DUMINICA ESTE PRIMA ZI A SAPTAMANII: Clarificari istorico-teologice asupra unei modificari aduse calendarului crestin-ortodox pe anul 2011

De parca adevaratele probleme cu care ne confruntam sau care ne pandesc pe dupa colt, in anul care vine, nu sunt indeajuns, s-a creat o tulburare amplificata, in mod gratuit, de unele curente galagioase,  legata de ordinea zilelor in calendarele Patriarhiei noastre. Anume, Duminica este re-instituita drept prima zi a saptamanii, in loc de Luni. Lucratura a iudeo-masonilor sau decizie conforma cu traditia ortodoxa?

Iata cateva raspunsuri: unul oficial, al agentiei de stiri Basilica, altul teologic, al parintelui Galeriu, si unul istorico-teologic. Toate argumenteaza de ce este conform cu traditia ca duminica sa fie intaia zi a saptamanii. Mai mult, se arata ca cei care au instituit lunea ca prima a saptamanii au fost tocmai cei care se ocupa cu standardizarea si nivelarea tuturor la nivel mondial... Am adaugat la sfarsit si cateva raspunsuri date pe aceasta tema in cadrul comentariilor de pe siteul nostru.

Patriarhia ar fi trebuit sa explice insa la timp faptul ca avea de gand sa revina la vechea oranduire a zilelor saptamanii, deoarece era previzibil ca oamenii isi vor pune intrebari cu privire la calendar, obisnuiti fiind cu o anumita ordine de zeci de ani de zile. Orice schimbare,  chiar daca reprezinta o revenire la traditie, efectuata brusc, ne-explicata, duce la astfel de tulburari inutile. In fine, poate reactia sceptica a oamenilor (ne referim la manifestarile normale) va servi si ca o lectie si un avertisment pentru alte schimbari, nu la fel de conforme cu traditia, pe care, cine stie, unii dintre ierarhi le viseaza in taina… sau, mai degraba, in secret.

Acestea fiind lamurite (nadajduim), sa dam Slava Domnului pentru timpul de mantuire daruit noua, inca, pentru zilele de duminica pe care, inca, le putem petrece la Sfanta Liturghie, si sa parasim orice ispita iudaizanta de revenire la legea cea veche, la intelesurile slabe si trupesti ale credintei.

Basilica: Duminica zi de sărbătoare şi prima zi a săptămânii – Lămuriri privind calendarul creştin ortodox pe anul 2011

În calendarul creştin – ortodox român pe anul 2011, duminica nu mai apare barată cu două linii roşii, ci există o continuitate între duminică şi luni, pentru a sublinia adevărul din Sfânta Evanghelie că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, care urmează după sâmbătă (cf. Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1). Deci, nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox pe anul 2011, ci doar se subliniază adevărul că duminica, ziua Domnului, adică ziua Învierii Lui din morţi, este ziua de sărbătoare care ne dăruieşte lumină pentru toată săptămâna, ca noi să trăim viaţa în lumina Învierii lui Hristos şi să ne pregătim pentru învierea noastră.

În calendarul creştin – ortodox al Bisericilor de limbă greacă (care nu includ doar Arhiepiscopia Greciei, ci si Patriarhiile Alexandriei si Antiohiei – n.n.), acesta fiind calendarul de bază al Ortodoxiei, duminica apare ca fiind prima zi a săptămânii, cum ne spune Sfânta Evanghelie, iar luni a doua zi, marţi a treia zi, miercuri a patra zi s.a., adică luni este ziua a doua după duminică, aceasta fiind ziua întâi a săptămânii.

În concluzie, calendarul creştin – ortodox român pe anul 2011 nu schimbă cu nimic ordinea zilelor, ci doar subliniază că săptămâna nu începe cu luni, zi de lucru, ci cu o zi duhovnicească şi anume duminica, zi de sărbătoare şi de odihnă. Pentru oamenii care nu cunosc suficient Sfânta Evanghelie şi înţelesul calendarului, ziua de luni este considerată prima zi a săptămânii, întrucât este prima zi de lucru din săptămână, dar pentru creştinii duhovniceşti şi cunoscători ai Sfintei Evanghelii şi ai Tradiţiei duhovniceşti a Bisericii, ziua întâi a săptămânii este ziua Învierii, adică duminica.

Prin urmare, nu trebuie să ne tulburăm şi nici să ne punem întrebări inutile, ci este nevoie de o înţelegere mai duhovnicească a calendarului şi a timpului vieţii noastre, ca timp al mântuirii care are în centrul lui adevărul Învierii lui Hristos, ca temelie a învierii noastre din păcat şi din moarte.

***

Pr. Galeriu: Duminica – Ziua Domnului – Ziua Invierii

Constiinta ortodoxa se intreaba: a instituit insusi Domnul nostru Iisus Hristos Duminica – Ziua invierii Sale, ca zi de sarbatoare a Bisericii? La aceasta, Sfanta Scriptura ne indreptateste sa spunem: da.

Si iata temeiul. Dumnezeu incheie prin Fiul Sau facut Om – Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Noul Sau Legamant. Incheie, cum spune Apostolul Pavel, un “testament mai bun”, “un testament nou” (Evrei VIII, 6-8). Iisus Hristos, Arhiereu al Noului Testament, “Slujitor altarului si cor­tului celui adevarat, pe care l-a infipt Dumnezeu si nu omul” (Evrei VIII, 2), intemeiaza Legea cea Noua, in propria Sa jertfa. (…)

Pomenirea – anamneza Domnului – a jertfei si invierii Sale, este cum se stie, identica cu “frangerea painii” (Luca XXII, 19; Fapte II, 42; XX, 7) cultul central al Noului Testament, numit si Dumnezeiasca Euharistie, Liturghie. Or, e fapt atestat in Noul Testament, ca ziua in care Biserica, de la inceput, a praznuit pomenirea Domnului este ziua intai a saptamanii, adica Duminica. Aceasta data este consemnata in termeni clari, indeosebi in “Faptele Sfintilor Apostoli”, unde citim:

“In ziua intai a saptamanii, adunandu-ne noi sa frangem painea, Pavel, care avea de gand sa plece a doua zi, a inceput sa le vorbeasca si a prelungit cuvantul lui pana la miezul noptii” (XX, 7).

Deci, pomenirea jertfei Domnului s-a savarsit de la inceput Duminica, si astfel, aceasta zi, intaia a saptamanii, sau a opta, devine ziua, “semnul” Noului Legamant.

Desigur, “pomenirea” Domnului cuprinde deodata: Cina cea de Taina, Jertfa Sa de pe cruce, Invierea Sa. De aceea, crestinii din Bise­rica primara praznuiau, intr-un ciclu firesc: Pastile crucii si Pastile invierii. Cum se cunoaste, Cina cea de Taina s-a savarsit in seara premergatoare jertfei de pe cruce; si in cultul divin sarbatoarea incepe totdeauna in ajun, ca o pregatire a evenimentului, ca un mers spre el. Cina a avut loc deci, in seara zilei de joi 13 Nisan. Vineri 14 Nisan Dom­nul s-a jertfit pe cruce, iar in seara acelei zile, cand incepea Pastile iu­deilor, Domnul a fost asezat in mormant. Sambata – ziua a saptea a sap­taminii, atunci era si Pastile iudeilor – trupul Domnului s-a odihnit in mormant. Duminica ziua intai a saptamanii, la inceputul ei, Domnul a inviat (Matei XXVIII, 1; Marcu XVI, 9; Luca XXIV, 1). Aceste fapte mantuitoare, Cina, jertfa, culminand cu invierea Domnului, constituie impreuna, fiinta insasi a Noului Legamint si sarbatoarea crestina. Desigur intreaga viata Mantuitorului, incepand cu intruparea, intemeiaza Noul Testament; dar totul se condenseaza indeosebi in acest eveniment cen­tral, al jertfei si invierii Sale.

S-a observat ca sambata, Domnul s-a odihnit in mormant. Pentru crestini, aceasta “odihna” a Domnului semnifica incheierea “odihnei” prevazuta de Vechiul Legamant. Asa o si talmaceste Biserica Ortodoxa in randuiala slujbei din Sambata Mare:

“Ziua de astazi mai inainte o a inchipuit cu taina, marele Moisi, zicand: si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea! Ca aceasta este Sambata cea binecuvantata aceasta este ziua odihnei intru care s-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul nascut, Fiul lui Dumnezeu prin randuiala mortii dupa trup, odihnindu-se. Si la ce era iarasi intorcandu-se prin inviere, ne-a daruit noua viata vesnica, ca un Singur bun si iubitor de oameni”.

Cinstind Domnul, prin odihna Sa, astfel sambata, si Biserica praznuieste totdeauna in aceasta zi, pomenirea celor adormiti “intru nadejdea invierii si a vietii de veci”.

Dar intrucat, in Hristos, jertfa, moartea si invierea Sa, una fac, se intelege ca “odihna” Domnului din ziua a saptea se deschide si se finalizeaza in ziua a opta, a invierii. Nu odihna in mormant a Domnului este momentul culminant al mantuirii, nici nu poate fi, ci invierea. Mai pro­fund vorbind, invierea este si adevarata odihna.

In acest sens vorbeste si Sfantul Pavel despre “odihna”, despre “o alta zi de odihna” pe care o aduce Arhiereul Hristos:

“Dumnezeu hota­raste din nou o zi, invata Apostolul, astazi rostind prin gura lui David dupa atata vreme, precum s-a zis mai sus: daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile voastre. Caci daca Iosua i-ar fi odihnit, Dum­nezeu n-ar mai fi vorbit, dupa acestea, de o alta zi de odihna. Drept aceea s-a lasat alta sarbatoare de odihna poporului lui Dumnezeu. Sa ne silim deci, ca sa intram in acea odihna, ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda a neascultarii” (Evrei IV, 7-11).

Se intelege ca odihna de care vorbeste aici Sfantul Pavel, este odihna deplina pe care o da invie­rea Domnului. La aceasta se refera si Sfantul Evanghelist Ioan, cand in Descoperirea sa, scrie:

“Fericiti cei morti, cei care de acum mor intru Domnul! Da, graieste Duhul, odihneasca-se de ostenelile lor, caci faptele lor vin cu ei” (Apoc. XIV, 13).

In acest duh a inteles-o si Biserica. Sfantul Ioan Hrisostom, talcuind pe Sfantul Apostol Pavel, vorbeste de trei odihne:

“intaia, aceea a Sambetei, in care Dumnezeu a incetat cu lucrurile Sale; a doua, aceea a Palestinei, in care intrand Iudeii, trebu­iau sa se odihneasca de ostenelile cele multe; si a treia, acea adevarata odihna, imparatia cerurilor, in care cei ce vor castiga-o, se vor bucura intr-adevar de ostenelile lor”.

Aceasta este odihna lui Hristos, si pe care Domnul o impartasea in­ca din petrecerea Sa pamanteasca. Era odihna anticipata a imparatiei, cand Mantuitorul rostea: “Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni” (Matei XI, 28). Era odihna eliberarii de sclavia celui rau prin Hristos, Care putea spune: “Daca Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iata a ajuns la voi imparatia lui Dumnezeu” (Luca XI, 20). Era si este “odihna” acelui nou “astazi”, pe care-l proclama Sfantul Pavel (Evrei IV, 7); acel “astazi” etern din Rugaciunea domneasca: “Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi”; ca si acel faga­duit de Domnul rastignitului cait – cand ii zice: “Astazi vei fi cu Mine in rai” (Luca XXIII, 43). Este “astazi” al odihnei depline, al invierii. Pri­mei creatii i-a urmat moartea, celei de a doua, prin jertfa Fiului lui Dumnezeu facut Om, i-a urmat invierea si viata, prin care si noi deve­nim vii.

Trebuie observat si marturisit ca invierea si ziua cand a avut loc acest fapt unic, adica, “intaia a saptamanii“, a fost praznuita ca zi de sar­batoare, ca semn al Noului Legamant, din momentul insusi al evenimentului. Din acel moment a luat fiinta in constiinta ucenicilor realitatea radical noua a invierii, mutatia intr-o innoire a creatiei. Si asa cum sabatul a fost instituit dupa Pastile Vechiului Testament si in legatura cu aceasta sarbatoare, tot astfel Pastile Noului Testament in­stituie Duminica. Pentru aceea nicaieri, in Noul Testament, dupa inviere, nu se mai vorbeste de “tinerea” sambetei. Apostolii intrau uneori in zi de Sabat in sinagogi, dar numai pentru ca aflau atunci loc si prilej de propovaduire a Evangheliei (Fapte XIII, 5, 14, 44; XIV, 13; XVII, 2 s.a.).

Ziua lor, a Apostolilor si a Bisericii, ziua de cult, de sarbatoare, de intilnire cu Hristos Cel inviat, va fi aceea a invierii. Domnul insusi o instituie ca atare. In aceasta zi, dis-de-dimineata ca intr-un nou inceput, Domnul se arata mai intai Maicii Sale, dupa aceea Mariei Magdalena, femeilor mironosite, lui Simon Petru. Ii insoteste apoi pe Luca si Cleopa la Emaus unde le “frange si impartaseste painea”, savarsind astfel Dumnezeiasca Euharistie – in aceasta zi a invierii. In aceeasi zi se arata si ucenicilor, fara Toma, impartasindu-le Duhul Sfant, arvuna bote­zului cu Duhul Sfant, Harul iertarii pacatelor, Harul apostoliei si al preo­tiei:

“Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand aceasta a suflat asupra lor si le-a zis: luati Duh Sfant”. (Ioan XX, 21-22).

Astfel, in aceasta zi, Domnul vine in mijlocul lor, al ucenicilor Sai, acolo unde savarsise Cina cea de Taina si instituie acum si Taina preotiei lor. Deci, in aceasta zi, intai a saptamanii au loc: invierea, des­coperirea ei, instituirea Tainelor fundamentale; iar asemenea instituiau si ziua savarsirii lor, ca zi a Bisericii.

Cele ce urmeaza, nu fac decat sa confirme. Astfel, intrucat Toma, proniator lipsise de la intalnirea cu Domnul Cel inviat in ziua Invierii, fara a mai da alte explicatii, spune:

“Dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru, si Toma impre­una cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijloc si a zis: “Pace voua” (XX, 26).

In mod firesc ne intrebam: de ce ucenicii erau acum iarasi impreuna cu toti, in aceeasi zi, dupa opt zile-a opta zi si intaia totodata – in acelasi loc? Nu observam noi cum acea porunca in Vechiul Testament de “adunare, sfanta” si “odihna” in ziua intai si a opta la “sarbatoarea corturilor” (Levitic XXIII, 35, 36, 39), ucenicii o traiau acum in noua revelatie? Ziua invierii devenise deja ziua lor de sarbatoare, de intalnire cu Hristos in noul “cort” al invierii. O dovada in plus, in acest sens, o constituie faptul ca la Marea Tiberiadei, unde Mantuitorul se arata iarasi ucenicilor Sai, se aflau impre­una doar sapte ucenici, si erau la pescuit. Nu se adunasera pentru “sar­batoare”, ci pentru munca obisnuita zilnica.

Iar la Cincizecime, deci tot in ziua intai a saptamanii, ucenicii erau din nou “toti impreuna la un loc” (Fapte II, 1). In aceasta zi are loc cela­lalt eveniment divin al Noului Testament: Pogorarea Duhului Sfant, prin Care Apostolii “se imbraca” cu putere de sus (Luca XXIV, 49), “se im­braca”, adica Duhul Sfant care ii “umple” acum cu prezenta Sa, se manifesta si devine vizibil in ei, ii investeste cu semne evidente ale puterii Sale. Si ei cu “limba de foc”, purced la zidirea “Trupului lui Hristos”, a bisericii, in acea zi s-au si botezat “ca la trei mii de suflete“. In aceasta zi a Pogorarii Sfantului Duh are loc botezul Bisericii in jertfa si invierea Domnului. Si de aceea in actul divin extraordinar al acelei zile a Cincizecimii isi are originea si cultul divin al Bisericii, constituit, cum se cunoaste, din: propovaduirea Evangheliei de catre Apostoli in comu­niunea fraterna, din “frangerea painii” si in atmosfera de rugaciune (Fapte II, 42). Savarsirea solemna a acestui cult divin avea loc, cum s-a aratat, in ziua intai a saptamanii (Fapte XX, 7).

Nu mai incape indoiala ca aceasta adunare repetata a Apostolilor, in ziua intai, incepand din ziua invierii, apoi a Bisericii, din ziua Cincizecimii si continuu, avea o consacrare speciala chiar din partea Mantuitorului. De aceea Sfantul Evanghelist Ioan o va si numi: “Ziua Domnului” (Apoc. I, 10), ziua domneasca, iar in latina: dies Dominica, Domini dies sau simplu – dominica – de unde in roma­neste: Duminica. De observat ca trecerea de la numirea de “ziua intai a saptamanii”, cum o aflam in Sfintele Evanghelii si Faptele Apostolilor, la “ziua Domnului”, cum o numeste Sfantul Evanghelist Ioan s-a facut odata cu raspandirea Bisericii in imperiul roman si trecerea de la numi­rea zilelor saptamanii, dupa numerele de ordine, cum era traditia in sis­temul calendaristic al Evreilor (intai zi a saptamanii, a doua zi, a saptea zi), la numirea dupa corpurile ceresti din sistemul nostru solar (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, soarele si luna).

“Ziua Domnului” semnifica deodata si Ziua invierii Domnului a biruintei Sale asupra mortii, dar eshatologic, si triumful deplin asupra raului – Parusia, invierea tuturor si intalnirea cu Hristos in slava. Si acest din urma inteles Sfantul Pavel o numeste: “ziua Domnului nostru Iisus Hristos” (I Cor. I, 20), “Ziua Domnului” (I Tes. V, 2), sau simplu, “Ziua lui Hristos” (Filip. I, 6, 10; II, 16). Intrucat insa, in aceasta zi se savarsea cultul divin al Bisericii, “Liturghia Domnului” (Fapte XIII, 2), era o legatura intre “Liturghia Domnului” sau “masa Domnului”, cum o numeste Sfantul Apostol Pavel (I Cor. XI, 20) si “Ziua Domnului” eshatologica, a aratarii Sale in slava. “Masa Domnului” savarsita in “Ziua Domnului” era deja o impartasire anticipata cu Hristos Cel inviat, si era arvuna si pregatirea pentru impartasirea deplina din ziua invierii gene­rale, a Parusiei. Sfantul Pavel insusi ii revela acest inteles:

“Caci de cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Dom­nului vestiti, pana cand va veni El” (I Cor. XI, 26).

Iar Biserica va talcui pregatirea liturgica a invierii, a Parusiei prin cuvinte ca acestea:

“Si ne da noua sa ne impartasim cu Tine mai cu adevarat in ziua cea nein­serata a imparatiei Tale” (Liturghia Sfantului Hrisostom).

Duminica, prin praznuirea zilei Domnului si prin impartasirea din “masa Domnului” era de la inceput “un gaj al intrarii in odihna definitiva a lui Dumne­zeu“. Trebuie sa mai amintim aici ca tot in ziua aceasta de “cult” a Bisericii se facea si colecta pentru ajutorarea celor in lipsa, indeosebi pentru cei din Ierusalim (I Cor. XVI, 1-3). (…)

***

Blogul Presb. Corina Negreanu: Duminica în cadrul săptămânii liturgice

(…) în cadrul primului Sinod al Bisericii, cel Apostolic (Fap. 15) se hotărăște a fi sărbătorită prima zi a săptămânii, duminica (după cum vedem și în Fap. 20, 7; 1 Cor. 16, 2), păstrându-se importantă și ziua sâmbetei (Can. Ap. 66). Apariția primei zile a săptămânii ca zi de prăznuire pentru creștini este strâns legată atât de Învierea Domnului (Mt: 28,1 ; Mc: 16, 2; Lc: 24, 1; In: 20, 1), de arătarea lui Hristos Apostolilor (In: 20, 19-29), călătoria pe drumul spre Emaus (Lc: 24, 13-35) cât și de Pogorârea Duhului Sfânt (Fap: 2,1-11) în ziua Cincizecimii (Șabat-ul evreilor, care serbează atunci primirea Torei pe muntele Sinai). Această modificare a zilei de prăznuire din săptămână nu a determinat însă schimbarea cursului zilelor săptămânii. Ziua duminicii este considerată în continuare primă zi a săptămânii în tradiția creștină, după cum reiese și din Faptele Apostolilor (Fap. 20, 7), fiind numită de Sfântul Apostol Barnaba (în Didahii) ziua începutului unei alte lumi. Duminica primește de asemenea și întelesul zilei a 8-a, zi a venirii Mântuitorului, având în vedere că urmează sâmbetei (ziua a 7-a).

(…) Cele opt Glasuri sunt cântate și ele succesiv (în general 1 Glas/ săptămână, mai puțin săptămâna luminată când se cântă 1 Glas / zi), de la Glasul 1 la Glasul 8, prima zi a fiecărui Glas fiind duminica. Duminica rămâne în continuare prima zi din săptămâna liturgică, constituind punctul de referință față de care sunt rănduite slujbele zilnice din cadrul săptămânii. Importanța Duminicii este păstrată astfel ca zi a Învierii Domnului și primă zi a săptămânii liturgice, de fapt subliniind importanța Învierii lui Hristos ca început al nașterii și învierii noastre întru El. (…) Duminicile sunt numărate și ele începând cu Duminica Învierii, dar, o dată cu intrarea în perioada Octoihului (după Pogorârea Sfântului Duh), ordinea lor nu mai devine neapărat una succesivă (vezi Evangheliarul). Pentru marcarea acestui fapt, cât și datorită importanței pe care o are sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în calendarele Bisericii este reformulată numărătoarea săptămânilor și a duminicilor în funcție de Rusalii. Aceasta nu schimbă însă reperul de numărare al săptămânilor și duminicilor anului, duminica Rusaliilor în sine nefiind considerată punct de plecare al numărătorii (ea fiind a 8-a dumincă după Înviere). Din acest motiv a doua zi a săptămânii devine reper pentru cele 6 zile rămase (în perioada Octoihului), duminica primind un statut special în ceea ce privește citirea Evangheliei. Rămâne ca început al celorlalte zile ale săptămânii în ceea ce privește rânduiala liturgică, fiind ziua de început a fiecărui Glas. (…)

Precum se întâmpla și în vremea Imperiului Roman și astăzi ne aflăm puși în fața a două împărțiri ale anului, care funcționează în paralel. Una este calendarul Bisericii, cu dată de început a anului fixată la 1 septembrie, cealaltă fiind calendarul civil (laic), anul civil începând la data de 1 ianuarie. Reglementările privind anul bisericesc stau ca responsabilitate a Bisericii, care ia hotărârile în forma ei Sinodală (după simbolul de credință Niceo-Constantinopolitan, pe care îl afirmă orice creștin, o mărturisește).

În ceea ce privește anul civil, acesta a suferit mai multe modificări în decursul timpului. Modificările au fost reglementate prin diverse convenții interstatale. O dată cu “Convenția Metrului”, din 20 mai 1875, și înființarea Sistemului Internațional de Unități, s-a dorit o exprimare standardizată a tuturor unităților de măsură. În aceeași perioadă, datorită revoluției industriale apare conceptul de “weekend”, marcând sfârșitul săptămânii de lucru. În raport cu săptămâna de muncă, prima zi a acesteia a fost considerată ziua de luni (fiind prima zi în care se putea munci). Luând în considerare aceasta Organizația Internațională de Standardizare (ISO), stabilește împărțirea anului în săptămâni, care, au ca prima zi lunea terminându-se duminica. În prezent fiind în vigoare ISO 8601. Bisericile locale au încercat să se adapteze acestor modificări, ele neoferind creștinilor un calendar anual propriu ci calendarul civil adnotat cu precizările necesare desfășurării vieții liturgice, considerându-se implicite cunoștințele membrilor Bisericii (atât clerici cât și laici) despre felul în care aceste precizări trebuiesc utilizate.

Biserica a continuat așadar să utilizeze duminica, drept primă zi a săptmânii, chiar dacă aceasta este considerată ultima din săptămâna de lucru (civilă). Cunoașterea desfășurării vieții liturgice a Bisericii, constituind unul dintre capitolele fundamentale ale culturii oricărui mădular al Trupului lui Hristos, în bisericile locale activitatea catehetică a cuprins și acest aspect, punând la dispozitia tuturor aceste cunoștințe prin diverse materiale informative. Aceste materiale au fost atât, materiale redactate, cât și informații trasmise prin viu grai. O dată cu instaurarea botezului copiilor atribuția transmiterii acestor informații revenind în primul rând nașilor celui nou intrat în Biserică, dar și clericilor. La nivel de macroorganizare, bisericilor locale rămânăndu-le mai mult responsabilitatea publicistică (în ceea ce privește cateheza). Împlinindu-și acest rol Biserica Ortodoxă Română decide publicarea pentru anul 2011 a unui calendar care să nu mai aibe la baza săptămâna civilă, de lucru, ci pe cea liturgică, simplificând astfel întrucâtva înțelegerea calendarului bisericesc.

Doru Daniil Pârvu

***

Din comentariile de pe siteul nostru pe acest subiect

exegeticus

#1:“In ziua cea dintai a saptamanii, dis-de-dimineata…” Invierea s-a petrecut in prima zi a saptamanii, duminica. Adventistii de ziua a saptea tin sambata, zi in care S-a odihnit Dumnezeu, după Facere. Noi, ortodocsii, cinstim duminica, o “alta zi” de odihna (Evr. 4:8-9). In ce priveste formalismul credintei – nu vom găsi usor vreun cusur învatatorilor nostri de lege. In alta parte schiopateaza chiar vadit.

Deci duminica este prima zi, luni a doua… Dar duminica este si a opta zi, ultima. Deci tine de optiune. E drept ca duminica e perceputa ca ultima (a opta), simbol al invierii finale. Dar este prima, caci saptamana are doar sapte zile, nu opt.

Dar la fel de grav este conspirationismul exagerat, care tine mortis la o pagina de internet, eventual salvata in calculator. Cred ca un adevarat crestin doar citeste si acumuleaza inauntru, nu indosariaza. E gata sa aduca lamuriri in privinta credintei, nu sa provoace dileme la care sa raspunda altii.

#2: Dupa cum a spus admin, sambata este a saptea, noi tinem ziua a opta. Nu precum adventistii de ziua a saptea. Praznuim Invierea Domnului (si a noastra), care nu e din veacul acesta precum duminica nu e din cadrul saptamanii, ci e a opta, dar si prima zi, dupa cum relateaza evanghelistii Invierea. Ce-i drept, e mai bine sa fie prima din saptamana pt ca nu s-a schimbat saptamana după Hristos. Se produce putina confuzie cu traditia iudaica, dar asta e adevarul.

#3: “…adunându-se în prima zi a săptămânii ucenicii să frângă pâinea…”(Fapte 20:7). Iata ca si in practica ziua Domnului era cea dintai, pe langa trimiterea la Evr. 4:8-9. Doar nu ajungem de acuma la cugetari eretice, adica sa praznuim ziua a saptea de odihna ca si adventistii de ziua a saptea.

admin

Fiind zi de Inviere, este, fireste, si zi de odihna, insa in alta logica si cu alte semnificatii decat ziua sabatica. Odihna sabatica este o stare de pasivitate a omului dupa activitate; in inteles crestin, odihna este o participare activa la Cina Domnului, o inaintare in indumnezeire. De aceea, noi nu mai suntem sub lege, pazind strict si iudaic ziua sambetei, cu interdictii dintre cele mai absurde, asa cum reiese si din Evanghelii. A venit Hristos sa ne slobozeasca tocmai de astfel de intelesuri sarace si rigoriste ale legii… dar se pare ca avem in noi o tendinta de iudaizare si, desi habar nu avem de intelesul patristic al duminicii si al odihnei, sarim in sus cand vedem o astfel de “inovatie”, care nu e deloc inovatie.

Roman Ortodox in Franta

Desi nu as fi vrut sa lungesc si eu la nesfarsit subiectul cu “Duminica – prima zi a saptamanii”, mai este, pe langa ce s-a spus, un motiv crestinesc pentru care este normal sa fie asa. Si anume ca orice inceput trebuie sa-l avem intru Domnul. Adica ne incepem saptamana ducandu-ne la Sfanta Liturghie, duminica, si de putem ne si impartasim cu Preacuratul Trup si Sfant Sangele Domnului, ca in El si cu El sa ne ducem lucrarea din continuarea saptamanii.

E adevarat ca in DEX duminica e definita ca fiind ultima zi a saptamanii, dar uite ce spune Sfantul Grigorie Teologul : “La fel cum intaia zidire incepe cu Duminica (iar aceasta se vadeste din faptul ca a saptea zi dupa ea este Sambata, fiindca este ziua odihnei dupa lucrare), tot asa cea de-a doua zidire incepe din nou cu aceeasi zi [adica ziua invierii].”

Elena

Din cate stiu eu, in inteles crestin, sambata este ziua in care Domnul s-a odihnit cu trupul in mormant coborand pana la iad si eliberand sufletele dreptilor care asteptau acolo plinirea vremilor si a proorocirilor.
De aceea sambata semnifica si starea in care se gasesc sufletele celor adormiti pana la Judecata de Apoi.

Duminica reprezinta acel prezent continuu in care se vor regasi sufletele dreptilor si cosmosul transfigurat dupa Parusie si Judecata de Apoi, ziua Domnului in care totul este viata si continua desavarsire. Este intr-adevar simbolul celei de-a 8 -a zi ce va sa vie si ce nu va avea sfarsit.

Noi pregustam in fiecare duminica la Sfanta Liturghie din aceasta bucurie a Invierii.

arsenie

Sf Apostol Pavel vorbeste in Epistola catre Evrei (Cap4) de ziua a 8-a. Pe care nu el o defineste astfel ci Sfintii Parinti care au talcuit Epistolele (Sf Ioan Gura de Aur).

4 Căci într’un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: ,,Dumnezeu S’a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.“ 5 Şi aici este zis iarăşi: ,,Nu vor intra în odihna Mea!“ 6 Deci, fiindcă rămîne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s’a vestit întîi vestea buna n’au intrat în ea, din pricina neascultării lor, 7 El hotărăşte din nou o zi: ,,Astăzi,“ -zicînd, în David, după atîta vreme, cum s’a spus mai sus: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!“ 8 Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n’ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.