Miza spirituală, sufletească, a Referundumului este URIAȘĂ! Poporul român se va îngropa sau va învia moral prin acest Referendum! El este răspunsul acestui popor la Evanghelia de astăzi! De fapt, trebuie reformulat: este răspunsul la Evanghelie, azi! Căci lepădarea de Hristos este începută cu lepădarea de Evanghelie! Iar lepădarea de Evanghelie este începută cu lepădarea de Legea lui Dumnezeu! Prin acest Referendum alegem de cine ne rușinăm: de păcătoșenia și desfrânarea noastră sau de Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit pentru iertarea și mântuirea noastră?
Articole din categoria: Marius Iordachioaia
Iar cei prinşi în această luptă, după o mai scurtă sau mai lungă perioadă, prezintă semnele următoarei transformări: sabia Adevărului ne mai fiind folosită pentru curăţirea propriei inimi, ci doar pentru a opri răul din lume, lasă inima să se împietrească. Iar după ce s-a împietrit destul, devine piatră de altar, pe care sunt junghiaţi lucrătorii răului din lume… Răul îi livrează jertfe până lucrarea de ”preot al Adevărului”, care taie pe piatra propriei inimii duşmanii Binelui şi ai Bisericii, devine o a doua natură, ceva de neoprit şi, mai ales, o misiune sfântă…
Edu.ro: Comunicat de presa, Consultare publică pe tema disciplinelor opţionale şi a rolului şcolii în formarea tinerilor cetăţeni, organizată de Ministerul Educaţiei şi Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) şi Ministerul pentru …
Stiu ca nu-s vrednica, Fecioara,
Sa-ti fiu in noapte acoperamant;
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboara,
Sa nasti in duhul meu pe unul Sfant.
Foto: timponline.ro Batjocorirea Patriarhului in Piata Universitatii (foto: Hotnews) *** Oameni si demoni: Buna dimineata! Zilele acestea, de la d-l C.T.Popescu, ”avocatul diavolului” cum își spune la Europa FM și până la ultimul ”ortodox cu voie de la poliția gândirii”, …
6. Bunule Samarinean…, DR. MENGELE N-A MURIT 19-11-2014
Oameni si demoni: scrisoare către Bunul Samarinean Bunule Samarinean, când mai vii pe la noi? ne-ai lăsat în han şi am ajuns în şanţ…
Predica la Duminica Mironositelor 2013 – Despre credinta si iubire – Manastirea Radu Voda (Bucuresti), Pr. Staret Nectarie Doxologia: Pr. Constantin Sturzu: Cum vindeci o inimă împietrită? Cuvintele Scripturii sunt inepuizabile. Numai plecând de la un fragment de text (pericopă evanghelică) …
DOMNUL CARE NE DUCE POVARA si “DOMNUL-EU” De ce NU se fac PARASTASE in Joia Mare? Eliberatorul: FLORII 2014: intrarea lui IISUS în Cultura morţii “…ei mureau de golul din inimile lor (…) cădeau vlăguiţi şi rămâneau aşa, închişi ca într-o închisoare …
Doxologia: Nicolae Pintilie: Creştini vs. Credincioşi Mereu am fost fascinat de dialogul mistic, tainic, şoptit dintre arhiereul liturghisitor şi viitorul diacon, care îşi aşteptă Sfânta Taină a Hirotoniei. În faţa Sfântul Altar, îl ajută pe episcop să se spele pe mâini, …
Doxologia: Bogat şi nebun? Fii doar bogat, de pr. Constantin Sturzu Sfinţii Părinţi au rânduit ca în duminicile din această lună, noiembrie, să fie citite în biserici o serie de pericope evanghelice în care tema principală este bogăţia materială şi modul …
Ziarul Lumina: Pr. Constantin Sturzu: Pentru un creştinism fără substitute Trăim, fără putinţă de tăgadă, în epoca aromelor identic naturale, a substituenţilor, a prieteniilor „legate“ pe reţelele sociale sau a vieţilor trăite în ritm de telenovelă, a hainelor din „imitaţie de piele“ …
“Omul care trăieşte prin raţiune încearcă să străbată marea vieţii înot. Dar mai devreme sau mai târziu puterile îl părăsesc pe înotător. Marea pe care încearcă acesta să o străbată nu are un ţărm orizontal, ci doar unul vertical. De …
CRIZA LUMII SI RASPUNDEREA CEA MARE A ORTODOCSILOR Doxologia: Pr. Constantin Sturzu: Maica Domnului, “un templu viu pentru Dumnezeu” Un nou an bisericesc debutează toamna, pe 1 septembrie, pentru că, potrivit vechii tradiţii iudaice, toamna a început istoria omului în raiul …
Doxologia: Marius Iordachioaia: Ortodoxia lunatică „În atâta nesiguranţă şi nedreptate, de care se loveşte pretutindeni şi oricând, românul nu are decât o scăpare: Biserica. Îngenuncheat în bisericuţa întunecoasă, în faţa iconostasului, unde flăcările a sute de lumânări fumegă sub chipurile încremenite …
Doxologia: pr. Constantin Sturzu: Doar trei paşi până la Dumnezeu Dumnezeu şi omul. O temă care le cuprinde pe toate. Pe care, dacă n-o desluşim cum se cuvine, ne ratăm întreaga existenţă. Omul poate încerca să spună câte ceva despre …
Îndemnul la o împărtășanie deasă fără conștientizarea fiilor și fiicelor duhovnicești asupra importanței Sfintei Euharistii în viața noastră, fără a-i crește duhovnicește ca să-și dorească ei înșiși cât mai des împărtășania, va rămâne un act liturgic exterior, care nu va …
Doxologia: Cinstiţi-o pe Maica Domnului! Să aveţi evlavie la toţi sfinţii Bisericii noastre, da! Dar de mii de ori mai mult să aveţi evlavie faţă de Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea, Maria, fiindcă toţi sfinţii sunt robi ai lui Hristos, …
“OMUL PACATUIESTE, IAR DOMNUL HRISTOS SE RASTIGNESTE PENTRU EL” – Cuvant al Mitropolitului Teofan catre tinerii din tabara de la Nemtisor, 28 iulie 2013 – *** „Cerul de la Nemțișor a fost și va rămâne foarte aproape de noi” Tabăra …
Doxologia/ pr. Constantin Sturzu: Libertate, regalitate, homosexualitate? Aş fi vrut să închei astăzi seria de articole dedicate aberaţiilor ce se nasc de pe urma ridicării “corectitudinii politice” la rang de religie. Voi amâna pentru data viitoare concluziile pentru că săptămâna …
În general, în lumea românescă nu ai probleme ca om duhovnicesc, amator de slujbe lungi şi cuminte pelerin de week-end. Nu sunt probleme cu aspectul angelic al credinţei noastre. Problemele încep totdeauna în zona morală, când omul duhovnicesc refuză să tacă în faţa mârşăviei, taxând rahatul ca rahat. Aici începe duşmănia lumii. Căci din punctul de vedere al secularismului asta se vrea: un ghetto duhovnicesc pentru creştinii ortodocşi, o exilare totală în zona privată, angelică, a creştinismului. Nu ca spiritualitate deranjează Ortodoxia, ci ca poziţie morală, mărturisitoare. Ca şi Hristos este urât doar atunci când spune că lucrurile lumii sunt rele (IOAN 7, 7), nu pentru că s-a dus în munte să se roage. Iar acum lucrurile lumii sunt mai rele ca niciodată…
[…] am văzut „moartea din suflet” şi cinismele căpătuielii votând la Târgu Ocna. La ora când a fost vândut Iisus, a fost vândut, post mortem, şi Valeriu Gafencu. I s-a retras, după ce s-a bravat public, titlul de cetăţean de onoare. Nu ştim suma, dar oricare ar fi valoarea ei, la bursa Veşniciei, e mereu aceeaşi: 30 de arginţi. Care acum vin probabil ca fonduri europene… Lui Valeriu Gafencu nu i s-a luat nimic. Dar românilor li s-a mai furat ceva din bruma de demnitate pe care ne-o mai dă singurul nostru furnizor de aşa ceva: Biserica.
“Azi, ştiinţa se ocupă de eliminarea inhibiţiilor morale; mass-media, de transformarea fărădelegilor în fapte comune de viaţă, iar statistica măsoară gradul de libertate al unei naţiuni după gradul de absorbţie a noilor fărădelegi, dezincriminate moral de ştiinţă şi, existenţial, de …
Europarlamentar… roman si pesedist: NU ESTE NORMAL (!) sa adoptam amendamentul familiei in Constitutie! GAYFEST 2013 – Parada nerusinarii, tupeul sodomiei de medialert Adevarul: Marşul Diversităţii, blindat de poliţişti. Oamenii au venit cu copiii pentru a susţine căsătoriile între homosexuali Aproape …
Doxologia/ Paul Curcă: Lupta cu mine însumi Chiar dacă nu îl exclud cu totul pe Dumnezeu din cercul vast al preocupărilor mele, totuși eu sunt centrul propriei mele existențe. El mă ajută în măsura în care este un agent al …
Doxologia: Domnul și Dumnezeul lui Toma (Părintele Dumitru Stăniloae) Ceilalţi ucenici văzuseră urmele cuielor şi coasta lui Iisus. Deci n-aveau motiv să mai spună cuvinte ca ale lui Toma, chiar dacă nici ei nu ajunseseră la credinţa neclintită. Titlul de …
Oameni si demoni: ŞCOALĂ de LAŞITATE? Adevărul nu poate fi decît acesta: oamenii nu ştiu ce este creştinismul. Ei Biblia o iau drept o carte pilduitoare — livre édifiant —, pe Iisus Hristos drept un pastor moralist, iar creştinismul tot …
Ziarul de Iasi: [pr. Constantin Sturzu] Al treilea chip al rugăciunii Femeia cananeianca ne învață că rugăciunea poate să ia și un alt chip, al treilea, care este o sinteză a celorlalte două și, în același timp, mai presus …
Oameni si demoni: “Unde este Dumnezeu, mamă? Unde este Dumnezeu, tată? Nu vedeţi că înnebunim fără El?” (scrisoare de adio) „Salvaţi sufletele noastre”, S.O.S….., aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu (printre toate celelalte porcării …
Doxologia: Pr. Sever Negrescu: Mai mulţi s-au uitat la Cer după armonia artificiilor în noaptea de Revelion decât cei care s-au uitat la Cer după armonia stelelor într-un an întreg O întrebare continuă să sfâşie primele zile ale anului: de …
Ramura inflorita: LELIA MUNTEANU (2009): Bileţelul din căptuşeală. Dumnezeu în căutarea omului Mai ţineţi minte pariul lui Blaise Pascal? De câte ori ne-am răsucit de la credinţă la tăgadă, l-am făcut şi noi cu destinul nostru: dacă Dumnezeu există şi …
Parintele Savatie Bastovoi: Sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem (Fragment din romanul ”Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă”) Apostolul Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul …
Doxologia: „Ai căzut iarăși, ridică-te iarăși!” Să nu ne grăbim și să nu ne obosim, ci pururea să punem din nou început. Ai căzut, ridică-te! Ai căzut iarăși, ridică-te iarăși! Numai pe Doctorul tău să nu-L părăsești, căci atunci vei …
“Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.” (IOAN 3, 19). Dând la o parte suprafaţa poleită şi înstelată a realităţii şi judecând după …