Fiica parintelui CEZAR AXINTE are nevoie de ajutorul nostru, fiind bolnava de leucemie. ESTE NECESARA DONAREA DE SANGE

23-12-2017 1 minut Sublinieri

Asociația Studenților Mediciniști si Tinerilor Medici Constanța

Haideți să ne mobilizăm să salvăm viața unui copil care are tot viitorul înainte.

Să fim alături de Cezara, diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică.

I s-a administrat prima cură de chimioterapie și acum este în perioada de aplazie.

În această perioadă este mare nevoie de transfuzii sanguine și mai ales de masa trombocitară.

Se poate dona sânge, orice grupă, atât în Constanța, cât și în București! Pacient: Axinte Cezara-Maria, vârsta 19 ani, Diagnostic: LAM4, Spitalul Fundeni, Secția Hematologie.

Atragem atentia ca, pentru Bucuresti, exista din nou o criza de sange in spitale…

Semnalul de alarmă este tras de Primăria Capitalei prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti. În Capitală, sunt 60 de spitale de stat şi private, dintre care 14 de urgenţă. Lunar, cererea de sânge este de trei ori mai mare decât cantitatea care poate fi oferită, anunţă Primăria Capitalei pe pagina sa de Facebook.

„Nevoia spitalelor s-a dublat, iar numărul de donatori a scăzut. Avem, în general, 200 de donatori pe zi. De câteva zile, colectăm cam 340 de pungi, ceea ce reprezintă totuşi o creştere. Însă reuşim cu greu să onorăm cererile spitalelor”, a declarat medicul pentru „Adevărul”.

„Mă mir şi eu, nu înţeleg de ce românii, care sunt generoşi, nu vin să doneze. Am fi mulţumiţi cu 500 de pungi colectate pe zi. Nici nu am putea colecta mai mult pentru că nu avem personal suficient şi nici mijloace necesare. La noi de zece ani se fac restructurări”, a completat şefa CTS Bucureşti.

O altă problemă, punctează Goşa, e faptul că puţini sunt cei care fac donări repetate. Din această cauză, au de suferit pacienţii cu boli hematologice, adică inclusiv talasemicii, o categorie de bolnavi care are nevoie de transfuzii bilunare pentru a supravieţui. (sursa: Adevarul)

Cine este parintele Cezar Axinte:

“… dar ei L-au luat în râs” – Predica audio a PĂRINTELUI CEZAR AXINTE (Constanța) la ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR. Exercițiu de NE-MURIRE

Cuvinte grave ale Părintelui Cezar Axinte la SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI (2017) despre timpul critic pe care îl trăim: “NU NE PREDĂM! Sunt vremuri de vijelie și asta e doar “puiul”. O să vedem și lucruri mai mari decât acestea, trebuie să ne pregătim!”/ SFINȚII SACRIFICIULUI și ZEUL CONFORT

Interviu cu Parintele Cezar Axinte (Familia Ortodoxa): TOATA LUPTA ESTE PENTRU DISTRUGEREA COPIIILOR. “Ortodoxia va intra intr-un conflict direct cu politica oficiala a statului”

Interviu cu PARINTELE CEZAR AXINTE in Familia Ortodoxa: “TINERII SUNT LUPTATI AZI INTR-UN RAZBOI FARA PRECEDENT! Timpul va arata limpede in ce situatie dramatica se afla omenirea”


c


Categorii

1. DIVERSE, Apeluri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Fiica parintelui CEZAR AXINTE are nevoie de ajutorul nostru, fiind bolnava de leucemie. ESTE NECESARA DONAREA DE SANGE

  1. Dumnezeu sa-i dea sanatate Cezarei si sa faca o minune prin Sfintii Sai. Cand am avut eu un impas in viata, am consumat nisip de la mormantul Sfantului Amfilohie de la Lavra Poceaev, care se poate lua de acolo, iar apoi am si ajuns sa ma inchin la racla sa si la mormant.

    Sfantul Ierarh Luca al Crimeii sa o vindece pe Cezara si sa o inzdraveneasca.

    Asta e o rugaciune catre Sfantul Luca, la ale carei sfinte moaste eu m-am inchinat in Crimeea din mila Domnului, dar care poate aduce in viitor pe oricine la racla sa. Eu m-am inchinat si in 2009 la o particica din moastele sale la Bisericuta de la Insititutul Parhon, iar mai tarziu, citind o scrisoare a sfantului catre un ucenic, am retinut un sfat si mi-am mai rezolvat foarte simplu cu comprese cu spirt medicinal o problema medicala care parea fioroasa, pentru ca o infectie de cateter imi afecta coloana vertebrala si nu puteam lua antibiotice:

    Rugăciune către Sfântul Luca al Crimeii, făcătorul de minuni, pentru cei ce sunt bolnavi

    Sfinte Ierarh mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului şi căzând la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte pe tine te rugăm precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du rugăciunea noastră la Milostivul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu sfinţii toţi. Credem că ne iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care ai iubit pe fraţii tăi când vieţuiai în această lume.

    Meşteşugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferinţele celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstita ta adormire Stăpânul tuturor a arătat moaştele tale izvor de tămăduire: că felurite neputinţe se vindecă şi putere se dăruieşte celor ce cu evlavie le sărută şi cer dumnezeiasca ta mijlocire. Pentru aceasta, ne rugăm cu căldură ţie, care ai primit harul tămăduirilor: pe sora noastra Cezara-Maria cea bolnava şi cumplit înviforata de suferinţă cercetează-o şi vindec-o de neputinţa ce-o stăpâneşte. Cu totul cinstite şi preasfinte Părinte Luca, nădejde a celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita de sora noastra Cezara-Maria şi dăruieşte-i vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca şi noi dimpreună cu tine să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, o Dumnezeire şi o Împărăţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

  2. https://www.libertateapentrufemei.ro/articol/ceaiul-de-papadie-poate-descompune-celulele-canceroase-145369

    “Păpădia face ca celulele canceroase să se sinucidă
    În termen de 48 de ore, circa 70% dintre celulele bolnave se sinucid, mor.

    Ceaiul de păpădie este eficient și în cancerul de pancreas, de colon și alte tipuri de cancer.

    Poate fi un rival pentru medicamente dedicate chimioterapiei. În plus, ceaiul nu rănește și celulele din jur.

    Ceaiul de păpădie este eficient și în cazuri în care pacienții sunt în stadii avansate ale bolii.”

  3. Buna seara,

    eu am fost astazi la centrul de transfuzie sanguina din strada Constantin Caracas si am donat sange, cu specificatia ca este pentru Cezara-Maria. Multa sanatate si Doamne ajuta!

  4. Am gasit doua studii stiitifice (vezi extensia .gov) care incearca sa surprinda modul in care extractul de radacina de papadie actioneaza asupra celulelor canceroase rezistente la chimioterapie, specifice unui anumit tip de melanom, respectiv leucemiei cronice. In ciuda terminologiei, se pot urmari procesul si explicatiile.

    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3018636/

    The Efficacy of Dandelion Root Extract in Inducing Apoptosis in Drug-Resistant Human Melanoma Cells

    “In this study of human melanoma cells, we show that Dandelion Root Extract (DRE) is more than a worthy chemopreventative, it is fast-acting, nontoxic, and therefore specific in its targeting of human melanoma cancer cells, making it a valuable chemotherapeutic.”

    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3281857/

    Efficient Induction of Extrinsic Cell Death by Dandelion Root Extract in Human Chronic Myelomonocytic Leukemia (CMML) Cells

    “In this study, we report a rapid activation of caspase-8 (WITHIN MINUTES [s.n.]) and subsequent activation of caspase-3 in human CMML cells, indicative of a speedy activation of the death receptor mediated extrinsic pathway of apoptosis (Fig. 4a and b).”

    In 48 de ore se sinucid cam 60% din trei tipuri de celule canceroase studiate, specifice leucemiei cronice, iar cele care rezista, apartinand deceiacestori trei tipuri, sunt distruse in alte 48 de ore. Iar celelalte celule sanatoase pe perioada studiului nu sunt alterate de catre extractul de radacina de papadie folosit in combaterea acestuitip de leucemie.

  5. Foarte interesante mi se par concluziile trase in urma cercetarilor cu privire la efectele benefice ale laptelui de camila asupra copiilor alergici la lapte de vaca sau chiar asupra autistilor, care au probleme care au carente in ceea ce priiveste antioxidarea si care, supusi doar doua saptamani dietei cu lapte de camila au facut progrese in ceea ce priveste comportamentul lor, corelat insa cu o mai buna functionarea a antioxidantilor in roganism.

    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3773435/

    “The role of the measured parameters in the etiology of autistic features could be also ascertained in this study. The amelioration induced by raw and camel milk on GSH, SOD, and MPO was accompanied by a significant improvement in the behaviour of the autistic children after two weeks of camel milk consumption. CARS was significantly lower after camel milk consumption than before.”

    Iar asta e un studiu cu privire la compozitia laptelui de camila ca adjuvant in combaterea rotavirusilor, a alergiilor alimentare, mai ales la laptele de vaca, si, din nou, in tratarea autismului, afectiune in privinta careia s-a observat deja ca o dieta fara gluten si fara caseina amelioreaza intr-un fel simptomele. Sugestia ar fi ca laptele de camila este bun si la alte boli autoimune, inclusiv leucemia, avand in vedere ca si alergiile sunt cauzate de un raspuns prea virulent al sistemului imunitar, deci cumva apartin aceleiasi categorii. Iar autismul, din perspectiva asta, se sugereaza ca apartine tot ariei bolilor autoimune, asa cum s-a mai sustinut. Acesta din urma descrie ideile urmarite in cadrul unei teze de doctorat.

    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4700900/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare