RAPORTUL MATICI a fost votat în Parlamentul European. Raportul propune înlăturarea OBIECȚIEI DE CONȘTIINȚĂ prin impunerea DREPTULUI GARANTAT la AVORT, transgenderismul și EDUCAȚIA SEXUALĂ „COMPLETĂ” inclusiv pentru elevii din clasele primare. Arhiepiscopul catolic român ceruse eurodeputaților să-l respingă, Patriarhia Română n-a avut nimic de spus pe subiect

25-06-2021 9 minute Sublinieri

ActiveNews:

Raportul Matici a fost adoptat de Parlamentul European, educația sexuală contraceptivă, avorturile, sodomia, transgenderismul devenind normative în Uniunea Europeană. Cine sunt eurodeputații români care au votat PENTRU

Europarlamentarii au adoptat așa-numitul „Raport Matici” prin care UE legiferează pe deasupra statelor membre și a culturilor naționale/tradițiilor religioase – dar și a adevărului științific obiectiv – comportamentul sexual al tuturor cetățenilor europeni, încercând să lărgească drepturile omului pentru a include așa-zise „drepturi sexuale și reproductive”. Cu alte cuvinte, păcate strigătoare la cer precum avortul/pruncuciderea, sodomia, transgenderismul, ideologia de gen ș.a. devin normative, iar cei care se opun acestor „drepturi” vor fi sancționați legal, nefiindu-le recunoscute propriile drepturi (libertatea de exprimare, de conștiință, de alegere, libertatea religioasă).

Eurodeputatul român Cristian Terheș (PNȚ-CD) ne oferă amănunte:

„Raportul Matic al Parlamentului European, care prevede ca si barbatii pot naste sau ca avortul e drept fundamental al omului, a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 impotriva si 42 de abtineri. 

Raportul priveste “situatia drepturilor sexuale si reproductive din UE, din perspectiva sanatatii femeii”, si este de un radicalism marxisto-sexist fara precedent. Acest raport propune, printre altele:

1. Considerarea avortului ca “drept fundamental al omului”. Prin urmare, dreptul de a pruncucide are intaietate in fata dreptului la viata a copilului nenascut. Oricine va vorbi contra acestui “drept fundamental” sau a altor asemenea pseudo-drepturi, cum ar fi preotii si pastorii, vor suferi rigorile legii. 

2. Impunerea educatiei sexuale obligatorii in scoli, ba inca si la cei care nu sunt la scoala, din frageda pruncie. Aceasta educatie sexuala va cuprinde ideologia de gen si tot ce e asociat cu aceasta.

3. Eliminarea dreptului la libertatea de constiinta a doctorilor si personalului medical, in baza caruia acestia nu fac proceduri medicale (ex. avort) care le incalca constiinta. Din moment ce avortul este socotit a fi un drept fundamental, un medic sau personal medical nu poate, pe motiv ca-i incalca lui constiinta, sa opreasca o alta persoana sa se bucure de un drept fundamental (sa faca avort).

Pe langa multe alte aberatii pe care acest raport le contine, asupra carora voi reveni, raportul sustine ca si barbatii pot sa nasca copii, motiv pentru care trebuie, „în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen” (lit. N din raport).

Nu in ultimul rand, raportul incalca Tratatele UE, care prevad ca domeniul sanatatii este exclusiv de competenta statelor membre.

Asa cum am declarat in plenul Parlamentului European, in urma adoptarii acestui raport UE devine, dintr-o uniune care promova libertatea si prosperitatea, una care promoveaza moartea.

Voturile romanilor pe raport au fost astfel:

1. In favoarea lui

BOTOS, CIOLOS, GHEORGHE, MITUTA, STEFANUTA, STRUGARIU, TUDORACHE

2. Contra

BASESCU, BLAGA, BOGDAN, BUDA, BUSOI, FALCA, GRAPINI, HAVA, MOTREANU, NISTOR, TERHES, TOMAC, VINCZE, WINKLER

3. Abtineri

BENEA, MARINESCU, PISLARU

4. Nu au votat

AVRAM, CIUHODARU, CRETU, MURESAN, NEGRESCU, NICA, PLUMB, TUDOSE

5. Absent

MANDA

Din voturile pe grupuri politice, dupa cum vedeti din captura atasata, rezulta ca:

– singurul grup politic de la care nimeni nu a votat in favoarea acestui raport a fost grupul ECR, din care si eu fac parte;

– din grupul S&D doar 2 au votat impotriva raportului;

– din grupul Renew nici unul nu a votat impotriva raportului; 

– grupul PPE a fost impartit.

Radiografia voturilor pe grupuri politice e importanta pentru a intelege ce valori sustine fiecare grup.

De asemenea, s-au votat si o serie de amendamente sau articole pe bucati (split votes). Va voi arata si acolo cum au votat fiecare.

Din acest moment tot ce stiti despre UE se schimba radical, Parlamentul European dand semnal Comisiei Europene sa vina cu reglementari ce sa transpuna in lege europeana cele prevazute in raport, sau sa santajeze statele membre UE sa transpuna in legislatia interna cele prevazute in raport.

PNTCD si Grupul ECR duce mai departe lupta atat pentru respectarea suveranitatii nationale, cat si a drepturilor si libertatilor fundamentale!

Raportul Matic in versiunea romana poate fi citit aici”, a scris europarlamentarul Cristian Terheș, joi, pe Facebook.

Deși observăm că un grup consistent de eurodeputați s-au abținut de la vot, în asemenea chestiuni de viață și de moarte abținerea echivalează cu aprobarea tacită a dezastrului.

Digi24:

PE cere statelor membre UE să garanteze dreptul femeilor la avort și încurajează „o educaţie sexuală completă” pentru copii

Parlamentul European a adoptat joi un raport prin care le cere celor 27 de state membre ale Uniunii Europene să garanteze accesul femeilor la avort, în condițiile în care unele țări au legi extrem de restrictive. De asmenea, PE cere să fie asigurat accesul la „o contracepţie de calitate şi la preţuri accesibile”.

Raportul, fără caracter obligatoriu, face apel la statele membre „să garanteze că femeile beneficiază de drepturi sexuale şi reproductive de calitate, complete şi accesibile, precum şi să suprime toate obstacolele care împiedică accesul deplin la aceste servicii”, potrivit Agerpres.

Este vorba „de un pilon fundamental al drepturilor femeilor şi al egalităţii de gen”, care „nu poate fi în niciun fel redus sau retras”, insistă rezoluţia, adoptată cu 378 de voturi pentru, 255 împotrivă şi 42 de abţineri.

Fără a numi vreo ţară, eurodeputaţii evidenţiază „legile extrem de restrictive din anumite state membre, care interzic avortul, cu excepţia unor circumstanţe strict definite, ”împingându-le pe femei la avorturi clandestine sau „să îşi ducă sarcina la capăt fără voinţa lor, ceea ce este o încălcare a drepturilor omului”.

Raportul critică posibilitatea oferită de unele state membre medicilor sau centrelor medicale să refuze să furnizeze servicii de sănătate pe baza unei „clauze de conştiinţă”.

Parlamentul European le cere de asemenea statelor membre să garanteze accesul la „produse contraceptive de calitate şi la preţuri accesibile”, în contextul în care majoritatea statelor membre nu le rambursează sau le rambursează doar într-o mică măsură. Legislativul comunitar cere de asemenea un acces la tratamente de fertilitate fără discriminare, în special faţă de femeile singure sau cuplurile de femei.

PE încurajează de asemenea „o educaţie sexuală completă pentru copiii din învăţământul primar şi secundar”, ţinând cont de „diversitatea orientărilor sexuale şi de gen”.

În 2019, educaţia sexuală era opţională în opt ţări din UE, iar Ungaria este în prezent puternic criticată pentru legislaţia sa care interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor.

De asemenea, eurodeputaţii fac apel la statele membre să aplice scutiri de TVA la produsele de igienă feminină sau să le pună gratuit la dispoziţia persoanelor care au nevoie, pentru a combate „precaritatea menstruală”.

Rezoluţia a fost criticată de Comisia Episcopatelor Catolice din UE, care o consideră „părtinitoare”. Această comisie afirmă că „avortul nu este un drept al omului”.

Cătălin Sturza:

Trei probleme legate de raportul Matic

Raportul Matic, votat de Parlamentul European, ridică câteva probleme morale – dar și logice – extrem de serioase.

1. Raportul face apel la statele membre să garanteze „dreptul la avort”. Or, nu există nicăieri în tratatele internaționale stipulat un „drept la avort”. Există doar dreptul la viață, care este cel mai important dintre drepturile fundamentale ale omului.

Stipularea unui „drept la avort”, dincolo de faptul că este o încălcare flagrantă a dreptului la viață, este profund discriminatorie. Este o discriminare pe bază de vârstă, orientată împotriva celor mai slabi și mai tineri membri ai speciei umane – copiii nenăscuți. Este și o discriminare pe bază de sex, deoarece avortul este îndreptat, în multe țări ale lumii, împotriva fetițelor.
Să ne amintim că primul regim din lume care a legalizat avortul „la cerere” fără nici o restricție a fost regimul bolșevic, în Rusia anului 1920. Cea mai liberală și „progresistă” legislație cu privire la avort au introdus-o în istoria lumii bolșevicii. Primul regim care a legalizat avortul „la cerere” în România a fost regimul Gheorghiu-Dej, în 1957, în timpul epocii staliniste, într-o perioadă în care în Occident avorturile încă erau interzise. Occidentul, „lumea liberă”, s-a remarcat prin faptul că a insistat să rămână fidelă moralei clasice, care desemna avortul drept crimă, până în anii ’70.

În România, peste 20 de milioane de copii au căzut victime avortului, din 1957 (anul „liberalizării” staliniste) până în prezent. Așadar, încă o dată populația României. Suntem în continuare țara cu cea mai ridicată rată de avort din Europa, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

2. Raportul critică posibilitatea oferită de unele state membre medicilor sau centrelor medicale să refuze avortul pe baza unei “clauze de conştiinţă”. Or, libertatea de conștiință este un drept democratic fundamental.

Refuzul pe motive de conștiință a ceva care contravine convingerilor tale profunde – și, în fapt, cum am arătat la punctul 1, culturii europene și moralității clasice – este un element central al democrației. Mai mult, aș spune că este chiar elementul central al libertății.

3. PE încurajează de asemenea “o educaţie sexuală completă pentru copiii din învăţământul primar şi secundar”, ţinând cont de “diversitatea orientărilor sexuale şi de gen”.

Ceea ce încurajează în fapt PE este „educația sexuală comprehensivă”. Care, dincolo de folosirea „pornografiei științifice de manual”, de cursurile despre masturbare de la 4 ani și cele despre „orientările sexuale” începând cu vârsta de 9 ani, este un vehicul de promovare în școli, de la cele mai mici vârste, a unor ideologii radicale.

Asta pentru cei care spuneau că „sex ed” este o chestiune inocentă care îi învață pe copii „igiena reproductivă”. Care „igienă”, apropo, include și avortul, în multe astfel de abordări. Prezentat drept „natural, sănătos și bun” și, mai nou, iată, chiar drept unul din „drepturile omului”.

Sunt și alte chestiuni de discutat, cum ar fi aceea că raportul se referă la „măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile legale de îngrijire legate de naștere” pentru bărbați, „fără discriminare pe criterii de identitate de gen.” Dacă citez aici sketchul acela de la Monty Python cu Loretta și spun că Monty Python au fost niște vizionari, voi fi acuzat, probabil, de „ură”.

Să mai observăm și că raportul vine în contradicție flagrantă cu tratatele UE, care prevăd că domeniul sănătății este exclusiv de competența statelor membre.

Vorbim așadar despre un document care, deși nu este obligatoriu, pune o presiune foarte mare pe state pentru încălcarea unor drepturi și libertăți democratice fundamentale. Și care sfidează valorile clasice ale culturii și moralității europene și, în ultimă instanță, chiar realitatea și rațiunea.

Dintre parlamentarii români, înțeleg că singurii care au votat acest raport radical sunt cei din grupul USR-PLUS. Apropo și de pretenția unora care ar fi azi de „centru-dreapta”, dar care la fiecare pas arată în fapt că țin de stânga radicală. Felicitări celorlalți, care nu au votat. Cât despre noi, mă tem că „un mare întuneric s-a lăsat peste lume.”

R3Media:

Deputatul Daniel Gheorghe își demantelează colegii de coaliție de la USRPLUS după votul pe Raportul Matic: Au de gând să pună în aplicare în România acele năzdravanii sinistre?

Deputatul PNL Daniel Gheorghe a criticat dur Raportul Matic, votat joi seară în Parlamentul European, de partenerii de coaliție de la USRPLUS.

Daniel Gheorghe a numit raportul Matic drept „o  nouă monstruozitate specifica extremismului neo-marxist și politicilor relativiste, anticreștine și nihiliste care sfidează realitatea atât biologică cât și morală a umanității”.

„Parlamentul European a votat o nouă monstruozitate specifica extremismului neo-marxist și politicilor relativiste, anticreștine și nihiliste care sfidează realitatea atât biologică cât și morală a umanității: raportul Matic.

Bătălia din zilele noastre este una a valorilor iar societatea care nu va avea puterea de a stăvili aceste porniri distructive și amorale ale unei ideologii care neagă milenii de cultură și civilizație și sfidează însăși realitățile științifice împingând condiția umană intr-un carusel nebun al destructurării și batjocurei oricărei urme de spiritualitate și normalitate, societatea respectivă se va prăbuși în neant. Pe scurt, acest raport votat masiv in Parlamentul European, inclusiv de eurodeputatii de la USR-PLUS, vorbește despre chestiuni precum îndepărtarea revoluționară a femeii de orice idee de maternitate, dreptul bărbaților nici mai mult si nici mai puțin decât de a naște(!!!) si glorifica în chip ideologic avortul!”, a reacționat deputatul PNL.

El i-a întrebat pe colegii de coaliție dacă au de gând să implementeze în România cele afirmate în raport.

„Doresc să felicit eurodeputatii PNL, dar și pe cei de alte orientări politice trimiși de Români in Parlamentul European și care astăzi au votat împotriva acestui act extremist și care ia în răspăr ordinea divină a lumii!

Țin să precizez faptul că mi se pare fundamental ca Partidul Național Liberal să își asume cu mult mai multă fermitate valorile creștin conservatoare și să se ferească de orice tentație spre globalism neo-marxist, așa numitul „progresism”, care nu este nici pe departe progres, ci este regres spre o barbarie demna de recăderea omului spre cavernal și o ruptură brutală cu ordinea creștină a lumii!

Timpul jumătăților de măsură a trecut iar asumarea deschisă a apărării, în societatea noastră, a libertății și firescului din calea ideologiei neo-marxiste consider ca se impune a deveni si o prioritate programatica asumata explicit de PNL, un partid care este dator să nu uite niciodată de Dumnezeu si de valorile fundamentale pe baza cărora însăși România a luat naștere!

Oare, mă întreb, colegii de la USR-PLUS, au de gând să pună în aplicare în România acele năzdravanii sinistre din infamul raport votat in mare veselie de toată stânga din Parlamentul European? Așa arată „centru dreapta modern”?” , a încheiat demnitarul român.

G4Media:

Arhiepiscopul Mitropolit Aurel Percă cheamă deputaţii europeni români să voteze împotriva Raportului Matic, care își propune să facă avortul un drept garantat de Uniunea Europeană

Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti Aurel Percă, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din România, a adresat un apel deputaţilor europeni români în care le solicită să voteze împotriva Raportului Matic, care este caracterizat ca având o perspectivă „unilaterală” pe tot parcursul său, în special cu privire la problema avortului, relatează Agerpres.

„În sesiunea din 23/24 iunie 2021, plenul Parlamentul European este chemat să dezbată şi să voteze Raportul Matic – „Raportul privind situaţia sănătăţii şi drepturilor sexuale şi reproductive în Europa, în cadrul sănătăţii femeilor”, pregătit de deputatul socialist croat Predrag Fred Matic. Solicităm tuturor deputaţilor europeni din România să ia în considerare sensibilitatea şi complexitatea problemei în cauză, atenţionând asupra faptului că, deşi sunt menţionate necesităţi precum asistenţa maternală, accesul la igienă, stoparea violenţei împotriva femeilor, accesul la vaccinuri, Raportul Matic se poziţionează clar în favoarea promovării unei agende ideologice îndreptate împotriva dreptului la viaţă şi a dreptului părinţilor de a se pronunţa asupra educaţiei pe care o primesc copiii lor”, afirmă Aurel Percă.

În document este reiterată poziţia Comisiei Conferinţelor Episcopale din Uniunea Europeană (COMECE), care printr-un document de poziţie cu privire la Raportul Matic, publicat pe 17 iunie 2021, „constată, cu regret, că proiectul de rezoluţie este caracterizat de o perspectivă unilaterală pe tot parcursul său, în special cu privire la problema avortului, care nu ţine seama pe deplin de situaţiile de viaţă ale persoanelor în cauză şi de drepturile lor umane corespunzătoare”.

„Obiecţiunea pe motive de conştiinţă este un drept fundamental garantat de articolul 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Totodată, CEDO a afirmat foarte clar că nu există un drept fundamental la avort, iar copilul încă nenăscut nu este exclus de la protecţia oferită de dreptul la viaţă garantat de articolul 2 din Convenţie. Biserica Catolică afirmă că ‘fiinţa umană, încă de la concepţia sa, trebuie respectată şi ocrotită în mod absolut în integritatea sa’ (Catehismul Bisericii Catolice, Compendiu, nr. 470)”, arată arhiepiscopul.

Totodată, în apel li se atrage atenţia deputaţilor europeni din România asupra Opiniei minoritare despre raportul deputatului croat, care precizează că „prezentul raport (Raportul Matic – n.r.) nu este riguros din punct de vedere juridic, şi nici formal”.

„Acţionează dincolo de competenţa sa, abordând aspecte precum sănătatea, educaţia sexuală şi reproducerea, precum şi avortul şi educaţia, care sunt competenţele legislative ale statelor membre. Consideră avortul drept un presupus drept al omului, inexistent în dreptul internaţional, ceea ce încalcă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în sine şi principalele tratate obligatorii, precum şi jurisprudenţa CEDO şi a CJUE”, se arată în documentul citat.

„Raportul Matic solicită ca educaţia sexuală să fie introdusă cu caracter obligatoriu în statele membre, atât în şcolile primare şi secundare, cât şi pentru copiii neşcolarizaţi. Comisia pentru Învăţământ din cadrul CER a afirmat anterior necesitatea ca părinţii să fie informaţi cu privire la conţinutul orelor de educaţie sanitară, care includ componente de educaţie sexuală, astfel încât acestea să se facă numai la cererea părinţilor şi respectându-se principiile moral-religioase ale acestora. Fiecăruia în parte şi tuturor nu ne este indiferent cine şi în ce fel ne reprezintă politic valorile şi interesele sociale. În numele Bisericii Catolice din România, îndemnăm deputaţii europeni români să promoveze valorile demnităţii umane, să sprijine familia şi să respecte viaţa, din momentul conceperii ei şi până la sfârşitul ei natural, votând împotriva Raportului Matic”, se mai arată în Apelul Arhiepiscopului Mitropolit de Bucureşti Aurel Percă.

Catholica:

Libertatea religioasă va fi marea problemă a viitorului în Europa

18.06.2021, Bruxelles (Catholica) – Un Cardinal european a spus că marea problemă cu care continentul se va confrunta în viitor o constituie atacurile împotriva libertății religioase. Într-un interviu din 16 iunie 2021 pentru ACI Stampa, Cardinalul Jean-Claude Hollerich a declarat că consideră că „problema libertății religioase va fi marea problemă a viitorului în Europa”. „Nu există o persecuție a Bisericii: ar fi prea mult să spunem aceasta. Dar în unele țări există, la diferite niveluri, mici atacuri împotriva libertății religiei, și trebuie să fim în gardă”. Cardinalul Hollerich este Arhiepiscop de Luxembourg și președinte al Comisiei Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană (COMECE). El și alți membri ai COMECE s-au întâlnit cu Papa Francisc și alte oficialități din Vatican în Roma, în săptămâna anterioară.

COMECE, înființată în 1980, este alcătuită din Episcopii delegați de către Conferințele Episcopale ale celor 27 state membre ale Uniunii Europene. Anul trecut, COMECE a luat poziție împotriva închiderii forțate, pe termen lung, a bisericilor în timpul pandemiei de coronavirus, din perspectiva drepturilor la libertatea religiei și la libertatea cultului. COMECE a reafirmat „că orice erodare a drepturilor fundamentale în actualul context de urgență, inclusiv a libertății religiei, nu trebuie să devină noua normă. Aceste drepturi trebuie să fie deplin restabilite cât mai curând posibil”.

Vorbind pentru ACI Stampa, Cardinalul Hollerich a spus că numărul de catolici care pot participa la Liturghie în Belgia în timpul pandemiei este „ridicol”. El a criticat și restricțiile din Irlanda cu privire la Liturghiile publice. Cardinalul a spus că în aceste două țări Biserica „are o reputație proastă”. „Trebuie să se formeze o imagine corectă despre Biserică, pentru a reconstrui credibilitatea”, a spus el. „După cazurile de abuz sexual, acest lucru este urgent pentru societate, dar și pentru credincioși, pentru că mulți și-au pierdut toată speranța în Biserică. Acest lucru trebuie să se schimbe, trebuie să devenim foarte smeriți și să facem tot ce ne stă în putință, cu mare transparență”.

Cardinalul Hollerich a spus că COMECE monitorizează în prezent un raport înaintat Parlamentului European care urmărește recunoașterea unui „drept la avort” și redefinirea obiecției de conștiință ca „refuzarea îngrijirii medicale”. Raportul este o încercare „de a face Parlamentul European să voteze pentru avort ca drept uman și împotriva libertății de conștiință în instituții. Este clar că nu putem fi de acord”.

Raportul, care a fost prezentat Parlamentului European de politicianul croat Predrag Fred Matić, va fi dezbătut în 23 iunie, iar a doua zi va fi votat. „Cred că trebuie să arătăm clar că aprobarea unui astfel de raport este împotriva subsidiarității, deoarece avortul este un subiect al legislației naționale, nu europene”, a declarat Cardinalul Hollerich. „Ar fi așadar un păcat grav ca Uniunea Europeană să nu respecte subsidiaritatea despre care vorbește întotdeauna”. Cardinalul a spus că crede că acesta este cel mai bun argument pentru a convinge politicienii Uniunii Europene să voteze împotriva propunerii făcute de raport.


Categorii

Avort, Educatia sexuala, Ideologia genului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “RAPORTUL MATICI a fost votat în Parlamentul European. Raportul propune înlăturarea OBIECȚIEI DE CONȘTIINȚĂ prin impunerea DREPTULUI GARANTAT la AVORT, transgenderismul și EDUCAȚIA SEXUALĂ „COMPLETĂ” inclusiv pentru elevii din clasele primare. Arhiepiscopul catolic român ceruse eurodeputaților să-l respingă, Patriarhia Română n-a avut nimic de spus pe subiect

  1. Nu ar trebui sa ne mire. spre asta ne indreptam oricum.

    Problema nu este la nivel de Parlament European care nu a fost niciodata reprezentativ pentru public- ca doar d-asta a si fost creat.

    Problema de acum incolo este ce va face fiecare tara la nivel de politici nationale. Ungaria si Polonia se indeparteaza clar de aceasta linie. Cel putin din cate stiu eu. In mod normal, atita timp cit nu sintem in zona euro inca am mai avea o posibilitate sa ne bagam picioarele in Uniunea lu’ peste. Sa facem o politica nationala doar mimand ca mai sintem in UE.

    Nu ma mira ca partidele securiste PNL si varianta tanara si chiar mai feroce USR-ul au votat pentru. Ma ingrjoreaza ca vor sa faca ceea ce se face in SUA acum. Adica schimbarea sistemului de vot care sa permite fraude masive – in cazul nostru eliminarea adresei de pe buletin – fraudarea va fi foarte usoara, evident. Deci trebuie sa ne concentram pe ce se intimpla in tara la nivel de dinamica de partide – este important. si este important sa existe voci ortodoxe.

    Cat despre BOR – sa nu ne grabim sa aruncam cu pietre. Vom vedea….

  2. Nu-mi dau seama daca mai vede cineva, dar mie mi se pare evident ca Dumnezeu si-a luat mana de pe noi, oamenii. Uitati-va ca tot ce se intampla in lume seamana cu cele zece plagi ale Egiptului, sau cele sapte palgi ale Apocalipsei. De acum marile se vor deschide doar pentru cei care chiar sunt poporul lui. Iar cei care se pretind si de fapt nu sunt, mai rau vor fi pedepsiti caci singuri se baga in pedeapsa.
    Treaba lor. Noi toti vom da socoteala, fiecare cu socoteala lui.

  3. Titus, eu cred ca Dumnezeu ne încearcă pentru a ne întări în lupta duhovnicească. Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce, dar noi trebuie sa ne dorim să putem mai mult.
    Unii vor cădea, alții vor rămâne la aceeași treaptă, alții vor urca mai sus. Depinde ce alegi până la urmă. Suntem liberi sa Îl alegem pe El și Dumnezeu face ceea ce este mai greu și noi nu am putea realiza singuri.
    Plăgi sunt demult și am refuzat sa le vedem. Până și sirenele se auzeau demult și noi refuzam sa le auzim.

  4. Doamne ajuta,
    Am gasit aici mai dedemult un articol unde se vorbea despre o carte tîlcuire la Apocalipsa, traducere din greceste: este epuizata, insa eu am pierdut referinta. Mi se pare ca era in doua volume. Acuma, cineva imi spune ca s-ar putea sa fie cea a lui Vittis, ca-i in trei volume. Vreau sa verific cu admin: este intr-adevar despre aceasta carte ca ati vorbit in vreun articol mai vechi? O s-o mi-o caute cineva, insa vreau sa fiu sigur ca nu fac vreo confuzie (si ca nu-i vreo carte ghiveci scolastic, sînt destule….). Daca-i recomandata de admin si extrase din ea au fost publicate aici, am incredere. Daca nu-i vorba de Vittis, va amintiti de vreun altul?
    Multumesc mult!

  5. @AnaR
    Multe multumiri! Sa va dea Dumnezeu multa sanatate! Este într-adevar cartea parintelui Vittis, care-i în trei volume (uitasem: cred ca am citit articolul cam acum vreo 3-4 ani si pierdusem referinta, cartea fiind epuizata…). Am acuma pe cineva care ma ajuta sa le gasim pe toate trei volumele. Cartea IPS Tausev o am si se zice ca este una dintre cele mai bune scrise vreodata: multumiri sincere Razboi Întru Cuvînt de unde am aflat si despre aceasta!

  6. Pingback: RAPORTUL MATIC ȘI TRIUMFUL MORȚII/ Război deplin împotriva normalității/ Educația sexuală: arma culturală a TRANSUMANISMULUI/ Și bărbații ...nasc câteodată?!/ Spania: adolescenții de 14 ani pot declara orice gen doresc fără aprobarea păr
  7. Nu sunt de acord cu educatia sexuala la copii.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare