PREASFINTITUL LONGHIN LA CONSTANTA (IV). Cuvantul din biserica Sf. Haralambie (si audio) si povestea uimitoare a vietii episcopului de Banceni relatata de un ziar central. DATE DE CONTACT PENTRU A AJUTA ORFELINATELE

• Radio Dobrogea: Cuvântul PS Longhin de Bănceni

Cuvântul PS Longhin de Bânceni, Arhiereu-Vicar al Mitropoliei de Cernăuţi (Ucraina), rostit la hramul bisericii Sf. Haralambie din Constanţa – 10 februarie 2013

Inalt Preasfintia voastra, iubiti credinciosi, Hristos a inviat!

Pentru noi, crestinii, inca o data este o dovada ce puternici sunt romanii, si nu romanii, dar credinta romanilor, care a trecut peste zeci de ani si a ramas neclintita. Cati au dorit sa va darame manastiri, biserici si credinta noastra in Dumnezeu, pe care ne-au pus-o buneii nostrii, parintii nostri, in sufletele noastre, prin mila lui Dumnezeu… Si astazi, inca o data, am vazut de ce in cei mai mult de saptezeci de ani [pentru Rusia e vorba de 70 de ani, la noi sunt in jur de 45, n.n.], comunismul n-a putut sa omoare credinta in voi. Ca in frigul de dimineata, destul de greu de stat, ati biruit orice ispita, si ati fost alaturi de noi, alaturi de Dumnezeu, cu totii impreuna.

Inalt Preasfintia voastra sunteti atat de puternic aici, ca aveti o biserica atat de puternica, care crede, si care va este alaturi, si care va va ramane totdeauna alaturi. Ne bucuram, si as vrea sa va multumesc din suflet ca v-am cunoscut, si pentru ca ati devenit pentru noi un Parinte duhovnicesc, si chiar ca un parinte trupesc, care ati inceput sa impartasiti dragostea cu noi. Si nu numai o data, ci de cate ori ma sunati, ma intrebati de sanatate si [imi spuneti] sa am grija de mine. Deci, aceasta grija parinteasca a inceput sa rascoleasca in inima mea si sa trezeasca o dragoste deosebita spre Inalt Preasfintia voastra, ca ne-ati purtat de grija copiilor, cu medicamente, cu ajutoare, pe care le-ati trimis copiilor, totusi din Constanta, [prin credinciosii] care au venit si au vizitat manastirea noastra si orfelinatul. Noi nu facem nimic deosebit, decat ceea ce eram si suntem datori sa facem fata de Dumnezeu si de aproapele.  Dar, impreuna cu voi, putem face multe. Principalul e sa-L iubim pe Dumnezeu.

Si astazi, v-am adus ca mangaiere pe sfintii de dincolo, pentru ca sfintii nu au granite, nu au frontiere; ei sunt totdeauna alaturi. Si aveti tot timpul sa va inchinati pana maine la moastele Sfantului de Sarov, si o pietricica [din cea] pe care a stat el o mie de nopti si o mie de zile si s-a rugat, si Sfantul Longhin, o particica din sfintele [sale] moaste, [precum] si o pietricica din Muntele Golgota, acolo unde S-a jertfit pentru mantuirea noastra [Hristos].

Dragii mei, iubiti-L pe Dumnezeu, urmati-L pe Dumnezeu. Eu vreau sa fiu fericit cu voi, [sa fiu] cu toti cei care sunteti aici si in ceruri sus. Dumnezeu a murit pentru noi, El a rascumparat pacatele noastre. Toti suntem iertati daca venim la El. Pe nimeni n-a dat afara, si cati s-au adunat, si cati pacatosi n-au venit la Dumnezeu, pe toti i-a primit cu dragoste si i-a iertat. Pe toti ne iarta, numai nu-L lasati pe Dumnezeu, nu-L parasiti, ca Dumnezeu nu lasa pe om niciodata. Prin ce n-ar trece omul cand e in sfintenie, cand e in pacat, cand e in cadere sau cand se ridica, Dumnezeu totdeauna este langa noi.

Inalt Preasfintia voastra, inca o data as vrea sa va multumesc din suflet pentru invitatia pe care ne-ati facut-o aici, in Constanta, si suntem deosebit de bucurosi, fericiti in suflet, pentru ca va avem un stalp tare al Bisericii noastre ortodoxe. Stiu ca de multe ori au vrut sa arunce cu pietre, dar, desigur, asa cum si astazi s-a citit, ca asa trebuie sa fie, ca daca L-au iubit pe Dumnezeu, ne vor iubi si pe noi. Si stiu ca poate, chiar daca treceti prin unele incercari sau greutati, ca asa au cautat totdeauna in anii de comunism, [la fel] si acuma prin presa, prin multe lucruri urate si grele vor sa ponegreasca credinta ortodoxa, Biserica, si slujitorii ei.

Fratilor,  eu de cand sunt pe pamant nu ma intereseaza de pacatele nimanui. Eu am pacatele mele personale, si rog pe Dumnezeu si cerul intreg sa ma ierte pe mine, si sa ierte crestinii care vin la Dumnezeu, ca toti suntem pacatosi. De aceea, voi sa va rugati intotdeauna ca voi sa nu judecati pe nimeni. Iubiti-va unii pe altii, asa cum ne-a poruncit noua bunul Dumnezeu.

Eu v-am adus o mangaiere astazi, caci stiu, cand sunt sfintele moaste la noi; cand se duc, se simte o mare lipsa ca ramai fara ele. Si de aceea  noi am cautat sa va aducem o mangaiere pentru Inalt Preasfintia voastra, icoana Maicii Domnului de la biserica noastra ucrainiana si a tuturor romanilor de dincolo de frontiera, si vrem sa vi-o lasam, unde vreti dori sa fie in Constanta, sa se inchine poporul acesta, pentru orasul acesta minunat, aceasta icoana, si pentru toti romanii. Sa stiti ca va iubim mult si ramanem alaturi de sufletele voastre. Va asteptam totdeauna, ca acasa la voi. Acolo sa veniti, si noi sa venim aici, sa ne putem imbratisa atat cat mai sunt vremuri de libertate, de binecuvantare. Si am ales sa vi-o aduc pe Maica Domnului, pentru ca, de cand am ramas singur pe acest pamant, si eram copil, strangeam icoana Maicii Domnului si rugaciunile ei le puneam sub perna, pentru ca ma temeam sa dorm noaptea in casa singur. Si mi-a fost o mangaiere Maica Domnului, si de aceea vreau sa-I multumesc Domnului Iisus, ca de pe cruce a privit spre noi si a zis: “Iata mama voastra“. Ne-a facut fii Maicii Domnului, si v-am adus-o, ca inca odata Maica Domnului sa va imbratiseze, sa va aline durerile, sa va mangaie. Si totdeauna, cand va veti ruga alaturi de aceasta icoana, langa Maica Domnului, sa simtiti bratele de mama, care atat de mult va iubeste.

Si totodata, pentru pastorire, v-am adus un toiag, pentru ca stim ca, destul de bine stit sa duceti poporul spre mantuire, si Biserica Ortodoxa se mandreste cu Inalt Preasfintia voastra, dar eu ma mandresc ca v-am cunoscut si va cunosc, si pentru ca sunt alaturi de Inaltul Teodosie, si as vrea sa raman totdeauna. Si sa va aduceti aminte de noi, cand va veti ruga, si sa ne pastoriti daca  va trebui sa ne dati, sa ne dati numai sa ne putem mantui si sa ajungem in ceruri.

• Adevarul: FOTO VIDEO „Tatăl celor 400 copii“ a povestit viaţa sa de orfan. Episcopul Longhin de Bănceni: „Rămăsesem singur pe lume şi mâncam pâinea de la şoareci“

Figura emblematică a românilor din Ucraina, preotul bucovinean Mihail Jar, devenit episcopul Longhin de Bănceni, şi-a încheiat vizita la Constanţa. „Mi-era dor de români“, a mărturisit părintele cu lacrimi în ochi, în faţa oamenilor. Părintele supranumit „Tatăl celor 400 copii“, care a întemeiat mănăstirea şi satul copiilor de la graniţa cu România, a istorisit povestea unui orfan – el însuşi – care şi-a dedicat viaţa sărmanilor.

Mărturisirile episcopului Longhin au fost rostite cu mare emoţie şi lacrimi în ochi. La întâlnirea de duminică, organizată de Arhiepiscopia Tomisului la Casa de Cultură, prelatul a vorbit despre copii, pe care i-a numit „calea spre Hristos“.

„Când alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos“, a spus părintele pentru care constănţenii au stat în frig şi ploaie ca să-l asculte dimineaţa la liturghie.

Mihail Jar, eroul de lângă Cernăuţi

„Eram flămând, mi-era frig şi mă uitam spre cer întrebând de ce mi-a dat Dumnezeu aşa soartă. Stăteam şi două săptămâni fără hrană şi luam uneori coaja de pâine din borta şoarecului, o spălam şi o mâncam“, a povestit preotul român proclamat erou naţional al Ucrainei pentru faptele sale.

Rămas în copilărie singur şi fără sprijin, el a căutat un alean sufletesc pe care spune că-l simţea numai în biserică. La un moment dat a acceptat tovărăşia unor oameni care i-au întins mâna de ajutor: sectanţii. Părintele nu se fereşte să mărturisească acest lucru, deşi recunoaşte că îi este ruşine de acele timpuri. A fost chiar tentat să părăsească religia ortodoxă pentru a se boteza într-o sectă. Dar credinţa în Iisus a fost mai profundă.

Mihail Jar a intrat în preoţie, s-a căsătorit şi a început să slujească la Bănceni. Împreună cu soţia sa a adoptat doi copii, apoi alţi doi.

Preotul povesteşte minunea întâmplată la aducerea acasă a unui copilaş care nu vorbea, deşi era deja mărişor. Când a văzut icoana Maicii Domnului, a arătat cu degetul spre ea şi a rostit: „Mama“.

Părintele a rememorat momentul care l-a determinat să extindă familia într-un aşezământ social de pe lângă locaşul de cult. La înmormântarea unei femei tinere de doar 32 ani, cei 4 copii ai săi au rămas plângând la mormântul ei. În grija pentru îndeplinirea ritualurilor, neamurile femeii neglijaseră copiii rămaşi orfani, grăbindu-se să ducă la bun sfârşit cele trebuincioase.

Preotul nu s-a putut îndepărta şi i-a întrebat de ce nu merg acasă. „Pentru că fără mama noastră nu mai este casă“, a venit răspunsul copiilor. Impresionat de suferinţa lor, părintele Jar i-a întrebat dacă vor să vină cu el la biserică. Iar copiii l-au urmat. Unul dintre aceşti 4 orfani, o fată, a făcut parte din grupul de copii care l-au însoţit pe episcop la Constanţa.

Iar exemplele au continuat. O altă fetiţă a fost luată pe lângă mănăstire după o întâmplare teribilă. A căzut de pe o scară din podul casei şi a rămas agăţată de un cui, la înălţime, în pericol de moarte, chiar sub ochii mamei ei ţintuite la pat, care n-a avut putere să-i sară în ajutor.

Sacrificiul unui cuplu, împlinirea unei familii

Preotul şi soţia lui au renunţat la viaţa de cuplu pentru a deveni fiecare monahi. Au întemeiat lângă Cernăuţi, aproape de graniţa cu România, două mănăstiri, la Bănceni şi la Boian, unde cresc 400 copii.

Majoritatea sunt foarte bolnavi, cu infirmităţi, cu SIDA. Măicuţele au grija lor, fac lecţii cu ei, iar când cresc, aceşti copii rămân în sat la Molniţa, unde episcopul, cu ajutorul bucovinenilor de ambele părţi ale frontierei, le-a construit case pentru a le face un rost şi după împlinirea vârstei de 18 ani, când Statul îi lasă în stradă.

Unii dintre ei îşi urmează cursul lumesc al vieţii, îşi întemeiază familii şi muncesc. Alţii vor să rămână pentru totdeauna în slujba Bisericii.

Aşa s-a întâmplat cu un băieţel pe care medicii îl diagnosticaseră cu cancer în stadiu terminal. Cu el pe braţe, părintele s-a închis într-o chilie unde s-a rugat toată noaptea unei icoane a Maicii Domnului. Spre dimineaţă, respiraţia copilului a devenit mai uşoară. La controlul medical, tumorile dispăruseră. Ani mai târziu, băieţelul scăpat de la moarte şi-a anunţat părinţii spirituali că s-a hotărât să se călugărească.

Aceleaşi vindecări considerate miraculoase s-au produs şi în cazul a 7 copii bolnavi de SIDA, care după îngrijirea primită, au fost declaraţi perfect sănătoşi.

Dar cel mai cutremurător caz este al unei fetiţe de credincioşi pe care Dumnezeu i-a supus unei grele încercări. În timp ce părinţii luau parte la slujba de la mănăstire, fetiţa a ieşit să se joace în curte cu doi băieţi orfani de mamă. Bucuria s-a transformat în cruzime fără margini. Fetiţa a fost aruncată într-o fântână arteziană şi ţinută cu un băţ sub apă pînă s-a înecat. Declarată moartă de către medici, copila avea să învie după 5 ore.

„Fiţi smeriţi, nu judecaţi pe nimeni, nu căutaţi pricină în oameni. Nu poţi să ştii niciodată ce suferinţă ascunde cineva“, au fost învăţăturile preotului-erou naţional.

Dacă doriţi să susţineţi în vreun fel orfelinatul de la Bănceni, iată cele două numere de telefon unde puteţi lua legătura cu îngerii păzitori ai celor 400 copii:

00380374021150 – Mănăstirea Bănceni;
00380374033319 – Orfelinat Molniţa.

[…]

Vezi si: