victima sa se simta in acest fel”. Din nou, aceasta consacrare a perceptiei in detrimentul a „ceea ce se intampla de fapt” s-a infiltrat in politicile infractiunii motivate de ura a unitatilor politienesti locale. Astfel ca „Politica si Procedura Infractiunii Motivate de Ura” a Politiei din Greater Manchester afirma ca daca o victima a infractiunii motivate de ura resimte indiferenta din partea politiei, acest fapt o ”victimizeaza a doua oara” si „nu este semnificativ daca este sau nu rezonabil pentru ea sa perceapa in acest mod”. In acest fel, adevarul este „nesemnificativ”.

Intr-o lume obsedata de politica publica bazata pe dovezi, este ciudat ca o noua categorie de infractiuni, care evita explicit dovezile in favoarea emotiilor, reprezinta subiectul unei analize atat de limitate.  Si situatia se inrautateste: judecarea unei infractiuni motivata de ura nu trebuie sa dovedeasca neaparat ca motivul a fost ura. Procuratura afirma: „Acuzarea nu…trebuie sa dovedeasca ura ca fiind factorul motivator din spatele unei infractiuni”. Procuratura declara ca orice infractiune care implica „rea-vointa, rea-impresie, dusmanie, dispret, prejudiciu, neprietenie, antagonism, resentiment sau neplacere” bazata pe „caracteristicile personale” poate fi tratata ca o infractiune motivata de ura. Astfel, neprietenia poate reprezenta acum o infractiune. Data viitoare cand veti citi ceva despre o epidemie de infractiuni motivate de ura, sa va aduceti aminte de acest aspect.

Jafurile si furturile sunt adesea clasate ca infractiuni motivate de ura. Conform Departamentului pentru Imigrari (Home Office), din toate incidentele motivate de ura cuprinse in Statisticile Infractiunilor din Anglia si Tara Galilor,  8%sunt reprezentate de jafuri.  Si 1% este reprezentat de furtul de biciclete. Un furt de biciclete pe motiv rasial? Poate credeti ca furtul se refera doar la actiunea de a fura, dar daca victima crede ca lucrurile lui au fost sustrase pentru ca este strain, homosexual sau transsexual, atunci incidentul este catalogat ca infractiune motivata de ura.

„Ghidul Operational al Infractiunii Motivate de Ura” cere „cresterea raportarii si inregistrarii infractiunilor motivate de ura”. Acesta mentioneaza ca succesul nu ar trebui masurat prin reducerea nivelului infractiunilor motivate de ura, probabil deoarece acest fapt va da impresia oamenilor ca viata comunitara din Marea Britanie se imbunatateste, si nu ne putem permite asta. „Nu sunt adecvate obiectivele care privesc succesul ca reducere a infractiunilor motivate de ura,” mentioneaza ghidul, intrucat acest fapt nu „motiveaza managerii” sa „promoveze inregistrarile pozitive” sau „sa mareasca oportunitatile victimelor de a raporta”. Astfel ca „succesul” are o singura insemnatate: de a crea dovezile care sugereaza ca problema se inrautateste. Politistii primesc stimulente pentru identificarea urii, pentru ca scopul lor nu este acela de a aborda infractiunile atat de mult incat sa creeze o impresie publica de antipatie in masa.

De ce sunt autoritatile noastre atat de dornice sa forteze aceasta agenda inselatoare?

De ce este determinata tara noastra sa se vada intoleranta? Oare din cauza faptului ca prin crearea de panica cu privire la infractiunile motivate de ura le este oferit oficialitatilor si altor persoane, un sentiment al responsabilitatii si o istorie? Dar cautarea jalnica si exagerarea urii este periculoasa si dezbinatoare, pentru a utiliza un cuvant foarte folosit in media de socializare. A pretinde ca este rasist ceea ce gandesc sau spun clasele albe muncitoare – cu privire la imigrare, Europa, viata in general – reprezinta o defaimare la adresa acestora. O astfel de perceptie convinge minoritatile ca ar trebui sa traiasca in frica. Imprastie neliniste si impiedica dialogul. Dezbina Marea Britanie.

Conform unei reviste online de stanga, Marea Britanie evoca acum „cosmarurile Germaniei din anii 1930”. Dar acest fapt nu se potriveste cu realitatea de astazi a tarii noastre si nu ar trebui sa ii dati crezare. Epidemia infractiunilor motivate de ura este un mit autosustenabil – o calomnie la adresa natiunii.

traducere pentru Cuvantul Ortodox de r.m.