“PROFESIONISTII” – convorbire memorabila cu Ing. CONSTANTIN IULIAN, un marturisitor si supravietuitor al LAGARELOR DE LA PITESTI, AIUD, JILAVA… (video)

–  Ce v-a tinut? Cum ati rezistat?

– Credinta! Ma rugam, ma rugam permanent. Cand eram, mai ales, singur ma rugam cel mai mult. Chiar in momentele cele mai grele, cand moartea te joaca in poala, si esti gata la un moment dat sa termini cu viata asta, credinta este cea care te ajuta. M-a salvat din toate greutatile. Si de aceea spun ca omul care isi pierde credinta, nu-si da seama, aproape, ce pierde.

***

Dl. Iulian este presedintele Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti si a facut peste 13 ani de inchisoare grea, trecand si prin cosmarul reeducarii, careia i-a rezistat  martiric, pana la capat, prin credinta tare, prin puterea rugaciunii.

“… in Romania n-a existat nicodata democratie. Nici in trecut, nici acuma. Adica e oligarhie. E un grup de oameni care pun mana pe conducerea unei tari si o exploateaza in favoarea lor. Dar tinerii, de exemplu acuma la noi, de ce nu se unesc ca sa sustina cauza lor si umbla cu mana intinsa in tari straine? N-au forta lor.  Ei traiesc o criza de ideal. Tineretul nostru, la ora actuala, traieste o criza profunda de ideal”.

“Egoismul, sa stiti ca acesta este un fals ideal, prin faptul ca de unul singur nu o sa reziste agresiunii fortelor raului. Egocentrismul de care dau dovada foarte multi romani la ora actuala ii face sa fie foarte vulnerabili. Generatia noastra a avut idealul rezistentei. Cei dinaintea noastra au avut idealul intregirii tarii. Altii au avut idealul independentei. Deci fiecare generatie a avut un ideal. Elita s-a axat pe acel ideal, a luptat si a suferit pentru acel ideal. Ei bine generatia de acum nu are ideal”.

“Da, da, “totul pentu tara”. E o idee care, mie mi s-a parut generoasa, si cum sa spun, mai aparte decat altele. N-a fost pentru un interes personal, n-a fost pentru a ajunge undeva, intr-un post,sau.. ci am suferit pentru neamul asta. Asta este adevarul gol-golut. Ca cineva poate sa spuna ca sunt nebun. Da, e posibil sa judece el cu mintea lui chestiunea asta, dar eu cu mintea mea spun ca am facut ceea ce trebuia sa fac”.

“Spunea nea Petrache Tutea – Dumnezeu sa-l ierte! Am stat cu el in inchisoare la Aiud – si spunea asa: “Mai, trebuie sa multumim tarii acesteia pentru ca ne-a dat ocazia sa suferim pentru ea. Si sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a ajutat sa rezistam”.

“- V-ati nascut in 1929, deci aveti…

– Aproape 80 de ani, 79 de ani.

– Multi inainte! Si ma uit ce tinerete aveti, ce privire vie, ce bine va prezentati!

– Va multumesc pentru…

– Acuma dintre tortionarii dumneavoastra daca se uita la televizor, si va vede careva, pot sa spuna “Uite domne ce se plange c-a patit in puscarie, cand uite ce bine se tine!”.

– Da, insa cand am iesit eram o epava, asta este adevarul, adica in ultimele luni de inchisoare ma duceau oamenii in spate, ca nu mai puteam sa ies nici la aer.

– Spuneti-mi un nume de om care v-a dus in spate intr-o puscarie!

– Anania! Parintele Bartolomeu Anania. M-a scos de cateva ori la aer, el, saracul, la Aiud…“

“-Deci dumneavoastra ati fost prima oara arestat la 19 ani, cu liceul din Vaslui terminat.

– Dadusem Bacalaureatul. Chiar la 4-5 zile dupa ce am dat Bacalaureatul.

– Si la Vaslui din ce mediu proveneati?

– Parintii erau functionari.

– Apolitici sau si ei erau… inregimentati?

– Nu, nu.

– Dumneavoastra ati fost singurul legionar din familie?

– Da, da.

– Ati mai avut frati, surori?

– Da, frati.

– Deci ceea ce ar trebui sa inteleaga, cei care va privesc, sunteti legionar, sau ati fost..

– Nu, sunt legionar! Am fost, sunt, si sper sa raman pana la urma credincios idealului meu din tinerete.

– Sunteti legionar, nu va este rusine de asta…

– Nu din contra, ma onoreaza!

– Dar sunteti un om care nu a facut nimic rau in viata lui…

– Nu, n-am omorat pe nimeni, n-am furat pe nimeni.

– Pistol ati avut vreo data?

– Nu, nu.

– Citindu-va dosarul, tristetea este ca dumneavoastra ati facut 13 ani si jumatate de puscarie, de ce? Pentru nimic, pentru ca erati un copil care a salvat niste carti, si toate acuzatiile din dosarul asta, de la unul din procese, se refera la faptul ca dadeati meditatii fiicei unui batran legionar. De pilda aicea: “inculpatul i-a citit lui Zamfiroiu Rodica poezii scrise de poetii legionari, Radu Gyr si Crainic Nichifor, si i-a dictat acesteia cateva din poeziile legionare pe care le invatase la inchisoare”. Cum suna cand va strigau “inculpatul Iulian Constantin”?

– Suna mai frumos decat atunci cand imi spuneau “bandit”. La Canal imi spuneau “bandit”. Si raportul era asa: “– Tovarase comandant am sub ordinele mele 10.000 de banditi.”,” – Moarte lor!”. Raspunsul era “moarte lor”, si ne spuneau deschis: “aici nu avem nevoie de munca voastra la Canal, aici trebuie sa muriti, asta este mormantul burgheziei romanesti!”. Ne spuneau deschis!

– Bine, va spuneau la figurat, pentru multi a fost la propriu!

– Nu, nu, nu…

– Dar pe dumneavoastra v-a ajutat Dumnezeu ca sa ajungeti din rob de la Canal, laureat al Academiei.Acuma nu ca ar fi mare lucru acea Academie, unde era si tovarasa Ceausescu, dar oricum faptul ca respectand regulile jocului lor, ati reusit pe terenul dumneavoastra sa castigati o batalie”.

“Printre poetii care m-au marcat a fost si Arun Cotrus, care, citez din memorie, cam asa avea un catren: “M-am nascut sa darui,/ Sa ma darui,/ Sa lupt,/ Si sa ma narui”.

– Dar, domnule inginer, dumneavoastra ati refuzat sa va lasati naruit!

– Nu, nu, nu… voi fi naruit pana la urma, ca nu pot.

– Da, dar ati refuzat sa fiti naruit pana la urma de comunisti.

– Da, sufleteste da, nu pot sa ma las [naruit].

– La 19 ani deci v-au arestat. Bietii parinti, v-au spus “la revedere”, sau n-au apucat?

– Nu, n-au apucat, adica nu numai atata, dar noi nu am avut dreptul la o scrisoare, nu am avut dreptul la un pachet, nimic. Deci in momentul in care te inghitea balaurul, cum se spune, nu mai aveai legaturi absolut cu nimeni. Toti au crezut si ca am murit. De altfel, sa stiti ca rezistenta asta in gura balaurului nu este o rezistenta usoara, ca sa rezisti, sa te pastrezi pe o anumita tinuta a ta, personala. Fiindca daca acceptai reeducarea insemna sa-ti torni colegii, camarazii de celula, sa-ti torni prietenii de afara. Deci insemna pur si simplu sa devii un om care sa aduca in puscarie o serie intreaga de oameni. Eu am vazut oameni, saracii, care la un moment dat faceau pactul cu diavolul, si dupa aceea le parea rau, si care, la un moment dat veneau si-ti spuneau “sa stii ca eu trebuie sa dau informatii despre tine”.

– Colegi, camarazi, oameni de-ai dumneavoastra?

– Da, da, oameni care au fost alaturi de mine. Unul mi-a spus la un moment dat- s-a uitat in dreapta, in stanga, a vazut ca nu mai e vazut de nimeni- si mi-a spus: “stii, eu sunt pus sa dau informatii despre tine”. Pai ala m-a avertizat omul, deci nu pot sa-l condamn.

– Cum ati privit tot ce a aparut la un moment dat, faptul ca fosti detinuti politici care de fapt au colaborat cu organele?

– I-am considerat oameni slabi. Au fost oameni care n-au putut sa reziste. Cand te bate zi si noapte, cand iti prigoneste familia, cand auzi in celula alaturea ca sotia sau copilul ca tipa, si tie iti spune ca daca nu semnezi aicea, ala o sa ramana in puscarie, sau o sa fie batut, si asa mai departe…

– Ati fost dus in inchisoarea pentru elevi?

– Nu, am fost dus la Pitesti.

– La Reeducare?

– Da, sigur!

– Si l-ati cunoscut pe Turcanu?

– Da, sigur, personal. Parerea mea este ca acesti oameni [tortionarii, cei reeducati] au cazut victime propriilor lor slabiciuni. Ei au crezut ca daca fac pactul cu diavolul o sa scape mai repede afara. Turcanu avea numai 7 ani de inchisoare de facut – deci cat aveam si eu la ora respectiva – dar a crezut ca poate sa scape mai repede. A facut ce a facut, si pana la urma…, dupa ce l-au pus sa bata, sa faca, sa stoarca informatiile pe care le-a dat dupa aceea securitatii, l-au impuscat dupa aceea.

– Cu ce argument l-au impuscat?

– Au spus ca a facut chestia asta din atitudine legionara, ca sa compromita partidul.

– Cu toate ca el, de fapt, a urmat strict indicatiile Partidului Comunist.

– Exact, exact! Daca vreti pot sa va spun si un amanunt, pe care poate ca nu-l stie nimeni pana la ora asta… Cand am venit in Jilava la un moment dat, venisem pentru procesul unui coleg, David Nicolae din Vaslui…

– In ce an?

– In ’54…

– Deci la prima puscarie!

– La prima!…Am stat in celula cu un cetatean care fusese chiar cu patul langa Turcanu, era adus in Jilava pentru proces. Si i-a spus astuia la un moment dat, l-a chemat ancheta, si i-a spus ca daca recunoaste ca a fost pus de legionari ca sa faca ce a facut la Pitesti, simuleaza executia lui, adica glontul va fi orb, iar daca nu recunoaste chestia asta, va fi lichidat. Si intrebarea lui Turcanu care spunea astuia: “Mai oare, o sa fie orb glontul, sau o sa fie real?”. Si a fost real! Deci el in momentul in care a fost pus in situatia asta sa recunoasca la proces – si a recunoscut la proces…

– Tot i-au cerut ei…

– Da, tot ce i-au cerut ei: ca a fost pus de miscarea legionara sa faca ceea ce a facut…

– Dar ei nu si-au respectat cuvantul…

– Nu, si a fost impuscat!

– Si cand ati fost la Pitesti…

– M-au batut, m-au torturat, am trecut prin toata…

– Cea mai grea tortura prin care ati trecut, care a fost?

– Ce mai… nu vreau sa-mi mai aduc aminte de toate treburile astea, fiindca sunt niste rani foarte adanci in mine…

– Ati rezistat bine la durere?

– Da, am rezistat foarte bine la durere, si asta multumesc lui Dumnezeu!

– Da, pentru ca sunt oameni care nu rezista!

– Da, nu rezista… dovada ca am rezistat la atatea torturi, sa spunem. N-am acceptat reeducarea, sub nicio forma, de aceea am stat mereu in companie de pedeapsa, si caracterizarea pe care mi-a facut-o chiar personal colonelul Craciun la eliberarea in ’64 [ de la Aiud], scrie negru pe alb ca am iesit “nereeducat”.

– In dosarul pe care mi l-ati dat am citit, am gasit aceasta fila care va face cinste…

– … si nu am cedat... Dar sunt oameni care nu rezista…

– Ati plans uneori?

– Da, asta e adevarat! Nu poti sa-ti opresti plansul, sa stiti! Adica, in momentul in care durerile sunt atat de puternice, cand te loveau… Ma bateau la un moment dat cate 3-4 ofiteri de securitate. Ma puneau pe ranga si bateau toti. Si bateau ca sa vada, ei intre dansii se spionau la un moment dat, si trebuiau sa bata unul mai tare decat celalalt, deci eu eram calul lor de bataie, ca sa-si poata ei sa-si puna galoanele. Dar, curios, erau niste oameni, care credeai ca nu sunt in stare de asa ceva!

– Da?

– Cand ii vedeai pe strada erau…

– I-ati vazut vreodata pe strada?

– Am vazut o data o serie de ofiteri pe strada, dar nu credeam ca sunt in stare de asemenea bestialitati. Se dezbracau la camasa, isi suflecau manecile la camasa, si incepeau tortura.

– Ce nu face omul la servici?!

– Rezistai pana cand, la un moment dat, amorteai, nu mai simteai nimic. Dar tortura psihica, care este cumplita si asta... Adica, cand te anchetau noaptea, si te puneau sa spui ce ai discutat cu parintii in casa, sau ce ai discutat cu colegii… iti dadeai seama ca ei asteptau sa scoti un singur nume, ca ala a doua zi sa fie si el umflat din facultate, sau din serviciu, sau de unde il luau, ca sa poata fi si el adus acolo.

– Ideea este: ati rezistat, si nu o zi, doua.. Sprijinul… Ce v-a tinut? Cum ati rezistat?

– Credinta! Ma rugam, ma rugam permanent. Cand eram, mai ales, singur ma rugam cel mai mult. Chiar in momentele cele mai grele, cand moartea te joaca in poala, si esti gata la un moment dat sa termini cu viata asta, credinta este cea care te ajuta. M-a salvat din toate greutatile. Si de aceea spun ca omul care isi pierde credinta, nu-si da seama, aproape, ce pierde.

… Am avut un soc la un moment dat cand au deschis vizeta, si m-au intrebat cum ma cheama, numele de familie l-am stiut, Iulian, dar dupa aceea am spus Alexandru si dupa aceea m-am repliat, si am spus ca pe mine nu m-a chemat niciodata Alexandru. Deci imi uitasem numele de botez. Pana acolo mersese prabusirea mea de memorie, incat nu imi mai stiam numele de botez, necomunicand cu nimeni. M-a cuprins o teama, ca nu voi mai putea lua facultatea de la capat…

– Bine, dar dumneavoastra aveati condamnare pentru 25 de ani, cred ca nici nu va mai puteati gandi atunci la facultate, ci pur si simplu la supravietuire.

– Nu, nu, foarte interesant era, faptul ca intotdeauna am crezut ca voi iesi din inchisoare.

– Si v-ati intors acasa…

– Eram o umbra de om, rufos, adica murdar…

– La Vaslui unde locuiati?

– Aveam o casa. Parintii aveau o casa.

– O mai aveti?

– Da o mai avem! Am salvat-o, eu, ca sa zic asa, dupa ce au murit parintii. Am facut succesiune, am iesit in indiviziune, si am aranjat-o eu, ca oricand sa pot sa ma duc acolo, sa ma intalnesc cu mine insumi.

– Si va intalniti si cu fratele…

– Nu, fratele a murit!

– Si cand v-ati insurat?

– In ’73, deci am spus ca dupa ce termin facultatea, dupa aceea am sa ma casatoresc, fiindca statutul meu era destul de imprecis, si am spus: nu pot sa antrenez intr-o casnicie pe cineva care, cum se spune, trebuie sa ma suporte.

– Ce meserie a facut sotia?

– Statisticiana.

– V-ati intors deci la 26 de ani, dupa prima puscarie, v-ati inscris…

– Da, si am inceput sa ma pregatesc pentru admitere in facultate…

– La Constructii…

– Da, la Constructii, la Bucuresti.

– Si cum de ati intrat cu dosarul dumneavoastra?

– N-am spus nimic in declaratie, m-am inscris ca orice student.

– Ati inselat vigilenta organelor…

– Pana in anul doi.

– Si in anul doi, m-au “umflat” din caminul studentesc, din Tei, intr-o noapte, si a doua oara mi-au dat 25 de ani, ca sa nu mai ies, si m-au dus la Ministerul de Interne, cu ochelari la ochi, mi-au pus noaptea ochelari la ochi. Si direct in subterana Ministerului de Interne.Si acolo o celula mica de tot, cu pat de beton, masa de beton, scaun de beton.

– Si direct pe beton v-ati culcat! Cat ati dormit pe beton de-a lungul vietii dumneavoastra, inginerul constructor, care stie ce-i acela beton…?

– Cel mai mult am stat la Jilava, jos la serparie. Celulele de la Jilava erau cu beton pe jos, si aveau niste priciuri, dar cand intra cineva nu mai avea loc pe priciuri, si atuncea dormea direct pe jos, pe sub pat.

– Cum de nu v-ati imbolnavit totusi ?

– Bine, am mai fost bolnav. La un moment dat am avut chiar o tumora alba la un genunchi, din cauza ca la anchete, cand imi puneau “fusul” printre picioare, adica ei luau o ranga de metal, iti legau mainile amandoua si ti le puneau asa intre picioare, si printre picioare iti bagau ranga de otel, si atunci cadeai cu talpile in sus, si atunci te bateau pana la epuizare, asta era sistemul de tortura…

– Cu capul in jos?

– Da, cu capul in jos, ca asa era centrul de greutate cu capul in jos, si te bateau pana la lesin.

– Deci totusi rezistati la durere, dar stiti si ce inseamna sa lesini de durere!

– Da, asta da!

– Spuneti-mi, a fot mai grea prima puscarie sau a doua?

– Si una si alta!

– Dar psihic pentru dumneavoastra, ati suferit mai mult la prima sau la a doua?

– Si la una si la alta!

– V-ati intors a doua oara in ’64 cu ultimul lot. I-ati mai gasit pe parinti? Tot la Vaslui v-ati intors?

– Da, da!

– Se suprapun intoarcerile de la puscarie sau sunt foarte diferite?

– Sunt diferite: de ce? Pentru ca parintii, de data aceasta, erau mult mai batrani, nu stiau nimic, nici a doua oara ce s-a intamplat cu mine.

– Nicio scrisoare, nicio vizita, niciun pachet?

– Nimic, nimic! Pe tata l-au chemat la un momentdat la Minister sa-i dea lucrurile mele din caminul studentesc, si tata a crezut ca m-au terminat, m-au impuscat.

– Au apucat parintii sa va vada inginer?

– Da, tata da.

– Mama nu?

– Ba si mama!

– A, macar v-au vazut amandoi inginer. V-ati intors ultima data de la puscarie, in ’64, cu ultima runda, cum ar veni.

– Da, si am fost la Ministerul Educatiei, am intrat in audienta ca sa cer sa-mi dea voie sa-mi continui studiile, si raspunsul care mi-a venit acasa a fost acesta: “aveti dreptul sa va continuati studiile incepand cu examenul de admitere”.

– Raspuns tipic!

– Si atuncea, am fost cuminte, m-am prezentat anul urmator, am dat examen de admitere, am reusit…

– Si ati terminat-o ca sef de promotie!

-Da, am terminat ca sef de promotie. M-a ajutat Dumnezeu si in toata treaba asta, fiindca la un moment dat mi-era frica ca memoria o sa ma triseze, fiindca latara asta de constructii, va dati seama nu e o latura asa de usoara, fiindca o casa daca se darama…, se face, in sfarsit sunt niste riscuri, la un baraj daca se darama, sau o constructie d-asta mai mare daca se darama, catastrofa este foarte mare, deci ai o raspundere… Deci in varful creionului, in calculele pe care le faci este o raspundere colosala”.

“- Acuma la inceputul mileniului trei, va simtit un om liber?

– Da, da. Totdeauna m-am simti un om liber. A propos de chestia asta, chiar cand eram in inchisoare, eu, in intimitatea mea m-am simti un om liber”.

– Cea mai iubita poezie invatata la inchisoare care a fost?

– Au fost mai multe, pot sa va spun, dar eu am avut un cult pentru Radu Gyr.

– Ce va vine acuma in minte?

– “Invins nu esti atunci cand sangeri/ Nici cand in lacrimi ochii ti-s./ Cele mai crancene infrangeri/ Sunt renuntarile la vis”.

Vezi si: