Ilie Serbanescu: JEFFREY FRANKS, STAPANUL DE SCLAVI SATISFACUT DE MISIUNEA INDEPLINITA: INMORMANTAREA ROMANIEI. Cum slugarim bancilor straine si lasam in paragina agricultura. Verdictul probabil: SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE

UPDATE (11 februarie) – ULTIMELE “BOMBE” ARUNCATE IN URMA DE FONDUL MONSTRUOS INTERNATIONAL SPRE LICHIDAREA A TOT MAI MULTI ROMANI BOLNAVI SI PENTRU STOARCEREA PANA LA EXTINCTIE A POPULATIEI:

• Mediafax:
  

EXCLUSIV: Guvernul taie încă 5.700 paturi în spital şi numărul medicamentelor compensate sau gratuite

EXCLUSIV: Metrorex şi RATB vor majora tarifele cu mai mult decât inflaţia

EXCLUSIV: Majorările salariale vor fi limitate şi în 2012, alocaţiile de încălzire vor fi restrânse. Vezi aici ce cuprinde scrisoarea de intenţie către FMI

***

• Romania Libera [Ilie Serbanescu]: Umorul negru al dlui Franks descrie realitatea!

Nu credeam că parabola folosită de mine chiar în acest cotidian spre a sugera rezultatele programului FMI pentru România („Operaţia reuşită: pacientul mort”, vezi articolul exact cu acest titlu din RL/10 noiembrie 2010) va ajunge să fie utilizată tocmai de artizanul acestui program, dl Jeffrey Franks, pentru a descrie situaţia în care se găseşte economia din România, la începutul anului 2011 şi după doi ani de derulare a acordului cu FMI. Eu am folosit ironia parabolei, cu adresă directă la conţinutul reţetelor FMI. Dl Franks, care evident nu putea face aşa ceva, a întors-o ca la Ploieşti! Dar amar! Amar de tot! Domnia sa a considerat chiar o reuşită operaţia. Probabil pentru că a făcut-o domnia sa! La fel a considerat domnia sa şi stabilitatea economică pe care consideră că România a obţinut-o. Dar, pentru că semne de viaţă economia nu prea dă, domnia sa s-a gândit probabil că ar putea fi spiritual amintind de bancul cu pacientul mort. A dat-o însă cu bâta în baltă, pentru că pacientul chiar este aproape mort! Şi se îndreaptă rapid spre extincţie economică.

În orice caz, în calitate de doctor-şef al operaţiei, trebuie, pentru a recurge la parabola pacientului mort, ori să ai un tupeu fără seamăn, ori să te simţi atât de tare în poziţia de stăpân încât să fii convins că nu rişti ca sclavii din subordine să-ţi dea un şut în fund. Gluma sordidă a dlui Franks spune multe despre relaţiile FMI-România şi despre gradul la care a ajuns în România servitutea faţă de capitalul străin! În aceiaşi termeni se pune şi regretul declarat al dlui Franks că programul FMI n-a adus creşterea economică prognozată de dânsul, economia continuând să dea înapoi. Regret?! Ori eşti slab cu duhul într-ale economiei şi crezi că un program numai şi numai de tăieri de salarii şi alocaţii sociale şi de majorări de impozite putea aduce şi altceva decât căderi ale economiei, ori te consideri atât de stăpân peste muritorii de rând încăt îi poţi sfida oferindu-le, în loc de scuze, regretele tale regeşti. Varianta a doua este mult mai probabilă, căci şi Grivei ştia ce va ieşi din programul FMI care urmărea să-i „scoată” pe unii pe seama celor mulţi şi proşti!

Să nu trecem cumva cu vederea recursul dlui Franks la umorul grosier, ci să ne îngrozim, căci acest recurs arată cum nu se poate mai bine că dl Franks este pus pe rele în privinţa României. A pus el pe butuci Argentina, darămite biata Românie! Acest recurs la cinism şi umor negru este comportamentul tipic al stăpânului pe deplin satisfăcut de îndeplinirea misiunii pe care şi-a propus-o. Să fie clar, aşa cum am spus încă de la început, programul FMI pentru România nu şi-a propus scoaterea din criză a României şi cu atât mai puţin orientarea acesteia spre dezvoltare, ci aducerea din afară de către statul român la dispoziţia băncilor şi firmelor nebancare străine din România a finanţării pe care, în contextul crizei, acestea o pierduseră chiar din partea mamelor lor din Occident.

Şi, din acest punct de vedere, programul FMI a fost o deplină reuşită. Cu alte cuvinte, statul a fost pus să înlocuiască finanţarea privată care ar fi trebuit să vină în contul plăţii datoriilor îndeosebi pe termen scurt ale firmelor străine. Rezultatul: datoria externă creşte de-acum pe seama sporirii îndatorării statului (care în privinţa cu pricina n-are nici o vină), iar datoria internă creşte tot pe seama sporirii îndatorării statului, evident către băncile străine! Statul se îndatorează extern pentru a plăti datoriile firmelor străine şi se îndatorează şi intern pentru a-şi putea plăti îndatorarea externă. Se evidenţiază lesne din acest mecanism că îndatorarea externă care trece în contul ţării nu se mai poate converti în îndatorare internă pentru creştere economică, bună sau rea, sănătoasă sau nesănătoasă! Băncile străine din România pot prospera fără economie! Evident, însă, acest lucru nu se poate petrece decât pasager. Până când economia va fi înmormântată definitiv. Fără vreo glumă, dl Franks are dreptate: pacientul este ca şi mort!

Vezi si: ROMANIA, NOUA ARGENTINA? Tot mai multe voci “prevestesc” revolte violente, razboi civil, faliment national “in urmatoarele luni”. COMISIA EUROPEANA SI FMI APARA BANCILE, INCALECA TOTAL ROMANIA SI DICTEAZA CONTINUAREA EXPERIMENTULUI GENOCIDAL AL “AUSTERITATII”

• Jurnalul [Ilie Serbanescu]: Capra râioasă cu coada capitalistă stufoasă!

Zece ţări din UE au hotărât să introducă supr­a­ta­xarea băncilor. Iar altele se pregătesc. Dintre cele care au şi făcut-o – Belgia, Germania, Franţa, Austria, Ungaria, Suedia, Marea Britanie – nu sunt cumva doar ţări în care în perioada vârfului crizei financiare statul a ajutat băncile prin împrumuturi sau chiar preluări de active şi acum îşi recuperează banii prin suprataxări. Iar Ungaria este singura care, într-o încercare remarcabilă de răsturnare a regulilor FMI, foloseşte suprataxarea serviciilor publice, în frunte cu serviciile bancare, toate controlate de capitalul străin, ca alternativă la austeritatea impusă populaţiei proprii. În rest, toate ţările care au decis suprataxarea băncilor o fac pentru constituirea din su­pra­taxe a unor fonduri de interven­ţie în caz de atacuri de criză viitoare. Băncile sunt puse să-şi rezerve forţat mij­loa­ce spre a se ajuta singure, şi nu pe seama contribuabilului, în caz de noi manifestări de criză.

Singură România nu are vreo intenţie de a introduce suprataxări ale băncilor. Un secretar de stat de la Finanţe a ales Viena pentru a se lăuda că în România suprataxarea băncilor nu este pe agendă. Cu puţin timp înainte, prim- viceguvernatorul BNR a spus că în România se va introduce suprataxarea băncilor doar dacă aceasta va fi o măsură obligatorie la nivelul UE. Deşi o asemenea in­troducere a fost convenită deja la acest nivel! Măi să fie! Ia uită-te unde se găsea ca­pra răioasă, dar cu coada stufoasă pe sus!

Nu cred că există vreo ţară euro­pea­nă în care băncile să fi făcut atât de mult rău economiei pre­cum în România! Nu exis­tă vreo ţară în care criza să se prelungească atât de mult din cauza ravagiilor făcute de siste­mul ban­car! Cre­ditarea fără noimă, dar cu pro­fi­turi uriaşe, pe care au promo­vat-o băncile străine în perioada delirului 2004-2008, a împins aiuri­­tor consumul fără acoperire şi, în lipsa producţiei, a învolburat impor­tu­rile şi deficitul extern, lăsând în spate o economie de­zarticulată intern şi dramatic vul­ne­rabilizată extern, care de-acum nu mai are din ce şi cum să-şi revină. Sta­tul român a dat fa­liment în doi ani de criză, pentru că, dincolo de problemele proprii, a fost pus să se îm­prumute masiv din „afară” pentru a în­locui pe piaţa in­ter­nă finanţarea pe care băncile străine, în contextul cri­zei, o pierduseră de la chiar ma­mele lor din Occident.

Toate acestea ar cere o su­pra­­ta­xare a băncilor, măcar ca restituire minimă a prejudiciilor aduse statului, contribuabililor şi clienţilor din România. Cine dă pe de lături de capitalism, întru apărarea – deja de­sue­tă – a băncilor străine?! România, care nu respectă nici cele mai elemen­tare norme de capitalism, lăsându-i pe unii să facă ravagiile şi punându-i, în chipul cel mai comunist posibil, pe toţi ceilalţi, mulţi şi nevoiaşi, să spele grajdurile! Este oare capitalism ca băncile să facă ce vor în România, să realizeze profituri şi înainte de cri­ză, şi în criză, şi după criză, să pri­meas­că masive ajutoare de stat ca­mu­flate, dar să nu plătească nimic, mă­car un sfanţ acolo, în timp ce po­porul achită factura prin scăderi de salarii, tăieri de pensii şi majorări de im­pozite! Este ăsta oare capitalism?!

• Adevarul [Ion M. Ioniţă]: Subminarea economiei naţionale

Finalizarea acordului cu FMI lasă în urmă o economie care a reuşit să nu moară şi o populaţie afectată de reducerea semnificativă a nivelului de trai. Susţinătorii acestor politici afirmă că meritul lor este evitarea derapajului financiar. Să zicem că este aşa. Să-i dăm dreptate domnului Franks care a devenit în aceşti ani premierul informal al României. Să mulţumim Fondului că ne-a salvat şi că, feriţi de derapaj, putem sta liniştiţi la locurile noastre. Dar, după atâtea tăieri, nu ar mai trebui şi ceva construcţie? Măsurile de austeritate durează un an, doi sau trei. Apoi nu mai foloseşte la nimic faptul că ai scăpat de perspectiva falimentului bugetar, dacă măgarul, adică economia, a murit tocmai când se obişnuise să nu mai mănânce deloc.

Dacă România ar avea şi alt guvern, în afara celui condus de domnul Franks, ar veni în 2011 cu măsurile de relansare economică, ar pune pe roate un model de creştere durabilă. Desigur, toată lumea s-a săturat de strategiile care nu au rămas decât maculatură de birou. Vorbe înşirate în care nu mai crede nimeni. Dar, un guvern dotat cu un minim bun-simţ şi cu puţină responsabilitate, în afară de circuitul mitei în natură, s-ar preocupa şi de câteva lucruri simple.

Una dintre şansele ignorate ale României rămâne agricultura. Foarte bine că facem Logan sau că producem piese pentru Mercedes sau BMW. E mai bine decât să produci textile în lohn aşa cum ne profilasem după 1990, ca ţara de croitorese a Europei. Dar diferenţa nu este uriaşă. Statutul de manufacturier subcontractor nu te va duce mai aproape de statele dezvoltate, nu va micşora decalajele care ne separă de partenerii noştri din Uniunea Europeană. Potenţialul agricol românesc poate aduce prosperitate acolo unde nu sunt perspective, poate ridica partea cea mai săracă a ţării.

Lumea se teme de izbucnirea unei crize alimentare în viitorul nu prea îndepărtat. Produsele agricole devin din ce în ce mai scumpe, iar alimentele ecologice vor ajunge o sursă importantă de venituri. Un an agricol secetos, 2010, a micşorat drastic recolta de cereale în Rusia şi în Ucraina. Guvernele celor două ţări au impus cote la export şi brusc, toată piaţa de cereale la nivel mondial a intrat în panică. Aşa a aflat lumea că Rusia şi Ucraina sunt mari jucători pe piaţa cerealelor. Pe vremea URSS, sovieticii importau grâu de la americani şi de la canadieni. Acum producţia din Rusia şi Ucraina influenţează preţurile la nivel mondial. Noi, beneficiari ai miliardelor din fondurile europene am reuşit devenim importatori a două treimi din alimentele consumate. Este vorba, fie de prostie în stare pură, fie de subminarea, pe bune, a economiei naţionale.